Sunteți pe pagina 1din 5

Factori perturbatori în comunicarea didactică

și metode de prevenire a acestora

Comunicarea didactică – aspecte generale


Comunicarea este o constantă inevitabilă în viața omului, prin intermediul căreia acesta devine
un partener în relațiile sociale. De-a lungul timpului, specialiștii au încercat sa definească actul
comunicării, însă fără a putea cuprinde deplin semnificația acestuia. Spre exemplu, o definiție a
comunicării ne arată că aceasta „se referă la acțiunea, cu una sau mai multe persoane, de trimitere și
receptare a unor mesaje care pot fi deformate de zgomote, are loc într-un context, presupune anumite
efecte și furnizează oportunități de feedback” (J. DeVito). „Comunicarea reprezintă interacțiunea
socială prin sistemul de semne și simboluri” (George Gerbner). „Comunicarea își focalizează interesul
central pe acele situații comportamentale în care o sursă transmite un mesaj unui receptor, cu intenția
manifestă de a-i influența comportamentele ulterioare” (Gerald R. Miller). „Comunicarea reprezintă un
proces de viață esențial, prin care animalele și oamenii generează sisteme, obțin, transformă și folosesc
informația pentru a-și duce la bun sfârșit activitățile sau viața” (Brent Ruben)1. Mulțimea definițiilor
date comunicării au câteva puncte comune: comunicarea este procesul de transmitere de informații,
idei, opinii, păreri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul și niciun fel de activitate –
cotidiană și/sau complexă – nu poate fi concepută în afara procesului de comunicare. Așa cum ne arată
una dintre axiomele comunicării formulate de către Școala de la Palo Alto, comunicarea este
inevitabilă, în orice context social ne-am afla, ea manifestându-se fie verbal, nonverbal sau paraverbal,
între persoane sau intrapersonal.
Cu atât mai mult, în mediul școlar, în cadrul procesului instructiv-educativ, comunicarea este
cea mai importantă verigă între profesor, ca emițător, și elev, ca receptor, făcând posibilă transmiterea
și receptarea de cunoștințe, abilități și atitudini. Comunicarea didactică presupune un efort bilateral
profesor-elev și o calitate deosebită. Potrivit dictionarului de pedagogie, comunicarea didactică
înseamnă „un principiu axiomatic al activității de educație care presupune un mesaj educațional
elaborat de subiectul educației (profesor), capabil să provoace reacția formativă a obiectului educației
(elev), evaluabilă în termen de conexiune inversă externă și internă”2.

1
Ion-Ovidiu Pânișoară, Comunicarea eficientă, ed. a III-a, Ed. Polirom, Iași, 2008, p. 16.
2
Sorin Cristea, Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998, p. 47.
Pentru succesul comunicării didactice, profesorul trebuie să țină cont în planificarea activității
didactice de următoarele operații: stăpânirea deplină a conţinutului mesajului educaţional;
valorificarea deplină a mijloacelor de emisie a mesajului educaţional într-o manieră care să-1 facă pe
destinatar (elev) să recepţioneze, la sosire, conţinutul comunicat; perfecţionarea continuă a canalelor
de comunicare a mesajului educaţional, controlabile din perspectiva efectelor realizate în conformitate
cu obiectivele concrete asumate. În același timp, el trebuie să identifice posibilele blocaje și bariere în
calea unei comunicări eficiente, a unei receptări dorite a mesajului și să găsească soluții pentru a le
îndepărta. Termenii de barieră şi blocaj în comunicarea didactică semnifică piedici şi întreruperi în
fluxul comunicaţional profesor – elev, determinate fiind fie de factori externi, (generând predominant
bariere), fie de factori interni, personali (determinând preponderent blocaje). Indiferent de natura
acestor factori efectele se manifestă la nivelul eficienţei comunicării, care, după cum se ştie, reflectă
însăşi esenţa actului educativ. Dacă se doreşte optimizarea actului educativ în ansamblul său, un punct
de referinţă trebuie să îl constituie permanent preocuparea pentru prevenirea şi înlăturarea barierelor şi
blocajelor din comunicarea didactică.

