Sunteți pe pagina 1din 8

LA TIGANCI

- MIRCEA ELIADE -

I. CATEGORIA ESTETICĂ A FANTASTICULUI : ASPECTE


TEORETICE
Literatura fantastică vorbeşte despre conştientizarea opoziţiei real/
supranatural, provocată de încercarea inconştientă de a recupera ceva
pierdut, manifestat în realitatea imediată, dar al cărei sens omul modern,
raţional, nu-l mai poate percepe. Literatura fantastică sondează inconştientul
arhetipal în legătură cu cele două probleme fundamental ontologice: timpul
şi moartea, fiinţa şi nefiinţa, mărginirea şi des-mărginirea

Roger Caillois: „Fantasticul înseamnă o întrerupere a ordinii recunoscute, o


năvală a inadmisibilului în sânul inalterabilei legalităţi cotidiene” (În inima
fantasticului)

Tzvetan Todorov: „ ezitare între o explicaţie naturală şi una supranaturală a


evenimentelor” (Introducere în literatura fantastică)

Sergiu Pavel Dan (Proza fantastică românească) face următorul inventar al


fantasticului:
1) temele interacţiunii fantastice:
- înrâurirea magică (vraja, alchimia, solomonia)
- anticipaţia fantastică (visul, semnul prevestitor, prezicerea oraculară,
blestemul)
- consemnul fantastic (apăsarea păcatului, piaza rea, obiectul vrăjit, locul
nefast – castel, moara, han - , mitul lui Faust, mitul fructului oprit)
- comunicarea transmentală (telepatie, clarviziune)
- influenţa postumă, mesajul spiritist

2) teme ale mutaţiei fantastice


- mutaţia metafizică în spaţiu (călătoria miraculoasă, spaţiul transcendent,
rătăcirea în labirint, ubicuitatea)
- mutaţia metafizică în timp ( metempsihoza, răsturnarea cronologiei,
oprirea timpului)
- dedublarea fantastică (fatalitatea celuilalt, substituirea identităţii, motivul
androginului, micantropie/omul pigmeu, substituirea demon-om, om-
totem, dedublarea om-lup, om-urs, om-peşte, om-umbră, mecanomorfă/
om-obiect)
- conversiunea onirică (viaţa ca vis, fuziunea oniricului cu realitatea)
- transfigurarea edenică a realului
- transfigurarea infernală a ambianţei
- devenirea nefirească a omului (metamorfoza gerontologică/îmbătrânirea,
devenirea macro-antropologică/ creşterea anormală, devenirea
cataleptică/ moartea aparentă, moartea amânată/ mitul lui Ahasverus,
emanciparea organelor sau a funcţiilor somatice – mâna, ochii, inima,
memoria )
- însufleţirea obiectelor (vioara, cravata, ceasornicul etc)
- dispariţia fantastică

3) teme ale apariţiei fantastice


- apariţia tanatologică (stafia, strigoiul, însufleţirea reîntrupată a morţilor,
moartea personificată)
- irupţia panică a unei zeităţi insolite (zeu, geniu, animal totemic)

4) timpul şi spaţiul
- timpul este anulat prin substituire, multiplicare sau repetiţie
- spaţiul descrie adesea existenţa unor universuri paralele

5) obiectele fantastice
- tabloul însufleţit (portretul, autoportretul, fotografia)
- oglinda care arată esenţa de dincolo de aparenţă („poartă magică între
realitate şi iluzie” – Doina Ruşti)
- masca („antonimul oglinzii, ascunzând ceea ce oglinda revelează” –
Lucian Strochi)
- cartea-labirint
- cuvântul – mesager al fantasticului

6) motive fantastice
- pactul
- dublul
- multiplicarea
- metamorfoza
- vidul
- erosul

II SACRUL ŞI PROFANUL. MITUL


SACRUL = este orice manifestare a divinitatii, ceea ce tine de metafizic,
sfant, divin. Eliade denumeste fiinta umana cu sintagma homo religiosus
afirmand ca raportarea omului la divinitate ,,este o trasatura umana
definitorie, chiar daca societatile moderne pot fi areligioase”
PROFANUL = lumea concreta, perceptibila in mod senzorial, rational,
lumea materiala si logica. Este o manifestare imperfecta, redusa,
trivializata ,,a aceleiasi structuri constitutive a omului, care se manifesta
inainte prin expresii sacre ”. Lumea profana este lumea cotidiana,
areligioasa, materiala.

