Sunteți pe pagina 1din 17

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

ACADEMIA DE POLIȚIE “ALEXANDRU IOAN CUZA”

FACULTATEA DE POLIȚIE

STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT

ANUL UNIVERSITAR 2017-2019

Specializarea: MANAGEMENTUL COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI


INTERNAȚIONALE

ORDINUL EUROPEAN DE ANCHETĂ (OEA)

Disciplina: Modele de bune practici în cooperarea operativă internațională

Coordonator științific:

Prof.univ. dr Iacob Adrian

Masterand,

Bădescu(Pătruţ) Elena Alina

Bucureşti

2019
Cuprins

1. Considerați generale

2. Principiul recunoașterii reciproce consolidate


2.1. Parametri de eficiență:

2.2. Măsuri necesare pentru programul de recunoaștere reciprocăâ

3. Alte măsuri judiciare în materia penală

4. Metodologia Ordinului European de Anchetă în materie penală


a. Obiectiv și definiții
b. Proceduri şi domeniu de aplicare al OEA

5. Caz practice

Concluzii

Bibliografie
1. Considerați generale

Criminalitatea a devenit un subiect de preocupare politică, pentru statele lumii şi în


special pentru statele europene. Guvernele sunt nevoite de acum încolo să facă faţă nu doar unei
criminalităţi naţionale importante, dar şi unei criminalităţi transfrontaliere în plină evoluţie.
Acest nou tip de criminalitate obligă sistemele tradiţionale de poliţie şi justiţie să descopere
metodele cele mai potrivite în ceea ce priveşte controlul delincvenţei .

La originea cooperării dintre forţele de poliţie în Europa, miza era aceea a pregătirii unei
riposte instituţionale comune în faţa ameninţării teroriste şi a dezvoltării criminalităţii
transfrontaliere. Mafiile naţionale şi grupurile teroriste au pus în practică, înaintea tuturor,
principiile liberei circulaţii în Europa.

Sens în care criminalitatea transfrontalieră depăşeşte cu mult cotele alarmante ale


efectelor produse la nivel micro şi macro social. Este dificilă realizarea unui bilanţ clar al
criminalităţii întrucât, la fel ca în cazul oricărui act ilegal, se poate observa doar partea de
suprafaţă a aisbergului, după cum se menţionează: „ Prin definiţie, practicile ilicite caută să scape
de ochiul societăţii. Frecvenţa lor şi caracteristicile evoluţiilor lor nu pot astfel să permită nicio
estimare cantitativă fiabilă şi exhaustivă.”

După pașii deosebit de importanți către o mai bună integrare europeană din perspectiva
intensificării cooperării între statele membre făcuți prin tratatele de la Maastricht în anul 1992 și
Amsterdam în anul 1997 „evenimentul cheie” în acest domeniu a fost reuniunea Consiliului
Uniunii Europene de la Tampere din 15-16 octombrie 1999, care a fost pentru prima dată
dedicată exclusiv temei justiției și afacerilor interne.

Una din convingerile comune era că eliminarea progresivă a controlului la granițele din
cadrul Uniunii Europene (U.E.) a facilitat atât libera circulație a cetățenilor, dar a și înlesnit
acțiunea la nivel transnațional a infractorilor. Pentru a face față provocării pe care o reprezintă
criminalitatea la nivel internațional ,U.E. urma să pregătească noi forme de cooperare în acest
domeniu mai ales prin dezvoltarea unor instrumente bazate pe principiul recunoașterii reciproce,
care se va aplica atât hotărârilor judecătorești cât și pentru alte decizii ale autorităților judiciare. 1

1 Judith Hestler (2010) Recunoașterea Reciprocă în Domeniul Cooperării Judiciare, p. 14


Pe lângă luarea în considerare a unei proceduri rapide de extrădare, fără încălcarea
dreptului la un proces echitabil s-a pus problema ca principiul recunoașterii reciproce să se aplice
și hotărârilor anterioare fazei de judecată, cu referire specială la cele care permit autorităților
competente să acționeze rapid pentru a obține probe și a pune sub sechestru bunuri ușor de
transferat. În acest context urma ca probele strânse în mod legal de autoritățile unui stat membru
să fie admisibile în fata instanțelor din alte state membre, cu un minim de formalități de
îndeplinit.2

