Liberalism și Neoliberalism

Seminar: Teoria Relațiilor Internaționale

Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

CUPRINS:

1.Apariția liberalismului;

2.Conceptele fundamentale ale liberalismului;

3.Adepții liberalismului;

4.Critica adusă la adresa gândirii realiste;

5.Liberalismul și succesele sale;

6.Atacul la adresa liberalismului;

7.Neoliberalismul;

8.Concluzia

2
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

Motto: Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul.

Pentru că asigură elita conducătoare,triumful personalității,triumful
elitei conducătoare,nu-i așa,și nu deranjează cu nimic mersul dogmatic
al lumii creștine.În climatul creat de liberali se poate respira spiritual și
se poate progresa material,valorile mișcându-se nederanjate de
nimeni.Democrația înseamnă mai puțin decât liberalismul,care are într-
un anume fel și un aspect aristocratic.
(Petre Țuțea)
I. INTRODUCERE

Reprezentând unul dintre cele două produse filosofice ale Iluminismului european,
liberalismul a avut un impact considerabil asupra formării tuturor societăților moderne
industriale. Este un curent ideologic și social-politic care promovează libertatea și egalitatea
în drepturi între cetățeni. El susține guvernarea limitată și raționalitatea științifică,fiind de
părere că indivizii ar trebui să fie liberi față de puterea arbitrară a statului,față de persecuție și
superstiție.Este un partizan al libertății politice,al democrației și al drepturilor garantate
constituțional,și pune libertatea și egalitatea individuale înaintea legii.
Liberalismul a pledat pentru competiția indivizilor în societatea civilă,declarând că
economia de piață promovează cel mai bine bunăstarea tuturor printr-o alocare mai eficientă a
resurselor rare în cadrul societății.Deoarece ideile sale au fost puse în aplicare în tranzițiile
democratice recente în ambele emisfere și s-au manifestat în globalizarea economiei
mondiale, liberalismul rămâne o doctrină puternică și influentă1.
Libertatea poate fi însă prezentată în două moduri diferite.Pe de o parte,se poate spune că a
fi liber înseamnă a nu fi supus unor constrângeri.Libertatea apare ca o stare de fapt,o stare din
care lipsesc constrângerile,interdicțiile,barierele.Pe de altă parte,s-ar putea spune și că a fi
liber înseamnă a putea realiza ceea ce dorești.În acest caz,libertatea apare ca o capacitate,ca o
putere constructivă sau ca o posibilitate concretă de a face ceva.
Din cele de mai sus rezultă că,pentru liberali,”libertatea” înseamnă independență
individuală,independență față de alți oameni,față de instituții sau stat.Câtă vreme un individ
este dependent,el este supus constângerilor exercitate din afara sa,și deci lipsit de libertate.A
nu fi supus constângerilor,a avea un spațiu de acțiune propriu,în care nu depinzi de nimeni și
deci în care nu poți fi constrâns,înseamnă a fi liber. Așadar,liberalismul optează în primul
rând pentru ideea de libertate negativă.
Au existat și liberali care au pledat pentru asigurarea libertății pozitive,susținând că a fi
liber înseamnă a putea face ceea ce dorești și a te bucura de anumite lucruri.
În special din a doua jumătate a secolului trecut,sub influența ideologiei de stânga, mulți
autori au început să afirme că libertatea negativă-deci simpla absență a unor constrângeri din

1
Scott Burchill,Andrew Linklater,Teorii ale Relațiilor Internaționale,Institutul European 2008,p.71
3
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

afară nu este suficientă pentru dezvoltatea și afirmarea individului2. Lucrarea ”Liberalismul”

prezintă o selecție a principalelor aspect ale liberalismului, este scrisă de de John Gray,născut
la 17 aprilie 1948 în South Shields,în Nord-Estul Angliei,este un filosof și eseist britanic.
Vechi titular în filosofia europeană în Școala Economică din Londra,el s-a consacrat în
totalitate scrierii.John N. Gray a contribuit regulat cu ”Guardian”,”New Statesman” și ca
supliment literar în ”Times”. El a scris numeroase cărți cu teorie politică.Gray și-a făcut
studiile la Oxford și a obținut doctoratul în ”Filosofie,politică și economie”.După ce-a fost
repetitor în teoria politică la Universitatea din Essex,a devenit professor asociat în științele
politice la Colegiul Jesus din Oxford.Opere principale:Mill on Liberty (1983),Concepții
despre libertate și filosofia Politică (1989),Liberalism (1986),Cele două fețe ale
Liberalismului (2000).
Majoritatea liberalilor adoptă și impun intervenții masive ale societății sau statului care să
creeze nenumăratele facilități și elemente fără de care oamenii nu ar putea ajunge acolo unde
doresc,printre aceștia se numără și Adrian-Paul Iliescu născut la 17 aprilie 1953,filosof
roman,profesor de filosofie politică la Facultatea de Filosofie din Universitatea din
București.În 1983 primește titlul de doctor în filosofie.Opere importante:Limitele puterii
(editura ALL,1993),Conservatorismul anglo-saxon (București,1994)Liberalismul-între
success și iluzii(București,1998).
Daniel Biro-ocupă în prezent poziția de lector la University of South Australia,în Adelaide.Și-
a început studiile politice și relații internaționale în România(SNSPA), apoi au urmat studiile
postuniversitare în Danemarca,Ungaria(masterat la Central European University),Marea
Britanie (masterat în Studii de Strategie,Aberystwyth) și Australia titlul de doctor.Printre
interesele se numără studiul statelor eșuate și al construcțiilor statale,procesele de
marginalizare și comportamentul deviant în sistemul internațional,securitatea regională și
teoria relațiilor intenaționale.
Jon C. W. Pevehouse –profesor și lector este interest de cercetarea relații internaționale,
economie politică internațională, politica externă americană, organizații internaționale,
precum și metodologia de politică. Profesorul Pevehouse examinează relația dintre politica
internă și internațională. Subiecte pe care le-a publicat recent includ acorduri regionale de
comerț, instituții pentru drepturile omului, politica cursului de schimb, precum și organizații
internaționale. El este autorul, cu Joshua Goldstein, al lucrării Relații Internaționale, lider
manualul de politică internațională. El este în prezent editor de Organizația Internațională3.

