I

Fumul țigării se răspândea împrejur, la fel ca tot ceea ce simțise ea vreodată. A luat o gura mare de
aer şi-şi trase paltonul negru cu nasturi mari și întunecați pe dânsa. Tot ce-avea în gând era să
dispară, să nu mai ştie nimeni de ea, să se evapore complet, ca smocurile gri care-i ieşeau din
țigara sa. A luat hotărârea de a pleca unde ştia că nimeni n-o va găsi vreodată, unde nimeni nu ar
căuta-o vreodată..

A venit ziua aceea pe care a așsteptat-o destul timp. Ziua Schimbării. Un nume nou, o nouă
înfățişare, un nou caracter. Nimeni nu cunoştea tipa misterioasă ce se plimba pe holurile
hotelului, trăgând valiza grea după ea. Intrată în cameră, îşi despachetează lucrurile şi se gândea
de ce ea a fost aleasă de Cel de Sus să poarte povara pierderii persoanei care îi era cea mai dragă,
persoana căreia şi-a dat sufletul şi trupul întru totul.
De ce eu? s-a gândit ea, privind tavanul scrijelit şi murdar, derulându-şi viața...Amintindu-și
momentele în care plutea, în care se afla în rai.
Ciocnetul puternic al uşii a făcut-o să tresară. Şi-a dat părul dupa urechi şi şi-a şters fața
posomorâtă. Târându-şi picioarele ca pe nişte bolovani, a ajuns în dreptul uşii, apucând mânerul
cu delicatețte. Stând în dreptul ușii, a observat o domnișoară micuță, cu o expresie destul de
serioasa pentru statura ei.

-Doamna Daeva Kovar? a întrebat această micuță domnișoară, prinvind-o pe Daeva.

-Da, eu sunt, cu ce scop? şi-a arcuit o sprânceană.

-Domnul Viskj, vă transmite un mesaj, vă rog să scăpați de acest bilet după ce-l citiți, a spus ea.

Daeva, ce nume frumos, însă nu atât de real pe cât va părea pe parcursul acestei poveşti.
Deschizând scrisoarea, a schițat un mic zâmbet citind printre rânduri de mii și mii de ori,
amintindu-și de dragul său prieten Lyov.

Draga mea P.M,

Ştiu că-ți este foarte greu momentan, însă dacă doreşti ajutor, îți voi sta la dispoziție oricând. Am
auzit că ai ajuns săptămâna trecută în Moscova. Aş dori să te văd cât de curând, draga mea Daeva.
Cu drag,
Lyov

Citind scrisoarea pentru o ultimă dată a aruncat-o în focul şemineului, gândindu-se dacă Lyov
Viskj o va ajuta să îl găseasca pe criminalul soțului ei. Daeva şi-a descfăcut părul brunet, şi-a tras
rochia mulată neagră, afişându-şi corpul curbat şi mlădios, bine definit, aruncând paltonul bej pe
umeri şi şi-a încălțat tocurile joase, un tip de escarpeni din catifea şi a părăsit camera, dorind să
lase durerea şi suferința între cei 4 pereți ai micii camere de hotel. Ochii ei albastrii străluceau în
lumina lunii, abia aşteptând să guste un strop de alcool. Părul său ondulat râdea şi zâmbea la
stele, vântul strecurându-se uşor printre firele subțiri şi strălucitoare. Singurul lucru pe care nu-l
aflase încă, avea să-i întețească focul răzbunării. Aveau s-o transforme într-o armă vie, o armă

1
seducătoare şi periculoasă. Se simțea în siguranță în singurătatea nopții... Oare ce-ar fi spus soțul
tău, Daeva? Văzându-te aşa sumbră şi goală, aşa măcinată... Şi-a purtat corpul până în primul bar
pe care-l văzu. Un shot de vodka, "un tratament" pentru moment. Până acum şi-ar fi dorit să bea
doar vinuri şi şampanii scumpe şi sofisticate. În aceste momente, țigările, whiskey-ul şi vodka
sunt cele mai bune prietene ale Daevei. Doar pentru moment. Aşteptați puțin... Puțin mai mult, să
vedeți care vor fi cele mai bune prietene ale ei. Nu este una dintre tipele dintr-un club care s-au
îmbătat atât de tare, încât au plecat toate împreună şi s-au trezit ba prin cadă, ba în pat, ba dulap,
ba în alte părți. Un shot, două, trei şi o țigare. Daeva prefera să nu fumeze mai mult de 2 țigări
zilnic. Considera că fumatul nu e un viciu, ci doar o chestie pe care oamenii o fac din prostie,
uneori chiar credea că e un clişeu. Terminând a doua țigară a pornit spre camera sa de hotel, unde
avea să-şi facă un duş cald şi lung, avea să se scalde şi să-şi spele superința, să înceapă o nouă
viață. Una în care Harrison nu există.

Jucându-se cu inelul său, ultima amintire de la soțul ei, ultimul lucru care îi amintea de dragostea
sa împlinită, dar și neîmplinită...A luat o gura mare de aer, o lacrima coborând pe obrazul său
catifelat. Pașii săi au devenit cât mai apăsați si mai repezi. Suferința ta nu va mai dura mult,
dragă, Daeva. Fire de par subțiri erau lipite de fața ei posomorâtă. Inelul său era speranța vie că
va găsi individul care i-a făcut asta, care a rupt o parte din ființa ei fragedă și senină. Un zâmbet a
apărut, amintiri plăcute derulându-se in fața ochilor săi. Pierdută printre gânduri nu a observat
persoana care s-a izbit de dânsa.

-Mă scuzați, doamnă...Pat... Daeva! Cât mă bucur sa te revăd!

-Lyov, ce cauți prin părțile acestea ale orașului? Te-ai pierdut? spuse dânsa cu o mică ironie în
glas, mimând un zâmbet.

Lyov, privind-o pe Daeva, schițează un zâmbet, amintindu-și de vechea ea. Vechea Daeva,
blondă și subțirică, care prefera culorile calzi, aprinse, care s-a transformat într-un nor fumuriu,
cu parul său negru. Ochii săi au rămas albaștrii ca cerul, strălucind în lumina lunii, cerând
îndurare spre al său chin. Și-a ridicat privirea spre a lui, înapoindu-i zâmbetul, urmând ca expresia
sa să devina iarăși neutră. Pentru câteva minute s-au privit unul pe celălalt ca mai apoi sa poarte
anumite discuții neimportante, unele luând un drum clișeic, puțin alunecos, dar si dureros din
perspectiva ei. Lyov i-a observat fața puțin crispată, parcurgând un alt drum al conversației,
aceasta revenindu-și.