Sunteți pe pagina 1din 15

1.

Definiti auditul intern


Auditul intern este o activitate independentă şi obiectivă, care dă unei organizaţii o asigurare în
ceea ce priveşte gradul de control deţinut asupra operaţiunilor, o îndrumă pentru a-i îmbunătăţi
operaţiunile, şi contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul intern ajută această
organizaţie să îşi atingă obiectivele, evaluând, printr-o abordare sistematică şi metodică,
procesele sale de management al riscurilor, de control şi de conducere a întreprinderii, şi făcând
propuneri pentru a le consolida eficacitatea.

2. Definiti auditul statutar si prezentati caracteristicile sale.


Auditul statutar mai este definit si audit extern sau audit legal.
Directiva 2006/43/CE a Parlamentului European precum si Ordonanta Guvernului 90/2008,
definesc auditul statutar ca reprezentand “auditul situatiilor financiare anuale sau al situatiilor
financiare anuale consolidate, asa cum este prevazut de legislatia comunitara,transpusa in
reglementari nationale”.
Caracteristicile auditului statutar:
- caracterul legal care rezulta din aceea ca este singurul tip de audit reglementat la nivel european
- statutul de independenta al persoanei care il realizeaza

3. Ce cuprind misiunile conexe?


Misiuni conexe
- misiuni de examinare a informatiilor financiare pe baza de procedure convenite;
- misiuni de compilare a informatiilor financiare.
- misiuni de examen limitat al situatiilor financiare;
- misiuni de examinarea a informatiilor financiare previzion
4. Utilizatorii situatiilor financiare.
Utilizatorii situatiilor financiare sunt:
Investitorii actuali şi potenţiali sunt interesaţi de riscul inerent al tranzacţiilor şi de beneficiul
adus de investiţiile lor. Ei au nevoie de informaţie ca să ştie dacă ar trebui să cumpere, să
păstreze sau să vândă acţiunile. De asemenea foarte important pentru acţionari este evaluarea
capacităţii întreprinderii de a plăti dividende şi doresc o transparenţă totală cu privire la situaţia
patrimoniului, mărimea profitului şi modului de repartizare a acestuia.
Salariaţii şi sindicatele sunt interesate de informaţii privind stabilitatea şi profitabilitatea
întreprinderii deoarece acestea le permit să evalueze capacitatea întreprinderii de a oferi
remuneraţii, pensii, oportunităţi profesionale, specializări.
Creditorii financiari sunt preocupaţi de informaţii care le permit să evalueze dacă întreprinderea
are posibilitatea să ramburseze împrumuturile primite şi dobânzile aferente la scadenţă.
Furnizorii şi alţi creditori comerciali sunt interesaţi de informaţiile care le permit să determine
dacă sumele pe care le au de plătit vor fi plătite la scadenţă.
Clienţii doresc informaţii despre continuarea activităţii unei întreprinderi în special atunci când
au tranzacţii pe termen lung şi sunt dependenţi de acea firmă.

Publicul este interesat în ceea ce priveşte numărul de angajaţi şi colaborarea cu furnizorii locali.
De asemenea, doresc informaţii despre evoluţia în prezent şi în viitor a sferei activităţii
întreprinderii, a potenţialului ei financiar.

Managerii dacă nu sunt acţionari principali urmăresc prin situaţiile financiare să arate un rezultat
financiar confortabil pentru a fi apreciată activitatea lor pozitiv şi în acelaşi timp pentru a nu fi
distribuite dividende mari cu scopul de a păstra sursele de autofinanţare.

5.Rolul auditului financiar.


Auditul financiar contabil are rolul de a asigura utilizatorii de informaţii despre:
- respectarea cadrului general acceptat al contabilităţii,, a procedurilor interne
- reflectarea în contabilitate a situaţiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară şi completă
- . aplicarea legii contabilităţii 82/1991 cu modificarile si completarile ulterioare,a Cadrului
general de armonizare a reglementărilor contabile,a Cadrului general de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare precum si a Standardelor de contabilitate internaţionale şi naţionale.

6.Ce intelegeti prin regularitatea contabilitatii?


