Institutul de Relaţii

Internaţionale din Moldova ANUAR ŞTIINŢIFIC

LOCUL ŞI ROLUL REŢINERII BĂNUITULUI ÎN SISTEMUL

MĂSURILOR PROCESUALE DE CONSTRÎNGERE:
ASPECTE NAŢIONALE ŞI INTERNAŢIONALE

Vasile LUNGU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Larisa IAŢCO, doctorandă, IRIM

Bănuitul, ca subiect al procesului penal, rămîne a fi o figură destul de controversată.

Statutul juridic statuat în legislaţia procesuală penală mai conţine unele imperfecţiuni şi, respectiv,
şi în literatura de specialitate se admit abordări şi interpretări diferite ale noţiunilor generale
care pun în lumină persoana bănuitului, ansamblul drepturilor şi obligaţiunilor lui, locul, rolul
şi importanţa acestei instituţii în procesul penal. În lucrarea de faţă, vom aborda şi noi unele
aspecte ale persoanei bănuitului ca subiect activ şi important al activităţii judiciare penale.

The suspect as a subject of the criminal proceedings remains a very controversial figure.
The Legal status held in criminal procedural law also contains some imperfections and, re-
spectively, the specialised literature approaches different interpretations of the general con-
cepts highlight which recognize the suspect person, all the rights and its duties, the role and
importance of this institution in the criminal proceedings. In this work, some aspects of the
person of a suspect as an active and important topic of criminal justice activity are addressed.

În sfera activităţii judiciare penale legislatorul admite aplicarea măsurilor

procesuale de constrângere, care limitează libertăţile omului, inclusiv şi reţinerea
persoanei bănuite în comiterea infracţiunii.
Aplicarea nelegitimă a acestei măsuri preventive esenţial limitează drepturile
constituţionale, libertăţile şi interesele legitime ale cetăţenilor [1], pune la îndoială
cinstea, demnitatea, influenţează soarta lui de mai departe, îi cauzează suferinţe mo-
rale şi de altă natură.
De regulă, cele mai multe încălcări ale drepturilor Omului se comit anume la
etapa de apariţie a bănuielii. Admiterea acestor greşeli are loc din cauza reglementării
juridice insuficiente a acestui tip de activitate procesuală-penală.
Legislaţia procesuală-penală în ceea ce priveşte bănuirea (suspectarea) nu
corespunde cerinţelor constituţionale de asigurare a drepturilor şi intereselor legitime
ale persoanei bănuite în comiterea unei infracţiuni. Aceasta nu schimbă însăşi natura
recunoaşterii persoanei în calitate de bănuit, nu determină cert circumstanţele, de la
care apare bănuiala, nu propune un act (document) juridic unic şi bine argumentat
din punct de vedere a teoriei procesului penal prin care persoana se pune sub bănuială.
Mai mult ca atât, reieşind din locul amplasării normelor care defineşte şi
reglementează ordinea procesuală de reţinere ca măsură de constrângere şi, anume, în
Capitolul I Titlul V Partea Generală (PG) a CPP RM, separând-o astfel de Capitolul II
– „măsurile preventive”, putem afirma că legislatorul nu atribuie această măsură de
constrângere nici la măsurile preventive şi nici la „alte măsuri procesuale de constrân-
gere”, care sunt statuate în Capitolul III (PG) al CPP RM [2].
În acest context, apar un şir de întrebări logice. Ce reprezintă ca atare instituţia

