Întroducere

Recinul este o plantă de cultură străveche, în Egipe el se cultiva încă în

mileniile 3-4 pînă la era noastră. Ricinul este una din plantele oleifere valoroase
ocupînd locul al treilea după floarea-soarelui și in.
Uleiul de ricin se întrebuințează în scopuri tehnice (industria pielărie, industria
textilă, fabricare caucuicului, linoleumului, cernelii tipografice, în metalurgie,
industria vopselurilor, industria săpunului, etc.), în industria cosmetică (constituie
una din cele mai importante materii prime), în industria farmaceutică și în multe
alte domenii. Se apreciază că uleiul de ricin are peste 200 de întrebuințări, în care
nu poate fi înlocuit sau în care asigură produse de calitate mult superioară
produselor similare obținute din alte uleiuri. Uleiul de ricin se mai utilizează și ca
lubrifiant la motoarele cu mare turație și la lagăre cu frecări puternice, întrucît își
păstrează neschimbate înșușirile fizice la diferite modificări de temperatură.
În unele părți ale Indiei, uleiul de ricin se întrebuințează înca la iluminat,
producînd o lumină albă, fără funingine. [1,12].
Șroturile, foarte bogate în substanțe proteice au valoare deosebită în hrana
animalelor.
Frunzele de ricin constituie hrană a unor viermi de mătase, între care specia
Phylosamia ricini are o importanță economică deosebită. Pe teritoriul Chinei,
ponderea producției de mătase naturală obținută de la specia Phylosamia ricini
reprezintă 25% din producția totală de mătase naturală a Chinei, iar în Coreea de
Sud, circa 50%.
Din tulpinile de ricin se pot obține mucavale, plăci aglomerate și fibre textile.
Ricinul este și o valoroasă specie meliferă și ornamentală.
Răspindirea. Aria de răspîndire a recinului, ca plantă tropicală și subtropicală,
se cuprinde între 40o latitudine sudică și 40o latitudine nordică. Obținetread de
forme cu perioadă de vegetație mai scurtă, cu limitarea gradului de ramificare, a
permis extinderea ariei de răspîndire a recinului, astfel că, în România, depășește
limitade 40o latitudine nordică. Zona de cultură a ricinului în România reprezintă
limita de extindere a speciei în emisfera nordică. Suprafețele cultivate cu ricin pe
plan mondial, în ultimii 30 de ani s-au menținut în limite foarte strînse. Astfel, în
anul 1966 ricinul a ocupat 1,4 mil. hectare, iar în anul 1988-1,359 mil. hectare.
Cele mai mari suprafețe le-a ocupat în anul 1986 (1,708 mil. hectare). Buletinul
FAO menționează cultura de ricin în 39 de țăti, în toate zonele geografice, în afară
de Oceania. [15, 17].
În Africa se cultivă cu ricin 80 mii hectare, în America de Sud 320 mii hectare, în
 Asia 800 mii hectare, iar în fosta Uniune Sovietică 130 mii hectare. Suprafețele
cele mai mari cultivate cu ricin se află în India (450 mii ha), China (267 mii ha),
Brazilia (274 mii ha) și Tailanda (37 mii ha).
Cele expuse mai sus au determinat scopul lucrării: de a efectua un studiu
complex al ricinului începînd cu particularitățile biologice, obiectivele și metodele
de ameliorare și terminând cu tehnologia cultivării și utilizarea lui în economia
natională.
Pentru realizarea scopului au fost trasate următoarele obiective:
1. De studiat literatura de specialitate și de cunoscut particularitățile ei biologice,
sistematica, obiectivele și metodele de ameliorare a recinului.

2. De determinat bazele materiale ale eredității, căile obținerii materialului inițial

și cerințele ecologice ale recinului.

3. De cunoscut tehnologia cultivării recinului, măsurile de îngrijire a plantei de ri-

cin, obținetea recoltei și căile utilizării ei.
 Capitolul I. Sinteza bibliografică
1.1 Încadrarea, sistematică și proveniența recinului- Ricinul commu-
nis L.
Ricinul aparține filumului Magnoliophyta (Plante cu flori), regnul Plantae, clasa
Magnoliopsida (Dicotyledones), subclasa Dilleniidae, ordinului Euphorbiales,
familiei Euphorbiaceae Iuss., genului Recinus L., întru care se evidențiază o singură
specie polimorfă, Ricinus communis L. (2n=20) G.M. [15.]
Popova și V.A. Moșkin împart specia în 6 subspecii și 25 varietăți. Subspeciille
s-au evidențiat în baza variabilității organelor reproductive: forma și mărimea
semințelor, capsulelor și inflorescenților. Caracterele distinctive a varietăților sunt
culoarea tulpinii, capsulelor, prezența stratului de ceară.
Subspecia comună (subsp. communis G.Pop et V.Moshk, sau subsp. sanguineus
G.Pop-roșie ca sângele) – R.C. sanguineus. Plantele cu creștere înaltă și mijlocie,
sunt ramificate cu o ciorchină, cu o tulpina colorată și deseori fără strat de ceară.
Inflorescența - ciorchină (racem), lungă de 15-20cm, înfoiată sau de-o densitate
mijlocie. Capsule mășcate alungite-conice, cu dungă pe valve. Semințele mari oval
roșii sau cafenii, lungi de 1,3-2cm, cu caruncula mășcată. Lungimea frunzelor de
10-15cm, cu 7-9 lobi. Subspecia este productivă, exigentă la căldură, rezistentă la
secetă. Multe forme sunt tardive.
Este răspîndită în partea de Sud-Vest a Asiei, Africii, Mării Mediterane, Sudul
Europei. Este întrodusă în Amurica și Australia. A provenit din raionale Sud-Vestul
Asiei. Are cinci varietăți: comună (var.communis, soiul Donețkaia 39/44); roză
(var.roreus G.Pop et V.Moshk); cu semințe mărunte (varietatea.microspermus
V.Moshk, soiul Cervonnaia); verde (var.viridis G.Pop et V.Moshk); scurtă între no-
duri (var.brevnodes V.Moshk).
Subspecia ricin persan (subsp.Persicus G.Pop)– R.c. persicus G.Pop. Plantele
înalte (pînă la 2m) și de înalțime mijlocie, sunt puțin ramificată sau cu o ciorchină.
Ciorchinele lungi dense, pedunculele scurte. Capsule mici (1,2-2cm), sferice, fără
dungă pe valve, dehiscente. Semințele mici, ovale (0,8-1,4cm), cenușii sau brun-
cenușii, fără carunculă. Frunzele lungi 15-25cm. Subspecia este înalt productivă,
mai sensibilă la căldură, rezistentă la secetă.
Majoritatea soiurilor din Rusia aparțin acestei subspecii. Este răspîndită în Asia,
Africa, America, Australia. Sa format în condițiile climei moderate a Asiei. Dispune
de 4 varietăți: persană (var.percicus)-tulpina argintie, cu strat de ceară, căpușele
mici, fără dungă, dehiscente (soiul Kruglik 5); cu tulpina verde (var.virens G.Pop)-
tulpina fără strat de ceară, capsula fără dungă, dehiscente; indehiscenta (var.inde-
hiscens V.Moshk.)-de proveniență hibridă (soiul VNIIMK 165 ameliorat, Stepnaia
6, Donskaia ranniaiai cu tulpica violacee (var.violaceocaulis V.Moshk.) tulpina este
violaceae cu strat de ceară, indehiscentă (soiul Donskaia crupnokistnaia).
Subspecia ricin chinezesc (subsp.chinensis G.Pop et V.Moshk) - R.c. chinensis G.
Pop et V.Moshk. Predomină plantele pitice și mijlocii după înălțime (0,5-1,5cm),
ramificate cu frunzele mici. Ciorchinele înfoiate, capsule mari, sferice, cu dungă,
idehiscente, pedunculele lungi (pînă la 5cm). Semințele ovale, mari, cenușii-închis
cu carunculă. Subspecia precoce, cu însușirea de-a arunca frunzele toamna, nu-i
rezistentă la secetă, se deosebește prin fixarea slabă a capsulelor.
Este foarte răspîndită în țările din CSI, Africa, America Australia și Asiei de
Răsărit. În Rusia se utilizează pentru hibridarea ei cu alte subspecii. Are 3 varietăți:
chitaiană (var.sinensis, soiul Ghibrid rannii); violetă (var.ceasius G.Pop); japonica
(var.japonicus G.Pop et V.Moshk).
Subspecia ricin indian (subsp.indicus G.Pop et V.Moshk). Plante de o înălțime
mijlocie și înalte (pînă la 3m); neramificate, cu strat de ceară. Ciorchinele lungi,
Înfoiate. Capsule mari, cu suprafața netedă fără țepi, pedunculi lungi (pînă la 5cm)
cu dungă și fără ea, rar sunt dehiscente. Semința alungită (0,8-2cm), cu caruncula
îngustă. Frunzele sunt mari, cu 7-9 lobi. Subspecia se caracterizează prin perioada
lungă de vegetație, exigentă la căldură, productive,rezistentă la secetă din sol și
aer.
Răspândită în India, Pachistan și țările din Sud-Estul Asiei, în Africa, America. S-
a format pe peninsula Industan. Are 4 varietăți: indiană (var.indicus); cu frunzele
sure și fructe mici (var.griseofolius V.Moshk); cu frunzele albăstrii și fructele mari
(var.leucocarpus Muell. Arg.); frunza violetă cu fructe mari (var.inermis Jacq.). O
mare însemnătate au varietățile cu fructe mici.
Subspecia ricinul buruiană de cîmp (subsp.ruderalis G.Pop et V.Moshk). Sunt
plante variabile după înălțime (0,5-4m), ramificate. Ciorchinele înfoiate, lungimea
medie. Capsule mici-sferice, dehiscente, fără dungă. Frunzele și semințele mijlocii
și mici. Subspecie tîrzie, productivitate joasă, exigentă față de căldură și rezistentă
la secetă. Se mai întîlnesc forme precoce, rezistente la daunele vătămătorilor.
Este răsîndită în Africa, Australia, Europa de Sud, America, Asia. Are 4 varietăți:
buruiană de cîmp (var.ruderalis); spontană (var.spontaneus G.Pop et V.Moshk);
egipteană (var.aegyptiacus V.Moshk); mexicană (var.mexicanus V.Moshk).