2. Principiul recunoașterii reciproce consolidate

Acesta pleacă de la premisa că hotărârile care urmează a fi recunoscute și executate


respectă întotdeauna principiul legalității, subsidiarității și proporționalității, dar și ajuta la
depășirea dificultăților care apar din cauza diversității sistemelor judiciare din statele membre.3

2.1 Parametri de eficiență:

Având în vedere ca recunoașterea reciprocă are diferite forme si este solicitată în toate
stadiile procedurii penale au fost stabiliți anumiți parametrii care determină eficiența sa :

– dacă măsura este cu aplicare generală, sau limitată doar la anumite infracțiuni grave;

– dacă se menține sau se renunță la condiția dublei incriminări;

– existența mecanismelor de garantare a drepturilor terțelor părți, victime și suspecți;

– dacă executarea deciziei se face direct sau indirect;

– determinarea motivelor și temeiului în care poate fi refuzată recunoașterea;

– dacă statele au convenit privind răspunderea în cazul achitării.

2 P. Palcu, Drept Penal European, Tendințe și perspective, University Press „V. Goldiș” Arad, 2011, p. 292

3 Gyula Fabian 2010 Drept Instituțional Comunal , ed. III, p. 421


2.2. Măsuri necesare pentru programul de recunoaștere reciprocă

Programul de introducere a mecanismelor de recunoaștere reciprocă a hotărârilor în


materia penală, trebuie abordat doar cu luarea în considerare a următoarelor măsuri :

– respectarea principiului „ne bis in idem” și evaluarea hotărârilor definitive în cazierul


penal al infractorilor (eventual înființarea unui birou central european de cazier penal);

– respectarea drepturilor fundamentele și a principilor juridice fundamentale consacrate la


art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană și în Cartă;

– recunoașterea și executarea a hotărârilor de păstrare a probelor și indisponibilizarea


bunurilor;

Aceste măsuri caută să asigure admisibilitatea probelor, de a preveni dispariția lor și de a


facilita executarea mandatelor de percheziție și de punere sub sechestru, astfel încât probele să
fie asigurate rapid în cadrul unui proces penal.

În perioada 2003-2008, Consiliul U.E. a adoptat un număr de zece decizii cadru care
prezintă o importanță deosebită pentru cooperarea judiciară consolidată printre care Decizia
Cadru 2008/978/JAI din 18 decembrie 2008 privind mandatul european de obținere a probelor în
scopul obținerii de obiecte, documente și date în vederea utilizării acestora în cadrul procedurilor
în materie penală4. De asemenea, a fost adoptată printre altele și Decizia Cadru 2003/577/JAI a
Consiliului din 22 iulie 2003 privind executarea în Uniunea Europeană a ordinelor de înghețare a
bunurilor sau a probelor5.

În cursul anului 2014, avându-se în vedere Tratatul de funcționare a UE, la inițiativa


Regatului Belgiei, Bulgariei, Estoniei, Spaniei, Austriei, Sloveniei și Suediei, Uniunea
Europeană prin organele sale legislative, respectiv Parlamentul European și Consiliul, au adoptat
Directiva nr. 2014/41/UE privind Ordinul European de Anchetă în materie penală.

4
Ibidem nota 2, p. 16
5 (JO L 196, 2.8.2003, p. 45).
3. Alte măsuri judiciare în materia penală

Înainte de a decide emiterea unui Mandat European de Arestare (MEA), se recomandă


autorităților judiciare emitente competente să ia în considerare alte măsuri posibile. Există mai
multe măsuri în temeiul unor instrumente juridice ale Uniunii de cooperare judiciară în materie
penală, bazate pe principiul recunoașterii reciproce, care vin în completarea MEA 6. În anumite
situații, aceste măsuri ar putea fi mai adecvate decât MEA.

Astfel de măsuri includ, în special:

(a) ordinul european de anchetă;

(b) transferul deținuților;

(c) transferul deciziilor de probațiune și al sancțiunilor alternative;

(d) ordinul european de supraveghere judiciară;

(e) executarea sancțiunilor financiare.

În plus, autoritățile competente pot ține seama de posibilitățile oferite de alte prevederi
internaționale, cum ar fi Convenția Consiliului Europei privind transferul de proceduri în materie
penală din 15 mai 1972 (ETS nr. 073).

