Gară I

În față se vede autogara. O clădire ștearsă cu căteva numere pe ea,pe zidurile căruia
au fost stinse multe țigări de peste Prut,cumpărate,cică,de peste stradă.Nu am știut
niciodată. Mare parte din oamenii acestui oraș au avut, mai mult sau mai puțin
aceeasi introducere .Fără Lidl,ăsta e mai nou. Mulți dintre noi am venit prima dată
de la țară – sau dacă nu am comis noi păcatul să venim aici ,au facut-o bunicii noștrii
pentru a lua parte acum 50 de ani în “revoluția industrială” vasluiană, cu speranța că
la oraș o să fie mai bine și o să aibă posibilități –fapt ce e adevărat.Nu foarte
adevărat,dar suficient de adevărat încăt mai nimeni să se mai întoarcă la țară.
În dreapta se vede impunător Gara. A fost renovată acum nu mult timp, fiind mult
mai colorată decăt restul clădirilor din jur.Nu e gri,e ceva nuanță de galben șters ce
dă impresia de vechi,fără a vrea să dea impresia asta.Dăinuie peste orizont atăt ca un
îndemn de “bine ai venit”, căt și ca unul de “Uite,aici îți e scăparea! Fugi!”
Aici începe călătoria noastră prin Vaslui. Mi s-a părut potrivit. Sunt eu,cu alți doi
tovarăși găndindu-ne pe unde să o luăm. Părea simplu – singura stradă ce se vede e
strada Gării.
Deși...lăngă noi se află un depozit,ceva firma de machiaje de pereți.Are o alee plină
de măl ce duce până sub o pasasarelă. Am început.
Am făcut ceva poze la chestiile ce ni s-au părut amuzante (ca o lopată, ce,deși te
invita să o ”împrumuți”, stătea rezemată) pănă am văzut în față un paznic. Eu, mai
practic de fel– prefer să zic practic și nu fricos ca să par mai deștept față de
voi,cetitorilor– am propus o roată împrejur. Nu voiam să ne întoarcă paznicul ăla cu
o înjurătură, preferănd să fac eu asta. Nu și nu. Am cedat în final. Ajungănd până la
paznic, un om de statură puțin spus sferic-robustă, nu ne amenință,ci,din contra ne
sfătuiește ”Băieți,sunt căini acolo,nu treceți că mușcî!”
Zis și făcut,roata împrejur. Următoarea destinație, Clădirea Gării!
Nu mergem la linii prin clădire cum se face uzual, ci,mergem printr-o mică alee ce
permite accesul. Aceasta alee se află, în mod dubios, lângă baie. Da,baia e
afară.Nu,nu e mică,e o clădire separată relativ mare. Da,e cu plată. Numai pentru
fete. În anumite zile, cănd apare o cerșetoare ostentativă ce păzește Tronul mult
dorit.
Cele 3 linii comerciale si 2 mai puțin comericale sunt căile de acces via CFR în Vaslui.
Peste ele e un pod metalic mare si gri. Cred că fusese albastru la un moment dat.
Peronul e lung și te invită să stai jos. Ca orice alt loc din Vaslui, e dubios de curat.
Acum e gol ,tocmai ce plecase primul tren spre Iași sau Bărlad. Aici e faimosul aparat
care nu dă rest,ce vinde cafea la un leu 50 și nu are loc de monede. Se observă un
Trecerea de la peron la peron se face ori prin pasarelă,orin prin pasajul subteran ce
seamănă vag cu o gură de metrou.Nimic altceva de spus despre gura asta de metrou
inafară de fapul că pute ca un metrou fără toaletă.Sau,mă rog,metrou unde toaleta e
la colț.
Cum peronul nu avea nimic colorat legat de el,am decis să urcăm pe pod. Sper că
peste el ne așteaptă ceva mai interesant.
-----------------------------------------------------------------------------
II.
Pasarela e un loc al multor povești. Aici sunt scrise,șterese,modificate,adăugite
declarații de dragoste și de prietenie. Sunt și lacăte romantice puse aici. Și un stălp de
înaltă tensiune destul de aproape. Cineva a venit odată și a adăugat cu comentarii
furate de pe net declarațiilor de iubire. (adi si gabriela mereu impreună = 2
săptămâni).
Ne continuăm drumul pănă pe partea cealaltă a liniilor.Nu am fost niciodată aici
pănă azi.
Primul lucru pe care îl vedem e un loc pitit. Cică aici veneau și făceau “teambuilding”
diverse asociații de voluntariat – oamenii,nu asociația, pentru că asociațiile respectă
anumite reguli cum ar fi să nu te faci plancton în public.Aici nu prea venea
poliția,facitilitând aceste fapte ilegale comise de oameni și nu de asociație.
Tot înainte e o trecere cu cale ferată dezafectată. Pe partea dreaptă e o fostă fabrică
de ulei. Si vreo 3-4 pui de căine vagabond. Pe stănga cică e abator si pe aici pute a
sănge vara.
Mergem până putem să facem dreapta. Ne indreptăm spre ceva depozit ce, vindea
haine de firmă la prețuri ridicol de mici.Să facem oleacă de reclama,că doar nu trăim
pe aer.
Străzile de pe aici is cumva despărțite de Vasluiul mare ,si,deși fac parte din zona
Gării,(cam 5 lei cu taxiul din centru) poți da si 10 lei până aici.
Ajunși la depozitul ăla aflăm că e închis.De mult timp aparent.Huh
Tot înainte vedem un turn foarte mare.Niciodată nu am
Continuăm tot înainte până la capăt de drum. Dead end.
Singurul loc unde putem continua e printre ruinele unor vagoane și printr-un gard
rupt. Ca exploratorii urbani ce suntem,ne aventurăm,dar am fost întrerupti de o
alarmă ce a sunat inopinant. Am considerat-o ca un semn dat de JC și am plecat de
acolo fără să ne uităm înapoi.
Cum ne intorceam,lângă acei pui de căine ce acum erau hrăniti cu salam de niste
oameni, ne-am decis să ne punem nume de cod.Voiam să ne punem legate de
gusturile muzicale,dar ne era frică că eram prea evidenți. Asa că am dat pull off la un
Tarantino și suntem Roz,Alb și Negru. Eu îs Alb ,într-un mod non-rasial.
Ajunși in fața Gării am decis să o luăm in directia diametral opusă câinilor de la
început,pe Feroviarilor. Nu is asa multe de zis despre asta inafara că aici învată
tinerii soferi sa parcheze, si mulți copaci de aici au văzut spatele sau botul unei
mașini la un nivel intim. La căpatul străzii e o bombă unde se poate juca ping pong si
se bea. În spatele ei un pod al căii ferate unde fac hipsterii poze.
Mergănd printre blocuri am găsit pe jos Sorting Hat-ul din Harry Potter.Era ars.Mi-a
spus că aș fi un Hufflepuff. M-am ofticat și l-am lăsat iar pe jos.
Se întuneca și vremea era cam de rahat,așa că am decis să ne lăsăm de explorat pe
ziua de azi.Fiecare avea altă treaba de la 5 oricum. Bătea un clopot de la o biserică din
apropiere,de nuntă sau de moarte,poate. Ne-am întors inapoi la Gară.Mă rog,vis a vis
de ea. Aici am rămas cu toții șocați. Magnolia, un faimos bar muncitoresc din oraș se
renovează. Nu știu dacă asta e bine sau nu.
Ne-am decis ca măine o să continuăm. Poate.