Sunteți pe pagina 1din 69

FIȘA TEHNICĂ NR.

1
MĂSURAREA RESPIRAȚIEI

SCOP : Evaluarea funcției respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al evoluției bolii, al apariției
unor complicații și al prognosticului.
ELEMENTE DE APRECIAT :
- tipul respirației
- amplitudinea mișcărilor respiratorii
- ritmul
- frecvența
MATERIALELE NECESARE :
- ceas cu secundar
- pix cu pastă verde
- foaie de temperatură
INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE :
- așezarea pacientului în decubit dorsal fără a explica tehnica ce urmează a fi executată
- plasarea mâinii cu fața palmară pe suprafața toracelui
- numărul inspirațiilor timp de 1 minut
- consemnarea valorii obținute printr-un punct pe foaia de temperatură ( fiecare linie
orizontală a foii reprezintă 2 respirații )
- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară pentru menținerea unei curbe
- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obținută, cât și caracteristicile
respirației : ex: Rs = 20 r /min; de amplitudine medie corespunzătoare, ritm regulat
- aprecierea celorlalte elemente ale funcției respiratorii se face prin simpla observare a
mișcărilor respiratorii.
NOTĂ : Pentru foile de temperatură în care respirația este înscrisă cu valori ce cresc din cinci în
cinci, pentru fiecare linie orizontală se consideră o respirație

1
FIȘA TEHNICĂ NR. 2
MĂSURAREA TEMPERATURII

SCOP : Descoperirea unor modificări patologice ale valorii temperaturii corpului


LOCURI DE MĂSURARE :
- axila
- plica inghinală
- cavitatea bucală
- rect
- vagin
MATERIALELE NECESARE :
 termometru maximal
 casoletă cu tampoane de vată și comprese sterile
 pahar cu soluție dezinfectantă cloramină 1- 5 %
 tavă medicală
 lubrefiant ( vaselină )
 alcool medicinal
 ceas
 prosop individual
 săpun
 pix cu pastă albastră
 carnet propriu
INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE :
 pregătirea materialelor
 pregătirea psihică a pacientului
 spălarea pe mâini
 se scoate termometrul din soluția dezinfectată, se clătește sub jet de apă și se șterge cu o
compresă, se scutură
 se verifică dacă este în rezervor mercur
a)Pentru măsurarea în axilă :
 se așază pacientul în decubit dorsal sau în poziție șezând
 se ridică brațul pacientului
 se șterge axila prin tamponare cu prosopul pacientului
 se așază termometrul cu rezervorul de mercur în centrul axilei, paralel toracelui
 se apropie brațul de trunchi, cu antebrațul flectat pe suprafața anterioară a toracelui
 dacă pacientul este slăbit, agitat precum și la copii, brațul va fi menținut în această
poziție de către asistenta medicală
 termometrul se menține timp de 5-10 min.
b)Pentru măsurarea în cavitatea bucală :
 se introduce termometrul în cavitatea bucală sub limbă sau pe latura externă a arcadei
dentare
 pacientul este rugat să închidă gura și să respire pe nas
2
 se menține termometrul timp de 5 min.
c)Pentru măsurarea rectală :
 se lubrifiază termometrul
 se așază pacientul în decubit lateral, cu membrele inferioare în semiflexie,asigurându-i
intimitatea
 se introduce bulbul termometrului în rect, prin mișcări de rotațieși înaintare
 termometrul va fi ținut în mână tot timpul măsurării
 se menține termometrul 3 min
 după terminarea timpului de menținere a termometrului, acesta se scoate, se șterge cu o
compresă
 se citește gradația la care a ajuns mercurul termometrului
 se spală termometrul, se scutură
 se introduce în recipientul cu soluție dezinfectată ( soluție Cloramină 1%)
 se notează valoarea obținută pe foaia de temperatură
 notarea unui punct pe verticală, corespunzător datei și timpului zilei, socotind pentru
fiecare linie orizontală a foii, două diviziuni de grad
 se unește valoarea prezintă ce cea anterioară pentru obținerea curbei termice
 în alte documente medicale se notează cifric
 interpretarea curbei termice
DE REȚINUT :
 în mod curent, temperatura se măsoară dimineața, între orele 7-8,și după masă, între
orele 18-19.
 temperatura axilară reprezintă temperatura externă a corpului, ea fiind cu 4-5 zecimi de
grad mai joasă decât cea centrală.
 măsurarea temperaturii în cavitatea bucală este contraindicată la copii, la pacienții agitați,
la cei cu afecțiuni ale cavitații bucale
 cu 10 min înainte de introducerea termometrului în cavitatea bucală, pacientul nu va
consuma lichide reci sau calde și nici nu va fuma
 temperatura măsurată rectal este mai mare decât cea măsurată axilar cu 0,4 - 0,5 grade
 măsurarea temperaturii în rect este contraindicată la pacienții agitați și la cei cu afecțiuni
rectale; pentru măsurarea rectală, copii mici sunt așezați în decubit dorsal, cu picioarele
ridicate, sau în decubit ventral.
 măsurarea temperaturii în vagin urmărește același etape ca la măsurarea rectală,
introducându-se termometrul în vagin; este contraindicat în bolile aparatului genital
feminin; valoarea temperaturii măsurate în vagin este ce 0,5 grade mai mare decât cea
măsurată axilar.
 pentru măsurarea temperaturii corpului, se mai pot utiliza termometre cutanateși
termometre electronice

3
4
FIȘA TEHNICĂ NR. 3
MĂSURAREA PULSULUI

SCOP :Evaluarea funcției cardio-vasculare.


ELEMENTE DE APRECIAT :
- ritmicitate
- frecvență
- celeritate
- amplitudinea.
LOCURI DE MĂSURARE : măsurarea se face la artera radială sau aceeași succesiune de
timp la alte artere: carotida, humerala, femurala, poplitee, tibiala posterioară, pedioasă.
MATERIALE NECESARE :
- ceas cu secundar
- pix de culoare roșie
- foaie de temperatură
INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE :
- pregătirea psihică a pacientei
- asigurarea repausului fizicși psihic al pacientului timp de 10-15 min.
- spălarea pe mâini
- reperarea arterei
- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei
- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful degetelor index, mediu și
inelar de la mâna dreaptă
- numărarea pulsațiilor timp de un minut
- se notează în carnetul propriu numeleși prenumele bolnavului, salonulși patul, data,
valorile măsurate, dimineața sau seara
- consemnarea valorilor obținute printr-un punct pe foaia de temperatură,ținând cont de
fiecare linie orizontală a foii reprezintă 4 pulații
- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie,pentru obținerea curbei
- Consemnarea în alte documente medicale a valorii obținute și a caracteristicilor pulsului

5
FIȘA TEHNICĂ NR. 4
MĂSURAREA TENSIUNII ARTERIALE

SCOP : Descoperirea modificărilor morfofuncționale ale inimii și vaselor.


ELEMENTE DE MĂSURAT :
- tensiunea arterială sistolică (maxima)
- tensiunea arterială diastolică (minima)
METODE DE NECESARE :
- tensiometru cu mercur Riva-Rocci
- stetoscop biauricular
- tampon de vată
- alcool sanitar
- pix cu pastă albastră
- foaie de temperatură
METODE DE DETERMINARE :
- palpatorie
- auscultatorie
INTERVENȚIILE ASISTENTEI MEDICALE :
a) Pentru metoda auscultatorie :
- pregătirea psihică a pacientului;
- asigurarea repausului fizicși psihic timp de 15 minute;
- spălarea pe mâini;
- se dezinfectează olivele stetoscopului
- se aplică manșeta pneumatică pe brațul pacientului,sprijinit și în extensie;
- se introduc olivele stetoscopului în urechi;
- se pompează aer în manșeta pneumatică, cu ajutorul pompei de cauciuc până la
dispariția zgomotelor pulsatile;
- se decomprimă progresiv aerul din manșetă prin deschiderea supapei,până când
- se percepe primul zgomot arterial (care reprezintă valoarea tensiunii maxime);
- se reține valoarea indicată de acul manometrului pentru a fi consemnată;
- se continuă decomprimarea zgomotelor arteriale devenind mai dese;
- se reține valoarea indicată de acul manometrului în momentul în care zgomotele dispar,
aceasta reprezentând tensiunea arterială minimă;
- se notează în foia de temperatură valorile obținute cu o linie orizontală de culoare roșie,
socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur;
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațiul rezultat.
b) Pentru metoda palpatorie :
- determinarea se face prin palparea arterei radiale
- nu se folosește stetoscopul biauricular
- etape sunt identice metodei ausculatorii
- are dezavantajul obținerii unor valori mai mici decât realitatea,palparea pulsului periferic
fiind posibilă numai după reducerea accentuală a compresiunii exterioare.

6
DE REȚINUT :
- manșeta pneumatică va fi bine fixată pe brațul pacientului
- manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face determinarea
- măsurarea va fi precedată de liniștirea pacientului
- în caz de suspiciune, se repetă măsurarea fără a scoate manșeta de la brațul pacientului
- la indicația medicului se pot face măsurători comparative la ambele brațe.

7
FIȘA TEHNICĂ NR. 5
EFECTUAREA PUNCȚIEI VENOASE

PUNCȚIA VENOASĂ : Reprezintă crearea unei căi de acces într-o venă prin intermediul unui
act de puncție.
SCOP:Explorator: - recoltarea sângelui pentru examene de laborator: biochimice hematologice,
serologice și bacteriologice.
Terapeutic: -administrarea unor medicamente sub forma unor injecții și perfuzii intravenoase;
recoltarea sângelui în vederea transfuzării sale, executarea transfuziei de sânge sau derivate ale
sângelui, sângerare 300-500 ml în edemul pulmonar acut, HTA.
LOCUL PUNCȚIEI : Venele de la plica cotului (bazilică și cefalică) unde se formează un „M”
venos prin anastomozarea lor, venele antebrațului, venele de pe fața dorsală a mâinii, venele
subclaviculare, venele femurale, venele maleolare interne, venele jugulare și epicraniene (mai
ales la sugar și copilul mic).
MATERIALE NECESARE :
- tava medicală acoperită de un câmp steril
- alcool
- tampoane de vată fixată pe portampon
- garou de cauciuc sau bandă Esmarch
- casoleta cu comprese sterile
- leucoplast
- mușama
- pernă elastică pentru sprijinirea brațului,
- recipienți de recoltare: eprubete și flacoane sterilizate,ace de 25-30 mm,seringi de 10 ml.
PREGĂTIREA PSIHICĂ ȘI FIZICĂ A BOLNAVULUI :
- Se anunță bolnavul și se explică necesitatea tehnicii.
- Se așază bolnavul în poziția necesară în funcție de locul puncției.
- Se examinează calitatea și starea venelor având grijă ca hainele să nu împiedice
circulația de întoarcere la nivelul brațului.
- Se așază brațul pe pernițăși mușama în abducție și extensie maximă.
- Executarea puncției.
- Se aplică garoul elastic la nivelul unirii treimii inferioare cu cea mijlocie a brațului, cu
10-15 cm deasupra locului ales pentru puncție.
- Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție.
- Se dezinfectează locul puncției cu un tampon îmbibat în alcool sau tinctură de iod.
- Se cere bolnavului să închidăși să deschidă pumnul de câteva ori și să rămână cu el
închis.
- Având seringa în mâna dreaptă între police și celelalte degete cu indexul se fixează
amboul acului atașat.

8
- Cu indexul mâinii stângi se palpează locul pentru puncție iar cu policele se fixează vena
la 4-5 cm sub locul puncției și se exercită ocompresiune și o tracțiune în jos asupra
țesuturilor vecine. Dacă vena nu se evidențiaează se tamponează de câteva ori.
- Se introduce acul în mijlocul venei, în direcția axului longitudinal al venei cu amboul în
sus.
- Nu abordați vena din lateral.
- Nu introduceți acul cu bizoul orientat în jos.
- Se împinge acul de-a lungul venei la o adâncime de 1-1.5 cm.
- Cu mâna stângă se trage încet pistonul aspirând (sângele trebuie să apară în seringă).
- Se continuă aspirarea sângelui în seringă până se extrage cantitatea de sânge necesară
(dacă scopul puncției este recoltarea de sânge).
- Se desface nodul garouluiși bolnavul deschide pumnul.
- Se aplică un tampon de vată uscată peste locul unde este aculși se retrage acul printr-o
mișcare rapidă.
- Se dezinfectează locul puncției cu un tampon cu alcool sau tinctură de iod care va fi
menținut de bolnav timp de 10-15 min pentru hemostază,poziția brațului fiind în extensie.
- Se scoate acul de la seringăși sângele recoltat se retrage în recipientul pregătit.
- Spălarea pe mâini cu apă curentăși săpun.
ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI DUPĂ TEHNICĂ :
- Se efectuează toaleta locală a tegumentului.
- Se îndepărtează perna elastică și mușamaua.
- Se schimbă lenjeria dacă este murdară.
- Se asigură o poziție comodă în pat,se supraveghează pacientul
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ :
- Se adună instrumentele utilizateși se aruncă la container pentru a fi duse la crematoriu.
PREGĂTIREA SÂNGELUI RECOLTAT PENTRU LABORATOR :
- Se amestecă sângele cu substanțe anticoagulante, în funcție de felul analizei (nu se
amestecă dacă se fac analize se fac analize serologice).
- Se etichetează flaconul cu datele personale ale bolnavului, data, salonulși analiza
cerută, nr F.O., secția
- Se completează buletinul de analizeși se duc probele la laborator.

ACCIDENTE și INTERVENȚII :
a) Hematom (prin internarea sângelui în țesutul pervenos)
-se retrage și se comprimă locul puncției 1-3 min.
b)Străpungerea venei (perforarea peretelui )
-se retrage acul în lumenul venei
c)Amețeli, paloare, lipotimie
-se întrerupe puncția,pacientul se așează în decubit dorsal fără pernă, se anunță medicul.

9
FIȘA TEHNICĂ NR. 6
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PRIN PERFUZIE

DEFINIȚIE : Prin perfuzie se înțelege introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a


soluțiilor pentru reechilibrare hidroelectrolitică, hidroionicăși volemică a organismului.
SCOPUL :
- hidratarea și mineralizarea organismului
- administrarea medicamentelor la care se urmărește un efect prelungit
- depurativ-diluândși favorizând excreția din organism a produșilor toxici
- completarea proteinelor sau a altor componente sanguine
- alimentația pe cale parenterală.
MATERIALE NECESARE :
- tava medicală acoperită cu un câmp steril
- trusa pentru perfuzat
- soluții ambalate steril
- soluții hidratante în sticle sau pungi riguros sterilizate și încălzite la temperatura
corpului,garou
- tăviță renală
- stativ pentru fixarea flacoanelor 1-2 seringi de 5-10 cm cu ace pentru injecții
intramusculareși intravenoase
- o pernă tare,mușama
- o pensă hemostatică
- tampon cu alcool
- romplast.
PREGĂTIREA MATERIALELOR, INSTRUMENTELORși APARATULUI DE
PERFUZIE:
- Se pregătesc instrumenteleși materialele necesare.
- Se scoate celofanul steril de pe flacon, se desprinde parafina de pe suprafața dopului, care
se dezinfectează cu alcool.
- Se îndepărtează teaca protectoare de pe trocarși se pătrunde cu ei prin dop în flacon.
- Se închide cu pensa hemostatică, imediat sub ac, tubul de aer, se îndepărtează teaca
protectoare de pe acși se pătrunde cu acesta în flacon prin dopul de cauciuc, fără să se
atingă trocarul.
- Se suspendă flaconul de suport.
- Se fixează tubul de aer la baza flaconului cu o bandă de romplast, având grijă să
depășească nivelul soluției sau al substanței medicamentoase.
- Se îndepărtează teaca protectoare de pe capacul port ac al tubului, se ridică deasupra
nivelului substanței medicamentoase din flaconși se deschide ușor prestubul, lăsând să
curgă lichidul în dispozitivul de perfuzie, fără ca picurătorul să se umple cu lichid.
- Se coboară progresiv portacul, până când tubul se umple cu lichid, fiind eliminate
complet bulele de aer.

