Sunteți pe pagina 1din 8

CUPRINS

INTRODUCERE……………………….……………….………………….6

Capitolul 1. ASPECTE GENERALE PRIVIND DREPTURILE OMULUI SI DREPTUL LA UN PROCES


ECHITABIL…….................10

Capitolul 2. IZVOARELE DREPTULUI LA UN PROCES ECHITABIL (CONŢINUTUL NORMATIV AL


STANDARDELOR UNIVERSALE ADOPTATE DE CONSILIULUI EUROPEI ŞI ROMÂNIA ÎN MATERIA
DREPTULUI OMULUI)…………………………………….14

2.1 Declaraţia Universală a Drepturilor Omului……………………14

2.2 Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale…………..


…………………………………………16

2.3 Izvoarele dreptului la un proces echitabil în conţinutul normativ al standardelor


constituţionale româneşti…………………………..18

Capitolul 3. DREPTUL LA UN PROCES ECHITABIL ÎN MATERIA PENALĂ (ART. 6 DIN CONVENŢIA CEDO).
……………………….…20

3.1 Conţinutul normativ..…………………………………………….20

3.2 Garanţii gerenale prezentate în art. 6 din Convenţia CEDO……....21

3.3 Conţinutul autonom al unor termeni în materie penală………...26

a. Definirea noţiunii „materie penală”……….…………….....26

b. Definirea noţiunii „acuzaţie în materie penală”…..……….29

Capitolul 4. GARANŢIILE UNUI PROCES ECHITABIL CONFERITE DE ART.6 PAR.1 DIN CONVENŢIE
REFERITOARE LA INDEPENDENȚA ȘI IMPARȚIALITATEA INSTANȚEI….………....31

4.1 Principii generale……………………………………………...….31

4.1.1 Noţiunea de “instanţă” şi dreptul de acces la o instanţă…..31

4.1.2 Instanţă “instituită de lege”…………………………………...32

4.1.3 Independenţa şi imparţialitatea instanţelor………………...35

a. Independenţa instanţelor…………………………….……..36

b. Imparţialitatea instanţelor…………………………………....38
4.2 Aplicarea principiilor generale în cauzele împotriva României...41

4.3 Aspecte referitoare la compunerea instanţelor de judecată pentru asigurarea independenţei şi


a imparţialitaţii prin Decizia Curţii Constituţionale Nr.685/7 Noiembrie
2018.......................................52

CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERENDA............................63

BIBLIOGRAFIE………………………………………………………...68
INTRODUCERE

"Viaţa unei societăţi depinde de menţinerea drepturilor individuale"

Herbert Spencer

Unul din cele mai importante drepturi ale omului este dreptul la un proces echitabil. Noţiunea de
"proces echitabil" este una destul de greu de definit datorită condiţiilor speciale în care a apărut între
constanţele drepturilor şi libertăţilor fundamentale în lumea juridică contemporană.

Lucrarea prezentată este structurată în patru capitole şi descrie o sinteză a cunoaşterii universale a
drepturilor, o reuşită a evoluţiei umanităţii, a unui demers care se găseşte în diferite măsuri, în toate
curentele de gândire, în toate religiile şi în toate revoluţiile, din antichitate şi până în prezent, prin toate
reglementăriile juridice internaţionale, dar şi transpunerea şi adoptarea lor în legislaţia naţională.

Drepturile omului în societate noastră reprezintă un element esenţial al vieţii, fiind asigurarea unei
convieţuiri cât mai paşnice a tuturor oamenilor. Acest lucru este totuşi un ideal, deoarece între persoane
pot apărea diferite neînţelegeri sau conflicte.

În capitolul 1 am definit noţiunea de proces echitabil şi am prezentat impactul dezvoltării societăţii din
antichitate şi până în prezent prin reglementările asupra justiţiei prin prisma respectării drepturilor
omului şi aspectele generale ale drepturilor omului. Sorgintea concepţiei asupra drepturilor omului se
găseşte în sistemele de gândire curajoase, greceşti şi romane din Antichitate.

Drepturile omului fac parte integrantă din sistemul politic specific fiecărei naţiuni, iar evoluţia lor este
strâns legată de cooperarea în acest domeniu pe plan international.