Următoarele măsuri, în special, ar putea fi avute în vedere în stadiul premergător judecății


în cadrul procedurilor penale:

(a) emiterea unui ordin european de anchetă (OEA) pentru audierea prin conexiune video
în alt stat membru a unei persoane suspectate;

(b) emiterea unui ordin european de anchetă (OEA) pentru audierea într-un alt stat
membru, de către autoritățile competente ale acestui stat, a unei persoane suspectate;

6
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE, ORGANELE ȘI ORGANISMELE
UNIUNII EUROPENE Comunicarea Comisiei – Manual pentru emiterea și executarea unui mandat european de
arestare (2017/C 335/01).
(c) emiterea unui ordin european de supraveghere judiciară (OESJ) pe numele persoanei
suspectate pentru executarea unei măsuri de supraveghere neprivative de libertate de către statul
membru de reședință al persoanei suspectate în etapa premergătoare procesului penal;

(d) emiterea unei alerte în SIS în scopul de a afla reședința sau domiciliul unui suspect
(articolul 34 din Decizia SIS II).

4. Metodologia Ordinului European de Anchetă în materie penală

a. Obiectiv și definiții

De la adoptarea Deciziilor cadru 2003/577/JAI și 2008/978/JAI a devenit evident faptul


că actualul cadru de strângere a probelor este prea fragmentat și complicat și că se impune o
nouă abordare.

În anul 2003 Comisia U.E. a prezentat o propunere de a crea un mandat european de


obținere a probelor, dar în acea etapă se știa clar că nu se puteau obține probe de la suspecți,
martori, inculpați și victime. Neajungându-se la nici o concluzie, în Programul de la Haga în anul
2005, Consiliul a reafirmat intenția de adoptare a unei decizii cadru în acest sens7.

Decizia cadru 2003/577/JAI a Consiliului a abordat necesitatea recunoașterii reciproce a


Ordinelor pentru a preveni distrugerea, transformarea sau alterarea în orice fel a probelor, însă nu
a fost eficientă, pentru că se limita la faza de indisponibilizare a probei și necesita o cerere
separată de transfer a probei către statul care a emis ordinul. Fiind o procedură greoaie, în două
etape și care coexistă cu formele tradiționale de cooperare, a fost rar utilizată în practică de către
autoritățile competente.

Ideea care a stat la baza Deciziei Cadru 2008/978/JAI a fost ca mandatul european de
obținere a probelor (MEP) este un ordin care ar fi eliberat de către o autoritate judiciară dintr-un
stat membru și a cărei decizie este direct recunoscută și executată de către o autoritate judiciară,

7 P. Palcu, Adina Moisa, Mandatul European de obținere a probelor, Ed. Mendimond, Italia, volum electronic ISBN
978-88-7587-675-3, p. 439
din alt stat membru. S-a apreciat că, în acest mod, există avantajul unei executări garantate și
rapide. Conform Deciziei cadru, MEP a putut fi utilizat doar pentru obținerea probelor necesare
într-o cauza penală internă, doar dacă și în temeiul dreptului național ar fi avut temei egal în
acest sens.

În consecință, Consiliul European a solicitat un sistem cuprinzător care să înlocuiască


toate instrumentele existente în acest domeniu, inclusiv Decizia-cadru 2008/978/JAI a
Consiliului, care să includă pe cât posibil toate tipurile de probe și care să prevadă termene
pentru aplicare și să limiteze pe cât posibil motivele de refuz. Această nouă abordare este bazată
pe un instrument unic numit Ordinul European de Anchetă. Directiva 2014/41/UE a
Parlamentului European și a Consiliului din 3 aprilie 2014 privind ordinul european de
anchetă în materie penală8

b. Proceduri şi domeniu de aplicare al OEA

OEA poate fi folosit pentru obținerea de probe dintr-un alt stat membru. În legislația
națională a fost transpus prin Legea nr. 236/2017 care completează sub acest aspect Legea nr.
302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

OEA include orice măsură de cercetare penală, cu excepția instituirii unei echipe comune
de anchetă. Obiectivul este de a permite statelor membre să solicite unui alt stat membru să
întreprindă măsuri de cercetare penală bazate pe principiul recunoașterii reciproce. OEA care
vizează măsuri de cercetare penală ce nu există sau nu sunt disponibile în statele membre de
executare pot fi totuși efectuate prin recurgerea la o altă măsură de investigare.