10
- Se ridică picurătorul în poziție verticală și se închide prestubul, aparatul rămânând atârnat
de stativ.
PREGĂTIREA PSIHICĂ ȘI FIZICĂ A BOLNAVULUI :
- Se anunță pacientul, convingându-l de importanța tehnicii.
- Se așează pacientul în pat, în decubit dorsal ,cât mai comod, cu antebrațul în extensie.
- Sub brațul ales se așează o pernă tare acoperită cu mușama.
EFECTUAREA PERFUZIEI :
- Spălarea pe mâini cu apăși săpun.
- Asistenta îmbracă mănuși pentru evitarea contaminării cu sânge.
- Se examinează calitatea și starea venelor.
- Se aplică garoul la nivelul brațului.
- Se dezinfectează plica cotului cu alcool.
- Se cere pacientului să strângă pumnul și se efectuează puncția venei alese.
- De preferință se începe cât mai periferic.
- Se verifică poziția acului în venă,se îndepărtează garoulși se adapteaază amboul
aparatului de perfuzie la ac.
- Se deschide imediat prestubul,pentru a permite scurgerea lichidului în venă și se reglează
viteza de scurgere cu ajutorul prestubului la 60 pic./min sau în funcție de necesități.
- Se fixează cu benzi de romplast amboul aculluiși porțiunea tubului în vecinătate cu
acesta,de pielea pacientului.
- Înainte ca flaconul să se golească complet, se închide prestubul pentru a împiedica
pătrunderea aerului în perfuzor și se racordează aparatul de perfuzie la noul flacon,dacă
este necesar.
- După terminarea perfuziei se exercită o presiune asupra venei puncționate cu un tampon
cu alcoolși printr-o mișcare, bruscă în direcția axului vasului, se extrage acul din venă.
REORGANIZAREA LOCULUI DE MUNCĂ :
- Se aruncă la coș deșeurile materialelor folosite.
- Se notează în foaia de temperatură data și cantitatea de lichid perfuzat ACCIDENTE :
- Hiperhidratarea prin perfuzie în exces, la cardiaci, poate determina edem pulmonar acut,
manifestat prin:
 tuse,
 expectorație,
 polipnee,
 reștere T.A.
- Emboliza gazoasă prin pătrunderea aerului în curentul circulant.

11
12
FIȘA TEHNICĂ NR. 7
INJECȚIA INTRAMUSCULARĂ

Locul injecției îl constituie mușchii voluminoși, lipsiți de trunchiuri importante de vase și nervi,
a căror lezare ar putea provocă accidente.
În mușchii fesieri se evită lezarea nervului sciatic:
- Cadrul superoextern fesier
- rezultă din întretăierea unei linii orizontale care trece prin marginea superioară a marelui
trohanter, până deasupra șanțului inferior cu altă verticală, perpendiculară pe mijlocul
celei orizontale.
- când pacientul e culcat se caută ca repere punctului Smârnovși Barthelmy ( punctul
Smârnov este situat deasupra marelui trohanter; punctul Barthelmy e situat la unirea
treimii externe cu cele două treimi interne a unei linii care unește spina iliacă antero-
superioară cu extremitatea șanțului interfesier );
- când pacientul este în poziție șezândă injecția se poate face în toată regiunea fesieră
deasupra liniei de sprijin.
PREGĂTIREA INJECȚIEI :
Materiale :
- seringi sterile, cu capacitatea în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă;
- acele se găsesc împreună cu seringa în același ambalaj sau în ambalaje separate, se
pregătește un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea soluțiilor și altul pentru
injectarea;
- tampoane cu alcool;
- pacientul se informează, se recomandă relaxarea mușchilor;
- se ajută să se așeze comod în poziție decubit ventral, decumbit lateral,ortostatism, șezând;
- se dezbracă regiunea respectivă.
EXECUTAREA :
- asistenta își spală mâinile;
- dezinfectează locul injecției;
- se întinde pielea între indexulși policele mâini stângi și se înțeapă perpendicular pielea
cu rapiditate și siguranță cu acul montat la seringă;
- se verifică poziția acului prin aspirare;
- se injectează lent soluția;
- se retrage brusc acul cu seringași se dezinfectează locul;
- se masează ușor locul injecției pentru a activa ciruclația, favorizând resorbția.
ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ A PACIENTULUI :
- se așează în poziție comodă aceasta rămânând în repaus fizic 5- 10 minute.
INCIDENTE ȘI ACCIDENTE :
 durere vie prin atingerea nervului sciatic sau a unor ramuri ale sale;

13
 paralizia prin lezarea nervului sciatic;
 hematom prin lezarea unui vas;
 reupera acului;
 supurația aseptică;
 embolie prin injectarea accidentală a soluțiilor uleioase.
INTERVENȚII :
 retragerea acului, efectuarea injecției în altă zonă;
 se evită prin respectarea zonelor de selecție a injecțiilor;
 extragerea manuală sau chirurgicală a acului;
 se previne prin folosirea unor ace suficient de lungi pentru a pătrunde în masa musculară
 se previne prin verificarea acului.

14
FIȘA TEHNICĂ NR. 8
INJECȚIA INTRAVENOASĂ

SCOPUL : Terapeutic : - administrarea medicamentelor.


PREGĂTIREA INJECȚIEI :
Materiale :
 seringi sterile, cu o capacitate în funcție de cantitatea de soluție medicamentoasă;
 acele se găsesc împreună cu seringa în același aambalaj sau în ambalaje separate; se
pregătește un ac cu diametrul mai mare pentru aspirarea soluțiilor și altul pentru injectare;
 alte materiale : tampoane sterile din vatăși tifon, soluții dezinfectante ( alcool ), pile din
metal pentru deschiderea fiolelor, lampă de spirt, tăviță renală.
ÎNCĂRCAREA SERINGII :
- se spală mâinile cu apă curată, se verifică seringași acele
- capacitatea, termenul de valabilitate al sterilizării;
- se verifică integritatea fiolelor sau flacoanelor, eticheta,doza, termenul de valabilitate,
aspectul soluției;
- se îndepărtează ambalujul seringii, se adaptează acul pentu aspirat soluția, acoperit cu
protectorulși se așează pe o compresă sterilă.
a) aspirarea conținutului fiolelor :
- se golește lichidul din vârful fiolei prin mișcări de rotație;
- se dezinfectează gâtul fiolei prin flambare sau prin ștergere cu tamponul îmbibat în
alcool;
- se flambează pila de oțelși taie gâtul fiolei;
- se deschide fiola astfel: se ține cu mâna stângă, iar cu policele și indexul mâinii drept
protejate cu o compresă sterilă se deschide partea subțiată a fiolei;
- se trece gura fiolei deschisă, ținută între policele, indexulși degetul mijlociu al mâinii
stângi, seringa fiind ținută în mâna dreaptă;
- se aspiră soluția din fiolă, retrăgând pistonul cu indexulși policele mâinii drepteși având
grijă ca brizoul acului să fie permanent acoperit cu soluția de aspirat, fiola se răstoarnă
progresiv cu orificiul în jos;
- se îndepărtează aerul din seringă, fiind în poziție verticală cu acul îndreaptat în sus, prin
împingerea pistonului până la apariția primei picături de soluție prin ac;
- se schimbă acul de aspirat cu cel folosit pentru injecția care se face.
b) dizolvarea pulberilor :
- se aspiră solventul în seringă;
- se indepărtează căpăcelul metalic al faconului, se dezinfectează dopul de cauciuc, se
așteaptă evaporarea alcoolului;
- se pătrunde cu acul prin dopul de cauciucși se introduce cantitatea de solvent prescrisă ; -
se scoate acul din flaconși se agită până la completa dizolvare.
c) aspirarea soluției din flaconul închis cu dop de cauciuc :

15
- se dezinfectează dopul de cuciuc, se așteaptă evaporarea alcoolului;
- se încarcă seringa cu o cantitate de aer egală cu cantitatea de soluție ce urmează a fi
aspirată;
- se introduce acul prin dopul de cauciuc în flacon, până la nivelul dopului și se introduce
aerul;
- se retrage pistonul sau se lasă să se golească singur conținutul flaconului în seringă sub
presiunea din flacon;
- acul cu care s-a perforat dopul de cauciuc se schimbă cu acul pentru injecție.
PREGĂTIREA BOLNAVULUI :
Pregătirea psihică :
- se informează privind scopul și locul injecției și eventualele reacții pe care le va prezenta în
timpul injecției.
Pregătirea fizică :
- așez bolnavul în poziție șezând cu membrul superior ( care urmează a fi înțepat ) întins.
EXECUTAREA INJECȚIEI INTRAVENOASE :
- asistenta își spală mâinile;
- se alege locul puncției;
- se dezinfectează locul puncției;
- se execută puncția venoasă;
- se controlează dacă acul este în venă;
- se îndepărtează staza venoasă prin desfacerea garoului;
- se injectează lent, ținând seringa în mâna stângă, iar cu policele mâinii drepte se apasă pe
piston;
- se retrage brusc acul, când injectarea s-a terminat, la locul puncției se aplică tamponul
îmbibat în alcool, compresiv.

16
FIȘA TEHNICĂ NR. 9
PERFUZIA INTRAVENOASĂ

Introducerea pe cale parenterală, picătură cu picătură a soluției medicamentoase pentru


reechilibrarea hidroelectrolitică, hidroionicăși volemică a organismului.
SCOP :
- hidratareași mineralizarea organismului;
- administrarea medicamentelor la care se urmărește un efect prelungit;
- depurativ, dilurândși favorizând excreția din organismu a produșilor toxici;
- completare proteinelor sau a altor componente sangvine;
- alimentația pe cale parentală.
PREGĂTIRE :
Materiale :
- dezinfectante : alcool iodat;
- perfuzor (ambalat, de unică folosință);
- seringi și ace de unică folosință (se verifică integritatea ambalajului, valabilitatea
sterilizării, lungimeași diametrul acestora);
- soluțiile de perfuzat.
Pacient :
- pregătirea fizică și psihică.
EXECUȚIE :
- tehnica de întreținere a liniei intravenoase este o tehnică aseptică;
- asistenta îmbrăcată mănuși pentru evitarea contaminării cu sânge;
- pregătește soluția de prefuzat;
- monteză aparatul de perfuzat și lasă lichidul să circule prin tuburi pentru îndepărtarea
aerului;
- alege vena;
- aplică garoul;
- curăță locul cu alcool de la centru în afară;
- introduce acul, branula în venă;
- scoate garoulși atașează tuburile, deschide prestuburile, fixează rata de flux, 60
picături /min;
- menține locul de perfuzie, acoperă cu pansament steril
- schimbă pansamentul (când se fixează și cateterele) la 24h,și se inspectează zona.
- schimbă punga cu soluție sau flaconul înaintea de golirea completă a precedentului;
- se poate folosi o rată redusă pentru a ține vena deschisă.
ÎNGRIJIREAULTERIOARĂ A PACIENTULUI :
- la sfârșitul perfuziei se exercită o presiune asupra venei cu un tampon și se retrage acul în
direcția axului vasului;
- se așează pacientul comod, i se dau lichide călduțe (dacă este permis).

17
FIȘA TEHNICĂ NR. 10
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS CU SISTEMUL VACUTAINER

AVANTAJE : Utilizarea acestei metode de prelevare asigură:


- Confortul pacientului;
- Calitatea probei de sânge;
- Securitatea personalului medical.
PREGĂTIRE :
Materiale:
- holder = un tub din material plastic care prezintă la partea superioară amboul la care se
atașează acul de puncție prin infiltrare, iar partea inferioară 2 aripioare.
- acul de puncție protejat de carcasă bicoloră.
- tuburi vacumtainer cu dopuri de diferite culori.
- materiale necesare efectuării puncției venoase.
Pacient: - pregătirea psihică:
- se anunțăși se explică necesitateași inofensivitatea tehnicii;
- pregătirea fizică:
- recoltarea se face dimineață pe nemâncate;
- se așează pacientul în decubit dorsal, confortabil, cu membrul superior în abducție,
extensieși supinație
EXECUȚIE :
- asistenta se spală pe mâini cu apăși săpun,
- îmbracă mănuși sterile;
- verifică banda de siguranță a acului;
- îndepărtează carcasa de culoare albă a acului prin mișcări de răsucire;
- înfiletează capătul liber al acului în holder;
- alege locul puncției și aseptizează;
- îndepărtează carcasa colorată a acului;
- execută puncția venoasă;
- introduce tubul în holder apucând aripioarele cu indexulși mediul,iar cu
- policele împinge tubul în holderși astfel va fi străpunsă diafragma gumată a dopului;
- după prelevarea sângelui se scoate tubul din holder prin mișcări de
- împingere asupra aripioarelor laterale și se imprimă mișcări ușoare de înclinarerăsturnare
pentru omogenizarea cu aditivul;
- se retrage acul din venă și se face o compresiune asupra locului puncției timp de 1-3
minute fără a flecta antebrațul pe braț;
- se etichetează tuburile, se trimit la laborator, se reorganizează locul de muncă;
- acele utilizate se depun în containerul destinat.
Tuburile vacumtainer se utilizează în funcție de codul de culoare a dopului de cauciuc astfel:
- roșu și portocaliu: teste de disproteinemie, electroforeza, transaminaze, glicemie, acid
uric, creatinina,
- calcemie, sideremie, proteina C reactivă, ASLO, RBW.
- negru: seditainer pentru determinarea VSH-ului.

18
- bleu: pentru determinări de coagulări: fibrinogen timp de protrombină.
- mov: pentru determinări hematologice: hematocrit, HLG cu formula leucocitară, indici
eritrocitari și rezistență globulară.
Când se recoltează mai multe probe de la același pacient umplerea tuburilor vacumtainer se face
în următoarea ordine:
- tuburi fără aditivi
- tuburi pentru probe de coagulare
- alte tuburi cu diverși aditivi.
RECOLTAREA SÂNGELUI VENOS PENTRU EXAMENELE HEMATOLOGICE
SEDIMENTAREA:
Așezarea progresivă a elementelor figurate spre fundul eprubetei din sânge necuagulabil lăsând
în repaus (fenomen fizic).Viteza de sedimentare a hematiilor (V.S.H.) rapiditatea cu care se
produce depunerea lor.
Pregătirea pentru V.S.H.
a) Materiale:
● sterile:
- seringă de 2 mm uscată;
- soluție de citrate de Na 3,8%;
- ace pentru puncția venoasă;
● nesterile:
- stativ și pipetă Westergreen;
- perniță mușama;
- eprubete
- taviță renală;
- garou;
- vată;
● soluții dezinfectante: alcool 70 grade.
b) Pregătirea bolnavului:
● pregătirea psihică:
- I se explică cu 24 ore înainte necesitatea efectuării examinării;
● pregătirea fizică:
- se anuntă să nu mănânce;
- se păstrează repaos fizic.
EXECUȚIA:
- asistenta se spală pe mâini cu apăși săpun;
- imbracă mănuși de cauciuc sterile;
- aspiră în seringă 0,4ml citrat de Na 3,%;
- puncționează vena fără garouși aspiră sânge până la 2ml;
- retrage acul și aplică tamponul cu alcool;
- scurge amestecul sânge-citrat în eprubetăși omogenizează lent;
- așează eprubeta în stativ;
- îngrijirea pacientului;

19
● Pregătirea produsului pentru laborator:
- se completează buletinul;
- se etichetează produsul;
- se aspiră cu pipeta Westergreen până la gradația 200 și se așează în stativ pe dopul de
cauciuc, în poziție strict verticală (când examenul se face la patul bolnavului).
HEMATOCRIT: Recoltarea săngelui pentru determinarea hematocritului se face prin puncție
venoasă. Se recoltează 2 ml de sânge pe cristale de E.D.T.A. (acid etilen diaminotetracetic 1%) –
0,5 ml soluție, uscată prin evaporare.
Rezistența globulară:
- se recoltează sângele pentru obținerea globulelor roșii;
- se evită hemolizași cuagularea sângelui;
- sângele recoltat (5-6 ml) se trece imediat într-un balon Erlenmyer de 100 ml în care s-au
pus 5-10 perle de sticlă;
- se agită ușor balonul timp de 5-10 minute cu mișcări circulare;
- sângele se defribinează și nu mai coagulează;
- se trimite imediat la laborator.
DE REȚINUT :
- un frotiu bun este fără goluri, cu un strat regulat;
- frotiul de sânge se face numai cu sânge proaspât;
- recoltarea VSH-ului se face numai cu seringași acul uscat și numai seringă de 2 ml;
- pentru examenul ân picătură groasă sângele se recoltează sub formă de picătură groasă;
- se recoltează pe fiecare extremitate a lamei câte 2-3 picături cât mai apropiate între ele;
- cu colțul unei lame șlefuite se amestică picăturile, formând o pară circulară cu diametrul
de aproximativ 1 cm;
- se continuă amestecarea picăturilor până se formează un mic cheag – semnul unei
difribinări complete;
- uscarea frotiului se face prin agitarea lamei;
- numele bolnavului și numărul buletinului de analiză se acriu direct pe lamă cu un creion
dermatograf;
- picătura groasă se execută pentru punerea în evidență a plasmodiilor, maladiilor.

