Sorgul - Sorghum bicolor

Importanța

Sorgul (Sorghum bicolor L. Moench) este o cereală cu importanță ridicată, fiind pe locul patru
în lume după producția realizată și pe locul cinci după suprafața cultivată (după grâu, orez, porumb și
orz). Are o mare dezvoltare și datorită folosirii sale în alimentație, mai ales în zonele semiaride din
lume, unde condițiile pedoclimatice oferă condiții limitate pentru agricultură. Astfel de situații sunt
cu precădere în Africa, Asia și America Latină, zone care sunt predispuse frecvent la secetă. India
deține cea mai mare suprafață cultivată cu sorg, urmată de Niger și Sudan
și este pe locul al doilea la producții anuale, după S.U.A. (FAO, 1995; ICRISAT, 2004; Nadia et al.,
2009).
 Specia Sorghum bicolor L. Moench este o specie de origine tropicală, provine din Africa de
Est și s-a răspândit repede în India și China, unde se cultivă de mai bine de 3.000 de ani. În Europa,
cultura a fost adusă în secolul XV, însă nu a avut o răspândire rapidă (Dragomir N., 2009). În România,
cultura s-a extins foarte repede după anul 1950, odată cu crearea hibrizilor de mare productivitate și
cu posibilitatea de recoltare cu combina de cereale (Volf M., 2009).

Evoluția climatică spre încălzire și aridizare din zona Balcanilor, în care se află situată și
România, obligă la o reconsiderare a sorgului ca: cereală alimentară, plantă furajeră, plantă tehnică,
pentru industria chimică (celuloza papetară și textilă, material plastic), industria materialelor de
construcții și industria meșteșugărească (perii de uz casnic și industrial, mături, împletituri) (Volf M.,
2009). Este o specie rezistentă la clima caldă și uscată, la secetă și arșiță, calități pentru care a fost
supranumită cămila vegetală (Dragomir N., 2009).

Sorgul poate fi o excelentă sursă de amidon, proteină, zahăr, fibre, fiind mai ieftin decât porumbul,
deoarece costurile/ha sunt mai mici decât la porumb (Shinde, 2005;. Singh et al, 2007, Singh et al.,
2009; Claver și colab., 2010).

Specialiștii din S.U.A., Uniunea Europeană, Japonia, Australia, China, etc., cercetează valorificarea
industrială a biomasei, folosită sub toate formele și prin toate tehnologiile adecvate. În acest context
au apărut „vedetele biomasei”, dintre care se detașează, pe primul loc, pentru zona temperat –
continentală, sorgul, cunoscut și utilizat de foarte mulți ani în S.U.A., China, Italia şi Franţa.

În prezent, se pune problema extinderii în cultură a sorgului în România, pentru că de succesul

său, la nivel cantitativ și calitativ, depinde într-o măsură pregnantă viitorul agriculturii, zootehniei, al
industriei chimice și alimentare. Odată cu integrarea României în sistemul economic al Uniunii
Europene, pentru asigurarea necesarului de alimente, trebuie să se elaboreze și să se aplice noi
tehnologii de cultivare a sorgului, cu respectarea principiilor de ecologie și protecție a mediului, care
definesc calitatea vieții în general.

Cultivarea sorgului în România va avea puternice influențe sociale, favorabile, atât prin crearea unui
număr de noi locuri de muncă, cât și utilizarea întregii suprafețe agricole a țării.

Îmbunătățirea unor verigi tehnologice de cultivare a sorgului, reprezintă o problemă de mare

importantă pentru țara noastră, în vederea obținerii unor producții mari pentru asigurarea necesarului
de alimente, furaje, materie primă în producerea bioetanolului – considerat un carburant al viitorului.
Sistematica

Sorgul aparține familiei Gramineae, genul Sorghum. Acest gen cuprinde numeroase specii
anuale și perene, din care importanță mai mare o are Sorghum bicolor (L). Moench, șin. Sorghum
vulgare Pers. Această specie are mai multe varietăți:

 Sorghum bicolor var. eusorghum, sorgul pentru boabe; - Sorgul pentru boabe este cel mai
răspândit și ocupă cele mai mari suprafețe. Se cultivă mai multe varietăți și forme din
subspecia contractum: cu tulpini scurte sau medii, cu frunze relativ rigide, panicul compact,
globulos și dens, boabe mari. În ultimul timp, au fost creați numeroși hibrizi de sorg cu talie
mică (până la 100 cm înălțime), panicul erect, cu boabe ce se desprind ușor din glume și care,
în producție, depășesc cu 20-30% vechile soiuri; acești hibrizi asigură producții mari numai în
prima generație.
 Sorghum b. var. technicum, sorgul tehnic sau pentru mături; - Sorgul pentru mături
(Sorghum vulgare var. technicum) are tulpini mai puțin suculente, panicul cu ax scurt și
ramificații laterale foarte lungi. Se utilizează la confecționarea măturilor.
 Sorghum b. var. saccharatum, sorgul zaharat;
 Sorghum b. var sudanense, sorgul pentru furaj.- Sorgul furajer are tulpini înalte, subțiri,
bogate în zahăr și cu o capacitate mare de lăstărire.

După morfologia paniculului și a boabelor, sorgul cuprinde două tipuri: tipul effusum, cu
panicul răsfirat (var. saccharatum, var. technicum) și tipul compactum, cu panicul dens (var.
sudanense).

În țara noastră se cultivă următorii hibrizi: Fundulea 21, Fundulea 30, Fundulea 32 și hibrizii
sorg x iarbă de Sudan, cu un conținut scăzut în durrhină și foarte productivi, Sweetleaf și Tudora.

Morfologie

Sistemul radicular al sorgului este puternic dezvoltat, cea mai mare parte a masei rădăcini
ajung la peste 1m adâncime. Aceasta explică rezistența ridicată a sorgului, mult mai mare decât a
porumbului.

Tulpina, înaltă de 1,0-3,0 m, este plină cu măduvă și este formată din 9-15 internoduri.

Capacitatea de lăstărire a tulpinii de sorg este ridicată, ceea ce conferă furajului o bună calitate.
 Inflorescența este un panicul, cu ramificații mai lungi sau mai scurte, în funcție de varietate.
Într-un panicul se găsesc peste 1500 de flori.

La începutul perioadei de vegetație, în primele 2-3 săptămâni după răsărire, ritmul de creștere
al plantelor de sorg este foarte lent, având o slabă competitivitate față de buruieni. După această
perioadă creșterea este foarte puternică și pericolul îmburuienării se reduce.

Tehnologia de cultura

1.Rotatia

Condiția cea mai importantă a unei plante ce premerge cultura sorgului este aceea de a lăsa
terenul cât mai curat de buruieni. Aceasta din cauza faptului că, la începutul vegetației, sorgul crește
încet și se îmburuienează foarte ușor. În acest sens, cele mai bune premergătoare pentru cultura de
sorg sunt culturile prășitoare (porumbul, floarea-soarelui) și plantele furajere. Monocultura de sorg se
poate practica timp de 3-5 ani, dar nu este indicată deoarece gradul de epuizare a rezervelor de apă
din sol și de substanțe nutritive (în special azot) este foarte puternic. În procesul de descompunere a
substanței organice, lăsată în sol în mare cantitate de plantele de sorg, o însemnată parte de azot este
temporar sustrasă de microorganismele implicate în descompunerea acestei substanțe organice.
Ridicând doza de azot, efectele negative ale sorgului ca plantă premergătoare pentru porumb sunt mult
diminuate(A.Giardini,1981).

