21. CONTRACTUL DE DONATŢ IE.

CONDITŢ II DE VALIDITATE ŞŢ I EFECTE

Donaţia este acel contract prin care o persoană, numită donator, transferă în mod definitiv
şi irevocabil un drept (real sau de creanţă) al său asupra unuia sau mai multor bunuri determinate
unei alte persoane, numită donatar, care îl acceptă. Ceea ce caracterizează donaţia este faptul că
transmiterea dreptului asupra bunului donat se face de către donator cu intenţia de a-l gratifica
pe donatar, adică fără a primi ceva în schimb.
Caracterele juridice ale contractului de donaţie sunt următoarele:
- este un contract cu titlu gratuit;
- este o liberalitate;
- este un contract unilateral;
- este un contract solemn;
- este un contract irevocabil;
- este un contract translativ de proprietate.
Contractul de donaţie este un contract cu titlu gratuit, ceea ce înseamnă că prin
intermediul său se procură un folos patrimonial altei persoane, fără a se urmări obţinerea unui alt
folos patrimonial în schimb. Prin intermediul acestui contract, donatarul dobândeşte un drept
real sau de creanţă de la donator, fără să plătească un echivalent în schimb. Totuşi, contractul de
donaţie poate avea caracter oneros, în cazul donaţiei cu sarcină. În acest caz, caracterul oneros al
donaţiei operează numai în limitele valorii sarcinii. Donaţia cu sarcină este acea donaţie prin care
donatarul se obligă faţă de donator la o prestaţie determinată, numită sarcină. Sarcina poate fi
prevăzută fie în favoarea donatorului (de exemplu, plata unei datorii), fie în favoarea donatarului
(de exemplu, să-şi termine studiile), fie în favoarea unui terţ (stipulaţie pentru altul).
Donaţia este o liberalitate, întrucât are ca efect micşorarea patrimoniului donatorului cu
bunul donat şi mărirea corespunzătoare a patrimoniului donatarului. Prin aceasta, donaţia se
distinge de contractele dezinteresate (comodat, mandat sau depozit cu titlu gratuit), prin care,
chiar dacă se procură un folos patrimonial altei persoane, nu se micşorează patrimoniul
dispunătorului.
Contractul de donaţie este un contract unilateral pentru că, deşi pentru încheierea sa
valabilă este necesar acordul de voinţă al ambelor părţi (donator şi donatar), el dă naştere la
obligaţii numai în sarcina uneia dintre părţi (donator). Donatarul nu are, în principiu, nici o
obligaţie. La donaţia cu sarcină, donatarul are obligaţia executării sarcinii, contractul având
caracter bilateral (sinalagmatic).
C, civ. prevede expres că „toate donaţiile se fac prin act autentic", astfel încât donaţia este
un contract solemn, fiind supus cerinţei formei autentice, necesară pentru însăşi validitatea ei.
Atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea acesteia trebuie să îmbrace forma autentică, iar
sancţiunea nerespectării acestei forme constă în nulitatea absolută a contractului. Raţiunea
formei solemne a donaţiei constă în aceea că s-a urmărit de către legiuitor protejarea donatorului
împotriva „captaţiunii la care el este zilnic expus".
Donaţia este, în principiu, un contract translativ de proprietate. În general, prin donaţie se
transmite dreptul de proprietate asupra unui lucru din patrimoniul donatorului în cel al
donatarului. Totuşi, se poate transmite şi un alt drept real sau un drept de creanţă prin donaţie,
în toate cazurile fiind necesar ca donatorul să fie proprietarul bunului donat.
1
 Contractul de donaţie este, în principiu, un contract irevocabil. Caracterul irevocabil al
donaţiei impune ca, odată încheiat contractul, donatorul nu mai poate reveni asupra deciziei sale,
iar revocarea donaţiei nu va fi posibilă decât în cazurile prevăzute de lege. Acest caracter este
determinat de faptul că, dacă s-ar permite ca donatorul să poată reveni asupra deciziei sale de a
dona un bun, atunci donatarul s-ar afla într-o permanentă incertitudine.
Irevocabilitatea în materie de donaţii are un caracter special, întrucât ea priveşte nu numai
efectele contractului, ci însăşi esenţa lui, fiind o condiţie de validitate pentru donaţie. Aceasta
înseamnă că orice clauze sau condiţii a căror îndeplinire atârnă de voinţa donatorului sunt
incompatibile cu esenţa donaţiei, atrăgând nulitatea absolută. Sancţiunea nulităţii loveşte
contractul de donaţie în întregime, iar nu numai clauza incompatibilă cu clauza irevocabilităţii.