20
21
FIȘA TEHNICĂ NR. 11
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU DETERMINAREA GRUPELOR SANGUINE

Pentru determinarea grupei sanguine se folosește fie sânge venos (din venă), fie sânge capilar
(din pulpa degetului)
 Recoltarea sângelui venos:
- se recoltează 3-3 ml sânge din venă, într-o sticluță perfect uscată și – în prealabil,sterilizată
prin căldură uscată.
- se lasă să coagulezeși astfel se va separa serul și cheagul.
 Recoltarea sângelui se poate faceși pe substanță anticoagulantă (citrat de sodiu sau heparină);
în acest caz, după sedimentare sau centrifugare, rezultă plasmă și masă eritrocitară.
 Recoltarea săngelui din pulpa degetului este o metodă mai expeditivă, utilizată mai ales când
se fac determinări cu scop informativ, în serie, în colectivități. Efectuarea tehnicii cu sânge
recoltat din venă
- lângă fiecare picătură de ser-test se pune (cu ajutorul unei pipete sau baghetă de sticlă) câte o
picătură din sângele pe care-l cercetăm;
- picătura de sânge trebuie să fie aproximativ de 10 ori mai mică, decât picătura de ser - test;
- picăturile de ser se omogenizează cu picăturile de sânge, prin mișcări circulare; de fiecare
dată insă, se schimbă pipeta / bagheta sau se clătește într-un vas cu ser fiziologic și se șterge
cu vată sau tifon. Efectuarea tehnicii cu sînge recoltat prin înțepare
Cînd sângele se recoltează din pulpa degetului, se procedează în felul următor:
- cu indexulși policele mâinii stângi, asistenta prinde degetul inelar al bolnavului, strângându-l,
producând o ușoară hemostază;
- cu mâna dreaptă, asistenta dezinfectează locul puncției cu un tampon de vată îmbibat în
alcool; șterge excesul de alcool;
- efectuează înțeparea pulpei degetului bolnavului cu un ac de seringă (la aproximativ 0,5 cm
de vârful degetului, pe linia mediană)
- cu vata uscată, înlătură prima picătură de sânge care apare imediat după extragerea acului;
- după aceea,cu câte un colț al lamei șlefuite, asistenta ia pe rând câte o picătură de sânge, care
se amestecă, prin mișcări circulare cu serul-test. Se va avea în vedere să nu se utilizeze de
două ori același colț de lamă. După ce s-a pus sânge în cele trei godeuri cu ser-test, se așteaptă
2-3 minute – timp în care lama se agită în mișcări de basculare ; în acest timp, se produce
aglutinarea.

22
FIȘA TEHNICĂ NR.12
DETERMINAREA FACTORULUI Rh

DEFINIȚIE: Factorul Rh este un aglutinogen (antigen) legat de eritrocit,independent de


aglutinogenele din sistemul OAB. Nu are anticorpi naturali, anticorpii anti-Rh formându-se prin
transfuzie sau sarcină la persoane care nu au acest aglutinogen (sunt Rh- negative).
SCOP: - determinarea compatibilității față de factorul Rh. importantă în transfuzie și sarcină,
deoarece incompatibilitatea duce la accidente.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:
- tavă medicală;
- lame de sticlă curate,degresate ,uscate;
- ser anti-Rhși pipetă;
- casoletă cu tampoane de vată;
- eter,alcoolmedicinal;
- cameră umedă;
- ser fiziologic, termostat;
EXECUȚIE :
- determinarea factorului Rh pe lamă
- spălarea atentă a mâinilor
- se verifică valabilitatea serului anti-Rh, aspectul, culoarea
- se pun, pe lama de sticlă,în ordine, cu pipeta din fiola de ser anti-Rh, 3 picături
- de ser-test, fiecare cu un diametru de 5-6 mm
- picăturile din stânga și dreapta lamei se folosescca martori, iar picătura din mijloc-pentru
determinarea dorită
- se degresează cu eter pulpa degetului mijlociu sau inelar și se efectuează
- înțeparea
- se șterge prima picătură de sânge cu vată uscată
- se ia cu un colț al lamei o picătură de sânge, care se pune peste a doua picătură de ser-test
anti-Rh
- picătura de sânge se amestecă cu eritrocite Rh-pozitive,iar cea din dreapta –cu eritrocite
negative
- se omogenizează cele trei picături prin mișcări circulare
- se aplică un tampon cu alcool pe regiunea înțepată
- se așază lama în camera umedă, apoi la termostat, la 37ºC
- se citește rezultatul după 30-60 de minute.

23
-
FISA TEHNICA NR.13
PREGĂTIREA BOLNAVULUI PENTRU ENDOSCOPIE
RECTOSIGMOIDIANĂ

Definiție: Rectosigmoidoscopie este explorarea endoscopică a segmentului terminal al tubului


digestiv cu ajutorul unui aparat numit rectoscop, pentru evidențierea modificărilor
mucoasei până la o adâncime de 30 cm de la orificiul anal (ampula rectală și ultima
porțiune a sigmoidului).Se indică în: suferințele hemoroidale, constipație sau diaree cronică,
tenesme ,rectale, sânge în materiile fecale .
Scop: Exolorator
Materiale mecesare :
Rectoscopul este un sistem de tuburi metalice intrarectale: trei mai inguste (16-20 mm
diametru) pentru explorare, iar unul mai gros (24 mm diametru), pentru tratament, având un
orificiu lateral ce poate fi inchis etanș în timpul introducerii în rect și prin care se pot executa
intervenții intrarectale sub control endoscopic (prelevări biopsice, cauterizări etc.). Fiecare tub
este înarmat cu un mandrin cu vârf bont, care se îndepărtează după introducerea aparatului în
rect.
• irigator; apă călduță (37°); ulei de vaselină; tampoane de vată; casoletă cu mănuși
sterile de cauciuc; un câmp steril cu orificiul central, pentru tubul rectoscopului;
Pregătirea pentru rectoscopie Se informează bolnavul în ce consta tehnica explicându-i-se
necesitateași importanța ei pentru diagnosticului. Pregătirea pentru rectoscopie este un element
esențial pentru reușita procedurii: vizualizarea bună a lumenului și pereților intestinali depinde
foarte mult de complianța bolnavului la pregătire, care trebuie să asigure o curățare a intestinului
gros de resturile de materii fecale. Evacuarea completă a conținutului intestinal se face cu
ajutorul unei soluții polielectrolitice care acționează ca purgativ – Fortrans. Soluția de Fortrans
,pe care o prepară însuși bolnavul, determină o diaree osmotică cu multiple scaune diareice care
este necesară pentru curățarea completă a colonului.
Absența unei pregătiri bune este asociată cu șanse mari ca examenul colonoscopic să nu
vizualizeze nimicși să fie efectuat degeaba.
Cu 2 zile înaintea procedurii bolnavul va fi instruit să consume cantități reduse de
alimente și să evite consumul de legume sau fructe cu semințe sau sâmburi. Totodată, bolnavul
nu trebuie să fi folosit în zilele anterioare cărbune medicinal, sulfat de bariu (tranzit baritat sau
clismă baritată), laxative sau suplimente cu fier.

24
Cu o zi înainte de investigație se va institui un regim hidric cu supă strecurată, zeamă de
compot, ceaiuri, cafea slabă, apă minerală (până la prânz se poate consuma o masă de carne,
eventual o friptură de pui).Începând cu ora 16 din ziua care precede investigația, pacientul va
bea, îndecurs de 4-6 ore, soluția preparată din 4 plicuri de Fortrans și 4 litri de apă ,fiecare plic
de Fortrans se dizolvă într-un litru de apă. Se recomandă ca soluția să fie consumată lent, câte 1
cană la fiecare jumătate de oră, pentru a preveni apariția unor manifestări de tip dispeptic (greață,
vărsături, balonare). Soluția de Fortrans va traversa tubul digestivși va curăța lumenul intestinal.
Pacientul trebuie informat că va avea în ziua respectivă mai multe scaune, spre final chiar
apoase. Pentru a mai atenua gustul, soluția poate fi păstrată la frigider sau poate fi combinată cu
zeamă de lămâie sau de grapefruit.
În dimineața investigației în cazul în care pregătirea este insuficientă, medicul poate
recomanda efectuarea unei clisme evacuatorii.
Efectuarea rectoscopiei Asistenta medicala dezbracă bolnavul în regiunea inferioară a
trunchiului și îl ajuta să se așeze pe masa de examinare , în poziție genupectorală , cu o ușoară
lordoză a regiunii lombare . Se montează corpul aparatului și se racordează la sursa de lumină
apoi se verifică funcționalitatea dispozitivului optic.Se lubrefiază tubul rectoscopului cu ulei de
vaselină . Asistenta medicala oferă medicului mănușile sterile pentru efectuarea tușeului rectal
pentru a se obsereva permeabilitatea anusului . Asistenta va oferi medicului alte mănuși sterile
pentru introduce prin anus rectoscopul – un tub lung, flexibil prevăzut cu o
cameră la vârf. Imaginile captate de cameră sunt redate pe un monitor. Pe măsura avansării
rectoscopului prin intestinul gros, examinatorul va introduce aer (pentru destinderea lumenului)și
va roti instrumentul pentru a depăși curburile (flexurile) colonului și pentru a vizualiza întregul
lumen. Bolnavul poate resimți crampe abdominale sau un disconfort abdominal inferior pe
durata procedurii, medicul îl va încuraja să respire adânc pentru
a relaxa musculatura abdominală. Asistenta va supravegheași starea pacientului: culoarea feței,
pulsul, respirația. Procedura durează 15-60 minute După terminarea examinării,se efectuiază
tualeta regiunii anale îndepărtându-se mucozitățileși resturile substanței lunbrafiante. Bolnavul
va fi transportat în salon, unde va rămâne subsupraveghere cel puțin 24 ore. După examinare,
chiarși a doua zi, bolnavul acuză un disconfort abdominal determinat de distensia gazoasă din
timpul examinării .Prelevarea de probe din mucoasa intestinală prin biopsie este complet
nedureroasă.
Indicațiile rectoscopiei
• screening pentru cancer rectosigmoidian (la fiecare 6 luni după 40 ani la persoanele cu
istoric personal de polipi colorectali, colită ulcerativă sau boală Crohn)
• rezecție de polipi

25
• afecțiuni colorectale manifestate sub formă de tulburări de tranzit intestinal (diaree sau
constipație), sângerări oculte sau vizibile în scaun, dureri în etajul abdominal inferior
• aspect anormal, dar insuficient pentru diagnostic, al irigografiei (clismă baritată)
• monitorizarea terapiei în cazul bolilor inflamatorii intestinale (boală Crohn, colită
ulcerativă)
Complicații ale rectoscopiei : Frecvența complicațiilor este de 1 la 1000 examinări.
• sângerare (este normală timp de 2-4 zile după colonoscopia terapeutică pentru
polipectomie)
• perforație a colonului
• aritmii
• infecții (pacienții cardiopați, cu proteze valvulare trebuie să urmeze tratament profilactic
cu antibiotice înainteși după efectuarea colonoscopiei)
Contraindicații ale rectoscopiei : diverticulită ,femei însărcinate

26
FIȘA TEHNICĂ NR.14
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR PE CALE ORALĂ

DEFINIȚIE : Cale orală este calea naturală de administrare a medicamentelor, acestea


putânduse resorbi la nivelul mucoasei bucaleși a intestinului subțire sau gros.
SCOP : Obținerea efectelor locale sau generale ale medicamentelor:
Efecte locale:
- favorizează cicatrizarea ulcerațiilor mucoasei digestive;
- protejează mucoasa gastrointestinală;
- înlocuiește fermenți digestivi, secreția gastrică în cazul lipsei acestora;
- dezinfectează tubul digestiv.
Efecte generale:
- medicamentele administrate pe cale orală se resorb la nivelul mucoasei digestive, pătrund
în sânge și apoi acționează asupra unor organe, sisteme, aparate (antibiotice
vasodilatatoare, cardiotomice, sedative)
CONTRAINDICAȚII : Administrarea medicamentelor pe cale orală:
- medicamentul este inactivat de secrețiile digestive;
- medicamentul prezintă proprietăți iritante asupra mucoasei gastrice;
- pacientul refuză medicamentele;
- se impune o acțiune promtă a medicamentelor;
- medicamentul nu se resoarbe pe cale digestivă;
- se impune evitarea circulției portale.
FORME DE PREZENTARE A MEDICAMENTELOR :
Lichide:
- soluții, mixturi, infuzii, decocturi, tincturi, extracte, uleiuri, emulsii.
Solide: - tablete, drajeuri, granule, mucilagii.
PREGĂTIREA ADMINISTRĂRII MEDICAMENTELOR:
- bolnavul
- matriale:
- lingură, linguriță, pipetă, sticlă picătoare, pahar gradat, ceașcă;
- ceai, apă, lapte.
ADMINISTRAREA MEDICAMENTELOR :
Lichidele:
- siropuri, uleiuri, ape minerale, emulsii;
- se micșorează doză unică cu paharul, ceașca de cafea;
- mixturile, soluțiile, emulsiile se măsoară cu lingura, lingurița;
- tincurile, extractele se dozează cu pipeta sau sticla picurătoare.

27
Medicamentele lichide se pot dilua cu ceai, apă sau se administrează ca atare apoi bolnavul lua
apă, ceai.
Solidele:
- tabletele, drajeurile se așează pe limba bolnavuluiși se înghit ca atare.
Tabletele care se resorb la nivelul mucoasei linguale (nitroglicerina), se așează sub limbă.
- pulberile divizate în cașeta în apăși se așează pe limbă pentru a fi înghițită;
- granulele se măsoară cu lingurița;
- pulberile nedivizate – se dozează cu lingurița sau cu vârful de cuțit;
- unele pulberi se dizolvă în apă, ceai și apoi se administrează sub formă de soluții
(purgativele saline).
- REORGANIZAREA :
- instrumentele folosite;
- se dezinfectează, se spală.