OEA înlocuiește Convenția cu privire la asistența judiciară reciprocă în materie penală


între statele membre ale Uniunii Europene9 și mozaicul anterior de dispoziții legale în această

8
JO L 130, 1.5.2014, p. 1
9
Convenție elaborată de Consiliu în temeiul articolului 34 din Tratatul privind Uniunea Europeană, cu privire la
asistența judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene (JO C 197, 12.7.2000, p.
3).
materie. Prin încorporarea măsurilor existente într-un singur nou instrument se are în vedere
eficientizarea și accelerarea cooperării judiciare în materie de cercetare penală.

Ordinul european de anchetă este menit să simplifice activitatea autorităților judiciare în


momentul în care acestea solicită probe din alte state membre, ajutând autoritățile să combată
criminalitatea organizată și terorismul.

OEA poate fi folosit în cadrul procedurilor penale, dar și în cele inițiate de autorități
administrative și validate judiciar, atunci când acestea au o dimensiune penală. Statele membre
trebuie să decidă în privința recunoașterii sau a executării unui OEA în termen de 30 de zile și să
efectueze măsura de cercetare penală în termen de 90 de zile de la data adoptării acelei decizii10.

În unele situații, un OEA poate fi emis pentru interogarea prin conexiune video a
persoanei suspectate pentru a se lua o decizie privind emiterea sau nu a unui MEA în scopul
urmăririi penale a acesteia.

Ordinul european de anchetă reprezintă o decizie judiciară emisă sau validată de o


autoritate judiciară a unui stat membru, în scopul ducerii la îndeplinire a uneia sau mai multor
măsuri de anchetă specifice într-un alt stat membru, în vederea obținerii de probe sau în vederea
transmiterii probelor care se află deja în posesia autorității competente din statul de executare. În
principiu, ordinul european de anchetă include orice măsură de anchetă, cu excepția instituirii
unei echipe comune de anchetă și a strângerii de probe în cadrul unei echipe comune de anchetă.

Când România este stat emitent, ordinul european de anchetă este emis, în cursul
procesului penal, de procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau de
judecătorul competent, potrivit fazei procesuale, din oficiu sau la cererea părților sau subiecților
procesuali principali, în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.

Când România este stat de executare, recunoașterea și executarea unui ordin european de
anchetă sunt de competența parchetului sau instanței competente material și după calitatea

10
https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014L0041, accesat la 01.03.2019
persoanei, potrivit legii române. Competența teritorială este determinată în funcție de locul unde
urmează să fie dusă la îndeplinire măsura de anchetă. Ordinele europene de anchetă care privesc
fapte care, potrivit legii, sunt de competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de
Criminalitate Organizată și Terorism sau a Direcției Naționale Anticorupție se recunosc și se
execută de către acestea.

Competența îndeplinirii atribuțiilor de autoritate centrală se exercită de către Ministerul


Justiției, în cazul ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de judecată ori de
executare a hotărârilor, și de către Ministerul Public, prin structurile de specialitate, în cazul
ordinelor europene de anchetă care se referă la activitatea de cercetare şi urmărire penală.
Ordinul european de anchetă se traduce, prin grija autorității emitente și se transmite direct
autorității competente din statul de executare, prin orice mijloace care permit o înregistrare scrisă
și care să permită statului de executare să stabilească autenticitatea acestuia.

Actele emise și măsurile luate de autoritățile judiciare române în executarea ordinului


european de anchetă sunt supuse căilor de atac prevăzute de Codul de procedură penală, în
aceleași condiții și în aceleași termene. Motivele de fond pentru emiterea ordinului european de
anchetă pot fi contestate numai în fața autorității emitente.

Declararea unei căi de atac nu suspendă executarea măsurii de anchetă, cu excepția


cazului în care acest lucru este prevăzut de legea română în cauze interne similare.

Recunoașterea sau executarea ordinului european de anchetă poate fi amânată dacă


executarea acestuia ar putea aduce atingere cercetărilor penale sau unui proces penal în curs, atât
timp cât autoritățile române consideră necesar ori dacă obiectele, documentele sau datele vizate
de ordinul european de anchetă sunt deja utilizate în cadrul altor proceduri, până când acestea nu
mai sunt necesare în acest scop.