Timpul profan este istoric, ireversibil, masurabil, perceput in succesivitate.


Timpul sacru este mitic, circular, repetitiv, primordial, perceput in
simultaneitate.
MITUL = ,,istorie sacra’’ , o expunere narativa exemplara, care releva/
dezvaluie un comportament uman arhetipal, prin urmare un comportament
necesar raportat la divinitate/ lumea sacra. Desi alterate/ alienate, aceste
arhetipuri definitorii pentru om si pentru lumea la care se raporteaza
continua sa existe. Despre existenta lor unii oameni au cunostinta (initiatii),
altii iau cunostinta (cei ce urmeaza ai fi initiati) iar alti oameni nu afla
niciodata (profanii, ce care se limiteaza la o existenta mediocra, epidermica).
Ele sunt transistorice in sensul ca odata relevate, ele nu tin cont de timp si
spatiu, se reitereaza hic et nunc pentru cel initiat. Pentru cel neinitiat
hierofaniile (revelarea sacrului) nu sunt decit niste coincidente sau exceptii
care sunt usor date uitarii.
,,Mitul enunta un eveniment care a avut loc in illo tempore, si de aceea
constituie un precedent exemplar al tuturor actiunilor si situatiilor care vor
repeta dupa aceea respectivul eveniment. Orice ritual, orice actiune in acest
sens executata de om, repeta un timp magico-religios care nu are nimic de a
face cu durata adevarata si propriu zisa, ci constituie <eternul prezent> al
timpului mitic... Mitul reintegreaza omul intr-o epoca atemporala, care este
intr-adevar un illud tempus, adica un timp auroral, paradisiac, in afara
istoriei.” (Mircea Eliade)
Lumea mitica, sacra, devine accesibila de obicei prin practici initiatice
sau irumpe neasteptat in realitatea imediata prin inamplari neobisnuite care
desfiinteaza ordinea obisnuita.

III. FANTASTICUL ÎN LITERATURA ROMÂNĂ


- apare în literatura populară (basme, povestiri despre strigoi, în
descântece, vrăji)
- la Mihai Eminescu – un fantstic metafizic, cu ascendent filosofic, nu
folcloric
- Caragiale, Creangă, Sadoveanu, Voiculescu – fantastic de inspiraţie
folclorică
- Eliade – fantastic intelectualizat, care face legătura între mituri şi
existenţa omului modern

IV. ETAPELE PROZEI ELIADEŞTI (cf. Eugen Simion)

1) faza indică – spiritualismul este subordonat erotismului


Isabel şi apele diavolului, Maitreyi
2) faza existenţialistă – criza totală a valorilor morale şi intelectuale
Intoarcerea din rai, Huliganii
3) faza fantasticului de tip erudit, conţinând simboluri de tip:
- folcloric : Domnişoara Cristina, Şarpele
- indic: Secretul doctorului Honigsberger, Noaptea de sânziene
Această etapă valorifică mituri şi practici magice autohtone dar şi mituri
indo-europene.
4) noua vârstă a fantasticului eliadesc
LA ţigănci, Pe strada Mântuleasa, În curte la Dionis, Tinereţe fără de
tinereţe
În această etapă, proza lui Eliade cultivă un tip special de fantastic, fărăr
precedent în literatura română, care susţine teoria că sacrul nu a dispărut din
profan, ci continuă să fiinţeze camuflat în profan.

V. TRĂSĂTURILE SPECIFICE ALE NUVELEI


FAMNTASTICE
Nuvela fantastica incalca regulile speciei :
- faptele nu mai sunt unitare ci se pot desfasura in locuri si timpuri diferite
- actiunea nu are o logica obisnuita, exista inconsecvente/ discontinuitati la
nivel compozitional si la nivelul semnificatiilor
- discursul narativ poate sa fie si la persoana I si in consecinta subiectivizat
- nu intruneste conditia verosimilitatii si autenticitatii evenimentelor si a
personajelor
- textul are evenimente si personaje reperabile in realitate dar si
evenimente si personaje neconforme cu realitatea imediata (deformari ale
evenimentelor sau lucrurilor, ordine neasteptata a evenimentelor,
relativizarea timpului si spatiului, legatura inexplicabila intre cauza si
efect, cauze si efecte neasteptate, lipse sau aparitii imprevizibile, abolirea
logicii). Acestea din urma pot fi intelese si explicate, de personaje sau/ si
de naratar drept niste anomalii, coincidente, exagerari, exceptii, erori de
perceptie etc. Ele pot fi insa acceptate ca o realitate necunoscuta pana in
momentul relevarii ei, o realitate care se conduce dupa alte reguli, alte
cauzalitati, si care nu poate fi perceputa prin intermediul perceptiei
senzoriale, nici inteleasa prin procesele rationale obisnuite. Ezitarea intre
o explicatie rationala si o acceptare intuitiva a aspectelor diegetice
inedite este specifica literaturii de factura fantastica.

