CROMATICA EMINESCIANĂ DIN PERSPECTIVĂ DIDACTICĂ ÎN BAZA

POEZIEI „FLOARE ALBASTRĂ”

CATEDRA FILOLOGIE
BURLACU TATIANA
Decriptarea cromatică a poeziilor inedite ale lui Eminescu, este treapta pe care
singură păşind, am descoperit o nouă ipostază a imaginarului eminescian. Cuvintele
poetului s-au transformat în culori şi apele învolburate ale oglinzii mi-au dezvăluit
o lume magică, în care Adevărul, Binele şi Frumuseţea s-au reflectat şi au
înmărmurit pentru veşnicie.[1]
Utilizarea culorilor în opera poetică eminesciană este sesizat de toți cei care
s-au numărat printre consumatorii operei sale. Analizînd și studiind cîteva surse în
acest scop am depistat că poetul acordă prioritate albastrului (seninului) și de aceea
este supranumit, „poet senin” din dublă ipostază : însăși opera sa este senină, adică
ușor perceptibilă și seninul este o nuanță a culorii albastre. Într-un articol scris de
către, Lilia Răcilă ce se intitulează: Poetica albastrului eminescian, am descoperit
că culoarea preferată a lui Eminescu este albastru.
„Cuvîntul albastru desemnează, dar nu arată. Problema imaginii cerului
albastru este cu totul diferită pentru pictor și pentru poet. Dacă cerul albastru nu este
pentru scriitor un simplu fundal, dacă el e un obiect poetic, atunci el nu se poate
însufleți decât printr-o metaforă. Poetul nu trebuie să transpună o culoare, ci să ne
facă să visăm culoarea.” (G. Bachelard)[2]
Albastrul este culoarea fascinantă ca spectacol în sine, actualizează, în general
seninul reprezintă mai mult sensibilitatea poeticii eminesciene decât albastrul, ideea
de imaterialitate și împreună cu seninul conturează un cadru natural.
Mihai Eminescu este poetul tuturor. Opera lui este studiată de la mic la mare
deoarece este ușor perceptibilă, ce fascinează prin dinamism, culoare și cupride
foarte multe figuri de stil.
În urma analizei mai multor documente școlare printre care: metodologii,
curriculum, manualeetc, am depistat că poezia eminesciană despre care se amintește
în titlu se studiază în clasele a VIII-a, aX- a, a XI- a,a XII –a.
 În continuare voi relata despre câteva momente importante care vizează
această poezie, cât și comportarea unui bogate terminologii cromatice, totul din
perspectivă didactică.
Albastrul este cea mai rece dintre culori, în timp ce galbenul este cea
mai caldă culoare. Cromatica este un domeniu vast ce cuprinde multe domenii :
fizica, astronomia, pictura, dar nu în ultimul rând și literartura, unde e practic
imposibil să nu existe culori. În cazul de față vorbim despre cromatica eminesciană
în poezia : „Floare albastră”.
La studierea acestei poezii din punct de vedere cromatic se va atrage atenție
la expresiile, grupurile de cuvinte care conțin nume de culoare și explicarea acestora
din punct de vedere semantic și contextual.
Și de-a soarelei căldură
Voi fi roșie ca mărul,

Mi-oi desface de-aur părul

Să-ți astup cu dânsul gura.

