IOAN BÂCA

GHIDAJ TURISTIC

ARGONAUT
 IOAN BÂCA

GHIDAJ TURISTIC

ARGONAUT
Cluj-Napoca, 2014
 Seria:
TERRA

Descrierea CIP a Bibliotecii Naționale a României

BÂCA, Ioan
Ghidaj turistic/Ioan Bâca-Cluj-Napoca: Argonaut, 2014-160 p.; 29 cm
ISBN 978-973-109-548-6

Editura Argonaut
Str. Ciucaș, nr. 5/15
Cluj-Napoca
e-amil: editura_argonaut@yahoo.com
www.editura-argonaut.ro
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................7

Precizări noționale........................................................................................9

Istoricul ghidajului turistic și a ghidurilor de turism............................11

Ghidul turistic..............................................................................................61

Ghidul de turism.........................................................................................72

Ghidul de turism-categorii profesionale.................................................81

Domenii de pregătire a ghidului de turism..........................................104

Portofoliul ghidului de turism................................................................131

Metodologia prezentării obiectivelor turistice.....................................139

Etica în domeniul ghidajului turistic......................................................148

Bibliografie.................................................................................................157
 INTRODUCERE

Prezenta lucrare se adresează studenţilor de la specializarea

Geografia Turismului, anul II, dar şi celor care doresc să pătrundă în tainele

ghidăriei turistice, respectiv turiști, planificatori, prestatori de servicii

turistice, organizatori de evenimente, autorități și organizații cu atribuții în

turism.

Călătoria şi cunoaşterea unor locuri noi stau în firea omului.

Dintotdeauna omul, mânat de o curiozitate organică, dar şi de necesităţi

economice (procurarea hranei, resurselor, schimb de mărfuri), spirituale

(cunoaştere, învăţare, relaxare, închinare, misiuni religioase) şi militare

(apărare, cucerire, colonizare) a explorat lumea din jurul său. Şi, în acest

context, anumite persoane au dobândit abilitatea de a-i conduce pe ceilalţi

pentru a junge în locurile propuse. Aşa au apărut ghizii sau călăuzele, adică

cei care-i ghidează pe însetaţii de cunoaştere. Ulterior, spre folosul

călătorilor, au fost redactate sfaturi şi descrieri legate de itinerarul străbătut.

Aşa s-au născut ghidurile de călătorie. De aici, mai departe, totul a intrat în

vâltoarea vremurilor, iar ghidajul turistic şi ghidurile de turism au devenit

componente complexe ale actului turistic.

Pentru o mai bună înţelegere a problematicii, cartea este structurată în

trei părţi:

a)ghidajul turistic (tourist guiding) şi ghidul de turism (tourist guide, guide

tour, tour-manager);

b)ghidul turistic (guide book);

c)pregătirea teoretică a ghidului de turism (agenția de turism, psihologia

turiştilor, oferta turistică, serviciile turistice, semnalizare turistică,

portofoliu, comunicare şi relaţii publice, modalităţi de plată, asigurările în

turism).

Scopul acestui demers este de a forma capacităţi şi abilităţi pentru a

opera cu informaţia turistică în activitatea de îndrumare a consumatorilor

de turism, indiferent de preocupările lor (relaxare, cultură, cură, aventură,

prospectare, amenajare), de a asigura un cadru organizatoric adecvat

desfăşurării diferitelor practici agrementale și de a sintetiza cunoștințele

despre o anumită regiune cu potențial atractiv pentru a redacta ghiduri de

călătorie necesare activităților de relaxare și petrecere a timpului liber.

 PRECIZĂRI NOŢIONALE

A)Ghidajul turistic este operaţiunea de ghidare, de îndrumare sau de

cǎlǎuzire a unui grup de turişti, efectuatǎ de cǎtre o persoanǎ calificatǎ şi

autorizatǎ, numitǎ ghid de turism, pe un anumit traseu sau în cadrul unui

obiectiv atractiv (sit arheologic, muzeu, complex architectural, staţiune, arie

protejată, etc.).

B)Ghidul de turism

După Comitetul European de Standardizare (European Committee for

Standardization; Comité Européen de Normalisation) gidul de turism

(tourist guide, tour guide) este ”persoana care ghidează vizitatorii în limba

aleasă de ei și interpretează patrimoniului cultural şi natural al unui areal,

posedând, în mod normal, o calificare specifică zonei, eliberată sau recunoscută de

autoritățile corespunzătoare.”

Conform H.G. 631 din 05/29/2003 modificatǎ şi completatǎ prin H.G.

305/2009 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, ”ghidul de turism

este persoana care conduce şi îndrumǎ un grup de turişti sau vizitatori, oferind

explicaţiile necesare referitoare la locurile vizitate, şi care asigurǎ desfǎşurarea în

cele mai bune condiţii a programului turistic contractat.”

C)Ghidul turistic

Ghidul turistic (guide book, travel guide) este o operǎ literarǎ care

cuprinde informaţii diverse despre un loc sau despre un obiectiv turistic,

menite sǎ ofere cunoştinţele necesare participanţilor la actul turistic, sǎ

aducǎ lǎmuriri, să faciliteze şi sǎ direcţioneze programul de agrement.1

1 Vezi și http://en.wikipedia.org/wiki/Guide_book
 După DEXLR ghidul turistic este ”o broşurǎ sau o carte care cuprinde

informaţii de călătorie, hărți, planuri, pentru orientarea într-o țară, într-o regiune,

într-un oraş, într-un muzeu.”

ISTORICUL GHIDAJULUI TURISTIC ȘI A GHIDURILOR DE TURISM

Ghidajul sau ghidǎria turisticǎ (tourist guiding) are o istorie

îndelungatǎ care a mers în paralel cu dezvoltarea culturalǎ şi materialǎ a

omenirii. În evoluţia acestei îndeletniciri pot fi separate cel puţin trei

perioade mari, dupǎ cum urmeazǎ:

A)Perioada anticǎ

În această perioadă, grecii, romanii și egiptenii efectuau adesea

cǎlǎtorii spre locurile cu bǎi curative, spre locurile de desfǎşurare a jocurilor

sportive şi spre locurile cu conotaţii mitico-religioase. Este posibil ca în

aceastǎ perioadǎ sǎ fi apǎrut preocuparea de a ghida grupurile de pelerini şi

vizitatori spre destinaţiile turistice alese.

Pelerinajul, înțeles ca și călătorie privată sau colectivă spre un loc

sacru, este o forma de cult și devoțională foarte răspândită în religiile

antice, practicată și azi cu intensitate. Chiar dacă fiecare religie în parte

prezinta diferențe importante în ceea ce privește timpul, modalitatea și

semnificatia pelerinajului, idea de bază este comună și scoate in evidenta

necesitatea de a vizita regiuni considerate ca fiind “locuite” de divinitate,

sub diverse forme, obiecte sacre ale unor fondatori de religii, relicve ale

sfinților și martirilor sau chiar unele locuri legate de evenimente

particulare.

Se pare ca aceasta practică a pelerinajului local, destul de răspândită

în lumea antică, are ca motiv principal distanța dintre localitatea în care

locuiește pelerinul și popasul final. Acest element ne amintește de originea

latină a termenului peregrinus, transmisă în multe limbi europene.

Etimologic cuvântul se referă la cineva care se îndepărtează de propriul

ținut și trăiește ca străin în alt loc. Uneori termenul de ”peregrinus” era

considerat ca și sinonim pentru cuvântul exilat. Începând chiar cu

antichitatea, cuvântul latin suferă încet o transformare semantică în direcția

actualei semnificații: călător spre locuri sfinte, cu scop devoțional.

La această mutație semantică și-a adus contribuția și concepția

prezentă în Vechiul și Noul Testament și, în special, în Epistola către

Diognet (sec. II), potrivit căreia creștinul este un străin pe acest pământ,

mereu în pelerinaj spre adevărata patrie cerească. În noua accepție, de

călător spre locurile sfinte cu scop devoțional, termenul este atestat

începand cu secolul al VII-lea, în patru reprezentații găsite pe pereții

lăcașului Sf. Mihail din Gargano (Italia).

În ceea ce privește practicarea pelerinajului înainte de creștinism,

știm că vechii egipteni îl practicau în masă, spre exemplu deplasându-se

spre localitatea Bubasti, după spusele lui Herodot. Indienii, din timpuri

stravechi ca și astăzi, se îndreptau spre râul sacru Gange, în timp ce

japonezii aveau printre locurile preferate templul lui Amaterasu. Biblia este

plină de exemple ale unor pelerinaje: Sara și Abraham au călătorit de la Ur

spre Caldeea, de-a lungul Eufratului, pentru a ajunge în Țara Canaan,

evreii au călătorit la întoarcerea din exilul babilonian, Maria și Iosif au

călătorit spre Bethleem, etc. În lumea clasică păgână pelerinajul nu avea

numai un caracter devoțional, ci avea ca obiectiv și realizarea unor scopuri

determinate, cum ar fi: de a obține răspunsuri de la oracole sau vindecări

miraculoase. În Grecia centre de pelerinaj erau templele și mormintele

eroilor, iar în epoca romană pelerinii se îndreptau spre sanctuarele unor

divinități ca Zeus și Diana.

În zilele noastre, numărul persoanelor care practică pelerinajele

religioase este în creștere. În fiecare an, 39 dintre cele mai populare locuri

de pelerinaj din lume primesc aproximativ 200 milioane de vizitatori.

Pentru ca pelerinii și pelerinajul să nu intre în conflict valorile

naturale, în anul 2011 a fost înființată Rețeaua Verde a Pelerinajului (Green

Pilgrimage Network), împreună cu autoritățile religioase Bahá'í, budiste,

creştine, daoiste, islamice, evreieşti, etc., din locurile consacrate, având ca

obiectiv comun minimizarea impactului indus de pelerini asupra mediului,

şi realizarea unei "amprente pozitive" pentru pelerinaj.2

În consecință, în pelerinaj se întrunesc și coexistă motive de natură

diversă, de la cele religioase la cele culturale și până la cele spirituale,

psihologice, sociologice, topografice și economice, fapt care se va regăsi și

în profilul viitorului consumator de turism.

Un alt precursor al ghidurilor turistice a fost periplul, adică un

document de navigație, în care se enumerau porturile, reperele de pe țărm

și distanțele aproximative, în sprijinul navigatorilor. Periplu este forma

latină a cuvântului „periplous„ (περίπλους), din greaca veche, care

înseamnă „a naviga în jurul„.3

În antichitate marina Cartaginei era celebră datorită calității corăbiilor

sale și experienței marinarilor spi care știau să se orienteze după stele. Din

2 http://en.wikipedia.org/wiki/Pilgrimage
3 http://en.wikipedia.org/wiki/Periplus
perioada de glorie a Cartaginei (Quarth Hadasht) ne parvin două peripluri:

periplul lui Himilcon și periplul lui Hannon.

Himilcon plecând din Cartagina, se îndreaptă spre Gades (situat

imediat dincolo de strâmtoarea Gibraltar), urcă spre nord în Oceanul

Atlantic, ocolește coastele Spaniei și ajunge în Bretagne, Cornwall și

Irlanda. Scopul acestei călătorii a fost reanimarea piețelor de plumb și

cositor.

Hannon pleacă însoțit de 60 de vase, atinge Capul Solois (Capul

Cantin) de pe coasta marocană, apoi coboară mai spre sud, ajungând la

gurile fluviului Senegal și în golful Guineei

Un alt exemplu care poate fi dat este Periplul Mării Erythraea, scris

în limba greacă în secolul I e.n. de către un călător din Alexandria numit

Arrian, în care se precizează porturile de pe coastele Mării Roșii, distanțele

aproximative, diferite repere de pe uscat, iar dincolo de Marea Roșie

documentul descrie coastele Indiei până la fluviul Gange și coasta Africii

numită Azania.

Alte peripluri sunt: Periplus Ponti Euxini, o descriere a rutelor

comerciale de-a lungul coastelor Mării Negre, scris de Arrian la începutul

secolului II, Massaliote Periplus, o descriere a rutelor comerciale de-a

lungul coastelor Europei Atlantice, datând din secolul 6 î.e.n., Periplus de

Pseudo-Scylax, redactat în secolul III î.e.n. sau Periplus de Scymnus de

Chios, datat la aproximativ 110 î.e.n. 4

4 http://en.wikipedia.org/wiki/Periplus; http://en.wikipedia.org/wiki/Guide_book
 În același scop ca și periplul a fost inițiat Itinerariul Roman. Acesta

avea aspectul unei hărți rutiere, care cuprindea o listă de orașe, sate și alte

stații, cursuri de apă, etc., cu distanțele dintre ele. Un astfel de document

este Tabula Peutingeriană sau Itinerariul Antonine.

Harta lui Abraham Ortelius (1527-1598) pentru Periplus Maris Erythraei

(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:PeriplusAncientMap.jpg)

Un alt gen literar al epocii elenistice a fost „periegesis„ care însemna

"progresul în jurul". Dionisie Periegetes sau Dionysius călătorul din

Alexandria a fost autorul unei astfel de descrieri în versuri, destinate celor

care călătoreau în acea parte a Imperiului Roman din timpul lui Hadrian.

Cel mai cunoscut ghid din Grecia antică este geograful și istoricul
Pausanias, care a trăit în secolul II e.n. și în lucrarea sa ”Descrierea Eladei”

descrie locuri, lucrări de arhitectură şi sculptură şi puncte vamale.5

Odată cu ascensiunea creștinismului aceste lucrări au devenit foarte

importante pentru pelerini. De asemenea, se adaugă lucrările redactate de

către călătorii spre locurile sfinte. Un asemenea ghid aparține unei pelerine

din Galia, numite Egeria, care a vizitat Țara Sfântă în secolul IV și lăsat o

descriere detaliată a itinerarului urmat.

Locații, denumiri și rute în cadrul Periplului Erythraean

(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/
File:Map_of_the_Periplus_of_the_Erythraean_Sea.jpg)

Egeria sau Aetheria (adesea numită Sylvia), a călătorit spre Ţara

Sfântă între anii 381–384. Ea a scris despre călătoria ei într-o scrisoare lungă

adresată unui cerc de prietene. Această scrisoare este cunoscută ca

Itinerarium Egeriae, Peregrinatio Aetheriae (Pelerinajul Aetheriei) sau

Peregrinatio ad Loca Sancta (Pelerinaj la Locurile Sfinte).6

5
http://en.wikipedia.org/wiki/Guide_book
6 http://en.wikipedia.org/wiki/Egeria_(pilgrim)
 Fragment din Tabula Peutingeriana care cuprinde Dacia, Epirus, Macedonia,
Dalmatia, Achaia, Sicily și Cyrenaica
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:Part_of_Tabula_Peutingeriana.jpg)

Partea de mijloc a scrisorii a supraviețuit și a fost copiată în Aretinus

Codex, care a fost scris la Monte Cassino, în secolul al XI-lea, în timp ce

începutul şi sfârşitul acesteia sunt pierdute. Acest Aretinus Codex a fost

descoperit în 1884 de către savantul italian Gian Francesco Gamurrini, care

a găsit manuscrisul într-o bibliotecă monastică din Arezzo. Egeria descrie

călugări, locuri şi puncte geografice în călătoriile sale şi chiar detalii ale

practicilor liturgice desfășurate de Biserica din Ierusalim.

Coperta versiunii în limba engleză a Călătoriei lui Egeria, publicată în 1919

(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Egeria_(pilgrim)

În lucrarea sa ”Demonstratio evangelica”, compusa intre 314 si 320,

Eusebiu afirma, nu fără entuziasm, că toti credincioșii la Hristos veneau,

din toate părțile pământului, în Cetatea Sfântă, însă nu ca înainte, doar sa

admire frumusețea și practicarea cultului la templu, ci pentru a se ruga la

muntele Maslinilor.
B)Perioada medievală

În perioada medievală pelerinajele continuă și chiar se diversifică,

deoarece creștinismul devine religie recunoscută la nivel european. Un

moment crucial în istoria pelerinajului creștin îl reprezintă, fără îndoială,

edictul de la Milan (313), prin care se recunoaște libertatea de cult a

creștinilor și se schimbă statutul Bisericii în societatea epocii.

Numeroasele informatii ale lui Eusebiu in legatura cu pelerinajul

crestin, demonstreaza un flux moderat de pelerini spre Ierusalim si alte

locuri sfinte din Palestina, la jumatatea secolului al IV-lea.

Pelerinajul la Ierusalim, spre sfârșitul secolului al IV-lea devenise o

realitate bogată și elevată spiritual, iar pe lângă persoanele care reprezentau

“spuma” societății, întâlnim și meseriași, comercianți și chiar sclavi evadați,

care intreprind pelerinaje la Locurile Sfinte.

O alta etapă importantă a pelerinajului în Țara Sfântă, îl reprezintă

Bethleemul, iar în apropiere mai sunt amintite și alte locuri legate de

evenimentele biblice, cum ar fi Betania, Nazaretul, Cana, muntele Tabor,

Naimul și Capernaumul. În acest context spiritual, este foarte probabil ca

la vremea respectivă să fii existat călăuze pentru îndrumarea grupurilor de

pelerini care se îndreptau spre locurile cu semnificație biblică.

În lumea islamică, orice musulman care avea posibilitatea trebuia să

meargă în pelerinaj la Mecca cel puțin odată-n viață. Majoritatea pelerinilor

se deplasau în grupuri mari, care se formau într-unul dintre orașele

musulmane (Cairo, Damasc). Călătoria de la Cairo dura între 30-40 de zile,

și până spre sfârșitul secolului al XV-lea, probabil că 30 000-40 000 de

pelerini făceau acest drum anual. Pelerinii din Anatolia, Iran, Irak și Siria se
întâlneau la Damasc și călătoreau tot cu caravana în număr de 20 000-30 000

anual. Grupuri mai mici de pelerini porneau din Africa de Vest și traversau

Sudanul și Marea Roșie, iar grupurile din sudul Irakului și porturile din

Golf traversau centrul Anatoliei. Pelerinajul constituia, în multe privințe,

cel mai important eveniment al anului, poate al întregii vieți, reprezentând

modelul perfect al oricărei călătorii. Cei care mergeau să se roage la Mecca,

puteau să rămână la Medina pentru a studia, negustorii călătoreau în

caravane cu mărfuri care urmau să le vândă pe drumul spre orașele sfinte.

De asemenea, pelerinajul constituia și o piață de schimb pentru informații și

idei provenind din toate zonele islamului.

În Europa, în prima jumătate a secolului al XI-lea poate fi amintit

Drumul lui Iacob (în galiciană Camiño de Santiago) străbătut de pelerini

prin diferite țări ale Europei pentru a ajunge la mormântul apostolului

Iacob din Santiago de Compostela, Spania. In primul rând sub acest termen

se înțelege „Camino Francés” care este un drum medieval principal ce

leagă regiunea Pirineilor cu mormântul apostolului, traversând orașele

Jaca, Pamplona, Estella, Santillana del Mar, Burgos și León. Un ghid al

pelerinilor din secolul al XII-lea este în culegerea de manuscripte latine

Liber Sancti Jacobi, unde sunt amintite 4 drumuri pe teritoriul Franței care

se unesc la Munții Pirinei. In anii 1970-1980 are loc o reactivare a

pelerinajului la mormântul lui Iacob, iar în anul 1993 drumul principal de

pe teritoriul Spaniei este declarat patrimoniu mondial UNESCO. 7

7 http://en.wikipedia.org/wiki/Way_of_St._James
 Pelerinajul Sf. Iacob/Camino del Santiago
(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Way_of_St._James)

În paralel cu desfășurarea călătoriilor apar și descrierile drumurilor și

traseelor de urmat. Embrioanele unor ghiduri de călătorie au existat în

vechiul imperiu chinez şi persan, iar primul ghid se pare că a fost întocmit

pe timpul lui Carol cel Mare al Franţei (742 – 814), care stabilise legături de

prietenie cu califul Bagdadului Harud al Raşid. Ghidul cuprindea

informaţii privind distanţele, vămile, hanurile, chiar date despre climă şi

construcţii celebre.

Preocupările privind elaboarerea ghidurilor se regăsesc și în secolul IX

e.n când arabii redacteazǎ ghiduri pentru vânǎtori şi ghiduri pentru

cǎlǎtorii aflaţi în cǎutarea artefactelor, monumentelor şi comorilor din Ţara

Sfântǎ.

În perioada următoare, se menționează ghidul turistic întocmit la 1130

de cǎtre un cǎlugǎr francez numit Aimeri Picaud. În lumea medievalǎ

cǎlǎtoriile spre locurile sfinte, spre lǎcaşurile de cult şi spre zonele cu

frumuseţi ale naturii erau frecvente, de aceea, probabil, şi ghidajul, în forma

lui simplǎ, era o activitate obişnuită.

C)Perioada modernǎ

Adevărata conturare și consacrare a ghidajului turistic are loc

începând cu a doua jumătate a secolul XVII, când tinerii aristocrați englezi

care doreau să devină gentlemeni trebuiau să facă Marele Tur (Grand

Tour), străbătând bătrânul continent și ajungând până la Roma sau în

Grecia. Acest Tur, cu o durată de 6-18 luni, a fost la originea descoperirii

munților Alpi și a practicilor legate de aceștia, cum ar fi: alpinismul și

ascensiunea montană. În anul 1857 se înființează Alpin Club-ul francez

care încuraja și organiza asemenea activități. Conacele, cabanele și casele

de oaspeți se înmulțesc, iar aerul curat și peisajul antrenează tot mai multe

persoane pe cărările munților Alpi.

Prin urmare apar o serie de stațiuni turistice alpine (Davos, Arosa,

Montana, Saint Moritz, etc.), în cadrul cărora se practicau diferite jocuri sau

sporturi de iarnă: patinaj, săniuș, curling, schi. Apariția unor elemente de

infrastructură pentru transportul vizitatorilor (telefericul după 1924,

teleschiul în 1935) va facilita accesul populației spre arealul montan alpin.

Marele Tur se desfășura sub forma unor excursii tradiționale cu scop

educativ intreprinse, în principal, de bărbații tineri din clasa superioară și

mijlocie. Obiceiul a înflorit prin anul 1660 și a durat până la apariţia

transportului feroviar în anii 1840. Cu această ocazie, tinerii englezi făceau

cunoștință cu moștenirea culturală a antichității și Renașterii, vizitând și

vizualizând opere de artă, construcții monumentale și situri încărcate de

istorie. Apariția unor ghiduri populare, precum Richardsons, a determinat

popularizarea acestor excursii și transformarea lor în adevărate rituri de

trecere.

Itinerariul Marelui Tur începea la Dover, traversa Canalul Englez spre

Ostend, în Olanda, Calais sau Le Havre, în Franța, de unde ”turiștii” (în

sensul de participanți la Tur), care erau însoțiți de un tutore și de o trupă de

servitori, se îndreptau spre Paris, Basel sau Munții Alpi.

Ajunși la Paris, turiștii trebuiau să ia lecții de franceză, bune maniere,

modă, dans, scrimă și călărie, toate acestea servindu-i tânărului englez,

odată întors acasă, la ocuparea unui post de conducere în guvern sau

diplomație.

De la Paris traseul inițiatic se îndrepta spre Elveția, ajungând la

Geneva sau Lausanne, de unde tânărul călător trebuia să îndure o

traversare dificilă a Alpilor spre nordul Italiei. Ajuns în Italia, turistul vizita

orașele Torino și Milano, petrecea câteva luni în Florența, unde făcea

cunoștință cu operele Renașterii, și ajungea la Pisa, Padova, Bologna și

Veneția.