208
 Institutul de Relaţii
VOLUMUL IX Internaţionale din Moldova

reţinerii în procesul penal al Republicii Moldova? Care este esenţa şi conţinutul ei?
Unde este locul şi care este rolul reţinerii în activitatea judiciară penală? Precum şi
multe alte întrebări.
Reflectarea acestor probleme o propunem prin studierea literaturii de specialitate
în domeniu şi a legislaţiei procesuale penale.
Spre exemplu, savanţii autohtoni, Tudor Osoianu şi Victor Orândaş afirmă că
măsurile procesuale de constrângere sunt definite ca instituţii de drept procesual-
penale care constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau reale, de-
terminate de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul penal [7].
Savanţii români Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv şi Mircea Damaschin,
opinează că măsurile procesuale penale sunt instituţii de constrângere ce pot fi dispuse
de organele judiciare penale pentru buna desfăşurare a procesului penal şi asigurarea
realizării obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal [6].
Analiza opiniilor aduse mai sus ne permite să conchidem că T. Osoianu şi
V. Orândaş nejustificat identifică măsurile procesuale de constrângere „anumite
privaţiuni sau constrângeri personale sau reale”, deoarece, noţiunea „constrângere”
după sens este mai largă decât noţiunea „privaţiune” şi aceasta deja se conţine în
noţiunea „constrângeri”, astfel, urmând a exclude cuvintele „privaţiuni sau”.
De asemenea, considerăm, că noţiunea nu este completă şi justificată, deoarece,
nu toate măsurile procesuale de constrângere la care se referă autorii (ţinând cont de
sursa în care se dezvoltă aceste idei) sunt măsuri de constrângere.
În acest context, sunt mai aproape de adevăr opiniile savanţilor români amintiţi mai
sus (Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv şi Mircea Damaschin), care, definind instituţia
măsurilor procesuale de constrângere, pun accentul principal pe măsurile procesuale.
Da. Bineînţeles. Noţiunea „măsuri procesuale” după sens este mult mai largă şi
include, după cum măsurile procesuale de constrângere, aşa şi alte măsuri procesuale.
La acest capitol, savanţii români fac o remarcă separată, menţionând, totodată,
că în situaţii speciale, măsurile procesuale au caracter de ocrotire a unor persoane şi
nu de constrângere.
Cu regret, ei nu au dezvoltat în continuare această opinie, fapt care în viziunea
noastră nu a condus la abordarea structurii sau conţinutului măsurilor procesuale.
Legislaţia procesuală-penală nu dă definiţia măsurilor procesuale de constrângere.
Totodată, aruncând o privire asupra noţiunii „măsuri preventive”, constatăm că
prin acestea în al. (1), art. 175 CPP RM se înţeleg măsurile cu caracter de constrîngere
prin care bănuitul, învinuitul, inculpatul este împiedicat să întreprindă anumite acţiuni
negative asupra desfăşurării procesului penal sau asupra asigurării executării sentinţei.
Da, măsurile preventive după esenţa lor juridică sunt măsuri procesuale de
constrăngere, deoarece ele limitează (constrăng) drepturile şi libertăţile constituţionale
ale persoanei.
În alin. (3), art. 175 CPP sunt stipulate următoarele măsuri preventive:
1) obligarea de a nu părăsi localitatea;
2) obligarea de a nu părăsi ţara;
3) garanţia personală;

209
 Institutul de Relaţii
Internaţionale din Moldova ANUAR ŞTIINŢIFIC

4) garanţia unei organizaţii;

5) ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport;
6) transmiterea sub supraveghere a militarului;
7) transmiterea sub supraveghere a minorului;
8) liberarea provizorie sub control judiciar;
9) liberarea provizorie pe cauţiune;
10) arestarea la domiciliu;
11) arestarea preventivă.
După cum în literatura de specialitate asemenea şi legislatorul, în alin. (2) art.
175 CPP RM, stipulează că măsurile preventive sunt orientate spre a asigura buna
desfăşurare a procesului penal sau a împiedica bănuitul, învinuitul, inculpatul să se
ascundă de urmărirea penală sau de judecată, spre aceea că ei să nu împiedice stabilirea
adevărului ori spre asigurarea de către instanţă a executării sentinţei.
Dar care este esenţa reţinerii persoanei bănuite în comiterea unei infracţiuni?
Oare această acţiune procesuală nu constituie şi ea o măsură procesuală de constrângere,
măsură preventivă?
Bineînţeles că da. Şi locul ei ar fi binevenit să fie înscris în lista măsurilor preventive.
Anume aşa a procedat, de exemplu legislatorul român amplasând reţinerea la
compartimentul măsurilor preventive lit. a), alin. (1), art. 136 CPP României [3].
Pentru o abordare mai amplă a problemei, propun a arunca o privire asupra esenţei
şi noţiunii reţinerii persoanei bănuite în comiterea infracţiunii.
Astfel, la alin. (1), art. 63, CPP RM este statuat că bănuitul este persoana fizică faţă
de care există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune pînă la punerea ei sub învinuire.
Curtea Constituţională a Republicii Moldova consideră că în sensul art. 63, CPP
RM, bănuit este persoana faţă de care există anumite suspiciuni sau probe privind
săvîrşirea infracţiunii, dar nu există suficiente probe pentru a înainta învinuirea şi a o
recunoaşte în calitate de învinuit. Aceeaşi normă procesuală prevede trei acte
procedurale prin care persoana poate fi recunoscută în calitate de bănuit:
1) procesul-verbal de reţinere;
2) ordonanţa sau încheierea de aplicare a unei măsuri preventive neprivative de
libertate;
3) ordonanţa de recunoaştere a persoanei în calitate de bănuit [11].
Mai declară Curtea Constituţională că în sensul normelor constituţionale,
recunoaşterea calităţii de bănuit se aplică în interesul persoanei, pentru apărarea sa,
persoana dobîndind astfel drepturi suplimentare, reglementate de art. 64 CPP RM (să
ştie de ce este bănuit, să fie audiat în prezenţa apărătorului, să ceară recuzarea persoanei
care efectuează urmărirea penală ş.a.).
În unele sisteme constituţionale nu se atestă categoria de bănuit, după cercetările
de rigoare persoanei fiindu-i înaintată învinuirea. Nici sistemul nostru de drept nu
prevede obligativitatea recunoaşterii persoanei în calitate de bănuit, aceasta se aplică
la discreţia organului de urmărire penală sau a procurorului, cărora le aparţine dreptul
de a alege direcţiile juste de exercitare a urmăririi penale. Astfel, organul de urmărire
penală, dacă dispune de probe suficiente, poate înainta direct învinuirea.

210
 Institutul de Relaţii
VOLUMUL IX Internaţionale din Moldova

Totodată, recunoaşterea calităţii de bănuit presupune nu numai drepturi procesuale,