Joshua S. Goldstein -Profesor Emerit la Facultatea de International Service, American

University Nerezident Sadat Senior Fellow, CIDCM, Universitatea din Maryland cercetator
Academic, Departamentul de Științe Politice, Universitatea din Massachusetts, Amherst.4
Toate aceste argumente arată că,în concepția liberală,a fi om înseamnă a fi liber,libertatea nu
este un element oarecare,mai mult sau mai puțin accidental, de care oamenii se pot bucura în
societate,ci o trăsătură definitorie, necesară,a ființei omenești.Ca atare,ea nu poate fi un
simplu mijloc util,prin care statul urmărește vreun alt obiectiv mai important:libertatea este un
2
Adrian-Paul Iliescu,Liberalismul între succes și iluzii,All 1998,p. 6
3
https://www.polisci.wisc.edu/people/person.aspx?id=1093 07.03.2014
4
http://www.joshuagoldstein.com/ 07.03.2014
4
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

scop în sine,permanent,nu un mijloc la care se recurge în caz de nevoie.Menirea societății este

aceea de a apăra și garanta libertatea membrilor ei,care,în viziunea liberalilor,s-au asociat în
comunități și trăiesc împreună tocmai pentru a-și proteja mai bine independența,dreptul la
liberă alegere,dreptul de a trăi așa cum doresc.Dar dacă fiecare individ își poate folosi
libertatea ca mijloc,în schimb,pentru societate,libertatea indivizilor este un scop,și anume
scopul suprem :tocmai pentru că toți cetățenii au nevoie de libertate,singura cale pe care se
pot realiza ca oameni și pe care pot ajunge la ceea ce vor,asigurarea libertății lor individuale
devine scopul fundamental al comunității în care s-au reunit 5.
Astăzi este practic imposibil să distingem cu claritate o identitate a ideologiei liberale care
să fie obiectul unui conses cât de minimal.Revendicarea legitimității liberale este în acest
moment o pasiune care acoperă întreg spectrul politic.Grupuri, partide,fundații și personaje
individuale,toate parcă se întrec să își declare adeziunea verbal dacă nu la principiile liberale
în general,atunci cel puțin la unele politici ale liberalismului.Spre exemplu,unul dintre
partidele extremist care a alcătuit arcul guvernamental în perioada 1992-1996 și care a
profesat ca singură idee directoare un nationalism primitiv,de cazarmă,a susținut că programul
său este ”neoliberal”.
Gândirea liberal reușește să transmit altor curente influența sa,astfel încât în regimurile
parlamentare occidentale cel puțin,singura formă onorabilă a conservatorismului este aceea a
conservatorismului liberal,iar singura formă respectabilă a socialismului democratic rămâne
aceea a social-democrației de orientare liberală.

CUPRINS
I.Deși se vorbește despre o istorie seculară,originile,ca și începuturile liberalismului,sunt
marcate de foarte multe ambiguități.Se discută foarte mult despre faptul că liberalismul este
doctrina esențială a Occidentului vreme de patru secole,dar termenul nu exista la acea
vreme.Există exegeți care găsesc elemente ale liberalismului încă în gândirea antică (și au
dreptate – promovarea libertății,ca și a ideii de ”drept”,străbătând gândirea greacă și romană
de la Solon și Pericle,trecând prin borna importantă numită Socrate și ajungând la Seneca sau
Marc Aureliu) și îi numim pe John Locke sau pe Montesquieu mari liberali,dar termenul ca
atare apărea doar la începutul secolului al XIX-lea undeva în Spania.Adam Smith vorbea în
operele sale de un ”plan liberal al egalității,libertății și dreptății”,dar termenul era văzut ca un
derivat al libertății,virtutea clasică a spiritului deschis,în primul rând,a omeniei și a
generozității 6.
Sublinierea lui Gray,aceea că înțelegerea diversității și a unității liberalismului depinde în
mod fundamental de existența unei viziuni clare asupra istoricității sale trebuie privită și prin
prisma faptului că,vreme de decenii,în secolul al XIX-lea termenul de liberalism a fost văzut
ca unul peiorativ,accepțiunea pozitivă căpătând de abia în Anglia,în contextul limbii
engleze.Iar această înțelegere a istoricității liberalismului nu trebuie să uite,de exemplu,că

5
Adrian-Paul Iliescu,Liberalismul între succes și iluzii,All 1998,pp. 4-5
6
Vasile Pleșca,Liberalismul și democrația în dezbateri contemporane,Institutul European,2011 pp 34-35
5
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