De la Veneția, călătorul se îndrepta spre Roma, unde vizita ruinele

orașului antic și savura capodoperele picturii, sculpturii și arhitecturii din

perioada precreștină, renascentistă și barocă. Unii turiști își treceau în

palmares orașul Napoli, pentru a studia muzica, pentru a vizita siturile

arheologice, proaspăt descoperite, de la Herculaneum și Pompeii, și pentru

a urca, eventual, pe Muntele Vezuviu. Aici era punctul terminius al

Turului, deși în perioada următoare, odată cu dezvoltarea ambarcațiunilor,

cei mai aventuroși călători, navigând cu yachtul, ajungeau în Sicilia sau în

Grecia.

Din Italia, călătorii Marelui Tur traversau Alpii și se îndreptau spre

Germania și Austria, unde vizitau orașele Innsbruck, Viena, Dresda, Berlin,

Potsdam, precum și universitățile din Munchen și Heidelberg. Mai departe,

turiștii vizitau Olanda, după care se întorceau în Anglia.

Experiențele trăite în timpul Marelui Tur au fost publicate de

anumiți participanți și au stat la baza dezvoltării literaturii de călătorie.

Dintre aceștia, se pot aminti scriitorii: Jeremy Black, Joseph Addison, John

Andrews, William Thomas Beckford, William Coxe, Elizabeth Craven, John

Moore, Samuel Jackson Pratt, Tobias Smollett, Philip Thicknesse și Arthur

Young. 8

Traseul Marelui Tur urmat în anul 1782 de scriitorul William Beckford

(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Grand_Tour)

8 http://en.wikipedia.org/wiki/Grand_Tour
 Marele Tur a avut meritul de a lansa conceptele de ”turist” și

”turism”, care vor cunoaște începând cu secolul XIX implicații deosebite în

plan economic, social și cultural.

Dacă în secolele XVII-XVIII călătoria se desfășura doar cu calul și

trăsura, odată cu apariția căilor ferate aceasta va înregistra un avânt

deosebit. În Anglia, prima cale ferata a fost dată in folosință pe ruta

Stockton-Darlington în anul 1825. Pe această rută funcționa o locomotivă cu

aburi construită de George și Robert Stephenson.

La 5 iulie 1841, Thomas Cook a organizat o excursie sau un tur cu

trenul între orașele Leicester și Loughborough pentru o întrunire, la prețul

de un șiling de persoană. La acest eveniment au participat 570 de persoane.

În următoarele trei veri el a planificat şi realizat ieşiri pentru societăţile de

binefacere şi pentru copii de şcoală duminicală. În 1844 compania de căi

ferate din comitatul Midland a fost de acord pentru a încheia un contract

permanente cu el, cu condiţia ca el să facă rost de pasageri. Acest succes l-a

determinat să pornească propria afacere, organizând excursii feroviare

pentru placere, având un procent din vânzarea biletelor.

În anul 1845, Cook a aranjat cazarea și petrecerea participanților la o

călătorie de la Leicester la Liverpool, iar în 1846, a preluat 350 de persoane

din Leicester pentru un tur al Scoţiei. Patru ani mai târziu, el a organizat

prima excursie în străinătate, atunci când a condus un grup din Leicester la

Calais pentru a participa la o expoziție în Paris. În anul următor a inițiat o

serie de grand-tururi prin Europa, iar în anii 1860 a vizitat Elveţia, Italia,

Egipt și Statele Unite. Cook inițiat ”călătoria independentă all-inclusive”,

prin care turistul se deplasa independent, iar agenția sa îi asigura cazarea și

masa pentru o perioadă fixă și pe orice traseu ales. Succesul său în

domeniul vilegiaturii a determinat companiile feroviare scoţiene să-i

retragă sprijinul și să-și organizeze între 1862-1863 propriile tururi de

afaceri.

În 1872, Thomas Cook a format un parteneriat cu fiul său, John A.

Mason Cook, şi a înființat agenţia de turism Thomas Cook & Son, cu sediul

pe Fleet Street la Londra. În acest timp, Cook a suspendat excursiile cu

caracter personal şi a devenit un agent de turism pentru călătorii interne și

externe. Biroul agenției sale cuprindea, de asemenea, și un magazin în care

se vindeau accesorii de călătorie, cum ar fi ghiduri, bagaje, telescoape şi

încălţăminte.

Întrucât afacerea mergea bine, asistată de expertiza comercială a fiului

său, Cook a construit un mic hotel mic deasupra birourilor, iar în 1866 a

introdus ”cupon hotel”-ul, sub forma unor cupoane detașabile, emise

pentru turiști. Acestea erau valabile fie pentru masa de la restaurant, fie

pentru o şedere peste noapte la hotel.

Conflictele de interese care au apărut între cei doi parteneri, tată şi fiu,

s-au încheiat prin retragerea lui Thomas Cook din afacere în anul 1879. El s-

a mutat înapoi la Leicestershire şi a trăit în linişte până la moartea sa.

În continuare, firma a fost consolidată de John Mason Cook şi de cei

doi fii ai săi, mai ales prin implicarea acestuia în transportul militar şi în

serviciile poştale pentru Marea Britanie şi Egipt în timpul anilor 1880,

când a început organizarea de tururi în Orientul Mijlociu.

 În anul 1888, compania și-a deschis birouri în întreaga lume, inclusiv

trei în Marea Britanie şi unul în Auckland, Noua Zeelandă, iar în 1890 a

vândut peste 3, 25 milioane bilete. John Mason Cook a promovat și chiar a

condus o serie de excursii în Orientul Mijlociu, unde el a fost descris ca

fiind al doilea mare om în Egipt.9

În anul 1932, Erna Low (1909-2002), schioare de performanță

austriacă și studentă la Londra, a dat un anunț în The Morning Post pentru

a-și oferii serviciile de ghid pentru turiștii care vor să învețe să schieze în

Austria. Anunțul său a atras cinci clienți și astfel, Erna și-a plătit biletul

catre Austria pentru a-și vizita familia. În perioada următoare, aceasta a

început să caute hoteluri, pensiuni, partii de ski, etc., pentru a porni propria

afacere în domeniul turismului.

9 http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Cook
 Afișul croazierei pe Nil din anul 1922 organizat de Compania Turistică
Thomas Cook & Son
(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Thomas_Cook)

În anul 1947, Erna a înfiinţat agenția Erna Low Travel Service Ltd, în

Reece Mews, South Kensington și a editat broșura To Sun and Snow with

Erna Low. A lucrat cu școlile, iar după război a dat curs cererii de turism

internațional, atât iarna cât și vara. În 1948 lansează primul pachet turistic
all-inclusive pentru 14 zile în Elveția, susținând că sporturile de iarnă sunt

din nou pe hartă, iar în 1950 a organizat 24 de excursii continentale.

Erna Low pus accent pe relațiile personale cu turiștii şi până la

mijlocul anilor 1950, ea a însoţit fiecare grup de vizitatori. Două săptămâni

all-inclusive la un hotel de primă clasă cu Erna Low Travel Service costa 38

de guinee, iar după introducerea de zboruri charter în 1954, Erna reduce

costurile, sfătuindu-și clienții să călătorească în haine de schi pentru a

reduce cheltuielile pentru bagaje. Excursiile de wweekend cu trenul spre

Austria au devenit o caracteristică regulată în această perioadă de

dezvoltare a companiei şi clienţii beneficiau de muzică pe timpul călătoriei.

Afacerea a continuat să crească, dar în anul 1972, cu un personal alcătuit

din 60 de angajați și o cifră de afaceri de 1,5 milioane lire sterline, Erna a

optat să vândă compania. A recumpărat numele ei în 1975, dar l-a vândut

din nou în anul 1979 pentru a deveni consultant în industria de turism. În

prezent, Erna Tour este cel mai mare tour-operator european pe pachetele

de ski.10

Primul ghid din epoca modernǎ a fost întocmit de Mariana Starke şi se

referea la trasee de cǎlǎtorie spre Franţa şi Italia. Alte ghiduri au fost

elaborate de cǎtre Karl Baedeker în Germania şi John Murray în Anglia.

Mariana Starke (1761/2-1838) a fost o scriitoare engleză care a scris

între 1792 și 1798 un ghid turistic numit ”Călătorie în Italia”, foarte util

pentru cei care doreau să viziteze Europa continentală.

10 http://en.wikipedia.org/wiki/Erna_Low
 Ghidul turistic redactat de Mariana Starke la sfârșitul secolului XVIII
(sursa http://www.tower.com/travels-in-italy-between-1792-1798-mariana-starke-
paperback/wapi/113941367)

Karl Baedeker (1801–1859) a publicat în anul 1828 primul său ghid,

”Rheinreise von Mainz bis Köln” (Călătorie pe Rin între Mainz și Koln). El

a dat numele primei edituri pentru ghiduri de călătorie, numită simplu

„Baedeker”(uneori termenul este folosit pentru lucrări similare din alte

edituri, sau cu referire la orice fel de ghid). Ghidurile Baedeker, conţin

introduceri importante, descrieri de clădiri, muzee și colecţii, etc., fiind

elaborate de specialişti şi sunt frecvent revizuite pentru a fi actualizate.

 Karl Baedeker (1801-1859)
(sursa http://www.welt.de/reise/article4708573/Karl-Baedeker-Der-Mann-der-das-
Reisen-erfand.html)

Editura fondată de Karl Baedeker în 1827, s-a mutat în 1872 la Leipzig,

iar controlul societății a fost preluat de către cel de-al treilea fiu al său Fritz

Baedeker. În timpul acestuia a avut loc o explozie de ghiduri internaționale.

Înainte de primul război mondial, ghidurile Baedeker au fost suficient de

celebre pentru a genera conceptul de ”baedekering” pentru a desemna

călătoria spre o țară sau ghidul redacta cu acest scop.

În perioada aprilie-iunie 1942, Germania a lansat o serie de atacuri

aeriene asupra unor orașe engleze, fapt care a avut o importanță mai mult

istorică și pitorescă, decât strategică. Aceasă situație a fost numită

"Baedeker Blitz" de britanici, crezându-se că orașele au fost vizate din cauza

celor trei stele care li s-au acordat în ghidul destinat Marii Britanii.
 Coperta ediției din 1937 dedicată Marii Britanii
(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:BaedekerGB_1937.png)

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, guvernul nazist a

comandat publicarea mai multe ghiduri de călătorie despre regiunile

ocupate din Europa. Printre acestea se numără ghidurile de călătorie pentru

Polonia și Alsacia.

Compania Baedeker a fost distrusă într-un raid aerian, în decembrie

1943, dar nepotul lui Karl Baedeker a relansat societatea, reluând

publicarea de ghiduri turistice după 1948. Editura s-a unit cu societatea de

asigurări Allianz Grup în 1978, şi multe dintre ghidurile editate ulterior au

fost numite "Baedeker Allianz-ghiduri de călătorie" (Baedeker Allianz

Reiseführer). Cu toate acestea, din 2001, 64 de titluri în limba engleză şi 24

în franceză nu poartă logo-ul Allianz. 11

11 http://en.wikipedia.org/wiki/Karl_Baedeker
 Timp de 40 de ani, între 1878–1918, frații scoțieni James și Findlay

Muirhead au publicat ghidurile Baedeker în limba engleză. James

Muirhead (1853–1934) a început lucru pentru Baedeker în 1878, pregătind

un ghid de călătorie la Londra. Findlay Muirhead (1860–1935), absolvent al

Universității din Edinburgh, a părăsit studiile din Leipzig în 1887 pentru a

se alătura fratelui său la Baedeker. Timp de aproape 30 ani frații Muirhead

au fost responsabili pentru toate ghidurile Baedeker apărute în limba

engleză, inclusiv pentru elaborarea ghidurilor din Marea Britanie, SUA şi

Canada.

După izbucnirea primului război mondial, frații Muirhead își pierd

locul de muncă, dar în 1915 achiziționează Murray’s Handbooks de la

editorul Edward Stanford. În același an au întemeiat propira lor companie,

Muirhead's Guide-Books Limited.

John Murray al III-lea (1808-1892) lansează în anul 1836 primul ghid

de călătorie pe continentul european (Handbook for Travellers on the

Continent). Primul ghid Baedeker în limba engleză, ”The Rhine” (Rinul), a

fost publicat în comun de Baedeker şi Murray la 1861. Aceste ghiduri aveau

să devină standarde pentru toți călătorii englezi din secolul al XIX-lea.

În anul 1917 un acord între Baedeker și editorul francez Hachette a

permis co-publicarea în limbile engleză şi franceză de ghiduri turistice sub

numele Blue Guides-Guides Blues (Ghiduri Albastre). Ghidurile Hachette

preexistente, numite Ghiduri Joannes (Guides Joannes) aveau coperți

albastre, iar ghidurile Baedeker aveau coperți roșii. Primul ghid albastru a

fost Ghidul Albastru Londra şi împrejurimi sale (Blue Guide London and

its Environs), editat de James și Findlay Muirhead, iar la 1918 a apărut

Guide Bleu Londres et ses Environs. Relația dintre Hachette și Blue Guide

s-a încheiat în 1933.12

John Murray III

(sursa http://www.flickr.com/photos/mando_gal/favorites/page14/?view=lg)

Ghidul turistic elaborat de John Murray la 1836

(sursa http://openlibrary.org/works/OL8563575W/
A_Handbook_for_Travellers_on_the_Continent)

Ghidurile Albastre (Blue Guides) reprezintă o serie de ghiduri de călătorie

foarte detaliate şi autoritare care se concentrează aproape exclusiv pe artă,

12 http://en.wikipedia.org/wiki/John_Murray_(publisher)
arhitectură și istorie. Acestea au fost achiziționate de către Ernest Benn

Limited în 1931. Pentru seria din 1934 editor a fost Russell Muirhead (1896-

1976), fiul lui Findlay Muirhead. Acesta s-a retras în 1963, rămânând un

editor de consultanță până în 1965 când s-a încheiat relația familiei

Muirhead cu seria.

În 1963, Stuart Rossiter (1923-1982) a fost numit editor şi în 1967 apare

primul ghid complilat a lui Rossiter, Ghidul Albastru Grecia. În 1971 apare

Ghidul Albastru Roma şi împrejurimile sale, de Alta Macadam. Alte

ghiduri albastre pentru Italia au apărut ulterior, pentru Sicilia (1975),

nordul Italiei (1978), Florența (1982), Veneţia (1980), Toscana (1993) și

Umbria (1993), toate frecvent actualizate şi reeditate. Alți autori pentru

Ghidul Albastru au fost Ian Robertson (Spania, Portugalia, Irlanda, Austria,

Elveția, Cipru, Franţa, & Paris și Verseilles), John Tomes (Scoţia, Ţara

Galilor), Ian Ousby (Anglia), Paul Blanchard (Italia).

În 1982, W.W. Norton din New York a devenit co-editor în Statele

Unite și vinde toate ghidurile albastre în această ţară. Doi ani mai târziu,

Ghidurile Albastre au fost achiziționate de A & C Black Limited, iar mai

târziu au fost achiziţionate de Bloomsbury Publishing Plc, care a editat și

romanul Harry Potter, printre altele. În 2004, Somerset Books

achiziționează Ghidurile Albastre și un an mai târziu a publicat primul titlu

original, Ghidul Albastru Nordul Italiei. 13

13 http://en.wikipedia.org/wiki/Blue_Guides
 Coperți ale unor Ghiduri Albastre
(sursa http://blueguides.com/tripjournal/blog/2011/06/25/blue-guide-literary-
companions-rome-london-venice/; http://blueguides.com/read/blue-
guides/history-of-the-blue-guides/preface-to-blue-guide-london-1918/;
http://blueguides.com/tripjournal/blog/2009/11/01/blue-guide-new-york/)
 Somerset Books este o editură mică specializată pe ghiduri de

călătorie, cu filiale la Londra și Budapesta. În 1999 a lansat seria de ghiduri

Orașe Vizibile (Visible Cities).

Coperta colecției Orașe Vizibile

(sursa http://blueguides.com/tripjournal/blog/2008/06/23/visible-cities-budapest/)

Dupǎ cel de-al doilea rǎzboi mondial se remarcǎ în domeniul

ghidurilor turistice Eugene Fodor, un autor de articole de cǎlǎtorie maghiar,

care emigrând în America a scris un ghid turistic despre Europa, şi Arthur

Frommer, un soldat american stabilit în Europa, care dupǎ cǎlǎtoriile sale

pe bǎtrânul continent, a redactat lucrarea “ Europa cu 5 dolari pe zi” în

1957.

Eugene Fodor (1905-1991) s-a născut în Ungaria, a copilărit în

Cehoslovacia și a urmat școala în Anglia și Franța, devenind un pionier al

ghidurilor de călătorie. Primul săi ghid a fost „Pe Continent„ (On the

Continent) și a apărut în 1936. Lucrarea s-a extins pentru a include și Marea

Britanie, devenind "Europa 1938", când a fost publicată în Statele Unite. 14

Eugene Fodor în 1986 la biroul său din Litchfield, Conn

(sursa http://www.msnbc.msn.com/id/42215999/ns/travel-news/t/eugene-fodor-
feted-spy-who-loved-travel/)

Volumul reprezintă cartea de vizită a lui Fodor, care a transmis

cititorilor dragostea pentru călătorie, despre care spunea că nu trebuie

intreprinsă doar pentru "atracţiile" unui teritoriu, ci și pentru întâlnirea cu

popoarele lumii, cu ale căror obiceiuri şi trăsături generale sunt diferite de

la un loc la altul.

14http://en.wikipedia.org/wiki/Eugene_Fodor_(writer);
http://www.britannica.com/EBchecked/topic/211868/Eugene-Fodor
 Acest ghid nu conține liste de hoteluri și atracții, ci informaţii despre

oameni, locuri, cultură, precum și îndrumări practice. Acest lucru este

subliniat de afirmația făcută de Fodor în introducerea ghidului său :”Roma

nu conţine doar monumente magnifice, ci și italieni."

Eugene Fodor a fondat seria de ghiduri turistice Fodor`s, care este cel

mai mare distribuitor de informaţii de călătorie şi de turism în limba

engleză, şi primul producător de ghiduri profesionale de călătorie. Fodor

Tourism şi Fodors.com sunt compartimente ale Random House, Inc.

Coperta ghidului omagial lansat de Eugene Fodor în 1936

(sursa http://www.goodreads.com/book/show/11303495-1936-on-the-continent)
 Ghid turistic apărut la editura Fodor`s
(sursa http://www.flowsa.com/portfolio/entry/fodors_guides1/)

Arthur Frommer (n. 1929) este un scriitor de călătorie, editor, avocat și

fondator al seriei de ghiduri turistice Frommer's și al Arthur Frommer's

Budget Travel. El a publicat mai multe cărţi pentru călători cu buget limitat

şi a fost, începând cu 1950, o autoritate în ceea ce privește călătoriile

turistice cu buget. Cartea lui Frommer, ”Europa cu 5 dolari pe zi” scrisă în

1957, a schimbat modul în care americanii călătoresc, prevestind ghidurile

Lonely Planet şi Rick Steves, pentru călătoriile cu buget conștient.

 Frommer s-a născut în Jefferson City, Missouri, dintr-o mamă

poloneză și un tată austriac. S-a mutat în Brooklyn, New York când el avea

14 ani. A absolvit Universitatea din New York în 1950, cu diplomă în ştiinţe

politice, şi a absolvit cu onoruri Yale Law School, unde a fost editor al Yale

Law Journal. Frommer a fost înrolat în Armata Statelor Unite în timpul

războiul coreean, dar a fost postat în Europa.

Arthur Frommer în anul 2007

(sursa http://en.wikipedia.org/wiki/File:ArthurFrommer.jpg)
 Arthur Frommer în timpul stagiului militar din Europa
(sursa http://www.malgre-nous.eu/spip.php?article2104&lang=fr)

În timp ce era soldat în Germaia, el a scris și a publicat în 1955, pe cont

propriu, un ghid numit ”The GI's Guide to Traveling In Europe”. Acesta a

fost bine vândut, iar în 1957 Frommer a revenit cu varianta civilă intitulată

”Europe on 5 Dollars a Day”, care acoperea majoritatea destinațiilor

urbane.

Deși după război a îmbrățișat avocatura, el a continuat să călătorească

și să scrie. Primele ghiduri au inclus Europa, New York, Mexic, Caraibe şi

Los Angeles-San Francisco-Las Vegas, ajungându-se în decursul anilor la

peste 350 de titluri. În 1961, Frommer a fondat agenția tour-operatoare ”$5-

a-Day Tours, Inc.” El a renunțat la avocatură în 1962 pentru a-și continua

activitatea în domeniul călătoriilor ”Arthur Frommer International Inc.”, al

cărui preşedinte a fost până în 1981. În 1969, Frommer construit primul

hotel în Amsterdam, în Noorderstreet, cunoscut astăzi ca Hotel Mercure

Amsterdam Arthur Frommer (parte a grupului Accor).

Ghid de călătorie apărut în seria Frommer`s

(sursa http://www.travelmuse.com/reviews/book-review/family-travel-
guidebooks)

Frommer a vândut afacerea cu ghiduri turistice editurii Simon &

Schuster, în 1977. După mai multe vânzări ulterioare, seria Frommer's a fost

cumpărată de John Wiley & Sons, în 2001. El deține rolul de consultant cu

Wiley în cadrul liniei de ghiduri de călătorie Frommer's, având timp și

pentru alte proiecte. Frommer a rămas fidel ideii de buget redus,

alternative de călătorie şi de asistență juridică în călătorie. În anii 1980, el a

publicat Frommer's New World of Travel, care a susţinut stilurile

alternative de vacanță, și a fondat revista Travel Budget. El scrie de două

ori săptămânal un articol de călătorie care apare în peste 60 de ziare din

SUA, şi a creat recent revista proprie de cumpărături numită Arthur

Frommer's Smart Shopping.15

În ultimele decenii au apǎrut o mulţime de ghiduri turistice printre

care “Let’s go”, “Lonely Planet”, “Insight Guides” sau “Rough Guides.”

Odatǎ cu dezvoltarea informaticii şi a internetului ghidurile turistice au

îmbrǎcat formǎ digitalǎ putând fi accesate sau downlodate de cǎtre oricine

(ex. Lonely Planet, Frommers, Your City Handbook, Schmap, Ulysses). De

asemenea existǎ şi ghiduri interactive, cum ar fi: Trip Advisor, Wiki Travel,

CityLeaves ,World 66 sau Traveller Point, care invitǎ pe cǎlǎtori sǎ îşi

împǎrtǎşeascǎ experienţele şi sǎ adauge noi informaţii ghidurilor.

Let's Go cuprinde o serie de ghiduri renumite de călătorie, scrise și

editate în întregime de către studenţi. Prima dintre seriile care vizează

turismul de tip backpacker, Let's Go promovează călătoriile studențești,

dar vizează și pe cei tineri sufletește. Editura Let's Go a fost fondată în 1960

și are sediul central în Cambridge, Massachusetts.

