Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Babeș-Bolyai

Facultatea de Studii Europene


Departamentul de Studii Europene și Relații Internaționale, An II, Linia Romană

Economie Mondiala
Studiu de caz: Turcia

Coordonator: Student:
Monica Burca-Voicu Nistor Roxana-Cristiana
Grupa 3

Cuprins

1. Considerente generale
2. Economia in timp – istoric
3. Relații comerciale externe
4. Turcia și UE
5. Turcia și Rusia
6. Turcia – producător mondial t
 Resurse naturale
7. Economia Turciei astăzi
8. Bibliografie
In anul 2015, Turcia este listata ca a 17-a economie din lume si a 6-a din Europa, avand o rata
medie de crestere de 7,3% in perioada 2003-2007. Turcia este membru al Organizaţiei Mondiale
a Comerţului (OMC) din anul 1995 şi al Organizaţiei pentru Cooperare Economica si Dezvoltare
(OCDE). În anul 1996, Acordul de Uniune vamală cu UE, după care a adoptat tariful vamal comun
al UE (TARIC). Acordul prevede alinierea politicii tarifare în relaţiile cu ţările membre UE, ţările
terţe şi cu ţările SGP. Turcia a semnat acorduri de comerţ liber cu tarile membre EFTA,
Muntenegru, Albania, Israel, Macedonia, Croaţia, Bosnia – Herţegovina, Maroc, Autoritatea
Palestiniană, Siria, Tunisia, Egipt, Georgia, Iordania şi continuă negocierile cu Liban, Insulele
Feroe, Africa de Sud, Mexic, Chile şi Rep. Coreea. La comisia mixtă pe probleme de Uniune
Vamală, Turcia a menţionat că încheierea de acorduri de comerţ liber cu Republica Coreea, India
şi Canada prezintă unele riscuri. Turcia este parte a „Euro-Mediterranean Partnership”, care
prevede stabilirea unei zone de comerţ liber în regiunea Mării Mediterane. Turcia dezvolta relaţii
cu tarile islamice sub tutela Organizaţiei Islamice de Cooperare, in cadrul căreia deţine
secretariatul general. În 1997, a semnat Acordul „Developing Eight Countries (D8), cu Iran,
Nigeria, Bangladesh, Egipt, Indonezia, Malaiezia, Pakistan având ca obiectiv dezvoltarea
cooperarii economice între ţările islamice. În septembrie 2010, a încheiat un Acord cu Siria,
Iordania şi Liban pentru crearea unei zone ce comerţ liber (Mideast Free Trade Zone). Turcia
promovează o politică susţinută pentru dezvoltarea relaţiilor economice si politice cu tarile
turkofone şi islamice din Balcanii de Vest, zona Marii Caspice (Azerbaidjan, Georgia), Asia
Centrală (Turkmenistan, Kazakhstan, Kîrgîstan, Tadjikistan, Uzbekistan), Orientul Mijlociu (Iran,
Irak, Siria, Iordania, Liban şi Egipt) şi Africa.

Considerente generale
Turcia este o republică democrată, seculară, unitară, constituțională, cu o moștenire culturală
și istorică veche. Turcia a devenit tot mai mult integrată prin apartenența vestică în organizații
ca Consiliul Europei, NATO, OECD, OSCE și economiile majore G-20. Turcia a început negocierile
complete cu UE în 2005, a fost un membru asociat al Comunității Economice Europene încă din
anul 1963 și a atins acordul uniunii vamale în 1995. Turcia, de asemenea, a
relațiile culturale, politice, economice și industriale cu lumea de Est, în particular cu Orientul
Mijlociu și cu statele turcice ale Asiei Centrale, prin apartenența în organizații ca Islamic
Conference and Economic Cooperation Organization.

Turcia este un membru fondator al Națiunilor Unite (1945), OECD (1961), OIC (1969), OSCE
(1973), ECO (1985), BSEC (1992) și al economiilor mari G-20 (1999). Pe 27 octombrie 2008,
Turcia a fost aleasă ca membru nepermanent al Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite.
Turcia este un membru eficient al consiliului de la începutul lunii ianuarie 2009. Turcia a mai
fost membru al Consiliului de Securitate al ONU în 1951-1952, 1954-1955 și 1961.