termenul apare cu adevărat prea târziu.Mai clar,se întâmplă fenomenul paradoxal ca oamenii
să înceapă să vorbească despre liberalism exact în momentul în care ei încetau să mai fie
liberali,ca de exemplu în Germania mijlocul de secol al XIX-lea,cea în care autoritatea lui
Bismark devenea din ce în ce mai puternică.Mai mult decât atât,situația cea mai paradoxală,și
în același timp nefastă,este legată de statutul termenului de liberalism tocmai în statul cel mai
liberal din lume,Statele Unite ale Americii.Aici liberalismul este cu adevărat străini.Și aceasta
din cauză că ei numesc regimul lor politic oricum numai liberal nu,deși este liberal prin
excelență.Cum observă Sartori,”Liberalismul,în sensul istoric și european al cuvântului,a fost
și a rămas adânc înrădăcinat în practica americană”.
Una dintre modalitățile de abordare a evoluției teoriei Relațiilor Internaționale-deși cu
siguranță nu singura-o reprezintă încercarea de a descrie eforturile intelectuale ce o compun
ca derivând din două poziții arhetipale aflate într-un dialog permanent,deși nu întotdeauna în
mod conștient și,mai ales,nu întotdeauna de pe poziții contradictorii.Astfel Hollis și Smith
Prezintă aniii formativi ai existenței teoriei relațiilor internaționale ca disciplină academică
drept o perioadă marcată de existența unei dezbateri între școala de gândire-realism-și o
abordare-idealism/liberalism.
Într-o încercare de a construi o tipologie a evoluției abordării liberale în Relațiile
Internaționale,Jackson și Sorensen,de exemplu,identifică existența mai multor etape:ei
consideră prima fază a disciplinei academice ca fiind marcată de ”idealism” sau ”liberalism
utopic”,care domină gândirea teoretică și practica politică în perioada anilor 1920 și începutul
1930 și ale cărei documente programatice representative ar fi cele semnate de teoreticieni
precum Alfred Zimmern,Norman Angell sau Leonard Woof sau de politicieni precum
Woodwod Wilson.A doua fază a tipologiei temperamentului liberal în Relațiile Internaționale
este constituită dintr-un complex teoretic (dezvoltat între anii ’50 și ’70) cuprinzând scrieri
ale lui Karl Deutsch,David Mitrany-asociat-teoriei funcționaliste a integrării-Ernst Haas
(asociat teoriei neofuncționaliste și culminând cu teoria independenței complexe în
formularea inițială a lui Robert Keohane și Joseph Nye).
O mare parte dintre subiectele care domină astăzi politica mondială sunt mult
asemănotoare ideilor vehiculate în perioada interbelică de reprezentanți ai așa-numitei școli
idealiste în Relațiile Internaționaliste,justificând ”interogații în legătură cu statutul
liberalismului contemporan ca ideologie devenită hegemonică”.

II.Nucleul teoretic al ideilor ce stau la baza teoriei liberale,așa cum au fost ele explimate în
perioada interbelică – mai întâi vom trece în revistă conținutul idealismului interbelic reflectat
al literatura clasică a disciplinei,iar în a doua parte vom prezenta posibilele erori ale viziunii
convenționale prin abordarea noului val,revisionist,al istoriografiei Relațiilor Internaționale 7.
Valorile liberale fundamentale sunt libertatea individuală, creativitatea individuală,
responsabilitatea și independența personală, respectul drepturilor indivizilor, egalitatea în fața
legii.
Liberalismul este definit prin 4 concepte de bază:

7
Andrei Miroiu,Radu-Sebastian Ungureanu,Manual de Relații Internaționale,Polirom 2006, p.79
6
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

 libertatea individuală
 proprietatea privată
 responsabilitatea individuală
 egalitatea în fața legii

Libertatea individuală este definită ca fiind dreptul de a acționa fără nici o constrângere
impusă din exterior, cu condiția să nu afecteze drepturile și libertățile legitime ale celorlalți
indivizi.
Proprietatea este dreptul individului de a dispune de rezultatele activităților sale, de bunurile
care-i aparțin. Proprietatea include dreptul la viață și cel de a dispune de propriul corp.
Dreptul individului la securitate și rezistență la opresiune derivă din acestea.
Principiul responsabilității individuale proclamă individul ca singur răspunzător pentru
acțiunile sale proprii.
Egalitatea în fața legii derivă din principiul responsabilității individuale: fiecare individ
răspunde pentru propriile fapte, indiferent de avere, sex, naționalitate, profesie sau alte
caracteristici individuale sau sociale.
Liberalismul proclamă libertatea individului ca fiind problema centrală a societății umane și
subliniază rolul statului în a susține și consolida proprietatea privată văzută ca o condiție fără
de care nu se poate dezvolta neângrădit spiritual uman. Liberalismul își are rădăcinile în
secolul XIX. 8
O formă a liberalismului clasic a fost cunoscut sub numele de idealism. Paradigma
liberală susține că pacea reprezintă un obiectiv major pentru menținerea prosperității
economice și de aceea creșterea rolului instituțiilor democratice este fundamental. Extinderea
regimurilor democratice pe scară planetară va permite menținerii păcii. În anii ‘80 ai secolului
trecut liberalismul va trece la o nouă fază intitulată neoliberalism. Această școală de gândire
recunoaște caracterul anarhic al sistemului internațional ca urmare a lipsei unei mondiale
susceptibile să ordoneze și să conducă sistemul, dar nu exclude existența unor grade diferite
de interdependență, în cadrul cărora cooperarea este posibilă între statele slabe și cele
puternice.
Renumitul om politic austriac,laureat al Premiului Nobel,Friedrich A.Hayek
afirma:”Conceptul central al liberalismului este acela că,în condițiile impunerii regulilor
universale de dreaptă conduită,care protejează un domeniu privat recognoscibil al indivizilor,
se poate forma o ordine spontană a activităților umane,de o complexitate mult mai mare decât
ar putea vreodată să fie produsă printr-un aranjament deliberat.În consecință, activitățile
coercitive ale guvernului ar trebui limitate la impunerea de asemenea reguli, indiferent ce alte
servicii ar presta guvernul în același timp prin administrarea resurselor particulare ce au fost
puse la dispoziția sa pentru respectivele scopuri”.
Liberalismul are cu o capacitate uluitoare de adaptare și reușind să ofere soluții de prim
ordin la problemele fundamentale ale devenirii umane,liberalismul se detașează de celelalte