Inițial, ghidul Let's Go a fost un pamflet de 25 de pagini realizat de un

student din anul întâi de la Harvard pe nume Oliver Koppell şi înmânat pe

zboruri charter studenților din Europa. Ghidul profesional publicat prima a

fost redactat în în 1961. Prima ediţie include sfaturi pentru cei care vor să

călătorească din Europa spre Asia cu doar patru cenţi: prin folosirea

feribotului peste Bosfor, care separă partea europeană de partea asiatică a

orașului Istanbul din Turcia.

15 http://en.wikipedia.org/wiki/Arthur_Frommer
 Coperta unui ghid de călătorie Let`s Go
(sursa http://www.iappfind.com/app/482996699)

În 1996, compania Let's Go a lansat site-ul său, www.letsgo.com,

publicând în continuare 22 titluri şi o nouă linie de ghiduri mini-hartă. De

asemenea, Let's Go s-a extins dincolo Europa şi America de Nord, piețele

sale tradiționale, spre Africa, Asia, America de Sud, Australia și Noua

Zeelandă. Producția de ghiduri a compania este extrem de dinamică: 30

titluri în 2000, 33 titluri în 2001, 37 titluri în 2002, 41 titluri în 2003, 45 titluri

în 2004 şi 48 titluri în 2005.16

16 http://en.wikipedia.org/wiki/Let's_Go_travel_guides
 Lonely Planet este cea mai mare editură pentru ghiduri de călătorie

din lume. Compania este deţinută de BBC Worldwide, care a cumpărat o

cotă de 75% de la fondatorii Maureen şi Tony Wheeler în 2007 şi în final

25% în februarie 2011. Iniţial numită Lonely Planet Publishing, compania

și-a schimbat numele în Lonely Planet în iulie 2009, pentru a reflecta

deschiderea sa spre industria de călătorie şi accentul pus pe produsele

digitale.

Coperta unui ghid marca Lonely Planet

(sursa http://www.st-christophers.co.uk/backpacker-resources/travel-books/top-5-
books-february-2008)

După ghidurile Let's Go, ghidurile Lonely Planet au fost în anul 2010

printre primele din seria de cărţi de călătorie care vizează turismul de tip

backpackers şi de tip low-cost. Această editură își publică ghidurile în 8

limbi, dispune de programe TV, are o revistă, aplicații pe telefonul mobil și

site-uri Web.

Lonely Planet are, de asemenea, propria companie de producţie de

televiziune, care a produs numeroase seriale, cum ar fi: Lonely Planet Six

Degrees, Vintage Sport Travel, Going Bush, Vintage New Zealand, Bluelist

Australia şi Lonely Planet: Roads Less Travelled.

Lonely Planet își are sediul în Footscray, o suburbie din Melbourne,

Australia, cu birouri afiliate în Londra şi Oakland, California. 17

Compania Rough Guides editează ghiduri de călătorie pentru mai

mult de 200 de destinaţii, distribuite la nivel mondial prin intermediul

grupului Penguin. Seria a început în 1982 cu Rough Guide Grecia, o carte

concepută de Mark Ellingham, care a fost nemulţumit de discrepanța dintre

bugetele studențești reduse și greutatea tomurilor culturale.

Inițial, seria a avut drept scop turismul de tip backpackers cu buget

redus, în anii 90 a încorporat și recomandări mai scumpe și fotografii color,

iar în acest moment este comercializată pentru toate bugetele. De asemenea,

o mare parte din cărţile de călătorie sunt disponibile online. Sloganul de

ghiduri marca Rough Guides este : Petreceți-vă cea mai mare parte a timpului

pe Pământ (Make the Most of Your Time on Earth).

17 http://en.wikipedia.org/wiki/Lonely_Planet
 Coperta unui ghid din seria Rough Guides
(sursa http://www.penguin.com.au/products/9781848360730/rough-guide-
australia)

Cele mai multe titluri de la începutul seriei au fost scrise sau editate

de John Fisher, Jack Holland şi Martin Dunford, care, împreună cu Mark

Ellingham, au fost co-fondatorii şi proprietarii de companiei Rough Guides.

În 1995, ei au negociat vânzarea seriei către pentru Penguin Books, proces

care a fost finalizată în 2002.

În 1994, pentru prima dată compania Rough Gudes e editat cărți cu

muzica lumii și muzică clasică. Succesul acestor titluri a încurajat

expansiunea acestor ghiduri și în alte zone de publicare pentru a acoperi o

gamă variată de preferințe și subiecte (film, literatura, artă popular, etică de

viaţă, Internet, muzică populară, rock, hip-hop, jazz, e-Bay, blogging-ul şi

iPod-uri).18

Insight Guides reprezintă o corporaţie din Londra care creează

ghiduri de călătorie și hărți pentru uz comercial. De asemenea, produce și

globuri geografice. Insight Guides a fost fondată de Hans Johannes Hofer.

Insight Guides se remarcă prin tehnica de fuziune dintre fotografiile pline

de culoare și eseurile scrise de experţi locali.

Coperta unui ghid de călătorie din seria Insight Guides

(sursa http://interestingworld.info/Literature.htm)

Ideea din spatele unui astfel de concept nu este numai de a oferi

cititorilor informații fiabile şi practice, dar și o înţelegere reală a istoriei şi

18 http://en.wikipedia.org/wiki/Rough_Guides
culturii destinațiilor turistice. Prima carte a lui Hofer, publicată în 1970, s-a

referit la insula Bali, şi a fost finanţată de către un hotel local de acolo.

Ulterior imperiul său publicitar s-a extins, ajungând la peste 400 ghiduri și

peste 100 de destinaţii. La sfârşitul anilor 1990, el a vândut partea sa din

societatea firmei Langenscheidt KG.19

Deosebit de utile și complexe sunt ghidurile National Geographic,

realizate pentru țări, regiuni, arii protejate, orașe, biodiversitate, etc.

Coperta unui ghid National Geographic

(sursahttps://www.sportsmansguide.com/net/cb/aftica-adventure-
atlas.aspx?a=722703)

În ceea ce privește ghidurile montane, trebuie să-l amintim pe William

Arthur Poucher (1891–1988), cunoscut ca Walter, deoarece el și-a luat

această poreclă în timpul serviciului militar. A fost unul dintre fotografii

19 http://en.wikipedia.org/wiki/Insight_Guides
montani britanici și autor de ghiduri din timpul și după cel de-al II-lea

Război Mondial. El personal a explorat şi fotografiat toate rutele descrise în

ghidurile sale montane, astfel încât utilizatorii poate fi liniștiți în ceea ce

privește corectitudinea informațiilor. W.A. Poucher a fost, de asemenea,

cercetător principal specializat în chimia cosmetică de parfumuri şi săpun.

W.A.Poucher-călător și autor de ghiduri montane

(sursa http://www.outdoorsmagic.com/forum/soapbox/w-a-poucher-on-bbc-radio-
4-iplayer/53130.html)

Ghidurile lui s-au bazat pe cărţile anterioare, care acoperă cele mai

multe dintre regiunile muntoase din Marea Britanie, dar exclud munții cu

rute mai puțin populare, cum ar fi Berwyns, şi munții cu restricții, cum ar fi

Black Mountains și Brecon Beacons.

 Poucher a folosit aceste volume preexistente ca bază pentru ghidurile

sale de buzunar pentru regiunile montane selectate, adăugând instrucțiuni

pentru rutele spre majoritatea vârfurilor menționate.

O inovație în domeniul ascensiunilor montane introdusă de Poucher

este desenarea traseului pe fotografia obiectivului, pentru a fi mai ușor de

găsit de către alpiniști. El îi sfătuiește pe drumeți să fie atenți la anumite

repere din teren pentru aflarea traseului, cum ar fi : megaliți, formațiuni

stâncoase, așezări, cascade, etc. De asemenea, face referiri și la

echipamentul neceasr în ascensiuni: haine viu colorate pentru vizibilitate,

haine groase împotriva frigului, cagule, rucsac, bocanci, piolet, hartă,

alimente, etc. El descrie abilităţile necesare, cum ar fi : orientarea după

hartă, prevenirea accidentelor, măsuri de precauție pentru a contracara

hipotermia, orientarea pe timp cețos, ploaie și zăpadă.

Fiecare dintre ghidurile sale include o listă de vârfuri principale,

detalii despre oraşe şi sate, informații despre punctele de acces spre trasee,

hărți și fotografii. Ghidurile lui Poucher se referă la arealele montane din

Marea Britanie, cum ar fi: The Welsh Peaks (1962),The Scottish Peaks (1965),

The Lakeland Peaks (1960), The Peak and Pennines (1966), The Magic of

Skye (1980).

Poucher a creat și o serie de cărţi pentru masa de cafea (coffee table

book), cu coperți tari, pentru a fi consultate în timpul ritualului. Acestea

includ ghiduri de călătorie pentru West Country, Scoția, Irlanda şi Ţara

Galilor.20

20 http://en.wikipedia.org/wiki/W._A._Poucher
 Ghiduri montane redactate de A.W.Poucher
(sursa http://books.google.ro/books?id=We3aWqPA6v0
C&hl=ro&source=gbs_similarbooks)

În România activitatea turisticǎ debuteazǎ la începutul secolului XIX,

iar în evoluţia ghidǎriei şi a ghidurilor turistice pot fi subliniate urmǎtoarele

repere cronologice:

-la începutul secolului XIX sunt menționate numeroase activități de

turism montan în arealul munților Ceahlău și Bucegi ;

-în 1838, sunt consemnate o serie de drumeţii ale lui Gheorghe

Asachi, cel care va publica şi o lucrare, considerată drept primul ghid

turistic montan românesc;

-înainte însă ca prima asociaţie de turism românească să ia fiinţă, sunt

semnalate grupări neoficiale de turişti, cea mai remarcabilă fiind trinitatea,

existentă în 1869, formată din pictorul Nicolae Grigorescu, chimistul Alfred

Bernath şi naturalistul Dimitrie Greceanu;

 -la data de 28 iulie 1872, oficialităţile aprobă înfiinţarea primului

club turistic din România, Siebenburgischer Alpenverein, Clubul alpin al

Transilvaniei, cu sediul în Braşov şi care a funcţionat până în 1881,

adunând peste 1600 de persoane;

-din iunie 1875 este semnalată o altă asociaţie îndreptată spre turism,

numită “Societatea geografilor”, cu sediul în Bucureşti, iar până la sfârşitul

secolului mai apar încă o serie de asociaţii turistice: „Cercul

ecscursioniştilor din Bucureşti” (1 ianuarie 1891) şi “Societatea carpatină

«Sinaia»” (11 martie 1893); această asociaţie îşi propunea construirea de

adăposturi montane, poteci de acces, dar şi realizarea unei biblioteci şi a

unui muzeu al Bucegilor;

-în data de 28 noiembrie 1880, la Sibiu, ia ființă cea mai importantă

asociaţie turistică: Siebenbürgischen Karpathenverein, cunoscută sub

iniţialele S.K.V., adică „Societatea Carpatină Ardeleană a Turiştilor” şi a

cărei prim preşedinte a fost Karl Conradt; organizaţia, care va funcţiona

fără întrerupere până în 1945, se va extinde repede şi va avea filiale şi

membri în: Giurgiu, Bucureşti, Bistriţa, Năsăud, Rodna, Braşov, Reghin,

Făgăraş, dar şi la Viena, Frankfurt şi Londra; SKV va construi peste 50 de

cabane şi va amenaja şi marca, mii de kilometri de poteci; Asociaţia va

edita, între 1881 şi 1944, Anuarul S.K.V., o tipăritură remarcabilă, de tip

enciclopedic, în care au fost prezentate rezultatele cercetărilor montane,

descrieri de trasee şi hărţi;21

-în 1902, apare la Iaşi, „Societatea de Gimnastică, Sport şi Muzică”

pe temelia unei prestigioase tradiţii de drumeţie moldavă; principalul

21 Vezi și http://www.skv.ro/asociatia-skv/
obiect de activitate al acesteia l-a constituit masivul Ceahlău, acolo unde a

fost construit un adăpost montan în 1908, pe locul actualei cabane Dochia;

asociaţia publică, în 1932, primul ghid turistic consacrat masivului şi în

1936, o hartă a Ceahlăului; tot această asociaţie a instituit aici, „Ziua

Muntelui” – o serbare valabilă şi astăzi, în fiecare zi de 6 august;

-la un an după ieşeni, în data de 24 ianuarie 1903, la Bucureşti lua

fiinţă „Societatea Turiştilor din România”, la iniţiativa lui Ludovic Mrazec

şi Alexandru Tzigara-Samurcaş; comitetul de conducere a acestei noi

asociaţii turistice număra, printre alţii, pe: biologul Grigore Antipa,

geograful Simion Mehedinţi, doctorul Ioan Cantacuzino, chimistul

Constantin Istrati, geologul Munteanu Murgoci, matematicianul Traian

Lalescu, scriitorul Alexandru Vlahuţă şi doctorul Alecu Urechia; asociaţia a

organizat numeroase drumeţii şi chiar a construit, în cei 16 ani de activitate,

două cabane: una în Piatra Craiului, inaugurată la 8 iunie 1908 şi una sub

Negoiu, inaugurată la data de 18 august 1908; realizarea cea mai

remarcabilă va rămâne însă elaborarea „Anuarului S.T.R.”, care va rivaliza

cu cel al S.K.V.-ului, conţinând informaţii variate, enciclopedice, descrieri

de natură, itinerare şi note de călătorie;

-în 1920 este creată la Sinaia asociaţia Hanul Drumeţilor,

transformatǎ ulterior în Touring Clubul Românie, având scop „cultural,

educativ, moral patriotic şi sportiv, o asociaţie pentru răspândirea turismului şi

crearea de parcuri naţionale în România.”; actul ei de naştere este semnat la 25

decembrie 1920, iar principalul animator a fost Bucura Dumbravă, autoarea

interesantei lucrări „Cartea munţilor”, un îndemn spre drumeţie şi educaţie

montană. Acestei lucrări i se vor adăuga şi altele, semnate de Mihai Haret;

 -datorită ambiţiilor crescute, această asociaţie se va transforma, la 10

iunie 1925, în „Turing-Clubul României” , asociaţie recunoscută oficial de

autorităţi la data de 2 aprilie 1926; organizaţia a funcţionat până în 1948,

perioadă în care a dinamizat mişcarea turistică din ţară şi a avut o serie de

performanţe demne de reţinut: mărirea şi înzestrarea Casei Peştera (1925),

terminarea construcţiei Casei Omul (1926), construirea Casei Piscul

Câinelui (1929), construirea Casei Suru (1939), dar şi repararea şi marcarea

potecilor de munte, propagarea cunoştinţelor pentru protecţia naturii

precum şi organizarea de excursii; sub egida T.C.R., au apărut mai multe

titluri consacrate Munţilor Carpaţi: „Le Massif de Bucegi” a lui Mihai Haret

(1931), „Tăul Roşu” de Valeriu Puşcariu (1934), „Case de adăpost şi

drumuri marcate” având drept coautori pe Emil Ţeposu şi Valeriu Puşcariu

(1942), „Valea Arieşului” a lui Vasile Rusu (1947), precum şi mai multe

hărţi ale munţilor din jurul Braşovului; Turing Clubul va sta la baza

Oficiului Naţional de Turism „Carpaţi”, de după cel de al doilea război

mondial;
 Coperta celui de-al doilea anuar al Bucegilor editat de TCR în 1927
(sursa https://mirceaordean.wordpress.com/category/tcr/)

-până atunci însă sunt semnalate încă o serie de asociaţii turistice cu

rezonanţă; prima este „Frăţia munteană”, înfiinţată în 1920, la Cluj, de Emil

Racoviţă, cu scopul cercetării şi cunoaşterii Munţilor Apuseni;

-în vestul ţării, sunt semnalate asociaţiile „La drum“, apărută la Arad

în 1924 precum şi „Clubul Turistic Bănăţean”, cu sediul la Caransebeş;

aceasta din urmă, născută la data de 16 martie 1935, având drept scop

declarat acela de a proteja natura, de a dezvolta turismul şi alpinismul, de a

promova cercetarea geografică, istorică, etnografică şi geologică a Munţilor

Banatului, va avea şi o iniţiativă extrem de originală, aceia de a realiza un

monument al turismului; acest monument unic în felul său, a fost dezvelit

în vara anului 1936, în zona „Şapte izvoare”, la altitudinea de 800 de metri,

lângă comuna Ruşchiţa Montană; pe el sunt gravate cuvintele:

„Turistule, ajuns sub poala pădurii,

Aruncă necazul şi patima urii,

Încearcă să prinzi din legile firii

Scânteia divină, virtutea iubirii”.

-tot între cele două războaie mondiale, mai sunt semnalate o serie de

asociaţii, care au avut o contribuţie importantă la dezvoltarea turismului

românesc; între acestea se remarcă: „Prietenii naturii”, imediat după

primul război mondial, „Clubul Alpin Român” (Bucureşti,1934), „Asociaţia

Drumeţilor din Munţii Iubiţi ai României”, cunoscută sub iniţialele

„ADMIR” şi ale cărei baze s-au pus în 1929, la cabana Padina din Bucegi; au

mai fost apoi „Asociaţia România Pitorească” (Bucureşti,1930) şi „Hai la

Drum” (Bucureşti, 1939);

-în 1934 se constituie Federaţia Societăţilor de Turism din România,

iar până în 1948, pe teritoriul României, sunt semnalate un total de 42 de

asociaţii şi cluburi de turism.22

Toate acestea au fost premise pentru dezvoltarea ghidajului turistic şi

al ghidurilor turistice care sunt elaborate într-o manieră sistematică

începând cu anii ’60 ai secolului XX, fiind mai numeroase în deceniile 7 şi 8.

Menţionǎm astfel ghidurile turistice ale judeţelor României, ghidurile

unităţilor montane din colecţia Munţii Noştrii, ghidurile din colecţia

Informații furnizate de Radu Beșuan, președinte al Asociației Turistice ”Gențiana” din

22

Bistrița
Monografii Montane, ghidurile staţiunilor turistice din colecţia Mic

Îndreptar Turistic (Editura Sport-Turism), etc.

Coperta colecției Mic Îndreptar Turistic

(sursa https://anticariatnou.wordpress.com/2013/06/13/targu-mures-onisie-hossu/)

În perioada actualǎ, când activitățile de relaxare și petrecere a

timpului liber cunosc o creștere în intensitate, s-au reeditat o serie de

ghiduri şi s-au redactat unele noi la o calitate superioarǎ şi în ediţii bilingve.

În acest context, în ultimul deceniu au apărut la Editura Vremea, în colecţia

”În Jurul Lumii”, ghidurile unor ţări şi oraşe turistice (Turcia, Austria,

Franţa, etc., Praga, Viena, Londra, Budapesta, etc.), în anul 2010 Editura

Adevărul Holding a lansat pe piaţă în colecţia ”National Geographic

Traveler” ghidurile mai multor ţări cu potenţial turistic, iar editura Litera a

scos pe piață în colecția ”Ghiduri Turistice Vizuale Top 10”, numeroase

ghiduri destinate unor țări și orașe.

 Coperta colecției În Jurul Lumii
(sursa http://www.emag.ro/in-jurul-lumii-tara-sfanta-israel-palestina-iordania-
ghid-turistic-vre973-645-309-0/pd/EP3050BBM/)
 GHIDUL TURISTIC

(Guide book, travel guide)

I.Tipuri de ghiduri turistice

Tipologia ghidurilor turistice se bazeazǎ pe urmǎtoarele criterii:

A) Criteriul taxonomiei unitǎţilor turistice funcţionale:

1)Ghiduri de nivel continental, care oferǎ informaţii despre reţeaua

principalelor tour-operatori, hǎrţi turistice generale şi obiective turistice

emblematice;

2)Ghiduri de nivel naţional, care ofera informaţii privind principalele

regiuni turistice, programe de traseu şi obiective specifice statului respectiv

(ex. ghidurile apărute la editurile Vremea, Adevărul Holding, National

Geographic Traveler);

3)Ghiduri de nivel regional, care conţin informaţii detaliate privind

oferta turisticǎ a unei regiuni abordate-obiective, infrastructurǎ, trasee

turistice, material cartografic (ex. ghidurile unităţilor montane din România

apărute în colecţiile Munţii Noştri şi Monografii Montane);

4)Ghiduri turistice zonale sau de traseu, care oferǎ informaţii pentru

un areal mai restrâns, pe criteriul diversitǎţii ofertei şi al omogenitǎţii;

5)Ghiduri de localitǎţi sau staţiuni turistice, care cuprind informaţii

despre oferta turisticǎ din cadrul unor localitǎţi sau staţiuni turistice (ex.

ghidurile apărute în colecţia Mic Îndreptar Turistic).

6)Ghiduri ale unor obiective turistice antropice (mǎnǎstiri, muzee,

biserici, monumente istorice, etc) şi naturale (peşteri, cascade, rezervaţii

naturale, etc.).
 Ghid de obiectiv turistic
(sursa http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe/ghidul-manastirilor-
romania/manastiri-romania-138025.html)

B)Criteriul activitǎţilor turistice dominante:

1)Ghiduri ale bazelor de agrement şi cazare care oferǎ informaţii

referitoare la spaţiile de agrement (terenuri de sport, bazine de înot,

cazinouri, parcuri de distracţie, etc.) şi la baza de cazare şi alimentaţie

publicǎ (profil, grad de confort, capacitate) dintr-o anumită regiune

turisticǎ;

2)Ghiduri ale turismului de tratament şi de refacere psihicǎ şi fizicǎ,

ce includ reţeaua staţiunilor şi stabilimentelor balneoclimaterice, gama de

afecţiuni tratate, compoziţia chimicǎ a apelor termale şi minerale,

elementele curative ale climatului, tratamentele aflate la dispoziţia

consumatorului;

3)Ghiduri ale obiectivelor culturale (festivaluri, muzee, catedrale,

etc).

C)Criteriul specializǎrii turiştilor:

1)Ghiduri pentru turismul de masǎ, care oferǎ informaţii generale şi

accesibile unei palete largi de turişti (geografie, istorie, trasee turistice,

cazare, alimentaţie, agrement);

2)Ghiduri pentru turismul de nişǎ, care oferǎ informaţii specializate

turiştilor interesaţi de anumite aspecte din naturǎ sau din cultura

tradiţionalǎ (alpinişti, speologi, personae interesate de biodiversitate, de

antropologie, de diferite geomorfosituri, de gastronomie, etc).

D)Criteriul complexității:

1)Ghiduri exhaustive, care conțin foarte multe informații din domenii

variate (istorie, cultură, gastronomie, evenimente, obiective și trasee

turistice);

2)Ghiduri de buzunar (handbook), care conțin doar informații strict

necesare pentru orientarea turistului la destinație;

3)Ghiduri-hărți (map guide), care se prezintă sub forma unei hărți,

însoțite de un text sintetic, pe care sunt trecute trasee turistice, rute stradale,

obiective importante, etc.

 Coperta unui ghid pentru turismul de nișă
(sursa http://www.karpatia.ro/shop/index.php?act=viewProd&productId=17)

II. Întocmirea ghidurilor turistice

A)Statutul ghidului turistic

Ghidul turistic este o lucrare literarǎ în care textul are un rol egal cu

cel al materialelor foto, fiind aşadar opera artistului fotograf şi a

scriitorului, scopul sǎu fiind acela de a ajuta turistul sǎ descopere o ţarǎ, o

regiune, o zonǎ sau o localitate.

