Filosofia în Grecia Antică

In Grecia filosofia a aparut mai tarziu in cetatile periferice (Milet, Efes), acestea se
gaseau pe coastele Mediteraneene, in regiunea numita Ionia. In aceste cetati exista
populatie multa, navigatori, negustori care calatoreau pe mare si uscat, se intrebau
si incercau sa si raspunda.Parintele istoriei, Herodot, a numit Miletul podoaba
Ioniei.
In Etapa cosmologică erau mai multe școli:
 Școala milesiana de la Milet
 Școala Pythagoriciana
 Școala Eleata
 Școala Heraclit din Efes

Școala din Milet

Școala milesiană a fost o școală filosofică fondată în secolul VI î.Hr. Ideile
asociate cu această școală sunt exemplificate de trei filosofi din cetatea
ioniană Milet: Thales, Anaximandru și Anaximene.
Pentru a justifica denumirea de școală se pot aduce mai multe argumente: toți erau
cetățenii aceluiași oraș, au fost contemporani, iar tradiția susține că relațiile dintre
ei erau ca între maestru și discipol sau ca între precursor și succesor.
Distincția dintre cei care descriu lumea în termenii de mit și supranatural și cei care
au încercat pentru prima dată s-o explice prin cauze naturale se datorează în
principal lui Aristotel. El îi numește pe primii theologi, iar pe
ceilalți physici sau physiologi, atribuindu-i lui Thales și succesorilor săi milesieni
trecerea la această nouă perspectivă "fizică" și numindu-l pe Thales "întemeietorul
acestui nou gen de filosofie".
Întrebările care îi interesau pe milesieni erau de tipul: "E posibil ca această lume să
fie redusă la principii mai simple, astfel încât rațiunea umană să înțeleagă ce este
ea?", "Din ce este făcută?", Cum are loc schimbarea?", "De ce lucrurile apar, apoi
se perimează și dispar?".
Milesienii au fost primii care au sugerat că răspunsurile la aceste întrebări pot fi
găsite pe calea gândirii. Au abandonat soluțiile mitologice și le-au înlocuit cu cele
raționale. Filosofia și știința au început cu încrederea în faptul că la baza
fenomenelor stă caracterul ordonat inerent lor, nu capriciul sorții, iar explicația
naturii trebuie căutată chiar în natura însăși.
Thales
Thales din Milet (n. cca. 624 – d. cca. 546 î.Hr.) a fost un filozof grec presocratic,
care a contribuit la dezvoltarea matematicii, astronomiei, filozofiei. Este considerat
părintele științelor. Era nominalizat în toate listele tradiționale ale celor "Șapte
Înțelepți", inclusiv în cea a lui Platon. Avea o reputație de priceput om politic iar
istoria relatată de Herodot despre deturnarea cursului râului Halys atestă reputația
și capacitatea sa de inginer.
Thales și-a pus întrebări despre natura universului și a dat răspunsuri care nu au
luat în considerare zeii și demonii. Renunțarea la mitologie a fost un pas crucial în
gândirea științifică și a condus la o explozie intelectuală care a durat sute de ani. Se
pare că este primul care a rupt tradiția gândirii dependente de supranatural, trecând
la real.
Thales a fost fondatorul filosofiei grecești și a Școlii Milesiene a cosmologiștilor.
A fost contemporan cu Solon și Cresus. Pentru că nu căuta întotdeauna răspunsuri
la probleme practice, Thales era văzut de unii oameni ca un om înțelept, dar
imprudent: o scriere a lui Platon (Theaitetos) ni-l prezintă căzând într-o fântână
pentru că era prea ocupat să studieze stelele.
Thales a murit la o vârstă înaintată, în timpul unor manifestări sportive, din cauza
unor călduri excesive. Pe mormântul său este o inscripție care spune: „Aici, într-un
mormânt strâmt zace marele Thales; totuși renumita sa înțelepciune a ajuns la
ceruri”. Deși niciuna dintre scrierile lui nu a fost găsită, opera sa a fost păstrată prin
intermediul scrierilor altor autori.
Apa
Thales a fost primul filozof grec care a introdus noțiunea de element material
primar al tuturor lucrurilor și fenomenelor cosmice și pe care l-a identificat ca fiind
apa. Importanța apei în viață și în natură a fost, probabil, principalul motiv care l-a
condus pe Thales la această concluzie. În Teologia Orphică este precizat că "apa