8
http://ro.wikipedia.org/wiki/Liberalism 07.03.2014
7
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

concepții politice fundamentale.Chiar dacă poate suna ca o suprasimplificare,trebuie amintite

cîteva idei cheie care ne pot situa în mai mare sau mai mică măsură în înțelegerea situației
liberalismului la începutul secolului al XX-lea:
Liberalismul,atât ca ideologie politică,cât și ca un curent filosofic,este rezultatul proiectului
iluminist ce promova încrederea nelimitată în rațiune,progres și ordine naturală,omul fiind
capabil să-și controleze pasiunile și dorințele.
Astfel,pentru liberalism,
 Ordinea societății depinde și e promovată de fiecare individ în parte.
 Libertatea fiecărui individ este o trăsătură esențială a naturii umane,fiind năzuința
principală într-o societate aflată sub domnia legii.
 Individul are primat moral în fața colectivității,fiind egal în drepturi cu toți ceilalți
membri ai societății.
Liberalismul se dezvoltă pe baza acestui set de idei fundamentale,ajungând la un corp teoretic
bine articulat care,în timp,a ajuns să dea o dimensiune extrem de complexă acestei doctrine.
Acest set de idei asigură o unitate fundamentală,apropiindu-i pe gânditori atât de diferiți
precum Locke și Kant,John Stuart Mill și Al.de Tocqueville, F.A.Hayek,John Rawls sau
Robert Nozick,toți înscriidu-se în seria celor care au fost numiți ”mari liberali”.
Dragoș Paul Aligică ăși asumă riscul de a elabora un set de propoziții cheie despre
liberalism:
 Ordine politică poate și trebuie să fie bazată pe fiecare individ în parte.
 La baza ordinii politice stă faptul că individul este capabil să-și controleze pasiunile și
dorințele.Ordinea politică este manifestarea acestei capacități de auto-control a
indivizilor.
 Natura umană a înzestrat ființa umană cu capacitatea de a gândi independent și de a
acționa în conformitate cu ideile sale.
 Interesul față de propria persoană,luminat de rațiune,este un principiu legitim de
acțiune și de întemeiere a ordinii sociale.
 Fiecare individ este liber să-și aleagă felul de viață,valorile ultime,poziția
socială.Năzuința către libertatea deplină este o trăsătura esențială a naturii umane.
 Legea domnește și trebuie să domnească asupra fiecăruia atăta timp cât este în
conformitate cu dreptul natural la viață,libertate și proprietate.
 Cercetarea liberă poate descoperi natura realității,realitatea ale cărei legi pot fi
pătrunse și înțelese de mintea omenească 9.
Cea mai mare problemă a liberalismului,pentru care nu există nici o soluție definitivă,este
strict metodologică în care eșuează fiecare ideologie construită ca un proiect rațional,din
stânga politicului până în dreapta sa.Aproape orice concepție politică uită un adevăr care este
evident pentru orice epistemolog:o teorie e mult mai simplă decât realitatea pe care încearcă
să o surprindă.Încercând să dea seamă de toate problemele lumii,liberalismul nu face decât să

9
James D. Gwartney, Richard L. Stroup, Dwight R. Lee,Liberalismul economic,Humanitas,2008,cuvânt înainte
8
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

simplifice aceste probleme.Bineînțeles,multe dintre soluțiile sale sunt impecabile,dar oricât de

mult ar străluci,ele nu pot fi pe măsura așteptărilor 10.
Există o anumită concepție despre om și societate,având un caracter deosebit de modern,și
care este comun tuturor variantelor tradiției liberale.Care sunt elementele acestei concepții?
Ea este indiviadualistă,în sensul că afirmă primatul moral al persoanei în fața revendicărilor
oricărei colectivități sociale;este egalitaristă,în măsura în care atribuie tuturor oamenilor
același statut moral și neagă relevanța meritului moral al indivizilor umani pentru orânduirea
legală sau politică;este universalistă,afirmând unitatea morală a speciei umane și acordând o
importanță secundară formelor culturale și organizărilor istorice particulare; și este melioristă
în convingerile privind corigibilitatea și posibilitatea de a îmbunătăți orice instituție socială și
orice tip de organizare politică. Liberalismul datorează anumite lucruri stoicismului și
creștinismului,a fost inspirat de către scepticism și de o viziune fideistă asupra revelației
divine și a exaltat forța rațiunii chiar dacă,în alte contexte,a năzuit să umilească pretențiile
rațiunii.

III.Adepții curentului liberal sau ”idealism utopic” din perioada interbelică au transferat în
general experiențele economice și politice interne,pe arena economică și politică
internațională.
La rândul lor,aceste experiențe economice și politice interne (fundamentate teoretic și aplicate
practic) de secol XX au fost însă cristalizate în secolele XVIII-XIX de către gânditorii liberali
(în domeniul economic și politic intern)care au încercat să găsească niște principii de
organizare a lumii pe baze pașnice.
Sub acest aspect,între gânditorii ai sec.XVIII se remarcă în principal filosoful Immanuel
Kant care în lucrarea ”Pacea eternă” (1795),propune democrația ca principiu de guvernare
internă și externă și totodată,realizarea unei federații a statelor europene care să favorizeze
menținerea păcii.Pentru Kant,coperarea internațională era o opțiune mai rațională pentru state
decât recurgerea la război și violență pentru state decât recurgerea la război.Astfel,în
concepțiile realiste despre raționalitate,războiul și violența par raționale,dar liberalii tind să
vadă războiul și violența ca deviații iraționale provocate de o gândire eronată și care apoi
dăunează bunăstării statelor 11.
Richard Cobden consideră că cea mai sigură politică de instaurare a păcii o constituie
favorizarea liberului schimb în relațiile economice internaționale.Conform teoriei lui Richard
Cobden,liberul schimb intensifică interdependența dintre state,diminuând uneori,eliminând în
alte cazuri,necesitatea apelării la forța militară.
Școala germană a evoluției organice a statului (secolul XIX) a promovat ideile de domnie a
legii și a statului de drept (RECHTSTAAT),în vederea depășirii ”stării naturale”de anarhie.În
urma acestei moșteniri spirituale,liberalii (”idealiștii utopici”) din perioada interbelică au
dezvoltat o serie de principii caracterizate de către adepții realismului drept ”naive”.