Regularitatea contabilitatii asigura contabilitatii satisfacerea unor finalitati multiple,determinate
de conditiile activitatilor entitatii raspunzand concomitent:
- necesitatilor de gestiune
- necesitatilor de control si auditare
7.Principiul prudentei.
Principiul prudentei potrivit careia nu este admisa supraevaluarea elementelor de Activ si a
veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de Pasiv si a cheltuielilor tinand cont de
deprecierile, riscurile si pierderile posibile generate de desfasurarea activitatii exervitiului urent
sau anterior.
8.Principiul permanentei metodelor.
Principiul permanentei metodelor presupune continuitate in aplicarea regulilor si normelor
privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate si prezentarea elementelor patrimoniale si a
rezultatelor, asigurand comparabilitatea in timp a informatiilor.

9.Principiul continuitatii activitatii.


Principiul continuitatii activitatii presupune desfasurarea activitatii contabile pornind de la
ipoteza potrivit careia unitatea patrimoniala isi continua in mod normal functionarea intr-un
viitor previzibil,fara a intra in stare de lichidare sau reducere sensibila a activitatii.

10.Principiul independentei exercitiilor.


Principiul independenţei exerciţiului presupune împărţirea timpului în perioade egale, numite
exerciţii financiare. Conform acestui principiu fiecare exerciţiu financiar este independent de
exerciţiile anterioare sau viitoare, evidenţiind cheltuielile şi veniturile corespunzătoare doar
exerciţiului financiar luat în calcul, fără a se ţine seamă de data încasării sumelor sau a efectuării
plăţilor.
Observaţie: Un exerciţiu financiar cuprinde o perioadă de 12 luni, respectiv din data de 1
ianuarie până la data de 31 decembrie al aceluiaşi an. Principiul independenţei exerciţiului este în
strânsă legătură cu principiul continuităţii dar în opoziţie cu principiul prudenţei.

11.Obiectivele auditului financiar.


Auditul financiar-contabil are ca obiective următoarele :
▬ sa constate reflectarea imaginii fidele a situaţilor patrimoniului şi a rezultatelor financiare în
situaţiile financiare anuale, situaţii care trebuie să ofere o imagine corecta a poziţiei financiare,
performanţei financiare, fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea
desfăşurată;
▬ sa exprime opinii într-un raport de audit, care trebuie să conţină, în mod corect opinia
auditorului asupra faptului dacă situaţiile financiare oferă o imagine fidelă în concordanţă cu un
cadru general de raportare financiară şi, atunci când este cazul, dacă situaţiile financiare
îndeplinesc cerinţele statutare;
▬ sa menţina calitatea şi coerenţa sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea
reflectării în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere în mod corect, sincer şi complet a
patrimoniului, situaţiei financiare şi a rezultatelor exerciţiului;
▬ sa asigure îmbunătăţirea utilizării informaţiei contabile;
▬ aprecierea performanţelor şi eficienţei sistemelor de informare şi organizare.
Pentru realizarea obiectivelor menţionate mai sus, auditorul are în vedere respectarea unor
criterii ce sunt absolut obligatorii în cazul auditului financiar-contabil :
12.Criteriul exhaustivitatii si integritatii inregistrarilor.
Potrivit acestui criteriu, operaţiunile patrimoniale au fost integral şi corect înregistrate în
contabilitate. Indeplinirea acestui criteriu se poate realiza in 2 moduri:
a) auditorul verifica cu mare atenţie procedurile utilizate de intreprindere pentru validarea
tuturor modificărilor patrimoniale; soluţia avand insa dezavantajul că necesită un timp îndelungat
pentru validare.
b) auditorul poate utiliza rezultatele inventarierii dar aceasta numai dupa ce s-a asigurat ca
inventarierea a fost făcuta cu respectarea reglementarilor legale.
Respectarea acestui criteriu presupune ca auditorul să fie sigur că :
▬ toate operaţiunile reflectate în documentele justificative corespunzătoare sunt evidentiate în
contabilitate si deci nu exista omisiuni;
▬ nu există operaţiuni inregistrate de mai multe ori.