dar şi restrîngerea drepturilor constituţionale legate de libertatea persoanei, dreptul la
libera circulaţie ş.a. Şi în cazul recunoaşterii calităţii de bănuit pe cel de-al treilea temei
– prin ordonanţă – persoana este supusă unor restrîngeri: imposibilitatea legalizării unor
acte (spre exemplu, de identitate), consemnarea faptului respectiv în cazierul judiciar, în
cazul cînd persoana este nevinovată – suferinţa psihologică, cauzată de suspectarea de
comiterea unei infracţiuni, atitudinea societăţii şi a victimei ş.a. În acest context, Curtea
Constituţională respinge opinia Plenului Curţii Supreme de Justiţie, expusă în Hotărîrea
nr.7 din 04.07.2005, conform căreia “pornirea urmăririi penale, recunoaşterea persoanei
în calitate de bănuit, punerea persoanei sub învinuire, dispunerea efectuării unei expertize
nu afectează drepturi sau libertăţi constituţionale” [11].
La alin. (1), art. 165 CPP RM prin noţiunea de reţinere se stipulează privarea
persoanei de libertate, pe o perioada scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore, în
locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
După cum vedem, noţiunea este superficială, se referă la mai multe categorii de
subiecţi ai procesului penal (bănuit, învinuit, inculpat, condamnat) şi nu relevă
conţinutul şi esenţa reţinerii persoanei bănuite în comiterea infracţiunii.
Cu regret şi în literatura de specialitate autohtonă opiniile expuse referitor la
noţiunea reţinerii sunt expuse în limitele prevăzute de legislaţie [4].
Dacă în privinţa învinuitului, inculpatului şi a condamnatului este clar, că au fost
acumulate suficiente probe, într-o măsură sau alta a fost dovedită vinovăţia lor şi au
fost puşi într-o stare procesuală (învinuit, inculpat, condamnat) sau alta prin ordonanţă,
decizie sau chiar sentinţă judiciară şi, această măsură de constrângere procesuală poate
fi aplicată cu o mai mare siguranţă că acest fapt se face în temei legal, atunci cum de
înţeles stipulările de la p. 1), alin. (3) art. 165 CPP RM care prescrie reţinerea persoanei
în baza procesului-verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile de a
bănui că persoana a săvîrşit infracţiunea.
Cum pot fi asiguarate drepturile şi libertăţile constituţionale ale persoanei, atunci când
legislatorul admite reţinerea persoanei bănuite numai în cazul apariţiei unor motive vero-
simile de a bănui că aceasta a săvîrşit infracţiunea şi numai în baza unui proces-verbal?
Consider, că legislatorul, dar şi savanţii autohtoni, care au studiat problemele în
cauză, nu au apreciat la justa valoare natura juridică, felurile actelor procesuale penale,
destinaţia şi însemnătatea lor.
În acest context, este important să conştientizăm că după cum în literatura de
specialitate, asemenea şi în legislaţia procesuală-penală se evidenţiază trei feluri de
acte procesuale penale inclusiv:
1. procesele-verbale – ca acte, documente procesuale în care organul de urmărire
penală, procurorul, instanţa de judecată înscriu desfăşurarea şi rezultatele activităţii
procesuale. Procesul-verbal se întocmeşte la efectuarea oricărei acţiuni procesuale,
de regulă, în fiecare caz - un proces-verbal separat;
2. ordonanţe, decizii, sentinţe – ca acte, în care se înscriu deciziile organelor,
persoanelor cu funcţie de răspundere care efectuează activitatea judiciară penală.
Deciziile luate de organul de urmărire penală, procuror, instanţa de judecată sunt

211
 Institutul de Relaţii
Internaţionale din Moldova ANUAR ŞTIINŢIFIC

obligatorii pentru îndeplinire de către toate instituţiile, persoanele fizice şi juridice

vis-ŕ-vis de care acestea sunt luate;
3. alte acte, documente folosite în activitatea judiciară penală. Acestea contribuie
la eficacitatea realizării ei, însă nu provoacă consecinţe juridice (de exemplu, planuri
de lucru, comisii rogatorii etc.).
În acest context, considerăm oportun ca reţinerea persoanei bănuite să se dispună
numai în baza ordonanţei motivate, emise în conformitate cu cerinţele art. 255, CPP
RM. Acest fapt ar favoriza examinarea sub toate aspectele, circumstanţele şi probele
acumulate care permit organului competent să considere că persoana concretă poate fi
bănuită în comiterea unei infracţiuni. Concomitent, va disciplina organul de urmărire
penală, procurorul la aplicarea acestei măsuri procesuale de constrângere.
Mai mult ca atât, recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit, după cum şi în calitate
de alt subiect al procesului penal înseamnă, totodată, întroducerea în proces a unui nou
subiect. Acest fapt se produce doar prin emiterea unei ordonanţe sau altei hotărîri.
Revenind la procedura de reţinere a bănuitului, care este prevăzută de art. 167
CPP RM vom menţiona, că persoanei reţinute iniţial fizic, i se va aduce la cunoştinţă
nu procesul-verbal de reţinere, dar ordonanţa întemeiată, cu indicarea motivelor şi
temeiurilor de reţinere a ei, i se vor lămuri drepturile şi obligaţiunile în ordinea stabilită
şi se va întocmi un proces-verbal de reţinere.
Spre exemplu, legislatorul român corect a stipulat faptul că organul de cercetare
penală sau procurorul dispune măsura reţinerii prin ordonanţă de reţinere.
Faptul neevidenţierii normative separate a reţinerii persoanei bănuite conduce
la aceea, că, în legislaţia procesuală-penală nu se delimitează cert reţinerea procesuală
de reţinerea fizică. Acest fapt duce la confundarea după cum de practicieni, aşa şi de
către savanţi a acestor feluri de reţinere.
Astfel, în literatura de specialitate just (prof. M. Gheorghiţă) se menţionează
despre existenţa a trei feluri de reţineri:
- fizică;
- administrativă;
- procesuală.
Prin reţinerea fizică a persoanei autorul corect înţelege reţinerea forţată a acestuia
în scopul aplicării măsurii preventive. În aceslaşi timp, în viziunea noastră, acesta
limitează conţinutul reţinerii, continuînd să afirme că „reţinerea se face pentru aplicarea
măsurilor preventive sub formă de arest, când mandatul despre acesta este deja eliberat
de instanţa de judecată sau de judecătorul de instrucţie” [4]. Deoarece, p. 1) alin. (1)
art. 165 CPP RM cert stipulează că persoana bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni
poate fi reţinută, respectiv, după cum fizic aşa şi procesual. În acest caz nici nu este
nevoie de mandatul instanţei de judecată sau judecătorului de instrucţie. Altceva, că
în timp reţinerea fizică anticipează reţinerea procesuală, prin care aceasta se recuperă,
odată cu perfectarea actului procesual de reţinere, în care, conform alin. (4) art. 166
CPP RM timpul reţinerii se indică din momentul privării de libertate.
O interpretare mai amplă necesită şi noţiunea reţinerii procesuale pe care o face
autorul nominalizat.