10
Vasile Pleșca,Liberalismul și democrația în dezbaterile contemporane,Institutul European,Iași 2011,pp 23-25
11
Joshua S.Goldstein,Jon C.Pevehouse,Relații Internaționale,Polirom Iași,2008,pp.149
9
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

1.perspectiva curentului iluminist privitoare la natura umană perfectibilă prin cultură și

cunoaștere;
2.ideea armonizării naturale a intereselor indivizilor și statelor,conform principiilor pieții
economice libere. De aici deriva negarea inevitabilității războaielor și a consecințelor negative
ale stării de anarhie;
3.ideea progresului permanent în istorie,în opoziție cu perspectiva evoluției ciclice a
istoriei.Ultima idee este utilizată de către adepții ideii Realpolitikc din secolul XIX
și,implicit,de către majoritatea realiștilor;
4.crearea și consolidarea organizațiilor internaționale,ca instrument al creării,consolidării și
menținerii păcii la nivel internațional.Această idee a fost fundamentată practic în perioada
intebelică prin conferințele internaționale în vederea dezarmării,a definirii agresorului.
5.crearea și permanentizarea securității colective.În plan practic,această idee a condus la
crearea Ligii Națiunilor și,mai târziu ONU 12.
Președintele Woodrow Wilson a promovat în politica externă necesitatea apărării
drepturilor omului,dreptul la autoguvernare a popoarelor și lipsa de legitimitate a imperiilor.
Concepția sa liberală,referitoare la instaurarea unui climat internațional de pace în Europa și
la necesitatea creării Ligii Națiunilor,au fost cuprinse în celebrele sale Fourteen points,făcute
cunoscute încă din ianuarie 1918 și prezentate la Conferința de la Versailles din luna
decembrie a aceluiași an.
Pentru Schumpeter,războiul a fost produsul instinctelor agresive ale elitelor nereprezentative.
Înclinația către război a acestor lideri au condus masele ezitante spre conflicte violente
care,pe căt de profitabile au fost industriile de armament și pentru aristocrații militari,pe atât
de dezastruoase au fost pentru aceia care luptau 13.
Locke elaborează o doctrină în care separația puterilor în executivă și legislativă urmărește
mai ales justificarea dreptului ”poporului” de a schimba forma de guvernare,iar argumentele
sale sunt îndatorate unei tehnologii de altfel extrem de vizibile în scrierile sale.Rousseau
susține un ideal politic extrem de spartan și autoritar,iar în plus scepticismul său cu privire la
calitățile omului civil contrastează clar cu presupusul meliorism al liberalismului modern 14.
Liberalii susțin faptul că prin comerț crește bogăția,coooperarea și bunăstarea globală-
făcând conflictele puțin probabile pe termen lung,deoarece guvernele nu vor dori să distrugă
nici un proces care contribuie la avuția țării lor.
John Gray sintetiza elementele comune ale variantelor liberalismului:
individualismul,egalitarismul,universalismul și progresismul și următoarele principii:
toleranță și pluralism,limitarea puterii politice și separarea puterilor în stat,libertatea
individuală și proprietatea privată,unicitatea și inviolabilitatea.

IV.În mod tradițional,liberalii au furnizat patru direcții majore de critică împotriva

realismului.În primul rând,asumția-cheie a anarhiei internaționale este adevărată doar în

12
Andrei Miroiu,Radu-Sebastian Ungureanu,Manual de Relații Internaționale,Polirom Iși 2006 pp83-84
13
Scott Burchill,Andrew Linklater,Teorii ale Relațiilor Internaționale,Institutul European,Iași 2008 pp 74-75
14
John Gray, Liberalismul,Editura DU Style,București,1998 p.11
10
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

parte. Bineînțeles,interacțiunile internaționale sunt structurate de relațiile de putere,o poziție

pe care realiștii sunt fericiți să o accepte.Dar ordinea implică de asemenea norme și instituții
bazate pe reciprocitate și coperare,chiar și pe drept.
În al doilea rând,liberalii critică noțiunea de state ca actori unitari,fiecare cu un singur
ansamblu de interese coerente.După cum o arată studiul politicii externe,acțiunile statelor
reflectă arareori o singură direcție preferată.Mai degrabă,comportamentul statelor este
modelat de negocierile interne între și în cadrul birocrațiilor,grupurilor de interese și al altor
actori cu scopuri și interese divergente.Actorii nestatali-indivizi,ONG-uri,OIG-uri și grupuri
etnice,printre alții-îndepărtează și mai mult ideea că RI pot fi reduse la interacțiunea unui
număr mic de actori statali bine definiți care urmăresc interesul național.
În al treilea rând,conceptul de raționalitate este problematic.Dacă statele sunt actori unitari
cu interese coerente,ei deseori par a nu reuși să maximizeze acele interese.Bineînțeles,este
greu să spui,plecând de la comportamentul neașteptat al unui actor,dacă actorul a fost irațional
sau doar și-a urmărit scopul,interesul sau valoarea pe care noi nu o considerăm normală sau
productivă.În prim-planul discuției despre raționalitate se află noțiunea de preferință.În al
patrulea rând,forța militară,ca factor de influențare,nu pare nici pe departe atât de importantă
precum o sugerează realismul.Este o modalitate costisitoare de a influența ceilalți actori,prin
comparație cu diplomația,rezolvarea conflictelor,menținerea păcii și alte mijloace
nonmilitare.Rezultatul său este de asemenea nesigur;chiar și statele puternice mai pierd
războaie.Organizațiile,dreptul și normele internaționale creează contexte stabile pentru
negociere,făcând factorii de influențare nonmilitari tot mai eficienți pe măsură ce organizarea
internațională se dezvoltă.Această critică a realismului se aplică și mai mult în economia
politică internațională decât problemelor de securitate.
Pe lângă aceste critici generale la adresa realismului,unii liberali au argumentat că
schimbările în modul în care funcționează RI au făcut ca presupunerile realiste să fie
depășite.Realismul poate a fost cândva realist,când regii și reginele Europei se jucau de-a
războiul și schimbau teritoriile ca și cum ar fi fost proprietăți.Dar statele sunt acum
interconectate,o realitate ce contrazice presupunerilor de autonomie și suveranitate.Granițele
devin fluide,făcând integritatea teritorială tot mai greu de apărat.Evoluția normelor referitoare
la folosirea forței de schimbat în mod substanțial modul în care forța militară contribuie la
puterea internațională.Această direcție de argumentare a fost proeminentă în abordările
liberale ale interdependenței,începând din anii 1970 15.
Abordările liberale și realiste asupra puterii reflectă distincția dintre raționalitate înțeleasă
drept căutarea îngustă a propriilor interese,respectiv drept căutarea de a participa la beneficiile
colective pe termen lung.Realiștii definesc puterea ca abilitatea de a determina un alt actor să
facă ceva-sau capacitățile necesare pentru a influența un actor.