Factori perturbatori și blocaje în comunicarea didactică


Dorina Sălăvăstru, în studiul său, Psihologia educației, propune ca și categorii de blocaje
manifestate la nivelul comunicării didactice următoarele:
 blocaje determinate de caracteristicile persoanei angajate în comunicarea didactică (profesorul pe de
o parte, elevul pe de alta);
 blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de comunicare
didactică;
 blocaje determinate de canalul de transmisie;
 blocaje determinate de particularităţile domeniului în care se realizează comunicarea didactică3.
Pornind de la aceste categorii de blocaje, investigațiile desfășurate pe baza interviului și a
observației directe în cadrul instituției de învățământ unde îmi desfășor activitatea au evidențiat
prezența unor diferite blocaje și bariere care inhibă actul de comunicare între profesor și elev până la
anularea acestuia.
Astfel, în cadrul școlii au fost identificate blocaje ce țin de caracteristicile persoanei angajate în
comunicare. Acestea apar cu predilecție în cazul elevilor marcați de mediul social de proveniență, care

3
Dorina Sălăvăstru, Psihologia educației, Ed. Polirom, Iași, 2004, p. 210.
manifestă probleme de comportament. Pe de altă parte, relația de comunicare este afectată și în cazul
cadrelor didactice care manifestă sarcasm sau ironii față de anumiți elevi.
Blocaje determinate de relaţiile social-valorice existente între participanţii la relaţia de
comunicare didactică observate în instituția de învățământ supusă cercetării sunt: presiunea autorițății
prea mare și stereotipurile negative de genul „elev rău”, „elev indisciplinat”, „elev prost”. Relația de
putere apăsătoare este resimțită de elevi ca amenințătoare, generând retragerea acestora și
insubordonare, iar mesajele profesorului nu sunt recepționate în bune condiții. Stereotipurile,
etichetările reprezintă și ele o barieră importantă de comunicare ce marchează comportamentul
elevilor și relațiile educaționale în sens negativ.
De asemenea, limbajul este considerat un blocaj la nivelul canalului de transmitere în măsura
în care termenii noi, diferitele concepte din sfera științelor și tehnologiilor nu sunt explicați suficient.
Astfel, decodarea mesajului de către elevi în sensul dorit de către profesor este îngreunată, favorizând
distorsiunea acestuia. Aceasta din urmă „se referă la faptul că mesajul suferă o alterare, cuprinzând
diferențe de repertoriu între emițător și receptor, imprecizia limbajului, interpretarea eronată în
receptarea mesajului, necesitatea condensării informațiilor datorată scopurilor transmiterii, distanța
socială sau barierele de status între emițător și receptor”4. Inexistența unui repertoriu comun între
profesor și elev duce deseori la perturbarea comunicării. Supraîncărcarea informațională, această
abundență informațională extremă căreia receptorul trebuie să-i facă față, conduce la dezvoltarea unui
refuz față de activitățile prevăzute de disciplina respectivă, la epuizarea fizică și emoțională a elevilor.
Necunoașterea sensurilor practic-operaționale ale semnelor specifice conținuturilor de
specialitate este un blocaj determinat de natura domeniului cognitiv care afectează și comunicarea
didactică din școala supusă cercetării. Acest fapt este cauzat de lipsa motivației și a interesului elevilor
de a înțelege fenomenele și procesele predate.
În comunicarea didactică apar, totodată, și factori fizici perturbatori, precum: iluminatul
necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi excesiv de coborâte/ ridicate, ticuri, elemente ce
distrag atenția, ora la care se desfășoară activitatea didactică.
Prin urmare, toate aceste elemente constituie factori care influențează comunicarea între
profesor și elev, și în același timp afectează calitatea actului educațional. Se impune o serie de măsuri
care să eficientizeze comunicarea didactică prin îndepărtarea barierelor și a blocajelor care se interpun
între cadrul didactic, emițătorul, și elev, receptorul.