În baza suveranităţii de care dispun, statele pot încheia în orice domeniu, inclusiv în domeniul de faţă,
convenţii internaţionale prin care intră în relaţii unele cu altele şi care atrag răspunderea lor, în cazul în
care angajamentele nu sînt respectate. Evoluţia pe care au cunoscut-o garanţiile procedurale a fost prima
dată opera instanţelor englezeşti şi americane pentru ca, mai apoi, Curtea europeană şi Comisia
europeană a drepturilor omului să adauge aspecte noi la cele cunoscute anterior.

Capitolul 2 descrie evoluţia izvoarelor procesului echitabil în conţinutul normative al standardelor


universale, ale Consiliului Europei, dar şi româneşti în materia drepturilor omului. Declaraţia Universală a
Drepturilor Omului arată că recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a
drepturilor lor egale şi inalienabile constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi pacii în lume. Un alt izvor
este Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale care se întemeiază pe
principiul subsidiarităţii. Aceste Convenţii creează pentru statele-părţi obligaţia de a promova şi ocroti
drepturile omului, dar şi dreptul pentru comunitatea internaţională, în ansamblul său, de a veghea la
respectarea drepturilor şi libertăţilor în fiecare ţară, implicînd dreptul acesteia de a interveni în
modalităţile şi condiţiile convenite, în cazul în care asemenea drepturi şi libertăţi ar fi încălcate într-un
anumit stat.
Aşadar, drepturile sunt recunoscute şi garantate de ţările aderente la Convenţie, prin includerea lor în
legislaţia naţională. Exercitarea, respectarea şi garantarea drepturilor omului sunt strâns legate de
organizarea vieţii politice, economice şi sociale, statul fiind singurul care le poate garanta prin lege.

Măsurile exercitării şi protecţiei acestor drepturi diferă de la o ţară la alta. Pot exista şi reguli cutumiare,
ele trebuind a fi transpuse în norme de drept intern. Aceste drepturi, avînd un caracter universal, se cer a
fi respectate de orice cetăţean şi în raporturile cu semenii săi.

Capitolul 3 prezentă criteriile în baza cărora pot fi aplicate în art. 6 din Convenţia pentru Apărarea
Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, definind noţiunea de materie penală şi acuzaţie în
materie penală. Interesul ce se manifestă faţă de această problematică se datorează nu numai unei
preocupări reale faţă de necesitatea promovării şi garantării drepturilor şi libertăţilor inerente fiinţei
umane, ci şi ca urmare a faptului că, de multe ori, prin neglijarea sau încălcarea flagrantă a acestor
drepturi şi libertăţi s-au creat situaţii conflictuale de natură a pune în pericol climatul de pace, stabilitate
şi securitate, astfel cum acestea, din păcate, se înregistrează în multe părţi ale lumii şi chiar pe
continentul european, în zilele noastre.

În capitolul 4 descrie în detaliu art. 6 par.1 din Convenţie, prin prisma procesul de formare a integrităţii
personale a magistratului este iniţiată prin formarea personalităţii umane însăşi, integritatea
profesională având începuturile de la etapa primară a instruirii profesional-juridice.

Independenţa magistratului este premisa statului de drept si garantia fundamentala a unei corecte
judecăţi. Aceasta presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gândire al judecătorului
sau procurorului., iar imparţialitatea, ca element al unui proces echitabil, este garanţia încrederii
justiţiabililor în magistraţii şi instituţiile în care se realizează actul de justiţie, esenţa constând în obligaţia
magistratului de a se manifesta, în acelaşi mod, faţă de toţi participanţii la proces şi de a nu avea o
atitudine unilaterală ce ar aduce atingere spiritului de obiectivitate, de nepărtinire şi de echidistanţă. În
partea a doua a capitolului, am descris cauzele românilor la CEDO şi aplicarea principiilor generale în
cauzele împotriva României, dar si modificariile legislative care au intervenit după aceste condamnări la
Curtea de la Strasbourg.

În ultimul parte a capitolului, am prezentat Decizia Curţii Constituţionale a României, referitor la


completele de 5 judecători de la ICCJ şi sincopele din actul de justiţie, prin încălcarea drepturilor
fundamentale ale omului, dar si riscul formulării unei alte contestaţii la CCR referitor la completele de 3
judecători. În această Decizie, Curtea afirmase că reprezintă o garanţie aferentă imparţialităţii obiective a
instanţei, parte a dreptului la un proces echitabil, repartizarea cauzelor în mod aleatoriu, fiind o normă
de organizare judiciară cu rang de principiu, a fost instituită prin Lege, cu scopul de a conferi o garanţie în
plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie, principala modalitate
de repartizare aleatorie fiind cea informatică.