13.Criteriul corectei inregistrari in contabilitate si a corectei prezentari cu ajutorul


conturilor anuale.
Acest criteriu inglobeaza mai multe obiective si se refera la localizarea coreta a perioadei
privind elementele patrimoniale, evaluarea corecta a modificărilor, imputarea corecta şi
întocmirea corecta a situaţiilor financiare.
Perioada corectă în care sunt evidenţiate modificarile presupune respectarea principiului
independenţei exerciţiului adica inregistrarea imediata a operatiunilor,folosirea conturilor de
regularizare si a contabilităţi de angajament .
Evaluarea corectă presupune că elementele patrimoniale să fie evaluate în conformitate cu
prevederile legii contabilităţii 82/1991 precum şi cu cadrul general de întocmire şi prezentare a
situaţiilor financiare.

14.Prezentati riscurile pe care un auditor le poate intalni in misiunea sa.


15.Definiti managementul riscului conform modelului COSO.
O organizatie americana numita COSO defineste managementul riscului ca fiind “procesul
efectuat de consiliul de administratie , conducere si alte persoane , aplicat in stabilirea strategiei
si in intreaga organizatie,destinat sa identifice evenimentele potentiale care pot afecta entitatea si
sa gestioneze riscul in limitele apetitului la risc pentru a furniza o asigurare rezonabila privind
atingerea obiectivelor organizatiei ”.
16.Definiti riscul de audit si prezentati componentele sale(risc de control;risc inerent;risc
de nedetectare).
Riscul de audit reprezintă riscul pe care auditorul îl atribuie unei opinii de audit neadecvate,
atunci când situaţiile financiare conţin informaţii eronate material.
Riscul de audit are trei componente principale : riscul inerent, riscul de control şi riscul de
nedetectare.

Riscul inerent
Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea unui sold sau a unei categorii de tranzacţii, la
informaţii eronate material,individual sau cumulate cu alte informaţii eronate din alte solduri
sau tranzacţii, presupunând că nu au existat controale interne corespunzătoare.
Riscul de control
Riscul de control reprezintă riscul ca o eroare semnificativă, ce ar putea apărea în soldul unui
cont şi ar putea fi materială individual sau cumulată cu alte informaţii eronate din alte solduri
sau categorii de tranzacţii, să nu poată fi prevenită sau detectată şi corectată în timp util de către
sistemul contabil şi sistemul de control intern.
Riscul de control mai poate fi definit ca riscul ca erorile din situaţiile financiare să nu poată fi
detectate şi corectate de sistemul de control intern.
Riscul de nedetectare
Riscul de nedetectare reprezintă riscul ca o procedură de fond utilizată de auditor să nu detecteze
o informaţie eronată ce există în soldul unui cont sau categorie de tranzacţii care poate fi
materială, în mod individual sau cumulată cu informaţii eronate din alte solduri sau tranzactii.
Riscul de nedetectare mai poate fi definit ca fiind riscul ca un auditor să nu descopere erorile
materiale care nu au fost depistate de sistemul de control intern.

17.Definiti riscul inerent.


Riscul inerent reprezintă susceptibilitatea unui sold sau a unei categorii de tranzacţii, la
informaţii eronate material,individual sau cumulate cu alte informaţii eronate din alte solduri
sau tranzacţii, presupunând că nu au existat controale interne corespunzătoare.

18.Determinati pragul de semnificatie de catre auditor.


Pragul de semnificaţie reprezinta nivelul sau mărimea unei sume peste care auditorul consideră că o
eroare, o inexactitate sau o omisiune poate afecta regularitatea şi sinceritatea situaţiilor financiare, cât
şi imaginea fidelă a rezultatului, a situaţiei financiare şi a patrimoniului intreprinderii.

Pragul de semnificatie se determina :La începutul misiunii, in cursul misiunii, la sfârşitul misiunii.
19.Ce cuprinde sistemul de contol intern (de vorbit despre mediul de control si procedurile
de control)
Mediul de control reprezinta ansamblul preocupărilor conducerii entităţii auditate în ceea ce
priveşte organizarea sistemului de control intern şi importanţa acordata acestuia.
Acesa este influentat de urmatorii factori:
- organizarea sistemului de conducere
- stilul de conducere
- structura entitatii;organigrama si modul de stabilire a delegarilor de competente si a
responabilitatilor
- sistemul de control al conducerii inclusiv auditul intern

Procedurile de control constau in acele politici si proceduri care completeaza mediul de control
stabilit de catre conducerea entitatii pentru realizarea obiectivelor specifice.
Procedurile de control cuprind:
▬ verificarea exactităţii aritmetice a înregistrărilor;
▬ efectuarea de controale privind modificările intervenite in sistemul IT sau privind accesul la
date;
▬ controale asupra conturilor şi balanţelor de verificare;
▬ controlul şi aprobarea documentelor;
▬ compararea informatiilor din surse interne cu informaţii din surse externe;
▬ limitarea accesului direct la înregistrări;
▬ compararea şi analizarea rezultatelor cu prevederile bugetare aprobate.