V. Liberalismul o promovat un adevărat cult al libertății,a ținut să facă din aceasta o valoare
supremă și a fost-în epoca modernă și contemporană –cel mai consecvent apărător al
libertăților individuale ale omului.În ciuda complexității și a diversității sale,politica liberală

15
Joshua S.Goldstein,Jon C.Pevehouse,Relații Internaționale,Polirom Iași,2008,pp.150-151.
11
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

în toate domeniile poate fi descrisă ca una de promovare a libertății individuale,de

liberalizare,adică de reducere a constângerilor.Nu întâmplător numele acestei politici și
direcții de gândire economico-socială evocă termenul ”liber”:libertatea este scopul său
major,valoarea care garantează și dă sens tuturor celorlalte valori,iar liberalizarea este axa sa
principală de acțiune.
Pentru liberali,omul este și trebuie să rămână liber-aceasta este,în ochii lor,prima lege și
primul imperativ politic.
Politica liberală guvernată de acest principiu al amplificării libertății individuale a fost unul
dintre principalii factori ce au condus la succesul ofensivei de limitare a puterii arbitrare a
autorității și a comunității asupra individului,de afirmare a drepturilor omului și a autonomiei
opțiunii personale în chestiuni politice,juridice,morale și spirituale.
Pe plan politic,strategia liberalismului a contribuit inițial la combaterea absolutismului
monarhic, a dreptului,de origine feudală,al regelui și al aristocrației de a-și impune voința
arbitrară asupra cetățenilor.În centrul acțiunilor desfășurate de liberali în această direcție a stat
idealul constituționalismului,care cerea limitarea precisă a prerogativelor și a puterii
autorităților,ca și a elitelor nobiliare printr-o Constituție menită să garanteze drepturile și
libertățile individuale,autonomia deplină a persoanei în interiorul sferei sale
private.Principalul mijloc instituțional de realizare a îngrădirii și supravegherii puterii politice
centrale a fost introducerea democrație parlamentară,ale cărei organisme-în primul rând cele
formate din reprezentanții aleși ai cetățenilor-urmau să asigure suveranitatea populară (în loc
celei exercitate de rege sau de elita socială),controlul membrilor comunității asupra
conducătorilor acesteia (care trebuiau să-și exercite prerogativele numai în sfera publică și
numai conform legii fundamentale aprobate de populație) și protecția libertăților persoanei
”împotriva tiraniei conducătorilor politici”(Mill).
Prin instituirea regimului politic constituțional și instaurarea democrației
parlamentare,problema apărării libertății individuale nu a dispărut,ci s-a modificat numai: în
locul prevenirii arbitrarului sau abuzurilor absolutismului regal și ale aristocrației,se impuse
prevenirea arbitrarului și abuzurilor reprezentanților aleși,și mai ales ale puterii executive.
Sarcina politicii liberale s-a transformat în mod corespunzător: în loc de a lupta împotriva
privilegiilor aristocratice și a despotismului monarhic,liberalii au angajat lupta împotriva
abuzului de putere și a dictaturii ”aleșilor poporului” sau ale ”dictatorului popular”.
În sfârșit,liberalii au prevăzut consecințele nefaste ale ”puterii populare” pentru care au
militat partidele de stânga,putere care,în numele democrației ”maselor largi”,monopoliza
conducerea economiei,a vieții sociale și bineânțeles a activităților politice. Concentrarea
întregii puteri economice,sociale și politice în mâinile statului ”popular” (comunist) nu poate
duce-au avertizat liberalii și avertismentul a avut valoare profetică-decât la o dictatură a
birocrației care exercită efectiv funcțiile de conducere și,prin aceasta,la anularea libertății
individuale.
Liberalismul este,prin urmare,principala mișcare politică și intelectuală care a dus
consecvent,în perioada modernă,lupta împotriva absolutismului politic,a dictaturii și a
abuzului de putere,într-un cuvânt,împotriva tuturor formelor de autoritarism care afectează
libertatea individuală.Ceea ce este comun tuturor ofensivelor antiautoritariste declanșate de
12
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

liberali-din secolul XVII și până în prezent-este respingerea etatismului,adică a concentrării

exagerate a puterii în mâinele aparatului de stat și deci a conducerii statului.Ei au înțeles
foarte devreme că,indiferent dacă puterea de stat este exercitată de un monarh absolut,de o
elită oligarhică (aristocrația,spre exemplu),de reprezentanți aleși (chiar de majoritatea) sau de
un partid ”popular” (ca cel comunist),exercitatea nelimitată a acestei puteri duce la despotism;
în consecință firul roșu al politicii liberale l-a constituit totdeauna combaterea puterii
nelimitate a autorității (de stat),limitarea strictă a influenței acesteia și apărarea libertăților
individuale.Respectul contemporan pentru drepturile și libertățile omului,recunoașterea
autonomiei cetățenilor în sfera vieții private și suspiciunea generală față de etatism sunt
achiziții moderne pentru care meritul principal,în măsura în care poate aparține unei mișcări
politice anume,revine liberalismului.
Se prea poate ca la nivel extrem de academic,mai cu seamă dacă sânt invocate și
precedentele istoriei gândirii politice,liberalismul să mai păstreze un rest de coerență.În lumea
reală însă liberalismul a exploadat deja dintr-o diversitate caleidoscopică de idei,principii și
valori .Liberalismul este un proiect care se definește continuu pe sine.Și nu altfel stau
lucrurile cu reprezentanții săi cei mai marcați din secolul XX.Scrierile lor mărturisesc acest
efort continuu de reconstituire retrospectivă a unei tradiții care să justifice și să informeze
propiul lor demers.Dar acest lucru nu înseamnă,desigur,că liberalismul teoretic al secolului
nostru,oricât de clasizant va fi fost acesta,este lipsit și el de probleme de identitate.
Liberalismul,în totalitate sau în parte,a devenit o sursă de legitimitate pentru grupuri politice
și intelectuale din cele mai variate.În același timp însă,același liberalism pare să fie în pragul
unui nou set de mutații al căror rezultat ar putea prea bine să fie un nou declin deghizat în
evoluție,cumva în maniera ”noului liberalism” al sfârșitului de secol XIX.