Doar dacă donaţia ar fi divizibilă, s-a considerat că va fi anulată doar clauza nelegală, restul
contractului urmând să-şi producă efectele.
Donaţia poate fi revocată pentru neîndeplinirea condiţiilor cu care s-a făcut, pentru
ingratitudine şi pentru naştere de copii în urma donaţiei. Prin urmare, cauzele legale de revocare
a donaţiei sunt: revocarea pentru neexecutarea sarcinii; revocarea pentru ingratitudine;
revocarea pentru survenienţă de copil. Aceste trei cauze nu contravin principiului irevocabilităţii
întrucât intervenirea primelor două cauze nu depind de voinţa donatorului, iar cea de-a treia
cauză se realiza numai cu concursul unei terţe persoane, fiind asemănătoare unei condiţii mixte,
compatibilă cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.
De asemenea, donaţiile între soţi sunt revocabile. Revocabilitatea donaţiilor între soţi se
explică prin faptul că afectaţiunea (care trebuie să existe în mod natural între soţi) poate să
dispară pentru diverse motive. Dacă soţii continuă să convieţuiască în bună înţelegere donaţia nu
se va revoca, dar dacă soţul donatar s-ar face vinovat faţă de soţul donator de fapte mai mult sau
mai puţin grave, atunci soţul donator va fi în măsură să aprecieze dacă donaţia urmează să fie
revocată. Donaţia între soţi devine irevocabilă numai în momentul morţii donatorului.
Forma contractului de donaţie. Aşa cum am reţinut, potrivit Codului Civ., toate
donaţiunile se fac prin act autentic, ceea ce însemnă că donaţia este un contract solemn. Drept
urmare, donaţia produce efecte juridice numai dacă voinţa părţilor la încheierea actului îmbracă
forma autentică. Actul autentic este necesar nu pentru proba donaţiei, ci ca element constitutiv
al operaţiei juridice, adică a realizării donaţiei. Forma autentică a contractului de donaţie este
cerută de lege ad validitatem, pentru valabilitatea lui. Nerespectarea acestei forme se
sancţionează cu nulitatea absolută a contractului, forma autentică fiind o măsură de protecţie a
voinţei donatorului, care dispune în mod gratuit şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte
persoane.
Dată fiind cerinţa legală a respectării formei autentice, dovada existenţei unei donaţii nu se
poate face cu martori, chiar dacă ar exista un început de dovadă scrisa.
Pentru ca o donaţie nulă pentru vicii de formă să producă efecte juridice, ea trebuie să fie
refăcută în întregime, cu respectarea formei autentice cerute de lege. Totuşi, prin excepţie,
nulitatea absolută a donaţiei pentru vicii de formă poate fi acoperită după moartea donatorului,
prin confirmare, ratificare sau executare voluntară de succesorii donatorului. Aceştia vor putea
menţine ca valabilă donaţia sau pot invoca nulitatea ei, pentru a culege prin moştenire bunurile
donate de autorul lor.

2
 Când contractul de donaţie se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate,
atunci trebuie îndeplinite anumite condiţii specifice:
- atât oferta de a dărui, cât şi acceptarea ei trebuie să fie făcute în formă
autentica;
Oferta de donaţie şi acceptarea ofertei trebuie făcute în formă autentică altfel nu vor
produce efecte juridice, fiind nule absolut. Aceasta întrucât actul juridic al donaţiei cuprinde atât
oferta de a dona, cât şi acceptarea acesteia, iar, dacă acestea nu sunt cuprinse în acelaşi înscris,
ele trebuie cuprinse în două înscrisuri separate, ambele încheiate în forma autentică.
- acceptarea trebuie să aibă loc în timpul vieţii donatorului şi al donatarului;
Pentru validitatea donaţiei acceptată printr-un înscris separat este necesar ca acceptarea
să aibă loc în timpul vieţii donatorului. În cazul morţii donatorului înainte de acceptare,
echivalentă cu situaţia în care donatorul devine incapabil, oferta devine caducă. Donatarul
trebuie să fie şi el în viaţă în momentul acceptării întrucât acordul de voinţă se realizează abia în
momentul acceptării ofertei. Dacă donatarul încetează din viaţă înainte de acceptare moştenitorii
săi nu pot accepta donaţia, deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept.