În limba română expresia sau comparația „roșie ca mărul” se încadrează în

sensul figurat, dat fiind faptul că sintagma dată se egalează cu o comparație și
culoarea roșie este specifică pentru față, doar dacă este cauzată de un anumit factor
ca de exemplu în cazul de față, soarele. Ceea ce ține de limba franceză, autoarea
Elisabeta Isanos a înlocuit termenul roșu prin rumen, dar își pierde sensul original
cu toate că această culoare este specifică pentru față, rumen- roșu deschis are
conotația „tânăr”, „sănătos”,în acesată zonă, Astfel traducerea nu este precisă,
imprimă alte nuanțe semantice: roșu poate exprima în această zonă semantică alte
conotații „ars (de soare)”- cazul nostru (în alte contexte – „boală”, „rușine”, „sfială”
etc.).
Prin intermediul metaforei: Mi-oi desface de-aur părul, autorul dorește să
scoată în evidență culoarea părului fetei, care e de aur,coloare provenită de la
substantivul aur = aurie, adică galben. În sens conotativ a fost scos în evidență
anume culoarea reală, naturală a părului fetei. Sensul denotativ este redat prin
intermediul adjectivului nume de culoare, aurie ce scoate în evidență unele calități
deosebite ale podoabei capilare: scump, bogat, de un galben ardent.
Grupul de cuvinte, care a devenit și titlu – simbol al poeziei este „floare
albastră„. Aici ca și în cazul precedent fa vi nevoie de consultat un dicționar
cromatic, care să explice culorile în contextul existent prin varietăți de sensuri
(denotativ, conotativ, figutat).
Și te-ai dus, dulce minune,
Ș-a murit iubirea noastră –
Floare-albastră! Floare-albastră!...
Totuși este trist în lume!
Termenul cromatic din aceste versuri este „floare albastră”, ce exprimă
sensul propriu, deoarece asemena floare de o așa nuanță există în natură, dar în limba
franceză s-a tradus fleur bleue, fleur de l’aubli . În primă instanță au păstrat culoarea,
dar apoi au asociat-o sentimentului, floare uitată, deoarece albastrul este sinonim cu
răceala și după părerea mea aici se vorbește despre răcirea sentimentelor dintre cei
doi îndrăgostiți.
Pentru ai conferi temei, poeziei o „haină didactică”, am decis că acest luctu
se va opserva cel mai bine prin exemple de itemi și secvențe didactice pe care deja
le-am realizat împreună cu elevii.
La început se scrie foaia de titlu și se stabilesc obiectivele ce vor fi urmărite
pe tot parcursul lecției.
La sfârșitul orei elevii vor fi capabili să:
O1- să încadreze poezia în contextul creației lirice eminesciene;
O2- să identifice principalele elemente de compoziție a textului;
O3- să comenteze ipostazele sentimentului erotic, prin raportare la operă;
O4- să interpretexe semnificația poeziei, raportînd-o la etapa de creație
eminesciană;
O5- să delimiteze sensul pe care îl au termenii cromatici în poezie;
O6- să realizeze o interpretare stilistică a poeziei pe nivelurile comunicării;
O7- să realizeze un eseu argumentativ.
Strategiile didactice
Metodele și procedeile
Mijloacele de învățământ
Materialele didactice stalilite
La realizarea cu succes a acestui proiect aș propune următoarele metode
didactice: Braistormingul sau asaltul de idei. Acrostihul, scierea unei strofe
poetice, unde fiecare vers are litera de început. Floarea de lotus.
Pe parcursul orei se vor analiza expresiile cromatice, participarea acestora la
formarea mai multor figuri de stil și explicarea sensului contextual a acestora, lucrul
cu dicționarul de termeni cromatici pentru a vedea particularitățile specificefiecărei
culori existente în poezie,se preconizează analiza fiecărei culori atât separat cât și în
context, raportul acestora cu alți termeni existenți, stabilirea varietăților de sens pe
care le comportă fiecare dintre culori sau nuanțe analizate (conotativ, denotativ,
figurat).
La final se ropune elevilor de a scrie un eseu prin care vor demonstra în baza
textului analizat cât și a altor texte poetice că: Mihai Eminescu este un poet
promotor al culorii.
În concluzie afirm că poetul Mihai Eminescu, este ca un pictor pentru poeziile
sale, deoarece portretizează atât de frumos cadrul natural, contribuind la formarea
unor adevărate scene peisagistice ce ne conferă un sentiment de melancolie și
romantism. Practic puține din capodoperele sale nu conțin termeni cromatici, în rest
culoarea este la ordinea zilei, ceea ce le conferă dinamism și espresivtare poeziilor
sale.
Opera eminesciană este studiată de la mic la mare, începând cu cele mai
simple capodopere: Somnoroase păsărele; Ce te legeni”..., și până la cele mai
comlicate: Luceafărul, etc.
Din punct de vedere didactic creația eminesciană este „senină”, adică ușor de
perceput și de predat elevilor din toate treptele de învățământ și totodată amintim că
seninul este nunța culorii albastre atât de dragă poetului, fiind amintită și în poezia
„Floare albastră”.
 Bibliografie
1. M. Maria Cassian Toposul cromatic eminescian, în revista Rețeaua literară.
2. Articolul: Lilia Răcilă „Poetica albastrului eminescian” în revesta Limba română
p. 65-70.
3. Bidu – Vrînceanu Angela. Structura vocabularului limbii române contemporane.
Probleme teoretice și aplicații practice. București: Științifică și inciclopedică, 1986,
319, p
4. Bidu – Vrînceanu Angela. Ion Coteanu. Limba română contemporană. București:
Editura didactică și pedagogică, 1975, 303. p.
5.. Bidu – Vrînceanu Angela Narcisa Forăscu. Cuvinte și sensuri. Bucutești: Editura
științifică și enciclopedică, 1988. 239 p.
6. Iachim Ion. Compoziții literare pentru clesele gimnazioale și liceale. Chișinău:
Ruxanda, 1977. 111 p
7. Lăzărescu Gherghe. Limba și literatura română manual pentru clasa a XI-a.
București: Editura didactică și pedagogică, 1996. 338 p.
8. La Pan Carole. Ciocoiu Sergiu traducător. Magia culorilor. Inițiere în cromoterapie.
București: Polirom, 2005. 160p.
9. Leahu Emil Parfene Constantin. Limba și literatura română manual pentru clasa a
X-a. București: Editura didactică și pedagogică, 1977. 302 p.
10. Mardare Marcela. Fascinația culorilor. Chișinău: Ruxanda, 2007. 117 p.
11. Curriculum național la limba și literatura română pentru clasale (V-IX). Chișinău,
2010
12. Curriculum național la limba și literatura română, liceu (X-XII). Chișinău, 2010
13. Axenti Victor. Metodica predării limbii și literaturii române în gimnaziu și
liceu.Universitatea De Stat Bogdan Petriceicu Hasdeu Cahul, 2012.
14. M. Eminescu. Scrieri alese, V. 1-3, Chișinău, 1981.