În concluzie, noţiunea de proces echitabil ne trimite la ideea de stat de drept, a cărui caracteristică
constă în eliminarea arbitrariului şi domnia legii.
Aceste obiective sunt echivalente cu oferirea unor garanţii din ce în ce mai largi în materie procesuală,
atât prin extinderea noţiunii de proces asupra unor domenii ce ţin de instanţele administrative ori
disciplinare, cât şi prin delimitarea cât mai exactă a liniei de echilibru care trebuie să existe între
protecţia drepturilor fundamentale şi alte interese ale statelor.
CONCLUZII ŞI PROPUNERI DE LEGE FERANDA

Plecând de la declaraţia unui fost ministru al Justiţiei care spunea că “drepturile omului sunt un lux” 1
spus ironic, parafrazând acest ministru, că în România şi Justiţia este un lux. Fără îndoială, în momentul
actual, o dezbatere publică mai vastă, îndeosebi cu privire la drepturile fundamentale ale omului şi la un
sistem de justiţie echitabil, accesibil şi predictibil, care să garanteze respectarea şi protecţia efectivă a
drepturilor fundamentale ale omului.

România trece prin perioadă foarte grea în Justiţie, fiind în plin proces de reorganizare judiciară,
credibilitatea actului de justiţie este pusă la îndoială, de majoritatea societăţii, prin abuzurile dovedide.
Legile justiţiei, desecretizarea protocoalelor, completele de judecată, prezumţia de nevinovaţie,
hotărârile Pilot, Directivele europene prin transpunerea în legislaţia naţională, au transformat justitia
într-un câmp de luptă între politicieni, magistraţi şi Servicii.

În materia dreptului procesual penal, argumentele prezentate in lucrare au arătat că atât CEDO, cât şi
jurisprudenţa CEDO reprezintă izvor de drept, direct aplicabil de către autorităţile naţionale.

Redactarea noilor Coduri, unele regulamente de ordine interioară ale instanţelor judecătoreşti,
protocoalele din Justitie cu Serviciul Roman de Informatii, s-au făcut chipurile pentru o procedura penala
mai eficienta si pentru combatarea fenomenul infractional , dar fara sa se tina cont de cel mai important
lucru într-un stat de drept, care potrivit art.1 alin.4 din Constituţia României „Statul se organizează
potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor legislativă, executivă şi judecătorească, în cadrul
democraţiei constituţionale”.

Aceeaşi Constituţie spune că doar judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi că justiţia se
realizează prin ÎCCJ şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar procurorii îşi desfăşoară
activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic, sub autoritatea
Ministrului Justiţiei.

Până şi jurisprudenţa CEDO ( cauza Vasilescu c. Romania-1997) a statuat asupra distincţiei majore dintre
cele două funcţii, care a decis că procurorul nu are figura juridică a unui magistrat, adică a unui judecător
şi că nu poate pronunţa soluţii pe fond. Acest aspect s-a stabilit, ulterior, şi în Constituţia din 2003 că
numai judecătorul are prerogative privind arestarea preventivă și asupra acestor măsuri preventive.

Astfel, au fost încălcate, pe rând: protejarea drepturilor procedurale elementare, drepturile


fundamentale ale omului pentru participanţii la procesul penal şi respectarea unitară a principiilor care
privesc desfăşurarea echitabilă a procesului penal. Prin urmare, în lipsa unei concepţii unitare şi
consolidate, nu trebuie să ne mai mire pe nimeni desele decizii de neconstitutionalitate ale Curţii
Constituţionale, care, pe bună dreptate, şi nu de puţine ori, au riscat să blocheze administrarea justiţiei şi
respectul faţă de actul de justiţie la limita derizoriului.

1 Raluca Alexandra Prună, fost ministru al Justiției în România din 17 noiembrie 2015 până în decembrie 2016.
Numărul tot mai mare de condamnări la CEDO, unde România este condamnată în fiecare an pierzând
zeci de milioane de lei, reiterez şi spun că responsabilitatea judecătorească din România nu poate fi
exclusă, aceasta nefiind singura cauza a condamnărilor. România este condamnată nu numai pentru
încălcarea regulilor unui proces echitabil, ci şi pentru fapte săvârşite de alte autorităţi publice, din cadrul
puterii executive sau legislative, pentru exces de reglementare, reglementari contradictorii, etc.