212
 Institutul de Relaţii
VOLUMUL IX Internaţionale din Moldova

Astfel, reieşind din natura juridică a actului procesual penal, aceasta trebuie privită
sub două aspecte.
Sub primul aspect, trebuie înţeles realizarea unui act procedural – acţiune care
constă în realizarea acţiunilor concrete de reţinere a persoanei în strictă conformitate
cu ordinea procesuală stabilită în legislaţia procesuală penală.
Sub al doilea aspect, trebuie înţeles un act procesual – perfercatrea unui docu-
ment, în care se înscriu acţiunile corespunzătoare şi care de asemenea se realizează
(perfectează) în ordinea prevăzută de legislaţia procesuală penală.
O atare tratare a esenţei şi noţiunii procesuale de reţinere permite a o delimita de
alte feluri de reţinere, îndeosebi, de reţinerea fizică cu care după cum am văzut aceasta
se confundă.
După cum am menţionat mai sus, dar am şi demonstrat prin exemplu concret,
una din pricinile confundării felurilor de reţinere, precum şi de realizare a reţinerii
constă în lipsa reglementării normative separate a acestei instituţii de constrângere
procesuală penală.
Astfel, alin. (2) art. 165 CPP RM, în ansamblu stipulează că retinerii pot fi supuse:
1) persoanele bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede
pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de un an;
2) învinuitul, inculpatul care încalca condiţiile măsurilor preventive neprivative
de libertate, luate în privinţa lui, dacă infracţiunea se pedepseşte cu închisoare;
3) condamnaţii în privinţa carora au fost adoptate hotărîri de anulare a condamnării
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau de anulare a liberării condiţionate
de pedeapsa înainte de termen.
Analiza acestei norme, evident denotă despre faptul că numai prevederile de la
p.1) se referă la reţinerea persoanei bănuite de comiterea unei infracţiuni. În acelaşi
timp, terbuie de conştientizat, că legislatorul admite sugestia, că suspectarea acestei
persoane este verosimilă şi, în cadrul urmăriri penale poate să nu se confirme. În
dezvoltarea acestei sugestii, putem afirma că legislatorul admite sau acceptă fără rea
voinţă violarea drepturilor şi intereselor constituţionale ale persoanei. Stipulare, care
trebuie înlăturată prin modificarea corespunzătoare a legislaţiei.
În acest sens, prezintă interes opiniile savanţilor ruşi L.M. Carneeva, T. Dobro-
volischi; G. Minicovschi ş.a., care afirmă că temei pentru apariţia bănuitului în proces
nu este faptul reţinerii lui sau aplicarea faţă de el a măsurii preventive, ci probele,
datele de fapt, care dau temei argumentat pentru a suspecta persoana în săvârşirea
infracţiunii. Respectiv, nu măsurile procesuale de constrângere, ci însăşi suspectarea
întemeiată determină apariţia bănuitului în proces. În legătură cu aceasta, autorii susţin
că „bănuitul este persoana, în privinţa căruia sunt acumulate suficiente probe, care
permit întemeiat a-l bănui în săvârşirea infracţiunii, însă acestea nu sunt suficiente
pentru punerea lui întemeiată sub învinuire” [5].
Această noţiune, în viziunea mea, este mai reuşită, decât noţiunea adusă în alin.
(1) art. 63, CPP RM, în care se stipulează că „bănuitul este persoana fizică faţă de care
există anumite probe că a săvîrşit o infracţiune până la punerea ei sub învinuire”.
În celelalte cazuri prevăzute la p. 2) şi 3) ale alin. (2), art. 165 CPP RM sunt

