Sunteți pe pagina 1din 6

Semne si simptome prezente in neurologie

Examenul unui bolnav cu afectiune neurologica cuprinde interogatoriul,


examenul fizic si examene paraclinice.

Interogatoriul trebuie sa cerceteze sistematic simptomele de care se plânge


bolnavul (durere, tulburari de mers), tulburari sfincteriene, de limbaj si psihice
(afectivitate, atentie, rationament, vointa, memorie, orientare în timp si spatiu,
comportament).

Examenul fizic este examenul neurologic propriu-zis si se face de obicei


într-o anumita ordine.

a) Examenul sensibilitatii face necesara colaborarea bolnavului si se începe


cercetând:
- tulburarile subiective, care eventual pot exista: senzatiii de întepaturi,
furnicaturi, amorteli, dureri spontane etc. dupa care se cerceteaza
- sensibilitatea obiectiva - se cere bolnavului sa închida ochii si se
exploreaza succesiv sensibilitatea superficiala (tactila, termica si
dureroasa), profunda si complexa.

Sensibilitatea tactila se exploreaza punând în contact tegumentele cu pulpa


degetului sau cu o bucata de vata.
Sensibilitatea dureroasa - întepând tegumentele cu un ac;
Sensibilitatea termica - aplicând succesiv pe tegumente doua eprubete cu
apa calda si apa rece, cerând bolnavului sa comunice imediat senzatia resimtita. Se
acorda întotdeauna atentie unei posibilitati de simulare.
Sensibilitatea profunda se exploreaza urmarind daca bolnavul percepe
vibratiile unui diapazon sau are simtul atitudinilor segmentare. Pentru aceasta se
aplica un diapazon care vibreaza pe regiunile osoase proeminente (simtul vibrator)
sau se imprima de catre examinator o anumita miscare unui segment de membru al
bolnavului (deget etc.) si se cere acestuia sa puna membrul corespunzator de partea
opusa în aceeasi pozitie (simtul artrokinetic).

Examenul sensibilitatii se completeaza cu cercetarea simtului sterognostic,


care consta în recunoasterea unui obiect prin atingere, cu ochii închisi.
Imposibilitatea recunoasterii se numeste asteorognozie. In terminologia
neurologica se desemneaza prin anestezie pierderea sensibilitatii, prin hipoestezie
diminuarea acesteia, iar prin hiperestezie, accentuarea anormala a sensibilitatii,
mergând pâna la senzatie dureroasa, adesea cu caracter de arsura.
b) Examenul motilitatii voluntare urmareste depistarea deficitului motor prin
studiul miscarilor active si al fortei musculare segmentare.

Se începe examenul cerând bolnavului sa execute miscari de flexie, extensie,


abductie, rotatie si se observa daca acestea se executa cu usurinta sau nu. Forta
musculara segmentara se cerceteaza cerând bolnavului sa execute miscari, în timp
ce examinatorul se opune în efectuarea lor.
Modificarile patologice poarta urmatoarele denumiri:
- pareza (slabire a fortei musculare)
- paralizie (absenta completa a fortei musculare)
- hemiplegie (paralizie a unei jumatati de corp)
- paraple-gie (paralizie a partii inferioare a corpului)
- monoplegie (paralizie a unui singur membru)
- tetraplegie (paralizie a celor patru membre).
Paraliziile se datoresc lezarii caii piramidale sau a neuronului motor periferic.
c) Examenul tonusului muscular se realizeaza cerând bolnavului sa-si relaxeze
complet membrul examinat, în timp ce examinatorul mobilizeaza pasiv
fiecare membru, cercetând rezistenta musculara si amplitudinea miscarii.

