5.

Subansambluri folosite în compunerea

schemelor de circuite primare
5.1. Definiţii. Terminologie. Reprezentări

Circuit primar - circuit cu rol pur energetic, care serveşte la transportul

energiei cu ajutorul curentului electric.

Circuite secundare - circuite care au rolul de a contribui la buna

funcţionare a circuitelor primare. Au următoarele funcţii:
 măsură,
 semnalizare,
 blocaj,
 comandă,
 protecţie şi automatizare.

Moduri de reprezentare a circuitelor:

1. scheme multifilare - se reprezintă toate conductoarele; se folosesc
pentru scheme de montaj;
2. scheme monofilare - se reprezintă o singură fază a circuitului.

2.1. Scheme monofilare de principiu - pun în evidenţă modul principial de

racordare a circuitelor (fig 5.1.).

Astfel de scheme se utilizează în anumite faze de analiză a unui proiect şi

la calculul curenţilor de scurtcircuit.

LEC - linie electrică în cablu

Fig. 5.1. Exemplu de schemă monofilară de principiu

2.2. Scheme monofilare detaliate (fig 5.2.)

Fig. 5.2. Exemplu de schemă monofilară detaliată

Observaţii:
 Pe porţiunile de schemă unde pot exista nesimetrii de echipare a unui
circuit pe cele trei faze, se adoptă o reprezentare trifilară (de exemplu, în zona
CIRS 10-transformator de curent, TC).
 În dreptul aparatelor se trec tipul lor şi principalele caracteristici (de
exemplu, Un şi In).
 Schema conţine şi aparatele de măsurare şi protecţie.

5.2. Funcţiile aparatelor electrice

 protecţie, respectiv de eliminare / limitare a scurtcircuitelor (de

exemplu întreruptoare, siguranţe fuzibile, bobine limitatoare) sau a
supratensiunilor (eclatoare, descărcătoare);
 supraveghere împotriva depăşirii unor valori admisibile ale tensiunii,
curentului, temperaturii etc. (spre exemplu, transformatoare de măsurare sau
senzori de curent / tensiune); aceste aparate pot provoca o semnalizare (alarmă)
sau o întrerupere de circuit (relee, declanşatoare);
 comutaţie, comandă voluntară (manuală sau automată) de închidere,
respectiv, deschidere a unui circuit în condiţii normale de exploatare (de
exemplu, întreruptoare, separatoare de sarcină, contactoare);
 izolare (separare) a unei părţi de instalaţie, pentru a se putea lucra fără
risc de electrocutare, în condiţiile menţinerii restului instalaţiei sub tensiune (de
exemplu, separatoare obişnuite sau de sarcină, întreruptoare debroşabile).
 În cazul unui scurtcircuit pe un circuit electric se impune deconectarea sa
rapidă, pentru a se reduce solicitările echipamentelor şi totodată, pentru a se
asigura continuitatea în funcţionarea altor circuite racordate la acelaşi sistem de
bare colectoare.

În exploatare este de dorit să existe posibilitatea conectării şi deconectării

fiecărui circuit electric în parte, astfel încât aceste manevre să nu conducă la
întreruperea altor circuite.

Elementul de protecţie, cu care trebuie prevăzut orice circuit electric, are

drept scop principal detectarea rapidă şi sigură a avariei, precum şi
deconectarea selectivă a elementului avariat, în vederea evitării extinderii
avariei şi revenirii cât mai rapide la regimul normal de funcţionare pentru restul
sistemului.
O unitate de protecţie are următoarele funcţii principale:
 supravegherea permanentă a diverşilor parametri pe circuit;
 intervenţia în situaţii anormale;
 transmiterea (uneori) de informaţii pentru exploatarea reţelei.
Informaţia necesară pentru comanda de închidere/deschidere a
aparatajului de comutaţie în regim autocomandat provine de la
transformatoarele de măsurare (curent şi tensiune).