28
FISA TEHNICA NR. 15:
ALIMENTAȚIA BOLNAVULUI

Principii generale. Alimentația bolnavului trebuie să respecte următoarele principii:


înlocuirea cheltuielilor energetice de bază ale organismului –cele necesare creșterii (la copil) sau
cele necesare refacerii pierderilor, prin consum (la adulți); asigurarea aportului de vitamineși
săruri minerale necesare metabolismului normal, creșterii (la copil)și celorlalte funcții;
favorizarea procesului de vindecare prin cruțarea organelor bolnave (alimentația rațională poate
influența tabloul clinic, caracterul procesului infecțios (patologic)și ritmul evoluției acestuia,
devenind astfel un factor terapeutic; prevenirea unei evoluții nefavorabile în bolile latente,
transformarea bolilor acute în croniceși apariția recidivelor; consolidarea rezultatelor terapeutice
obținute prin alte tratamente. Ținând seama de acste principii, regimul dietetic al bolnavului
trebuie astfel alcătuit încât să satisfacă atât necesitățile cantitative, cât și pe cele calitative ale
organismului.
Reguli privind alimentarea. Intervalul dintre mese se stabilește astfel încât perioada de
repaus din timpul nopții să nu fie mai mare de 10 ore; bolnavii cu hipersecreție gastrică sunt
serviți la intervale scurte de timpși uneori în timpul nopții; bolnavii cardiaci și cei cu sistem labil
nu vor fi lăsați mai mult de 6 ore fără a fi alimentați; alimentele vor fi păstrate corespunzător la
oficiul de alimente; mesele principale nu vor fi administrate înainte de administrarea
tratamentului; după prânz sunt rezervate câteva ore de odihnă; înainte de servirea mesei nu se
efectuează tratamente dureroase; se vor înlătura din salon toți factorii dezagreabili; bolnavii cu
aspect neplăcut vor fi izolați; alimentele vor fi distribuite pe baza unor tabeleși fișe influențate de
regim; alimentele se servesc pe rând, pe măsură ce bolnavul le consumă; se servesc mai întâi
bolnavii care se alimentează singuri, apoi bolnavii care necesită ajutor iar alimentația artificială
se face în afara programului obișnuit de mese; asistentul (-a) îsi va prinde părul și va purta
bonetă pe cap.
Alimentația activă. În funcție de starea generală a bolnavului, acsta mănâncă singur, fără
ajutor, alimentele oferite.
Scop. Asigurarea aportului caloric necesar pentru susținerea forței fizice și a echilibrului
hidroelectroliticși nutrițional al organismului.
Materiale necesare: tavă, tacâmuri, farfurii, șervețele, cană pentru supă, pahar de apă, fețe
de masă, coșuleț de pâine.
Efectuarea tehnicii. Se pregătește salonul ca pentru alimentarea în salon la masă; se așază
bolnavul în poziție confortabilă (semișezând sau șezând) cu ajutorul rezemătorului de pat sau cu

29
perne; se protejază lenjeria de pat cu mușamași aleză; se așază peste mușama și aleză un lighean;
i se oferă bolnavului săpun și i se toarnă apă să se spele; i se oferă un prosop ca să-șișteargă
mâinile; se îndepărtează materialele folosite; se adaptează masa specială la pat acoperită cu fața
de masă sau o tavă acoperită cu șervețel, se așază pe genunchii bolnavului, peste pătura acoperită
cu aleză; se așază în jurul gâtului un prosop; asistentul se spală pe mâini cu apă curentăși săpun;
îmbracă șorțul de protecție; servește alimentele pe rând, taie alimentele solide; lichidele se
servesc în căni speciale cu cioc sau cu ajutorul unor tuburi curate, transparente; se ridică vesela
utilizată; se îndepărtează materialele folositeși se spală bolnavul pe măini.
Alimentația pasivă. Când starea generală a bolnavilor nu le permite să se alimenteze
singuri, aceștia trebuie să fie ajutați.
Scop. Vor fi hrăniți bolnavii imobilizați, paralizați, epuizați adinamici, în stare gravă sau cei
cu ușoare tulburări de deglutiție.
Materiale necesare: tavă, farfurii, cană cu cioc, pahar cu apă, șervet de pânză, cană de supă,
tacâmuri.
Efectuarea tehnicii. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă curentăși săpun; îmbracă
șorțul de protecție; bolnavul este așezat în poziție semișezând cu ajutorul somierei sau în decubit
dorsal cu capul ușor ridicat și aplecat înainte pentru a ușura deglutiția; i se protejează lenjeria cu
un prosop curat; se protejează cu un prosop în jurul gâtului; se adaptează măsuța la patși i se
așază mâncarea astfel încât să vadă ce i se introduce în gură; asistentul medical se așază în
dreptul bolnavului și îi ridică ușor capul cu perna; verifică temperatura alimentelor (bolnavii în
stare gravă nu simt temperatura alimentelorși nici gustul); îi servește supa cu lingura sau din cana
cu cioc, taie alimentele solide; supraveghează debitul lichidului pentru a evita încărcarea peste
puterile de deglutiție ale bolnavului; este șters la gură, i se aranjează patul; se îndepărtează
eventualele resturi alimentare care, ajunse sub bolnav, pot contribui la formarea escarelor;
schimbă lenjeria dacă s-a murdărit; acoperă bolnavul șiaerisește salonul; strânge veselași o
transportă la oficiu.
De stiut! Se încurajează bolnavul în timpul alimentației, asigurându-l de contribuția
alimentelor în procesul vindecării; se oferă bolnavului cantități nu prea mari deoarece, neputând
să le înghită, ar putea să le aspire.
De evitat! Servirea alimentelor prea fierbinți; atingerea alimentelor care au fost în gura
bolnavului.
Alimentația artificială. Înseamnă introducerea alimentelor în organismul bolnavului prin
mijloace artificiale. Se realizează prin următoarele procedee: sondă gastrică sau intestinală,
gastrostomă, pe cale parenterală, prin clismă.

30
Scop. Hrănirea bolnavilor inconștienți, cu tulburări de deglutiție severe, cu intoleranță sau
hemoragii digestive, operați pe tubul digestivși glandele anexe, cu stricturi esofagiene sau ale
cardiei, în stare gravă (negativism alimentar).

31
FISA TEHNICA NR.16
EFECTUAREA BILANȚULUI HIDRIC

Definiție. Bilanțul hidric reprerintă raportul dintre ingestia de lichideși eliminarea lor din
organism care în mod normal trebuie să fie egale. Aportul ingesta (băuturi=1200 ml, apă din
alimente=1000 ml, apă metabolică=300 ml, total=2500 ml); eliminarea (urină= 1300 ml,
respirație –plămâni=750 ml, transpirație=300 ml, materii fecale=150 ml, total=2500 ml).
Compararea aportului lichidian și al eliminărilor: Bilanț hidric pozitiv, cân aportul
depășește eliminarea în caz de hiperhidratare; bilanț hidric compensat, când aportul este egal cu
pierderile (normal); bilanț hidric negativ, cănd pierderile sunt mai mari decât aportul care indică
starea de deshidratare.
Pentru stabilireași efectuarea unei rehidratări corespunzătoare a organismului trebuie să se
cunoască tipul de deshidratare, simptomele, investigațiile de laborator, greutatea corporală a
bolnavului, bilanțul hidric. Necesarul de lichide ale bolnavului se calculează astfel: la nevoile
bazale ale organismului se adaugă o cantitate de lichide egală cu pierderile prin vărsături,
transpirații, diaree, febră. Pentru fiecare grad de temperaturp peste 37°C, bolnavul va primi 500
ml de lichide.
Intervențiile asistentului pentru reechilibrarea hidro-electrolitică a bolnavului. Asistentul
medical cântărește bolnavul pentru aflarea greutății în fiecare zi; măsoară cantitatea de lichide
ingerate; recoltează urină pentru: examen sumar, pH, ionograma urinară; măsoară funcțiile vitale
(respirație, puls, T.A, temperatură, diureză) și notează valorile în foaia de temperatură; determină
volumetric cantitatea de lichide eliminate prin diureză, scaun și pierderi patologice (vărsături,
transpirație abundentă, diaree); administrează soluții electrolitice indicate de medic prin perfuzie
endovenoasă; asigură igiena pielii și administrează regimul alimentar impus.
Criterii clinice pentru stabilirea necesarului de lichide al bolnavului deshidratat: senzația de
sete, frecvența pulsului mărită, T.A scăzută, cianoza extremităților, uscăciunea limbii și a
tegumentelor. Electroliții se înlocuiesc la recomandarea medicului în raport cu valorile ce se
obțin în urma efectuării ionogramei sangvineși în raport cu pierderile existente.

32
FIȘA TEHNICĂ NR.17
RECOLTAREA VĂRSĂTURILOR

DEFINIȚIE: Vărsătura – conținutul gastric care se elimină spontan de obicei în afecțiuni


digestive, dar întâlnit și ca un simptom în alte afecțiuni (alcoolism, tensiune intracraniană) sau în
sarcină.
SCOP: Explorator – se fac examinări macroscopice, bacteriologice, chimice pentru stabilirea
diagnosticului.
PREGĂTIRE:
● Materială:
- 2 tăvițe renale curateși uscate;
- pahar cu soluție aromată; - mușama, traversă, prosop.
● Pacient: Psihic : va fi încurajatși susținut în timpul vărsăturii;
Fizic:
- se așează în poziție șezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral;
- se așează sub cap un prosop sau în jurul gâtului;
- se protejează lenjeria de patși de corp cu mușama sau traversă.
Execuție:
- se îndepărtează proteza dentară (când este cazul);
- i se oferă tăviță renală sau o susține asistenta;
- sprijină fruntea bolnavului;
- dacă varsă după intervenții chirurgicale intraabdominale va fi sfătuită să-și comprime
ușor cu mâna plaga operatorie;
- după vărsătură se îndepărtează tăvița;
- i se oferă paharul cu apă să-și clătească gura (aruncă în altă tăviță).
Îngrijirea ulterioară a pacientului
- se șterge gura pacientului;
- se îndepărtează materialele folosite;
- se așează pacientul în poziție comodă și se acoperă;
- se aerisește salonul;
- se supreveghează pacientul în continuare
Pregătirea produsului pentru examen de laborator
- se completează buletinul de recoltare;
- se trimite produsul la laborator.

33
FIȘA TEHNICĂ NR.18
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMEN BACTERIOLOGICE (UROCULTURĂ)

SCOP : Explorator
PREGĂTIREA MATERIALELOR :
- urinar sau ploscă;
- mușama,aleză;
- materialele pentru toaleta organelor genitale externe;
- recipient steril;
PREGĂTIREA BOLNAVULUI :
Psihic:
- se anunțăși se instruiește privind folosirea bazinetului;
- să știe să utilizeze numai recipientul gol și curat;
- să urineze fără defecație;
- să verse urina în vasul colector;
- să nu urineze în timpul toaletei;
Fizic:
- se protejează patul cu mușamași aleză;
- se așează plosca sub pacient;
- se face toaleta organelor genitale externe;
- se îndepărtează bazinetulși se înlocuiește cu altul curat;
EXECUȚIE :
- urocultura stabilește prezența bacteriilor în urină;
- se recoltează urina de dimineață, în absența unui tratament cu antibiotice;
- prima cantitate de urină emisă, aproximativ 50 ml, se elimină la toaletă sau la
bazinet,apoi fără să se întrerupă jetul urinar, se recoltează aproximativ 5 ml urină în
recipientul steril;
- se astupă repede cu capacul;
- se transportă la laborator;
ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ A BOLNAVULUI:
- este ajutat să se îmbrace;
- este așezat într-o poziție comodă;
- se aerisește salonul.

34
FIȘA TEHNICĂ NR.19
DETERMINAREA CANTITĂȚII DE URINĂ PE 24 ORE

SCOP :
- obținerea datelor privind starea morfofuncțională a apartului renal;
- cunoașterea volumului diurezei;
- urmărirea bilanțului circulației lichidelor în organism = bilanțul lichidian.
MĂSURAREA DIUREZEI:
Colectarea urinei pe 24 ore:
- se pregătesc recipiente - vase cilindrice gradate, cu gât larg, spălateși clătite cu apă
distilată și acoperite;
- colectarea începe dimineața la o anumită orăși se termină în ziua următoare la aceeași
oră;
- se informează pacientul asupra necesității colectării corecte a urinei și asupra
procedeului;
- pacientul urinează dimineața la o oră fixă, această cantitate de urină, de la prima emisie
se aruncă;
- se colectează, apoi, toate urinele emise în 24 ore se vor păstra până a doua zi la aceeași
oră, păstrându-se și urina de la ultima emisie;
- recipientul de urină este etichetat cu nemle pacientului, număr de salon, se ține la
răcoare, pentru a preveni descompunerea urinei. Cantitatea de urină eliminată în mod
normal pe 24 ore este de aproximativ 1500ml.

35
FISA TEHNICA NR.20
RECOLTAREA SCAUNULUI PENTRU EXAMEN COPROPARAZITOLOGIC

Definiție : Scaunul reprezintă produsul de eliminare rezultat în urma funcției digestive care
contine produsi rezultati în urma digestiei , resturi alimentare nedigerate , celule descuate de pe
tubul digestiv , produși secretați de către glandele digestieve și germeni .
Scop : Explorator în depistarea unor germeni patogeni responsabili de îmbolnavirea tubului
digestiv
Materiale necesare: musama, aleza , taviță renală ,ploscă sterilă, tub recoltator, sonda Nelaton
sterila sau tampon de vată fixata pe un betisor ,materiale pentru toaleta perianală ,
Tehnica : Asistenta medicală va comunica cu bolnavul pentru a fi relaxat , îl pregătim psihic
pentru tehnica care urmează să fie efectuatăși îi explicam necesitatea efectuării examinării. Se
protejează intimitatea blonavului prin montarea paravanului în jurul patului , se realizează
rularea păturii și a cearșafului la picioarele bolnavului .Se va proteja patul cu mușamași aleză ,
apoi se dezbracă bolnavul în partea inferioară ,îl rugăm să flecteze genunchii și să-i
îndepărteze.Aistenta medicala se spală pe mâini cu apăși săpun , îmbracă mănușile de protecțieși
mască .Cu mâna stângă ridicăm bazinul bolnavuluiși introducem bazinetul cu măna dreapta din
partea laterala a patului sub fesele bolnavului după care se rotește între coapsele acestuia.Se
acoperă bolnavul cu învelitoarea , asitenta se îndepărtează pentru a lăsa intimitate bolnavului.
Cat timp bolnavul va elimina asitenta va fi prin salon , iar când bolnavul a terminat acesta o
strigă.Asistenta va scoate plosca în linie draptă, după ce în prealabil a efectuat toaleta regiunii
perianale apoi se îmbracăși se învelește bolnavul. Asistenta va recolta cu spatula recipientului
câteva fragmente din diferite parți ale scaunului ( mucus , puroi ), apoi se vor introduce în
recipient care va fi etichetatși trimis la laborator în cel mai scurt timp.

36
FIȘA TEHNICĂ NR.21
CLISMA EVACUATOARE

DEFINIȚIE: Clisma este o formă specială a tubajului, prin care se introduc diferite lichide în
intestinul gros (prin anus, în rect și colon).
SCOP: - evacuator: evacuarea conținutului intestinului gros, pregătirea bolnavului pentru
intervenție chirurgicală.
PREGĂTIREA MATERIALELOR:
- de protecție: paravan, mușamași aleză, învelitoare
- sterile: canulă rectală, casoletă cu comprese
- nesterile: stativ pentru irigator, irigatorulși tubul de cauciuc de 1,5-2 m și diametru de 10
mm, tăviță renală, bazinet, apă caldă la 36 ˚C-37 ˚C (500-1000 ml pentru adulți) ulei de
ricin, 4 linguri / litru de apă.
PREGĂTIREA BOLNAVULUI:
- se izolează patul cu paravanul și se protejează cu mușamași aleză
- se așează bolnavul în poziție genupectorală, se așează bazinetul sub regiunea
- sacralăși se învelește pacientul cu învelitoare.
EXECUȚIA:
- se fixează canula la tubul irigatorului și se închide robinetul;
- se verifică temperatura apei;
- se umple irigatorul;
- se evacuează aerul și prima coloană de apă;
- se fixează irigatorul pe stativ;
- asistenta se spală pe mâini și se dezinfectează;
- îndepărtează fesele pacientului cu mâna stângă;
- introduce canula prin anus în rect perpendicular pe suprafața subiacentă,cu
- vârful îndreptat înainte în direcția vezicii urinare;
- după ce vârful a trecut de sfincter se ridică extremitatea externă și se îndreaptă vârful în
axa ampulei rectale, se introduce canula 10-12 cm;
- se deschide robinetul se ridică irigatorul la 50 cm deasupra patului bolnavului;
- bolnavul este rugat să relaxeze musculatura abdominală, să rețină soluția 10-15 minute;
- se închide robinetul înainte ca irigatorul să se golească;
- se îndepărtează canulași se așează în tăvița renală;
- bolnavul este adus apoi în decubit lateral stâng pentru a ușura pătrunderea
- apei la o adâncime mai mare.
ÎNGRIJIREA ULTERIOARĂ A BOLNAVULUI:
- se efctuează toaleta regiunii anale pe un bazinet curat;
- se îndepărtează materialele de protecție;
- se așează pacientul comod, se învelește;
- se aerisește salonul.