- actul de acceptare să fie notificat donatorului, în timpul vieţii lui şi înainte de a
deveni incapabil.
Donaţia nu are efect decât din ziua în care se va fi comunicat donatorului actul de
acceptare. Aceasta înseamnă că actul de acceptare trebuie să fie notificat (comunicat)
donatorului, în timpul vieţii lui şi înainte de a deveni incapabil.
Actul estimativ. Din prevederile Codului civil rezultă că orice contract de donaţie de bunuri
mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un act estimativ subsemnat de donator şi
donatar. Aceasta înseamnă că, pentru donaţia de bunuri mobile (corporale sau incorpórale),
legea a prevăzut ca obiectele donate să fie trecute într-un act estimativ semnat de donator şi
donatar.
Acest act estimativ trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun mobil donat, precum şi
evaluarea fiecăruia dintre bunuri. Dacă bunurile mobile donate fac parte dintr-o universalitate de
fapt (de exemplu, o bibliotecă), atunci descrierea se face pentru fiecare obiect component, însă
evaluarea poate fi globală. Actul estimativ poate fi cuprins în chiar actul de donaţie, dar părţile
pot întocmi şi un înscris sub semnătură privată, nefiind necesară forma autentică a acestuia, cu
condiţia ca el să fie semnat de părţi.
Lipsa actului estimativ nu atrage nulitatea donaţiei, actul fiind cerut numai ad
probationem (pentru probă). În acest sens sunt şi dispoziţiile C. civ., care prevăd posibilitatea
evaluării bunurilor mobile donate, în lipsa actului estimativ, prin expertiză, rezultând că, implicit,
se recunoaşte validitatea donaţiei şi fără a exista act estimativ. Utilitatea actului estimativ rezultă
atât pentru precizarea obiectului donaţiei, cât şi pentru plata taxelor datorate pentru
autentificarea actului de donaţie.
Obiectul contractului de donaţiei trebuie:
- să fie în circuitul civil;
- să fie determinat sau determinabil;
- să existe sau să poată exista în viitor;
- să fie posibil;
- să fie licit şi moral.

3
 Obiect al contractului de donaţie îl pot forma atât bunurile mobile, cât şi cele imobile, atât
prezente, cât şi viitoare. Dintre bunurile viitoare nu pot forma obiectul donaţiei succesiunile
nedeschise. Dacă bunul donat este un bun individual determinat, atunci donatorul trebuie să aibă
calitatea de proprietar. Donaţia lucrului altuia nu este posibilă fiind nulă absolut, întrucât ar
contraveni principiului irevocabilităţii.
Capacitatea părţilor. Potrivit C. civ. orice persoană poate încheia un contract dacă nu este
declarată incapabilă de lege. Rezultă că, în materia contractului de donaţie, capacitatea este
regula, iar incapacitatea excepţia. Dacă, în principiu, orice persoană poate să doneze şi să
primească donaţii, legea a prevăzut anumite incapacităţi speciale de a dispune şi de a primi prin
intermediul contractului de donaţie, aceste incapacităţi constituind excepţii şi fiind de strictă
interpretare.
Întrucât contractul de donaţie pentru donator reprezintă un act de dispoziţie asupra
patrimoniului, în vederea ocrotirii intereselor patrimoniale ale unor persoane, legea a prevăzut
unele incapacităţi de a dispune în sarcina anumitor persoane:
- minorii şi interzişii judecătoreşti nu pot dispune prin donaţie nici personal, cu încuviinţarea
ocrotitorului legal şi nici prin reprezentanţii lor legali şi nici dacă ar exista autorizaţia
autorităţii tutelare. Cu toate acestea, în practică se recunoaşte validitatea donaţiilor efectuate
sub forma unor daruri obişnuite (de exemplu, cu ocazia unor aniversări), dacă sunt potrivite
cu posibilităţile celui care le dăruieşte.
- minorul devenit major nu poate dispune în mod gratuit în favoarea tutorelui său, cât timp
autoritatea tutelară nu a dat tutorelui descărcare pentru gestiunea sa.