20.Definiti mediul de control


Mediul de control reprezinta ansamblul preocupărilor conducerii entităţii auditate în ceea ce
priveşte organizarea sistemului de control intern şi importanţa acordata acestuia.
Acesa este influentat de urmatorii factori:
- organizarea sistemului de conducere
- stilul de conducere
- structura entitatii;organigrama si modul de stabilire a delegarilor de competente si a
responabilitatilor
- sistemul de control al conducerii inclusiv auditul intern

21. Definiti procedurile de control.


Procedurile de control constau in acele politici si proceduri care completeaza mediul de control
stabilit de catre conducerea entitatii pentru realizarea obiectivelor specifice.

22. Definiti controlul intern conform modelului COSO.


Dupa COSO controlul intern este definit ca un proces efectuat de consiliul de administratie , de
conducere si de intreg personalul entitatii menit sa furnizeze o asigurare rezonabila cu privire la
inreplinirea obiectivelor organizatiei avand in vedere eficienta si eficacitatea operatiunilor,
realitatea rapoartelor financiare si conformarea cu legile si regulamentelor aplicabile.
23. Care sunt elementele modelului COSO.
Modelul COSO este reprezentat în mod simbolic printr-o piramidă care cuprinde 5
elemente:
- mediul de control,
- evaluarea riscurilor,
- activităţile de control,
- informaţii şi comunicare,
- monitorizare.

24. Definiti controlul intern conform modelului COCO.


MODELUL COCO -Criterii privind Comitetul de Control elaborat de Institutul Canadian al
Contabililor Autorizați (CICA),defineşte controlul intern ca fiind reprezentat de structura
organizaţiei care include resurse, sisteme, procedee, cultura organizaţiei şi alte elemente care
puse împreună formeaza un tot unitar care contribuie la atingerea obiectivelor.

25. Enumerati elemetele componente ale modelului COCO.


Elemente esenţiale ale controlului în orice organizaţie conform modelului COCO sunt:
• scopul,
• angajamentul,
• capacitatea,
• monitorizarea și învăţarea.

26.Definiti controlul intern conform standardelor romanesti de control intern managerial.


Conform OMFP 946/2005 controlul intern reste definit ca ansamblul politicilor şi procedurilor
concepute şi implementate de către managementul şi personalul entităţii publice, în vederea
furnizării unei asigurări rezonabile pentru atingerea obiectivelor entităţii unei asigurari
rezonabile pentru atingerea obiectivelor entitatii într-un mod economic, eficient şi eficace;
respectarea politicilor şi regulilor interne si externe;protejarea bunurilor şi a informaţiilor;
prevenirea şi depistarea fraudelor sau erorilor; calitatea documentelor contabile;producerea în
timp util de informaţii de încredere referitoare la segmentul financiar şi de management.

27. Care sunt etapele auditului statutar.


Etapele auditului statutar sunt:
- Acceptarea angajamentului de audit
- Orientarea şi planificarea auditului
- Aprecierea controlului intern
- Controlul conturilor
- Controlul situaţiilor financiare
- Concluziile auditului şi raportarea.
28. Fisa de acceptare a mandatului.
Fişa are ca obiective:
• posibilitatea de a colecta informaţiile de bază pentru identificarea întreprinderii, a conducerii
sale, a obiectului de activitate, a mărimii;
• de a materializa lucrările efectuate înaintea acceptării;
• de a indica bugetul necesar;
• de a formaliza procedurile de acceptare;
• de a asigura îndeplinirea obligaţiilor profesionale care decurg dintr-o astfel de acceptare.

