Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Azi este vorba despre un astfel de profesor înţelept, care ştie cum să dea lecţii
de viaţa studenţilor săi, fără să fie didactic.
Ei bine, omul nostru, despre care povestea nu spune ce materie preda, a dat ca
temă elevilor să găsească o cutie de carton, relativ uşor de cărat. Şi i-a îndemnat să
pună într-însa câte o piersică pentru fiecare om care i-a supărat cu ceva, le-a greşit cu
ceva sau, pur şi simplu, le este antipatic. Istoria nu menţionează motivele pentru care a
ales piersici şi nu banane, de exemplu, sau cireşe. Important este că fiecare cutie
trebuia să poarte la loc vizibil numele proprietarului, iar fructele urmau să aibă lipite
etichete cu numele celor care i-au greşit. Ei bine, tinerii erau obligaţi să care oriunde
cutia cu ei. Nu conta dacă merg la şcoală, în parc, la restaurant sau la o întâlnire. Ca să
primească notă de trecere, trebuia să o poarte peste tot. Şi să n-o uite nicăieri. Sau s-o
piardă.
Să vezi trăznaie, chiar şi aşa, tema dată era din ce în ce mai greu de făcut. Pe
măsură ce timpul trecea, piersicile frumos etichetate au început să se comporte ca nişte
fructe fără creier. Adică s-au stricat şi au început să fermenteze, transformându-se într-
o masă gelatinoasă, urâtă la privit şi oribilă la miros. Evident că şi cartonul cutiei în care
erau puse a început să putrezească. Aşa că mulţi elevi au băgat totul în pungi de
plastic. Pe care au continuat să le care după ei peste tot. Nimeni nu mai avea chef să-şi
mai amintească de vreun moment neplăcut din istoria interacţiunilor cu oamenii.
Îmi place să cred că unii dintre ei şi-au dat seama de morala demersului
dascălului lor, înainte ca acesta să le-o spună pe şleau. Că, de cele mai multe ori,
supărarea pe ceilalţi şi distanţarea de ei sunt poveri pe care le cărăm inconştient după
noi, până ajung să altereze multe din gândurile sau sentimentele noastre. Şi că,
iertându-i pe oameni, nu lor le facem un serviciu, ci nouă, eliberându-ne de nenecesara
şi descompusa greutate!