1.2. Caracteristica botanică a ricinului

În țările tropicale ricinul este plantă perenă (tufar sau copac înalt de 10m, care
trăiește 8-15 ani), în clima temperată-anuală, piere toamna de înghețuri. Rădăcina
pivotantă, profundă, cu ramificații laterale bine dezvoltate, pătrunde în sol pînă la
3m. Tulpina erectă, fistuloasă, ramificată cu creștere simpoidală, și se termină cu
inflorescența-ciorcgină. Înălțimea de 30-100cm la soiurile indegente, grosimea de
2,5-5cm. Frunzele dispuse altern, cu pițiolul lung, sunt palinate, ca un număr de
lobi variabil (5-11), mari (pîmă la 30cm și chear mai mult), glabre. Întreaga plantă
prezintă pigmenți de culoare roșie (mai mult sau mai puțin intensă) sau argintie.
Ricinul este o plantă monoică, uneori dioică. Inflorescența - ciorchină sesilă sau
pețiolată, densă, conică, ovală sau cilindrică, lungă de 10-40cm. (Figura 1.1).
Florile unisexuate (se întîlnesc și bisexuate). Florile masculine se aranjeaxă în
partea de jos a inflorescenței, iar florile femenine în jumătatea de sus. Numărul
florilor femenine este de circa cinci ori mai mare decît numărul florilor masculine.
Se întîlnesc ciorchine, cu flori complet feminine, sau din flori masculine unice
aranjate printre cele femenine. Florile în ciorchină sunt aranjate în grup. În grup
prima înflorește floarea centrală, pe urmă florile de prima și următoarele treapte.
Mugurii florilor femenine sunt conice periantul cu 5 lobi. Ovarul de sus, trilocular,
alcătuit din trei sepale concrescute în partea de jos cu stilul și trei stigmate
despărțite în două colorate puternic. Ovarul se prinde de placentă prin funicul. În
partea micropilului ovarului se formrază caruncula, cu ajutorul căruia substanțele
hrănitoare nimeresc în embrion.
Caruncula este caracteristică familiei Euphorbiaceae. Caruncula are scopul de a
înlesni pătrunderea apei în semințe în timpul germinației. Mugurii florali masculi
au formă conică, cu un mare număr de ramificații dihotomice a staminelor. Din
două camere este alcătuită antera.

Figura1.1 Structura plantei de ricin.

 Fructul este o capsulă trilocularp acoperită cu țepi mari sau netedă. Fiecare loc
(pericarpii) are o semință și ușor se rupe de la placentă. Pînă la coacere capsulele
sunt de diferite culori, uscată-cenușie sau cafenie. Capsula cu dungă pe valve este
indehiscentă, fără dungă dehiscentă.
Sămânța-nucă, acoperită cu o membrană dură, lucioasă și fragilă. Semințele ale
ricinului sunt mari (10-15mm lungime) de formă oval-turtite, ovoidale, alungite și
sferice, la bază cu carunculă-o excrescență cărnoasă. Culoarea semințelor pestriță
fond cenușiu închis, roșu, cafeniu sau negru, pe el mozaică de diferite mărimi și
culori. Masa a 1000 boabe 200-500g. (Figura 2.1 și 3.1).
Germinația semințelor de ricin este epigeică. Cotilidoanele de formă ovală, sunt
mari și după răsărire îndeplinesc funcția de asimilare a carbonului din atmosferă.
Prima frunză adevărată este palmată.

A B
Figura 2.1 Ciorchine de ricin: A - cu capsule în creștere, B - cu capsule mature.

Figura 3.1 Fructe și semințe de ricin.

 1.3. Citologia și genetica caracterelor ricinului.
Genetica caracterelor ricinului a început să fie studiată în anii 20 a sec. trecut
XXI, în Marea Britanie, SUA, Rusia. Însă din cauza marii variabilități a caracterelor
este studiată foarte puțin. Garnitura de cromozomi la ricin este (2n=20).
Culoarea seminței. Culoarea cafenie domină asupra culorilor negre, roșie, albă
și cenușie. Moștenirea e monogenă. Semințele au fon întunecat cu pete mozaic
de culoare deschisă, care se deosebește după mărime. Mozaicul mărunt domină
asupra a celui mășcat. Moștenirea e monogenă. Gena culorii roșii a tulpinii (M)
concomitent determină culoarea cafenie și roșie a seminței. Presupunerea unor
cercetători spun că culoarea și mozaicul seminței sunt determinate de trei gene:
P,A,W.
Culoarea capsulelor. La hibridizarea formelor de culoare verde cu verde-aprins
a capsulelor în F1 se observă moștenirea de semidominanță, în F2-segregarea este
15:1, ceea ce demonstrează interacțiunea polimeră a două gene. La încruțișarea
soiurilor de culoare verde cu roz-aprinsă sa stabilit moștenirea dominantă a culorii
verzi; în F2 segregarea era de 3 (verzi):1.
Culoarea tulpinii și a frunzelor. S-au stabilit trei gene, care controlează culoare
tulpinii și a frunzelor: G,M și E. Gena G determină culoarea verde a tulpinii și a
frunzelor, g-roz-deschisă. Culoarea mahagon este controlată de gena M, culoarea
deschisă-m, violet-deschis-E, verde-e. Acțiunea complementară a genei determină
manifestarea următoarelor fenotipuri: M-G-E--tulpina roză, frunzele verzi; M-gg--
tulpina și frunzele mahagon; mmG--frunzele și tulpina verzi; mmgg--frunzele și
tulpina deschis colorate, mmG-E--tulpina verde, frunzele tinere cu antocian.
Culoarea hipocotilului și stigmatul pistilului. Culoarea hipocotilului se folosește
la secția haploizilor. Toate subspeciile de ricin au hipocoticul și stimatele pistilului
colorate în roz. La formele cu tulpină roșie hipocoticul și stimatele pistilului sunt
colorați mai intensiv, în comparație cu cele verzi. Culoarea verde al hipocotilului
rar se întîlnește, totodată stigmatele pistilului de asemenea este verde. La
hibridizare în F1 domină culoarea roză. La încrucișările de analiză segregarea se
observă 1:1, ceea ce demonstrează o moștenire monogenă. Culoarea hipocotilului
este înlănțuită cu culoarea stigmatului pistilului.
Stratul de ceară. Pe tulpină și pețiolii frunzelor domină stratul de ceară, în F2
segregă 3:1. Stratul de ceară pe frunze și capsule este controlat de două gene: C și
D, care acționează numai în prezența a genei B (strat de ceară pe tulpină). Gena C
determină stratul de ceară în partea de jos a frunzei, D-pe capsule.
Înălțimea plantei. La încrucișarea plantelor înalte cu forme pitice în F1 domină
cele înalte și foarte rar are loc moștenirea intermediară. Uneori în F1 se manifestă
fenomenul de heterozis după înălțime, mai des-la hibridizarea diferitor subspecii.
Înălțimea plantelor este strîns legată de lungimea tulpinii, în special la soiurile și
formele slab ramificate și cu o singură ciorchină. În formele pitice nu se observă
această legătură.
Numărul și mărimea internodurilor tulpinii principale. După numărul total de
internoduri la hibrizii F1 ereditatea este intermediară cu o înclinație spre partea
părintelui cu numărul lor mai mic. Segregarea în F2 ne demonstrează o moștenire
monogenă (gena N). Numărul de internoduri este legată cu durata perioadei de
vegetație și durata perioadei răsărire-înflorire a principalei ciorchini, de asemenea
corelează negativ cu numărul de ramuri și ciorchine laterale. La hibridarea plantei
cu internoduri scurte (soiuri pitice) și obișnuite, în F1 domină internoduri obișnuite
(soiuri foarte rare pitice), în F2 predomină formele intermediare, dar sunt și cazuri
de transgresii intermediare după număru și mărimea internodurilor, de asemenea
apar forme foarte tîrzii.
Durata perioadei de vegetație. În F1 domină moștenirea intermediară sau de
precocitate, în F2 apar transgresii după perioada de vegetație.
Dehiscența capsulelor. În prima generație acest caracter predomină: în F2 se
observă segregarea 63:1; 15:1; 3:1, ce demonstrează ereditate polimeră. Genele
dehiscente sunt: De1, De2, De3.
Țetii capsulelor. Caracterul este insuficient studiat. Deseori se vede dominanța
incompletă. La hibridizarea formelor cu țepi pe capsule și fără țepi în F1 capsulele
au țepii rari, în F2 segregarea este de 1:2:1. S-au observat în unele cazuri, cînd
comlpet domină prezența țepilor, dar în F2 segregă 3:1.
Lungimea și densitatea ciorchinei. Lungimea se moștenește intermediar. În
generația a doua sunt posibile transgresii. După densitate ciorchinele hibride sunt
mai aproape de forma parentală cu ciorchinele înfoiate. Soiurile cu ciorchinele
dense se scutură mai puțin.
Lungimea penducului. Acest caracter este strîns legat cu densitatea ciorchinei.
În ciorchinele dense fructul au peduncul scurt. Pedunculul lung este caracteristic
formelor sălbatice din subspecia chineză, indusă, de zanzibar și buruiană de cîmp.
La hibrizii F1 domină pedunculile lungi, în F2 segregarea este diferită.
Conținutul de ulei. În miezul seminței de ricin conținutul de ulei variază de la
60% pînă la 75%. Se moștenește poligen. La hibridizarea formelor cu un nivel jos
de ulei și cu conținutul înalt de ulei în F1 moștemirea este intermediară, dar în F2
segregarea este variabilă.
Pericarpul (coaja) seminței. Pericarpul seminței se moștenește poligen. Hibrizii
în F1 sunt intermediari în comparație cu formele parentale, mai des se manifestă
coaja mai dură a unei forme parentale. Hibrizii în F2 sunt foarte diferiți după acest
carecter.
Ereditatea sexului. La ricin se evidențiază șase tipuri de sexe (după V.Moskh):
1. Stabil feminin (flori feminine pe ciorchina principală și ciorchinele următoarelor
ordine); 2. Nestabil feminin (ciorchina principală-feminimă, următoarele ciorchini
parțial sau complet monoice); 3. Înclinat spre feminin (în partea de jos a ciorchinei
un număr nu prea mare de flori masculine); 4. Dispersat (grupuri nu prea mari de
flori masculine aranjată pe toată ciorchina feminină); 5. Monoic obișnuit (florile
masculine aranjate în partea de jos a ciorchinei, feminine-spre vîrf); 6. Masculin
(toate florile din ciorchină-masculine). În afară de aceasta, în fiecare tip se pot
întîlni unele flori ambisexe.
Tipul feminin de ciorchine se deosebește prin productivitatea înaltă, deoarece
au mai multe capsule. Tipul dispersat permite îmulțirea “în sine” a plantei cu flori
feminine. La ricin manifestarea sexului acționează mulți factori, în special durata
zilei. Durata zilei de 15 ore raportul florilor masculine și feminine este 2,3:1, de 24
ore-1,6:1 și de 9 ore (zi scurtă)-3,3:1.
În zilele scurte radical crește numărul florilor masculine în ciorchine. Stabil este
tipul monoic obișnuit de ciorchine cu florile masculine și feminine separate. Restul
tipurilor sunt supuse reversiei.
La încrucișarea plantelor cu ciorchinele feminine și monoice obișnuite, la hibrizi
domină caracterul monoic; în F2 segregarea este 3:1. La încrucișarea de verificare
cu plantele monoice segregarea este de 1:1. Aceasta demonstrează, că controlul
ciorchinelor feminine și monoice se deosebesc după o genă. Alela recesivă a genei
determină dezvoltarea ciorchinelor feminine. Însa uneori s-a stabilit moștenirea
compusă a sexului la ricin.
Rezistența la fuzarioză. Acest patogen aduce mari daune, pier de la 3 pînă la
80% de plante. La hibridarea formelor rezistente și sensibile domină sensibilitatea
lor. În F2 segregarea predomină formele sensibile. Plantele rezistente, evidențiate
în F2 , în generațiile următoare segregă, ceea ce ne demonstrează o moștenire
compusă a acestui caracter. Preupun, că la moștenire participă o genă principală
și un set de gene-modificatoare, care reduc sensibilitatea.