29. Elementele probante in audit.


În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la testele de procedură, aspectele sistemelor
contabile şi de control intern asupra cărora auditorul va strânge elemente probante se referă la
conceperea şi funcţionarea sistemelor contabile şi de control intern.
În cazul obţinerii de elemente probante pornind de la controalele substantive, auditorul trebuie să
determine dacă elementele rezultate sunt suficiente şi adecvate pentru a stabili dacă la elaborarea
situaţiilor financiare de către conducerea întreprinderii au fost întrunite criteriile următoare:
- de existenţă
- de drepturi şi obligaţii
- de apartenenţă
- de exhaustivitate
- de evaluare
- de măsurare
- de prezentare şi publicitate
30.Ce cuprind situatiile financiare ale unei societati comerciale si care este obiectul
acestora?
Un set complet de situaţii financiare armonizate cu Directiva 2013/34/UE a Parlamentului
European și a Consiliului privind situațiile financiare anuale, situațiile financiare consolidate și
rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi şi cu Standardele Internaţionale de
Contabilitate, este compus din:
• bilanţ,
• contul de profit şi pierdere,
• situaţia modificărilor capitalului propriu,
• situaţia fluxurilor de trezorerie,
• politici contabile
• note explicative.

31.Definiti pozitia financiara si prezentati factorii de influenta asupra acesteia.


32. Auditul conturilor de venituri.
Veniturile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în mod
credibil o creștere a beneficiilor economice viitoare legate de creșterea valorii unui activ sau de
scăderea valorii unei datorii. Recunoașterea veniturilor se realizează simultan cu recunoașterea
creșterii de active sau reducerii datoriilor (de exemplu, creșterea netă a activelor, rezultată din
vânzarea produselor sau serviciilor, ori descreșterea datoriilor ca rezultat al anulării unei datorii).

33.Auditul conturilor de cheltuieli.


Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile, sub formă de ieşiri sau scăderi ale valorii activelor sau creşteri ale datoriilor, care se
concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea
acestora către acţionari.
Pentru auditarea conturilor de cheltuieli se utilizează aceleaşi mecanisme de control şi proceduri
de audit ca şi la conturile de venituri.
Cheltuielile sunt recunoscute în contul de profit și pierdere atunci când se poate evalua în
mod credibil o diminuare a beneficiilor economice viitoare legate de o diminuare a valorii
unui activ sau de o creștere a valorii unei datorii. Recunoașterea cheltuielilor are loc simultan
cu recunoașterea creșterii valorii datoriilor sau reducerii valorii activelor (de exemplu,
drepturile salariale angajate sau amortizarea echipamentelor).
34.Auditul modificarii capitalurilor porprii.
Situaţia modificării capitalului propriu este o componentă separată a situaţiilor financiare, care
prezintă detaliat, toate variaţiile pe care activul net le-a suferit între momentul de început şi cel
de sfârşit al exerciţiului financiar. Pe baza acestui document poate fi analizată capacitatea de
menţinere (sau erodare) a capitalului, precum şi profitul general sau pierderea generală a
întreprinderii.
Modificarea capitalului propriu reprezintă situaţia financiară care cuprinde o prezentare a
soldurilor de deschidere şi de închidere pentru capitalul social, primele de capital, fiecare
rezervă, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului, precum şi modificarea acestora, indicându-
se:
• suma la începutul exerciţiului financiar;
• sumele transferate în sau din cont în timpul exerciţiului financiar;
• natura, sursa sau destinaţia oricăror asemenea transferuri;
• suma rămasă la sfârşitul exerciţiului financiar.
Probele relevante pentru auditul modificărilor capitalurilor proprii
- copii după procesele verbale ale şedinţelor Consiliului de Administraţie şi ale conducerii.
- confirmare directă a mişcărilor capitalurilor proprii se poate obţine de la Registrul
Comerţului, unde trebuie înregistrată obligatoriu orice modificare a capitalului social.

35.Auditul fluxurilor de trezorerie.


Fluxurile de trezorerie care provin din dobanzi si dividende incasate, trebuie sa fie prezentate separat de
cele care sunt generate de dobanzile platite. Norma IAS 7 solicita totodata ca acestea sa fie delimitate,
pe cat posibil, pe cele trei categorii de activitati, iar apartenenta lor la una sau alta trebuie sa fie
mentinuta de la un exercitiu la altul.
36.Prezentati fluxurile intreprinderii pe care auditorul le are in vedere in auditarea
fluxurilor de trezorerie.
Situatia fluxurilor de trezorerie prezinta interes atat in interiorul intreprinderii pentru management cat si
in exteriorul acesteia pentru investitori,creditori,furnizori,etc.