Referitor la incapacităţile de a primi reţinem următoarele cazuri:
- este capabil de a primi prin donaţie între vii oricine este conceput în momentul
donaţiei. Rezultă deci, per a contrario, că persoanele fizice neconcepute sunt incapabile de a
primi prin donaţii, neputând primi donaţii o persoană care nu are o existenţă fizică. Cu toate
acestea persoanele neconcepute pot fi gratificate în mod indirect, prin liberalităţi cu sarcini,
făcute unor terţe persoane capabile.
Personale juridice care nu au dobândit personalitate juridică nu pot primi donaţii, întrucât,
pentru a primi o donaţie, o persoană juridică trebuie să aibă o existenţă legală şi să fie autorizată
pentru primirea donaţiei. Totuşi, persoanele juridice în curs de formare (de la data actului de
înfiinţare şi până la momentul dobândirii personalităţii juridice) pot primi donaţii în cursul
constituirii, dar numai întrucât acestea sunt cerute pentru ca persoana juridică să ia fiinţă în mod
valabil. Aceasta înseamnă că persoanele juridice în curs de constituire pot primi donaţii numai
pentru alcătuirea patrimoniului necesar pentru dobândirea personalităţii juridice, ca o consecinţă
directă a principiului specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanelor juridice.
- medicii şi farmaciştii care au tratat o persoană în boala din care moare nu pot
profita de donaţiile ce aceasta le-ar face în favoarea lor în cursul acestei boli. Aceste categorii de
persoane, inclusiv persoanele care practică ilegal medicina, nu pot primi donaţiile făcute de o
persoană în favoarea lor în cursul bolii din care moare persoana respectivă.
Sunt exceptate de la această interdicţie: donaţiile remuneratorii, dacă sunt potrivite cu
starea materială a donatorului şi cu serviciile prestate de donatar; dispoziţiile universale sau cu
titlu universal, făcute medicului sau farmacistului care este rudă în grad succesibil (până la gradul
IV inclusiv) cu bolnavul, dacă acesta nu are rude în linie dreaptă în grad mai apropiat.

4
 - Codul civil prevede o incapacitate de a primi donaţii şi pentru preoţii care au
acordat asistenţă religioasă bolnavului în cursul ultimei sale boli, din care acesta moare;
- minorii şi interzişii judecătoreşti au capacitatea de folosinţă de a primi donaţii;
pentru aceste categorii de persoane, conform dreptului comun, donaţiile se acceptă de
reprezentanţii lor legali sau cu încuviinţarea ocrotitorilor legali. C. civ. statuează o
protecţie specială în favoarea minorilor şi interzişilor, permiţând ca donaţiile făcute lor
să fie acceptate şi de către ascendenţii lor, chiar dacă reprezentanţii legali ai minorului
s-ar opune. În cazul în care donaţia este cu sarcini, fiind un act eu titlu oneros,
acceptarea donaţiei, în toate cazurile, nu se poate face decât cu autorizarea prealabilă
a autorităţii tutelare; surdo-mutul care nu ştie să scrie nu poate accepta o donaţie
decât cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară.
Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, ceea ce sugerează că sancţiunea
nerespectării dispoziţiilor legale este nulitatea absolută. În cazul capacităţilor de protecţie, care
ocrotesc numai interesul dispunătorului, sancţiunea este nulitatea relativă, ea putând fi invocată
numai de cel ocrotit sau de succesorii săi în drepturi. În unele cazuri, când incapacităţile sunt
dictate de interese de ordine publică, sancţiunea este nulitatea absolută a contractului. Astfel,
donaţiile făcute persoanelor juridice, nu pot fi acceptate decât în condiţiile prevăzute de lege, iar
neîndeplinirea condiţiilor expres prevăzute de lege atrage nulitatea absolută a contractului
încheiat.
În privinţa sancţiunii aplicabile în cazul medicilor, farmaciştilor sau preoţilor, atât în
literatura juridică, cât şi în practica judiciară, problema este controversată. Potrivit unor opinii,
sancţiunea este nulitatea relativă, donaţia fiind anulabilă, întrucât ocroteşte numai interesul
dispunătorului. Dar opinia majoritară este aceea că interdicţia prevăzută în C. civ. este prohibitivă,
de apărare a prestigiului profesiei de medic, farmacist sau preot, interesele apărate fiind generale
şi nu particulare.
Consimţământul părţilor. În ceea ce priveşte consimţământul se aplică regulile generale.