Diversele funcţii îndeplinite de aparatele electrice pe un circuit pot fi

realizate individual, utilizând pentru fiecare dintre ele câte un aparat specializat
(reunirea mai multor funcţii presupune folosirea mai multor aparate pe circuit)
sau prin asocierea mai multor funcţii pe un aparat (aparate cu funcţiuni
multiple).

Tendinţa actuală în domeniul staţiilor electrice este de a se integra în

construcţia echipamentelor de bază (transformator de putere, întreruptor)
celelalte echipamente specifice (de exemplu, transformatoare de măsurare de
curent).

Partea unei staţii care cuprinde ansamblul de echipamente, materiale,

aparate electrice şi dispozitive amplasate într-un singur loc, care au un scop
funcţional determinat pentru un anumit circuit, constituie o celulă electrică.

Un sistem de bare colectoare reprezintă un nod de conexiuni electrice (în

sensul teoremei Kirchhoff I), extins în spaţiu, pentru a se crea condiţiile
constructive necesare racordării mai multor celule dintr-o staţie electrică.
 Montajul aparatajului electric în celulă se poate face fix sau debroşabil.

Montajul fix prezintă avantajul unei realizări simple, fără aparate sau blocaje
speciale, dar conduce la dimensiuni mai mari ale celulelor.

Montajul debroşabil:
 reducere a volumului celulelor, deoarece este eliminat spaţiul din interiorul
acestora destinat montajului sau reviziilor
 reducere a timpului de înlocuire a unor aparate defecte şi cel necesar
reviziilor, prin folosirea unui cărucior/casetă de rezervă
 reducere a greşelilor de manevrare cu separatorul tip cuţit (în general, însoţite
de arc electric liber), înlocuit cu broşe şi contribuie sensibil la compactarea
celulei.

În construcţia staţiilor moderne, tendinţa generală este de a utiliza

echipamente prefabricate, acestea prezentând avantajele:
 reducerea investiţiilor în partea de construcţie a staţiilor,
 economie de timp şi manoperă la montaj,
 înlocuire rapidă,
 siguranţa şi securitate în funcţionare,
 diminuarea cheltuielilor de exploatare (soluţii fără întreţinere),
 creşterea duratei de viaţă a instalaţiilor.

5.3. Aspecte caracteristice pentru schemele de circuite primare

1. asigurarea continuităţii în alimentare,

2. elemente care pot influenţa alegerea unei scheme de conexiuni,
3. elasticitatea schemelor de conexiuni,
4. criteriul de alegere a schemelor de circuite primare.

1. Asigurarea continuităţii în alimentare

1.1. introducerea de elemente şi căi suplimentare de rezervare:
 de obicei, circuitele de rezervare sunt menţinute active,
 orice element nou în schemă introduce două dezavantaje:
 efort de investiţii suplimentar,
 reprezintă o sursă de avarii
 se acceptă un element nou dacă avantajele pe care le poate aduce
depăşesc dezavantajele.
1.2. simplificarea schemelor de conexiuni:
 numărul de elemente se reduce la minimul necesar funcţional 
se reduce numărul surselor de avarie şi scade investiţia.
 Continuitatea în alimentare poate fi afectată de:
 revizii (tendinţa mondială este de a construi echipamente ce nu
necesită revizii – fără întreţinere),
 apariţia unor defecte (de exemplu, scurtcircuite).

2. Elemente care pot influenţa alegerea unei scheme de conexiuni:

 condiţiile impuse de consumator (o cale de alimentare sau două,
dintre care una de rezervă);
 configuraţia reţelei înconjurătoare şi gradul ei de rezervare;
 mărimea curenţilor de scurtcircuit în nodul respectiv.

3. Elasticitatea schemelor de conexiuni:

 elasticitatea unei scheme de a putea fi adaptată prin manevre de
comutaţie la configuraţia necesară în diferite momente de exploatare
(elasticitate conferită de I, S);
 elasticitatea unei scheme de a putea fi extinsă în timp prin
adăugarea de noi circuite.