37
FISA TEHNICA NR. 22
EFECTUAREA TOALETEI BOLNAVULUI

Igiena corporală începe încă de la primirea bolnavului în spital când este îmbăiatși la
nevoie deparazitat. Neglijarea igienei corporale scade capacitatea de apărare a organismului
împotriva infecțiilor și de a se regenera.
Scop. Menținerea pielii în stare de curățenie perfectă și în prevenirea apariției leziunilor
cutanate, fiind o condiție esențială a vindecării.
Toaleta bolnavilor poate fi: zilnică (pe regiuni), săptămânală sau baia generală. În funcție
de tipulși starea bolnavului, acesta: nu are nevoie de ajutor, are nevoie de speijin fizic și psihic,
are nevoie de ajutor parțial, necesită ajutor complet.
Materiale necesare: paravan, lighean mare, cană de 3-5 litri, mușama, aleză prosop, săpun
neutru mănuși de baie din finet, pudră de talc, mănuși de protecție, alcool mentolat.
Principii de respectat. Se apreciază starea generală a bolnavului, pentru a evita o toaletă
prea lungă, prea obositoare; se verifică temperatura ambiantă, pentru a evita răcirea bolnavului;
se evită curenții de aer prin închiderea geamurilor și a ușilor; se izolează bolnavul, dacă este
posibil prin paravan, de anturajul său; se pregătesc în apropiere materialele necesare toaletei,
schimbării lenjeriei patului și a bolnavului precumși pentru prevenirea escarelor; bolnavul va fi
dezbrăcat completși se va acoperi cu cearșafși pătură; se descoperă progresiv numai partea ce
urmează să fie spălată; se săpunește și se clătește cu multă fermitate, fără brutalitate, pentru a
favoriza circulația sanguină; apa caldă trebuie să fie din abundență, schimbată de câte ori este
nevoie,fără a se lăsa săpun în apă; se insistă la pliuri, sub sâni, la mâini și în spațiile interdigitale,
la coateși axile; se mobilizează articulațiile în toată amplitudinea lor, și se masează zonele
predispuse la escare; se mută mușamaua și aleza în funcție de regiunea pe care o spălăm.
Efectuarea tehnicii. Asistentul medical se spală pe mâini cu apă curentăși săpun; îmbracă
mănușile de protecție; se va respecta următoarea ordine de spălare: se începe cu fața, gâtulși
urechile, brațeleși mâinile, partea anterioară a toracelui, abdomen, fața anterioară a coapselor, se
întoarce bolnavul în decubit lateralși se spală spatele, feseleși fața posterioară a coapselor, din
nou în decubit dorsal se spală gambele și picioarele, organele genitale externe-îngrijirea părului,
toaleta cavită ții bucale.
De știut! Înainte de a începe toaleta pe regiuni, asistentul va colecta date cu privire la starea
bolnavului (puls, tensiune, respirație), ce mobilizare i se permite în ziua respectivă, dacă se poate
spăla singur, pe care parte a corpului; toaleta pe regiuni a bolnavului imobilizat permite
examinarea tegumentelor și observarea unor modificări (eritem, excoriații, iritație)și luarea unor

38
măsuri terapeutice; pentru activarea circulației sangvine, după spălarea întregului corp, se
fricționează cu alcool mentolat îndeosebi regiunile predispuse la escare; bolnavii care se pot
deplasa vor face baie la duș sau cadă, sub supravegherea personalului de îngrijire.
De evitat! În timpul băii pe regiuni la bolnavul imobilizat, udarea aparatului gipsat, a
pansamentului.

39
FIȘA TEHNICĂ NR. 23
ÎMBRĂCAREA ȘI DEZBRĂCAREA BOLNAVULUI

Scop. Protejarea corpului și asigurarea intimității.


Efectuarea tehnicii. Asistentul medical alege lenjeria în funcție de: sex (cănașă de noapteși
pijama), vârstă, temperatura mediului, talieși statură (să asigure lejeritatea mișcării), de
integritatea fizică și psihică a bolnavului (comodă și cu mod simplu de încheiere); lenjeria va fi
pregătită la îndemâna bolnavului; explică toate gesturile ce urmează a fi efectuate; încurajează
bolnavul să participe, pe cât posibil, în funcție de capacitatea și limitele sale fizice; ajută
bolnavul în efectuarea tehnicii sau efectuarea integrală a tehnicii (la nevoie, se efectuează de
către două asistente).
De reținut. În cazul afecțiunilor la nivelul membrelor superioare, se începe cu dezbrăcarea
membrului sănătos, îmbrăcarea începând cu membrul afectat; în cazul afecțiunilor la nivelul
membrelor inferioare, nu se recomandă pijamaua; susținerea membrului paralizat; acordarea de
timp suficient pentru a efectua tehnica; abordarea pacientului cu calm și răbdare.

40
FISA TEHNICĂ NR. 24
SCHIMBAREA POZIȚIEI BOLNAVULUI

În funcție de starea generală a bolnavului și de afecțiunea sa, poziția poate fi: activă, pasivă
sau forțată. Poziția activă: bolnavul se mișcă singur, nu are nevoie de ajutor; poziția pasivă:
bolnavul nu poate să-și schimbe singur poziția, și-a pierdut forța fizică, are nevoie de ajutorul
altei persoane (bolnav grav, adinamic); poziția forțată: bolnavul are o postură neobișnuită, poziția
poate fi determinată de afecțiunea de bază (exemplu: în tetanos, în meninigită), ca o reacție de
apărare a organismului (în crizele dureroase de ulcer, colica renală și biliară), ca o măsură
profilactică în prevenirea unor complicații ( prvenirea emboliei, tromboflebitei), ca măsură
terapeutică (folosirea aparatelor de extensie –condiție esențială a tratamentului), alte poziții
forțate.
Indicații. Schimbările pasive se efectuează la pacienții: adinamici, imobilizați, inconștienți,
paralizați, cu parate gipsate, etc.
Mișcările pasive mai frecvente sunt: întoarecerea bolnavului din decubit dorsal în decubit
lateralși înapoi, așezarea bolnavului în poziție șezând, semișezând.
Întoarcerea din decubit dorsal în decubit lateral. Asistentul se așază la marginea patului
spre care va fi întors bolnavului; îndoaie brațul bolnavului din partea opusă peste toracele
acestuia, apoi așază membrul inferior din partea opusă peste celălalt; asistentul se așază cu fața
în dreptul toracelui bolnavului având piciorul dinspre căpătâiul patului așezat mai înaintea
celuilalt: își flectează ușor genunchii; se apleacă și prinde cu mâna umărul din partea opusă, iar
cu cealaltă mână prinde șoldul bolnavului; din această poziție asistentul trece greutatea corpului
său dinspre membrul inferior plasat mai în față înspre membrul aflat mai în spate și întoarce
pacientul spre el; în timpul acestei mișcări, asistentul își flectează bine genunchii.
Așezarea bolnavului din decubit dorsal în poziție semișezând. Asistentul se așază la
marginea patului cu fața spre bolnav; plasează piciorul care se află lângă pat, mai în urma
celuilalt; brațul dinspre pat al asistentului rămâne liber până în momentul ridicării bolnavului;
celălalt braț, asistentul îl va trece peste umărul bolnavuluiși plasează mâna (palma) între
omoplații acestuia; pentru a ridica bolnavul, asistentul își basculează greutatea corpului dinspre
piciorul plasat în față spre piciorul plasat în spate, flectând genunchii în același timp; cu brațul
liber își fixează ca punct de sprijin (contra-greutate) marginea patului; în felul acesta, centrul de
greutate al asistentului contrabalansează greutatea bolnavului.
Observație! Pentru ușurarea mișcării bolnavului este importantă balansarea corpului asis-

41
tentului de pe un picior spre celălalt în direcția mobilizării bolnavului transferând greutatea prin
împingere.

42
FISA TEHNICĂ NR. 25
PREVENIREA ESCARELOR

Definiție. Escarele de decubit reprezintă alterarea tegumentelor datorită circulației


deficitare pe o anumită zonă interpuse între două planuri dure (os și pat). apar ca o pată albă,
roșie-violet sau neagră, secundară ischemieiși devitalizează refgiunile predispuse.
Scop. Prevenirea alterării tegumentelor; prevenirea complicațiilor hipostatice.
Regiuni predispuse la escare: decubit dorsal (regiunea occipitală, omoplați, coate, regiunea
sacrococcigiană, călcâie); decubit lateral (umăr, regiunea trohanteriană, fețele laterale ale
genunchilor, maleole); decubit ventral (umeri, genunchii, crestele iliace, degetele picioarelor,
tâmple); sezând (regiunea ischiatică).
Materiale necesare: colăcei, alcool diluat, pudră de talc, săpun, vată sau inele, pernă
elastică, mănuși de protecție.
Efectuarea tehnicii. După toaletă, se șterg bine tegumentele prin tamponare; se inspectează
tegumentele bolnavului; se efectuează masajul regiunilor predispuse escarelor cu alcool diluat,
executând mișcări largi în sens circular, local în jurul punctelor dureroase, la nivelul șezutului,
regiunilor fesiere, sacrale, trohanteriană, spate, călcâielor, coatelor, minuțios se masează profund,
energetic dar fără brutalitate; se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată, se pudrează cu talc; se așază
bolnavul în pat comod cu lenjerie curată, cu cearșaful bine întins, fără cute; sub regiunea sacrală
a bolnavului, se așază un colac de cauciuc umflat moderat, acoperit cu un material textilși pudrat
cu talc; pentru susținerea coatelor se așază colac de vată sau inele pudrate;
Important! Hidratarea și alimentarea bolnavului trebuie să fie echilibrată, mobilizarea
bolnavului din 30 în 30 de minute; se unge tegumentul cu vitamina A și D; alimentația va fi
bogată în proteine, vitamine și se hidratează bolnavul.

43
FIȘA TEHNICĂ NR.26
ELECTROCARDIOGRAMA ( E.K.G)

Înregistrarea grafică a rezultantei fenomenelor bioelectrice din cursul unui ciclu cardiac.
E.K.G. este o metodă de investigație extrem de prețioasă în diagnosticul unei cardiopatii în
general, în general, în suferințele miocardocoronariene în special,și totodată este o metodă de a
recunoaște o boală de inimă care evoluează clinic lent, când se efectuiază E.K.G.-ul de efort.
Ea este interpretată întodeauna de medic în lumina datelor clinice. Înregistrarea
electrocardiogramei se face cu aparate speciale numite electrocardiografe, de diferite tipuri.
Legătura între bolnav și aparat se face printru-un “cablu bolnav”. La extremitatea distală a
cablului sunt atașate plăcuțe metalice – electrozii (în număr de 10 ) necesari pentru înregistrarea
a 4 dervații standardși unipolareși 6 precordiale (V1- V2). Tensiunile bioelectrice produse de
miocard sunt interceptate cu ajutorul electrozilor, transmise la aparat prin cablu, amplificateși
înregistrate sub forma unei diagrame numită electrocardiogramă. Înscrierea curbelor electrice se
face ăe hârtie specială care are imprimat un sistem de coordonate. Pe orizontală este reprezintat
timpul, pe verticală amplitudinea semnalelor bioelectrice.
În practica curentă se înregistrează pe electrocardiogramă 12 derivații (conducerii) :
- 3 derivații bipolare notate DI, DII, DIII.
- 3 derivații unipolare de membre notate : aVR, aVL, aVF.
- 6 derivații precordiale notate: V1, V2, V3, V4, V5, V6.
ETAPE DE EXECUȚIE :
1.Pregătirea bolnavului:
1.1.Se pregătește bolnavul din punct de vedere psihic pentru a înlătura factorii emoționali.
1.2.Se transportă bolnavul în sala de înregistrare, de preferință cu căruciorul, cu 10-15 min.
înainte de înregistrare.
1.3.Aclimatizarea bolnavului cu sala de înregistrare.
1.4.Bolnavul va fi culcat comod pe patul de consultații și va fi rugat să-și relaxeze musculatura.
2.Montarea electrozilor pe bolnav.

44
FIȘA TEHNICĂ NR. 27
APLICAREA COMPRESELOR UMEDE

COMPRESELE:
Materiale textile umede, aplicate pe suprafața corpului. După temperatura lor compresele pot fi:
reci, călduțe, caldeși fierbinți.
SCOP: Compresele reci au acțiune hipotermizantă, antiflogistică, analgezică, hemostaticăși
revulsivă, accentuează procesul de resorbție. Compresele calde au acțiune decongestionantă,
sedativă. Temperatura compreselor calde este între 38-48˚C, putând crește până la 45- 55˚C, când
se urmărește obținerea compreselor fierbinți.
MATERIALE NECESARE : Un paravan format de obicei din două stativeși două cerașavuri:
trei metri pânză lată de 40 cm; 3,5cm flanelă lată de 45- 50 cm (la unul din capete va avea
șireturi cu care trebuie fixată compresa), apă la temperature de 10-15˚C sau 38-43˚C; mușama
pentru protejarea patului ;o pătură; un cearșaf curatși uscat; înveliș uscat pentru a nu permite
evaporarea apei; vaselină pentru protejarea tegumentelor; măsuță – cărucior, pentru instrumenatr;
pânză lată de 6-8 cm împăturiă în 3-54 straturi,pentru aplicarea compresiei pe gât;șervețele mici
de dimensiune de aproximativ 20/20 cm pentru aplicare compreselor pe cap;o bucată gheață cu
suprafață netedă; soluții izotonice; acid boric 3 % ceai de mușețel, permanganat de potasiu,
rivanol; tăviță renală; 3-4 feși; 2-3 prosoape; pânză tăiatăși împăturită în formă de pătrățele mici
de 5/5cm sau 6/6 cm pentru aplicarea compreselor pe ochi; ace de siguranță pentru fixarea
compresei; vată. Pregătirea instrumentelorși materialelor necesare: - se pregătesc materialeleși
instrumentele necesare; - se transportă cu măsuța-căruciorul lângă patul bolnavului;
Pregătirea psihică și fizică a bolnavului:
- se anunță bolnavul și i se explică necesitatea tehnicii;
- se oferă bolnavului urinarul;
- după ce a urinat se îndepărtează urinarul.
Efectuarea tehnicii:
- se așează paravanul în jurul patului;
- se închid ferestrele;
- se protejează patul cu materialul impermeabil (mușamaua)
- se așează peste mușama o pătură;
Aplicarea compreselor pe cap:
- se înmoaie compresele de dimensiuni 20/20 cm în apă de 10-15˚C;
- se așează compresa pe o bucată de gheață curată cu suprefața netedă;
- se stoarce compresa după răcireși se aplică pe fruntea bolnavului sau în jurul capului;
- se fixează cu o fașă, un prosop legat pe frunte sau ac de siguranță;
- se răcește între timp o a doua compresă;
- se acoperă compresa umedă cu una uscată;

45
- se schimbă compresa din 3 în 3 minute pe toată perioada prescrisă pentru aplicare;
Reorganizarea locului de muncă:
- se îmbracă bolnavul cu lenjerie curatăși uscată;
- se așează patul bolnavuluiși se îndepărtează paravanul;
- se ard compresele ce prezintă secreție patologică;
- se așează substanțele medicamentoase utilizate (acid boric 3%, rivanol, permanganat de
potasiu, etc.), în dulapul de medicamente.

46
FIȘA TEHNICĂ NR. 28
SCHIMBAREA LENJERIEI DE PAT

SCOP: Asigurarea condițiilor igienice, de confort, pentru odihnași îngrijirea bolnavului.


MATERIALE NECESARE: Pregătirea patului poate fi executată de una sau două persoane.
● Pregătirea materialelor:
a. Alegerea accesoriilor (materialelor) necesare.
b. Se așează materialele pe un scaun lângă spătarul patului.
c. Se îndepărtează noptiera de pat.
● Întinderea cearșafului peste saltea:
a. Cearșaful simplu (sau unul din cele două) se pune peste saltea, la mijlocul patului.
b. Cu o mână se desface o parte a cearșafului spre cap, iar cu cealaltă se întinde spre partea opusă
c. Se introduce cearșaful adânc sub saltea la capătul patului.
● Executarea colțurilor (în formă de plic):
a. Cu mâna de lângă pat se prinde parte liberă a cearșafului, la o distanță de colț egală cu
lungimea marginii care atârnăși se ridică lângă saltea.
b. Din triunghiul format se introduce sub saltea partea care depășește salteaua.
c. Se lasă în jospartea ridicată de marginea salteleiși se introduce sub saltea restul triunghiului
împreună cu partea laterală a cearșafului.
d. Se așează mușamaua la mijlocul patuluiși se acoperă cu aleza.
● Așezarea cearșafului de pătură:
a. Se așează al doilea cearșaf peste care se întinde pătura.
b. Marginea cearșafului dinspre cap se restânge peste pătură.
c. Atăt cearșaful cât și pătura se introduc sub saltea la capătul de la picioare, după care s-a
efectuat o cută pentru a da lărgimea necesară mișcărilor picioarelor bolnavului.
d. Colțurile păturii cearșaful se execută identic ca la etapa 3.
● Așezarea pernelor:
a. Fiecare pernă se îmbracă cu fața de pernă.
b. se așează pernele pe pat.
c. Se reașează noptiera lângă pat

47
FIȘA TEHNICĂ NR. 29
SCHIMBAREA LENJERIEI DE CORP A BOLNAVULUI

Lenjeria de corp a bolnavului


- cămașa de noapte sau pijamaua
- trebuie schimbată periodic și ori de câte ori se murdărește.
Bolnavii își schimbă singuri lenjeria de corp, cu excepția celor imobilizați la pat, adinamici,
paralizații etc.; la aceștia asistenta medicală este cea care trebuie să schimbe lenjeria de corp.
SCOP: Păstrarea igienei personale a bolnavului.
MATERIALE NECESARE: Cămașa de noapte curată (sau pijama); un cearșaf; talc; alcool; sac
de lenjerue murdară. Tehnica este efectuată de două asistente medicale.
● Pregătirea materialelor necesare:
a. Alegerea materialelor necesare, potrivite pentru bolnav.
b. Transportarea materialelor și așezarea lor pe un scaun lângă patul bolnavului.
● Pregătirea psihică a bolnavului:
- Se anunță bolnavul, comunicându-i necesitatea efectuării tehnicii.
● Efectuarea tehnicii propriu-zise:
a. Spălarea pe mâinii cu apă curentăși săpun!
b. Pilirea păturii care acoperă bolnavul sub formă de armonică.
c. Bolnavul se acoperă cu cearșaf .
d. Se introduce bolnavul în decubit lateral drept sprijinidu-l în regiunea omoplațilorși a
genunchilor.
e. Se trage ușor cămașa în sus până la torace.
f. Se readuce bolnavul, cu mare atenție în decubit dorsal.
g. Se întoarce apoi bolnavul în decubit lateral stâng și se repetă aceași operație.
h. Una din asistente ridică ușor bolnavul, sprijinindu-i în regiunea omoplațiilor, introducând
mână sub cămașă.
i. Cu o mișcare de la spate spre cap, cea două asistentă scoate cămașa .
j. Bolnavul este redusă în poziție orizontală.
k. Se dezbracă întâi brațul sănătosși apoi brațul bolnav.
l. Prin mișcări lente, lenjeria murdară se introduce în sacul special.
m. Se acoperă pe mâini cu apă curentăși săpun.
n. Se acoperă bine bolnavul.
o. Se fricționează cu alcool regiunile predispune la escare și se pudrează cu talc.
p. Se îmbracă cu cămașa curatăși încălzită.