B)Cerinţe generale privind conţinutul ghidurilor turistice

-prezentarea obiectivǎ a informaţiei fǎrǎ exagerǎrile specifice

reclamelor turistice;

-gradul de detaliere a informaţiilor prezentate trebuie sa se situeze

mult peste al celorlalte materiale publicitare cu caracter turistic;

-orientarea cǎtre informaţiile utile, menite sǎ confere siguranţǎ

potenţialului turist şi sǎ elimine din posibilele erori care ar putea apare în

derularea activitǎţii turistice (obiceiuri locale, accesibilitate, duratǎ, distanţe,

etc.);

-întregirea textului cu hǎrţi, planuri, fotografii, schiţe elocvente şi uşor

de citit, într-o proporţie adecvatǎ;

-introducerea şi actualizarea datelor privind serviciile turistice.

C)Principiile elaborǎrii ghidurilor turistice ca materiale publicitare

-modificarea în sens pozitiv a imaginii pe care o are turistul potenţial

despre un anumit obiectiv turistic;

-evidenţierea elementelor cu caracter de unicitate şi specialitate;

-imaginile create în proiecţiile mentale ale indivizilor, prin

parcurgerea informaţiilor din ghidul turistic, trebuie sǎ fie intense şi sǎ-şi

pǎstreze atractivitatea în timp;

-exprimarea trebuie sǎ se debaraseze într-o mare mǎsurǎ de clişeele

convenţionale;

-oferta naturalǎ, culturalǎ şi socialǎ prezentatǎ în cadrul ghidului

trebuie completatǎ cu informaţiile precise privind cheltuielile cǎlatoriei;

-dorinţa de nou şi de diferit a omului trebuie convertitǎ în informaţii

publicitare ( alte peisaje, alte culturi, alte obiceiuri decât cele cu care este

obişnuit clientul);

-în mesajele incluse în materialul publicitar trebuie prezentate

elemente frapante, pentru stimularea unei modalitǎţi eficiente de

transmitere a mesajului publicitar, şi anume comunicarea verbalǎ;

-se va pune accent pe diversitatea ofertei turistice şi se va sugera

imaginea unui produs turistic bogat în atracţii;

-orientarea ghidului spe evitarea aspectelor negative;

 -materialul publicitar trebuie întocmit în vederea derulǎrii unui sejur

cât mai îndelungat;

-trebuie corelate atracţiile extrasezoniere cu tarifele scǎzute din

aceastǎ perioadǎ, pentru a mǎri sezonul turistic şi a lǎrgi piaţa vizitatorilor.

D)Motivaţii ale deplasǎrilor cu scop turistic reflectate în ghidul

turistic

Pentru a deveni atractive, ghidurile turistice trebuie sǎ fie adaptate la

profilul psihologic al turiştilor şi la motivaţiile de cǎlatorie ale acestora,

dintre care menţionǎm:

-surprinderea modului de viaţǎ al oamenilor;

-elemente inedite;

-curiozitǎţi şi experimentarea unor situaţii aparte;

-informare şi înţelegerea unei realitǎţi la faţa locului;

-participarea la manifestǎri interesante;

-fuga de rutina cotidianǎ;

-petrecerea timpului liber într-un mod agreabil;

-practicarea unor sporturi;

-vizitarea unor situri cu semnificaţie istoricǎ şi culturalǎ importante.

E)Conţinutul în mesaje publicitare a ghidurilor turistice trebuie sǎ

ţinǎ cont de alegerea unei axe psihologice sau a unui element motor care sǎ

genereze stimularea unei motivaţii şi diminuarea unor frâne (inhibiţii

legate de anumite motivaţii, temeri legate de un anumit produs, temeri

legate de preţuri, de siguranţa turistului, etc.).

F)Întocmirea textului publicitar:

a)Caracteristicile textului:
 -sǎ fie memorizabil;

-sǎ fie dinamizant;

-sǎ fie clar;

-sǎ fie redactat într-un stil atractiv.

b)Elementele literare urmǎrite:

1)vocabularul trebuie sǎ conţinǎ:

-cuvinte încǎrcate cu semnificaţii (substantive, adjective, calificative, etc.);

-cuvinte utile pentru punerea în valoare a celor dintâi (prepoziţii,

comparaţii, adverbe);

-cuvinte – forţǎ, cu o puternicǎ încǎrcǎturǎ emoţionalǎ;

-transmiterea şi fixarea mesajelor;

-rigoare ştiinţificǎ;

-utilizarea unor termeni tehnici explicaţi prin note de subsol;

-proporția dintre verbe şi substantive conferǎ textului caracter dinamic,

prin urmare trebuie ales raportul adecvat pentru porţiunile de text care

cuprind descrieri (substantive, adjective, atribute, complemente) şi acţiuni

(verbe).

2)imaginile şi tehnicile de stimulare a imaginaţiei:

-metafora;

-comparaţia;

-analogia;

-personificarea;

-hiperbola.

3)sintaxa, care necesitǎ folosirea frazelor exclamative (titluri), enunţiative

(text), interogative (titluri) şi adresarea impersonala şi indirectǎ;

4)ilustrarea graficǎ trebuie sǎ cuprindǎ fotografii artistice, schiţe

elocvente, desene şi trebuie sǎ asigure limpezimea înţelegerii,

memorabilitate şi credibilitate.

III.Structura ghidurilor turistice

A)criterii de elaborare:

-în funcție de potențialul atractiv al zonei (natural, cultural, istoric);

-în funcție de scopul pentru care este redactat (relaxare, călătorie, aventură,

cură, educație);

B)modele de structurare:

a)ghidul de țară-ghidul de localitate

-elemente de geografie-așezare, cadru natural, populație, așezări, regiuni;

-elemente de istorie –etape de evoluție, evenimente marcante;

-elemente culturale-personalități, obiective arhitecturale, obiective

religioase, manifestări, ocupații tradiționale, gastronomie, etc.;

-trasee turistice tematice și obiective atractive;

-sfaturi practice (obiceiuri locale, funcționarea diferitelor componente

sociale, limbaj, orare, etc.);

b)ghidul de obiectiv:

-localizare;

-acces;

-istoric;

-caracteristici (geologice, geografice, istorice, culturale-după caz);

c)ghidul unităților montane:

-așezare geografică;

-limite;
-cadrul natural (geologie, relief, climă, hidrografie, biogeografie);

-obiective și trasee turistice;

d)ghidul stațiunilor:

-localizare;

-acces;

-profilul stațiunii;

-elemente de geografie (relief, climat, hidrografie, covor vegetal);

-factori terapeutici și relevanța lor pentru sănătate;

-infrastructură;

-obiective și trasee turistice;

e)ghidul de buzunar:

-localizarea destinației;

-acces;

-structuri de primire;

-obiective turistice;

-trasee turistice;

-informații despre mijloace de transport, obiective de agrement;

-sfaturi practice;
 Ghid din colecția Munții Noștri
(sursa https://anticariatnou.wordpress.com/2012/11/20/muntii-cindrel-colectia-
muntii-nostri-simona-fesci-poseda-harta/)

IV.Rolul şi importanţa ghidurilor turistice

Ghidurile turistice sunt un accesoriu care nu trebuie sǎ lipseascǎ din

bagajul unui turist deoarece: oferǎ informaţii, motiveazǎ cǎlǎtoria, ajutǎ

orientarea şi deplasarea cǎlǎtorilor, faciliteazǎ înţelegerea unor locuri sub

aspect geografic, istoric, cultural şi economic, educă.

Ghidurile turistice sunt adevărate manuale pentru cei care doresc să

pătrundă în universul călătoriilor și a locurilor noi. Vizitarea unei regiuni

sau a unui obiectiv turistic fără a consulta în prealabil sau pe parcurs un

ghid turistic este în mare parte sortită eșecului, deoarece turistul va omite

multe elemente atractive și va fi pus în dificultate în legătură cu orientarea

pe traseu.
 GHIDUL DE TURISM

(Tourist guide, Guide tour, Tour-manager)

I.Definiţii

A ghida însemnǎ a arǎta ceva cuiva, a conduce pe cineva spre o

anumitǎ destinaţie, a organiza şi direcţiona evenimentele.

Un ghid de turism (tourist guide) sau un ghid de tur (tour guide) acordǎ

asistenţǎ, informaţii şi interpretǎri cultural–istorice turiştilor, persoanelor

care organizeazǎ tururi, clienţilor individuali, stabilimentelor educaţionale

şi siturilor istorico – religioase.

Comisia Europeanǎ pentru Standarde considerǎ cǎ ghidul de turism este

persoana care ghideazǎ vizitatorii în limba pe care aceştia o aleg, şi

interpreteazǎ moştenirea culturalǎ şi naturalǎ a unui areal, în baza unei

calificǎri recunoscute de autoritǎţile în domeniu. De asemenea C.E.S

introduce şi termenul de tour–manager, care este persoana ce conduce şi

supravegheazǎ un itinerariu în numele tour–operatorului, asigurându-se cǎ

programul se desfǎşoarǎ aşa cum este prevǎzut în documentaţia

operatorului de turism şi este vândut clienţilor, acordând informaţii

practice.

În Europa, ghizii de turism sunt reprezentaţi de către Federaţia

Europeană a Asociaţiilor Ghizilor de Turism (EFTGA), iar la nivel mondial

de către Federaţia Mondială a Asociaţiilor Ghizilor de Turism (WFTGA).

În concluzie, ghidul de turism este persoana care în baza certificatului

de calificare şi a atestatului de ghid poate asigura desfǎşurarea în bune

condiţii a programelor turistice.

II.Contextul legislativ

Potrivit legislaţiei în vigoare profesia de ghid poate fi exercitatǎ de

cetǎţeni români cu vârsta de cel puţin 18 ani împliniţi, posesori ai unui

certificate de calificare obţinut în urma absolvirii unui curs de calificare la

una din instituţiile de profil autorizatǎ conform legii şi agreatǎ de

Ministerul Turismului.

Existǎ 3 tipuri de pregǎtire şi atestare în profesia de ghid:

-ghidul local, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe un teritoriu limitat;

-ghidul naţional, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe un teritoriu naţional şi

strǎinǎtate;

-ghidul specializat, care asigurǎ asistenţǎ turisticǎ pe anumite segmente

(turism litoral, turism montan, ghid cultural, ghid speologic, ghid sportiv,

ghid rezervaţie naturalǎ, ghid animator, ghid safari, etc.).

Profesia de ghid poate fi exercitatǎ fie ca activitate de bazǎ, fie ca

activitate complementarǎ, fie pe cont propriu, de cǎtre personae fizice, cu

condiţia sǎ fie respectate urmǎtoarele prevederi legale:

1)HG nr. 305/08.03.2002 privind atestarea şi utilizarea ghizilor de

turism, publicatǎ în M.O. nr. 140/21.03.2002;

2)Ordinul Ministrului Turismului nr. 263/20.06.2001, pentru

aprobarea normelor metodologice privind condiţiile şi criteriile pentru

selecţionarea, şcolarizarea, atestarea şi utilizarea ghizilor de turism, precum

şi atribuţiile acestora, publicat în M.O. nr. 437/06.08.2001.

III.Condiţiile şi criteriile necesare pentru selecţionarea, şcolarizarea,

atestarea şi utilizarea ghizilor de turism:

A)Selecţionarea şi şcolarizarea ghizilor de turism

 Selecţionarea candidaţilor pentru cursurile de calificare profesionalǎ în

profesia de ghid de turism local are loc în baza prevederilor Ordonanţei de

Guvern nr. 129/2000 privind formarea profesionalǎ a adulţilor, republicatǎ,

precum şi a actelor normative care reglementeazǎ aplicarea acesteia.

Condiţiile pentru selecţionarea candidaţilor sunt urmǎtoarele:

-vârsta între 18 – 65 ani;

-studii liceale cel puţin;

-sǎ nu fi suferit condamnǎri;

-sǎ fie apt din punct de vedere medical (sanǎtos clinic, psihic, fǎrǎ defecte

fizice de vorbire sau auz);

-sǎ cunoascǎ cel puţin o limbǎ strǎinǎ de circulaţie internaţionalǎ;

-sǎ aibǎ cunoştinţe de culturǎ generalǎ dovedite prin test de verificare.

Formarea profesionalǎ a ghizilor de turism se poate realiza prin

sistemul naţional de învǎţǎmânt, dar şi în cadrul sistemului de formare

profesionala a adulţilor.

Organizarea programelor de formare profesionalǎ în sistemul

formǎrii profesionale a adulţilor, precum şi evaluarea şi certificarea formǎrii

profesionale se fac în conformitate cu reglementǎrile în vigoare. Planurile şi

programele de pregǎtire pentru calificarea în meseria de ghid de turism se

elaboreazǎ de cǎtre unitǎţile care organizeazǎ cursurile de calificare şi

specializare, pe baza standardelor ocupaţionale recunoscute la nivel

naţional în condiţiile legii.

Persoanele care deţin documente care atestǎ pregǎtirea profesionalǎ

pentru una sau mai multe dintre categoriile de ghizi (local, naţional,

specializat) pot solicita atestatul aferent categoriei de ghid pentru care au

pregǎtirea profesionalǎ. La terminarea cursurilor se eliberează certificatul

de ghid.

B)Specializarea ghizilor

Specializarea profesionalǎ pentru categoria de ghid de turism naţional

sau ghid de turism specializat se realizeazǎ numai de cǎtre persoanele care

deţin certificate de calificare pentru ghid de turism.

Condiţiile pentru participarea la cursurile de specializare profesionalǎ

pentru categoriile de ghid de turism naţional sau specializat sunt

urmǎtoarele:

-sǎ aibǎ calificarea profesionalǎ pentru profesia de ghid;

-sǎ aibǎ cel puţin studii liceale;

-sǎ aibǎ vârsta între 18-62 ani pentru ghidul de turism specializat şi 18-65

ani pentru ghidul naţional;

-sǎ nu aibă cazier judiciar;

-sǎ fie apt din punct de vedere medical;

-sǎ dovedeascǎ cunoştinţe temeinice teoretice şi practice de culturǎ generalǎ;

-sǎ cunoascǎ o limbǎ strǎinǎ de circulaţie;

Organizarea cursurilor de specializare de cǎtre furnizorii de formare

profesionalǎ se realizeazǎ în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Persoanele care deţin documente care atestǎ specializarea pentru

categoria de ghid de turism naţional sau ghid de turism specializat pot

solicita Ministerului Turismului atestatul de ghid de turism naţional şi de

turism specializat.

C)Atestarea ghizilor de turism

 Profesia de ghid de turism în România poate fi exercitatǎ numai de

cǎtre persoane fizice deţinǎtoare de atestat de ghid. Atestatul de ghid de

turism este documentul eliberat de Ministerul Turismului prin care se

confirmǎ capacitatea profesionalǎ a persoanelor fizice calificate în profesia

de ghid de turism, de a exercita activitatea în una din categoriile de ghizi de

turism definite în normele metodologice specifice (local, naţional,

specializat).

Criteriile minime pentru obţinerea atestatului de ghid sunt:

-sǎ fie cetǎţean roman cu vârsta între 18 – 65 ani;

-studii medii cel puţin;

-cunoaşterea unei limbi de circulaţie internaţionalǎ dovedite cu acte

justificative;

-sǎ fie absolvent al unui curs de calificare profesionalǎ pentru profesia de

ghid (certificat de ghid), organizat de instituţiile autorizate ale Ministerului

Turismului;

-sǎ fie absolvent al unui curs de specializare organizat de instituţii

autorizate conform legii;

-sǎ nu aibǎ cazier judiciar;

-sǎ aibǎ o conduitǎ moralǎ ireproşabilǎ doveditǎ cu recomandare de la

ultimul loc de muncǎ;

-sǎ aibǎ o ţinutǎ corespunzǎtoare şi înfǎţişare fizicǎ agreabilǎ;

-sǎ fie apt din punct de vedere medical.

Documentaţia pe care solicitantul o va prezenta pentru obţinerea atestatului de

ghid de turism local este:

-cerere tipizatǎ;
-copie de pe actul de identitate;

-copie de pe certificatul de calificare în profesia de ghid;

-copie de pe atestatul privind cunoaşterea unei limbi strǎine;

-certificat de cazier judiciar;

-certificat medical;

-2 fotografii de tip buletin.

Aceastǎ documentaţie va fi prezentatǎ Autoritǎţii Naţionale pentru

Turism, iar termenul de eliberare a atestatului este de 30 de zile.

D)Utilizarea ghizilor de turism

Ghidajul şi pregǎtirea de ghid presupune deprinderi de a selecta

informaţia, în funcţie de audienţǎ, şi de a o prezenta într-un mod simplu şi

precis, precum şi îndrumarea vizitatorului pentru a vedea şi înţelege.

Activitatea de ghid de turism în România poate fi exercitatǎ fie ca

activitate de bazǎ, fie ca activitate complementarǎ–secundarǎ, numai de

cǎtre ghizii deţinǎtori de atestat şi ecuson.

Persoanele juridice autorizate cu activitate de turism (agenţii, pensiuni,

etc) pot utiliza ghizi de turism numai în baza unui contract individual de

muncǎ, deţinǎtori de atestat de turism. Profesia de ghid de turism poate fi

practicatǎ şi pe cont propriu de cǎtre persoane fizice autorizate în condiţiile

Legii 300/2004.

Ecusonul de ghid se elibereazǎ de Ministerul Turismului prin

Autoritatea Naţionalǎ pentru Turism. Retragerea atestatului de ghid are loc

dupǎ cum urmeazǎ:

-abateri comportamentale repetate;

-peste 5 reclamaţii întemeiate.

 Ridicarea sau retragerea atestatului de ghid se contestǎ în scris în termen

de 30 de zile, la Autoritatea Naţionalǎ pentru Turism.

IV. Atribuţiile şi sarcinile ghidului de turism

Ghidul de turism are obligaţia ca in timpul desfǎşurǎrii activitǎţii sǎ

deţinǎ asupra sa în permanenţǎ atestatul de ghid de turism şi sǎ poarte

ecusonul de ghid la vedere.

Ghidul de turism verificǎ înainte de plecare dacǎ are asupra sa toate

documentele programului turistic, se prezintǎ cu cel puţin o orǎ la locul de

adunare al turiştilor, identificǎ mijlocul de transport auto şi verificǎ modul

de prezentare al acestuia, urmǎreşte ca mijlocul de transport sǎ plece

conform orarului stabilit, la plecare ghidul face cunoscut turiştilor

programul pe ore şi zile menţionând traseul, obiectivele atractive, punctele

de oprire, locurile de cazare şi masǎ, posibilitǎţile de agrement, etc.

Ghidul de turism monitorizează permanent starea de spirit a

grupului pe toată perioada de sejur, utilizând metode adecvate în funcţie

de situaţia existentă. De asemenea:

-intermediază relaţiile dintre turişti, dintre turişti şi personalul din

turism sunt ori de cate ori situaţia creată impune acest lucru;

-asigură desfăşurarea obiectivelor programului în termenele stabilite,

urmărindu-se respectarea bugetului de timp alocat iniţial;

-rezolvă situaţiile de criză cu operativitate în vederea eliminării

disfuncţionalităţilor ce se pot declanşa;

-situaţiile de criză sunt rezolvate cu atenţie în funcţie de gravitatea

situaţiei, urmărindu-se încadrarea în normele legale impuse;

 -situaţiile de criză sunt rezolvate pe baza soluţiilor personale aprobate

de client/grup şi/sau sugerate/impuse de societatea organizatoare;

-asigură fluiditatea şi respectarea programului pe baza respectării

baremurilor programului de timp alocate fiecărei activităţi din programul

zilnic;

-adaptarea orarului la dorinţele grup / client se face cu condiţia

atingerii tuturor punctelor din program;

În unitǎţile de cazare şi alimentaţie publică va verifica igiena, dotarea

şi calitatea serviciilor. În cazuri de îmbolnǎvire sau accidentare a unor

participanţi va lua mǎsuri de asigurare a asistenţei medicale. De comun

acord cu turiştii, ghidul poate face modificǎri în cadrul excursiei sau

sejurului.

La întoarcerea din excursie sau sejur ghidul se va asigura ca

finalizarea acestuia sǎ se facǎ în bune condiţii.

 GHIDUL DE TURISM-CATEGORII PROFESIONALE

A)Ghid de turism intern (local, național)

a)Descrierea ocupaţiei

Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

persoane în excursii, trasee turistice şi/sau alte locuri interesante cum ar fi

muzee şi galerii de artă, clădiri publice sau industriale; monitorizează

activităţile turiştilor pe parcursul călătoriei şi le oferă diverse informaţii cu

character economic, istoric, cultural sau de altă natură privind localităţile şi

punctele de atracţie vizitate.

b)Sarcini principale

-însoţeşte indivizi sau grupuri de persoane în excursii, trasee turistice şi/sau

în locuri interesante cum ar fi muzee şi galerii de artă, clădiri publice sau

industriale;

-asigură transportul, cazarea, servitul mesei şi asistenţa medicală pentru

turiştii pe care îi conduce;

-asigură respectarea programului turistic şi încadrarea în termenele

stabilite;

-monitorizează activităţile vizitatorilor pentru a se asigura că aceştia

respectă regulile locului sau turului respectiv şi măsurile de siguranţă

impuse;

-se documentează şi oferă turiştilor informaţii cu caracter economic, istoric,

cultural sau de altă natură privind localităţile şi punctele de atracţie care se

află pe itinerarul excursiei şi răspunde la întrebările acestora;

-distribuie broşuri, prezintă materiale audiovizuale şi explică operaţiile şi

procesele care au loc în locurile vizitate;

-oferă informaţii despre viaţa animalelor sălbatice şi despre regulamentele

relevante, cum ar fi cele referitoare la sezonul de vânătoare şi pescuit;

-rezolvă problemele care apar în timpul excursiei (cum sunt furturi,

îmbolnaviri, pierderea documentelor de calatorie, defecţiuni tehnice ale

mijloacelor de transport, etc.) ;

-se ocupă de siguranţa fizică a grupului prin activităţi de oferire a primului

ajutor şi direcţionarea indivizilor spre ieşirile de urgenţă;

-verifică condiţiile de mediu, abilităţile şi capacităţile clienţilor pentru a

planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi comentariile necesare;

-stabileşte rute şi locuri de vizitat pe baza cunoştinţelor despre diferite zone

specifice;

-comunică într-o limbă de circulaţie internaţională cu vizitatorii străini;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane;

-participă periodic la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare.

c)Contextul muncii

-activităţilor se desfăşoară atât în aer liber cât şi în spaţii închise;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

sezon şi oportunităţile ivite;

-consecinţele erorilor în cadrul muncii pot fi grave;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-rexistă riscul de expunere la viruşi și de rănire;

d)Calificare
-studii medii sau postliceale;

-studii superioare;

e)Cunoştinţe şi deprinderi

-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, istorie şi arheologie,

geografie, limbi străine, transport, administraţie şi management;

-deprinderi de: învăţare, rezolvare a problemelor, management al

resurselor;

f)Aptitudini

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;

-aptitudini numerice;

-aptitudini spațiale;

-aptitudini de percepție a formei;

-abilități funcționărești;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;

2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală apropiată;

-claritate în vorbire;

-atenţie distributivă;

-rezistenţă fizică;

g)Caracteristici de personalitate
-practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană foarte

amabilă, sociabilă, spontană, orientată spre acţiune, serioasă şi meticuloasă

în realizarea sarcinilor; o persoană cu un bun echilibru emoţional şi un grad

crescut de independenţă.