4. Criteriul pentru alegerea schemelor de circuite primare:

 satisfacerea condiţiilor tehnice;
 soluţiile tehnice posibile se ierarhizează după un criteriu
economic (cheltuieli totale-CT):
CT  Ci  Cex  D
C i – cheltuieli de investiţie,
C ex – cheltuieli de exploatare,
D – daune.
Dintre soluţiile tehnic posibile se alege cea cu CT minime.

5.4. Echiparea circuitelor racordate la un sistem de bare colectoare

Sistem de bare colectoare (BC) – nod electric (în sensul Teoremei I

Kirchhoff) extins în spaţiu pentru a crea condiţii constructive şi de izolare
necesare pentru racordarea mai multor circuite.

Se numeşte sistem deoarece există:

- în c.a. trei faze (3f) – 3 (4 – cu neutru) noduri,
- în c.c. există 2 noduri: + şi –.
5.4.1. Echiparea circuitelor de linie

linie

Fig. 5.3. Schemă monofilară de principiu

În zona imediat următoare plecării liniei de la BC (în punctul de derivaţie)

se prevăd aparate electrice pentru:
 întreruperea unor curenţi de scurtcircuit (ce pot solicita dinamic
şi termic circuitele);
 conectarea şi deconectarea circuitelor în regim normal
(elasticitate).
Deconectarea se poate realiza de către:
 siguranţa fuzibilă,
 întreruptorul automat (comandat de un dispozitiv de protecţie).
Siguranţa fuzibilă:
 investiţie mică,
 acţionează bine la scurtcircuit violent.

Întreruptorul oferă elasticitate mărită

 se pot face conectări şi deconectări în regim normal.

 a) Variante de echipare a unui circuit de linie de JT

Fig. 5.4. Variante de echipare a unui circuit de linie de JT.

l1 - cea mai simplă echipare a circuitelor de linie, se foloseşte, în general, la

consumatori casnici.

l2 - echipare cu un plus de elasticitate, conferită de IP(întreruptor cu

pârghie), cu care se pot face manevre sub sarcină normală. IP separă SF de
tensiunea barelor.

l3 - IA (întreruptor automat) preia ambele funcţii (separare + manevre).

Dezavantaj: atunci când este necesară revizia la IA, trebuie întreruptă
alimentarea barei colectoare  se perturbă alimentarea tuturor consumatorilor
racordaţi la bara respectivă  daune.

l4 - se introduce un separator faţă de bare ( S b )  se pot face lucrări la IA

fără a întrerupe alimentarea celorlalţi consumatori.

Reviziile şi reparaţiile mai dese la întreruptor sunt determinate de

faptul că sunt cele mai solicitate aparate în exploatare.
 b) Variante de echipare a unui circuit de linie de ÎT

Fig. 5.5. Variante de echipare a unui circuit de linie de ÎT

L1 - elementul de bază este SF (siguranţa fuzibilă); S B separă SF faţă de

bare.

L2 - elasticitate mărită faţă de L1 prin introducerea separatorului de sarcină

S S . S B  S S formează o construcţie unică care are dublă rupere: un cuţit joacă rol
de S B şi un cuţit joacă rol de SS (separator de sarcină). S S se prevede suplimentar
cu dispozitiv de stingere a arcului electric determinat de curenţii de regim
normal.

L3 - elasticitate mărită faţă de L2 prin introducerea I, care preia funcţiile S S

+ SF. Întreruptorul este flancat înspre BC de către S S . Schema se foloseşte la
circuitele la care tensiunea vine numai dinspre bare (de exemplu, circuitul de
alimentare a unui consumator  motor electric).

L1 , L2 , L3 - circuite la care tensiunea vine dinspre bare.