48
q. Asistenta medicală ridică ușor bolnavul, sprijinindu-l în regiunea omoplaților.
r. Cea de-a doua asistentă medicală trece cămșa peste capul bolnavuluiși o trage apoi peste
spatele acestuia.
s. Se readuce bolnavul în poziția orizontală.
t. Se trage ușor cămașa sub șezut.
u. Se acoperă bolnavul.
v. Se reface patul bolnavului.
w. Spălare pe mâini cu apă curentăși săpun.
● Reorganizarea locului de muncă:
a. Se deschid ferestrele pentru aerisirea salonului.
b. Sacul cu lenjeria murdară se scoate din salon.
2.1. Se montează pe părțile moi ale extremităților plăcile de metal ale electrozilor. Sub placa de
metal a electrozilor se așează o pânză îmuiată într-o soluție de electrolit (o lingură de sare la un
pahar cu apă) sau pastă specială pentru electrozi. Cei 10 electrozi (4 pentru membre și 6
precordiali) se fixează pe bolnav în felul următor:
montarea electrozilor pe membre:
- roșu = mâna dreaptă
- galben = mâna stângă
- verde = picior stâng
- negru = picior drept
montarea electrozilor precordiali:
- V1 = spațiul IV intercostal, pe marginea dreaptă a sternului;
- V2 = spațiul IV intercostal, pe marginea stângă a sternului;
- V3 = între V2 și V4;
- V4 = la intersecția de la orizontala dusă din V4și linia axilară anterioară sângă;
- V6 = la intersecția dintre orizontală dusă din V4și linia axilară mijlocie stângă.
Pe o electrocardiogramă normală definim:
1. Unde – convențional numite P, Q, R, S, T, U.
2. Segmente – distanța dintre două unde (PQ) (ST)
3. Intervale – unda + segment (PQ cuprinde unda P + segmentul PQ), (QT cuprinde unda QRS +
segmentul ST + unda T), (TP- linia izoelectrică). Între două cicluri cardiace se înregistrează linia
zero potențial (linia izoelectrică).Undele situate deasupra liniei izoelectrice sunt pozitive, cele
care găsesc deasupra ei sunt negative. Intervalul PQ se măsoară de la începutul undei Pși
corespunde timpului în care stimulul străbate atriile de la nodul sinusal Keith-Flack.

FIȘA TEHNICĂ NR.30


PREGĂTIREA PREOPERATORIE

49
SCOP:- pregătirea bolnavului înaintea intervenției chirurgicale este un element major de
prevenire a infecțiilor postoperatorii. De ea depinde reușita operației și evoluția postoperatorie.
PREGĂTIREA PSIHICĂ ȘI FIZICĂ A BOLNAVULUI:
- ajunși în secția de chirurgie,bolnavilor trebuie să li se asigure confort fizicși psihic
- asistenta medicală are obligația să înlăture starea de anxietate în care se află bolnavul
înainte de operație:
 să-l ajute să-și exprime teama
 să-l asigure că va fi însoțit
 să inspire încredere
 să răspundă cu amabilitate, profesionalism, siguranță și promptitudine la
solivitarea bolnavului
PREGĂTIRE GENERALĂ 1. BILANȚ CLINIC:
Bilanț clinic general:
- asistenta observă aspectul general al bolnavului, înălțimea și greutatea (obezitatea și
cașexia), vărsta aparentă și reală, aspectul pielii (starea de hidratare sau deshidratare a
organismului), ținuta, mersul, faciesul, starea psihică.
- culege date din diverse surse: foaia de observație, foaia de temperatură, familia
bolnavului, ceilalți membri ai echipei de îngrijire, însă principala sursă, rămâne bolnavul.
- Culegerea de date privind antecedentele bolnavului:
a. familiale:
- dacă în familie au fost bolnavi cu:
-neoplasme
-diabet
-HTA
-cardiopatii
-tuberculoză, etc.
b. chirurgicale:
- dacă a mai suferit alte intervenții
- dacă au avut evoluție bună
- dacă au fost complicații
c. patologice:
- se vor nota bolile care au influență asupra anesteziei și intervenției
- dacă a avut afecțiuni pulmonareși dacă este fumător
- afecțiuni cardiace
- tare cronice: diabet, etilism, etc - epilepsie
Urmărireași măsurarea funcțiilor vitaleși vegetative:
 se va urmări, măsurași nota:
- TA, pulsul, respirația, temperatura, diureza, scaunul

50
- Examenul clinic pe aparate:Este făcut de către medic prin: inspecție, palpare, percuție,
auscultație.
2)BILANȚ PARACLINIC: COMPLETEAZĂ EXAMENUL CLINIC
- permite o apreciere exactă a stării viitorului operat
 Examene de rutină: sunt examene de laborator, obligatorii înaintea tuturor intervențiilor
chirurgicale, indiferent de timpul avut la dispoziție pentru pregătireși indiferent de
starea generală a bolnavlui: -timp de sângerare și coagulare, determinarea grupei
sanguine, hematocrit, glicemie, uree sanguină.
 Examene complete: hemoleucograma completă, VSH, ionograma, EAB (echilibrul
acidobazic), coagulare completă, probe de disproteinemie, proteinemie, transaminaze,
examen de urină, EKG, Rx pulmonar.
 Examene speciale: Explorarea tubului digestiv: -examenul radiologic fără substanță de
contrast -examenul materiilor fecale.
PREGĂTIREA PENTRU OPERAȚIE
Se face în funcție de timpul avut la dispozițieși de starea generală a bolnavului. TIMP
SUFICIENT,BOLNAV INDEPENDENT
În ziua precedentă:
- repaus
- regim alimentar: - ușor digerabil
 consum de lichide pentru:
- menținerea TA
- dezintoxicareași mărirea diurezei
- diminuarea setei postoperatorii
- diminuarea acidozei postoperatorii
- alte pregătiri pentru intervenții speciale:
- antibioterapie când se anticipează apariția unei infecții postoperatorii
- spălătură gastrică
În seara zilei precedente: Pregătirea pielii:
- baia generală (în cazul bolnavului dependent, toaleta generală se face la pat, de două ori
în 24 de ore)
- severifică regiunea inghinală, ombilicul, axileleunghiile (scurte fără lac de unghii),
picioarele, spațiile interdigitale
- toaleta bucodentară
- toaleta nasului
- ras cât mai aproape de momentul intervenției, cu aparatde ras propriu,cât mai larg în
funcție de zonă.
Pregătirea tubului digestiv:
- clismă evacuatoare
- nu se dau pergative
- alimentație lejeră: băuturi dulci sau alcaline
În ziua intervenției: - bolnavul nu mai bea

51
În salon:
- se mai face eventual o clismă cu patru ore înaintea intervenției
- se îndepărtează bijuteriile
- se îndepărtează proteza dentară mobilă
- se îmbracă bolnavul cu lenjerie curată
- se pregătesc documentele: FO, analize, radiografii, ce vor însoți bolnavul
Transportul bolnavului în sala de operație:
- se face numai însoțit de asistenta medicală,care are obligația săpredea bolnavul asistentei
de anestezie, împreună cu toată documentația și alte observații survenite ulteriorși foarte
importante pentru intervenția chirurgicală.
- se face cu brncard, pat rulant, cărucior, în funcție de boalăși bolnav
- bolnavul trebuie așezat confortabil și acoperit.
În sala de preanestezie:
- se verifică regiunea rasă și se notează eventualele escoriații
- se verifică starea de curățenie
- se pregătesc zonele pentru perfuzie
- instalarea sondei urinare
In sala de operație:
- se execută ultima parte a pregătirii bolnavului
- se instaleazăși se fixează bolnavul pe masa de operație
- monitorizarea funcțiilor vitale
- obținerea unui abord venos
FISA TEHNICA NR.31
PANSAMENTE și BANDAJE

Definiții: Pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelorși metodelor care realizează protectia


unui țesut sau organ fata de acțiunea agresiva a diversilor agenti. Pansamentul chirurgical
reprezintă actul prin care se realizeazăși se mentine asepsia unei plagi, în scopul cicatrizarii
ei. Pansamentul este reprezentat de o bucata de tifon care se aplica pe o plaga, cu scopul de a
preveni contaminarea sau de a opri sangerarea. Ideal, pansamentul este realizat din tifon
steril, insa în lipsa acestuia se poate utiliza orice material textil, cu conditia sa fie curat.
Bandajul este fasa (in lipsa acesteia orice alt material) cu care se fixeaza pansamentul la
nivelul plăgii. Bandajul - Fasa reprezintă o banda de tifon, pânza sau tesatura elastica, de
latimeși lungime diferita în funcție de regiunea pe care o acoperăși întinderea pansamentului.
În general, latimea unei fesi trebuie sa fie aproximativ egala cu diametrul regiunii pe care o
înfasa (5-20 cm). Inainte de aplicarea unui pansament, se face toaletași dezinfectia
tegumentelor din jurul plăgiiși apoi a plăgii; se vor indeparta corpii straini superficiali (nuși
corpii straini penetranti).
Obiective. Conditiile unui bun pansament:
• sa fie facut în condiții aseptice;

52
• sa fie absorbant;
• sa fie protector;
• sa nu fie dureros;
• sa fie schimbat la timp.
Indicatiile unui pansament sunt:
• pansament protector: pe plagi care nu secretași nu sunt drenate
• pansament absorbant: pe plagi drenate sau secretante
• pansament compresiv: pe plagi sângerânde (scop hemostatic), pentru imobilizarea unei
regiuni, pentru reducerea unei cavitati superficiale după punctionare; se realizează fixare cu
fesi în cadrul unui bandaj;
• pansament ocluziv: pentru plagi însotite de leziuni osoase (acoperire a plăgii cu compreseși
vata, peste care se aplica un aparat gipsat).
• pansament umed (priessnitz alcoolizat, cloraminat).
Indicatii unui bandaj sunt:
• fixare a pansamentului în regiuni în care plasturele adeziv nu îsi atinge scopul (extremitati,
regiune cefalica, plagi periarticulare);
• fixarea pansamentelor unor plagi situate în regiuni supuse traumatismelor în timpul
activitatii (mâna, picior);
• efectuarea unui pansament compresiv;
• imobilizare temporara a unor traumatisme ale membrelor (entorse, luxatii, fracturi).
Principii de efectuare a unui bandaj:
• punctul de plecareși de terminare trebuie sa fie la distanta de plaga;
• la membre, înfasarea se începe de obicei de la extremitate spre rădăcina (în sensul
circulației de întoarcere); la mâna, picior se începe dinspre proximal spre distal (prin benzi de
fixare);
• sa acopere în întregime pansamentul;
• sa fie elastica (sa nu jeneze circulatia) - pe traiectul vaselor mari se aseaza peste un strat de
vata;
• sa nu produca dureri (zonele iritate, nervii sa nu fie comprimate exagerat)
• sa permita mișcările articulatiilor peste care trece.
Tehnică Materiale necesare:
Substante antiseptice - realizează curatireași dezinfectia plăgiiși a tegumentelor din jur:
alcool, tinctura de iod, apa oxigenata, cloramina, betadine, acid boric

53
Materiale care realizează protectia plăgii – trebuie sa fie ușoare, sa nu fie iritante pentru
tegumente, sa se poată steriliza, sa aiba putere absorbanta, sa se opuna patrunderii germenilor
din afara, sa realizeze o compresiune elastica a plăgii:
• comprese din tifon (pânza rara de bumbac): capacitate de absorbție mai mica decât a vatei;
• vata hidrofila (bumbac prelucratși degresat)
Mijloace de fixare: galifix (mastisol) - soluție de colofoniu, leucoplast (se aplica pe
tegument rasși degresat; este impermeabil pentru aer); bandaj - realizează „înfasarea”
chirurgicala
Instrumentar chirurgical. – pense, foarfece
Alte materiale: benzina, neofalina, acetona: realizează degresarea tegumentului (necesare
pentru îndepartarea galifix-ului de pe tegument); unguente: protectia tegumentelor din jurul
unei plagi secretante – cutaden, dermazin, jecolan, jecozinc, tetraciclina. •mesa - banda
sterila de tifon utilizata cel mai frecvent în scop hemostatic, darși pentru a permite eliminarea
secretiilor dintr-o plaga sau cavitate în care este introdusa mesa;
• aleze - bucati mari de pânza, inextensibila, cu rol de a solidariza o regiune operatorii (plaga
operatorie abdominala mare la pacient obez) Tehnica efectuării unui pansament implica mai
multi timpi:
• pregătirea medicului pentru pansament (manusi sterile, servire de către asistenta cu
instrumentele necesare);
• dezlipirea vechiului pansament, îndepartarea vechiului pansament (cu blândete, eventual
după umezire cu apa oxigenata, cloramina
• curatireași dezinfectarea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug cu un tampon de vata
sterila îmbibat cu alcool, iod
• tratamentul plăgii - în funcție de natura sași momentul evolutiei: - plagi operatorii cu
evolutie aseptica: nu necesita tratament special, în afara de scoaterea tuburilor de dren, a
firelor sau agrafelor; - plagi secretante: necesita curatire (spalare cu soluție antiseptica,
excizie a tesuturilor mortificate), - evacuare a colectiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-
2 fire sau deschiderea plăgii cu un stilet butonat sau o pensa - colectii purulente: deschidere
larga, spalareași drenarea plăgii - plagi accidentale: curatare de resturi vestimentare sau
telurice, debridare, regularizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;
• protectia plăgii: stratul de comprese trebuie sa depaseasca marginile plăgii, iar grosimea sa
nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o buna capilaritate);
• fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, fesi. Tehnica efectuării unui bandaj:
• membrul sau regiunea care urmează a fi bandajata se aseaza în poziția care va trebui
mentinuta după pansament