Informatiile privind modificarile situatiei financiare a intreprinderii sunt utile auditorului pentru a
evalua activitatile de exploatare,finantare si investitii in perioada de raportare. Aceste informatii sunt de
asemenea importante pentru utilizator ,caruia ii ofera o baza pentru evaluarea capacitatii intreprinderii
intreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de trezorerie. La intocmirea unei situatii s modificarilor situatiei
financiare fondurile pot fi definite in diverse moduri,cum ar fi:resurse financiare,fond de
rulment,lichiditati sau numerar.

Componentele situatiilor financiare interelationeaza ,deoarece acestea reflecta diferite aspecte ale
acelorasi tranzactii sau evenimente.Desi fiecare situatie ofera informatii diferite,este probabil ca nici una
sa nu serveasca unui singur scop sau sa ofere toate informatiile impuse de necesitatile specifice
utilizatorului.

Informatiile financiare cuprinse in situatia fluxurilor de trezorerie au o bogata semnificatie,intre care


mentionam:

- Permit evaluarea structurii financiare a intreprinderii in diferite perioade ale exercitiului si in mod
deosebit modificarile care se produc in nivelul lichiditatii si solvabilitatii;

- Permit cunoasterea si analiza variatiilor activului net al intreprinderii;

- Asigura posibilitatea introducerii de corective in dimensionarea si momentul aparitiei fluxurilor


pozitive/negative de numerar;

- Permit evaluari cu caracter istoric ale fluxurilor de numerar la modificarile conjuncturale ale pietei
si de prognoza pe termen scurt cu privire la lichiditatea si solvabilitatea intreprinderii.

37.Metoda directa de determinare a fluxurilor de trezorerie.


Metoda directă – prezintă încasările şi plăţile aferente exerciţiului financiar respectiv, clasificate
pe cele trei tipuri de activităţi: exploatare, de investiţii, financiare. Informaţiile obţinute prin
această metodă sunt folosite la estimarea fluxurilor viitoare de numerar.