L4 - cazul unor linii la care tensiunea poate veni dinspre bare sau dinspre
linii  se prevede un separator faţă de linie ( S L )  alimentare de la două
capete. S L se prevede cu cuţite de legare la pământ formând o singură
construcţie. S L este echipat cu trei cuţite principale şi trei cuţite de legare la
pământ.
Legarea la pământ este o metodă de bază pentru protecţia vieţii
oamenilor.
 NPM (Normele de Protecţia Muncii) ne obligă să facem legături la
pământ de jur împrejur, către toate părţile de unde ar putea să apară tensiuni
periculoase.

Moduri de legare la pământ:

− prin cuţite de legare la pământ sau prin separatoare scurtcircuitoare;
− prin scurtcircuitoare mobile.

L5 - pentru linii cu tensiuni mari, pentru revizii la I (întreruptor) se

dispun separatoare de legare la pământ ( S PI ).
S B - are un set de CLP (cuţite/separatoare de legare la pământ)
S L - are două seturi de CLP.
TC - trafo. de măsurare de curent. Se dispune după I pentru ca în cazul unui
scurtcircuit în TC, I să poată deconecta componenta care vine dinspre BC  nu
se întrerupe funcţionarea BC şi nu se perturbă ceilalţi consumatori.

c) Ordinea de manevrare a aparatelor de comutaţie

Manevră = succesiune de operaţii prin care se schimbă starea operativă a
echipamentelor.
Atenţie la:
− să nu se rupă curenţi mari cu separatoarele (nu au dispozitiv de
stingere a arcului electric);
− să nu legăm la pământ instalaţii aflate sub tensiune.

Situaţii când este recomandată manevrarea separatoarelor:

 în absenţa sarcinii sau la sarcini reduse ( I  1%I n ),
 în sarcină, dar diferenţa de potenţial la bornele separatorului să fie
U  1%U n .
Ordinea de manevrare a aparatelor de comutaţie pentru L4 :
− la închiderea circuitului
Se închid SB SL I
Se deschid
Observaţie: Se închide mai întâi S B pentru a proteja bara. În cazul unui
defect pe linie se deschide S L imediat.
− la deschiderea circuitului:
Se închid
Se deschid I SL SB Măsuri NPM
 Etape pentru pregătirea intervenţiei (revizii-reparaţii) la un circuit
(de linie):
− realizarea manevrelor de deschidere a circuitului,
− verificarea absenţei tensiunii:
 la ÎT cu voltmetre montate în secundarul TT (transformator
de măsurare de tensiune);
 la tensiuni medii cu ştangă cu lampă indicatoare;
 la JT cu creion de tensiune;
− legarea la pământ pe fiecare parte a zonei de lucru,
− montarea plăcuţelor avertizoare şi delimitarea zonei de lucru (de
exemplu, cu frânghie); plăcuţe:
 pe chei de comandă "NU MANEVRAŢI",
 în dreptul celulei "AICI SE LUCREAZĂ".

5.4.2. Echiparea circuitelor de generator sau de bloc generator -

transformator

Generatoarele sincrone de mare putere folosite în centralele electrice se

construiesc pentru tensiuni nominale variind între 630 kV.

Fig. 5.6. Variante de echipare a unui circuit de generator

 Moduri de racordare a generatorului la BC (fig 5.6.):
a) direct,
b) prin intermediul unui transformator.
SB se montează obligatoriu pentru a realiza separarea vizibilă când se
lucrează la I.

Racordarea unui generator la SEN este însoţită de un şoc de curent, care

este cu atât mai mic cu cât sunt realizate mai bine condiţiile de sincronizare a
generatorului cu sistemul electroenergetic.
Sincronizare - suprapunerea sistemelor de fazori de tensiune ai
generatorului şi ai sistemului (fig 5.7.).

Fig. 5.7. Sisteme de fazori de tensiune ce se sincronizează

G-generator, S-sistem

Cele două sisteme de fazori sunt în sincronism când voltmetrul „fictiv” V

ar indica valoarea zero.