B)Ghid montan

a)Descrierea ocupaţiei

Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

persoane în excursii sau/şi pe diferite trasee turistice montane;

monitorizează activităţile turiştilor şi le predă deprinderi cum ar fi

metodele de căţărat, tehnici de supravieţuire în zone nepopulate,

demonstraţii şi sfaturi despre utilizarea diverselor echipamente şi

materiale.

b)Sarcini principaleectivă şi permit diferenţierea între o pexpert) şi o persoană c

-însoţeşte indivizi sau grupuri de persoane în excursii sau/şi pe diferite

trasee turistice montane;

-asigură transportul, cazarea, şi asistenţa medicală pentru turiştii pe care îi

conduce;

-monitorizează activităţile turiştilor pentru a se asigura că aceştia respectă

regulile traseului respectiv şi măsurile de siguranţă impuse;

-oferă turiştilor informaţii cu caracter geografic, economic, istoric, cultural

sau de altă natură privind zonele şi punctele de atracţie care se află pe

traseul excursiei şi răspunde la întrebările acestora;

-rezolvă problemele care apar în timpul excursiei (îmbolnăviri, pierderi,

diverse accidente, etc.);

-protejează natura asigurându-se că turiştii pe care îi conduce nu distrug şi

nu poluează zonele turistice vizitate;

-intervine în situaţii de criză pentru a participa la salvarea turiştilor

accidentaţi sau aflaţi în pericol pe munte;

-alege locul potrivit şi se ocupă de instalarea taberei pentru înnoptat în

natură;

-se ocupă de siguranţa fizică a grupului prin activităţi de prevenire a

accidentelor şi prin oferirea primului ajutor;

-stabileşte rute şi locuri de vizitat pe baza cunoştinţelor despre diferite zone

specifice;

-verifică condiţiile de mediu, starea traseelor, abilităţile şi capacităţile

clienţilor pentru a planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi resursele

necesare;

-înainte de plecare, asamblează şi verifică echipamentul şi resursele

necesare;

-schimbă şi adaptează traseul în funcţie de rezistenţa fizică a turiştilor;

-oferă informaţii despre viaţa animalelor sălbatice şi despre regulamentele

relevante, cum ar fi cele referitoare la sezonul de vânătoare şi pescuit;

-predă deprinderi cum ar fi metodele de căţărat, tehnici de supravieţuire în

zone nepopulate şi oferă demonstraţii şi sfaturi despre utilizarea diverselor

echipamente şi materiale;

-evaluează riscurile unei acţiuni şi ia toate măsurile de precauţie pentru a

asigura securitatea clienţilor săi;

-vorbeşte limbi străine de circulaţie internaţională pentru a putea comunica

cu vizitatorii străini;
-participă periodic la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane.

c)Contextul munciiAceastă componentă conţine informaţiile esenţiale despre me

-majoritatea activităţilor se desfăşoară în aer liber;

-spaţiul poate prezenta temperaturi extreme, muncă la înălţime sau în

poziţii neuzuale;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

sezon şi oportunităţile ivite;

-consecinţele erorilor în cadrul muncii pot fi grave;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-există risc de expunere la intemperii, viruşi și risc de rănire;

d)Calificare

-studii medii sau postliceale;

-studii superioare;

e)Cunoştinţe şi deprinderi

-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, geografie, limbi străine,

siguranţă publică şi securitate;

-deprinderi de rezolvare a problemelor și de învăţare;

f)Aptitudinileo Aptitudin

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;

-aptitudini numerice;

-aptitudini spațiale;
-aptitudini de percepție a formei;

-abilități funcționărești;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;

2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-fermitate braţ-mână;

-timp de reacţie fizică;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală apropiată;

-localizarea sursei de sunet;

-vedere nocturnă;

-percepţie tridimensională;

-claritate în vorbire;

-atenţie distributivă;

-rezistenţă fizică;

-echilibru;

-dinamica puterii musculare;

g)Caracteristici de personalitate

-practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană amabilă,

sociabilă, spontană, curajoasă, orientată spre acţiune; o persoană cu un bun

echilibru emoţional şi un grad crescut de independenţă.

C)Turism ecvestru

a)Descrierea ocupaţiei
 Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

călăreţi în plimbări de agrement sau pe diverse trasee turistice;

monitorizează activităţile turiştilor pe parcursul activităţilor şi le predau

diverse deprinderi, cum ar fi: metode şi procedee de călărit, demonstraţii şi

sfaturi despre utilizarea diverselor echipamente.

b)Sarcini principale

-însoţeşte indivizi sau grupuri de călăreţi în plimbări de agrement sau pe

diverse trasee turistice;

-asigură transportul, cazarea, servitul mesei şi asistenţa medicală pentru

turiştii de care se ocupă;

-întocmeşte documentele administrative necesare parcurgerii traseelor

turistice: program turistic detaliat, program de îngrijire şi hrănire a cailor,

contracte cu prestatorii de servicii etc.;

-monitorizează activităţile turiştilor pentru a se asigura că aceştia respectă

regulile şi măsurile de siguranţă impuse;

-se documentează şi oferă turiştilor informaţii cu caracter economic, istoric,

cultural sau de altă natură privind localităţile şi punctele de atracţie care se

află pe itinerarul excursiei şi răspunde la întrebările acestora;

-stabileşte trasee ecvestre şi verifică permanent starea acestora;

-rezolvă problemele care apar în timpul plimbărilor de agrement sau pe

parcursul traseelor turistice (furturi, îmbolnaviri, pierderea documentelor

de călătorie, căderi de pe cal, răniri ale cailor, desprinderea potcoavelor,

ruperea sau deteriorarea harnaşamentului etc.);

-se ocupă de siguranţa fizică a grupului şi a cailor prin activităţi de oferire a

primului ajutor şi apelarea serviciilor specializate în cazuri grave;

-verifică condiţiile de mediu, abilităţile şi capacităţile clienţilor pentru a

planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi comentariile necesare;

-predă diverse deprinderi, cum ar fi metode şi procedee de călărit, şi oferă

demonstraţii şi sfaturi despre utilizarea diverselor echipamente;

-stabileşte traseele turistice ecvestre şi planifică activităţile recreative

complementare în funcţie de cerinţele clienţilor;

-stabileşte programul de hrănire, întreţinere şi de antrenament pentru caii

cu care lucrează;

-vorbeşte limbi străine de circulaţie internaţională pentru a putea comunica

cu vizitatorii străini;

-înainte de plecare şi pe parcursul traseului verifică echipamentul, starea

cailor, existenţa resursele necesare, etc.;

-periodic participă la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare pentru a

putea implementa cele mai noi şi mai bune metode şi tehnologii de lucru;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane;

c)Contextul muncii

-majoritatea activităţilor se desfăşoară în aer liber;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

solicitări şi oportunităţile ivite;

-consecinţele erorilor în cadrul muncii pot fi grave;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-risc de expunere la intemperii, viruşi și risc de rănire;

d)Calificare

-studii medii sau postliceale;

e)Cunoştinţe şi deprinderi

-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, geografie, zoologie,

limbi străine, transport, etc.;

-deprinderi de rezolvare a problemelor, deprinderi sociale, deprinderi

folosite în învăţare;

f)Aptitudinile

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;

-aptitudini numerice;

-aptitudini spațiale;

-aptitudini de percepție a formei;

-abilități funcționărești;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;

2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-fermitate braţ-mână;

-rapiditatea mişcării membrelor;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală;

-claritate în vorbire;

-rezistenţă fizică;

-echilibru;

g)Caracteristici de personalitate
 Practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană foarte

amabilă, sociabilă, orientată spre acţiune;o persoană cu un bun echilibru

emoţional şi un grad crescut de independenţă şi autonomie.

D)Ghid de turism sportiv

a)Domenii de profesare:

-drumeție, scrambling, canioning și escaladă, schi, snowboarding,

cicloturism, speologie, înot, navigație (rafting, kayaking, canoeing,

iahting), zbor cu aparate ultra ușoare (planor, deltaplan, parapantă), zbor

cu parapanta, etc.;

a)Descrierea ocupaţiei

Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

persoane în plimbări de agrement sau pe diverse trasee turistice;

monitorizează activităţile turiştilor pe parcursul activităţilor şi le predau

diverse deprinderi, cum ar fi: metode şi procedee de cățărare și coborâre pe

versanți și pe formațiuni stâncoase, tehnici de deplasare în mediul

cavernicol, tehnici de alunecare și de efectuare a virajelor cu schiurile și

snowboardul, tehnici de pedalare, cățărare și coborâre cu bicicleta, tehnicii

de navigație și de zbor, demonstraţii şi sfaturi despre utilizarea diverselor

echipamente.

b)Sarcini

-însoţeşte indivizi sau grupuri de persoane în locații specifice pentru

practicarea agrementului sportiv (pârtii, abrupturi stâncoase, și pe trasee

turistice de drumeție și cicloturism;

-asigură transportul, cazarea, şi asistenţa medicală pentru turiştii pe care îi

conduce;
-monitorizează activităţile turiştilor pentru a se asigura că aceştia respectă

regulile traseului respectiv şi măsurile de siguranţă impuse;

-oferă turiştilor informaţii cu caracter geografic, economic, istoric, cultural

sau de altă natură privind zonele şi punctele de atracţie care se află în

locația respectivă sau pe traseul excursiei şi răspunde la întrebările

acestora;

-rezolvă problemele care apar în timpul desfășurării activităților

agrementale (îmbolnăviri, pierderi, diverse accidente, etc.);

-protejează natura asigurându-se că turiştii pe care îi conduce nu distrug şi

nu poluează zonele turistice vizitate;

-intervine în situaţii de criză pentru a participa la salvarea turiştilor

accidentaţi sau aflaţi în pericol;

-alege locul potrivit şi se ocupă de instalarea taberei pentru înnoptat în

natură;

-se ocupă de siguranţa fizică a grupului prin activităţi de prevenire a

accidentelor şi prin oferirea primului ajutor;

-stabileşte rute şi locuri de vizitat pe baza cunoştinţelor despre diferite zone

specifice;

-verifică condiţiile de mediu, starea traseelor, abilităţile şi capacităţile

clienţilor pentru a planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi resursele

necesare;

-înainte de plecare, asamblează şi verifică echipamentul şi resursele

necesare;

-schimbă şi adaptează traseul în funcţie de rezistenţa fizică a turiştilor;

-oferă informaţii despre viaţa animalelor sălbatice şi despre regulamentele

relevante, cum ar fi cele referitoare la sezonul de vânătoare şi pescuit;

-predă diferite deprinderi și tehnici de supravieţuire în zone nepopulate şi

oferă demonstraţii şi sfaturi despre utilizarea diverselor echipamente şi

materiale;

-evaluează riscurile unei acţiuni şi ia toate măsurile de precauţie pentru a

asigura securitatea clienţilor săi;

-vorbeşte limbi străine de circulaţie internaţională pentru a putea comunica

cu vizitatorii străini;

-participă periodic la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane.

c)Contextul munciiAceastă componentă conţine informaţiile esenţiale despre me

-majoritatea activităţilor se desfăşoară în aer liber;

-spaţiul poate prezenta temperaturi extreme, muncă la înălţime și în

subteran sau în poziţii neuzuale;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

sezon şi oportunităţile ivite;

-consecinţele erorilor în cadrul muncii pot fi grave;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-există risc de expunere la intemperii, viruşi și risc de rănire;

d)Calificare

-studii medii sau postliceale;

-studii superioare;

e)Cunoştinţe şi deprinderi
-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, geografie, sport,

speologie, navigație, limbi străine, siguranţă publică şi securitate;

-deprinderi de rezolvare a problemelor și de învăţare;

f)Aptitudinileo Aptitudin

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;

-aptitudini numerice;

-aptitudini spațiale;

-aptitudini de percepție a formei;

-abilități funcționărești;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;

2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-fermitate braţ-mână;

-timp de reacţie fizică;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală apropiată;

-localizarea sursei de sunet;

-vedere nocturnă;

-percepţie tridimensională;

-claritate în vorbire;

-atenţie distributivă;

-rezistenţă fizică;
-echilibru;

-dinamica puterii musculare;

g)Caracteristici de personalitate

-practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană amabilă,

sociabilă, spontană, curajoasă, orientată spre acţiune; o persoană cu un bun

echilibru emoţional şi un grad crescut de independenţă.

E)Ghid de animație

a)Descrierea ocupaţiei

Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

persoane în excursii, trasee turistice şi/sau alte locuri interesante cum ar fi

muzee şi galerii de artă, clădiri publice sau industriale, obiective de

agrement; monitorizează activităţile turiştilor pe parcursul călătoriei şi le

oferă diverse informaţii cu caracter economic, istoric, cultural sau de altă

natură privind localităţile şi punctele de atracţie vizitate.

b)Sarcini principale

-însoţeşte indivizi sau grupuri de persoane în excursii, trasee turistice şi/sau

în locuri interesante cum ar fi muzee şi galerii de artă, clădiri publice sau

industriale, obiective de agrement (terenuri de sport, săli de sport, săli de

fitness, bazine de înot, pârtii de schi, etc.);

-asigură transportul, cazarea, servitul mesei şi asistenţa medicală pentru

turiştii pe care îi conduce;

-asigură respectarea programului turistic şi încadrarea în termenele

stabilite;
-monitorizează activităţile vizitatorilor pentru a se asigura că aceştia

respectă regulile locului sau turului respectiv şi măsurile de siguranţă

impuse;

-se documentează şi oferă turiştilor informaţii cu caracter economic, istoric,

cultural sau de altă natură privind localităţile şi punctele de atracţie care se

află pe itinerarul excursiei şi răspunde la întrebările acestora;

-distribuie broşuri, prezintă materiale audiovizuale şi explică operaţiile şi

procesele care au loc în locurile vizitate;

-oferă informaţii despre viaţa animalelor sălbatice şi despre regulamentele

relevante, cum ar fi cele referitoare la sezonul de vânătoare şi pescuit;

-verifică condiţiile de mediu, abilităţile şi capacităţile clienţilor pentru a

planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi comentariile necesare;

-stabileşte rute şi locuri de vizitat pe baza cunoştinţelor despre diferite zone

specifice;

-comunică într-o limbă de circulaţie internaţională cu vizitatorii străini;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane;

-participă periodic la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare.

-definește modurile de organizare între turişti;

-insuflă dinamism organizaţiei sau unitǎţii turistice respective;

-crează o stare de spirit beneficǎ;

-se centreze pe nevoile, dorinţele şi problemele fiecǎrui membru al

grupului;

-determine recunoaşterea unei plǎceri sau dorinţe, dându-i fiecǎruia ocazia

de a descoperi şi de a participa la viaţa grupului;

-susține procesul de socializare în grup;

c)Contextul muncii

-activităţilor se desfăşoară atât în aer liber cât şi în spaţii închise;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

sezon şi oportunităţile ivite;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-rexistă riscul de expunere la viruşi și de rănire;

d)Calificare

-studii medii sau postliceale;

-studii superioare (filologie, muzică, actorie);

e)Cunoştinţe şi deprinderi

-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, istorie, arheologie,

arhitectură, geografie, limbi străine, arta spectacolului, administraţie şi

management;

-deprinderi de: învăţare, comunicare, rezolvare a problemelor,

management al resurselor;

f)Aptitudini

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;

-aptitudini artistice;

-aptitudini spațiale;

-aptitudini de percepție a formei;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;
2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală apropiată;

-claritate în vorbire;

-atenţie distributivă;

-constituție fizică agreabilă;

g)Caracteristici de personalitate

-practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană foarte

amabilă, sociabilă, spontană, înzestrată cu talent artistic și imaginație,

orientată spre acţiune, serioasă şi meticuloasă în realizarea sarcinilor; o

persoană cu un bun echilibru emoţional şi un grad crescut de

independenţă.

F)Ghid de ecoturism (floră, faună, peisaj, etnografie)

a)Descrierea ocupaţiei

Practicanţii unei astfel de ocupaţii însoţesc indivizi sau grupuri de

persoane în excursii sau/şi pe diferite trasee turistice în cadrul ariilor

protejate; monitorizează activităţile turiştilor şi le prezintă diferite aspecte

legate de biodiversitate, geodiversitate, ocupații tradiționale și dă sfaturi

despre utilizarea diverselor echipamente şi materiale.

b)Sarcini principaleectivă şi permit diferenţierea între o pexpert) şi o persoană c

-însoţeşte indivizi sau grupuri de persoane în excursii sau/şi pe diferite

trasee turistice;

-asigură transportul, cazarea, şi asistenţa medicală pentru turiştii pe care îi

conduce;
-furnizează informații despre starea și evoluția vremii;

-monitorizează activităţile turiştilor pentru a se asigura că aceştia respectă

regulile traseului respectiv şi măsurile de siguranţă impuse;

-oferă turiştilor informaţii despre elementele care fac obiectul conservării

(floră, faună, relief, procese hidrogeologice, arhitectură și activități

tradiționale) şi răspunde la întrebările acestora;

-rezolvă problemele care apar în timpul excursiei ( îmbolnăviri, pierderi,

diverse accidente, etc.);

-protejează natura asigurându-se că turiştii pe care îi conduce nu distrug şi

nu poluează zonele turistice vizitate;

-intervine în situaţii de criză pentru a participa la salvarea turiştilor

accidentaţi sau aflaţi în pericol;

-se ocupă de siguranţa fizică a grupului prin activităţi de prevenire a

accidentelor şi prin oferirea primului ajutor;

-stabileşte rute şi locuri de vizitat pe baza cunoştinţelor despre diferite zone

specifice;

-verifică condiţiile de mediu, starea traseelor, abilităţile şi capacităţile

clienţilor pentru a planifica itinerariile excursiilor, instructajul şi resursele

necesare;

-înainte de plecare, asamblează şi verifică echipamentul şi resursele

necesare;

-schimbă şi adaptează traseul în funcţie de rezistenţa fizică a turiştilor;

-evaluează riscurile unei acţiuni şi ia toate măsurile de precauţie pentru a

asigura securitatea clienţilor săi;

-vorbeşte limbi străine de circulaţie internaţională pentru a putea comunica

cu vizitatorii străini;

-participă periodic la cursuri de specializare şi/sau perfecţionare;

-identifică şi mediază eventualele conflicte ce pot apărea în cadrul grupului

de turişti sau între aceştia şi alte persoane.

c)Contextul munciiAceastă componentă conţine informaţiile esenţiale despre me

-majoritatea activităţilor se desfăşoară în aer liber;

-spaţiul poate prezenta temperaturi extreme, muncă la înălţime sau în

poziţii neuzuale;

-munca realizată se desfăşoară în cadrul unui orar flexibil în funcţie de

sezon şi oportunităţile ivite;

-consecinţele erorilor în cadrul muncii pot fi grave;

-munca presupune interacţiuni interpersonale foarte frecvente;

-există risc de expunere la intemperii, viruşi și risc de rănire;

d)Calificare

-studii medii sau postliceale;

-studii superioare (biologie, geografie, geologie);

e)Cunoştinţe şi deprinderi

-cunoştinţe referitoare la: servicii clienţi şi personal, geografie, biologie,

geologie, etnografie, limbi străine, siguranţă publică şi securitate;

-deprinderi de rezolvare a problemelor și de învăţare;

f)Aptitudinileo Aptitudin

1)Aptitudini cognitive

-abilități generale de învățare;

-aptitudini verbale;
-aptitudini spațiale;

-aptitudini de percepție a formei;

-abilități funcționărești;

-rapiditate în reacții;

-capacitate decizională;

2)Aptitudini psihomotorii senzoriale şi fizice

-coordonarea membrelor;

-fermitate braţ-mână;

-timp de reacţie fizică;

-acuitate auditivă;

-acuitate vizuală apropiată;

-localizarea sursei de sunet;

-vedere nocturnă;

-percepţie tridimensională;

-claritate în vorbire;

-atenţie distributivă;

-rezistenţă fizică;

-echilibru;

-dinamica puterii musculare;

g)Caracteristici de personalitate

-practicantul unei astfel de ocupaţii ar trebui să fie o persoană amabilă,

sociabilă, spontană, curajoasă, orientată spre acţiune; o persoană cu un bun

echilibru emoţional şi un grad crescut de independenţă.

 DOMENII DE PREGĂTIRE A GHIDULUI DE TURISM

I.Psihologia grupului şi psihologia turistului. Profile de

turişti. Comportamentul turistului.

Activitatea ghidului de turism presupune gestionarea informaţiilor

turistice, organizarea programului turistic şi îndrumarea turiştilor. De

aceea este foarte importantǎ cunoaşterea psihologiei şi dinamicii grupului

de turişti în vederea stabilirii unui climat de comunicare şi relaxare atât

între ghid şi participanţi cât şi între membrii grupului respectiv. Indivizii

care alcǎtuiesc un grup turistic formeazǎ caracterul grupului şi imprimǎ

acestuia un mod propriu de comportament. Aceştia pot acţiona ca un grup

plǎcut, agreabil sau dimpotrivǎ, ca un grup dificil, care ridicǎ probleme

ghidului sau tuturor participanţilor, determinând dezmembrarea acestuia.

O parte importantǎ a activitǎţii ghidului o reprezintǎ tocmai crearea

stǎrii de unitate şi armonie necesarǎ bunei derulǎri a acţiunilor grupului. De

asemenea, este important ca ghidul sǎ observe cum se înţeleg şi cum

acţioneazǎ membrii grupului între ei deoarece, dacǎ apar neînţelegeri în

grup, datoria ghidului este de a rezolva problemele şi de a restabili liniştea

şi siguranţa. Cunoscând caracteristicile grupurilor de indivizi sau ale

indivizilor în parte, ghidul de turism va fi în stare sǎ anticipeze, sǎ înţeleagǎ

şi sǎ controleze în sens pozitiv comportamentul şi reacţiile oamenilor pe

care îi întâlneşte şi îi ghideazǎ.

Factorii care caracterizeazǎ şi determinǎ profilul turistului sunt :

a)factori geografici, care se referǎ la locul de provenienţǎ a turiştilor şi la

psihologia şi preferinţele imprimate acestora; de exemplu locuitorii

regiunilor nordice sau montane vor avea preferinţe pentru locuinţele

confortabile, ei vor fi în general introvertiţi mai puţin exuberanţi decât

oamenii din zonele sudice însorite a cǎror viaţǎ se petrece în cea mai mare

parte în afara locuinţei. Turiştii din sud au preferinţǎ pentru culorile vii,

zilele calde şi însorite şi au tendinţa de a trǎi în relaţii strânse cu vecinii.

b)factori social-economici, care se referǎ la climatul social şi economic în

care trǎiesc în mod obişnuit turiştii. Comportamentul şi o mare parte a

vieţii unei persoane sunt influenţate de munca şi de mediul în care aceasta

trǎieşte. Turiştii din ţǎrile puternic industrializate îşi petrec cea mai mare

parte a timpului într-o lume închisǎ, de multe ori monotonǎ, care se aflǎ

încontinuu sub presiunea lipsei de timp. Oraşele aglomerate, traficul intens

şi staţiunile înţesate de lume sunt tipice pentru aceste ţǎri, de aceea

locuitorii acestora vor fi atraşi de locurile larg deschise şi de plajele

singuratice. Persoanele din regiunile îndepǎrtate faţǎ de destinaţia turisticǎ

şi din ţǎrile în curs de dezvoltare, vor cǎuta distracţii care în ţǎrile lor nu

existǎ, dar de care au auzit vorbindu-se. Oraşele mari şi aglomerate,

cinematografele, teatrele şi activitǎţile tipice ale orǎşenilor din zonele

respective se vor numǎra printre preferinţele vizitatorilor.

c)factori psihologici, care se referǎ la motivaţia pentru care turiştii se aflǎ

angrenaţi în programul turistic respectiv (relaxare, cunoaştere, nevoie de

culturǎ, distracţie şi aventurǎ etc.). Percepţia asupra obiectivelor şi locurilor

turistice pe care la viziteazǎ precum şi convingerile legate de actul turistic

respectiv şi atitudinile faţǎ de convieţuirea în grupul turistic format

(individualist, solidar, comunicativ, etc) poartǎ amprenta factorilor

psihologici.
d)factori culturali, reprezentaţi prin sistemul de valori care guverneazǎ

comportamentul turiştilor în comunitate şi în grupul respectiv, rezultat al

mediului educaţional în care s-au format.

e)factori personali, care se referǎ la personalitate (temperament, caracter),

imaginea de sine, situaţia materialǎ, ocupaţia, stilul de viaţǎ şi vârsta

turiştilor.