VI. Liberalismul-în special în forma sa clasică-este teoria politică a modernității. Postulatele

sale sunt cele mai tipice trăsături ale vieții moderne-individul autonom și importanța pe care o
acordă libertății și infinității,creșterea bunăstării și orizontul tot mai larg al invenției și
inovației,mașinăria guvernamentală care este deopotrivă indispensabilă vieții civile și
reprezintă o amenințare la adresa acesteia.
În ciuda faptului că este teoria dominantă a vremurilor moderne,liberalismul a avut
întotdeauna rivali intelectuali și politici serioși.În felurile lor diferite,conservatorismul și
socialimul reprezintă tot reacții la provocările modernității,iar rădăcinile lor pot fi găsite
departe,în crizele Angliei secolului al XVII-lea,deși s-au cristalizat în tradiții închegate de
gândire și practică numai după Revoluția franceză.Atât gânditorii conservatori cât și cei
socialiști au dus critici pertinente viziuni și societății liberale care pot fi înțelese și întemeiate
numai în contextul istoric în care toate cele 3 tradiții au luat naștere.
Conservatorii au disprețuit uneori reflecțiile teoretice asupra vieții politice,sugerând că în
materie de politică cunoașterea se reduce la cunoașterea practică deținută de clasa
conducătoare tradițională și care se referă la felul în care trebuie conduse problemele statului-
această formă de cunoaștere netrebuind articulată și coruptă de către sistematizarea
rațională.Cu toate acestea,gândirea conservatoare a sec.al XIX-lea și al XX-lea este la fel de
sistematică și de reflexivă ca și cea care caracterizează tradiția liberală,conținând observații
13
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

care s-ar putea dovedi foarte profitabile pentru gândirea liberală.În scrierile lui Hegel,Burke,
de Maistre,Savigny,santayana li Oakeshott-conservatori cu toții,fie și numai prin spiritul
comun de reacție împotriva exceselor raționalismului liberal-găsim multe critici incisive
excesive pe care gândirea liberală le neglijează spre propria sa pierdere.Aceste critici
conservatoare reprezintă niște corecții de neprețuit aduse iluziilor caracteristice liberalismului,
dar adeseaori ele nu sunt dominate de un tip de nostalgie și de quihotism pe care nici un
liberal nu le poate suporta și uneori exprimă o înțelegere greșită a însăși naturii liberalismului.
În multe sensuri,gândirea socialistă devine ecoul vocii conservatoare în deplângerea faptului
că industria și comerțul au dislocat vechile moduri de viață populare.Studiul lui Friedrich
Engels privind condițiile de trai ale clasei muncitoare engleze este remarcabil atît pentru felul
global în care prezintă viața preindustrială cât și pentru modul ân care dă seama de depravarea
și mizeria contemporană.Atât scriitorii conservatori,cât și cei socialiști tind să vadă în viața
britanică,undeva între secolul al XVI-lea și secolul al XIX-lea,a Mare Transformare,în care
formele sociale obștești au fost spulberate de valul individualismului și al apariției noilor
clase.Spre deosebire de conservatori,socialiștii sunt în general parte optimiști vizavi de
consecințele sociale ale industrializării și privesc abundența pe care o face posibilă industria
ca pe o condiție necesară a progresului spre o societate egalitaristă și fără clase.Dar,ca și
conservatorii,și spre o societate egalitaristă și fără clase.Dar,ca și conservatoriii,și deosebire
de liberali,socialiștii repudiază în mare măsură individualismul abstract pe care îl găsesc în
gândirea liberală și resping ideea liberală a societății civile în favoarea concepției unei
comunității morale.Dacă socialiștii au fost întotdeauna mai optimiști decât conservatorii în
ceea ce privește proiectele politice,în Anglia și Europa secolului al XIX-lea ei se aflau de
partea conservatorilor în reprezentarea epocii liberale ca pe un episod,o fază de tranziție în
dezvoltarea socială.
Cea mai mare slăbiciune a ideilor socialiste și conservatoare este de găsit tocmai în
concepția privind alternativa la orânduirea liberală.Pe la jumătatea scolului,modele
individualiste în viața economică și socială se răspândiseră în cea mai mare parte a Europei și
nicăieri nu mai există o orânduire socială tradițională în care legăturile comunitare să fi rămas
intacte și care să facă obiectul unei apărări unei apărări conservatoare.Acolo unde
conservatorismul se bucura de succes politic-cum a fost în cazul lui disraeli și al lui Bismark-
el își obține victoriile printr-o domesticire pragmatică a vieții individualiste și nepunând în joc
nimic asemănător revoluției antiliberale la care visa Diraeli și încă niște conservatori
romantici.Atunci cînd,în 1914,orânduirea liberală in Europa s-a prăbușit,ea a fost înlocuită pe
aproape întreg continentul de un modernism brutal,grotesc și care (în Germania) a dus la
genocid,care a rupt legătura cu tradițiile morale și legale occidentale și care,oriunde și-a
aplicat politica,a instituit a anomie hobbesiană (mai degrabă decât o reconstrucție a legăturilor
comunitare).
Ca alternative la societatea liberală,conservatorismul și socialismul trebuie considerate
eșecuri,deși amândouă conțin idei pe care tradiția intelectuală liberală le poate folosi cu
succes.Probabil că cel mai valoros element conservator este critica progresului-ideea că
dezvoltarea cunoașterii și a tehnologiei poate fi folosită cu aceeași ușurință în scopuri crude și
nefaste,cum au fost Holocaustul și Gulagul,ca și în scopul îmbunătățirii și al eliberării.
14
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

Atacurile conservatoare și socialiste la adresa liberalismului au un rol esențial în

semnalarea deficiențelor gândirii și societății liberale.Ele ar trebui,în primul rând,să ne ajute
să rezistăm tentației de a presupune că societatea liberală trebuie identificată vreodată cu
forma sa istorică îmtâmplătoare.Trebuie ca gândirea și practica liberală să fie gata să adopte
perspective conservatoare și radicale,atunci când acestea servesc intereselor liberale și sunt
cerute de circumstanțele istorice în care se află societățile liberale însele,pentru ca să putem
pleda în favoarea acestor din urmă 16.