Condiţii pentru realizarea sincronismului sistemelor de fazori:

1. acelaşi sens de rotaţie a fazorilor,
2. f G  f S ,
3. U G  U S (în modul),
4.  U G A,B,C ,U S  A,B,C   0 .
 Fie un defect (scurtcircuit) în zona A (între întreruptor-I şi generator-G).
Protecţia sesizează defectul şi dă comanda de deconectare. Evenimente care au
loc:
 deconectarea I întrerupe componenta I sc.SEN debitată de SEN la locul de
defect;
 ADR (automat de dezexcitare rapidă) asigură deconectarea înfăşurării de
L i2
excitaţie a generatorului şi disiparea energiei W  înmagazinată în
2
câmpul inductiv al maşinii; în acest fel se elimină componenta debitată de
generator la locul de defect ( I scG ); altfel, generatorul excitat şi în rotaţie ar
continua să debiteze pe defect.

Pentru sesizarea unui defect se foloseşte principiul protecţiei

diferenţiale. Acest lucru se realizează cu transformator de măsurare de curent
TC1 şi TC2 dispuse unul pe partea neutrului G, celălalt lângă întreruptor (fig
5.8.):

 În regim normal: curenţii

(din înfăşurarea secundară) prin
cele două trafo. sunt egali şi de
acelaşi sens  diferenţa
mărimilor măsurate de TC1 şi
TC2 este practic nulă.

 În regim de
scurtcircuit, valoarea curenţilor
creşte, în secundarul TC1 şi
TC2 se schimbă sensul
curentului  A va indica suma
curenţilor, valoare ce va
determina pornirea protecţiei:
deschiderea I şi funcţionarea
ADR.
Fig. 5.8. Principiul protecţiei diferenţiale
 5.4.3. Echiparea circuitului de (auto)transformator

 trafo. de mare putere (zeci, sute MVA),

 trafo. de mică putere (zeci, sute kVA).

1. Transformatoare de mare putere

1.1. Cazul trafo. cu trei înfăşurări sau AT (fig 5.9.)

Fac legătura între trei noduri, fiecare cu U n  1kV .

Fig. 5.9. Echiparea circuitelor de transformator cu trei înfăşurări sau

autotransformator
La bornele fiecăreia din înfăşurări se dispune câte un întreruptor (I) cu
rolul de:
− deconectare în regim de scurtcircuit,
− manevre în regim normal.
Fiecare I este flancat de separatoare (de exemplu, S B şi ST sup ).
 Rolul ST sup,mij ,inf :
− prin deschiderea unuia dintre aceste separatoare şi a S B corespunzător, se
dă posibilitatea lucrului la I fără a întrerupe tranzitul între celelalte două
înfăşurări ale trafo.
Excepţie: se poate renunţa la ST sup,mij ,inf dacă suntem într-o staţie
coborâtoare, alimentarea se face numai de la sistem, iar în celelalte două reţele
nu există surse, făcându-se numai distribuţie de energie electrică.

1.2. Cazul trafo. cu două înfăşurări

 ST nu mai este necesar,

când se lucrează la I se
întrerupe tranzitul prin trafo.

Fig. 5.10. Echiparea circuitelor de transformator cu două înfăşurări

2. Transformatoare de mică putere ( S nT zeci, sute kVA)

Se folosesc ca trafo. coborâtoare de la MT (6, 10, 20 kV) la o joasă

tensiune ( U n  1kV ). Astfel de instalaţii se numesc, în ţara noastră, posturi de
transformare (fig 5.11.).
 2.A.
În această soluţie, întreruptorul are rolurile:
− manevre în regim normal,
− deconectarea scurtcircuitului din aval de I.
S BJT este util pentru separarea vizibilă în cazul unor lucrări la JT.
Variantă de schemă folosită mai rar.

2.C.
În această soluţie, SFMT are rolul de a întrerupe scurtcircuitul din aval.
S B  SS - separator cu dispozitiv simplificat de rupere a curentului de
regim normal sau de suprasarcină.
S BJT - separator util atunci când se fac lucrări pe partea de JT.
Variantă mai des folosită.