În funcţie de aceşti factori se disting mai multe modele

psihocomportamentale de turişti:

a)modelul turistului sedentar-retras, care îşi conservǎ obiceiurile şi trece

neobservat;

b)modelul turistului sedentar-mobil, deschis la nou, amator de odihnǎ şi

relaxare;

c)turistul itinerant, care viziteazǎ, fotografiazǎ, participǎ la evenimentele

culturale, cunoaște oameni și locuri, etc;

d)modelul turistului nomad, dominat de motivaţii multiple (evadare,

aventurǎ, voiaj religios, artistic sau artizanal);

e)modelul turistului psihocentric, organizat, îngrijorat, calculat, puţin

sociabil;

f)modelul turistului alocentric, aventuros, puţin pretenţios, sociabil, atras

de diversitate;

g)modelul turistului introvertit, tǎcut, rezervat, atent, retras, studios, încet;

h)modelul turistului extrovertit, amator de distracţie, spontan, expansiv,

comunicativ, sǎritor;

i)modelul turistului explorator, flexibil, prospector, exclusivist,

necontrolabil, discret;
j)modelul turistului aventuros, spontan, întreprinzǎtor, inovativ, curios,

cultivat, sociabil.

II.Structurile de primire turistice

Conform HG nr. 1328/2001 structurile de primire turistice, indiferent

de forma de proprietate și organizare, se clasifică în funcție de

caracteristicile constructive, de calitatea dotărilor și a serviciilor prestate.

Pentru protecția turiștilor serviciile de cazare și alimentație publică se

asigură numai în structuri de primire turistice clasificate.

Prin structuri de primire turistice clasificate, în sensul prezentei

hotarâri, se înțeleg orice construcții și amenajări destinate, prin proiectare și

execuție, cazării sau servirii mesei pentru turiști, împreună cu serviciile

specifice aferente. Structurile de primire turistice includ:

a)structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare turistică:

hoteluri, hoteluri - apartament, moteluri, hoteluri pentru tineret, hosteluri,

vile turistice, cabane, bungalouri, sate de vacanță, campinguri, apartamente

sau camere de închiriat în locuințe familiale ori în clădiri cu altă destinație,

nave fluviale și maritime, pensiuni turistice și pensiuni agro-turistice și alte

unitati cu funcțiuni de cazare turistică;

b)structuri de primire turistice cu funcțiuni de alimentație

publică: unități de alimentație din incinta structurilor de primire cu

funcțiuni de cazare, unități de alimentație publică situate în municipii,

pe trasee și în stațiuni turistice;

c)structuri de primire turistice cu funcțiuni de transport: transport

feroviar, transport rutier, transport fluvial, trasport maritim, transport

pe cablu;
 d)structuri de primire turistice cu funcțiuni de agrement: club,

casino, instalații şi dotări specifice agrementului turistic;

e)structuri de primire turistice cu funcțiuni de tratament balnear:

stațiuni balneare, stațiuni climaterice, stațiuni balneoclimaterice; instalații

pentru valorificarea factorilor naturali; unități sanitare, inclusiv baze de

tratament, cu personal medico-sanitar corespunzător și acreditat în

condițiile legii, adecvate acordării asistenței medicale balneare și de

recuperare; căi de acces, infrastructuri urban-edilitare, telecomunicații;

amenajări pentru odihnă și relaxare.

III.Agenția de turism

Conform Hotarârii Guvernului României nr. 513 din august 1998,

”agenția de turism este o unitate specializată care organizează, oferă și vinde

pachete de servicii turistice sau componente ale acestora”. Prin urmare agenția

de turism este o intreprindere comercială care:

-asigură prestarea serviciilor turistice de transport, cazare, alimentație,

agrement, tratament, etc.;

-organizează călătorii individuale sau colective, la preț forfetar, cu un

program fie stabilit de agenție, fie la libera alegere a clientului.

Varietatea serviciilor solicitate de către turiști se regăsește în tipologia

agențiilor de turism, după cum urmează:

a)după denumirea tehnică şi dimensiune:

-agenții de turism tour-operatoare (en-grosistă), care organizează și vând

pe cont propriu pachete de servicii turistice sau componente ale acestora,

direct sau prin intermediari;

-agenții de turism detailiste, care furnizează informații despre voiaje,

produse turistice, tarife, etc., și vând sau oferă spre vânzare, în contul unei

agenții de turism tour-operatoare, pachete de servicii sau componente,

contractate cu acestea.

-agenții de turism mixte;

b)după denumirea unui canal de distribuţie:

-agenții implant;

-agenții franciză

-agenții virtuale;

c)după traficul de turişti:

-agenții emiţătoare;

-agenții receptive;

d)după produsele oferite:

-agenţii care oferă servicii complete;

-agenţii de stimulare (incentive);

-agenţii comerciale;

-agenţii pentru croaziere;

-agenţii de tip ”implant”;

-agenţii organizatoare de circuite;

-agenţii organizatoare de voiaje prin poştă;

e)în funcție de forma de exploatare:

-agenții integrate unui lanț de agenții de turism, aparținând unui Tour-

operator;

-agenții afiliate unuia sau mai multor Tour-operatori independenți sau

dintr-un concern;
-agenții independente, care încheie cu diverși Tour-operatori parteneriate

sau contracte pe perioade delimitate sau contracte pe anumite pachete

turistice;

f)în funcție de aria de acțiune:

-agenții multinaționale, cu puncte de lucru deschise în mai multe țări;

-agenții naționale cu rețele de lucru în țara de origine;

-agenții unice, cu un singur sediu:

g)în funcție de conținutul activității:

-agenții de leisure, care activează în sectorul turismului de vacanță;

-agenții de business, care deservesc sectorul turismului de afaceri;

-agenții cu ofertă de servicii generale, cuprinzând ambele forme de turism;

h)în funcție de numărul de angajați:

-agenții mici, cu 1-10 angajați;

-agenții medii, cu 10-25 angajați;

-agenții mari, cu peste 25 angajați.

La nivel european există peste 30.000 de agenții de turism, dintre care

cele mai multe sunt agenții independente, implicate, în special, în vânzarea

serviciilor turistice en detail.

Organizarea și funcționarea agențiilor de turism este reglementată

prin HG 1267/2010, în baza căreia sunt acordate licențe și brevete în turism.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 238/2001, licențele de turism se

eliberează de către Direcția Generală de Autorizare și Control din cadrul

Ministerului Turismului. Brevetul în turism se acordă persoanelor care

conduc agenții de turism, filiale ale acestora din alte localități, hoteluri,

moteluri, campinguri (cu o capacitate de peste 100 de locuri de cazare), sate

de vacanță, cabane și unități de alimentație pentru turism de categoria I și

"Lux", cu o capacitate mai mare de 50 de locuri la mese. În functie de

nivelul și de complexitatea pregătirii profesionale și de îndeplinirea

criteriilor minime, se eliberează brevete de turism pentru urmatoarele

funcții:

-manager în activitatea de turism;

-director de agenție de turism tour-operatoare;

-director de agenție de turism detailistă;

-director de hotel;

-director de restaurant;

-cabanier.

IV.Serviciile turistice

Conceptul de potenţial turistic, pentru a deveni o ofertǎ turisticǎ realǎ,

trebuie corelat cu prestaţiile turistice, care pun în valoare caracteristicile

atractive ale unei zone.

Corespunzǎtor etapelor pe care le parcurge un turist de la reşedinţa sa

permanentǎ pânǎ la destinaţia turisticǎ şi înapoi, se desfǎşoarǎ un complex

de activitǎţi menite sǎ satisfacǎ nevoile variate de consum, în funcţie de

preferinţele solicitanţilor de servicii. În mod inevitabil, aceste activitǎţi de

prestare a serviciilor turistice se aflǎ într-o strânsǎ interdependenţǎ, iar

realizarea lor presupune existenţa unor unitǎţi economice prestatoare

(societǎţi comerciale, agenţii de turism, etc.) care se specializeazǎ pentru

serviciile respective (cazare, masǎ, agrement, transport).

Ghidul de turism este obligat sǎ cunoascǎ structura şi caracteristicile

acestor servicii precum şi mecanismul de producere şi livrare a lor cǎtre

turişti. Dacǎ aceste servicii turistice sunt precare, superficiale, slab calitative

şi prestate dezinteresat, actul turistic va fi compromis, iar ghidul și agenția

de turism vor primi un calificativ slab din partea turiştilor.

Produsele turistice oferite de aceste unitǎţi prestatoare de servicii sunt

solicitate în contextul petrecerii plǎcute a timpului liber şi, ca atare, trebuie

sǎ ofere turiştilor satisfacţie materialǎ şi calitativǎ în urma consumului

turistic.

Concretizarea acestor oferte de produse turistice a necesitat crearea şi

dezvoltarea unei baze în toate zonele turistice (reţea de unitǎţi de cazare, de

restaurante, de unitǎţi prestatoare de agrement, baze de tratament,

balneomedical, etc.). În acest fel, volumul şi complexitatea ofertei turistice a

generat dezvoltarea unei adevǎrate industrii a cǎlǎtoriilor şi turismului.

Ghidul de turism are sarcina de a supraveghea prestarea serviciilor

turistice cǎtre grupurile de turişti pe care le îndrumǎ şi de a asigura, prin

cunoştinţele şi îndemnarea sa, o relaţie corectǎ între prestatorii de servicii,

grupul de turişti şi agenţia de turism care a conceput produsul turistic

respectiv (excursie, sejur, etc.).

Deosebit de important în profesia de ghid este cunoaşterea structurii şi

funcţionǎrii sistemului de servicii turistice deoarece acestea reprezintǎ

materializarea concreatǎ a produsului turistic pentru care s-au cheltuit

anumite sume de bani. De calitatea şi promtitudinea serviciilor turistice

depinde în mare mǎsurǎ reuşita unei activitǎţi turistice.

A)Serviciile de transport turistic

Acestea se încadreazǎ în categoria serviciilor turistice de bazǎ şi

asigurǎ deplasarea turistului din bazinul cererii în bazinul ofertei, în cazul

turismului de sejur sau pe toatǎ durata cǎlǎtoriei în cazul turismului

itinerant. Transportul turistic reprezintǎ prima formǎ de manifestare a

consumului turistic fiind o componentǎ la care în general nu se poate

renunţa.

În desfǎşurarea transporturilor turistice se apeleazǎ la o varietate de

mijloace de transport, alegerea acestora fiind determinatǎ de distanţa de

parcurs, specificul itinerariului, motivul deplasǎrii, starea cǎilor de

comunicaţii, nivelul tarifelor aplicate.

Transporturile turistice rutiere deţin primul loc în desfǎşurarea

traficului turistic, deplasarea realizându-se fie cu autovehicule proprii, fie

cu autovehiculele societǎţilor comerciale. Avantajele turismului rutier sunt :

-libertatea de mişcare;

-atractivitatea voiajului;

-costul cǎlǎtoriei.

Transportul feroviar reprezintǎ una dintre formele de transport cele mai

vechi şi se remarcǎ prin urmǎtoarele avantaje :

-costul relativ scǎzut;

-gradul de confort ridicat (spaţiu, căldură, muzică, restaurant, cuşete, etc.).

Transportul turistic aerian este utilizat în principal pentru cǎlǎtoriile pe

distanţe lungi şi foarte lungi şi prezintǎ urmǎtoarele avantaje :

-durata scurtǎ a cǎlǎtoriei;

-grad ridicat de confort.

Ca dezavantaje amintim:

-dependenţa de condiţiile atmosferice;

-costul ridicat al cǎlǎtoriei;

-îmbarcarea şi debarcarea se realizeazǎ în afara marilor oraşe ceea ce

reclamǎ şi utilizarea transportului la sol.

Transporturile maritime şi fluviale oferǎ un produs turistic numit

croazierǎ, o formǎ de turism cu vaporul care apeleazǎ pentru asigurarea

cazǎrii la hoteluri de pe mal atunci când este cazul. Acestea prezintǎ câteva

avantaje:

-servirea mesei se poate face 24 din 24 ore;

-turiştii au o gamǎ largǎ de posibilitǎţi de divertisment (baruri, restaurante,

sǎli de fitnes, cinema, cazino, sǎli de spectacole, magazine).

Existǎ mai multe tipuri de croaziere:

-croaziere care asigurǎ un circuit prin mai multe porturi;

-zbor şi croazierǎ;

-zbor, croazierǎ şi sejur;

-croazierǎ în jurul lumii;

-croazierǎ cu tematicǎ (concerte, vizitarea unor vestigii istorice).

B)Serviciile de cazare vizeazǎ crearea condiţiilor şi a confortului pentru

adǎpostirea şi odihna cǎlǎtorului. Aceste servicii reprezintǎ un produs al

industriei hoteliere şi cuprinde totalitatea proceselor desfǎşurate în unitǎţile

de cazare în legǎturǎ cu primirea, sejurul şi plecarea turistului.

Principalele activitǎţi ale serviciilor de cazare sunt :

-cazarea propriu-zisǎ;

-serviciul de alimentaţie;

-activitǎţile cultural artistice şi de agrement;

-activitǎţi de intermediere (închirieri de obiecte şi mijloace de transport,

servicii de traducere, servicii de supraveghere a copiilor, servicii

comerciale).

C)Serviciile prestate în unitǎţile de alimentaţie publicǎ pentru turişti

se desfǎşoarǎ în unitǎţi specializate şi includ douǎ componente :

-producţia de preparate culinare;

-serviciile de servire.

Producţia de preparate culinare este o activitate complexǎ de

transformare a materiilor prime alimentare (carne, legume, fructe, cereale,

etc) în produse finite (alimente) pe baza specificaţiilor din reţetele de

fabricaţie şi din planurile meniu. Aceastǎ activitate se desfǎşoarǎ în

bucǎtǎrie, compartiment spre care converg materiile prime şi forţa de

muncǎ. Dintre caracteristicile de preparate culinare menţionǎm :

-grad redus de mecanizare ;

-producţie de serie micǎ şi unicate ;

-structurǎ sortimentalǎ variatǎ ;

-modificarea zilnicǎ a unei pǎrţi din structura sortimentalǎ ;

-reluarea zilnicǎ a producţiei de la faza aprovizionǎrii bucǎtǎriilor cu

materiale prime necesare;

-proces de producţie fǎrǎ stoc.

Serviciile de servire a preparatelor culinare cǎtre turişti se desfǎşoarǎ

în restaurante, sǎli de mese, etc., şi presupun livrarea felurilor de mâncare

comandate şi a bǎuturilor solicitate de cǎtre turişti.

Ghidul de turism trebuie sǎ se îngrijeascǎ de calitatea preparatelor

culinare şi a serviciilor de servire a acestora, de respectarea orarului de

servire a mesei şi de participarea tuturor turiştilor la aceastǎ etapǎ. Orice

neregulǎ apǎrutǎ în timpul servirii mesei (alimente expirate, cantitǎţi

necorespunzǎtoare, abateri de la meniu, comportament defectuos al

personalului) vor fi raportate conducerii unitǎţii turistice respective.

D)Serviciile de ticketing

Ticketing-ul reprezintă ansamblul operaţiunilor de rezervare şi

vânzare de bilete pentru mijloacele de transport (autocar, avion). Acest

serviciu turistic are:

-un rol social, prin informaţiile oferite şi educarea clienţilor în cadrul

procesului de consultanță;

-un rol economic, deoarece constituie pentru multe dintre agenţiile de

turism principala activitate, asigurând peste 50% din volumul încasărilor.

Activitatea de ticketing reprezintă o componentă importantă a

activitătii unei agenţii de turism pentru că :

-are un rol reglator asupra încasărilor agenţiei datorită sezonalitătii mai

reduse a cererii pentru biletele de avion;

-poate asigura 50-80% din volumul încasărilor agenţiei;

Principalele operaţii tenhice specifice ale activităţii de ticketing sunt :

-încheierea contractelor cu furnizorii de transport aerian şi urmărirea

respctării clauzelor contractuale;

-stabilirea comisioanelor agenţiei, condiţiilor şi tarifelor de vânzare a

biletelor;

-cunoaşterea foarte bună a rutelor, conexiunilor, particularităţilor şi

avantajelor sistemului de rezervări folosit, pentru a-i putea oferi clientului

avantajele dorite;
-rezervarea şi emiterea bilete de avion pe rute interne şi internaţionale;

-urmărirea creşterii vânzărilor suplimentare;

-monitorizarea încasărilor şi a plăţilor în lei sau în valută;

-întocmirea şi/sau verificarea şi avizarea deconturilor;

-întocmirea periodică a situaţiilor cerute;

-asigurarea bunei funcţionări a sistemului de rezervări;

-gestionarea documentelor specifice;

-colaborarea cu toate celelalte departamente pentru realizarea

programelor.

În funcţie de dimensiunile agenţiei, condiţiile concrete, competenţa

managerială, etc., activitatea de ticketing poate fi desfăşurată de

următoarele categorii de persoane:

-agenţi de ticketing;

-agenţi de turism care au făcut cursuri de perfecţionare în ticketing.

Agentul de ticketing se ocupă, în principal, de culegerea și oferirea de

informații clienților, rezervarea de bilete de călătorie, tarifarea serviciilor

prestate, emiterea de documente financiar-contabile, emiterea și

preschimbarea de documente de călătorie, gestionarea biletelor și a altor

bonuri de valoare, întocmirea decontului de încasări, menținerea

schimbului de informații cu alte companii sau compartimente ale

organizatiei. De asemenea, asigură relația cu clienții care contactează

agenția direct, prin telefon sau e-mail, prezintă oferta și realizează vânzarea

produselor/serviciilor oferite de agenție, efectuează rezervări, emite bilete

de avion precum și documente fiscale, creează produse personalizate în

funcție de solicitările clienților, propune clienților variante posibile ale

produselor turistice special, stabilește prețul final al pachetului de servicii

turistice în conformitate cu oferta agenției și întocmește fișiere și rapoarte

specific.

Cerințele pentru profesia de agent de ticketing sunt următoarele:

-studii medii sau superioare;

-cunoașterea unei limbi străine;

-cunoștinte avansate de utilizare a computerului;

-atenție distributivă, dinamism, amabilitate, memorie vizuală;

-capacitate de comunicare, autoorganizare și lucru în echipă;

-sănătate și rezistență la stres;

-atitudine pozitivă și orientată către client.

E)Serviciile de agrement şi animaţie în turism

Printre motivaţiile care determinǎ pe un turist sǎ viziteze o destinaţie

turisticǎ se numǎrǎ şi factorul de atractivitate, denumit generic agrement,

respectiv plǎcerea, destinderea şi divertismentul care însoţesc odihna activǎ

a turistului.

Agrementul se referǎ la ansamblul mijloacelor, echipamentelor,

evenimentelor, etc., puse la dispoziţia turiştilor pentru plǎcere, distracție

sau relaxare.

Pentru turist agrementul reprezintǎ destindere şi reconfortare fizicǎ,

divertisment şi dezvoltarea capacitǎţilor acestuia, satisfacţia psihicǎ prin

comunicare şi sporirea volumului de cunoştinţe.

Pentru prestatorii de servicii turistice agrementul este :

-o sursǎ importantǎ de încasǎri şi de creştere a eficienţei economice;

-mijloc de creare de clienţi fideli;

-mijloc de individualizare a produsului turistic şi de personalizare a

destinaţiilor.

Serviciile de agrement sunt legate de mai mulţi factori cum ar fi :

-vârsta turiştilor;

-sexul;

-profesia;

-starea de sǎnǎtate;

-mediul de provenienţǎ;

-profilul psihologic al turiştilor.

Acestea se clasificǎ dupǎ cum urmeazǎ :

a) dupǎ formele de turism:

1)agrementul în turismul montan: presupune urmǎtoarele mijloace: cluburi

de alpinism şi deltaplanism, rafting, canoeing, kayaking, zboruri cu

elicopterul, mijloace de transport pe cablu (telescaun, telecabinǎ, teleschi),

pârtii de schi, sanie şi snowbord, snow park-uri, patinoare artificiale, poteci

şi puncte de belvedere, saune, piscine acoperite, sǎli pentru fitnes, sǎli cu

jocuri mecanice, bowling, biliard, popice, sǎli de sport, sǎli polivalente, sǎli

de gimnasticǎ, şcoli de schi şi patinaj, terenuri de sport, discoteci, cluburi,

etc.;

2)agrementul în turismul de litoral: se bazeazǎ pe urmatoarele elemente:

plaje amenajate şi dotǎri aferente, debarcadere, şalupe, iahturi, bǎrci cu

motor, nave de agrement, teleschi nautic, hidrobiciclete, surfing, parcuri de

distracţie, trenuleţe, piste de carting, piscine, saune, solarii, terenuri de

minigolf, sǎli de gimnasticǎ şi aerobic, teatre de varǎ, terenuri de sport,

cluburi, baruri de noapte, plimbǎri cu elicopterul, zboruri cu parapanta;

3)agrementul în turismul balnear: presupune urmǎtoarele dotǎri: alei

amenajate, muzee, sǎli de spectacole, parcuri de agrement, piscine

acoperite, piste de atletism, terenuri pentru cros, sǎli de audiţii muzicale,

ştranduri termale în aer liber;

4)agrementul în turismul urban: implicǎ: bazine de înot, patinoare

artificiale, stadioane, discoteci, grǎdini zoologice, curse de cai, lacuri

amenajate, muzee, expoziţii, teatre, cinematografe, parcuri de distracţie,

parcuri şi grǎdini publice;

b)dupǎ spaţiul de desfǎşurare avem:

1)agrement în spaţiu închis (club, hotel, pensiune, cabană, teatru, cinema);

2)agrement în aer liber (grǎdini, parcuri, ştranduri, terenuri de sport, etc);

c)dupǎ sezon existǎ : agrement de iarnǎ (drumeție cu rachete de zăpadă,

schi de tură, schi de pârtie, snowboarding, snowkiting, patinaj, etc.) şi

agrement de varǎ (drumeție, escaladă, cicloturism, echitație, navigație,

birdwatching, jocuri sportive, etc.).

d)dupǎ vârsta turiştilor existǎ : agrement pentru copii, agrement pentru

tineri, agrement pentru adulţi şi agrement pentru vârsta a III-a.