54
• rola de tifon se tine cu mana dreapta iar capatul liber cu mana stângăși se bandajeaza de la
stângă la dreapta (in sensul acelor de ceasornic)și de jos în sus, fără a se desfasura tifonul în
aer
• se începe bandajarea cu 2-3 ture de fasa suprapuse pentru fixare, iar apoi se vor aplica ture
de fasa de jos în sus, fiecare tura acoperind jumatatea de fasa anterioara
• se termina tot prin 2-3 ture de fasa de fixare; fixarea se realizează astfel deasuprași
dedesubtul plăgii, niciodata pe plaga; de asemenea legarea bandajului la final nu se face în
dreptul plăgii
• daca nu este necesara realizarea hemostazei bandajul nu trebuie sa fie foarte strans. Tipuri
de bandaje
• bandajul circular: se aplica câteva ture de fasa circular, la nivelul zonei afectate; acest tip de
bandaj se utilizeazași la realizarea hemostazei
• bandajul incrucisat sau în forma de "8": se aplica 1-2 ture circulare iar apoi următoarele
ture de fasa se aplica oblic, în forma cifrei 8, dand în final aspectul de "spic de grau"; este
utilizat pentru bandajarea articulatiilor, regiunii occipitale, gatului, antebratului, pieptului 23
• bandajul în forma de spirala: se începe cu 2-3 ture de fixare apoi sub forma de spirala, cu
acoperirea turei precedente la 2/3; se foloseste la traumatismele cutiei toracice, abdomenului,
mainilor, picioarelor, degetelor.
• pansamentul cu cornisor: cornisorul este o bucata de fasa sau panza în forma triunghiulara,
care se poate folosiși la imobilizarea membrului superior în cazul fracturilor; se foloseste la
bandajarea minilor, picioarelor, corpului
• pansamentul toracelui sau abdomenului: se aplica pe peretele abdominal sau toracic
pansamente de dimensiuni mai mari decat plaga, care se fixeaza cu ajutorul unor benzi de
leucoplast pe patru laturi ca o rama de tablou; daca este vorba de o plaga toracica penetranta
se va fixa doar cu pe trei laturi, a patra ramanand nefixata pentru a functiona ca o supapa; în
cazul plagilor abdominale eviscerate se va folosi pansament umed
• capelina: este bandajul clasic al capului, care se realizează cu fasa, incepand cu 2 ture
circulare trecute pe frunte, deasupra sprancenelorși pavilioanelor urechii, după care se trece
succesiv dinspre rădăcina nasuluiși spre ceafa, de mai multe ori, pânăcândacoperă tot capul;
la sfarsit capetele feselor se fixeaza cu câteva ture circulare.
• pansament tip "Hipocrat": se aplica o banda de tifon de aproximativ 1 m. pe cap, astfel incat
capetele sa treaca inaintea pavilioanelor urechilorși sunt tinute suspendate; cu un alt tifon se
efectuează 2-3 24 ture circulare de fixare fronto-occipitale; ajungând pina la banda 1 de tifon,
tensionat se face o tura în jurul eiși se indreapta tifonul 2 la regiunea opusa, pina cind se

55
acoperă uniform tot capul; capatul fasiei se fixeaza de banda de tifon terminata, iar capetele
tinute în jos, se leaga sub barbie.
• pansamentul de tip "capastru": se fac 2-3 ture de fixare în jurul capului cu tifonul, apoi se
trece la regiunea occipitala,și se fac câteva ture mandibula-gat-occipital; de la mandibula se
infasoara apoi în sus, vertical spre cap, pe linga ureche, regiunea parietala, se trece tifonul
peste capși coboara în jos spre mandibula, trecand pe sub ea inapoi spre regiunea occipitala,
la spate; de la regiunea occipitala, pe la spatele urechii tifonul revine la cap, făcând din nou
2-3 ture orizontale de fixare pe frunte; toata procedura se repeta 2-3 ori, sau pina când nu se
termina tifonul
• aplicarea pansamentului pe nas, barbieși toata fata, de tip "prastie": tifonul cu o lungime de
60-70 cmși o latime ce acoperă toata suprafață necesara, se despica la ambele capete, prin
mijloc, astfel incat sa ramana la mijloc o bucata întreaga de 10-15 cm lungime, care se va
aplica pe locul lezat; pe plaga se aplica o fasa sterila, se acoperă cu bucata netaiata de tifonși
capetele de sus se leaga la spate la ceafa, iar capetele de jos - la spate pe vârful capului, în asa
mod ca sa nu alunece în jos
• pansament pe ochi: - ochiul drept: se fac 2 ture de fixare în jurul capului, pe frunte, prin
regiunile fronto-occipitala, împotriva acelor de ceasornic (pentru ochiul drept); din spate se
coboara tura în josși se trece sub pavilionul urechii peste obrazși ochiul drept.

56
FISA TEHNICA NR.32
EFECTUAREA SONDAJULUI VEZICAL
Definiție – manopera prin care se realizează evacuarea vezicii urinare, cu ajutorul unei sonde. 7.
Obiectivele - Sondajul vezicii urinare are drept scop:
• evacuarea vezicii urinare în cazurile în care acest lucru nu se poate efectua fiziologic • în cazul
unor intervenții chirurgicale (în special pe micul bazin) sau explorări endoscopice • evacuarea
produselor patologice (cheaguri sanguine, corpi străini)
• prevenirea complicațiilor la pacientii cu incontinenta urinara
• monitorizarea precisă a diurezei
Indicații :
• retentia acuta de urina
• intervenții chirurgicale în micul bazin, perineu, intervenții chirurgicale de durata
• după explorarea instrumentală a vezicii urinareși a căilor urinare (cistoscopie, ureteroscopie)
• după manevre terapeutice (litotriție extracorporeală)
• cateterizare cu bujii filiforme sau cistostomie temporara)
• rupturi traumatice ale uretrei, pentru evitarea formării de căi false
• evacuarea produselor patologice (cheaguri sangvine, corpi străini)
• la bolnavii comatoși
• la pacienții la care este importantă monitorizarea balanței hidro-electrolitice. Măsurarea
diurezei obținute prin sondaj vezical se face la intervale diferite de timp:
• din oră în oră: la cazurile cu oliguria
• la 12 ore: cu măsurarea osmolaritații, glicozuriei, corpi cetonici și sânge
• la 24 de ore: pentru determinarea clearance-ului creatininei, măsurarea electroliților, fosfațilorși
substanțelor toxice (in intoxicații), amilazelor urinare (pancreatita) 9. Tehnica 33 Materiale
necesare
• sonde uretrale sterile de diverse tipuriși dimensiuni
• mănuși sterile • comprese sterileși soluții antiseptice
• ulei de parafină sau glicerină sterile necesare pentru lubrefierea sondelor
• pungi sterile pentru colectarea urinii
• seringăși ser fiziologic (20-30 ml) pentru umplerea balonului sondelor, dar și pentru controlul
permeabilității sondei, spălături, aspirarea cheagurilor din vezica urinară
Tipuri de sonde: a) FOLEY: simple ( 2 canale) sau cu canal suplimentar pentru lavaj vezical
prezintă: - un canal pentru evacuarea urinii: se conectează la punga colectoare - un canal pentru

57
umflarea balonașului pentru prevenirea ieșirii sondei (cu volume diferite de la 5 la 30 ml) - +/-
canal suplimentar pentru lavaj vezical
b) NELATON: nu au balonaș de fixare - sunt mai rigide - folosite pentru sondajul de scurtă
durată sau în cazurile în care nu se reușește cateterizarea cu sonde Foley (ex: adenom de
prostata)
c) SONDE CU MANDREN - au în componență un mandren metalic - pot crea căi false - folosite
mai rar Condiții de efectuare • Sondajul vezicii urinare trebuie privit ca un act chirurgical,
respectându-se regulile de asepsie și antisepsie • Tipul de sondă și grosimea ei se aleg în funcție
de uretra ce trebuie cateterizată, sex, vârstă (adenom de prostată la bărbați)
• Manevra de introducere a sondei trebuie să fie executată cu blândețe
• Golirea vezicii se face lent, progresiv pentru evitarea apariției hemoragiei “ex vacuo”
• Poziția bolnavului este în decubit dorsal Tehnică La bărbat - se decalotează glandul, se spală și
se dezinfectează glandul și meatul urinar - se lubrefiază sonda - se introduce în meatul urinar, cu
blândețe, penisul fiind ținut cu mâna stângă la zenit pentru a elimina una dintre curburile uretrei.
Când sonda ajunge la bulbul uretrei, penisul se basculează în jos spre coapse, apoi se împinge
sonda până ajunge în vezica urinara și vine urină
- se umflă balonașul sondei și se trage sonda cat permite
- se evacuează urina lent, eventual cu pensarea sondei (după evacuarea a 150 – 200 ml) pentru 1
– 2 minute.
La femeie - poziția este pe masa ginecologică sau în decubit dorsal cu membrele inferioare
flectate și desfăcute
- cu mâna stângă se desfac labiileși se dezinfectează vulva și meatul urinar
- se introduce sonda în meat și se împinge cu blândețe până ajunge în vezica urinară
Uneori meatul urinar se poate deschide pe peretele vaginal anterior ceea ce necesită introducerea
unei valve înguste pentru a putea efectua cateterizarea meatului urinar.
Sondajul vezicii urinare se poate efectuași pentru evacuarea urinii din vezica urinarăși scoaterea
imediată a sondei sau cu lăsarea temporară a sondei în vezica urinară.
Rezultate - cateterizarea uretrei permite evacuarea vezicii urinare (globul vezical este dureros
pentru bolnav), permite monitorizarea diurezei bolnavului în scopul unei reechilibrări corecte și
urmărirea funcției renale. Incidente, accidente
• sonda nu mai progresează de la un anumit nivel datorită unor stricturi uretrale, adenom de
prostată sau creearea unei căi false (vine sânge pe sondă). În cazul stricturilor se cateterizează
uretra cu bujii filiforme sau se face puncția suprapubiană a vezicii urinare. În adenomul de
prostată se încearcă cateterizarea cu o sondă Tieman subțire sau puncție suprapubiană.

58
• sângerarea uretrei în timpul manevrelor de introducere a sondei arată formarea unor căi false.
Se va încerca cateterizarea cu o sondă mai groasă, cu blândețe sau puncția vezicii urinare
• hemoragia “ex vacuo” la sfârșitul golirii vezicii urinare; se evită golind lent vezica urinară

59
FISA TEHNICA NR.33
DRENAJUL
Definiție:
Drenajul este o metodă chirurgicală prin care se asigură evacuarea la exterior a unor lichide,
patogice sau nu, din anumite cavități naturale sau create postoperator, cu ajutorul unor mijloace
sau metode speciale. 7. Obiective - Drenajul chirurgical urmărește evacuarea lichidelor patogice
sau prevenirea acumulării acestora în anumite cavități sau interstiții. Conținutul patologic se
poate evacua la exterior: - direct – punând în contact cavitatea cu exteriorul prin intermediul unui
tub de dren - indirect – folosind metode chirurgicale de evacuare a cavității patologice în altă
cavitate care comunică cu exteriorul (derivație) Clasificare - drenajele se pot clasifica : a) în
raport cu scopul urmărit: - profilactic - se instituie când condițiile operatorii ne fac să bănuim
posibilitatea acumulării unei secreții sau apariția unei infecții (hemostază imperfectă, debridări,
decolări de țesuturi, pericol de dehiscențe anastomotice) - curativ - se instituie când este vorba de
evacuarea unor colectii purulente sau de altă natură (chist hidatic, fistule digestive) b) în funcție
de modul de aplicare a drenajului: - simplu – lăsând lichidele sa curgă funcție de legile fizice ale
capilaritatii, ale gravitației și ale mecanicii funcționale a țesutului sau cavității respective -
aspirativ - acționând prin intermediul unor aparate care produc o absorbție activa a lichidelor și
secrețiilor din cavitate prin intermediul tuburilor de dren. Mecanism de acțiune 51 Drenajul
simplu se supune unor legi mecanice ale fizicii, cât și dinamicii și morfologiei cavității pe care o
drenează. a. Legi mecanice ale fizicii: a) legea gravitației – lichidele se adună în partea declivă a
unei cavități. Rezultă că drenajul cavității trebuie să fie decliv. b) legea capilarității – se aplică la
drenajul cu meșeși fire de setolină, acestea realizând un sistem capilar prin intermediul căruia
lichidele urcă spre suprafață. b. Legile dinamicii cavității seroase care se drenează (mișcările pe
care le execută sau la care este supusă cavitateași presiunile pozitive sau negative ale cavității). -
presiunea negativă care se formează în pleura în timpul inspirației (prin mărirea diametrului
cuștii toracice) face ca aerul să intre în cavitatea pleurală, apărând pneumotoraxul dacă tuburile
comunică direct cu exteriorul. Pentru aceasta drenajul pleural se face în vas închis, cu sau fără
aspirație. În cazul seroasei peritoneale aspirația exercitată de diafragm în expir induce o presiune
negativă care face ca lichidul să urce până în spațiul subfrenic. - presiunea pozitivă a cavității
peritoneale din timpul inspirației face ca lichidele să fie evacuate din peritoneu, chiar atunci când
nu ajung permanent în contact cu tubul de dren sau sunt situate în zone mai declive decât capătul
exterior al tubului de dren – ca în drenajul pelvisului, tubul fiind exteriorizat în fosa iliacă. c.
Morfologia și fiziologia cavităților drenate ajută sau împiedică scurgerea secrețiilor. Astfel
recesurile pleurale sau fundurile de sac peritoneale ajută la acumularea secrețiilor în aceste

60
zoneși drenajul lor. Capacitatea de secreție a fibrinei și alipirea pereților cavităților face ca
drenajul să devină nefuncțional, deși este corect realizat. Traiectul tubului de dren din cavitate
până la tegument trebuie să fie cât mai scurt. 8. Indicațiile drenajului a) Indicații profilactice –
constau în prevenirea formării sau infectării colecțiilor în diverse plăgi sau cavități 52
• plăgi contuze, delabrante, contaminate. Aceste plăgi trebuie considerate de la început ca fiind
infectate;
• zone care au necesitat decolări intinse unde se produc scurgeri seroase abundente (lojă renală,
zonele retroperitoneale, pelvis);
• suturi sau anastomoze intraperitoneale;
• favorizarea obliterării unor cavități cu pereți supli care se alipesc mai repede.
b)Indicații terapeutice – urmărește evacuarea unor colectii patologice din țesuturiși organe
• infecții sau colectii a partilor moi (abcese, flegmoane)
• colectii supurate în diverse cavitati seroase (pleura, pericard, peritoneu)
• abcese dezvoltate în organe parenhimatoase (ficat, pancreas, plaman)
• perforarea unor organe cavitare cu revarsate (bila, suc gastric, conținut intestinal)
• intervenții pe organe cu procese inflamatorii, purulente (apendicite acute, colecistite acute,
piosalpinx)
• revarsate pleurale, pneumotorax, intervenții pe organe intratoracice Materiale necesare:
1. Tuburi din cauciuc sau material plastic – cele mai utilizate. Diametrul tuburilor variază
intre 4și 20 mm. Grosimea peretilor tubului este variabila. Cele subtiri se pot colaba
ușorși astfel nu mai dreneaza. 2. Lamele din cauciuc sau material plastic - pot fi netede
sau ondulate cu diverse lungimi și lățimi. Se folosesc în drenajele superficiale
Tifonul.- se folosește sub formă de meșe. Are dezavantajul că se îmbibă repede cu fibrină
care astupă orificiile rețelei și anihilează funcția capilară a meșei.
Fire de setolină sau nylon. Se folosesc în mănunchiuri mici, formând o serie de spații
capilare.
Pungi și borcane colectoare.
Se pot folosi pungi sau borcane colectoare simple sau prevăzute cu sistem aspirativ (tip
Redon).
În drenajul pleural se folosesc borcane speciale în sistem închis tip Beclere.
Sistem de aspirație (sursă de vid) poate fi central, conectat la patul bolnavului sau
aspiratoare portabile. Tehnici de drenaj :
a) Drenajul cavităților superficiale Se pot folosi: - tuburi - meșe de tifon - lamele din
cauciuc - fire de setolină sau nylon În cazul zonelor cu decolări întinse se poate folosi
drenajul aspirativ Tehnica: - Se așează în profunzimea cavității în așa fel încât tubul să
ajungă în partea cea mai declivă a ei. - Scoaterea tuburilor de dren se face prin
contraincizie la câțiva centimetri de marginea plăgii. Se face o mică incizie cu bisturiulși