38. Metoda indirecta de determinare a fluxurilor de trezorerie.


Metoda indirectă – diferă de metoda directă doar în privinţa informaţiilor privind fluxurile de
numerar din exploatare: astfel profitul din exploatare înainte de impozitare şi elemente
extraordinare este ajustat cu acele cheltuieli şi venituri nemonetare (amortizări, provizioane,
diferenţe de curs valutar) precum şi cu variaţia necesarului de fond de rulment net (capital
circulant) şi cu elementele de cheltuieli şi venituri care sunt luate în considerare la determinarea
fluxurilor de numerar din activitatea de investiţii şi de finanţare.
39. Auditul notelor explicative.
Notele explicative la situaţiile financiare conţin informaţii cu privire la: active imobilizate,
provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, repartizarea profitului, analiza rezultatelor de exploatare,
situaţia creanţelor şi datoriilor, principii, politici şi metode contabile, acţiuni şi obligaţiuni,
salariaţi, administratori şi directori, calculul şi analiza principalilor indicatori economico –
financiari, alte informaţii.
Auditorul, pe baza notelor explicative analizează:
• evoluţia conturilor prezentate în aceste anexe, deciziile luate de conducere sau măsurile
propuse de acestea;
• modul de respectare a metodelor de evaluare a posturilor din bilanţ şi din contul de
rezultate;
metodele de folosire pentru calculul amortizării şi modul de fundamentare a provizioanelor
• Verificările de audit au în vedere în primul rând respectarea principiilor de bază ale
contabilităţii şi a principiilor general acceptate, principii care trebuie prezentate detaliat în
notele explicative
Auditorul trebuie să analizeze ansamblul de principii, convenții, reguli și practici specifice
adoptate de client la întocmirea și prezentarea situațiilor financiare anuale. Astfel, auditorul
trebuie să se asigure că contabilitatea societății a fost organizată și condusă în conformitate cu
prevederile Legii contabilității nr.82/1991 modificată, completată și republicată, precum și în
concordanță cu prevederile Reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele
europene.
40.Raportul de audit.
Raportul auditorului are scopul să prezinte clar, precis şi sintetic concluziile sale cu privire la
conţinutul situaţiilor financiare, respectarea principiilor şi normelor de raportare contabilă a
tuturor operaţiunilor şi tranzacţiilor pe durata exerciţiului prezentate în bilanţ şi în afara
bilanţului, în contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor financiare, situaţia modificărilor
capitalului propriu şi notele explicative la bilanţ.
Raportul de audit conţine următoarele elemente esenţiale:
- Titlul care trebuie să fie corespunzător. El poate conţine termenul „Auditor independent” sau
„Societate de audit”, necesar pentru a se face deosebirea de alte rapoarte ale Consiliului de
Administraţie sau ale altor auditori care nu trebuie să îndeplinească aceleaşi cerinţe etice ca un
auditor independent.
- Destinatarul: Raportul de audit trebuie să fie adresat în conformitate cu condiţiile prevăzute în
angajament şi în reglementările locale. În general raportul este adresat acţionarilor, AGA sau
Consiliului de Administraţie al unităţii pentru care se efectuează auditul.
- Paragraful de introducere: Raportul de audit prezintă data şi perioada acoperită de situaţiile
financiare şi trebuie să reamintească faptul că situaţiile financiare ţin de responsabilitatea
conducerii firmei audiate. De asemenea, este necesar să se includă o declaraţie privind faptul că
responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie asupra situaţiilor financiare pe baza
auditului.
- Paragraful referitor la aria de aplicabilitate: Raportul auditorului trebuie să prezinte aria de
aplicabilitate a auditului, declarând că auditul a fost efectuat conform cu Standardele de Audit.
Trebuie specificat abilitatea auditorului de a desfăşura procedurile de audit cerute în mod necesar
de circumstanţe pentru a oferi celui care citeşte raportul asigurarea că auditul a fost desfăşurat în
conformitate cu standardele şi practicile recunoscute. Dacă acestea nu sunt specificate se
consideră că standardele sau practicile de audit urmate sunt cele în vigoare în ţara indicată în
adresa auditorului.
Raportul de audit trebuie să includă o declaraţie prin care se confirmă că auditul a fost planificat
şi desfăşurat pentru a se obţine o asigurare rezonabilă asupra situaţiilor financiare şi pentru ca ele
să nu conţină erori semnificative.
De asemenea, trebuie să specifice că auditul a realizat:
- examinarea, pe bază de teste, a probelor pentru confirmarea valorilor cuprinse în situaţiile
financiare şi a altor informaţii prezentate;
- modul de respectare a principiilor contabile la întocmirea situaţiilor financiare;
- evaluarea estimărilor semnificative realizate de conducere la întocmirea situaţiilor financiare;
- evaluarea prezentării generale a situaţiilor financiare.
În raport trebuie să se mai includă şi o declaraţie a auditorului asupra faptului că auditul conferă
o baza rezonabilă pentru exprimarea opiniei sale.
- Paragraful referitor la opinie: Raportul de audit trebuie să conţină în mod clar opinia
auditorului dacă situaţiile financiare oferă o imagine fidelă (sau dacă acestea prezintă în mod
corect, toate aspectele semnificative) conform Cadrului general de raportare financiară I.A.S. şi
standardelor naţionale relevante.
- Data raportului: Auditorul trebuie să dateze raportul de audit cu data la care s-au finalizat
lucrările de audit. Data informează că auditorul a analizat efectul asupra situaţiilor financiare şi
raportului de audit evenimentelor şi tranzacţiilor care s-au produs până la acea dată.
Data raportului trebuie să fie ulterioară datei la care situaţiile financiare au fost aprobate de
conducere deoarece responsabilitatea auditorului este de a exprima o opinie la situaţiile
financiare aşa cum au fost ele întocmite şi prezentate de către conducere
- Adresa auditorului: Raportul trebuie să specifice un anumit amplasament. De regulă se
specifică oraşul unde se găseşte biroul auditorului care are responsabilitatea auditului în cauză.
- Semnătura auditorului: Raportul este semnat în numele firmei de audit sau cu numele
auditorului sau amândouă în funcţie de împrejurări, dar în general se semnează în numele firmei
deoarece ea îşi asumă responsabilitatea pentru audit.

