Pentru a diferenţia motivaţia de alte

forţe sau stimuli ai comportamentului, o

vom considera ca fiind raportabilă la
procesul decisional individual prin care
oamenii optează cu privire la tipul de
comportament pe care îl vor adopta în
scopul îndeplinirii obiectivelor propuse.
Este evident că această modalitate de
interpretare a motivaţiei exclude
acţiunile instinctive sau reflexe
(caracteristice mai degrabă nivelului
trebuinţelor), centrându-se în schimb pe
alegerea individuală. Totuşi, trebuie
menţionat că procesul individual de
decizie nu este marcat neapărat de
raţionalitate, ci poate fi influenţat în
mare măsură de emotiile si valorile
caracteristice persoanei ce işi exercită
capacitatea de opţiune. Ca atare,
procesul motivaţional este pe cât de
complex, pe atât de specific persoanei
angajate in luarea deciziei, precum si
situaţiei în care aceasta se află.
Implicatia este că nu ne putem aştepta
la descoperirea unor formule universale
de motivare în muncă, ci doar la o
înţelegere mai nuanţata a problemelor şi
dificultaţilor cu care se confruntă
oamenii în procesul motivarii pentru
muncă. Pentru a înţelege mai bine
mecanismele procesului de motivare, se
impun insă câteva consideraţii cu privire
la factorii care contribuie la iniţierea şi
susţinerea motivaţiei. Factorii care au
menirea de a declanşa energia acţiunii
şi de a o menţine într-o stare de
angajare productivă sunt deosebit de
diferiţi, putându-se identifica prin
manifestari cum ar fi nevoile sau
trebuinţele, , atracţiile, interesele,
convingerile, aspiraţiile, visele,
intenţiile, tendinţele, scopurile,
idealurile etc. (M. Vlăsceanu, 2003, p
237) Fiecare dintre aceştia are o funcţie
proprie în activitate, cum ar fi cea de
orientare ( intersul), proiectare
(aspiraţia), finalizare (scopul), dar si una
adiacentă, respectiv de motivare a
activităţii. Altfel spus, factori diferiţi au
funcţii de energizare a activitaţii şi, în
consecinţă, se prezintă ca motive, adica
impulsuri, imbolduri sau cauze interne
alePentru a diferenţia motivaţia de alte
forţe sau stimuli ai comportamentului, o
vom considera ca fiind raportabilă la
procesul decisional individual prin care
oamenii optează cu privire la tipul de
comportament pe care îl vor adopta în
scopul îndeplinirii obiectivelor propuse.
Este evident că această modalitate de
interpretare a motivaţiei exclude
acţiunile instinctive sau reflexe
(caracteristice mai degrabă nivelului
trebuinţelor), centrându-se în schimb pe
alegerea individuală. Totuşi, trebuie
menţionat că procesul individual de
decizie nu este marcat neapărat de
raţionalitate, ci poate fi influenţat în
mare măsură de emotiile si valorile
caracteristice persoanei ce işi exercită
capacitatea de opţiune. Ca atare,
procesul motivaţional este pe cât de
complex, pe atât de specific persoanei
angajate in luarea deciziei, precum si
situaţiei în care aceasta se află.
Implicatia este că nu ne putem aştepta
la descoperirea unor formule universale
de motivare în muncă, ci doar la o
înţelegere mai nuanţata a problemelor şi
dificultaţilor cu care se confruntă
oamenii în procesul motivarii pentru
muncă. Pentru a înţelege mai bine
mecanismele procesului de motivare, se
impun insă câteva consideraţii cu privire
la factorii care contribuie la iniţierea şi
susţinerea motivaţiei. Factorii care au
menirea de a declanşa energia acţiunii
şi de a o menţine într-o stare de
angajare productivă sunt deosebit de
diferiţi, putându-se identifica prin
manifestari cum ar fi nevoile sau
trebuinţele, , atracţiile, interesele,
convingerile, aspiraţiile, visele,
intenţiile, tendinţele, scopurile,
idealurile etc. (M. Vlăsceanu, 2003, p
237) Fiecare dintre aceştia are o funcţie
proprie în activitate, cum ar fi cea de
orientare ( intersul), proiectare
(aspiraţia), finalizare (scopul), dar si una
adiacentă, respectiv de motivare a
activităţii. Altfel spus, factori diferiţi au
funcţii de energizare a activitaţii şi, în
consecinţă, se prezintă ca motive, adica
impulsuri, imbolduri sau cauze interne
alePentru a diferenţia motivaţia de alte
forţe sau stimuli ai comportamentului, o
vom considera ca fiind raportabilă la
procesul decisional individual prin care
oamenii optează cu privire la tipul de
comportament pe care îl vor adopta în
scopul îndeplinirii obiectivelor propuse.
Este evident că această modalitate de
interpretare a motivaţiei exclude
acţiunile instinctive sau reflexe
(caracteristice mai degrabă nivelului
trebuinţelor), centrându-se în schimb pe
alegerea individuală. Totuşi, trebuie
menţionat că procesul individual de
decizie nu este marcat neapărat de
raţionalitate, ci poate fi influenţat în
mare măsură de emotiile si valorile
caracteristice persoanei ce işi exercită
capacitatea de opţiune. Ca atare,
procesul motivaţional este pe cât de
complex, pe atât de specific persoanei
angajate in luarea deciziei, precum si
situaţiei în care aceasta se află.
Implicatia este că nu ne putem aştepta
la descoperirea unor formule universale
de motivare în muncă, ci doar la o
înţelegere mai nuanţata a problemelor şi
dificultaţilor cu care se confruntă
oamenii în procesul motivarii pentru
muncă. Pentru a înţelege mai bine
mecanismele procesului de motivare, se
impun insă câteva consideraţii cu privire
la factorii care contribuie la iniţierea şi
susţinerea motivaţiei. Factorii care au
menirea de a declanşa energia acţiunii
şi de a o menţine într-o stare de
angajare productivă sunt deosebit de
diferiţi, putându-se identifica prin
manifestari cum ar fi nevoile sau
trebuinţele, , atracţiile, interesele,
convingerile, aspiraţiile, visele,
intenţiile, tendinţele, scopurile,
idealurile etc. (M. Vlăsceanu, 2003, p
237) Fiecare dintre aceştia are o funcţie
proprie în activitate, cum ar fi cea de
orientare ( intersul), proiectare
(aspiraţia), finalizare (scopul), dar si una
adiacentă, respectiv de motivare a
activităţii. Altfel spus, factori diferiţi au
funcţii de energizare a activitaţii şi, în
consecinţă, se prezintă ca motive, adica
impulsuri, imbolduri sau cauze interne
ale