FIȘĂ MIHAI EMINESCU

MIHAI EMINESCU
IORDACHE GOLESCU (1850 -1889)
(1776 – 1848)
Mai am un singur dor
Cântare de tânguire la
sfârşitul vieţii Mai am un singur dor:
În liniştea serii
Mă duc, mă duc şî vă las Să mă lăsaţi să mor
nici o urmă vă mai las, La marginea mării
Să vă luaţi după mine, Să-mi fie somnul lin
Să vă întâlniţi cu mine. Şi codrul aproape,
Mă duc, d-unde nu mai vine, Pe-ntinsele ape
ş-unde a merge să cuvine Să am un cer senin.
Nu-mi trebuie flamuri,
Nu voi sicriu bogat,
Ci-mi împletiţi un pat
Din tinere ramuri

IANCU VĂCĂRESCU
(1792 – 1863)
Ce e amorul?
Primăvara amorului
Ce e amorul? E un lung
N-am să scap, în piept port doru Prilej pentru durere,
Piste ape, piste munţi; Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Văz că piste mări Amoru Si tot mai multe cere.
Când o vrea îşi face punţi...

DIMITRIE BOLINTINEANU Sara pe deal

(1825 – 1872)
Luna doarme amoroasă
Peste roze, peste crini,
Iar tu, dulcea mea frumoasă,
Eşti deşteaptă şi suspini!
Chiamă somnul ce aduce
Genele a-ţi săruta
Iar de nu va el să vie,
Eu viu cum mă vei chema.
Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.
Luna pe cer trece-aşa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari caută-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

GRIGORE ALEXANDRESCU Scrisoarea l

(1814 – 1885)
Miezul nopţei Lună tu, stăpâna mării, pe a lumii boltă luneci
Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Aici, p-aste ruine cu mândre suvenire Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Privesc cum orizontul se umple de făclii Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de
Cum luna în tăcere s-arată să inspire isvoară!
Gânduri religioase l-al lui Apolon fii. Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor
singurătate!