Astfel, pentru a fi valabil consimţământul trebuie să întrunească următoarele condiţii: să provină
de la o persoană cu discernământ; să fie exprimat cu intenţia de a produce efecte juridice; să fie
exteriorizat; să nu fie alterat de vicii de consimţământ (eroare, doi, violenţă sau leziune).
Pentru ca donaţia să fie valabilă, consimţământul părţilor trebuie exteriorizat, de regulă,
expres, în scris, iar acesta numai în formă autentică.
Referitor la viciile de consimţământ, în materia donaţiei eroarea asupra persoanei poate fi
reţinută atât atunci când se referă la identitatea donatorului, cât şi atunci când se au în vedere
calităţile lui esenţiale, determinante pentru facerea liberalitaţii. Dolul se poate manifesta sub
forma captaţiei şi sugestiei, constând în utilizarea unor manopere şi mijloace dolosive, pentru a
capta bunăvoinţa donatorului şi a-i determina voinţa de a gratifica, voinţă care, în lipsa
manoperelor frauduloase n-ar fi existat.
Deosebirea dintre captaţie şi sugestie este doar pe planul insidiozităţii, al rafinamentelor
procedeelor folosite pentru a-l determina pe donator să facă o liberalitate în favoarea
donatarului. Captaţia presupune folosirea unor procedee psihologice care trezesc sau
exacerbează orgoliul, vanitatea donatorului, în timp ce sugestia presupune sădirea în mintea
donatorului a ideii necesităţii efectuării liberalităţii în favoarea donatarului, în consideraţia
persoanei acesteia. Violenţa poate proveni de la donatar sau de la terţ.

5
 Cauza contractului de donaţie. Pentru a fi valabilă cauza contractului de donaţie, conform
regulilor generale, trebuie să existe şi să fie reală, licită şi morală.
În contractul de donaţie, cauza cuprinde două elemente:
- intenţia de a gratifica şi
- motivul determinant.
Intenţia de a gratifica este comună tuturor contractelor de donaţie şi reprezintă intenţia de
a transmite cu titlu gratuit un drept altei persoane. În ceea ce priveşte motivul determinant,
acesta reprezintă scopul concret urmărit de donator, fiind variabil şi diferit pentru fiecare contract
de donaţie în parte. În mod obişnuit, aceste motive sunt normale (recunoştinţă, recompensă,
afecţiune etc.), dar ele pot avea şi conţinut ilicit sau imoral, în aceste ultime cazuri donaţia fiind
lovită de nulitate.
Efectele contractului de donaţie:
- efectul translativ al contractului de donaţie
Scopul final care se urmăreşte printr-o donaţiei este transmiterea gratuită a proprietăţii
bunului dăruit în persoana donatarului. Aşadar, efectul principal al donaţiei este acela că dreptul
care face obiectul contractului se transmite cu titlu gratuit din patrimoniul donatorului în
patrimoniul donatarului. Acest transfer al dreptului (real sau de creanţă) se produce de plin
drept, la momentul încheierii contractului. Dacă donaţia are ca obiect un drept de creanţă ea
constituie o cesiune de creanţă (cu titlu gratuit), fiind supusă şi regulilor acestei instituţii juridice.
De regulă, obiectul contractului îl constituie un drept real. În acest caz, transmiterea
dreptului operează în puterea contractului, prin efectul realizării acordului de voinţă în forma
prevăzută de lege - forma autentică. Donaţia poate avea ca obiect şi stingerea unui drept şi a
obligaţiei corelative (remitere de datorie).
1. Efectele donaţiei între părţi
Obligaţiile donatorului. Întrucât scopul esenţial urmărit printr-o donaţie este realizarea
unui folos gratuit în persoana donatarului, prima obligaţie a donatorului după încheierea
contractului este aceea de a preda bunul donat conform clauzelor stabilite prin contract.
Această obligaţie dobândeşte o altă importanţă în materie de dar manual pentru că nu se poate
concepe un dar manual fară tradiţiunea efectivă a lucrului dăruit. În acest caz, predarea obiectului
dăruit este o condiţie sine qua non (absolut necesară) de formare a contractului, ceea ce
înseamnă că predarea se face chiar în momentul încheierii contractului.
În caz de neexecutare din partea donatorului a obligaţiei de predare a bunului donat, sau
dacă a înstrăinat acest bun unei alte persoane, donatarul are dreptul să-l acţioneze pe donator
pentru a-l sili să execute donaţia conform contractului.