În ciuda faptului că legea prevede că statul român „se poate îndrepta prin regres“ împotriva magistraţilor
care au pronunţat sentinţe pierdute la CEDO, Ministerul Finanţelor Publice nu a cerut niciodată
declanşarea acestei proceduri.

Odată cu intrarea în vigoare a noilor modificări pe legile justiţiei, pentru diminuarea acestui fenomen să
se ia măsurile legale pentru a recupera prejudiciile produse de magistraţii care au acţionat cu rea-
credinţă sau gravă neglijenţă, atunci când au pronunţat o asemenea sentinţă.

Pe plan social, dreptul la un proces echitabil, prin egalitatea în faţa justiţiei, trebui să contribui la
realizarea încrederii ce trebuie să existe între membrii corpului social, care să stea la temelia funcţionării
normale a societăţii. În acest fel, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor
Fundamentale a fost descrisă inclusiv ca o construcţie socială menită a minimiza prejudecăţile membrilor
corpului social care pot fi generate de simpla punere sub acuzare a unei persoane.

Egalităţii în faţa justiţiei presupune egalitatea tuturor cetăţenilor în faţa legii şi a justiţiei, fără privilegii şi
fără discriminări. Acest principiu impune statului asigurarea unui cadru legal menit să permită aplicarea
unui tratament egal tuturor persoanelor fizice aflate în situaţii juridice similare, astfel încât să fie egale în
drepturi, fără privilegii şi fără discriminări.

Dreptul la un proces echitabil este o importantă funcţie de evitare a erorilor judiciare, de garantare a
justei soluţionări a cauzelor şi de menţinere a prestigiului justiţiei.

În concluzie, analizând abordările organelor judiciare române expuse în exemplele de mai sus, în opinia
mea, în mod înţelept s-a făcut aplicarea directă a prevederilor art. 6 din Convenţia Europeană a
Drepturilor Omului, depăşindu-se diviziunea nulitate absolută – nulitate relativă, care ar fi condus la o
soluţie în contradicţie cu standardele europene în materia drepturilor fundamentale, şi aplicându-se
sancţiunea inaplicabilităţii normei interne contrare Convenţiei pentru raportul juridic concret şi cu privire
la situaţia conflictuală supusă examinării.

De lege ferenda, având în vedere că interpretarea adecvată în materia protecţiei drepturilor omului nu
poate fi decât evolutivă, iar jurisprudenţa CEDO a reprezentant constant un catalizator pentru intervenţii
legislative în domeniul procesual penal, ar fi oportună modificarea art. 428 alin. 1 Cod de procedură
penală, respectiv în termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii atacate, în schimb, sunt lovite de
nulitatea absolută înscrisă în art. 281 alin. 1 lit a) NCPP, nu mai au drepturi procesuale întrucât nu se mai
află în termenul de contestaţie în anulare.

În aceste considerente, se doreşte şi sesizarea Avocatului Poporului, care în baza drepturilor şi


obligaţiilor care îi revin prin lege Avocatului Poporului, să conteste la Curtea Constituţională obiectul
excepţiei de neconstituţionalitate care îl constituie dispoziţiile art. 428 alin. 1 Cod procedură penală, cu
referire la art. 426 lit. d) Cod procedură penală.

Din acest punct de vedere, consider că se impune oportunitatea legiferării pe calea unei ordonanţe de
urgenţă de modificare a Codulul de procedură penala pentru modificarea art. 428 alin. 1 pentru
persoanele împotriva cărora se execută hotărârea pronunţată de o instanţă de judecată lipsită de
imparţialitate, care nu au descoperit viciul de legalitate privind compunerea instanţei în termenul
prevăzut de art. 428 alin. 1 C. proc. pen., ele fiind împiedicate în mod nejustificat să exercite calea de
atac necesară pentru a sancţiona procedura judiciară neechitabilă finalizată cu pronunţarea hotărârii de
condamnare, în urma unei decizii de neconstituţionalitate a procedurii penale.

Argumentele mele pentru acest demers privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 428 alin.1 Cpp,
cu referire la art. 426 lit. d) Cpp, cu modificarea articolul prin legiferare, îl constituie încalcă dispoziţiile
art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale privind dreptul
la un remediu efectiv. În concepţia Curţii europene dreptul la un tribunal este o componentă esenţială a
sistemului de garanţii instituit prin art. 6 par. 1 din Conventie, pentru că orice persoană care este parte
într-o cauză civilă sau penală să beneficieze de un proces echitabil.