Un ordin european de anchetă poate fi emis și pentru transferul temporar al unei persoane
supuse unei măsuri privative de libertate în statul de executare în scopul aplicării unei măsuri de
anchetă în vederea strângerii de probe pentru care este necesară prezența respectivei persoane pe
teritoriul statului emitent, cu condiția ca aceasta să fie returnată în termenul stabilit de statul de
executare.
Executarea unui ordin european de anchetă, emis în vederea transferului temporar către
statul emitent al persoanelor private de libertate, în scopul ducerii la îndeplinire a unei măsuri de
anchetă, poate fi refuzată dacă există vreun motiv de neexecutare a ordinului european de
anchetă, dacă persoana supusă unei măsuri privative de libertate nu își dă consimțământul sau
dacă transferul este de natură să prelungească detenția persoanei.

Cu toate acestea, o persoană transferată nu este urmărită penal sau deținută ori supusă
niciunei alte restrângeri a libertății sale personale în statul emitent pentru fapte comise sau
condamnări pronunțate anterior părăsirii teritoriului statului de executare. Această imunitate
încetează însă dacă persoana transferată, care a avut posibilitatea de a pleca în termen de 15 zile
consecutive de la data la care prezența sa nu mai era solicitată de autoritățile emitente a rămas
totuși pe teritoriul respectiv sau a revenit după ce a plecat.

În orice situație, perioada de detenție pe teritoriul statului emitent se scade din perioada
de detenție pe care persoana vizată este sau va fi obligată să o execute pe teritoriul statului de
executare.

5. Caz practic

La data de 02.10.2017, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate


Organizată şi Terorism – Structura Centrală a fost înregistrat un ordin european de anchetă
formulat de autorităţile judiciare franceze, în cauza penală nr. 1, instrumentată de instrucţia
Tribunalului de Mare Instanţă din Lyon, în care a fost începută urmărirea penală, conform
codului penal francez, pentru furturi şi tentative de furt comise în bandă organizată, precum
şi asociere de răufăcători în vederea pregătirii unor crime sau delicte pedepsite cu 10 ani
închisoare, fapte incriminate în art. 228, 229 şi 367 din Codul Penal.

În perioada 2016-2017, grupul infracţional organizat format de P. L., P. G., P. S. şi alţi


cetăţeni români a comis cel puţin 15 furturi de metale semipreţioase, feroaliaje (nichel,
vanadium, feromolibden etc.) din societăţi comerciale situate pe teritoriul francez, prejudiciul
total fiind estimat la aproximativ 1,2 milioane euro.
Grupul infracţional constituit în jurul fraţilor P, din Țăndărei, jud. Ialomița, a rezultat că membrii
acestuia sunt în fapt asociaţi pe modelul unui clan, pe baza relaţiilor de rudenie, pornind de la cei
doi fraţi.

Aceștia erau cunoscuţi pe plan local sub denumirea de “Boncu” şi încă din anul
1998 numiţii P. L., P. G. şi P. S. sunt cunoscuţi ca făcând parte dintr-un grup infracţional care
sustrăgea fier vechi de pe halda de zgură a combinatului siderurgic S.C.ARCELOR MITTAL
S.A Galaţi, aceştia fiind şi foarte violenţi în localitatea de origine.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că, încă din anul 2015, la nivelul Serviciului
de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomița, au fost
obţinute informaţii precum că fraţii Boncu comit furturi de feroaliaje din ţări aflate din Uniunea
Europeană şi că banii obţinuţi din aceste genuri de infracţiuni sunt folosiţi la construcţia unor
case de mari dimensiuni, achiziţia de autoturisme şi de animale (oi, vaci şi porci), cei în cauză
dezvoltând o fermă de animale (stână) pe raza localității Țăndărei.

Cu ocazia interceptărilor telefonice a rezultat că fraţii Boncu s-au constituit într-o


grupare bazată pe gradul de rudenie, membrii acesteia deplasându-se cu autoturisme, de obicei
marca MERCEDES VITO, în ţări din Uniunea Europeană (Franţa, Italia, Belgia, Olanda, etc.) şi
- după o pândă sumară - pătrund prin efracţie în depozite, magazii, hale şi ateliere aparţinând de
obicei firmelor de metalurgie care ocupă suprafeţe mari de teren şi îşi neglijează sistemele de
pază, sustrăgând feroaliaje (ferovanadium, feromolibden), material neferos (alamă, cupru, nichel,
zinc), precum şi componente metalice al căror preţ pe piaţa neagră este destul de ridicat (cuţite
de strung cu cap vidia).