213
 Institutul de Relaţii
Internaţionale din Moldova ANUAR ŞTIINŢIFIC

reglementate temeiurile de reţinere a persoanelor, care deja dispun de un statut juridic

concret de participant al procesului penal.
Anume aceste temeiuri şi trebuie puse le diferenţierea felurilor de reţinere
existente.
Astfel, interpretarea art.169, 170, CPP RM denotă despre faptul că organul de
urmarire penală, inclusiv şi procucrorul care efectuează urmărirea penală poate adopta
o ordonanţă de reţinere a persoanei în cazul în care probele administrate în cauza penală
dau temei rezonabil de a presupune că ea a comis o infracţiune, că persoana respectivă
nu se află în localitatea dată sau locul ei de aflare nu este cunoscut, precum şi a reţinerii
învinuitului (art. 170, CPP RM). De asemenea, reţinerea ca măsură procesuală de
constrîngere poate fi aplicată în baza ordonanţei organului de urmărire penală, a
procurorului pînă la arestare, în cazul în care acesta încalcă condiţiile prevăzute de
măsurile preventive aplicate în privinţa lui sau obligaţia dată în scris de a se prezenta la
citarea organului de urmărire penală ori a instanţei şi de a comunica noul loc de trai, cu
înaintarea concomitentă judecătorului de instrucţie a demersului privind arestarea lui.
Această reţinere, de asemenea, se înfăptuieşte conform procedurii şi în termenele
prevăzute la art.166 şi 167 CPP RM.
La fel, abordând şi conţinutul art. 172 CPP RM, sesizăm că reţinerea persoanei
condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind anularea condamnării cu
suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte
de termen poate avea loc cu autorizaţia judecătorului de instrucţie în baza demersului
organului care execută sancţiunea penală, la care sînt anexate materiale ce confirmă
tentativele persoanei de a se ascunde de instanţă, de a se eschiva de la prezentare în
instanţă sau comiterea încălcării flagrante a condiţiilor de executare a obligaţiilor
puse în faţa ei şi pe un termen de pînă la 10 zile din momentul privării ei de libertate.
Sesizarea felurilor reţinerii stipulate în legislaţie, ne permite să evidenţiem şi aşa
numita “prindere” a persoanei bănuite de către cetăţeni, stipulată în art. 168 CPP RM.
Însă, analiza etimologică a noţiunii “a prinde”, conform dicţionarului enciclopedic
denotă despre faptul, că prin aceasta se înţelege “capturarea, reţinerea cu forţa, a face
prizonier” [8] care nu este altceva, decât reţinerea fizică a persoanei bănuite în înţelesul
larg al cuvîntului.
Astfel, încercarea legislatorului de a delimita reţinerea fizică a persoanei bănuite
de comiterea unei infracţiuni de către organul de urmărire penală şi cetăţeni nu este
chiar reuşită.
De aici, se poate rezuma, necesitatea stipulării în norme procesuale separate,
după cum felurile de reţinere, aşa şi organele, persoanele competente şi cetăţenii care
se împuternicesc de a realiza această măsură de reţinere, precum şi actul procesual
penal în baza căruia se înfăptuieşte această activitate procesuală-penală.
Este important de menţionat că la aplicarea măsurii procesuale penale de constrîngere
– reţinerea, trebuie să se ţină cont şi de Recomandările Comitetului European pentru
Prevenirea Torturii şi a Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT).
Aceste stipulări le regăsim în formă de obligaţii la p. 10.2 al Hotărîrii Plenului
Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 30.10.2009, nr.8 „Cu privire la