1.4. Cerințele ricinului față de condițiile de mediu.

Ricinul este plantă de zi scurtă, dar se întîlnesc forme de zi lungă și cu reacții
neutre. Plantele tipice de zi scurtă aparțin subspecia de zanzibar, iar subspeciile
comună și persană este de zi lungă, chitaiană posedă reacție neutră. Ricinul este o
cultură foarte pretențioasă la căldură, umiditate, nu suportă umbra. Temperatura
optimală pentru creștere este de 25-30oC. Planta de ricin parcurge următoarele
faze de vegetație: de răsărire, formarea ciorchinei centrale, înflorire și coacerea
semințelor în ciorchinele centrale și laterale. Semințele încolțesc la temperatura
de 10-13oC, scoate cotiledoanele afară. Plantele răsar la a 10-15 zi. Perioada de
răsarire-înflorire a ciorchinei principale durează 35-70 zile, formarea fructelor 30-
90 zile. Durata perioadei de vegetație (răsărit-coacere), variază de la 120 până la
150 zile. La soiurile cu o singură racemă perioada de vegetație este mai scurtă.
Ricinul se dezvoltă pe solurile bogate în substanțe hrănitoare (cu pH 6,0-7,3),
permiabile pentru umiditate și aer. Productivitatea fotosintezei este mare (6,5-
6,9g la 1m2 de frunze timp de 24 ore), însă substanțele asimilate se consumă
nerațional, ceea ce duce la formarea insuficientă a boabelor. Formarea uleiului în
semințe începe din faza înloririi și se prelungește pînă la coacerea deplină. În ricin
se conține un alcaloid ricinin (C8H8O2N2)-produs a schimbului de azot din plantă.
Începând cu faza înfloririi, el se localizează în capsule, special în pericarp. Larvele
vătămătorilor de fructe pier de la el, dar pentru om are o toxicitate moderată.
Substanța inițială pentru biosinteza ricininei servește acidul de nicotină cu partici-
parea surselor de azot, inclusiv lizina. Cantitatea lui variază în dependență și de
condițiile de creștere. Între conținutul de alcaloid și ulei există corelația negativă,
care permite crearea soiurilor bogate în ulei cu conținutul mic de ricinină.
O albumină foarte toxică numită ricină este concentrată numai în endosperm și
lipsește în masa verde. De asemenea este un alergent foarte puternic pentru om
și animale. Sunt suficiente 2-3 semințe sau 30-40 miligrame de ricină pentru a
provoca la oameni o intoxicație foarte gravă. Ricinina este prezentă în proteină
(nu se află în tegumentul seminal) și este insolubilă în ulei, din care cauză ea nu se
conține în uleiul extras, dar numai în șroturi. Soiul Cervonnaia se deosebește prin
înaltă toxicitate, mai puțin toxic-soiul VNIIMK 165 ameliorat și Ghibridul rannii.
Cantitatea proteinei toxice în semințe variază în dependență de amplasarea
capsulelor pe ciorchină și în limitele unei capsule. Mai toxice sunt semințele din
capsulele din partea de jos a ciorchinei. La conținutul de ricină la fel acționează
condițiile de cultivare a ricinului.
Biologia înfloririi și fecundării. Ricinul este o plantă alogramă, dar ea mai are și
însușiri de auzopolenizare, în special florile din centrul ciorchinei. Florile amlasate
în partea de jos a ciorchinei de asemenea mai bine sunt adaptate la autopolenizat
față de cele din vârf. Polenul este mărunt și ușor, departe răspândit cu ajutorul
vîntului și transportat de insecte.
Înfloritul începe cu ciorchina principală. Următoarele ciorchine înfloresc peste
10-20 zile. Florile feminine înfloresc în limitele unei ciorchini timp de 17-21 de zile,
masculine de 26-35 zile. Viabilitatea înaltă a stigmatului se pastrează 5-6 zile, însă
fecundarea este posibilă și după 14-16 zile. Florilre masculine se deschid noaptea,
dar elimină polenul începînd cu ora 4-7 pînă la ora 19, cel mai intensiv, începînd
cu ora 9 pînă la ora 14. Înfloritul unei flori durează 24-48 ore, polenul se păstrează
mult timp. La temperatură de cameră după 5 zile viabilitatea lui constituie mai
mult de 50%, după 20 de zile aproximativ 25%. Peste 30 de zile polenul își pierde
această însușire. Pentru păstrare polenul se usucă ușor. În frigider și în eprubete
închise cu vacum polenu se păstrează în decurs de un an. La ricin polenul are două
nuclee. Spermiile se formează la germinarea grăuncioarelor de polen în tuburile
polenice. Apomixisul se întîlnește destul de des.
 Capitolul II. Materiale și metode de cercetare
2.1. Condițiile de efectuare a cercetări lor.
Analiza plantelor și observațiile fenologice au fost efectuate în zona centrală a
Republicii Moldova, raionul Orhei, satul Mitoc. În această zonă suma totală a
temperaturilor medii diurne ale aerului în decursul perioadei de vegetație activă
constituie 3000-3300oC, cantitatea de precipitații e 395-495mm, iar coeficientul
hidrotermic indică o ariditate de 1.1-0.8. Ultimile înghețuri de primăvară se pro-
duc la 15 aprilie, iar primele înghețuti de toamnă se manifestă la 20 octombrie.
Această regiune în comparație cu regiunea de nord este mai bine asigurată cu
căldură, dar mai puțin cu umezială. În aceste condiții ale Republicii Moldova ca
plante anuale ornamentale, cresc bine și dovedesc să formeze fructe și semințe
soiurile de ricin a subspeciei comune ca: Donețchii 39/44, Cervonnai. Ricinul se
cultivă în grădini particulare, la fazande, pe lîngă magazine și baruri, pe loturile
școlare.
2.2. Descrierea biomorfologică a plantelor cu flori.
Descrierea biomorfologică a plantelor de ricin a fost efectuată după următoarea
schemă. [5].
I. Tipul biologic (anuale, multianuale, semiarbuști, arbuști, ierboase, liane), forma
vitală, după Raunkier.
II. Rădăcina (sistemul radicular):
1. Tipul de sistem radicular (pivotant, fasciculat).
2. Particularități specifice (îngroșări, tuberculi rădăcinali).
III. Tulpina:
1. Tipul creșterii (erecte, culcate sau prostrate, tîrîtoare, volubile, orgățătoare)
2. Forma tulpinii în secțiune transversală (aripată, brăzdată, triunghiulară,
rotundă, patruunghiulară).
3. Tipul de ramificare (monopodială, simpodială).
4. Pilozitatea (difuză, compactă, forma perișorilor, repartizarea lor pe tulpină).
5. Metamorfozele (cîrceii și spinii).
6. Tulpini subterane (bulbi, tuberculii, etc.)
IV. Frunza:
1. Așezarea frunzelor (alternă, opusă, în verticiliu)
2. Frunza simplă sau compusă:
A. Dacă frunza e simplă:
a) forma generală a limbului (rotundă, clipucă, ovala, alungită, lanceolată,
liniară, romboidală, cordată);
 b) după forma bazei limbului (cordată, reniformă, sagitată, rotundă);
c) tipul de fixare de tulpină (sesilă, amplexicaulă, semiamiplexicaulă, conat,
perfoliată, decurentă);
d) după marginea limbului (întreagă, dințată, crenată, ciliată, țepoasă etc.);
e) inciziunea limbului (cu lmb întreg, lobat, fidat, părțit, sectat);
f) culoarea suprafeței frunzei (verde, surie);
g) pilozitatea, pubescență (goloase, cu perișori).
B. Dacă frunzele sunt compuse:
a) forma (palmate, penate, paripenate, imparipenate, trifoliate);
b) forma foliolelor;
c) caracterul marginii foliolelor.
V. Floarea:
1. Floarea solitară sau inflorescență.
2. Periantul:
a) simplu, dublu;
b) actinomorf sau zigomorf;
c) liber sau concrescut;
d) numărul și forma petalelor și sepalelor.
3. Androceul:
a) numărul de stamine;
b) libere sau concrescute (în ultimul caz, caracterul concreșterii);
c) așezarea spiralată sau cerc;
d) tipul de fixare a anterelor.
4. Gineceul:
a) apocarpic sau cenocarpic;
b) ovarul de sus, de los;
c) numărul de camera în ovar;
d) tipul placentației (centrală, parietală);
e) numărul de stiluri și stigmate;
f) forma stigmatului.
5. Receptaculul:
a) forma (concavă, ulcioruș, convexă).
VI. Inflorescentă:
a) apicală sau laterală;
b) simplă sau compusă;
c) cu bractee sau fără bractee;
d) simpoidală (dichaziu, cimă, unipară, cimă scorpioidă);
 e) monopodială (racem, spic, panicus, spadice, umbrelă);
f) încgiși sau deschiși.
VII. Fructul:
a) simplu, compus, multiplu;
b) uscat (păstaie, foliculă, silicvă, capsulă, nucă, cariopsă, etc.);
c) suculent (bacă, drupă);
d) numărul de semințe (monosperm, polisperm);
e) culoarea și pilozitatea (pubescența);
f) dehiscența;
g) numărul de membrii (monomer, polimer);
h) tipul de gineceu.
VIII. Sămînța:
a) forma (rotunda, alungită, etc.);
b) suprafața (netedă, cu excrescent, etc.);
IX. Importanța.
X. Condițiile ecologice în care crește planta.