4
I. O. Pânișoară, op. cit., p. 115.
Modalități de evitare sau depășire a barierelor de comunicare didactică
În primul rând, profesorul trebuie să stăpânească nu doar competențe legate de specialitatea
disciplinei pe care o predă, ci și competențe de comunicare. Mesajul va fi adaptat în funcție de
particularitățile de vârstă ale elevului, în funcție de cunoștințele lui anterioare, de sistemul lui de
valori. Termenii noi, conceptele științifice vor fi explicate cu ajutorul imaginilor, a schemelor, a
demonstrațiilor practice, astfel încât elevul să-și însușească cât mai corect acele noțiuni transmise. În
cadrul procesului de predare-învățare-evaluare, pot fi utizate metode și tehnologii moderne, centrate pe
elev, interactive, care permit utilizarea computerului, a platformei AEL, a prezentărilor PowerPoint,
integrarea unor filmulețe ce explică anumite noțiuni, fenomene. De asemenea, dezvoltarea unui
concept de optimum comunicațional este necesară în vederea preîntâmpinării supraîncărcării
informaționale sau a insuficienței informaționale.
În al doilea rând, captarea atenției elevilor se face prin claritatea mesajului transmis, prin
crearea unui climat propice eliminând factorii perturbatori, prin încurajarea elevilor de a avea o
participare activă la prezentarea conținuturilor sau prin desfășurarea unor activități pe grupe de elevi,
prin aceasta favorizând cooperarea între elevi. Formarea capacității de ascultare activă a elevilor este o
componentă importantă în eficientizarea comunicării didactice. Elevii trebuie încurajați să adreseze
întrebări, să ofere feedback. Acesta „este necesar pentru a determina măsura în care mesajul a fost
înțeles, crezut și acceptat”5.
În al treilea rând, pentru a eficientiza actul comunicării, profesorul trebuie să creeze un mediu
psiho-socio-pedagogic bazat pe plăcere, încredere, respect, în care fiecare elev să fie valorizat,
inclusiv, cel introvertit, timid sau cel care are probleme de comportament. Profesorul își va exercita
autoritatea pentru a-i crea elevului sentimentul siguranței și al încrederii. El va manifesta empatie,
calm, răbdare, va dovedi creativitate, inteligență, tact pedagogic, profesionalism, simț al umorului
pentru a reuși să capteze atenția elevilor și pentru ca mesajul să fie receptat și decodat eficient.
Expresivitatea vorbirii constituie „un imperativ categoric al profesorului, pentru simplul motiv că, în
raport cu elevii săi şi în conştiinţa acestora, el reprezintă un model de elocinţă şi, nu de puţine ori, este
urmat întocmai din punct de vedere al modului în care îşi rosteşte discursul. O vorbire expresivă este
aceea în care există o concordanţă între expresiile utilizate şi tonalitatea afectiv-atitudinală a
mesajului”6.

5
I. O. Pânișoară, op. cit., p. 58.
6
D. Sălăvăstru, op. cit., p. 221
În concluzie, comunicarea reprezintă un sistem deschis, influențat de extrem de mulți factori.
Profesionalismul cadrului didactic se dovedește prin identificarea acestora și efortul constant de a
depăși acele bariere care blochează actul comunicării între acesta și elev.

Bibliografie:
1. Ciobanu, Lect. Univ. Dr. Olga, Comunicare didactică,
http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=216&idb=24 ;
2. Cristea, Sorin, Dicționar de termeni pedagogici, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998;
3. Pânișoară, Ion-Ovidiu, Comunicarea eficientă, ed. a III-a, Ed. Polirom, Iași, 2008;
4. Sălăvăstru, Dorina, Psihologia educației, Ed. Polirom, Iași, 2004.