2.B.
Variantă de soluţie fără întreruptor pe întreg circuitul de trafo.  pentru
deconectarea circuitului de trafo. trebuie mai întâi deconectaţi toţi consumatorii
de JT. Totuşi mai rămâne curentul de mers în gol al trafo. (foarte mic) care
poate fi rupt cu S B ( I rup.s  1%I ns ). Curentul de mers în gol se datorează
pierderilor în fier.
Coordonarea alegerii SFMT şi SFJT :
− la punerea sub tensiune a trafo. (acesta fiind în gol) este posibil să apară
un curent de şoc de magnetizare ( 5  6 * I n )  fuzibilul siguranţei de MT se
alege mai gros, astfel încât să reziste la acest curent şi să se ardă numai în cazul
unor scurtcircuite  nu se arde la suprasarcină şi trafo. s-ar putea supraîncălzi;
− siguranţa de JT are rolul de protecţie la suprasarcină, fuzibilul fiind ales
mai subţire.
 Fig. 5.11. Echiparea circuitelor de transformator din posturi de
transformare

5.4.4. Racordarea transformatoarelor de tensiune şi a descărcătoarelor

Transformatorul de tensiune (TT) se racordează în derivaţie pe circuite

(fig 5.12.).

Soluţii de racordare a TT şi a descărcătorului:

− la bornele generatorului,
− în noduri,
− pe alte circuite (L, T).

Rolurile TT:
− verificarea condiţiilor de sincronism,
− alimentarea contoarelor,
− alimentarea circuitelor de protecţie,
− alimentarea RAT (regulatorul automat de tensiune).

Descărcătoarele se prevăd pentru protecţia echipamentelor împotriva

unor supratensiuni externe sau interne.
 1. La bornele generatorului

Fig. 5.12. Echiparea circuitelor de generator cu transformatoare de tensiune

2. În noduri şi pe alte circuite (de exemplu, T, L), figura 5.13.

2.a) +2.b) - soluţii de racordare a TT şi DRV la BC. Uneori se poate

prevedea pe linii TTL pentru a compara tensiunea de pe linie cu cea de pe bara
colectoare.
Pentru U n  35kV , TT se racordează la nod prin SF. Rolul SF este de a se
arde în cazul unui scurtcircuit în TT, întrerupând componenta ce vine de la
sistem  defectul nu se mută pe bare. La tensiuni mai înalte, nu se foloseşte SF
(2.b))  în caz de scurtcircuit în TT se întrerupe BC. Separatoarele sunt utile în
caz de revizie la TT.

2.c) se elimină dezavantajul unui defect datorat unui scurtcircuit în TT

prin dispunerea TT numai pe circuitele racordate la bare (trafo., linii).
TT pot fi şi de tip TECU (Tensiune-Exterior-Capacitiv-Ulei), dotate cu
un divizor de tensiune capacitiv la care se racordează un TT inductiv. TT este
izolat pentru o tensiune mai mică. Se construiesc pentru reţele cu U n  110kV .
 Fig. 5.13. Echiparea altor circuite cu transformatoare de tensiune

Observaţie: Rolul înfăşurării în triunghi deschis a TT:

− în regim normal U A  U B  U C  0  Voltmetrul V nu indică nimic,
− în regim de scurtcircuit nesimetric sau în cazul unor puneri la pământ
U A  U B  U C  3U 0  Voltmetrul V sesizează defectul de izolaţie.

Descărcătoarele se prevăd, de regulă, alături de TT pe bare (2.a + 2.b).

În varianta 2.c) se prevăd pe linii numai dacă acestea sunt LEA. Dacă reţeaua
este în cablu, se poate renunţa la folosirea descărcătorului. În varianta 2.c):
− pentru trafo. este obligatorie prevederea de descărcătoare,
− pentru linii se dispun eclatoare cu coarne sau descărcătoare la 110 kV sau
220kV; la 400 kV se dispun numai descărcătoare.