Un alt aspect definitoriu al relațiilor externe ale Turciei au fost legăturile sale cu SUA. Bazat pe
amenințările comune reprezentate de Uniunea Sovietică, Turcia s-a alăturat la NATO în 1952,
asigurându-și strânse relații bilaterale cu Washington pe tot timpul Războiului Rece. În perioada
de după războiul Rece, importanța geostrategică a Turciei s-a reorientat înspre apropierea de
Orientul Mijlociu, Caucaz și Balcani.
Independența statelor turce din Uniunea Sovietică în 1991 a permis Turciei (care are o
moștenire lingvistică și culturală comună cu acestea) să-și extindă relațiile politice și economice
adânc în Asia Centrală. Cel mai proeminent succes în relațiile sale cu aceste state e prelungirea
(cu multe miliarde de dolari) a conductelor de gaze naturale și ulei de la Baku, în Azerbaijan, la
portul Ceyhan din Turcia. Conducta Baku-Tbilisi-Ceyhan - așa cum mai este numită - a făcut
parte din strategia politicii externe a Turciei de a deveni conducta de energie spre vest. Totuși,
frontiera Turciei cu Armenia, un stat din Caucaz, rămâne închisă în urma ocupării teritoriului
Azer în timpul Războiului.

În anul 2008, peste 90% din necesarul de combustibili al Turciei a provenit din afara țări[29].
Turcia susține un proiect de oleoduct între porturile sale, Samsun de la Marea Neagră, și Ceyhan
de la Mediterana, care servește deja drept terminal pentru oleoductele care aduc petrol azer și
irakian[30].
Din 2003, Rusia este primul partener comercial al Turciei, cu schimburi de 38 de miliarde de dolari
în 2007[31]. Sute de firme turcești operează în Rusia, circa două milioane de ruși vin anual în
Turcia (un milion conform altei estimări[30]), iar Rusia asigură, prin Blue Stream, 65% din
necesarul de gaz al Turciei[31].
Turcia este ca mărime a 15-a după GDP-PPP a lumii,[32] și a 17-a după PIB.[33] Țara este un
membru fondator a OECD și G-20 a economiei majore.

. Reformele impulsionează creșterea rapidă, dar această creștere a fost depunctată de


recesiunile mari și crizele financiare în 1994, 1999 (urmând cutremurul din acel an) și 2001,
rezultând o medie de 4% GDP creștere/an între 1981 și 2003, afectată de lipsa reformelor
fiscale suplimentare, combinate cu deficitele unui sector public mare și în creștere și corupția
pe scară largă, rezultată din inflația mare, un sector bancar slab și volatilitate macroeconomică
crescută.
Deoarece criza economică din 2001 și reformele inițiate de ministrul de finanțe, Kemal Derviș,
inflația a scăzut la un număr cu o singură cifră, la fel și șomajul a scăzut, iar încrederea
investitorilorlui și investițiile străine au crescut. Previziunile IMF sunt de 6 % rata de inflație
pentru Turcia în 2008. Turcia și-a deschis, treptat, piețele prin reformele economice reducând
controalele guvernului pe comerțul străin și investiție, pe privatizarea publică deținută de
industrie, iar liberalizarea multor sectoare private și participarea străină au continuat în mijlocul
dezbaterii politice.

Una dintre cele mai mari companii din lume, Turkish Airlines, a fost ales ca transportatorul
oficial de către renumite cluburi de fotbal din Europa, ca: FC Barcelona[34] și Manchester
United.[35] Compania este, de asemenea, principalul sponsor al Euroliga de Basket.[36]
Rata GDP a crescut, între 2002 și 2007, în medie cu 7,4%, ceea ce a făcut Turcia una dintre cele
mai rapide creșteri economice din lume în timpul acelei perioade. Totuși, creșterea GDP a
scăzut la 4,5% în 2008 și, la începutul anului 2009, economia turcă a fost afectată de criza
financiară globală, cu IMF prognozând o recesiune globală de 5,1% pentru anul 2009;
comparată cu estimarea guvernului turc de 3,6%. Economia turcă devine dependentă de
industrie în majoritatea orașelor, mai ales concentrate în provincia vestică a țării, și mai puțin
pe agricultură, totuși, agricultura tradițională rămâne un stâlp pentru economia turcă. În 2007,
sectorul agricol a reprezentat 8,9 % din GDP, în timp ce sectorul industrial reprezintă 30,8% și
sectorul servicii reprezintă 59,3%. Totuși, agricultura reprezintă 27,3% din forța de muncă.
Potrivit datei Eurostat, PPS GDP turcesc a fost 45% din media UE în 2008.