VI. TEMA NUVELEI

TEMA PRINCIPALĂ A nuvelei La tiganci este dezvaluirea sacrului


camuflat in profan si drama omului profan incapabil sa descifreze
hierofaniile si sa invinga straturile succesive de uitare cu care omenirea (si
fiecare destin individual ) a expediat manifestarea si constiinta sacrului .

Moartea reprezinta in acest demers ezitant unica si inevitabila manifestare a


sacrului pe care omul nu poate sa o mistifice sau sa o expedieze. Moartea
este o suprema initiere, este trecerea spre o lume debarasata de materialitatea
efemera; nuvela este o ,,alegorie a mortii sau a trecerii spre moarte.”

EXERCIŢIU: Identificaţi în text treme secundare specifice fantasticului (cf.


I. 1, 2, 3)

VII. SECVENTELE NARATIVE – SIMBOLISTICA.


HIEROFANII.
Hierofanie= manifestare a sacrului in simboluri, mituri, in forte
supranaturale, in structuri ale unui limbaj prereflexiv avand semnificatii
ascunse.

COMPOZIŢIA (cf. Sorin Alexandrescu) – 8 episoade / secvenţe narative


simetric organizate prin alternanţa planurilor real / ireal

I. în tramvai real
II. la ţigănci ireal
II jocul ielelor
IV visul
V. în tramvai, la familia Voitinovici real modificat
VI acasă
VII pe drum, în birjă
VIII la ţigănci, plecarea finală ireal
I. În tramvai
- Localizarea spatială (plasarea în Bucureşti) = motivul aşezării omeneşti
vechi, care ascunde mistere ancestrale si ai cărei locuitori poartă cu ei ,
fără să ştie, mituri (Eugen Simion)
- Localizarea temporală (timpul diegetic) = secolul al xx-lea, ora trei dupa-
amiaza
- Canicula (frecventa lexemelor care alcatuiesc campul semnatic al
toridului: caldura, incins, inabusitor, cald, arsita) = poate oferi o
justificare a situatiilor anormale (canicula duce la deformari ale perceptiei
si chiar la moarte). Aceasta justificare posibila este pusa la dispozitie,
anticipat, prin intermediul conversatiei din tramvai, despre Laurence al
Arabiei.
- Aparitia protagonistului : Gavrilescu, profesor obscur de pian, valideaza
ideea ca sacrul se manifesta in aspectele cele mai banale ale existentei.
Gavrilescu duce o existenta nespectaculoasa, avand regretul neimplinirii
afective si profesionale, punand pret pe respectarea conventiilor sociale.
- Motivul indumentului/ al hainelor = expresie a civilizatiei, a gestului de a
ascunde si de a da uitarii adevarata natura a omului (esenta sacra) ;
,,Imbracamintea este intermediar intre natura (esenta eului nealterat de
conventiile sociale) si cultura ” – G.Durrand, Structurile antropologice
ale imaginarului
- pierderea servietei cu partituri = interventia hazardului permite
individului ,,sa ia act de existenta misterului” (E. Simion)