2.3. Obietivele ameliorării ricinului și materialul initial.

Obiectivele ameliorării. Direcția principală în ameliorarea ricinului este crearea
soiurilor înalt productive, cu conținutul înalt de ulei tehnic în semințe. E nevoie de
soiuri cu capsule indehiscente, utile pentru strînsul mecanizat, concomitant cu
curățenia semințelor, cu frunzele care cad la sfîrșitul vegetației, rezistente la aer și
seceta din sol, la fuzarioză.
Principalele caractere, de care trebuie de ținut cont în ameliorarea ricinului:
este productivitatea, conținutul de ulei, procentul de coji și mărimea semințelor,
capsulele indehiscente, prezența țepelor pe ele, fixarea puternică a capsulelor în
ciorchini, lipsa carunculei, randamentul înalt de flori feminine pe plante, conținu-
tul de ricină în semințe coacerea devreme și concomitentă, rezistența la secetă,
căderea frunzelor în perioada coacerii, formarea ciorchinei mai sus pe tulpină,
numărul optimal de noduri pe tulpina principală (8-12), ramificarea slabă la vîrf,
lungimea, densitatea, productivitatea ciorchinelor, umiditatea semințelor înainte
de recoltare, prezența masei verzi tot înainte de recoltare și conținutul de boabe
coapte în ea, culoarea plantei, prezența stratului de ceară, rezistența la fuzarioză
și alte boli.
Ameliorarea productivității. Majorarea productivității este principala sarcină.
Acest caracter depinde de numărul de plante la unitate de suprafață, numărul de
ciorchine pe plantă și capsulele în ciorchină, MMB. Recolta înaltă se obține de la
plantele: cu numărul mărit de ciorchine, nu prea mare sau cu una-două ciorchini.
Aceaste plante sunt tîrzii, se coc neuniform, ceea ce duce la mărirea pierderilor și
cheltuielilor în perioada recoltării.
Un fenomen ne dorit este în corelația negativă între productivitate și înălțimea
plantelor. De aceea se selectează plante cu internoduri scurte și numărul optimal
de frunze pe tulpina principală.
Ameliorarea soiurilor utile pentru recoltarea mecanizată. Soiurile utile pentru
recoltarea mecanizată, trebuie să dispună de următoarele caractere: indehiscența
capsulelor, plante nu prea înalte (pînă la 1,5m) cu tulpina principal nu mai mare
de 40cm, ramificarea slabă spre vîrful plantei, ciorchinele dense cu fixarea strînsă
a capsulelor, coacerea simultană, decorticarea ușoară și înaltă durabilitatea meca-
nică a semințelor, căderea frunzelor la coacerea semințelor.
Durabilitatea și rezistența semințelor la traumare în timpul recoltării mechanice
și curățirii depinde de grosimea membranei capsulelor și de tegumentul seminței,
de mărimea și forma lor. Capsulele cu membracă dură mai greu se dezghioacă și
puternic se traumează. Mai puțin se traumează semințele mici de formă rotundă
sau ovală, față de formele alungite. Masa verde bogată duce la mari pierderi de
semințe în timpul recoltării macanice. Tulpina înaltă permite efectuarea recoltării
cu tăierea înaltă a miriștii, la care ne permite micșorarea randamentului de masă
verde recoltată și micșorări pierderilor de semințe.
Ameliorarea rezistenței la secetă. Caracterele rezistenței slabe la secetă sunt
vestejirea plantelor și căderea frunzelor, nivelul jos de ulei și semințe siștave.
Selecția negative a familiilor cu semințele siștave și cu frunzele căzute permit sele-
ctarea soiurilor și formelor rezistente la secetă. Cele mai rezistente sunt soiurile,
care au capsulele cu țepi. O mare însemnătate în ameliorarea secetei o au acele
forme cu strat de ceară, cu frunzele mici, cu stomate mărunte și care în timp scurt
formează adînc sistema radiculară.
Ameliorarea rezistenței la fuzarioză și alte boli. Nu s-a depistat forme complet
rezistente. Ameliorarea s-e efectuează la rezistența de cîmp (orizontală, nespeci-
fică). Se selecterză forme rezistente la fuzarioză pe fonduri speciale, începînd cu
F2. Soiurile s-e împart în cinci grupe: rezistente (61-91%), rezistente mijlociu (31-
60%), nerezistente, slab rezistente (1-30% sănătoase), care nu se atacă. În calitate
de standart al infecției din sol se utilizează soiurie nerezistente. Soiul Cervonnaia
se utilizează în calitate de martor al rezistenței.
Ameliorarea calității semințelor. Caracterele calității sunt: conținutul de ulei în
semințe și miez, calitatea uleiului, procentele de coji, MMB, nivelul de proteină,
toxicitatea lor ș.a. Aceste caracere stabil se moștenesc. Strînse legături între pro-
ductivitatea ricinului și conținutul de ulei nu există, ceea ce permite concomitent
de efectuat selecția după aceste caractere.
Se evidențiază trei grupe de soiuri: cu conținutul mic de ulei (pînă la 50%), cu
conținutl mijlociu de ulei (51-53%) și conținutul înalt de ulei (mai mult de 53%).
Asupra conținutului de ulei acționează procentul de coji. Sunt bine venite soiurile
cu coaja subțire (pînă la 22%). Soiurile cu coaja groasă conțin mai mult de 24% din
membrana seminței. După mărime semințele se clasifică: mici (MMB 150-270g),
mijlocii (270-350g), mari (mai mult de 350g). Semințele mari sunt cele mai bogate
în ulei. Se selectează soiurile slab toxice.
Materialul inițial. În colecția VIR se numără 1200 mostre de ricin. Cele mai im-
portante pentru ameliorare e subspeciile comun, persan și chinezesc. Subspecia
comună se caracterizează prin semințe mari, capsulele indehiscente, rezistente la
secetă, înalt productivă cu conținutul înalt de ulei, dar este exigent față de căldură
tîrziu se coace. Mostrele subspeciei persan sunt foarte productive, cu semințele
mici, concomitent se coc, nu sunt exigente la căldură, repede cresc în perioada de
primăvară, rezistente la seceta din aer, capsulele dehiscente. Soiurile de proveni-
ență hibridă VNIIMK 165 ameliorat, Stepnaia 6, Donskaia crupnochistnaia, tipice
pentru această subspecie, formează capsulele indehiscente, soiurile VNIIMK 165
ameliorat, VNIIMK 18, Cubanscaia 15 rezistente la fuzarioză.
Formele spontane a ricinului sunt polimorfe și multe din ele prezintă interes în
calitate de material inițial. Pentru perspectivă trebuie de folosit haploizii și liniile
consangvinizate, în special la heteroizi, pentru crearea formelor homozigote. La
formele tetraploide a ricinului au semințe mășcate, frunzele mari, sunt tîrzii, slab
productive, leagă semințe numai prin polenizarea artificială cu polenul plantelor
tetraploide, nu se încrucișează cu formele diploide. Mutanții și aneuploizii sunt
puțin studiați, cu toate că au mare însemnătate în ameliorarea multor caractere.

2.4. Metodele de ameliorare și tehnica hibridizării.

Metodele de ameliorare. Selecția. Ricinul este o plantă monoică alogamă. De
aceea principala metodă de ameliorare a ricinului este selecția mulpiplă pe grupe
de familii, individuală pe familii sau selecția în masă, care a fost principala metodă
la etapele începătoare și se aplică pe larg pînă în timpul de față.
Prin selecția individuală la ricin nu se observă depresia, în comparație cu alte
culturi alogame. Prin selecție au fost obținute primele soiuri: Kaukazscaia ulucișe-
naia, Tașkentskaia 351, Sangvinneus 98, Kruglik 5, Donscaia 172/1, de asemenea
soiurile noi VNIIMK 165 ameliorat și Kubanscaia 15. Selecția în masă deseori se
aplică pentru obținerea formelor feminine și formelor cu ciorchina principală care
e foarte productivă. Selecția individuală este mai efectivă.
Autopolenizarea. Pentru prima dată G.M. Popova și V.E. Borovskii au utilizat
autopolenizarea forțată la ricin, cu scopul de a păsra particularitățile formelor și
familiilor la îmulțirea lor. În continuare pentru ameliorarea rapidă au început să
întrebuințeze ințuhtul în combinare cu selecția. În așa fel au fost obținute forme
cu capsulele indehiscente, feminine monosexuate, cu o ciorchină, cu internodurile
scurte, rezistente la fuzarioză.
Populația hibridă la autopolenizare se divizează în biotipuri separate, deosebin-
duse după un șir de caractere prețioase. Autoconsangvinizarea de asemenea se
aplică în ameliorarea liniilor consangvinizate, totodată la ricin nu se observă de-
presie puternică. Această metodă pe larg se aplică la selecția și îmulțirea liniilor,
care au numărul mai mare de plante feminine. Pentru aceasta se autopolenizează
plantele, predispuse la formarea ciorchinei feminine, folosind metoda încrucișării
sora-frate, unde ciorchilele feminine se polenizează cu polenul plantelor de aceiaș
familie.
Ameliorarea heterozisului. Principala cale de majorare a productivității la ricin
este folosirea efectului heterozis, care se manifestă la hibridizarea liniilor consan-
gvinizate, a două sau mai multe soiuri între ele, a formelor geografice îndepărtate.
Cele mai prodective sunt soiurile hibride interlineale. Cu scopul micșorării castrării
manuale în calitate de plante materne se utilizează forme cu un număr sporit de
inflorescențe feminine (50% și chear mai mult). În rînduri se înlătură plantele cu
flori masculine.
Tehnica hibridizării. Soiurile și formele selecte pentru încrucișarea se seamănă
în cîmpul formelor parentale. Pentru hibridare se utilizează ciorchinele principale.
Castrarea se efectuează ușor. Pînă la înflorire în ciorchine se înlătură cu penseta
florile masculine și de asemenea o frunză din vîrf cu mugurele lateral din teacă. Pe
ciorchina castrată se îmbracă un izolator. După 3-5 zile se efectuează controlul de
castrație. Cînd se deschid florile feminine ele se polenizează, între ele se aranjează
muguri slabi deschiși a florilor masculine. Polenizarea este mai bine de efectuat în
orele dimineții (de la ora 5 pînă la ora 9), cînd în aer este răspîndit puțin polen. Ar
fi bine de a repetata polenizarea. În caz că nu coincid perioadele înfloririi formelor
materne și paterne, mugurii florali masculini ușor se usucă și se păstrează cel mai
bine în frigider.
 Capitolul III. Rezultatele cercetărilor