. Ca rezultat a continuării reformelor economice, inflația a scăzut la 8,2% în 2005 și rata


șomajului la 10,3%. În 2004 s-a estimat că 46,2% din totalul de venituri disponibile a fost de
20% pentru veniturile salariale de top, mai puțin de 20% au primit 6%. Turcia a profitat de o
uniune vamală cu UE, semnată în 1995 pentru a-și crește producția industrială destinată
exportului, în același timp, beneficiind de investițiile străine de la UE în țară. În 2007 exporturile
au atins 115,3 miliarde dolari. Totuși, marile importuri, care s-au ridicat la 162,1 miliarde dolari
în 2007, au amenințat balanța de schimb. Exporturile Turciei s-au ridicat la 141,8 miliarde dolari
în 2008, în timp ce importurile s-au ridicat la 204,8 miliarde dolari.
După ani de niveluri scăzute ale FDI, Turcia a avut succes, atrăgând 21,9 miliarde dolari în FDI,
în 2007 și s-a așteptat să atragă figuri înalte în anii următori. O serie de mari privatizări,
stabilitatea promovată de negocierile aderării la UE a Turciei, creșterea puternică și stabilă,
schimbările în sectorul bancar și în telecomunicații, toate au contribuit la nașterea investiției
străine.
Transportul în Turcia este facilitat de 500.000 de kilometri de drumuri și 11.000 de kilometri de
căi ferate. În iulie 2014, Turcia a inaugurat primul tren de mare viteză (TGV) care asigură o
legătură Ankara-Istanbul.[37]

Economia in Timp – istoric


Istoria economică a Turciei poate fi structurata in funcție de diferite sub-perioade semnificant
din punct de vedere al schimbărilor economice majore si politicile economice ale Turciei. In
ceea ce privește secolul 20, vorbim de o privatizare majora între 1923-1929, o perioada de
politici de acumulare naționala in timpul crizelor globale care au avut loc între 1929-1950, apoi
o industrializare forțată bazată pe import și care substituția protectivismul statal pana in 1980,
iar după aceasta perioada, pana la sfârșitul secolului 20, o deschidere, o liberalizare a piețelor
și economiei Turcești in privința bunurilor, serviciilor, tranzacțiilor piețelor financiare Turcești.
Întregul secol este, totuși, caracterizat de o mare creștere industrială, creșterea agriculturii, a
serviciilor, atât pentru consumul domestic, cât și pentru exporturi. Acest aspect a determinat o
creștere economică naționala de 6 puncte procentuale in fiecare an între 1923 și 1985.
Cu toate acestea, istoria Turciei are rădăcini adânc înfipte in istoria antica.
Dacă ne uitam la clasele sociale existente acum 3000 de ani, Vedem diferențe foarte mari din
punctul de vedere al banilor și al averii între oamenii bogați și oamenii de rând. Oamenii
obișnuiți depindeau foarte mult de recoltele lor, deoarece aveau bani foarte puțini, in același
timp, cei bogați aveau foarte mulți sclavi.
Moneda principala in lumea Mesopotamiei era talantul. Schimburile comerciale se realizau,
astfel, in funcție de următoarele unități comerciale:
1 talant = 60 mina = 3600 șekeli = 30 kg de argint
1 mina = 60 șekeli = 500 grame de argint
1 șekel = 8,333 grame argint
Majoritatea monedelor nu erau din metal pur, in schimb 87% din materialul monedei era argint.
4000 î.Hr. - 3000 î.Hr. - Civilizația sumeriană în Mesopotamia1
inventarea scrierii cuneiforme; utilizarea plugului și a roții