Animaţia turisticǎ reprezintǎ realizarea activitǎţilor care sǎ permitǎ

turiştilor sǎ se distreze, sǎ se amuze şi sǎ se destindǎ pe timpul voiajului sau

la locul sejurului, asigurarând caracterului atractiv al petrecerii timpului

liber. Aceasta cuprinde o însumare de acţiuni şi tehnici dirijate spre a

motiva, a promova şi a facilita o cât mai mare participare activǎ a turistului.

Principalele forme de animaţie sunt :

-animaţie de tip destindere;

-animaţie de tip distracție;

-animaţie culturalǎ;

-animaţie de tip spectacol;

-animaţie destinatǎ menţinerii formei fizice;

-animaţie istoricǎ;

-animaţie comercialǎ;

-animaţie gastronomicǎ.

V.Semnalizare turistică

Semnalizarea turistică este o componentă a comunicării în turism, care

cuprinde o serie de semne şi simboluri cu rol de a exprima anumite mesaje

constituite într-un limbaj universal valabil.

Instrumentele semnalizării turistice sunt:

a)indicatoare cu semne convenţionale:

1)indicatoare turistice rutiere-conţin pictograme sau iconiţe referitoare la

elementele turistice semnalizate, numele localităţii unde se găseşte

obiectivul, direcţia de urmat şi distanţa de parcurs (ex.telecabină, pensiune

agroturistică, vestigii istorice, monumente, telescaun, teleschi, rezervaţie

naturală, biserici, peşteri, cascade, cetăţi, castele, mănăstiri, pârtii de schi,

etc.- pe fond alb, cadru roşu, înscris negru; plaje, zone de pescuit, centru

viticol, loc de joacă pentru copii, acces interzis, port, muzeu, teatru,

autogară, poştă, apă potabilă, stadion, supermarket, gară, tunel, etc.- pe

fond alb, cadru albastru, înscris negru);

2)indicatoare pentru atracţii şi activităţi publice (grădini zoologice, grădini

botanice, puncte de informare turistică, camping, restaurant, pensiune,

hotel, motel, loc de pescuit, etc.);

3)panouri cu logotiopuri (sigle)-se aplică pentru trasee turistice (ex. Drumul

Vinului, Drumul Peştelui, Drumul Grâului, etc.), destinaţii turistice (ţări,

regiuni, localităţi), evenimente speciale (competiţii sportive, târguri,

festivaluri, etc.);

b)panouri direcţionale-au sau nu formă de săgeată şi se amplasează pentru

semnalizarea traseelor turistice, intersecţiilor, la ieşirea pe autostradă, în

localităţi, în areale nelocuite, în interiorul incintelor, în clădiri, etc. (ex.

indicatoare turistice de direcţie);

c)panouri de informare-cuprind date sub formă de text şi imagini

referitoare la obiectivele turistice din zona respectivă (indicatoare

documentare); fiecare panou trebuie să aibă un logo (siglă) sau un titlu (ex.

Beclean-oraş turistic; Bistriţa-Poarta Transilvaniei, etc.);

d)firme luminoase, folosite pentru semnalizarea unităţilor de cazare şi

alimentaţie, a campingurilor, etc.;

e)totemuri, reprezentate printr-o suită de panouri de identificare, etajate pe

un cadru metalic;

f)steaguri, folosite în turismul urban pentru semnalizarea muzeelor,

plajelor, sălilor de expoziţie, stadioanelor, etc.;

g)borne, sub forma unor stâlpi din diferite materiale (piatră, lemn, metal),

cu înălţimi de maxim 1,5 m, pe care sunt plasate marcaje şi texte pentru

orientarea şi informarera turiştilor;

h)marcaje turistice, sub forma unor semne geometrice (bandă, cruce,

triunghi, punct), colorate în roşu, galben şi albastru pe fond alb, amplasate

pe traseele turistice din zonele montane.

 Aceste mijloace de semnalizare turistică se amplasează în locuri

publice (aeroporturi, porturi, gări, autogări), pe drumuri, străzi, poteci,

pârtii de schi, parcuri, clădiri, monumente, în cadrul siturilor naturale, în

puncte de belvedere, regiuni turistice, etc.

VI.Orientare turistică

Orientarea turistică (tourist orienteering) este o activitate sportivă și

agrementală care presupune orientarea în teren cu ajutorul hărții și a

busolei, pe un traseu necunoscut și în cel mai scurt timp. În funcție de

mijloacele și căile de deplasare, orientarea turistică este de mai multe feluri,

după cum urmează: orientare cu canoea, orientare cu mașina, orientare per

pedes, orientare mountain bike, maraton montan, orientare ecvestră,

orientare radio, orientare pe schi, orientarea pe traseu, etc.

Orientarea turistică este o activitate competițională în care sportivii

trebuie să descopere mai multe puncte de control dispuse pe o anumită

suprafață de teren și precizate pe o hartă. Pentru aceasta ei trebuie să

posede abilități de a lucra cu harta topografică (citire, interpretare) și

busola, precum și condiție fizică excelentă. Câștigătorul este cel care

depistează toate punctele de control în cel mai scurt timp sau care scoate un

scor mai bun pein vizitarea punctelor de control.

 Simbolul internațional al orientării turistice
(sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Orienteering)

Istoria orientării turistice pedestre începe în secolul XIX, în Suedia,

când la 1886 s-a folosit pentru prima dată termenul, cu semnificația de

deplasare pe un teren necunoscut cu ajutorul hărții și busolei. Primul

concurs de orientare pentru public a avut loc în Norvegia în 1897.

Organizația care direcționează această activitate la nivel mondial este

Federația Internațională de Orientare Turistică.23

23 http://en.wikipedia.org/wiki/Orienteering
 Hartă pentru orientare turistică pedestră
(sursa: http://www.prahova-orientare.ro/html)

Traseele de orientare turistică perpedes pot fi:

-trasee liniare, cu puncte dispuse succesiv care trebuie vizitate în ordine

(timpul de parcurgere decide câștigătorul);

-trasee cu punctaj, cu puncte dispuse în afara traseului, care au o anumită

valoare (însumarea lor decide câștigătorul);

-trasee combinate, cu puncte de control pe traseu dispuse în ordine, și cu

puncte în afara traseului, dispuse la întâmplare, dar cu o anumită valoare

(vizitarea punctelor și suma totală decid câștigătorul);

 Traseu liniar cu puncte de control dispuse succesiv

Traseu cu punctaj

Traseu mixt
(sursa: http://www.amazon.com/
Mountain-Marathon-Book-Stuart-Ferguson-ebook/)

Deplasarea pe traseu pentru descoperirea punctelor de control este de

mai multe feluri, după cum urmează:

a)Mersul pe viză (unghi de marș), în linie dreaptă între două puncte,

împreună cu măsurarea precisă a distanței; implica un mare efort fizic și o

stapânire perfectă a tehnicii de menținere a direcției cu o busola;

Mersul pe viză
(sursa: http://www.prahova-orientare.ro/)

b)Mersul de-a lungul liniilor conducătoare (drumuri, poteci, fire de apă,

etc.) este metoda cea mai la îndemâna sportivilor începători. Necesita o

atenție permanentă la intersecții (schimbarea direcției) și măsurarea

distanței dintre intersecții. Implică deseori parcurgerea unor distanțe mai

mari (ocoliri) și este preferată de sportivii care doresc o alergare mai ușoară

în locul diferențelor mari de nivel și a schimbărilor de ritm;

 Mersul pe linii conducătoare
(sursa: http://www.prahova-orientare.ro/html)

c)Mersul pe curbă de nivel, este apanajul sportivilor cu experiență și se

practică pe distanțe relativ scurte, cel mai des între două posturi foarte

apropiate, aflate la același nivel;

Mersul pe curbă de nivel

(sursa: http://www.prahova-orientare.ro/html)
d)Navigarea mixtă, implică folosirea pe aceiași secțiune dintre două

posturi de control, a celor 3 tehnici de mai sus: mers pe viză, mers pe linii

conducătoare și mers pe curba de nivel. În practica de zi cu zi a sportului

orientarii este metoda cel mai des folosită de toate categoriile de sportivi.

Navigarea mixtă
(sursa: http://www.prahova-orientare.ro/html)
 PORTOFOLIUL GHIDULUI DE TURISM

A)Definiţie

Prin portofoliul ghidului de turism înţelegem totalitatea documentelor

cu specific turistic, logistic şi financiar pe care le posedǎ ghidul pentru buna

desfǎşurare a activitǎţilor sale şi a programului turistic în care este

angrenat.

B)Structura portofoliului

a)documente cu specific turistic reprezentate prin:

-fișa de documentare;

-fişa tehnicǎ a traseului/circuitului;

-note asupra traseului (obiective, etape, descrieri);

-hărți ale traseului sau destinației turistice;

-elemente de animaţie (jocuri, cântece, anecdote);

-programul voiajului/sejurului (pe date, etape, ore).

b)documente cu caracter logistic constituite din :

-tabele nominale cu participanţii la activitatea turisticǎ respectivǎ;

-vauchere pentru cazare şi masǎ;

-deconturi de cheltuieli;

-contracte încheiate între agenţia de turism şi transportatori ;

-procurǎ din partea pǎrinţilor pentru turiştii minori;

-cazier judiciar;

-paşapoartele turiştilor;

-asigurǎrile de sǎnǎtate ale turiștilor;

-declaraţia pe proprie rǎspundere din partea fiecǎrui turist.

 c) documente de tip financiar:

- carduri bancare;

- facturi;

-chitanţe;

-analize de preţ;

-deconturi;

-cash.

d)raportul ghidului întocmit la încheierea activității turistice către

agenția de turism:

-programul și perioada de desfășurare a activității;

-desfășurarea zilnică a activității (ore, locații, trasee, obiective);

-observații referitoare la calitatea transportului, schimbarea traseului,

prestația conducătorului auto, condițiile de cazare, calitatea meselor servite,

prestația ghizilor locali, relevanța excursiilor opționale, relațiile dintre

turiști, etc.;

-propuneri pentru acțiunile viitoare;

C)Studiu de caz: fișa de documentare a ghidului de turism

Fișa de documentare este un accesoriu indispensabil pentru

prezentarea unui itinerar, loc sau obiectiv turistic. Întocmirea acesteia se

bazează pe diferite surse, cum ar fi: ghiduri turistice, pliante și broșuri,

atlase și hărți, tratate și lucrări de specialitate, monografii, etc. Scopul

elaborări acestei fișe este pentru sistematizarea informațiilor și prezentarea

lor într-un demers logic pe înțelesul turiștilor. În funcție de destinația lor,

fișele de documentare pot fi de mai multe feluri, fapt exemplificat în cele ce

urmează:
1)Fișa de documentare pentru un obiectiv turistic cultural

a)Denumirea obiectivului (monument, grup statuar, galerie de artă, muzeu,

biserică, mănăstire, catedrală, clădire istorică, pod, sit arheologic, etc.);

b)Localizare (în cadrul unei așezări, față de anumite repere geografice și

urbane, etc.);

c)Acces (străzi, drumuri, mijloace de transport);

d)Date privind edificarea obiectivului (anul, arhitectul, etape de

construcție, materiale folosite, etc.);

e)Caracteristici specifice:

-pentru un monument sau grup statuar: semnificație simbolică, dimensiuni,

valoare turistică;

-pentru un muzeu: compartimente, secții și colecții, importanță cultural-

istorică sau științifică, valorificare turistică;

-pentru un lăcaș de cult: arhitect sau constructor, stil arhitectural, materiale

folosite, plan și structură, decorațiuni interioare, hram, opere de artă

(picturi, sculpturi), importanță culturală și valorificare turistică;

-pentru o clădire istorică: stil arhitectural, structură, orientare, dimensiuni,

opere de artă (picturi, sculpturi, colecții), destinația actuală, etc.;

-pentru un sit arheologic: vârstă, etape de efectuare a săpăturilor,

dimensiuni, conținutul material, importanță științifică și valorificare

turistică;

f)Evenimente legate de construirea și funcționarea obiectivului (accidente,

distrugeri, incendii, vizite importante);

g)Vecinătăți cu relevanță turistică (bulevarde, obiective culturale, complexe

rezidențiale, poduri, parcuri, unități acvatice, etc.);

2)Fișa de documentare pentru un obiectiv turistic natural

a)Denumirea obiectivului (unitate sau formă de relief, proces geologic, sit

fosilifer, unitate acvatică, ecosistem);

b)Localizare (în cadrul unei unități taxonomice, în cadrul unei așezări, față

de anumite repere geografice-ex. așezări, căi de comunicație, râuri, etc.);

c)Acces (căi de comunicație și mijloace de transport);

d)Caracteristici specifice:

-pentru o unitate de relief: întindere, limite, geneză, subunități, trăsături

geomorfologice, aspecte social-economice, potențial turistic, etc.;

-pentru o formă de relief: delimitare, tipul genetic, dimensiuni, parametrii

geomorfometrici (altitudine, pantă, fragmentare, energie), microrelief,

conotații culturale, relevanță estetică, modalități de valorificare prin

turism, etc.;

-pentru un proces geologic: geneză, evoluție, funcționare, relevanță pentru

turism;

-pentru un sit fosilifer: date privind descoperirea și amenajarea sitului,

tipuri de fosile conservate, importanță științifică, relevanță pentru turism;

-pentru o unitate acvatică: izvor mineral (clasa mineralogică, geneză, debit,

calitate apei, importanță științifică și economică, valorificare prin turism);

râu (izvoare, sectoare, dimensiuni, unități de relief străbătute, afluenți,

debite, nivele, configurația albiei, biodiversitate, valorificare economică și

turistică); lac (tip genetic, suprafață, adâncime, dinamica apei,

biodiversitate, conotații culturale, importanță științifică, valorificare

economică și turistică); deltă (geneză, configurație, suprafață, structură,

ecosisteme, importanță științifică, valorificare economică și turistică);

-pentru un ecosistem: pădure, mlaștină, savană, pășune (suprafață,

compoziție, importanță ecologică și social-economică, valorificare prin

turism);

3)Fișa de documentare pentru o arie protejată

a)Denumirea ariei protejate;

b)Localizare;

c)Acces;

d)Tipul de arie protejată;

e)Obiectul protecției și conservării;

f)Istoricul ariei protejate;

g)Sistemul de administrare;

h)Stabilirea unor trasee tematice;

i)Identificarea și interpretarea elementelor protejate (ecosisteme, habitate,

floră, faună, roci, fosile, forme de relief);

j)Interpretarea mediului hidro-atmosferic (topoclimate, microclimate,

izvoare, ape curgătoare, ape stătătoare);

k)Interpretarea impactului antropic asupra bio și geodiversității din aria

protejată respectivă;

Structura și conținutul fișei de documentare se poate adapta în funcție

de tipul obiectivului turistic și de particularitățile acestuia, evitându-se

supraîncărcarea acesteia cu termeni tehnici sau detalii inutile.

D)Studiu de caz: fișa tehnică a unui circuit turistic

Fișa tehnică este un document de bazǎ al activitǎţii ghidului care

cuprinde urmǎtoarele elemente:

-traseul turistic (localități și puncte importante);

-etapele traseului;

-date despre fiecare etapǎ (ziua, ora, durata, numărul de kilometri);

-ruta de deplasare (categoria de drum);

-escale pe traseu (ora, durata, activități);

-obiective turistice vizate;

-servicii turistice (transport, cazare, masă, agrement, etc.);

-costuri.

Exemplificare:

A)fişa tehnică a unei excursii:

a)traseul;

b)etapele;

c)serviciile turistice incluse: transport, cazare, masă, etc.;

d)programul turistic (plecare, orar etape, cazare, masă, vizite, etc.);

e)analiza de preț:

1) tipul serviciilor turistice cuprinse în circuit:

-serviciul de transport: numărul total de kilometri;

-serviciul de alimentaţie publică: numărul meselor servite; număr de

persoane;

-serviciul de cazare: numărul înnoptărilor; număr de persoane;

2)baremele aferente serviciilor turistice:

-serviciul de transport: cost/km;

-serviciul de restaurant: cost/masă;

-serviciul de cazare: cost/înnoptare/cameră;

-intrări obiective turistice: cost bilet;

-cheltuieli directe de prestaţii: transport (nr. total de km/cost per km/cost

per persoană); cazare (nr. înnoptări/cost per persoană); restaurant (nr.

pensiuni/cost per pensiune/cost per persoană); program turistic şi diverse

servicii (intrări la muzee/cost per pesoană); cheltuieli personal însoţitor (nr.

persoane/servicii/cost per persoană);

3)total cheltuieli: pe grup; pe turist;

4)costul circuitului: pe persoană; pe grup; defalcat pe servicii (transport:

cost per persoană/cost per grup; cazare: cost per persoană/cost per grup;

restaurant: cost per persoană/cost per grup; intrări muzee: cost per

persoană/cost per grup);

B)fişa tehnică a unei excursii montane

Cuprinde următoarele elemente :

- traseul;

- segmentarea traseului pe etape;

- lungimea în km şi durata în ore (per total, per etapă);

- diferenţa de nivel;

- popasuri pe traseu;

- obiective atractive pe traseu;

- servicii de transport, cazare, masă şi agrement (dacă este cazul).

 METODOLOGIA PREZENTĂRII OBIECTIVELOR TURISTICE

A)Metodologia prezentării unui itinerar turistic

Itinerarul turistic este un traseu pe care se desfășoară o călătorie cu

scop cultural și de relaxare, pe parcursul căruia se descriu obiectivele

atractive și localitățile. Pentru prezentarea acestuia, ghidul de turism poate

parcurge două etape, după cum urmează:

a)etapa de documentare:

Prezentarea unui asemenea itinerar se face pe baza unui material de

sinteză, care acoperă o paletă mare de informații, oferind o imagine de

ansamblu asupra unui traseu turistic, dar și o detaliere a obiectivelor situate

pe parcursul acestuia. Acest material poate avea un rol publicitar și poate fi

un instrument util în valorificarea eficientă a timpului, de aceea nu trebuie

să reprezinte un studiu exhaustiv, ci o culegere de informații din mai multe

surse, cum ar fi: ghiduri turistice (ale orașelor, stațiunilor, muzeelor,

unităților montane), lucrări cu caracter cultural-istoric sau monografii.

b)etapa de prezentare:

Această etapă presupune furnizarea, într-o succesiune logică, a

informațiilor către grupul de turiști.

1)prezentarea generală a itinerarului

-expunerea planului de vizitare;

-localizare geografică și administrativă;

-lungimea traseului;

-unitățile fizico-geografice și administrative (comune, județe, țări, regiuni)

peste care se suprapune;

-principalele localități și stațiuni care se află pe acest itinerar;

-harta regiunii, cu unitățile de relief, rețeaua hidrografică, localități, căi de

comunicație.

2)segmentarea și detalierea itinerarului pe etape

În funcție de lungimea sa, traseul turistic poate fi segmentat în mai

multe etape, iar detalierea sa va avea în vedere următoarele elemente:

-segmentarea pe etape va ține cont de locațiile cele mai ofertante sub aspect

turistic (de obicei localități mai mari: orașe, stațiuni);

-pentru fiecare unitate administrativă parcursă (regiune, județ, comună) se

vor detalia aspecte istorice, geografice (relief, climat, hidrografie,

biogeografie, arii protejate, populație), economice (ocupații tradiționale,

activități economice, servicii) și culturale (manifestări, evenimente,

obiective);

-fiecare localitate mai importantă din cadrul itinerarului va fi prezentată

sub forma unor date sintetice (așezare geografică, căi de acces, legături cu

principalele trasee turistice, număr de locuitori, data fondării, originea

numelui, incursiune în istoria sa, personalități), apoi se va realiza un tur al

orașului, care va include principalele obiective turistice (muzee, biserici,

statui, case memoriale, obiective publice), după care vor fi formulate

aprecieri generale asupra perspectivelor de dezvoltare;

-pe lângă prezentarea localității se vor detalia și obiectivele turistice situate

în proximitatea sa și în zona periurbană, cum ar fi: forme de relief, lacuri,

păduri, stațiuni de grement, obiective din mediul rural, arii protejate;

-obiectivele situate între principalele puncte ale traseului vor fi tratate

succint, insistându-se asupra elementelor care îi imprimă valoare (case

memoriale, evenimente culturale, forme de relief, etc.);

-informațiile despre localitatea care urmează a fi vizitată vor fi completate

cu sfaturi practice, cum ar fi: sugestii pentru îmbrăcăminte, hrană și

medicamente; modalități de deplasare și orarul mijloacelor de transport;

-modalități de plată; informații privind circulația rutieră cu autoturismul și

cu bicileta; oferta de cazare și de servire a mesei; oferta de divertisment;

-informații utile privind eticheta (formele de adresare, modul de abordare a

localnicilor, etc.); orarul și taxele de intrare la obiectivele turistice; bănci,

case de schimb valutar; numere de telefon utile (salvare, salvamont, poliție,

agenție de voiaj, etc.); modul de folosire a telefoanelor publice și de

expediere a scrisorilor; modalități de accesare a internetului; centre de

informare turistică; practicarea serviciilor religioase;

3)încheierea prezentării

La finalul activității turistice se vor trage concluzii legate de itinerar,

de desfășurarea etapelor și de atmosfera în care acestea s-au derulat, iar

ghidul va aduce mulțumiri participanților pentru interesul manifestat față

de traseu și obiectivele din cadrul acestuia, pentru contribuția fiecăruia la

închegarea grupului și pentru comportamentul arătat.

c)decalogul unei prezentări atractive

Pe itinerar, ghidul trebuie să capteze atenția și să trezească interesul

turiștilor pentru obiectivele vizitate. Ca atare, va ține cont de câteva reguli,

cum ar fi:

-documentare temeinică;
-explicații sistematice clare și relevante, dozate în funcție de succesiunea și

importanța obiectivelor;

-asigurarea unui ritm dinamic de comunicare și deplasare;

-acordarea unui rol important limbajului, intonației, mimicii feței și

gesturilor;

-abordarea unor metode de prezentare bazate pe creativitate și imaginație;

-evidențierea elementelor de valoare din cadrul obiectivelor turistice;

-antrenarea turiștilor în explicații și discuții;

-adoptarea unei atitudini pline de tact, politețe și atenție față de turiști;

-demonstrarea unor calități de psiholog;

-insuflarea interesului pentru natură și cultură.

B)Metodologia prezentării unei stațiuni turistice

Stațiunea turistică este o localitate sau o parte dintr-o localitate, dotată

cu resurse atractive naturale și cu structuri necesare valorificării și

practicării activităților de relaxare și cură. Stațiunile turistice se clasifică

după cum urmează:

1)stațiuni turistice de munte, care sunt localități caracterizate prin

ambianță montană pitorească, factori naturali de mediu și infrastructură

specifică realizării programului turistic de tip montan (ex. Poiana Brașov,

Sinaia, Borșa, Vatra Dornei, Aspen, Val d`Isere, Chamonix, etc.);

2)stațiuni turistice balneare, care sunt localități ce dispun de factori

naturali de cură (ape minerale, lacuri și nămoluri terapeutice, aer, curat,

etc.) și factori ambientali recomandați științific (aer oxigenat și ozonat,

covor vegetal, liniște, peisaj) beneficiind de structuri de primire, dotări

tehnice și mijloace necesare realizării produsului turistic balnear (ex.