3.1. Fazele de creștere și de dezvoltare a ricinului.

Chear și în cultura anuală ricinul se caracterizează printr-o maturizare a recoltei
nu în aceiași vreme, are o tendință de creștere nelimitată. Însă după ritmul de cre-
ștere și dezvoltare speciile se deosebesc între ele. De exemplu, formele subspeciei
chinezești se dezvoltă foarte repede dar au o creștere încetinită, pe cînd specia
comună și de Zanzibar au o creștere viguroasă dar o dezvoltare slabă.
În dezvoltarea ricinului se evidențiază următoarele faze: germinarea, formarea
inflorescenței centrale, înflorirea, maturizarea seminței din inflorescența centrală
și din ramurile de ordinul I, II și altele. În zona temperată de obicei se maturizează
semințele de la inflorescențele laterele ale ramurilor I-III, iar în țările tropicale, în
cultura de mai mulți ani, vegetația decurge anul întreg după un anumit ciclu. Din
cauza perioadei uscate creșterea se oprește, o parte din frunze cad, iar o dată cu
venirea sezonului de ploaie creșterea revine.
În ontogeneza ricinului se deosebesc 12 etape ca și la alte culturi (Cuperman,
1959): în prima etapă germinarea semințelor decurge 9-18 zile. După ce se umflă
repede crește rădăcinuța și se îndoaie hipocoticul. Apoi cotiledoanele sunt scoase
la suprafață. În etapa a doua are loc formarea primelor două frunze adevărate pe
care sunt dispuse opus. Etapa durează 7-17 zile. Are loc formarea internodurilor
tulpinei în conul de creștere, baza conului atinge mărimea de 1,5-2,5mm. În etapa
a treia are loc segmentarea axei inflorescenței, ea decurge repede și se termină
cu formarea a 5-6 pereche de frunze adevărate, diferențierea mugurilor laterali în
axila frunzelor. În etapa a patra are loc deosebirea conului de creștere și formarea
primordiilor inflorescente. Ea decurge 7-18 zile și se termină cu formarea pe axa
inflorescenței a primordiilor meristematice de flori.
În etapa a cincea are loc diferențierea pieselor florale, durează 10-17 zile. La
început în partea de jos a inflorescenței se formează florile centrale masculine, pe
urmă în partea de sus se evidențiază florile feminine, cu pistilul concrescut și cu
trei stigmate. În partea micropilară a ovulului se formează un țesut afînat-obturat
din care se va forma în continuare caruncula. Etapa a șasea-formarea polenului
bicelular și a sacilor embrionari. A șaptea etapă- creșterea inflorescenței. A opta
etapă- etapa butonizării (ieșirea racemului din frunzele bracteale).
Cercetările Z.V. Grozdev și G.V. Podcuicenco (1975) au arătat că timpul diferen-
țierii racemului depinde de particularitățile soiului. De exemplu, soiurile timpurii
(hibrid timpuriu) racemul central se diferențiază în baza a 2-3 frunze adevărate, la
13-15 zile după apariția plantelor, la soiurile medii timpurii (sangvineus-98)-în faza
a 3-4 frunze după 16-18 zile, la cele medii (Cruglic 5)-în faza a 4-5 frunze după 21-
27 zile, iar la cele sangvine (zanzibar, forme spontane) în condițiile regiunii Cubani
-la sfîrșitul verii sau nu formează defel.
După datele lui V.A. Moșkin (1980) în condițiile Crasnodarului, în etapa a noua
are loc înflorirea și fecundarea, durează 10-14 zile. În etapa a zecea se formează
fructele și semințele, durează 8-10 zile. În etapa a unsprezecea are loc începutul
coacerii în ceară, derează 12-16 zile. Și-n etapa a douăsprezecea are loc coacerea
deplină care derează 14-18 zile. Durata etapelor a 3-4 într-o mare măsură depinde
de particularitățile soiului, la soiurile tardive uneori ajunge la 50-70 zile.
Perioadele creșterii. La ricin se deosebesc trei perioade principale de creștere:
germinarea, creșterea vegetația și formarea fructelor. În prima perioadă (este de
la semănat pînă la plantule) are loc umflarea semințelor, creșterea rădăcinii prin-
cipale și a genunchiului cotiledonal și ieșirea cotiledoanelor la suprafața solului.
Durata acestei perioade depinde de sol și temperatură și este de 35-70 zile.
Pentru germinare, semințele au nevoie de apă, oxigen și anumită temperatură.
În condiții de laborator semințele se îmoaie în apă pe un strat dubllu de hîrtie de
filtru în cești (cutia Petri), se introduc în termostat la temperatura de 25-28gr.C.
Valoarea indicilor de germinare a semințelor, mult depinde de poziția semințelor
în ceașcă. Energia de germinare de 81-83% și germinarea generală 83-88% sunt
mai reușite cînd semințele sunt întoarse cu caruncula în jos.
Germinarea semințelor este însoțită printr-o consumare esențială a uleiului de
rezervă, din contul căruia are loc dezvoltarea plantulei. Micșorarea conținutului
de ulei în semințe se observă începînd cu a 3-a zi după înmuiere și decurge treptat
pînă la a 7-a zi (Tabelul 1.3). În semințele uscate cota embrionului este de 3-3,5%,
iar la sfîrșitul încolțirii crește pînă la 87-88%, masa endospermului din contra se
micșorează de la 97 pînă la 12%.
Evidența energiei germinării se efectuează peste 4 zile, iar a germinării generale
se efecuează peste 7 zile. Plantulele normale se socot acelea care au o rădăcină
bine dezvoltată acoperită cu perișori și nu mai mică decît lungimea seminței. Plan-
tulele nenormale sunt grupate în 8 categorii. (Figura 4.3).
Plantulele nenormale de categoria I-IV în condițiile optimale de laborator, au
format plante normale în limitele 28-96%, însă fiind transferate în cîmp s-au dove-
dit a fi slab vitale și din ele s-au format doar 3-35% plante. Plantulele nenormale
de categoria V-VIII fiind transferati în cîmp au dat puține plante, sau rare, sau nu
au încolțit defel. Deaceea toate categoriile de plante nenormale sunt înlăturate la
fracția semințelor negerminabile.
 Tabelul 1.3.
Diminuarea calității de ulei în perioada germinării semințelor de ricin (V.G.
Chicenco).

Timpul Conținutul de ulei în

germinării
Semințe În În Etapele creșterii
semințelor
întregi embrion endosperm
(zile)
Semințe 65,9 83,5 65,8 Starea latentă
uscate
1 66,8 78,1 66,4 Umflarea semințelor, tegume-
ntu crapă

2 66,3 71,4 66,2 Rădăcina embrionară atinge

1-2 din lungimea seminței

3 61,6 44,3 64,8 Rădăcina atinge lungimea de

3 cm, acoperă perișorii absor-
banți

4 59,4 38,2 62,0 Apar rădăcini laterale, în hipo-

cotil apare pigmentul

5 65,5 32,0 60,3 Pigmentul apare în cotiledoa-

ne

6 52,8 30,3 58,5 Endospermul atinge mărimea

maximă

7 33,1 44,3 Aceiași etapă

În perioada creșterii vegetative (plantule-înflorirea racemului central) are loc

formarea rădăcinilor laterale, secundare, creșterea în înălțime a tulpinii principale
formarea nodurilor și frunzelor, se formează și înflorește racemul central. Durata
perioadei este 35-70 zile. În perioada a treia-de formare a fructelor are loc maturi-
zarea semințelor racemilor centrali: formarea, înflorirea și maturizarea racemilor
laterali. Durata perioadei de formare a fructelor în condițiile Caucazului de Nord
este de 33-90 zile.
La ricin se mai deosebesc faze intermediare ca: înflorirea și maturizarea semin-
țelor racemilor laterali de ordinul 1-2. Durata perioadei de creștere vegetativă se
schimbă slab în funcție de condițiile mediului, ea este strîns legată de așa caracter
ereditar ca numărul de internoduri pe axa principală și lungimea axului.
Durata perioadei de formare a fructelor este strîns legată de habitusul plantei.
La soiurile ramificate (hibrid timpuriu și Cervonaia), este cu mult mai mare decît la
cele neramificate sau slab ramificate. Deaceia la soiurile rămuroase se micșorează
și cota semințelor de pe racemul central.

Figura 4.3 Germinarea anormală a semințelor de ricin.