61
cu o pensă Kocher curbă se pătrunde în cavitate, scoțându-se tuburile care se taie oblic. -
Se poziționează decliv tubul de dren și se fixează cu fir de nylon la tegument. Tuburile tip
Redon sunt prevăzute cu ac în grosimea tubului, care se scoate prin inteparea
tegumentului și se fixează la aspirație. Meșele se așează în cavitate (auși rol hemostatic)
cu o pensă și se exteriorizează prin plagă sau contraincizie.
b) Drenajul cavității toracice Se folosesc - tuburi de dren cu diametrul într 0,6–1 cm din material
plastic - sonda Petzer - tuburi siliconate - borcane colectoare unice sau multiple în sistem închis -
sistem aspirator Obiective :
- evacuarea colecțiilor lichidiene (seroase, sanguinolente, purulente) din pleură
- eliminarea aerului din pleurăși desființarea spațiului aerian dintre pleurăși plămân, care să
permită reexpansionarea acestuia și menținerea reexpansionării
- realizarea unui echilibru mediastinal normal (după rezecții pulmonare)
- aprecierea cantității și controlul pierderilor sanguinolente postoperatorii
Indicații :
- revărsate pleurale: aeriene, hemoragice, chiloase sau purulente
- după orice traumatism toracic care are drept rezultat pneumotoraxul
- colecții pulmonare (abcese, chisturi hidatice) care se evacuează operator
- segmentectomii, lobectomii, pneumonectomii
- decorticări pleuropulmonare
Contraindicații :
- pleurezia cu exsudat steril poate beneficia și de alte posibilități terapeutice (puncție
evacuatorie)
• Borcanul tip Beclere se folosește pentru drenajul simplu, pasiv. Unul din tuburile care străbat
dopul este scurt și comunică cu aerul atmosferic, celălalt este lung până la fundul borcanului, pus
în legătură cu drenul toracic.
• Sistemul cu 2 borcane permite un drenaj pasiv
• Sistemul cu 3 borcane preconizat de Sweet și modificat de Matheyși Galey folosește aspirația
activă. Tehnică – se face obligatoriu radiografie toracică pentru diagnosticul de colecție
lichidiană pleurală (sau aerică)și aprecierea cantității
• locul de elecție este în spațiul III – IV intercostal pe linia axilară posterioară.
• anestezia – locală cu xilină 1%
• incizie cu bisturiul cca 1 cm
• cu o pensă se decolează mușchii intercostali razant cu marginea superioară a coastei
• se introduce cu pensa tubul de dren, pensat în prealabil

62
• se racordeaza tubul de dren la sistemul de drenaj inchis (baterie, borcan tip Beclere) și se trece
un fir de așteptare (va închide breșa tegumentară la scoaterea tubului) c) Drenajul cavității
abdominale Se face după unele intervenții chirurgicale în scop profilactic sau terapeutic. Tehnică:
Plasarea drenului se face în funcție de natura intervențieiși topografia organului operat. Astfel,
drenul se plasează:
• subhepatic – în intervenții pe stomac, duoden,vezicula biliară, căi biliare, ficat
• în loja splenică – după splenectomie
• în fundul de sac Douglas în intervenții în etajul abdominal submezocolic, pelvis
• parietocolic – în afecțiuni și intervenții pe colon Traiectul tubului - trebuie să fie cât mai scurt,
să nu treacă prin zone ce pot fi contaminate. Deosebim: - drenajul simplu – se drenează cavitatea
respectivă - drenajul spălătură – folosit în special în peritonitele difuze. Pe un tub se introduc
substanțe antiseptice care spală cavitatea peritonealăși pe alte tuburi se drenează cavitatea.
Incidente, accidente :
• instalarea defectuoasă a tubului de dren sau cudarea tubului
• colmatarea tubului cu secreții vâscoase • ieșirea accidentală a drenului din cavitate
• infectarea traiectului tubului de dren
• infectarea secundară, exogenă a cavității prin lipsa de protecție a capătului în exterior a tubului
• hernierea de anse intestinale în lungul traiectului tubului sau volvularea lor în jurul tubului cu
apariția semnelor de ocluzie intestinală
• ulcerații ale organelor cavitare produse prin decubit de către tuburile rigide
• ulcerații ale unor vase mari din vecinătatea tuburilor cu necroze și hemoragii
• fistulizarea – consecința unui drenaj ineficient al cavității
• abcese reziduale în cavități ca urmare a drenajului ineficient

63
FISA TEHNICA NR.34
INGRIJIREA POST-OPERATORIE

Indiferent de amploarea operației, bolavii beneficiaza de ingrijiri speciale: A) Pozitia bolnavului


în pat este de regula în decubit dorsal. După anumite intervenții, poziția poate fi modificata:
decubit ventral (intervenții pe coloanA), decubit lateral (intervenții pe rinichI), poziție
Trendelenberg (circulatie cerebrala deficitarA), poziție Fowler (drenaje pleurale, insuficienta
respiratoriE).
B) Calmarea durerii postoperatorii. Intensitatea durerii postoperatorii urmează o curba
ascendenta cu un maxim în noaptea de dupăoperație, apoi diminuiaza progresiv.
C) Mobilizarea bolnavului trebuie inceputa cat mai repede: pentru operatiile miciși mijlocii,
chiar în ziua operației; pentru cele ample, în funcție de starea generala a bolnavului. Astfel se
previn: tromboflebitele, bronhopneumoniile, escarele. D) Reluarea alimentației se va face în
funcție de tipul operației, cat mai repede posibil. La inceput i se permite bolnavului sa bea
lichide (apa, ceai putin indulciT), apoi se prescrie supa de zarzavat strecurata, sarata normal,
după care se pot adauga iaurtul, laptele, piureul de legume, carnea fiarta, în funcție de reluarea
tranzitului.
E) Reluarea tranzitului intestinal este un parametru al evolutiei postoperatorii favorabile. în mod
normal la 48-72 ore de la operație bolnavul va emite gaze, apoi are primul scaun. Pentru
combaterea parezei postoperatorii se folosesc: amestec alfa-blocant +colinagonist, ulei de ricin
sau parafina, clisme ușoare (contraindicate în suturile digestive joasE), supozitoare emoliente.
F)Prevenireași combaterea complicațiilor inflamatorii:
- Complicațiile pulmonare se previn prin aspirarea secretiilor, gimnastica respiratorie, masaj
toracic, mucolitice, tuse asistata, antibiotice.
- Complicațiile trombo-embolice se previn prin mobilizare precoce dar supravegheata,
anticoagulante.
- Complicațiileurinare se previn prin evitarea sondajului vezical, medicatie de stimulare a
mictiunii (alfași beta blocantE)
G) Supravegherea evolutiei plăgiiși a drenajului.
3.Ingrijirea, postoperatorie a plăgii chirurgicale
Orice intervenție chirurgicala se incheie cu sutura plăgii operatorii. Scoaterea firelor de la nivelul
plăgii constituie actul final al vindecării, care permite externarea bolnavului chirurgical.

64
De la punerea firelorși până la scoaterea lor, plaga trece printr-o serie de faze. Daca plaga
evoluiaza fără nici o problema, firele se scot în a 5-a zi la operatiile mici, în a 8-a zi la operatiile
mijlociiși în a 10-12 zi la neoplazici, varstnici, denutriti.
Plaga va fi controlata zilnic la vizita. Daca evoluția este normala, ea este supla, nedureroasa, iar
pansamentul este curat. în acest caz pansamentul se schimba la doua zile. Pansamentul imbibat
cu secreții se schimba zilnic, iar daca secreția este abundenta, se schimba de mai multe ori pe zi,
pentru a evita iritarea pielii prin stagnarea secretiilor.
In cazul unei evolutii nefavorabile a plăgii, în a treia sau a patra zi de la operație, apare febra
insotita de senzatia de tensiune, durere, usturime la nivelul plăgii. La ridicarea pansamentului se
constata o zona congestionata (roșie, bombata cu tegu-mente locale caldE). Uneori printre fire se
scurge lichid seropurulent. Explorarea plăgii se face cu un stilet sau cu pensa, constatandu-se
apariția unei serozitati, sânge sau puroi. Aparitia puroiului impune scoaterea firelor, debridarea
plăgii, spalarea cu apa oxigenatași cloramina,și eventual drenarea ei. Se va recolta puroi într-o
eprubeta sterila pentru examenul bacteriologicși antibiograma. Plagile supurate pot conduce la
complicații severe (septicemii, gangrene, evisceratii etc.).
Plagile drenate din timpul operației, vor fi controlate zilnic pentru a se urmari eficacitateași
calitatea drenajului, permeabilitatea tubului, cantitatea secretiilor drenate. Când secretiile se
reduc, tuburile vor fi mobilizate, scurteși fixate cu ace de siguranță.

65
FISA TEHNICA NR.35
RECOLTAREA SECRETIEI VAGINALE
Materiale necesare:
Valve ginecologice (pereche)
Lame de microscop
Tampon de exsudat fără mediu de transport
Comprese sterile
Pensa
manusi
Container pentru deseuri medicale
Container cu soluție dezinfectanta pentru instrumentar medical
Mod de recoltare
Recoltarea se efectuează pe masa ginecologica de către personal instruit de medicul specialist.
Se verifica daca pacienta îndeplineștecondițiile de pregatire pentru efectuarea examenului din
secreții genitale.
Se invita pacienta sa se aseze pe masa ginecologica cat mai comodși relaxat. Se atentioneaza
asupra faptului ca valvele fiind metalice pot produce o usoara senzatie de disconfort.
Se introduc valvele pe rand, întâi valva posterioara, apoi valva anterioarași se departeaza pereții
vaginului pentru a se exprima colul uterin intre cele doua valve.
Pentru examen citobacteriologicși cultura din secreția vaginala
Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele
Pe valva posterioara se preleveaza o cantitate de secreție din fundul de sac vaginal
Persoana care recolteaza introduce cu grija tamponul de exsudat pe valva posterioarași recolteaza
o mica cantitate din secreția vaginala exprimata pe aceasta; retrage tamponul
Se extrage valvași se deverseaza secreția la unul din capetele unei lame de microscop (stearsa în
prealabil cu alcoolși uscata)
Peste lama cu produs se suprapune o a doua lamași se executa o miscare energica de alunecare
pe axul lung al celor doua lame. Secreția astfel intinsa trebuie sa fie uniforma pe cele doua lame,
subțireși sa cuprinda cca 4/5 din lungimea lamei
Cele doua lame se lasa la uscat la loc ferit de curenti de aer cald sau umezeala.
Pentru examenul citobacteriologicși cultura din secreția de col
Se solicita ajutorul inca al unei persoane care sa tina valvele cu colul exprimat intre ele
Persoana care recolteaza sterge cu o compresa sterila exocolul indepartand secreția vaginala de
pe suprafață acestuia

66
Cu un tampon de exsudat se pătrunde cca 1.5 cm în endocolși se imprima mișcări de rotatie
completa, insistand pentru o buna stergere a mucoasei.
Tamponul se descarca prin mișcări de rotatie pe doua lame de microscop; lamele se lasa sa se
usuce
Pentru cultura se introduce un al doilea tampon la cca 2 cm în colul uterin imprimandu-se
mișcări de rotatie pentru stergerea mucoasei endocolului
La sfarsitul recoltarii valvele se pun în containerul cu soluție dezinfectanta pentru instrumentar;
compresele sterile se arunca în containerul de deseuri medicale.Pentru examenul bacteriologic al
secretiei vaginale sau al secretiei de col uterin, laboratorul recomanda – pentru o mai buna
orientareși interpretare a produsului – recoltarea tandemului: lame pentru examenul
citobacteriologicși tampon pentru cultura, ambele analize executandu-se doar daca sunt bifate pe
cerere.
Pe lameși pe tamponul de exsudat se noteaza codul de bare unic, identic cu cel din cererea de
analize..

67
FISA TEHNICA NR. 35
TRANSPORTUL BOLNAVILOR

Definiție. Printr-un transport efectuat în condiții bune, cu mult menajamentși atenție față de
bolnav, ținând cont de afecțiunea de care suferă, se evită agravarea durerilorși apariția unor
complicații, cum ar fi: înrăutățirea stării, producerea unui șoc traumatic, transformarea unei
fracturi închise într-una deschisă, provocarea de hemoragii etc.
Transportul poste fi necesar în următoarele situații: evacuarea traumatizaților de la locul
accidentului, transportul de la un spital la altul, de la domiciliu la spital sau de la spital la
domiciliu după externare, transportul de la o secție la alta-la servicii de diagnosticși tratament, la
sala de operații și de la sala de operații, dintr-un salon în altul, dintr-un pat în altul etc.
Categorii de bolnavi care trebuie transportați: accidentații, în stare de șoc, cu leziuni ale
membrelor inferioare; inconștienți, somnolenți, obnubilați; febrili, operați, cu insuficiență
cardiopulmonară gravă, psihici.
Mijloace de transport. În funcție de gravitatea afecțiunii, de scopul transportului, de
distanță, transportul se face cu: brancardă (targă), cărucior, fotoliu și pat rulant, cu mijloace
improvizate în caz de urgență, cu vehicule speciale (autosalvări, avioane sanitare).
Pregătirea materialelor. Transportul cu targa. Targa se acoperă cu o păturăși cu cearșaf; la
nevoie se acoperă cu mușamași aleză, pernă subțire.
Pregătirea bolnavului.
• Psihică. Se informează atât bolnavul cât și aparținâtorii asupra scopului transportului și
locului unde va fi transportat; se explică procedeul așezării pe targă și eventual se instruiește
bolnavul cum poate colabora.
• Fizică. În cazul în care bolnavul are instalată o perfuzie, sonde, drenuri se vor lua măsuri
de siguranță: sprijinirea, eventual pe un suport, a aparatului de perfuzie, fixarea sau pensarea
sondei, în funcție de duratași de condițiile de transport; nu se pensează drenul toracic la bolnavii
ventilați artificial! Se pregătește documentația bolnavului.
Efectuarea tehnicii. Bolnavul va fi așezat cu privirea în direcția mersului (trebuie să vadă
unde merge); la urcatul scărilor, brancardierul din urmă va ridica targa până la nivelul orizontal,
iar dacă panta este prea accentuată, se poate duce bolnavul, la urcuș, cu capul înainte; de
asemenea când bolnavul trebuie supravegheat tot timpul, este mai bine ca acesta să fie dus cu
capul înainte, pentru că, stând față în față cu brancardierul să poată fi supravegheat; targa este
ținută la cele două extremități de către doi brancardieri, doar de câte un singur mâner astfel încât
targa să atârne de-a lungul marginii patului; așezarea bolnavului pe targă necesită trei persoane:

68
acestea se vor așeza de-a lungul patului de partea tărgii atârnate; își introduc mâinile, cu palma
și degetele întinse, sub bolnav; prima persoană susține capul și toracele, sprijinind ceafa
bolnavului pe antebraț; a doua persoană sprijină bolnavul în regiunea lombară și sub șezut; a
treia persoană susține membrele inferioare; ridică deodată bolnavul; după ce acesta a fost ridicat,
se face un pas înapoi; brancardierii ridicăși cealaltă margine a tărgii, aducând-o în poziție
orizontală sub bolnav; se așază bolnavul pe targă și se acoperă; descărcarea se face după aceeași
metodă, dar cu mișcări inverse.
Notă. Bolnavii agitați psihic sunt calmați medicamentos și transportați imobilizați.
De reținut! În leziuni ale coloanei vertebrale, bolnavii vor fi transportați pe o suprafață
dură, se recomandă ca bolnavii să fie transportați în poziția în care au fost găsiți; în cazuri cu
totul excepționale, când este imposibil să se asigure o targă tare, chiar improvizată (ușă, scândură
lată) transportul este admis pe pătură, culcat cu fața în jos, cu excepția celor suspecți de fractură
la nivelul coloanei cervicale.
Transportul bolnavilor cu căruciorul. Cărucioarele utilizate pentru transportul bolnavului
au în general înălțimea meselor de operație, pentru a se putea transporta ușor bolnavul de pe
cărucior pa masa de operație și invers.
Așezarea pe cărucior a bolnavului. Căruciorul se așază cu partea cefalică perpendicular pe
capătul distal al patului (la picioarele patului); roțile căruciorului trebuie blocate; pentru ridicarea
bolnavului este nevoie de trei persoane care efectuează tehnica în următorii timpi: cele trei
persoane se așază lângă marginea patului; fiecare își plasează piciorul cărucior mai în față; toate
trei își flectează genunchii introducând brațele sub bolnav: prima sub ceafă și umeri, a doua sub
regiunea lombarăși șezut, a treia sub coapse și gambe; apoi, cele trei persoane întorc bolnavul
înspre ele, îl apropie cât mai mult ca să-l poată strânge; își îndreaptă corpul, făcând un pas înapoi
(cu piciorul aflat în față) și se îndreaptă spre cărucior; lângă cărucior își flexează ușor genunchii
și așază bolnavul pe cărucior, întinzând brațele ca bolnavul ca bolnavul să poată fi așezat; cele
trei persoane își retrag brațele.
Important! Ridicând bolnavul, persoanele trebuie să-l țină strâns către eleși să-și folosească
cât mai mult forța membrelor inferioare pentru a-și proteja propria lor coloană vertebrală.

69