214
 Institutul de Relaţii
VOLUMUL IX Internaţionale din Moldova

unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a prevederilor

articolului 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale în care se prescriu inclusiv:
1. dreptul reţinutului de a informa un terţ (membru al familiei, prieten, consult-
ant) despre faptul reţinerii la alegerea sa;
2. dreptul de acces la un avocat;
3. dreptul de a solicita o examinare medicală de către un medic la alegerea sa.
Examenul medical trebuie făcut în lipsa agenţilor statului (poliţiei, reprezentanţilor
penitenciarului etc.) ş.a. [9]
În literatura de specialitate just se menţionează că aceste trei drepturi ale persoanei
reţinute sunt considerate de Comitetul european pentru prevenirea torturii şi a altor trata-
mente sau pedepse inumane sau degradante (CPT) ca având o importanţă deosebită [10].
Aceste recomandări se impun în vederea asigurării la maximum a drepturilor,
libertăţilor şi intereselor legale ale persoanei atrase în orbita procesului penal.
De asemenea, ele rezultă şi din cele abordate mai sus, dar şi din afirmaţiile altor
savanţi, care definesc reţinerea ca fiind o acţiune procesuală de urgenţă, care se
realizează de organele de urmărire penală în fazele prejudiciare şi în scopul clarificării
complicităţii bănuitului la comiterea unei infracţiuni, precum şi pentru soluţionarea
chestiunii privind aplicarea sau neaplicarea măsurii preventive – arestul preventiv.

Referinţe

1. Constituţia Republicii Moldova adoptată la 29.07.1994//Monitorul Oficial al R. Moldova

nr.1 din 12.08.1994.
2. Lege Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003//
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 104-110/447 din 07.06.2003.
3. Codul penal şi Codul de procedură penală. Ed. A 3-a, rev.-Bucureşti: Editura C.H.
Beck, 2007.
4. Mihail Gheorghiţă. Tactica reţinerii bănuitului, învinuitului. Chişinău 2004, pag. 6.
5. Карнеева Л.М. К вопросу о подозреваемом в советском уголовном процессе //
Советская криминалистика на службе следствия. 1959. № 12. pag. 1-3.
6. Ion Neagu, Carmen-Silvia Paraschiv, Mircea Damaschin. Drept procesual penal.
Bucureşti- 2003, pag. 58, 67.
7. Tudor Osoianu, Victor Orîndaş. Procedura penală. Chişinău. 2004, pag. 188.
8. Dicţionar enciclopedic. Chişinău. 2003, pag. 733.
9. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 30.10.2009,
nr.8 - Cu privire la unele chestiuni ce ţin de aplicarea de către instanţele judecătoreşti a
prevederilor articolului 3 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a
Libertăţilor Fundamentale //Buletinul CSJ a RM 2/4, 2010.
10. A. Bolocan-Holban. Unele recomandări generale ale Comitetului european pentru
prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse inumane sau degradante //Revista Naţională
de Drept 4/45, 2010.
11. Hotărîrea Curţii Constituţionale a Republicii Moldova asupra excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor alin. (6) art. 63, din Codul de procedură penală nr. 26 din
23.11.2010//Monitorul Oficial, nr.235-240/27 din 03.12.2010.

215