K-plantulă normală de 7 zile, I-VIII-categoriile anormale de plantule: I și II- cu
genunchiul coteledonal îngroșat, cu rădacina principală afectată, cu sau fără rădă-
cini laterale. III și IV- cu rădăcina principală subțire, filiformă sau fragilă. V și VI- cu
endospermul mărit și cu genunchiul coteledonal și rădăcină embrionară nedezvol-
tată. VII- endospermul nu se poate elibera de tegumentul seminal tare. VIII- cu
endospermul crescut.
În grupa soiurilor slab ramificate se observă o corelație strînsă dintre durata
perioadei de fructificare și mărimea semințelor. La soiul cu semințe mici Cruglic 5
durata este cea mai mică, la soiul cu semințe medii VNIIMK 165 este mai mare cu
8-13 zile, iar la cel cu semințe mășcate Donscaia 39-44 sunt mai lungi cu 18-23 de
zile. (Tabelul 2.3.). În anii cu toamnă caldă și ploioasă perioada de fructificare se
lungește, iar la secetă ea se scurtează. Îndesirea plantelor blochează dezvoltarea
lăstarilor laterali totodată mărește perioada de fructificare. Udatul, întroducerea
îngrășămintelor de azot, răritul plantelor măresc durata fructificării.
Tabelul 2.3.
Perioadele creșterii și dezvoltării ricinului la diferite soiuri, zile.
VNIIMK 165 Donscai 39-44 Cruglic 5
Fazele de dezvoltare și
perioadele creșterii Limitel Media Limitel Media Limitel Media
e e e
Ramuri principale (de bază)
1. Semănatul, răsărirea 11-25 19 14-27 22 10-25 19

2. Creșterea vegetativă 36-64 53 35-57 45 62-73 66

(răsărirea-înflorirea rici-
nului principal), maturi-
zarea

3. Fructificarea (înflori- 58-79 67 68-87 76 33-49 43

rea ricinului principal),
recoltarea
4. Perioada vegetativă 131-153 139 136-155 143 123-138 128
deplină
Ramuri secundare
1. Răsărirea-recoltarea 115-125 120 113-128 121 106-116 109

2. Semănatul-maturiza- 122-147 129 121-150 131 123-138 128

rea racemului central
3.Înflorirea-maturizarea 49-65 57 57-72 64 33-49 43
racemului central

Determinarea duratei perioadei de vegetație la ricin și pînă în prezent rămîne

discutabilă. Cauza fiind aceia că după coacerea deplină a fructelor și semințelor,
plantele continuă să crească rămînînd verzi. Apare întrebarea cum de apreciat
sfîrșitul perioadei: maturizarea semințelor pe racemul central sau pe racemul de
ordinul 1 și 2. Cercetările arătată, că la formele ramuroase maturizarea semințelor
racemului central are loc devreme însă cota lor în recolta generală poate fi mică și
invers la cele neramificate sau cu o ramificare slabă-aproape toată recolta este
determinată de racemele centrale. (Tabelul 3.3). Probabil că durata perioadei de
vegetație trebuie de calculat în funcție de criteriul gospodăresc, adică la ambele
grupe de soiuri de socotit în mod diferențial.
Tabelul 3.3.
Legătura dintre perioada fructificării, habitusul plantrei și formarea semințelor.

Perioada fructificării Numărul Masa a Cota

Solurile
de raceme 1000 semințelor
Racemului Întregii
pe o plantă semințe recemului
central plantei
principal în
%

Ramificate slab

Cruglic 5 49 55 1,7 257 80

VNIIMK 165 57 68 2,0 288 78

Fioletovaia 60 68 2,0 277 76

Donscaia 39-44 67 78 2,4 470 63

Ramificate bine

Hibrid timpuriu 61 72 2,8 305 54

Cervonnaia 62 72 3,0 279 55

Beiker 296 59 71 2,9 293 48

3.2. Înflorirea și polenizarea.

Ricinul este o plantă alogamă însă spre deosebire de plantele strict alogame el
are o tendință spre autopolenizare, în urma căreia se formează semințe normale.
Polenul mic și ușor este dus departe cu ajutorul vîntului, altă parte din polen este
transportată cu ajutorul albinelor, vespelor și a altor insecte. De cele mai multe
ori se autopolenizează florile racemului central (30% -70% în dependență de con-
dițiile anului), florile racemelor laterale de cele mai multe ori se polenizează de
careva alți agenți.
 Înflorirea ricinului se începe cu racemul central. Care peste 10-12 zile înfloresc
racemele de ordinul 1, pe urmă după același interval racemele de ordinul 2 și 3. În
cadrul racemului înflorirea durează 17-21 zile însă mai intensiv înflorirea decurge
în prima treime a perioadei.
Deschiderea florilor feminine și msculine decurge în diferite perioade de timp,
la cele masculine perioada deschiderii este mai mare ajungînd pînă la 26-35 zile.
Deschiderea unei flori durează 1-2 zile. Răspîndirea polenului se observă de la ora
7-8 dimineața pînă la 18-19 seara, iar cea mai intensă-de la 9 pînă la 14. Anterele
se deschid foarte repede în decurs de 3-5 minute formînd un nouraș de polen.
Polenul de ricin își păstrează fertilitatea mult timp. Fertilitatea polenului proaspăt
este de 80,3%, peste două zile 76,1% iar peste 21 zile 26,0%. În eprubete închise
și în vacum fertilitatea polenului se poate păstra pînă la un an.
Pentru reproducerea soiurilor de ricin este tederminat un spațiu de izolare de
1000m. Pentru ricin este caracteristică variabilitatea plantelor după sex. Cea mai
mare infuență asupra sexului o exercită durata zilei. Cea mai favorabilă proporție
a sexelor a fost stabilită în condițiile de durată a zilei de 15 ore-2,3:1. iar pentru
ziua de 24 ore-1,6:1. Ziua scurtă de 9 ore a dat mărirea bruscă a florilor masculine
iar raportul dintre florile masculine și feminine a devenit nefavorabil 33:1.
În cadrul colecției de soiuri și genotipuri înafară de forme monoice se întîlnesc
și forme feminine. Experiențele multor colaboratori au arătat, că racemele plante-
lor feminine se deosebesc de cele obișnuite printr-un număr mare de capsule,
deoarece acest caracter și aceste plante ne prezintă un material foarte prețios
pentru selecției.
La ricin se întîlnesc și forme tranzitorii cu diferit raport cantitativ dintre cele
masculine, feminine și hermafrodite. V.A. Moshkin (1967) a propus șase tipuri de
plante după sex: 1)- feminină stabilă (racemile centrale și laterale poartă numai
florile feminine), 2)- feminine instabile (cînd racemele centrale sunt feminine, iar
cele laterale parțial sau complet monoice), 3)- mai mult feminină (cu o cantitate
nu prea mare de flori masculine pîmp la 10, în partea de jos a racemului), 4)- dis-
persat (cînd o cantitate nu mare de flori masculine se formează în cime dealungul
întregului racem feminin), 5)- tipic monoic, 6)- masculine. Și la toate aceste tipuri
pot să se întîlnească flori solitare bisexuate.
La ricin este caracteristică reversia sexului- trecerea în procesul ontogenezei de la
un sex la altul. Acest caracter se folosește în selecție pentru obținerea recoltelor
înalte și a materialului semincer, pentru reproducere.
 Sunt cunoscute procedee de schimbare artificială a sexului: pe calea traumării
florilor feminine și prelucrarea plantelor tinere (în faza de 5-7 frunze) cu soluție
de giberelină.
3.3. Maturizarea și calitatea semințelor.
În comparație cu alte culturi, maturizarea semințelor la ricin nu este legată cu
finisarea creșterii vegetative și este un proces de lungă gurată (pînă la 70-80 zile).
Deoarece maturizarea are loc în diferitele condiții climaterice semințele de la
racemele centrale și laterale pot fi de diferită calitate. Deobicei semințele de la
racemele centrale au o masă de 1000 semințe mai mare ce dispun de calități ger-
minative mai mari decît cele de la racemele laterale.
Durata perioadei de fructificare la ricin este condiționată nu numai de faptul că
planta dispune de raceme de diferite ordine dar și de particularitățile soiurilor.De
obicei mai întîi se maturizează semințele la soiurile cu semințe mici și mai tîrziu- la
soiurile cu semințe mășcate.
În experiențele efectuate la instituțiile ale plantelor uleioasa, s-a constatat că
pe măsura maturizării semințelor se mărește cantitatea de ulei (celulozei) și scade
cantitatea de proteine, a hidranților de carbon solubili, a cenușei. La sfîrșitul ma-
turizării semințelor, cea mai mare cantitate de proteine este localizată în nucleul
seminței, o cantitate mult mai mică se află în tegumentul seminței și în pericarpul
fructului. La cenușă invers, se concentrează preponderent în tegumentul seminței
și pericarpul fructului.
Pe măsura maturizării semințelor are loc micșorarea a hidraților de carbon și
mărirea conținutului de ulei. Pentru sinteza uleiului foarte repede se consumă la
început hidrați de carbon din nucleul seminței și mai încet din tegument. Sa stabi-
lit că în timpul maturizării, sămînța la ricin suferă un șir de schimbări morfologice
și fiziologice care pot fi împărțite în 4 faze: 1) formarea capsulelor și semințelor, 2)
de lapte, 3) de ceară și 4) maturizarea deplină.
Faza formării capsulelor și semințelor durează 16-30 zile. În această perioadă
are loc formarea țesuturilor principale, repede crește pericarpul și tegumentul. La
sfîrșitul acestei faze capsulele ating mărimea celor coapte, însă se deosebesc cu o
cantitate mare de apă (88-92%), endospermul e slab dezvoltat și umple cavitatea
seminței parțial. Masa substanțelor uscate nu depășește 15-17% din masa în stare
coaptă. Semințele nu sunt în stare să germineze.
În faza coacerii în lapte (10-15 zile) masa substanței crește la 17-25% dim masa
celor coapte. Se finisează creșterea pericarpului și segmentului, se intensifică cre-
șterea endospermului, decurge intens procesul de acumulare a uleiului. Umidita-
tea semințelor încă este mare (60-75%), unele semințe deacum sunt în stare de a
germina. Faza coacerii în ceară la soiul Cruglic 5 durează 14-18 zile, iar la soiul san-
gvineus 20-22 zile. La începutul fazei continuă acumularea intensă a substanței
plastice, inclusiv a uleiului. Partea de jos a racemului se îngălbinește, iar capsulele
devin tari la pipăit, după mărime le depășesc pe cele coapte cu 25-30%.
Endospermul capătă o consistență brînzoasă, tegumentul seminal încă e gros.
Umiditatea semințelor alcătuiește 30-50, pînă la 50% semințele sunt în stare să
germineze (maturarea fiziologică). Spre sfîrșitul perioadei capsulele obțin culoarea
galbenă și încep a deveni brune. Capsulele pot fi cu ghimpi și fără ghimpi, (figura
5.3). Caruncula se micșorează raza de 1,5-2 pro, umiditatea semințelor scade pînă
la 20-30%. După uscare pe fățare, semințele dispun de o germinație deplină.
Faza coacerii depline durează 7-10 zile. În această fază are loc pierderea apei,
ușor se mărește conținutul de ulei, pericarpul se usucă, tegumentul capătă luciu și
o culoare mozaică.