3000 î.Hr. - Troia înflorește ca oraș-stat în Anatolia

2300 î.Hr. - Primul imperiu din lume, Akkad, se dezvoltă în Mesopotamia


2000 î.Hr. - Hitiții ajung în Anatolia

1200 î.Hr. - Micenienii invadează și distrug cetatea Troia din Anatolia

1200 r. - Exodul evreilor se sfârșește în Palestina


1200 î.Hr. - Imperiul hitiților se prăbușește sub invazia fenicienilor
 600 î.Hr. - Apare zoroastrismul în Persia
 539 î.Hr. - 404 î.Hr. - Perșii stăpânesc Babilonul, Mesopotamia, Egiptul și Palestina

218 î.Hr. - 202 î.Hr. - Hannibal invadează Roma pe elefanți, dar în 202 î.Hr. este înfrânt și se
sinucide in 183 î.Hr.

Relații comerciale externe

Turkey joined the European Union Customs Union (EUCU) in 1995.


<img alt=""
src="//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/5/5c/2006Turkish_exports.PNG/22
0px-2006Turkish_exports.PNG" width="220" height="96" class="thumbimage" data-file-
width="1425" data-file-height="625">

Turkish exports in 2006.


<img alt=""
src="//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/f/fc/2014_Turkey_Products_Export
_Treemap.png/300px-2014_Turkey_Products_Export_Treemap.png" width="300"
height="208" class="thumbimage" data-file-width="750" data-file-height="520">

Turkey Export Treemap by Product (2014) from Harvard Atlas of Economic Complexity
As of 2012, the main trading partners of Turkey are Germany, Russia and Iran.[118] Turkey has
taken advantage of a customs union with the European Union, signed in 1995, to increase
industrial production for exports, while benefiting from EU-origin foreign investment into the
country.[119]

1Numele Mesopotamia se referă la o regiune din Orientul Apropiat,


care în prezent ține parțial de Irak, parțial de Siria de est și parțial de
Turcia de sud.
Turkey is also a source of foreign direct investment in central and eastern Europe and the CIS,
with more than $1.5 billion invested. 32% has been invested in Russia, primarily in the natural
resources and construction sector, and 46% in Turkey’s Black Sea neighbours, Bulgaria and
Romania. Turkish companies also have sizable FDI stocks in Poland, at about $100 million.
The construction and contracting companies have been significant players, such as Enka,
Tekfen, Gama, and Üçgen İnşaat, as well as the three industrial groups, Anadolu Efes Group,
ŞişeCam Group and Vestel Group.
The exports reached $115.3 billion in 2007, but imports rose to $162.1 billion, mostly due to
the rising demand for energy resources like natural gas and crude oil.[16] Turkey targets
exports of $200 billion in 2013, and a total trade of at least $450 billion.[120] There has been a
considerable shift in exports in the last two decades. Share of natural gas decreased from 74%
in 1980 to 30% in 1990 and 12% in 2005. Share of mid and high technology products has
increased from 5% in 1980 to 14% in 1990 and 43% in 2005.
Energy Edit
Main articles: Energy in Turkey and Energy policy of Turkey
Petroleum and natural gas Edit
Turkey is an oil and natural gas producer, but the level of production by the state-owned TPAO
isn't large enough to make the country self-sufficient, which makes Turkey a net importer of
both oil and gas. However, the recent discovery of new oil and natural gas fields in the country,
particularly off the Black Sea coast of northern Anatolia;[121] as well as in Eastern Thrace, the
Gulf of İskenderun and in the provinces of the Southeastern Anatolia Region near the borders
with Syria and Iraq; will help Turkey to reach a higher degree of self-sufficiency in energy
production.[122]
The pipeline network in Turkey included 1,738 kilometres (1,080 mi) for crude oil, 2,321
kilometres (1,442 mi) for petroleum products, and 708 kilometres (440 mi) for natural gas in
1999. The Baku-Tbilisi-Ceyhan pipeline, the second-longest oil pipeline in the world, was
inaugurated on May 10, 2005. The pipeline delivers crude oil from the Caspian Sea basin to the
port of Ceyhan on Turkey's Mediterranean coast, from where it is distributed with oil tankers
to the world's markets. The planned Nabucco Pipeline will also pass from Turkey and provide
the European Union member states with natural gas from the Caspian Sea basin. The Blue
Stream, a major trans-Black Sea gas pipeline, is operational since November 17, 2005, and
delivers natural gas from Russia to Turkey. The Tabriz–Ankara pipeline is a 2,577-kilometre-long
(1,601-mile) natural gas pipeline, which runs from Tabriz in northwestern Iran to Ankara in
Turkey. The pipeline was commissioned on July 26, 2001. In Erzurum, the South Caucasus
Pipeline, which was commissioned on May 21, 2006, is linked to the Iran-Turkey pipeline. In the
future, these two pipelines will be among the main supply routes for the planned Nabucco
Pipeline from Turkey to Europe.
Nuclear energy Edit
To cover the increasing energy needs of its population and ensure the continued raising of its
living standards, Turkey plans to build several nuclear power plants. Following the construction
of experimental reactors, proposals to build large scale nuclear power plants were presented
as early as in the 1950s by TAEK,[123] but plans were repeatedly canceled even after bids were
made by interested manufacturers because of high costs and safety concerns. Turkey has
always chosen Candu nuclear reactors because they burn natural uranium which is cheap and
available locally and because they can be refueled online. This has caused uneasy feelings
among Turkey's neighbours because they are ideal for producing weapons-grade plutonium.
Turkey's first nuclear power plants are expected to be built in Mersin's Akkuyu district on the
Mediterranean coast; in Sinop's İnceburun district on the Black Sea coast; and in Kırklareli's
İğneada district on the Black Sea coast.[124]
Geothermal energy Edit
<img alt=""
src="//upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/thumb/6/6a/Bozcaada_windfarm.jpg/150p
x-Bozcaada_windfarm.jpg" width="150" height="225" class="thumbimage" data-file-
width="832" data-file-height="1248">