Tonusul normal este caracterizat print-o slaba rezistenta. Se întelege prin


hipertonie sau contractura musculara cresterea rezistentei, deci exagerarea
tonusului, iar prin hipotonie musculara, diminuarea acestuia.
Hipertoniile musculare se întâlnesc în leziuni piramidale sau extrapiramidale,
iar hipotonia, în leziunile neuronului motor periferic si în leziunile cerebelului.
d) Examenul contractiilor si al miscarilor involuntare. Miscarile automate
fiziologice - clipitul, pendularea membrelor în mers etc. - sunt diminuate sau
abolite în sindroamele extrapiramidale (boala Parkinson). Contractiile si
miscarile involuntare apar de asemenea în numeroase boli sub diferite
forme:
- tremuraturi: boala Parkinson, alcoolism, Basedow, degenerescente,
scleroza în placi;
- contracturi: tetanie, tumori cerebrale, tetanos;
- miscari coreice (miscari involuntare dezordonate, bruste si rapide):
coree, hemi-balism;
- miscari atetozice (miscari involuntare, lente, care se schimba fara
încetare): leziuni extrapiramidale;
- convulsii tonico-clonice: apar în crizele epileptice.
e) Coordonarea miscarilor este posibilitatea de a pune în actiune mai multi
muschi pentru a efectua o miscare.
Se realizeaza prin mecanisme complexe, la care participa cerebelul, aparatul
vestibular, trunchiul cerebral si scoarta cerebrala. Se studiaza cerând bolnavului sa
execute anumite miscari ca:
- aducerea indexului pe vârful nasului, a calcâiului pe genunchi
- executarea rapida de gesturi alternative (miscari rapide de supinatie si
pronatie).
Tulburarile de coordonare poarta numele de atoxie si pot fi provocate de leziuni
cerebeloase.
f) Examenul statiunii si al mersului implica nu numai coordonarea miscarilor,
dar si echilibrarea acestora.

Se examineaza observând bolnavul în ortostatism, pe vârful picioarelor sau pe


calcâie, precum si caracterul mersului. Mersul are unele caractere care precizeaza
adesea diagnosticul:

- In tabes, mersul este necoordonat, bolnavul aruncând


picioarele si lovind pamântul cu calcâiele ("mers talonat")
- In leziunile cerebeloase mersul este de om beat, oscilant,
instabil
- In hemiplegie, la stadiul de recuperare gamba este rigida,
membrul inferior este întins, aspectul fiind de mers cosind;
- In leziunile neuronului motor periferic, bolnavul stepeaza,
gamba fiind ridicata sus, pentru a nu lovi pamântul cu vârful piciorului.

g) Examenul echilibrului se face în ortostatism, cerând bolnavului sa-si


lipeasca picioarele:
- daca-si pierde echilibrul în timp ce sta cu ochii deschisi,
tulburarea este de natura cerebeloasa;
- daca-si pierde echilibrul numai la închiderea ochilor (semnul
Romberg pozitiv), leziunea este fie vestibulara, fie spinala (tabes,
sindrom neuro-anemic etc.).

h) Examenul reflexelor comporta cercetarea reflexelor osteotendinoase


cutanate, de postura si patologie. Reflexele osteotendinoase se examineaza
prin percutia cu ciocanul de reflexe a tendonului, muschiului care provoaca
la omul normal contractia muschiului respectiv.

Cele mai importante reflexe osteotendinoase sunt urmatoarele:


- reflexe ahilian - care consta în flexia plantara a piciorului prin percutia
tendonului ahilian;
- reflexul rotulian - care consta în extensia gambei pe coapsa prin percutia
tendonului cvadricepsului;
- reflexul bicipital - se examineaza percutând tendonul bicepsului la plica
cotului si provoaca flexia usoara a antebratului;
- reflexul tricipital - în care prin percutia tricepsului în vecinatatea olecranului
se produce extensia usoara a antebratului etc.

In timpul cercetarii reflexelor, bolnavul trebuie sa fie în relaxare musculara


completa. Reflexele osteotendinoase în situatii patologice pot fi exagerate, ceea ce
traduce o lezare a caii piramidale, diminuate sau abolite (coma, leziuni de neuron
motor periferic, atrofii mari, tabes).

Reflexele cutanate cele mai importante sunt:

- reflexul cutanat abdominal - contractia muschilor abdomenului prin atingerea


peretelui abdominal cu partea neascutita a unui ac
- reflexul cutanat plantar - la excitarea marginii externe a plantei cu un ac
apare flexia degetelor.

Reflexele de postura se examineaza prin opozitia la punctul de insertie a unui


muschi, dupa care se lasa liber. Intinderea lenta produsa din tendinta de a reveni la
pozitia initiala declanseaza o contractie a muschiului, care duce la cresterea
tonusului postural.
Dintre reflexele patologice care apar în leziunile caii piramidale, cel mai
cunoscut este semnul Babinski - extensia degetului mare de la picior, cu flexie
plantara a celorlalte degete, la zgârierea usoara a marginii externe a plantei.
i) Examenul troficitatii permite de asemenea informatii importante.