2.Fertilizarea

Sorgul este un mare consumator de elemente fertilizante din sol. Astfel, pentru realizarea unei
tone de biomasă (boabe, tulpini, frunze), sorgul extrage din sol cantități de aproximativ 25 kg azot, 8
kg fosfor și 7 kg potasiu. Reacția sorgului la îngrășăminte este puternic influențată de umiditatea și
natura solului. În regiunile secetoase, reacția este foarte slabă, din care cauză este recomandabil ca
îngrășămintele azotoase și fosfatice, date împreună, să fie aplicate plantei premergătoare. În condiții
de irigare, sorgul reacționează foarte bine la îngrășarea directă cu îngrășăminte azotate și fosfatice sau
chiar la gunoiul de grajd. Aplicarea gunoiului de grajd pe solurile azonale (nisipoase și sărăturate)
constituie o măsură eficientă pentru sorg, doza aplicată fiind de 20-30 tone/hectar. În cultura sorgului
tehnic (sorgul de mături) nu trebuie folosit gunoiul de grajd direct deoarece, din cauza acțiunii lui
prelungite, întârzie vegetație și paniculele nu ajung la maturitatea tehnică. Fertilizarea cu îngrășăminte
chimice se face în doze de P 60-80 și K 40- 60, aplicate toamna, și N 70-100, aplicat primăvara, înainte
de semănat. În condiții de irigare, dozele de azot pot fi mai mari (N 150-200).

3.Lucrările solului

Pentru cultura de sorg pentru boabe, solul se pregătește asemănător ca și pentru cultura de
porumb boabe. După recoltarea plantelor premergătoare, se efectuează arătura adâncă, la 22-25 cm
adâncime, cu plugurile echipate cu scormonitori și în agregat cu grapa stelată. Dacă terenul este
acoperit cu resturi vegetale, înainte de operațiunea de arăt, se va executa o lucrare cu grapa cu discuri,
la adâncimea de 10-12 cm. În primăvară, solul se lucrează cu grapa cu discuri, urmată de grapa cu
colți reglabili. Patul germinativ pentru cultura de sorg trebuie să fie bine mărunțit și așezat și foarte
curat de buruieni. Folosirea cultivatorului combinat pentru pregătirea patului germinativ și o cultivație
totală a solului realizează un bun pat germinativ, optim pentru semințele de sorg.

4.Sămânţa și semănatul

Sămânța de sorg se caracterizează prin capacitate de germinație în câmp foarte slabă.

Cercetările efectuate au demonstrat faptul că sămânța de sorg, în cele mai bune condiții de temperatură
și umiditate, își reduce în sol capacitatea de germinație cu 30-50% față de rezultatele obținute în
laborator. Semințele de sorg se tratează înainte de semănat, la fel ca și semințele de porumb, cu diverse
insectofungicide (pentru a fi ferite în sol de dăunătorii vegetali), conform buletinelor de avertizare
emise de către Laboratoarele Județene de Protecția Plantelor, cu specificarea produselor, dozele și a
momentele optime de aplicare. Sorgul se seamănă târziu, când temperatura solului se ridică la 14-15
grade Celsius, dimineața, la ora 8. Cu cât crește valoarea temperaturii în timpul germinației în câmp,
cu atât numărul de semințe care răsar este mai mare. Practic, în condițiile din România, sorgul se
seamănă în prima jumătate a lunii mai, data exactă stabilindu-se în funcție de condițiile pedoclimatice
ale fiecărui an agricol. Semințele de sorg se seamănă obișnuit pe terenurile luto-argiloase, la
adâncimea de 3-5 cm (numai pe solurile nisipoase putând ajunge până la 5-6 cm). Densitatea sorgului
pentru boabe este de 180-200 mii plante/hectar, la distanța de 70-80 cm între rânduri și cu o normă de
semănat de 12-15 kilograme/hectar, în funcție de caracteristicile seminței folosite. Densitatea
plantelor la sorgul pentru boabe este în strânsă dependentă cu particularitățile hibrizilor de sorg
cultivați, cu regimul de precipitații și gradul de fertilitate al solului. Fenomenul de înfrățire excesivă
trebuie împiedicat printr-o densitate a plantelor la hectar mult mai mare ca la porumb. În condițiile
corespunzătoare de vegetație, sub aspectul umidității, indicele suprafeței foliare optim la sorg este
cuprins între 5 și 5,5. Semănatul se poate realiza în rânduri apropiate (25-30 cm), folosind
semănătorile universale pentru cereale (tip SUP) sau în rânduri distanțate (50-80 cm), folosind
semănătorile pentru culturile prășitoare(tip SPC).