În cazul în care obligaţia de predare a bunului donat nu se execută în momentul încheierii
contractului ci ulterior, în sarcina donatorului există şi obligaţia de conservare, de păstrare a
bunului până la predare. Donatorul răspunde faţă de donatar, conform regulilor generale, pentru
pieirea sau deteriorarea bunului din culpa sa.
În principiu, în cazul contractului de donaţie, spre deosebire de contractul de vânzare-
cumpărare, donatorul nu are obligaţia de garanţie pentru vicii şi nici pentru evieţiune, deoarece
contractul este cu titlu gratuit, în sensul că donatarul nu se obligă la nici o contraprestaţie în
schimbul bunului dăruit, realizând un folos gratuit, motiv pentru care nu poate cere donatorului
să răspundă de liniştita posesie a bunului, nici de viciile sale.
Prin excepţie, donatorul răspunde pentru garanţie în anumite cazuri:
6
 - când donatorul a promis expres garanţie pentru evieţiune sau pentru vicii
ascunse.
Donatorul răspunde când evicţiunea provine prin faptul său personal, situaţie în care se
aplică regulile răspunderii pentru evieţiune din materia contractului de vânzare-cumpărare (de
exemplu, vinde imobilul donat înainte de a se fi efectuat formalităţile de publicitate sau vinde şi
predă lucrul mobil cumpărătorului dăruit anterior prin act autentic, fapte care contravin obligaţiei
contractuale).
Dacă există dol (intenţie sau culpă gravă asimilată dolului), donatorul răspunde de
pagubele rezultând din viciile ascunse cunoscute de el şi necomunicate, care au cauzat un
prejudiciu donatarului (direct sau indirect), întrucât, în acest caz, răspunderea donatorului nu mai
este contractuală, ci delictuală.
- în cazul în care donaţia impune anumite sarcini donatarului, C. civ. prevede că
donatorul este garant pentru evieţiune până la concurenţa sarcinilor, soluţie
corectă deoarece donaţia cu sarcini nu are caracter gratuit decât pentru
valoarea care excede sarcina.
Deşi textul legal nu prevede expres, donatorul răspunde ca un vânzător şi pentru vicii
ascunse, pentru că în limita sarcinilor donaţia este un contract cu titlu oneros şi sinalagmatic.
Dacă prin donaţie, donatorul şi-a accentuat starea de insolvabilitate, creditorii au dreptul
ca, pe calea acţiunii pauliene să ceară instanţei de judecată revocarea donaţiei.
Obligaţiile donatarului. Folosul gratuit realizat de către donatar implică din partea sa o
datorie de recunoştinţă consacrată de C. civ. şi sancţionată prin posibilitatea donatorului de a
revoca donaţia în anumite cazuri, când donatorul s-a abătut de la obligaţia de recunoştinţă ce
trebuie să o presteze faţă de donator. Această obligaţie există atunci când donaţia este fără
sarcini. Această obligaţie nu este de natură juridică, ci este o obligaţie morală de recunoştinţă.
În caz de donaţie cu sarcini, prin care donatarul ia obligaţia anumitor sarcini sau prestaţii
determinate în act, contractul dobândeşte caracterul de contract sinalagmatic. Sarcina este o
obligaţie impusă donatarului acesta fiind obligat să o execute după acceptarea donaţiei, în caz
contrar, donaţia putând fi revocată. Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală şi să fie
prevăzută în favoarea donatorului, în favoarea unei terţe persoane (stipulaţie pentru altul) sau
chiar în favoarea donatorului însuşi.
2. Efectele donaţiei faţă de terţi. Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terţi, este
necesară îndeplinirea formelor de publicitate. Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile se aplică
prevederile C. civ. privind prescripţia instantanee, prevederi statuate în favoarea terţului
dobânditor de bună credinţă şi posesor al lucrului donat.
În privinţa bunurilor imobile este de precizat că trebuie respectate formalităţile de
publicitate imobiliară (contractul devine opozabil din momentul transcrierii dreptului în cartea
funciară).
Transferul gratuit al unui drept de creanţă trebuie să urmeze regulile cesiunii de creanţă,
prin formalitatea notificării cesiunii către debitorul cedat sau prin acceptarea acesteia prin act
autentic.