Atrofiile musculare sunt în general de origine periferica (poliomielita). Când se


însotesc de fibrilatii musculare, sunt de natura medulara (scleroza laterala
amiotrofica).
Alte tulburari trofice de natura nervoasa se pot întâlni, la articulatii (tabes) sau
tegumente, pielea fiind subtire, lucioasa (leziunile nervilor periferici)

j) Examenul limbajului consta în punerea în evidenta a tulburarilor de vorbire.

Tulburarile de vorbire pot interesa întelegerea limbajului:


- afazie - care se caracterizeaza prin imposibilitatea exprimarii si întelegerii
cuvintelor,
- articularea cuvintelor - disartrie
- pronuntarea acestora - disfazia (bâlbâiala),
- disladia (imposibilitatea de a pronunta anumite sunete).

EXAMENUL NERVILOR CRANIENI

a) Nervul olfactiv (I), nerv senzorial pentru miros, porneste din mucoasa nazala.
Lezarea se duce la anosmie (pierderea mirosului). Se examineaza dând bolnavului
sa recunoasca substante mirositoare neiritante.

b) Nervul optic (II), nerv senzorial pentru vedere, porneste de la retina. Lezarea
sa provoaca amauroza (orbire) unilaterala. Se examineaza cercetând acuitatea
vizuala, câmpul vizual si fundul de ochi.

c) Nervul oculomotor comun (III), nerv motor - lezarea sa duce la ptoza


(caderea) pleoapei superioare, vedere dubla (diplopie), dilatarea pupilei
(midriaza), strabism.

d) Nervul patetic (IV) nerv motor - lezarea se duce la diplopie prin paralizia
oblicului mare. De retinut ca pateticul este singurul nerv din organism care
inerveaza un muschi situat de partea opusa nucleului sau.

e) Nervul trigemen (V) este un nerv mixt.

Leziunile iritative ale fibrelor sale senzitive produc nevralgia faciala, iar
leziunile iritative ale fibrelor sale motorii produc trismusul (înclestarea
maxilarelor prin contractara maseterilor).
Leziunile distructive ale nervului trigemen provoaca: anestezia fetei, a
mucoasei bucale si nazale, a corneei, paralizie a muschilor masticatori.

f) Nervul oculomotor extern (VI) este un nerv motor.

Paralizia sa duce la diplopie si strabism intern (devierea globului ocular


înauntru).
Nervii oculomotori se examineaza, cercetând motilitatea globilor oculari,
fanta palpebrala, starea pupilelor (reflexele pupilare).

g) Nervul facial (VII) este un nerv motor ce asigura inervarea mimicii si a carui
lezare provoaca paralizia faciala: fata asimetrica prin stergerea cutelor fiziologice
de pe hemi-fata de partea leziunii, imposibilitatea încretirii fruntii si a închiderii
ochiului, comisura bucala mai coborâta de partea bolnava.

Ca nerv senzorial i se asociaza nervul intermediar Wrisberg, care asigura


sensibilitatea gustativa la nivelul celor doua treimi anterioare ale limbii. Lezarea sa
duce la tulburari de gust.

h) Nervul acusticovestibular (VIII) este un nerv senzorial format din nervul


auditiv, a carui lezare produce surditate, si nervul vestibular, a carui lezare
produce sindromul vestibular (nistagmus si tulburari de echilibru).

i) Nervul glosofaringian (IX), nerv mixt, asigura sensibilitatea faringelui si


miscarile de înghitire.

Leziunea lui provoaca tulburari de gust în treimea posterioara a limbii si


abolirea reflexului de fund de gât, prin anestezia fundului gâtului si refularea pe
nas a lichidelor, care nu mai pot fi înghitite.

j) Nervul pneumogastric (X) este un nerv mixt, importanta sa deriva în special


din rolul reglator vegetativ, paralizia lui putând duce la moarte prin tulburari de
ritm cardiac, tulburari respiratorii si digestive.

k) Nervul spinal (XI), nerv motor - lezarea sa determina paralizia laringelui, a


valului palatin si paraliza muschilor sterno-cleido-mastoidian si trapez.

1) Nervul hipoglos (XII) este un nerv motor - paralizia se duce la hemiparalizia


si hemiatrofia limbii, cu tulburari în articulatia cuvintelor, în masticatie si
înghitire.