Figura 5.3 Aspectul exterior a unei plante de ricin în perioada fructificării:

a) fruct cu ghimpi; b) fruct fără ghimpi.
 3.4. Tehnologia de cultivare a ricinului.
Rotația culturii. Ricinul dă bune rezultate după plantele care se recoltrază tim-
puriu. El urmează în rotație, în primul rînd după grîul sau orzul de toamnă. Foarte
bune rezultate dă cultura ricinului și după leguminoase anuale. După prășitoarele
bine gunoite, ricinul găsește de asemenea condiții de vegetație corespunzătoare.
Este contraindicată monocultura, din cauza înmulțirii bolilor, mai ales a fuzariozei.
Sunt contraindicate sorgul și lucerna, după care solul rămîne sărac în apă. Ricinul
este bună premergătoare pentru toate speciile care se seamănă primăvara.
Fertilizarea. Pentru 100 kilograme de sămînţe și tulpinile corespunzătoare,
ricinul consumă: 7,1 kg de azot (N), 1,7 kg pentoxid de fosfor (P2O5) şi 5,9 kg de
oxid de potasiu (K2O), în funcție de proprietățile solului. Cea mai mare parte din
azot și fosfor se acumulează în semințe (77%), în timp ce potasiul (peste 85%) se
acumu-lează în organele vegetative. Înseamnă că ricinul restituie solului cantități
foarte mici de azot (circa 20%) și cantități foarte mici de fosfor (circa 16%) din
consumul total, în timp ce potasiul se restituie solului în cea mai mare parte (circa
83%). Și aceste date arată faptul că după o cultură de ricin, rămîne sărac în azot și
fosfor.
Gunoiul de grajd ridică producția de ricin cu 15-27%, cînd acesta se aplică singur,
sau cu 22-34% cînd se aplică împreună cu fosfor.
În comparație cu alte specii care se cultivă în același areal (porumbul, sfecla de
zahăr, cartof), ricinul valorifică slab îngrășămîntul organic. Prin urmare din aceste
considerente este mai rațional ca gunoiul de grajd să se administreze direct la
aceste specii, avînd în vedere și faptul că prășitoarele fertilizate organic constituie
bune plante premergătoare pentru ricin.
Ricinul reacționează moderat la fertilizarea minerală, acest fapt este determinat
de fertilitatea naturală ridicată a solurilor pe care se cultivă (cernoziomuri) și de
stresul hidric, de durată mai scurtă sau mai lungă, la care sînt supuse plantele în
cea mai mare parte din ani, în faza de vegetație cînd se înregistrează cel mai mare
consum de apă și elemente nutritive.
Dintre îngrășămintele minerale, în cultura ricinului prezintă importanță numai
cele azotate și fosfatice, iar dozele care se administrează sînt moderate: N=50-60
kg/ha; P2O5=40-50 kg/ha. Dozele de azot se pot reduce sau mări (cu 5-10 kg/ha),
în funcție de planta premergătoare și de rezervele de apă a solului la semănat.
Dozele de fosfor se reduc numai în cazul în care planta premergătoare a fost ferti-
lizată cu gunoi de grajd (0,75-1 kg P2O5 pentru fiecare tonă de ginoi).
Îngrășămintele minerale cu azot și fosfor se încorporează în sol odată cu arătura
de bază (de vară, după grîul sau orzul, de toamnă, după prășitoare), cu excepția
culturilor irigate, la care azotul se administrează primăvara înainte de lucrarea a
solului cu grapa cu discuri. În situații deosebite, îngrășămintele minerale se admi-
nistrează în totalitate primăvara, însă numai sub formă de îngrășăminte complexe
păstrînd în general raportul N:P de 1:1.
În cultura ricinului nu se administrează azot în timpul vegetației, din cauză că se
întîrzie maturarea racemului principal și se stimulează ramificarea plantelor. Ar
putea fi luată în considerare fertilizarea localizată, cu doze reduse de azot și fosfor
(4-5 kg/ha N, 8-10 kg/ha P2O5) sub formă de îngrășăminte complexe, ușor solubile
și bine granulate, stimulînd pe această cale vegetația inițială. Sporul recoltei care
se obține la ricin în condițiile de cultură din țara noastră, prin fertilizare se cuprind
între 200-400 kg/ha, în funcție în primul rînd de umiditatea solului.
Lucrările solului. Pentru rezultate bune în cultivarea ricinului, trebuie efectuată
o arătură adâncă, de toamnă, la 25-30 cm, această arătură adîncă prezintă o mare
importanță deoarece rădăcina plantei este relativ slab dezvoltată. Primăvara, pînă
la semănat, solul se pregăteşte prin 1-2 lucrări cu grapa cu discuri, iar înainte de
semănat se lucrează cu combinatorul, la adâncimea de 10-12 cm.
Sămînța și semănatul. Sămînţa de ricin pentru semănat trebuie să fie lucioasă,
mare, cu puritate de 100% şi germinaţie de mininum 85%. Este obligatorie trata-
rea semințelor, imediat înainte de semănat, cu fungice (Criptodin 150 g la 100 kg).
Epoca de semănat. Perioada optimă de semănat este atunci cînd temperatura
ajunge la 10-12 grade Celsius. Astfel, perioada optimă de semănat este din ultima
decadă a lunii aprilie şi pînă în prima decadă din luna mai.
Datele experimentale arată posibilitatea efectuării semănatului la ricin într-o
perioadă mare de timp, fără ca producția să sufere modificări ce ar merita să fie
luate în considerare. Producția se menține ridicată chiar dacă se întîrzie cu semă-
natul pînă la sfîrșitul lunii aprilie.
La semănatul mai timpuriu, intervalul dintre semănat-răsărit se prelungește,
însă procentul de plante răsărite nu se reduce simțitor. Necesarul de căldură pen-
tru răsărire se păstrează în limite foarte strînse.
Trebuie de reținut că pe ciornoziom, sol pe care se cultivă ricinul în România,
condițiile de răsărire sînt deosebit de favorabile, mai ales dacă patul germinativ e
foarte bine pregătit. Aceasta fiind elementul cel mai important care va permite
semănatul ricinului mai timpuriu, fără ca densitatea de răsărire să fie semnificativ
afectată.
Densitatea optimă a plantelor. Acest important component de producție care
trebuie urmărit cu atenție deosebită, fiindcă ricinul ramifică simpodial și formează
inflorescențe tot timpul vegetației. Un spațiu prea mare de nutriție sau golurile
din lan determină o mare ramificare a plantelor și formarea de noi inflorescențe,
care însă în condițiile din țara noastră, rar pot ajunge la maturitate. Suprafața de
nutriție trebuie dirijată astfel ca să se creeze condiții pentru asigurarea recoltei
presupuse în primul rînd din inflorescențele primare. Mai trebuie adăugat faptul
că la inflorescențele primare care în comparație cu inflorescențele secundare se
formează condiții de vegetație mai prielnică, asigură semințe cu masa mai mare și
mai ales cu ulei de calitate superioară.
Prin creșterea densității culturii se limitează iar la soiurile cu pronunțat caracter
(monoracemal) se reduce ramificarea plantelor, asigurînduse astfel un număr mai
mare de raceme pe hectar nu din mai multe raceme pe plantă, ci din mai multe
plante, cu un singur racem. Această situație, care se realizează printr-o creșterea a
densității, atrage după sine numeroase avantaje, între care merită reținute: matu-
rarea sigură a capsulelor înainte de brumele timpurii; recoltarea manuală printr-o
singură trecere sau prin folosirea desicanților; recoltarea mecanizată, scopul fiind
protejarea muncitorilor de alergia „de ricin”, mărind productivitatea muncii și de
reducerea prețului de cost; eliberarea mai timpurie a terenului pentru efectuarea
arăturii de toamnă; ricinul poate constitui în acest caz o bună premergătoare pen-
tru grîul de toamnă.
Soiul Sanguineus 401, la densitatea de 50 mii boabe germinabile la hectar, asi-
gură din producția racemului principal numai 67%, în timp ce la 80 mii-83%, la 90
mii-91%, iar la 100 mii boabe germinabile-93%. Densitatea plantelor nu se poate
reduce sub 70 mii la hectar la solurile care formrază un singur racem sau la care
ramifică puțin (Smarald, Teleorman) și sub 80 mii plante la soiurile care ramifică,
cum sînt soiurile Sanguineus sau Donskoi. (Figura 6.3).
Densitatea mare a culturii de ricin nu atrage după sine modificări importante în
greutatea semințelor, a procentului de coji sau a procentului de semințe seci. Nu
sunt modificări nici în conținutul de ulei și de proteine.
Distanța între rînduri la ricin este de 70 cm, distanța între plante pe rînd fiind
mai mare sau mai mică, în funcție de densitatea culturii. La 70 cm între rînduri se
poate de lucrat cu mașina de recoltare KKC-6 sau combina de cereale adaptată
pentru recoltarea mecanizată a capsulelor. Distanța de 70 cm între rînduri asigură
efectuarea prășilelor mecanice pînă în faza de vegetație avansată fără să fie afec-
tate rădăcinile și aparatul foliar, precum și accesul luminii pînă la etajul inferior al
frunzelor. Deși forma spațiului de nutriție nu are influență asupra producției, la
densitatea spre 80 mii plante la hectar, în cazul recoltării manuale se pot adopta
între rînduri distanța de 60 cm.
Cantitatea de semințe la hectar trebuie calculată cu atenție în funcție de indicii
de calitate, între care cei mai variabili sunt capacitatea de germinație și masa la
1000 semințe. La o densitate de 80 mii bg/ha și la indicii de calitate P=100; G=85;
MMB=330g, cantitatea de semințe calculată este de 31 kg (soiul Smarald). La soiul
Sanguineus 401, la care MMB este în jur de 400 g, cantitatea de semințe se ridică
la 37-38 kg/ha. Cantitatea de semințe la hectar se mărește, în funcție de condițiile
de răsărire, cu 5000-7000 semințe germinabile la hectar.