5.Lucrările de îngrijire

Sorgul constituie una dintre plantele foarte pretențioase la lucrările de îngrijire. Există la
această plantă pericolul unei răsăriri neuniforme, din cauza crustei solului și a îmburuienării după
răsărire sau din cauza ritmului redus al creșterii plantelor în prima parte a vegetației. În același timp,
există pericolul ca plantele de sorg tinere să fie atacate de afide. După semănat, tăvălugirea asigură o
foarte bună răsărire a plantelor. După răsărire, când sorgul are 4-5 frunze, sorgul se poate lucra cu
sapa rotativă, respectând aceleași reguli de folosire ca și în cazul culturii de porumb. Lucrarea de
îngrijire cea mai importantă în cultura sorgului este prășitul. În cazul culturilor semănate în rânduri
distanțate se execută 2-3 prașile mecanice și 1-2 prașile manuale, caz în care nu mai este necesară
combaterea buruienilor pe cale chimică. Se pot folosi pentru combaterea buruienilor și erbicide de
ultimă generație indicate de către specialiştii-cercetători în probleme de erbicidare, cu indicarea
produsului, a dozei de aplicare și a momentului aplicării. Indiferent de erbicidele folosite, se execută
una sau chiar două prașile mecanice și, dacă este cazul, o prașilă manuală selectivă. Mari daune aduce,
în special în primele faze de creștere a plantelor de sorg, păduchele verde al cerealelor (Schizaphis
graminum). În urma atacului, frunzele se răsucesc și prezintă pe suprafața lor pete caracteristice de
culoare roșie. Combaterea păduchelui reprezintă o măsură obligatorie când atacul înregistrat este
puternic și ea se realizează prin tratamente cu preparate organofosforice.

6.Recoltarea

La sorgul hibrid pentru boabe, maturarea boabelor în inflorescențe are loc în mod treptat,
dinspre vârf și periferia inflorescențelor spre bază și spre axul principal. Se înregistrează o maturare
mult mai prelungită, dacă plantele au format frați, fapt nedorit în cultura sorgului pentru boabe.
Recoltarea sorgului pentru boabe trebuie începută pe cât posibil (în funcție de condițiile climatice)
când boabele sunt „uscate”. Boabele recoltate la o maturitate cât mai avansată se treieră și se conservă
mult mai bine, nefiind necesară uscarea artificială. Sorgul hibrid pentru boabe se recoltează cu
combina pentru cereale direct din lan, luând măsuri ca hederul combinei să taie numai inflorescențele
de sorg. Sorgul pentru boabe poate asigură producții de circa 4-7.000 de kilograme la hectar, producții
comparabile și chiar mai bune decât producțiile obținute la porumbul pentru boabe în aceeași zonă
pedoclimatică.

Cerințe față de factori de vegetație

Sorgul este o specie termofilă, cu cerinţe foarte ridicate faţă de temperatură . Astfel,
temperatura minimă de germinaţie a seminţelor este de 10-120C, iar cea favorabilă din timpul
vegetaţiei plantelor de 25-270C. Suma gradelor de temperatură necesară pentru întreaga perioadă de
vegetaţie este de 2500-35000C. La temperaturi mai mici de 10-120C, sorgul îşi încetează creşterea.

Dintre plantele furajere anuale cultivate în ţara noastră, sorgul are rezistenţa cea mai ridicată la secetă,
datorită sistemului radicular foarte dezvoltat şi a reducerii creşterii în cazul insuficienţei apei. Aceasta
explică şi coeficientul de transpiraţie redus al sorgului (140-170).

Datorită rezistenţei mari la secetă, sorgul este denumit „cămila vegetală”.

Cerinţele sorgului faţă de sol sunt minime, de aceea poate fi cultivat pe terenuri cu soluri al căror pH
are valori foarte largi, între 4,5-8,5. În comparaţie cu alte specii agricole, sorgul valorifică mult mai
bine solurile nisipoase şi sărăturate.