există de la începuturi și ea este materia din care s-a solidificat pământul". Apa,
aerul, focul sau orice alt principiu au fost pentru filozofii presocratici rădăcina
vieții, a sufletului și, în general, puterea naturii vii. Vechii greci au numit această
putere "Fiesthe". Thales caută motivația mișcării acestei substanțe, presupunând
existența unui suflet mișcător.
Apa thalesiană era o formă a "începutului", dar și "începutul însuși".
Thales presupunea că Pământul reprezintă un disc plat ce plutește mereu pe ape, iar
cutremurele de pământ sunt provocate de valurile apei în vreme de furtună.
Anaximandru
Anaximandros din Milet a redat uneori în limba română și
ca Anaximandru sau Anaximander (610 î.Hr.- 546 î.Hr.) a fost un filozof grec,
reprezentant al Școlii ioniene. Asemenea dascălului și precursorului său Thales din
Milet, Anaximandru posedă vaste cunoștințe în
domeniul matematicii, astronomiei, științelor naturii și geografiei.
Apeiron
Ca și alți reprezentanți al școlii ioniene, Anaximandru a fost preocupat de căutarea
originii lucrurilor, identificând în apeiron ( din a privativ, indicând absența
și peras = limită, hotar) materia primordială care stă la baza universului.
Potrivit concepției sale, apeiron-ul este etern, indestructibil, nedefinit, în continuă
mișcare, din el și în el apărând și dispărând toate elementele prin ciocnirea celor
două stări –căldura și frigul. În comparație cu Thales, care considera apa ca
elementul primordial, apeironul lui Anaximandru reprezintă o treaptă superioară
de abstractizare, el fiind primul filosof ionian care încearcă să ofere, dintr-o
perspectivă raționalist-materialistă, o viziune închegată, unitară a
originii universului.
Anaximene
Anaximene sau Anaximenes din Milet (n. 585 î.Hr. - d. 525 î.Hr.) a fost
un filozof grec presocratic din a doua parte a secolului VI î.Hr., probabil un mai
tânăr contemporan al lui Anaximandru, al cărui elev și prieten se consideră că a
fost.
Anaximene era preocupat, asemenea celorlați filozofi ionieni, de căutarea
elementului primordial, etern și divin, identificat de el cu aerul (înlocuind prin
acesta apeiron-ul abstract al dascălului său).
Aerul
El considera că aerul, cu conținutul său variat, prezența sa universală, asociațiile
sale, în credințele populare, cu fenomenul vieții și al creșterii, este sursa a tot ce
există. Totul e aer la diferite niveluri de densitate și, sub influența căldurii, care
produce dilatație, și a frigului, care produce contracția volumelor, acesta dă nastere
la diferitele forme ale existenței. Procesul are loc în două direcții, în funcție de
predominarea căldurii sau a frigului. Astfel s-a format un disc de pământ, care
plutește într-un aer ce îl înconjoară. Condensări similare au
produs Soarele și stelele, iar starea de combustie pe care o au aceste corpuri este
datorată vitezei cu care se produc mișcările lor. Pe baza aerului ca element
primordial Anaximene a dat o explicare pentru circuitul apei. Aerul este deci
principiul tuturor lucrurilor, substrat unic și infinit al lor (dar nu indefinit), element
primordial nelimitat ca mărime. Rarefiat, devine foc; comprimat,devine apă, nor,
pământ. Zeii înșiși s-au născut din aer iar sufletul provine la rândul lui din aer.
Aerul este divinitatea, perfecțiunea deci, ceea ce cuprinde în sine totul și la care
revine totul.
Anaximene reconfirmă ideea comună a milesienilor că nimic nu se naște din nimic.
Filosofic, aceasta înseamnă: principiul este veșnic și nimănui dator.
Anaximene a fost primul care a formulat teoria saltului calitativ în urma
acumulărilor cantitative. Concepând sufletul ca o boare de aer, Anaximene
abordează astfel tema raportului dintre conștiință și materie, dintre om și cosmos.
Potrivit tradiției, el a fost primul om de știință care a recunoscut că luna nu posedă
o sursă de lumină, ci o reflectă doar pe cea a soarelui și a explicat originea
curcubeului. Autoritatea lui Anaximene a depășit-o în secolul V î.Hr. pe cea a
lui Anaximandru, ideile sale influențându-i pe Anaxagora, Pitagora, Leucip,
și Democrit.