Moneasa, Băile Govora, Băile Felix, Baden-Baden, Aachen, Aix-Les-

Thermes, etc.);

3)stațiuni de litoral, care sunt localități amplasate pe litoralele mărilor și

oceanelor, beneficiind de resurse naturale specifice, de structuri de primire

și alte dotări pentru realizarea produsului turistic litoral (ex. Mamaia, Nisa,

Paralia Katerini, etc.).

B.1)Prezentarea unei stațiuni de munte

a)numele stațiuni;

b)așezare geografică: în contex regional, în raport cu unitățile de relief, cu

arterele hidrografice, cu unitățile administrativ-teritoriale;

b)recomandări privind profilul stațiunii: stațiune climaterică, balneo-

climaterică, pentru sporturi de iarnă, etc.;

d)căi de acces pentru toate variantele de transport, sugestii de rute și de

mijloace de deplasare;

e)principalele caracteristici ale stațiunii:

-potențialul reliefului (tipuri genetice de relief, parametri geomorfometrici,

geomorfosituri);

-potențialul climatic (regim termic, precipitații, grosimea și durata stratului

de zăpadă, durata de străclucirea a soarelui, nebulozitatea, direcția și

intensitatea vântului, tipuri de vreme, topoclimate și microclimate, etc.);

-potențialul hidrografic (unități acvatice, dimensiuni, caracteristici, etc.);

-potențialul biogeografic (specii atractive de floră și faună, specii ocrotite,

endemisme, fond cinegetic și piscicol);

-areale protejate în cadrul stațiunii sau în vecinătate (rezervații, parcuri

naționale, monumente ale naturii, etc.);

f)condiții de cazare și masă:

-structuri de primire;

-unități de alimentație publică;

-număr total de locuri;

g)obiective de agrement:

-pârtii de schi: denumire, localizare, caracteristici (lungime, lățime,

diferență de nivel, grad de dificultate), acces;

-pârtii de săniuș și patinoare: localizare, caracteristici, acces;

-instalații de transport pe cablu: denumire, lungimea traseului, diferență de

nivel, durata transportului, capacitate de transport pe oră;

-școli de schi și patinaj;

-centre de închiriere a materialelor sportive;

-posibilități de agrement: discoteci, cluburi, cinematografe, program de

divertisment la restaurant, prețul unor activități sportive deosebite (înot,

echitație, etc.), drumeții montane montane, excursii cu autocarul, etc.;

B.2)Prezentarea unei stațiuni balneare

a)numele stațiunii;

b)tipul de stațiune: stațiune permanentă, sezonieră, balneară sau

climaterică;

c)așezare geografică;

d)căi de acces;

e)scurt istoric al stațiunii;

f)principalele caracteristici ale stațiunii: factori de cură (relief, climat, ape

minerale, ape termale, nămoluri, covor vegetal, etc.);

g)indicații terapeutice;
h)instalații de tratament: hidroterapie, electroterapie, piscine, săli de

gimnastică medicală, cură de teren, etc.;

i)condiții de cazare și masă;

j)agrement focalizat pe trasee ușoare, activități sportive, obiective culturale,

shopping, etc.;

B.3)Prezentarea unei stațiuni litorale

-planul este același, dar se vor prezenta informații cu specific, precum:

caracteristici ale plajelor (localizare, lungime, lățime, dotare, calitatea

nisipului), gama de servicii oferite (restaurație, complexe comerciale,

posibilități de tratament), agrement (teatre, grădini, săli de cinema, terenuri

sportive, sporturi nautice, piscine, excursii).

C)Metodologia prezentării unui obiectiv turistic cultural

Pentru prezentarea unui obiectiv antropic ghidul poate avea în

vedere următoarele elemente:

-numele corect (oficial şi popular), tipul de obiectiv turistic (antropic) şi

categoria din care face parte (biserică, muzeu, palat, rezervaţie naturală,

etc.);

-localizare, descriere şi date cantitative: poziţia corectă în cadrul aşezării

respective sau în raport cu alte aşezări; cele mai importante date cantitative

(în principal, acele date care constituie superlative);

-istoricul obiectivului respectiv: data de înfiinţare sau descoperire, moment

semnificative în evoluţia obiectivului; personalităţi importante al căror

nume este legat de obiectivul respectiv;

-elemente de originalitate, de rang, de patrimoniu sau de mare valoare, dar

şi elemente naturale de valoare deosebită care dau o notă aparte

obiectivului;

-evenimente organizate în legătură cu obiectivul, legende şi povestiri,

târguri, nedei, festivaluri, hramuri, legende privind întemeierea sau

descoperirea obiectivului, etc.;

D)Metodologia prezentării unui obiectiv turistic natural

Prezentarea unui obiectiv turistic natural depinde de tipul acestuia

(formă de relief, proces geologic, unitate acvatică, asociație vegetală, etc.).

Astfel:

a)pentru prezentarea unui masiv montan se va ține cont de următoarele

elemente:

-integrare în contextul geomorfologic general, regional și local;

-limite;

-acces;

-caracteristici genetice, geologice, orohidrografice și morfometrice;

-subunități;

-valorificare economică;

-obiective atractive;

-echipare turistică și activități agrementale;

b)pentru prezentarea unui curs de apă se vor sublinia următoarele aspecte:

-localizarea izvoarelor;

-suprafața bazinului hidrografic, unitățile de relief și administrativ-

teritoriale drenate;

-sistemul de afluienți;
--caracteristici hidrometrice: lungime, lățime, adâncime, debite;

-valorificare economică;

-echipare turistică și activități agrementale susținute;

c)pentru prezentarea unei suprafețe forestiere se pot puncta următoarele

elemente de interes:

-localizare și integrare în contextul regional și local;

-vechime;

-specii de arbori și arbuști;

-istoricul activităților de extragere a arborilor;

-valorificare economică actuală;

-echipare turistică și activități agrementale susținute.

 ETICA ÎN DOMENIUL GHIDAJULUI TURISTIC

A)Codul deontologic al ghidului intern

1)Să furnizeze informații de interes turistic pe baza fișelor de documentare;

2)Să identifice itinerarul și perioada activității turistice;

3)Să informeze asupra serviciilor turistice și a verificării comenzilor;

4)Să propună programe opționale; programele optionale sunt propuse

turiștilor după preluarea grupului, urmărindu-se obținerea acceptului lor

pentru derulare;

5)Să întocmească programul opțional și modificarile lui; programul

opțional se alcătuiește de comun acord cu turiștii, în funcție de opțiunile

acestora și de posibilitățile existente pe traseu; programul opțional se poate

modifica în funcție de situațiile neprevăzute care pot apărea;

6)Să observe continuu starea de spirit a grupului, pentru asigurarea unui

climat favorabil turiștilor; starea de spirit este permanent monitorizată, în

funcție de atitudinea turiștilor, prin menținerea unui dialog cu aceștia;

7)Să intermedieze relațiile dintre turiști și personalul care asigură serviciile

turistice; intermedierea relațiilor se face pe baza menținerii unui dialog cu

părțile implicate în vederea rezolvării situațiilor;

8)Să asigure desfășurarea programului și a derulării activităților în afara

programului; desfășurarea programelor se face prin respectarea timpului

alocat și adaptarea la situațiile neprevăzute; activitățile în afara

programului se realizează pe baza opțiunilor turiștilor, dar fără afectarea

programului inițial;
9)Să rezolve situațiile neprevăzute. Situațiile neprevăzute se rezolvă în

funcție de caz, pentru a se elimina eventualele disfuncționalități;

10)Să structureze informațiile privind activitatea turistică, determinând

punctele atractive și mai puțin atractive ale programului;

11)Să întocmească raportul final și să formuleze recomandări. Raportul

final se întocmește pe baza datelor cumulate în fiecare etapă a excursiei și

este prezentat șefului ierarhic în timp util. Recomandările se fac în baza

evaluării modului de derulare a excursiei, în vederea îmbunătățirii

programului;

12)Să cunoască instrumentele de plată fără numerar și modul lor de

utilizare. Tipuri, clasificare, mod de operare;

13)Să verifice cărțile de credit, cecurile de călătorie. Verificarea se face

ținând cont de particularitățile fiecărui instrument în parte, pe baza datelor

de specialitate;

14)Să întocmească vouchere pentru cărțile de credit. Vaucherul va cuprinde

toate elementele obligatorii, în funcție de tipul cărții de credit;

15)Să se pregatească și să se autoperfecționeze profesional. Participarea la

cursurile de specialitate/ perfecționare se face periodic, aplicând informații

noi în activitate. Autoperfecționarea se face în funcție de cerințele locului

de muncă, prin consultarea periodică a surselor de informații;

16)Să alcatuiască pachetul de servicii. Pachetul va cuprinde toate serviciile

solicitate de client, în mai multe variante, cu toate informațiile necesare;

17)Să stabileasca prețul final al pachetului de servicii. Prețul se stabilește în

funcție de contractele cu prestatorii, alte cheltuieli suplimentare care pot

apare, astfel încât să fie accesibil;

18)Să emită documente de călătorie (voucher). Documentele vor fi emise în

timp util și vor cuprinde toate elementele necesar;

19)Să stabilească tipul poliței de asigurare și completarea ei. Tipul poliței se

stabilește în funcție de vârsta turistului, tipul programului turistic și durata

sejurului. Polița de asigurare va fi completată cu toate datele necesare;

20)Să încaseze contravaloarea polițelor de asigurare. Încasarea polițelor de

asigurare se face conform sumei înscrise pe ele;

21)Să înregistreze, să clasifice și să arhiveze documente. Documentele sunt

înregistrate după emiterea sau transmiterea lor, în funcție de conținut;

22)Să verifice și să transmită documente. Verificarea documentelor are în

vedere forma și conținutul lor, concordanța cu clauzele contractuale,

respectarea legislației în vigoare. Transmiterea documentelor se face în

termenul stabilit, conform destinației stabilite;

B)Codul deontologic al ghidului montan

Art.1. Prezentul cod are ca obiect expunerea drepturilor și obligațiilor

ghizilor în exercitarea profesiunii.

Capitolul I. Rolurile și prerogativele ghidului.

Art.2. Domeniul de activitate în competența ghidului cuprinde: alpinismul,

cățărarea, drumeția, schiul în afara pistei amenajate și schiul montan,

precum și orice activitate conexă cu respectarea legilor și regulamentelor

care guvernează pregatirea sportivă remunerată.

Art.3. Ghidul conduce și însoțește o echipă (de alpiniști) sau un grup. El

stabilește numărul participanților luând în considerare normele locale,

capacitățile clienților, dificultatea turei, lungimea sa, angajamentul sau/și

condițiile muntelui.
Art.4. Ghidul instruiește în activitățile menționate la art.2, în acest scop

folosește cele mai potrivite mijloace pedagogice:

-își pune elevii în situație de ucenicie corespunzătoare autonomiei lor

progresive;

-îi poate face să progreseze în “cap de coardă” sau prin coarda autonomă,

îndată ce nu se mai întrevede nici un risc anormal pentru aceștia. Efectivul

de elevi (clienți) pe care îi are în responsabilitate nu trebuie să depășească

posibilitățile sale de supraveghere.

Art.5. Ghidul exercită funcția de antrenor pentru fiecare din activitățile

menționate la art.2.

Art.6. Îndeplinește rolul de consilier tehnic pe lângă colectivități publice

sau private ca și pe lângă clientela sa, mai ales în contextul stagiilor,

expedițiilor. Poate de asemenea, coordona activitatea alpiniștilor în vederea

asigurării autonomizării acestora în cadrul unui program organizat.

Capitolul II. Zonele de activitate ale ghidului.

Art.7. Terenul de acțiune al ghidului cuprinde:

-zonele înalte și medii ale munților, terenurile neumblate, stânca, zăpada și

gheața;

-orice loc potrivit cățărării sportive: blocuri de stâncă, faleze, structuri

artificiale;

-zonele înzăpezite: schi în afara pistei, schi de culoar, ture, oricare ar fi

tehnicile de alunecare-înaintare (în afara pârtiilor amenajate).

Art.8. Ghidul poate organiza ascensiuni și drumeție în străinatate. Înaintea

oricarei deplasări în străinătate, ghidul se informează de existența unei

eventuale reglementări a activităților montane și se conformează

prevederilor locale, care coordonează activitățile montane și exercitarea

profesiunii sale.

Capitolul III. Statutul ghidului

Art.9. Ghidul poate să-și exercite profesiunea fie în calitate de lucrător

independent, fie în calitate de salariat, prezentele dispoziții aplicându-se în

ambele cazuri.

Art.10. Calitatea de lucrător independent este compatibilă cu lucrul în

colectivitate, profesionistul păstrându-și autonomia în organizarea și

realizarea prestației sale.

Art.11. Ca salariat se supune indicațiilor și dispozițiilor patronului, cu

respectarea prevederilor art. 12.

Art.12. Ghidul care lucrează în colectivitate trebuie să asculte de conștiința

sa și să refuze orice plan care ar implica un risc evident anormal sau

exagerat pentru persoanele care îi sunt incredințate. Informează instituția

națională sau regională responsabilă de controlul profesiunii despre

dificultățile întâlnite îndată ce acestea prezintă, în materie de siguranță, un

grad de gravitate considerat incompatibil în raport cu datoriile profesiunii.

Capitolul IV. Obligațiile profesionale generale.

Art.13. Pe munte, prezența riscurilor nu poate fi evitată. Ghidul nu poate

niciodată stăpâni întrutotul previziunea riscurilor, nici să garanteze o

securitate absolută clientului său. Aceasta situație implică prudență,

vigilență și modestie în aprecierea condițiilor muntelui și capacităților

oamenilor.

Art.14. Ghidul utilizează un echipament potrivit, fiabil și verificat periodic.

Este informat la zi cu starea muntelui.

Art.15. Ghidul trebuie să ducă cu sine materialul de prim ajutor și

echipamentul necesar bunei desfășurări a activității.

Art.16. Își menține nivelul cunoștintelor privitoare la munte și competențele

tehnice mai ales în domeniile de securitate, salvare, prim ajutor, orientare.

Își menține condiția fizică (și prin mod de viață decent).

Art.17. Pe munte, răspunde cerințelor de informații ale alpiniștilor

privitoare la securitatea evoluției lor. Aduce la cunoștința organizațiilor

competente riscurile și pericolele anormale pe care le constată pe poteci sau

în cursul ascensiunii.

Art.18. În caz de accident, ghidul trebuie să informeze el însuși sau printr-o

persoană intermediară cel mai apropiat centru de salvare. Trebuie să acorde

asistență accidentaților în măsura posibilităților astfel încât să nu cauzeze

niciun pericol clienților săi.

Art.19. Prin comportamentul său, sfaturile sale și vigilența sa, contribuie la

respectarea mediului uman și natural, relația cu populația locală, curățenia

muntelui și a refugiilor, starea bună a drumurilor de acces.

Art.20. În relațiile cu omologii săi, ghidul adoptă o atitudine confrățească.

Acorda sfaturi și sprijin tinerilor ghizi cât și profesioniștilor veniți din alt

masiv sau altă țară în spiritul dispozițiilor care coordoneaza activitatatea

U.I.A.G.M. -ul.

Capitolul V. Relațiile ghidului cu persoanele pe care le are in

responsabilitate.

Art.21. În timpul exercitării profesiunii sale, ghidul are obligația generală

de prudență și grijă, tebuie să vegheze în special la securitatea clienților săi

și să le acorde asistența necesară.

Art.22. Ghidul acordă o atenție deasebită securității copiilor, are grijă de a

nu intreprinde ture care i-ar expune pe aceștia le eforturi excesive.

Art.23. Ghidul vegează la claritatea condițiilor angajamentelor, obiectivul

vizat, onorarii, cheltuieli anexe, eventuale situații neprevăzute. Respectă

regulile de igienă și bună conduită, corectitudine, curtoazie, sobrietate,

punctualitate.

Art.24. Se informează de posibilitățile fizice și tehnice ale clienților săi

ținând cont de tura planuită și veghează ca aceștia să fie corespunzator

echipați.

Art.25. Îi deprinde pe cei pe care îi conduce cu evoluția în securitate și

dezvoltă la alpiniști spiritul de autocontrol și de inițiativă.

Art.26. Clienții sunt obligați să respecte consemnele și instrucțiunile

ghidului, ei au datoria de a contribui la buna realizare a turei printr-un

comportament prudent, dar voluntar.

Art.27. Ghidul poate lăsa clienții pe munte dacă este obligat să acorde

atenție altora sau să caute ajutoare. În asemenea cazuri, trebuie să

organizeze securitatea persoanelor care rămân pe loc, prin toate mijloacele

care-i stau la dispoziție.

Art.28. Decizia de a renunța la o tură sau de a modifica itinerariul este luată

de comun acord, totuși, din motive de securitate, ghidul decide în ultimă

instanță.

Art.29. Orice tură intreprinsă și neterminată implică o remunerare fie

negociată, fie predeterminată prin regulamentele organizației.

Capitolul VI. Relațiile ghidului cu diferiți parteneri.

Art.30. Ghidul are grijă să întrețină relații cordiale și să coopereze cu

structurile proprii mediului montan, municipalității, oficii de turism,

servicii de pârtii, instalații de transport pe cablu, gestionari și gardieni de

refugii, cât și cu reprezentanții grupărilor profesionale, federațiile și

asociațiile sportive și organizațiile de salvare.

Art.31. Cooperarea cu furnizorii de echipament și de material este bazată

pe principiul loialității și reciprocității. Se desfășoară într-un spirit de

parteneriat și cu respectarea regulilor stabilite.

Art.32. Ghidul are grijă să coopereze cu autoritățile responsabile de

controlul profesiunii.

Capitolul VII. Disciplina profesională.

Art.33. Ghidul care se sustrage obligațiilor sus citate poate face obiectul

sancțiunilor definite de instituțiile naționale care coordonează profesiunea.

 BIBLIOGRAFIE

Baticu, N., (1981), Amintirile unui alpinist, Ed. Sport-Turism, București

Bâca, I., (1999), Bistriţa-ghid turistic, Ed. George Coşbuc, Bistriţa
Bâca, I., Şteff, I., (2010), Colibiţa-dimensiuni turistice, Ed. Nova Didactica,
Bistriţa
Bâca, I., (2012), Arealul turistic Piatra Fântânele-Măgura Calului, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca
Bâca, I., Șteff, I., (2014), Poveștile Colibiței, Ed. Argonaut, Cluj-Napoca
Bâca, I., Onofreiu, A., (2014), Bistrița 750. Coordonate geografice și istorice, Ed.
Argonaut, Cluj-Napoca
Bâca, I., Ștefănescu, H., (2014), Turism și agrement sportiv, Ed. Napoca Star,
Cluj-Napoca
Cândea, Melinda, Erdeli, G., Simon, Tamara, (2001), ROMÂNIA- Potenţial
turistic şi turism”, Editura Universităţii Bucureşti, Bucureşti
Cârcei, Elena, (1996), Funcţionarea şi încetarea societăţilor comerciale pe acţiuni,
Editura Economică, Bucureşti
Cocean, P., (1993), Geografia Turismului, Curs litografiat, Facultatea de
Biologie, Geografie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Cocean, P., (1997), Geografia turismului românesc, Ed. Focul Viu, Cluj-
Napoca
Cocean, P., Vlăsceanu, Gh., Negoescu, B., (2002), Geografia generală a
turismului, Ed. Meteor Press, Bucureşti
Cocean, P., (2010), Patrimoniul turistic al României, Ed. Presa Universitară
Clujeană
Ciangă, N., (2001, 2006), România. Geografia turismului, Ed. Presa
Universitară Clujeană
Dinu, Mihaela, (2005), Geografia turismului, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti
Dodu, Patricia, (2007), Tehnici operaţionale în Agenţia de turism, Editura Pro
Universitaria, Bucureşti.
Dragnea, Lidia şi colectiv (2006), Manual de tehnici operaţionale în activitatea
de turism, Editura Irecson, Bucureşti
Glăvan V., (2008), Agenţia de turism – Tehnica operaţiunilor de turism, Editura
Fundaţiei „România de Mâine“, Bucureşti
Glăvan, V., (2000), Resurse turistice pe Terra, Editura Economică, Bucureşti
Hourani, A., (2010), Istoria popoarelor arabe, Ed. Polirom, București
Hours-Miedan, Madeleine, (2004), Cartagina, Ed. Corint, București
Ionel, Gh., Crişan, C., (1984), Tehnica operaţiunilor de turism internaţional,
Editura Sport-Turism, Bucureşti
Kirk, Martha, Ann, (2004), Women of Bible Lands. A Pilgimage to compassion
and wisdom, Liturgical Press, Collegeville, Minnesota
Neacşu, N., Snak, O., Baron, P., (2001), Economia turismului, Editura Expert,
Bucureşti
Neacşu, N., Cristureanu, Cristiana, Băltăreţu, Andreea, (1999), Turism
internaţional - Studii de caz şi legislaţie, Editura Oscar Print, Bucureşti
Neguţ, S., (1987), Căutători de noi tărâmuri, Ed. Eminescu, Bucureşti
Nicoară, L., Puşcaş, Angelica, (2007), Regionare şi regiuni turistice, ediţia II,
Ed. Silvania, Zalău
Păcurar, Al., (2009), Turism internaţional, Ed. Presa Universitară Clujeană
Popovici, I., (1974), Pe urmele marilor exploratori, Ed. Albatros, Bucureşti
Rotar, Gabriela, Sonea-Câmpeanu, Eugenia, Ilieş, M., Ilieş, Gabriela,
(2006), Comunicare în turism, Ed. Presa Universitară Clujeană
Stănciulescu, Gabriela, (1998), Tehnica operaţiunilor de turism, Editura All
Educaţional, Bucureşti
Stănciulescu, Gabriela, Ţigu, Gabriela, (1999), Tehnica operaţiunilor de
turism - Studii de caz, probleme şi întrebări de examen, Editura All Beck,
Bucureşti
Stănciulescu, Gabriela, (2003), Managementul operaţiunilor de turism, (Ediţia
a II-a, revizuită şi adăugită), Editura All Beck, Bucureşti, Stănciulescu,
Gabriela, (2005), Managementul agenţiei de turism, Editura ASE, Bucureşti
Stănciulescu, Gabriela, Jugănaru, I.D., (2006), Animaţia şi animatorul în
turism, Ed. Uranus, Bucureşti
Zaharia, Valentina, (2002), Tehnica operaţiunilor de turism, Editura Luminex,
Bucureşti
***Cunoștințe și bune practici pentru ghidul de turism, Tourism, Hotel and
Restaurant Consulting Group, Ed. THR-CG, 2011
***Ghid de turism, Institutul Eurocor, București, disponibil pe
http://www.eurocor.ro
***HG nr. 1328/ 2001 privind clasificarea structurilor de primire turistice
***HG nr. 709/2009 privind clasificarea structurilor de primire turistice
***Legea societăţilor comerciale - Legea 31/1990, cu modificări sumare,
publicată în Editura Erc. Press, 2004, sau în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 1066 din 17. XI. 2004.
***Ordonanța Nr. 109/2000 privind stațiunile balneare, climatice și
balneoclimatice și asistență medicală balneară și de recuperare
***Ordonanța Nr. 107/1999, republicată în 2007 privind activitatea de
comercializare a pachetelor de servicii turistice