II . La tigănci
Gavrilescu simte o atractie inexplicabila fata de casa cu gradina racoroasa,
parca neafectata de canicula (,,neasteptata, nefireasca racoare”). Este aceeasi
atractie pe care o simte fiul de imparat din Tinerete fara batranete si viata
fara de moarte fata de Valea Plangerii, iar gradina este fabulosul celalat
taram . Patrunderea in acest taram este ezitanta, protagonistul incercand
profan sa opuna rezistenta in fata iminentei initierii.(,,Prea tarziu! - exclama.
Prea tarziu’’) Gradina este o poarta de trecere in ireal, in care sunt prezente
semnele magicului.
- bordeiul tigancilor = intrarea intr-o lume atemporala, iesirea din profan si
recuperarea primordialului.
- motivul banilor = un alt simbol al conventiilor sociale de care Gavrilescu
se cramponeaza in drumul sau initiatic;
- tanara care il intampina si baba = sunt de fapt ipostaze ale aceleiasi fiinte,
a caror simultaneitate este posibila intr-un spatiu in care timpul e abolit (,,
sa stii ca iar a stat ceasul!” = timpul mitic) = un Cerber autohton (E.
Simion)
- refuzul de a alege nemtoaica = incercarea de a se impotrivi confruntarii
cu adevaratul sine, de esenta sacra, pe care a incercat sa si-l reprime pe
parcursul intregii existente.
- luarea hainelor = personajul este confruntat cu eul sau profund, nealterat
de conventii si de uitare (odata intrat in casa tigancilor el isi aminteste
ratarea profesionala, si isi aminteste de Hildegard pe care a pierdut-o
uitand de ea, si pe care, dupa casatoria conventionala cu Elsa, s-a straduit
sa o uite de tot)
- Gavrilescu se afla in al 21-lea an de cand nu s-a mai gandit la Hildegard
(pe care o recunoaste in prezenta fetei care il intampina) = regasirea
memoriei face posibila comunicare cu trecutul (conform lui Platon, prin
anamneza omul isi regaseste sufletul pierdut)

III. Jocul ielelor

- Cele trei fete (iele, gratii, moire)= cele trei aspiratii ale personajului
(cunoasterea divinitatii, arta si iubirea):
Tiganca = magia, senzualul, voluptatea/ iubirea
Grecoaica = crestinismul/ arta
Evreica = legea veche, iudaismul/ viaţa socială
- nerecunoasterea fetelor si eschivarea lui = incapacitatea de a-si depasi
limitele terestre, de a urma chemarea absolutului, de a lua decizii
(indecizia = ratarea personajului destinat initierii - Gavril este
arhanghelul care nu isi greseste niciodata tinta)
- ghicirea = alegerea esentei nu a aparentei ( gest de are Gavrilescu nu a
fost in stare nici in viata nici in reiterarea ei simbolica ,,la tiganci” )

IV Visul
Hora si imersiunea imaginilor = motivul labirintului (proba initiatica, al carei
rezultat este cunoasterea sau moartea). Ratacirea in labirint este o incursiune
haotica in propria sa viata, printre toate alegerile pe care ar fi putut sa le
faca, intre care trebuia sa fi dinstins alegerile bune – recunoasterea esentei -
si alegerile gresite – tentatia aparentei.
- motivul ,,firului Ariadnei ” = porunca de a nu uita pe unde a venit, este
modul in care iese prima data din labirint.
- Draperia = ca un giulgiu = presimtirea mortii
V În tramvai, la m-me Voitinovici
- Tramvaiul = legatura dintre cele doua taramuri
- banii nu mai sunt valabili (conventiile sociale nu ii mai asigura iluzia
certitudinii)
- timpul petrecut la tiganci (timp mitic, sacru) ocupa 12 ani din timpul
istoric (timp profan)
VI Acasă
Gavrilescu este suspendat la frontiera dintre cele doua taramuri, nu mai
poate avea o existenta profana, este respins de lumea reală, dar nici nu a
ajuns la cunoasterea sacrului
VII în birjă
- încercarea de a se întoarce ala ţigănci este o incercare fireasca de
recuperare a stabilitatii. Legatura dintre cele doua lumi este de data
aceasta birjarul, care fusese dricar (Charon = cel care trecea mortii peste
Styx)
- de data aceasta este obligat sa aleaga nemtoaica pe care o refuzase prima
data (,,ea nu doarme niciodata” = imposibilitatea omului de a-si reprima
definitiv adevarata esenta)
- sapte usi (in filosofia orientala = cele sapte trepte existentiale pe care
trebuie sa le parcurga omul pentru a se desavarsi)
- trei = simbolul desavarsirii, al echilibrului, cifra ocurenta in text prin
multiplii ei ( ora 3, strada cu nr. 18, 12 ani – lipsa sa din existenta
profana, 21 de ani de cand nu s-a mai gandit la Hildegard, 3 fete, 3 batai
in usa nemtoaicei)
- regasirea memoriei face posibila legatura cu trecutul (timpul mitic se
confunda cu cel istoric)
Plecarea definitivă
- pe drumul cel mai lung
- ,, fara sa mai deschida poarta” – semn ca sunt niste prezente nemateriale
- condusi de birjar (Charon)
= cea de-a doua iesire din labirint este iesirea definitiva din spatiul profan,
din existenta terestra (moartea)