S-a mai stabilit de asemeneacă fraţii Boncu nu erau organizaţi din punct de
vedere ierarhic pe verticală, în sensul că niciunul dintre aceştia nu lua decizii pentru ceilalţi,
modalitatea de acţiune fiind luată de comun acord. Din grup s - a detaşat P. L., dar nu ca un lider
ci ca un frate mai mare, acesta fiind cel care la final împărțea banii proveniţi din infracţiune.
Modul de organizare a clanului Boncu era mai degrabă pe linie orizontală, în care fiecare din
fraţii Boncu coordonau alte patru persoane, doi şoferi ai autovehiculului cu care se deplasează de
regulă şi alte două persoane, acestea din urmă fiind cele care transportă marfa sustrasă către
autoturism.
Totodată, s-a mai stabilit că, din momentul în care începea activitatea
infracţională, respectiv din momentul în care autoturismele părăseau judeţul Ialomița, fiecare
maşină avea o autonomie proprie de deplasare, aceste autoturisme acordându-şi ajutor pe
parcursul deplasării. În momentul când îşi alegeau un loc în care să desfăşoare activitatea
infracţională, toate maşinile se reuneau, de comun acord cu liderii de pe fiecare autoturism.
Activitatea infracţională o desfăşurau în comun numai dacă în locul faptei liderii stabileau că este
suficientă marfă pentru a fi încărcată în maşini. Altfel, fiecare maşină îşi cauta individual locuri
pentru a sustrage materiale. Marfa sustrasă, era comercializată în locuri diferite, în sensul că,
după natura materialului sustras, respectiv feroaliaj (acest tip fiind comercializat pe piaţa neagră
în România la un preţ de aproximativ 15 euro/kg.), îl aduceau în România, celelalte material, în
special materiale neferoase, fiind comercializate la un centru de colectare din Belgia, la o
persoană în vârstă. Banii astfel procuraţi nu îi primeau pe loc, aceştia fiind nevoiţi să mai facă
drumuri către Belgia pentru a intra în posesia banilor.

În România, feroaliajele erau comercializate prin intermediul numiţilor B. S.J, zis


"Moldoveanu", B. R, zis „Patry" și B. M.,.

Pe drumul de întoarcere în România, grupurile astfel constituite pe fiecare maşină se


deplasau la distanţe mari una de cealaltă, ţinând legătura telefonic prin intermediul fiecărui lider
din maşină. Aceştia acţionau autonom, ajutându-se pe drumul de întoarcere cu informaţii cu
privire la activitatea organelor de poliţie rutieră.

Au mai fost identificate un număr de 25 de persoane care au aderat la clanul fraţilor


Boncu, persoane care erau în general rude ale acestora (veri, cumetri, fini, nepoţi), cât şi
persoane apropiate clanului, care şi-au asumat rolul de lider pe câte o maşină.

S-a mai stabilit că membrii clanului Boncu, au pus la punct şi o modalitate de plată, mai
ales în cazul cărăuşilor, plată condiţionată de cantitatea de material sustras, astfel că, pentru o
cantitate de până la 1 tonă, plata era de 1.000 lei pentru fiecare, la o cantitate de 2 tone, plata era
de 3.000 lei. În plus fiecare lider de maşină asigura din banii personali plata combustibilului şi
hrana ocupanţilor, iar pentru cazare nu erau necesari întrucât, de cele mai multe ori, maşinile
erau oprite în staţii de alimentare cu combustibil sau parcări de magazine mai mari, unde aceştia
se odihneau, astfel neatrăgând atenţia asupra lor.
La data de 31.10.2017 a avut loc acţiune comună cu autorităţile franceze, fiind efectuate
22 de percheziţii domiciliare (16 adrese din jud. Ialomița, 2 adrese din jud. Brăila, 2 adrese din
jud. Teleorman şi 2 adrese din jud. Ilfov), au fost puse în executare 34 de mandate de aducere,
34 audieri, totodată fiind puse în executare 14 mandate europene de arestare.
Concluzii