A wind farm in Bozcaada


Turkey has the fifth-highest direct utilization and capacity of geothermal power in the
world.[125]
Energy security Edit
Turkey is a partner country of the EU INOGATE energy programme, which has four key topics:
enhancing energy security, convergence of member state energy markets on the basis of EU
internal energy market principles, supporting sustainable energy development, and attracting
investment for energy projects of common and regional interest.[126]
The proportion of renewable energy in Turkey is twice the EU average, at around 25–26%.
Turkey plans to raise this to 30% by 2023.[127]
Minerals Edit
Turkey is the tenth-ranked producer of minerals in the world in terms of diversity. Around 60
different minerals are currently produced in Turkey. The richest mineral deposits in the country
are boron salts, Turkey’s reserves amount to 72% of the world's total. According to the CIA
World Factbook, other natural resources include coal, iron ore, copper, chromium, uranium,
antimony, mercury, gold, barite, borate, celestine (strontium), emery, feldspar, limestone,
magnesite, marble, perlite, pumice, pyrites (sulfur), clay, arable land, hydropower, and
geothermal power.

Turcia si Russia

Nivelul înalt al relațiilor comerciale dintre Rusia și Turcia a devenit cea mai importantă
componenta bilaterala a relațiilor multidimensionale dintre cele doua tari.
Volumul schimburilor comerciale au depășit suma de 25,3 miliarde de dolari in prima luna a
anului 2007, marcând Rusia ca al doilea partener de schimb după Germania. In timp, lucrurile
au evoluat; Rusia este astăzi cea mai importantă sursa economică externa pentru Turcia.
Importurile din Rusia depășesc cu 13% importurile totale din țara. Și invers lucrurile ocupa o
poziție asemănătoare
Russia is now the main import source for the Turkish economy. Imports from Russia account
for about 13% of overall imports.
Turkey’s share in Russia’s foreign trade also reached significant levels. As of 2007, Turkey, with
a share of about 5%, is Russia’s 4th export country. Russia’s imports from Turkey are also
increasing and reached 4,3 billion Dollars in the first 11 month of 2007.
The total value of projects undertaken by Turkish contractors in Russia surpassed 26 billion
Dollars, making Russia by far the most important market for Turkish construction services. As
for Turkish direct investments in Russia, they are estimated to have reached 5,6 billion Dollars.
At the same time, there is a growing interest by the Russian firms, especially in the
telecommunications, energy and tourism sectors, in investment in Turkey.
Tourism is yet another economic area where our bilateral relations have grown at a very rapid
pace. Where in 1999 the number of Russian tourists visiting our country was bellow 500
thousand, this figure reached 2,4 billion in 2007. Turkey has become the most preferred holiday
destination for Russians. The number of Turkish tourist visiting Russia is also rapidly growing
and reached about 200 thousand.