41. Opinia de audit.


Prezentarea opiniei auditorului se referă la următoarele caracteristici ale situaţiilor financiare:
- sinceritate;
- regularitate;
- fidelitatea reflectării în bilanţ, contul de rezultate/contul de execuţie şi în notele explicative la
bilanţ a situaţiei financiare a entităţii auditate.

Practica în domeniul auditului a consacrat următoarele tipuri de opinii ale auditorilor:


- opinie fără rezerve (necalificată);
- opinie cu rezerve (calificată);
- opinie contrară (defavorabilă);
- imposibilitatea de a exprima o opinie.

a) Opinia fără rezerve (necalificată) este exprimată în situaţia în care auditorul a obţinut o
certitudine a faptului că informaţiile semnificative cuprinse în posturile bilanţiere sunt relevante,
fiabile, comparabile şi pertinente. Deci, situaţiile financiare trebuie să fie:
- sincere, în sensul că toate operaţiunile au fost înregistrate în contabilitate şi sunt reflectate în
bilanţul contabil şi în contul de rezultate/contul de execuţie;
- în concordanţă cu prevederile legislaţiei în vigoare, cu principiile şi standardele contabile;
- reflectă imaginea fidelă a situaţiei financiare, a patrimoniului şi a rezultatelor
exerciţiului/execuţiei.

Termenii utilizaţi de către auditor pentru exprimarea opiniei fără rezerve sunt: „oferă o imagine
fidelă”, sau „prezintă în mod corect, sub toate aspectele semnificative”.
b) Opinia cu rezerve (calificată) este exprimată de auditor în următoarele situaţii:
- când auditorul nu a fost în măsură să aplice toate procedurile de audit necesare atingerii
obiectivului auditului, dar totuşi nu respinge certificarea situaţiilor financiare ale entităţii auditate
(de exemplu, imposibilitatea de a primi
confirmări de la anumiţi clienţi sau în legătura cu alte creanţe alte entităţii auditate);
- când auditorul şi-a îndeplinit obiectivul auditului, dar constată erori semnificative în
prezentarea situaţiilor financiare, erori care necesită doar emiterea unei opinii cu rezerve şi nu a
unei opinii contrare (de exemplu, mărimea necorespunzătoare a provizioanelor, nerespectarea
independenţei exerciţiului, supraevaluarea sau subevaluarea unor posturi bilanţiere etc.)

Emiterea unei opinii cu rezerve este influenţată de pragul de semnificaţie. Dacă pragul de
semnificaţie este depăşit, dar situaţiile financiare în ansamblul lor nu sunt afectate, sau dacă
eroarea semnificativă nu afectează un număr mare de posturi bilanţiere, auditorul poate emite o
opinie cu rezerve.
c) Imposibilitatea emiterii unei opinii se înregistrează atunci când auditorul nu a putut obţine
suficiente probe de audit, sau probele obţinute sunt necorespunzătoare. Această imposibilitate
poate fi cauzată de entitatea auditată (când procesul de colectare a probelor este influenţat în
mod negativ de către conducerea întreprinderii, când opinia auditorului este în dezacord cu
conducerea întreprinderii), sau de anumite evenimente incerte, care au un impact mare asupra
situaţiilor financiare (de exemplu, un litigiu cu o altă întreprindere, care dacă este pierdut aduce
pagube serioase întreprinderi în cauză, dar rezultatul litigiului nu poate fi încă prevăzut).
d) Opinia contrară (defavorabilă) este exprimată atunci când îndepărtarea situaţiilor financiare
de la exprimarea imaginii fidele a patrimoniului este prea mare. Această situaţie produce un
dezacord între auditor şi conducerea entităţii, dezacord care se datorează următoarelor cauze:
- conducerea nu pune la dispoziţia auditorului informaţiile necesare;
- conducerea refuză aplicarea principiilor şi procedeelor contabilităţii;
- conducerea nu acceptă solicitarea de confirmare din partea terţilor.

Emiterea unei opinii contrare îi atenţionează pe utilizatorii situaţiilor financiare că acestea nu


exprimă fidel situaţia întreprinderii, că sunt total greşite şi îi pot induce în eroare.