Domeniul de aplicare a prezentei Directive se referă la măsuri provizorii și numai în


vederea strângerii de probe, astfel încât, ar trebui subliniat că orice element, inclusiv activele
financiare, pot face obiectul măsurilor provizorii în cadrul procedurilor penale, nu numai în
scopul strângerii de probe, ci și în vederea confiscării. Distincția dintre cele două obiective ale
măsurilor provizorii nu este întotdeauna evidentă și scopul măsurii provizorii se poate schimba
pe parcursul anchetei. Din acest motiv, este esențial să se mențină o legătură facilă între diferitele
instrumente aplicabile în acest domeniu. În plus, din același motiv, decizia utilizării sau nu a unui
element ca probă și, prin urmare, să facă obiectul unui Ordin European de Anchetă ar trebui
lăsate în sarcina autorității emitente.

Statele membre pot implementa dispozițiile directivei în termen de 3 ani de zile de la


publicare, dar atunci când se face trimitere la asistența reciprocă în instrumentele internaționale
relevante, precum convențiile încheiate în cadrul Consiliului Europei, ar trebui înțeles că
prezenta directivă are prioritate față de convențiile respective pentru statele membre care au
obligații în temeiul prezentei directive.

Referitor la infracțiunile cuprinse în anexa D, acestea trebuie interpretate în mod


consecvent cu interpretarea lor în cadrul instrumentelor juridice existente referitoare la
recunoașterea reciprocă.11

Referitor la documentele explicative, statele membre s-au angajat să însoțească, în


cazurile justificate, notificarea măsurilor de transpunere cu unul sau mai multe documente care
să explice relația dintre componentele unei directive și părțile corespunzătoare din instrumentele
naționale de transpunere, iar în prezenta directivă, Parlamentul European și Consiliul consideră
că transmiterea unor astfel de documente este justificată.

Deoarece obiectivul prezentei directive, și anume recunoașterea reciprocă a deciziilor


luate în vederea obținerii de probe, nu poate fi realizat în mod satisfăcător de către statele

11 În conformitate cu Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind
documentele explicative (JO C 369, 17.12.2001, p. 14)
membre, dar, având în vedere amploarea și efectele sale, poate fi realizat mai bine la nivelul
Uniunii, aceasta poate adopta măsuri, în conformitate cu principiul subsidiarității, astfel cum este
definit la art. 5 din TUE.

În conformitate cu principiul proporționalității, astfel cum este definit la articolul


menționat, prezenta directivă nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului
menționat.

Statele membre ar trebui să prevadă, în aplicarea prezentei directive, politici transparente


în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și exercitarea dreptului
persoanei vizate de a recurge la căi de atac în vederea protejării datelor sale cu caracter personal.
Bibliografie

1. Legea nr. 236/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea
judiciară internațională în materie penală, publicat în M.Of. al României în vigoare de la 17
decembrie 2017

2. Convenția de punere în aplicare a Acordului Schengen din 14.06.1985 între guvernele statelor
din Uniunea Economică Benelux, Republicii federale Germania și Republicii Franceze (JO L
239, 22.9.2000)

3. Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de


arestare și procedurile de predare între statele membre (JO L 190, 18.7.2002).

4. Directiva 2005/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 octombrie 2005


privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor și finanțării
terorismului (JO L 309, 25.11.2005).

5. Judith Hestler (2010) Recunoașterea Reciprocă în Domeniul Cooperării Judiciare

6. Gyula Fabian 2010 Drept Instituțional Comunal , ed. III

7. P. Palcu, Adina Moisa, Mandatul European de obținere a probelor, Ed. Mendimond, Italia,
volum electronic ISBN 978-88-7587-675-3.

8. Declarația politică comună din 28 septembrie 2011 a statelor membre și a Comisiei privind
documentele explicative (JO C 369, 17.12.2001, p. 14)

9. Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, INFORMĂRI PROVENIND DE LA INSTITUȚIILE,


ORGANELE ȘI ORGANISMELE UNIUNII EUROPENE Comunicarea Comisiei – Manual
pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare (2017/C 335/01

10 www.ejn-crimjust.europa.eu.

11. https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A32014L0041

12. www.universuljuridic.ro