Turcia producător mondial


Atunci când vorbim despre productiile comerciale ale statului turc contemporan, observam o
mare varietate de produse de consum zilnic – produse alimentare precum legumele și fructele.
Intr-o ierarhie mondiala, Turcia ocupa primul loc ca și producător de:
cireşe,
caise,
Smochine
, rodii,
gutui
şi rodii,
ocupa al doilea loc mondial in producția de:
Pepeni verzi,
Pepeni galbeni,
vişine,
Castraveţi şi
năut,
Este al treilea mare producător din lume de
Roşii,
Vinete,
Ardei gras
, linte
şi fistic,
E al patrulea mare producător de
căpşune,
Ceapă şi
Măsline.
Producţia anuală de legume-fructe a Turciei e de 47 milioane tone. Ponderea cea mai mare în
exportul de legume e reprezentată de tomate, care reprezintă 53% din total.

Atunci când vorbim despre principalele pieţe de desfacere a legumelor şi fructelor turceşti
regasim: Rusia, Bulgaria, Germania, Ucraina, Irak, Marea Britanie, Olanda, Polonia, Arabia
Saudită şi România.
În 2010 Turcia a exportat 2,7 milioante tone de legume-fructe (triplu faţă de acum 10 ani), în
valoare de 2 miliarde USD.
Avantajul major al legumiculturii şi pomiculturii turce e dat de clima blândă. Dezavantajul major
îl reprezintă fragmentarea terenurilor agricole, 85% din ferme având dimensiuni sub 10
hectare, 57% dintre aceastea fiind constituite din parcele disparate. Alte minusuri sunt nivelul
educaţional redus al multora dintre fermieri, coroborat cu nerespectarea standardelor
ecologice de către ferme, în special în managementul resurselor de apă, conform lui Wilfrid
Legg, şeful Diviziei de Politici Agricole şi de Mediu din cadrul OECD.

Cel mai recent raport al OECD de evaluare a reformelor în politica agricolă a Turciei, prezentat
în urmă cu aproximativ o săptămână de către Wilfrid Legg ministrului turc al agriculturii la
Ankara. Raportul subliniază că începând de acum 4 ani, statul turc practică o politică de
subvenţionare excesivă a fermierilor săi. Astfel, în intervalul 2007-2009 ajutorul primit de la stat
a reprezentat 34% din totalul veniturilor fermelor, spre deosebire de 22%, cât e media în ţările
din cadrul OECD. E criticat inclusiv modul de alocare a ajutorului, 88% din subvenţie venind sub
forma intervenţiei statului în stabilirea preţului de piaţă al produselor agricole, ceea ce
distorsionează relaţiile comerciale cu partenerii de afaceri. În plus, oficialul OECD a criticat
Turcia pentru politicile protecţioniste menite să descurajeze importurile de produse agricole în
Turcia

Turcia și eu
Turkey first applied to join the EU in 1987, but accession talks did not begin until 2005, "even
though Ankara's aspirations to become part of the bloc date back to the 1960s", reports Sky
News.

Allowing Turkey to join would provide a fresh influx of workers for Europe. The country has a
young and increasingly well-educated population and some argue the ageing EU cannot afford
to block this demographic from its workforce. But at a time when many governments are under
increasing pressure to reduce high levels of immigration, allowing millions more workers to
cross their borders is not expected to be high on their agenda.
The Turkish economy is growing and it is also the country across which key pipelines deliver
large supplies of oil and gas from Asia. Free trade between EU countries is one of the bloc's
greatest advantages and granting Turkey membership would create a whole new market for
European goods. However, others point to the recent economic crisis in Greece and warn that
Turkey is not yet rich enough to join, saying that taxpayers in wealthier countries would be
forced to subsidise it.

Multe INFO aici : http://ec.europa.eu/trade/policy/countries-and-regions/countries/turkey/