Figura 6.3 O semănatură cu planta de ricin.

Adîncimea de semănat. Adîncimea optimă de semănat a ricinilui se încadrează

în limitele a 8-11 cm, între aceste limite adîncimea fiind determinată de epoca de
semănat și de umuditatea solului (spre 8 cm cînd se seamănă la începutul epocii
optime și spre 11 cm cînd se seamănă spre sfîrșitul epocii optime). Adîncimea de
semănat are impotranță deosebită asupra procentului de plante răsărite. Cercetă-
rile efectuate de Al. Căzănaru, au evidențiat că la adîncimea de semănat, cuprinsă
între 8 și 11 cm se asigură și cea mai mare producție a racemului principal. Pentru
edificarea, prezentăm producția racemului principal la diferite adîncimi de semănt
numai pentru epoca din 14 aprilie: 2 cm-7,88 q/ha; 5 cm-8,93 q/ha; 8 cm-14,98
q/ha; 11 cm-14,28 q/ha; 13 cm-13,62 q/ha. Prin îngroparea seminței la 8-11 cm,
pe lîngă faptul că se asigură o densitate mai bună culturii se crează și condiții mai
favorabile de dezvoltăre rădăcinilor, în ultima analiză condiții pentru inițierea unei
plante viguroase chiar de la răsărire. Ricinul se seamănă cu semănătoarea SPC.
Combaterea buruienilor. Se face prăşirea manuală sau mecanică de 2-3 ori, în
funcţie de gradul de îmburuienare. Prima lucrare se face după răsărirea totală, cu
viteză mică de lucru şi cu zona de protecţie de 12-15 cm, evitînd lovirea plantelor
şi acoperirea lor cu pămînt. La a doua praşilă mecanică se execută la înălţimea de
15-20 cm, iar a treia praşilă mecanică se execută cînd talia ricinului este de 35-40
cm. După fiecare praşilă mecanică a plantelor, se execută prăşitul manual pe rînd
cu foarte mare atenţie, pentru a nu vătăma plantele. Prin lucrările de îngrijire se
pot înregistra pierderi de plante pînă la 10%. Adîncimea de prăşit este de 6 cm,
pentru a nu tăia rădăcinile secundare superficiale ale ricinului.
Avînd în vedere faptul că de la semănat pînă la răsărire se parcurge un număr
mare de zile. Erbicidele sunt foarte importante în cultura ricinului, protejîndu-l, și
este sensibil la îmburuienare. Erbicidul Triflurom (24% trifluralin), în cantitate de
4,5-5 l/ha, administrat înainte de semănat, asigută o foarete bună protecție a cul-
turii de ricin împotriva gramineelor pînă la răsărire și după răsărire, pînă cînd sunt
condiții optime pentru efectuarea primei prașile. La includerea în sol a erbicidului
menționat se respectă riguros măsurile specifice erbicidelor volative.
Combaterea bolilor. Fuzarioza (Fusarium spp.) boală păgubitoare în condițiile
din țara noastră, se previne prin respectarea rotației culturii. Într-o zonă infestată
cu această boală ricinul nu trebuie sa revină pe aceiași suprafață decît numai după
7-8 ani. Putregaiul cenușiu (Botrytis cinerea) apare de regulă în perioada maturării
capsulelor, în anii umezi și la soiurile tardive. Pentru combatere, la avertizare, se
recomandă tratamentul cu unul din fungicidele: Metoben 5 sau Fundazol (2 kg/ha
produs comercial).
Irigarea. Ricinul acționează pozitiv la irigare. Udările aplicate corect și la timp
pot asigura un spor de recoltă de pîna la 10 q/ha față de neirigat. Prima udare se
face la apariția racemului principal, prin aspersiune, cu 600 m2/ha sau prin brazde,
cu 1000 m2/ha. A doua udare, cu aceiași normă ca și în prima, se efectuează după
fecundare, cînd începe umplerea semințelor. Dacă este cazul, se administrează și
a treia udare, la 14-18 zile de la a doua.
Recoltarea poate fi manuală sau mecanizată. Recoltarea manuală se practică
la toate soiurile și este obligatorie în cazul în care se recoltează de pe plantă și ra-
ceme secundare. La unele soiuri, recoltarea manuală se face într-o singură trecere
cînd peste 2/3 din capsule sînt bine brunificate, ceea ce corespunde cu umiditatea
seminţelor, de 13-15%. La alte soiuri, maturarea poate să fie neuniformă, mai ales
la limitele inferioare de densitate recomandate, situaţie în care se impun 2 sau 3
recoltări, în funcţie de condiţiile meteorologice, culegînd de fiecare dată numai
racemele cu capsule brunificate. Recolta se usucă 2-4 zile pe arii adăpostite, după
care se treieră (decapsulează) cu batoze special adaptate, la care căptuşirea tobei
cu cauciuc este foarte importantă, evitîndu-se astfel spargerea seminţelor, se mai
poate folosi și combina KKC-6. Recoltarea manuală solicită 125 ore om/t.
Recoltarea mecanizată se realizează într-o singură fază, cu combine de mare
complexitate (KKC), care recoltează cultura de ricin (după ce cultura a fost tratată
cu un desicant), în proporţie de peste 90% şi care au un circuit special de recupe-
rare a capsulelor netreierate. Dacă după decapsulare seminţele de ricin conţin
impurităţi, acestea se vor îndepărta prin vînturare sau selectare. Sămînţa trebuie
controlată zilnic, pînă cînd ajunge la umiditatea de 8,5%. La această valoare se
poate ambala în saci şi păstra în magazii uscate.
Desicarea plantelor se poate face prin tratarea culturii cu produsul Reglone (20
% diquat), 4-5 l/ha, într-o cantitate de 200-300 l de apă, prin aviotratament sau cu
mijloace terestre (în care caz se folosesc 500-600 l apă la hectar), cînd capsulele
de pe racemul principal sunt total brunificate și uscate. Recoltarea începe la 8-10
zile de la efectuarea tratamentului (frunzele sunt uscate și în cea mai mare parte
căzute de pe plante, tulpinile uscate 80%, iar umiditatea capsulelor este 8-12%).
Durata de recoltareba unei culturi desicate este de 10-15 zile. Prelungirea duratei
atrage după sine pierderi, prin scuturarea capsulelor uscate.
Pentru recoltarea mecanizată cu combina KKC-6, distanța între rînduri este de
70 cm obligatorie. Deplasarea combinei în timpul lucrului se face pe urmele semă-
nătorii SPC, cu viteza de 7 km/oră. Pierderile de recoltă nu trebuie să depășească
3%. Combina are circuit de recuperare a capsulelor netreierate. Acestea se întind
la soare sau sub șoproane și după uscare se decapsulează ca și în cazul recoltării
manuale.
Există posibilitatea recoltării mecanizate divizat, în două etape: prima (culturile
desicate), recoltarea cu combina de cereale cu unele adaptări, a capsulelor ajunse
la maturitate; a doua, treieratul capsulelor cu batoza pentru decapsularea ricin.
După decapsulare se îndepărtează din masa de semințe toate imputitățile, prin
vînturare sau selectare. Umiditatea semințelor la care se asigură păstrarea este de
cel mult 8,5%. Umiditatea de echilibru este la ricin cea mai scăzută (6,1) din cauza
conținutului ridicat al acestora în ulei.
Producția. Ricinul este una din speciile oleifere cu capacitatea ridicată de pro-
ducție (peste 20 q/ha). În mod obișnuit se obțin însă producții de 13-15 q/ha. În
nul 1960 producția medie în Cîmpia Dunării a fost de 12,2 q/ha (media pe 17,8 mii
hectare). Sub aspect economic, cultura de ricin este cea mai rentabilă dintre toate
plantele oleifere.
3.5. Descrierea materiei prime și utilizarea ricinului în medicină.
Descrierea materiei prime. Endospermul semințelor (Semen Ricini) conține
cantități însemnate de ulei gras, unde uleiul de ricin (Oleum Ricini), este un lichid
galbui care este extras din semințele de ricin. Are proprietăți antiinflamatorii și
este antioxidant. A fost folosit de secole, în scopuri terapeutice. Se consideră că,
cele mai multe dintre beneficiile uleiului de ricin provin ca urmare a concentrației
sale de acizi grași nesaturați. Desi are un gust puternic, acru și destul de neplăcut,
acest ulei este folosit în compoziția produselor cosmetice, a săpunurilor, medica-
mentelor, a textilelor, a uleiurilor de masaj și a altor produse de uz frecvent.
Compoziția chimică. Semințele conțin ulei alcătuit din acizi grași: oleic, linoleic,
ricinoleic, stearic, dioxistearic; proteine, una fiind foarte toxică-ricina; vitamina E,
glucide, enzimi, substanțe minerale.
Utilizarea în medicină. Folosit extern, este un adevărat elixir pentru piele și păr
avînd proprietăți antimicrobiene și antitumorale. Se utilizează în afecțiuni derma-
tologice precum acneea, seboreea pielii capului și căderea părului. De asemenea,
deblochează tranzitul intestinal și intensifică eliminarea a substanțelot toxice din
organism. Se administrează în tendința de diaree, constipații, hepatită, congestia
hepatică cronică, cefalee occipitală hepatică, dureri mamare, pneumonie, a vomă,
dezinterie, pentru tratarea negilor.
Utilizarea în medicina popupară. Semințele puse în lapte dulce, sau pisate și
adăugate în lapte acru se folosesc ca purgativ.