VII.Ca teorie politică a modernității,liberalismul nu mai este un răspuns adecvat la dilemele

perioadei postmoderne.Pe de o parte liberalismul a fost teoria politică a modernității care a
încercat să proiecteze idealul domniei legii din sfera internă în sfera internațională și-au
propus instituționalizarea securității collective,cu speranța că agresiunea va fi astfel balansată
prin cooperarea tuturor membrilor acestui sistem 17.
În anii ’80 a apărut o nouă critică la adresa realismului.Abordarea a accentuat importanța
instituților internaționale în reducerea conflictelor pe care realiștii le presupun inerente în
sistemul internațional.Raționamentul este bazat pe ideea liberală că urmărirea câștigurilor
mutuale pe termen lung este deseori mai rațională decăt maximizarea cîștigurilor individuale
pe termen scurt.Abordarea a devenit cunoscută ca ”instituționalism neoliberal” sau
neoliberalism.
Abordarea neoliberală diferă de abordările liberale anterioare prin faptul că recunoaște
câteva asumpții importante ale realismului-printre ele,faptul că statele sunt actori unitari care
își urmăresc rațional propriile interese într-un sistem anarhic.
Neoliberalii ne spun realiștilor:”Chiar dacă admitem presupunerile voastre despre natura
statelor li motivele lor,concluziile voastre pesimiste nu decurg”.Statele ating cooperare destul
de des,deoarece este în interesul lor să facă asta și pot învăța să folosească instituțiile pentru a
ușura urmărirea câștigurilor mutuale și a reduce posibilitățile de trișare sau de obținere de
avantaje de pe urma altor state 18.
Programul de cercetare neoliberal s-a conturat pe fondul nevoii de reconsiderare și
reconfigurare a teoretizării liberale și instituționaliste,a căror influență intrase într-un aparent
declin.Domeniul Relațiilor Internaționale avea nevoie de o teorie care să abordeze fenomenul
cooperării,imperativ ce a servit drept liant al programului neoliberal de cercetare.
Limitările percepute ale realismului structural contribuie semnificativ la conturarea
programului de cercetare neoliberal,însă confluența agendelor de cercetare și a metodologiilor
între neorealism și neoliberalism nu trebuie să treacă în plan secund faptul că ultimul se
dezvoltă totuși în spațiul reflecției liberale.Termenul ”neoliberalism” este folosit de Joseph
Nye în 1998,iar în același an cercetătorul realist Joseph Grieco folosește sintagma
”instituționalism neoliberal”,în textul unui articol al cărui titlu face referire la ”cel mai nou
instituționalism liberal”.Unii autori preferă să vorbească despre ”instituționalism liberal” fără
alte calificări,acceptând drept implicită continuitatea între cele două programe de cercetare,
mai ”vechi” și mai ”nou”.

Se pot distinge patru mari curente în spațiul liberalismului contemporan:

16
John Gray, Liberalismul,Editura DU Style,București,1998 pp 111-115
17
Ibidem,pp119,
18
Joshua S.Goldstein,Jon C.Pevehouse,Relații Internaționale,Polirom Iași,2008,pp.150-151.
15
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

 liberalismul comercial – suține că liberul schimb și o economie internațională bazată

pe principiile pieței contribuie la dezvoltarea unui climat internațional caracterizat de
pace și prosperitate.Această viziune inspiră,în mare măsură, activitatea organizațiilor
internaționale postbelice,precum și deciziile economice și de politică externă ale
guvernelor democrațiilor occidentale,
 liberalismul republican,ale cărui origini mai îndepărtate se regăsesc în reflecție
internațională a lui Immanuel Kant și care a reprezentat o dominantă a gândirii
internaționale liberale din secolul al XIX-lea,afirmă că statele democratice sunt mai
puțin predispuse să poarte războaie;acest filon teoretic s-a concretizat,în ultimele
decenii,în teoria păcii democratice.
 liberalismul sociologic - insistă asupra procesului prin care comunicarea și activitățile
transnaționale tind să creeze noi solidarități și comunități,în lumea contemporană.
Acest corp de teorie,influent în domeniul studiilor asupra globalizării,evidențiază
presiunea exercitată de societatea civilă asupra guvernelor și interdependența tot mai
accentuată între acestea din urmă,în diverse arii ale vieții internaționale.
 Instituționalismul liberal- considerat,matricea neoliberalismului contemporan în
Relațiile Internaționale.Dacă replierea operată de neoliberali înspre teorii structurale îi
distanțează de corpul clasic al instituționalismul liberal,prioritatea acordată instituțiilor
și viziunea lor relativ optimistă asupra șanselor cooperării internaționale justifică,în
bună măsură,tratarea neoliberalismului drept o variantă ”mai nouă” de instituționalism
liberal 19.
În ciuda multitudinii de surse de conflict în RI,statele cooperează de cele mai multe ori.
Cercetătorii neoliberali se întreabă cum este posibil așa ceva într-o lume anarhică.Ei
încearcă să demonstreze că,și într-o lume de state unitare raționale,pesimismul
neorealiștilor cu privire la cooperarea internațională nu este valid.Statele pot crea reguli
mutuale,așteptării și instituții pentru a promova comportamentul care intensifică
posibilitățile de câștig reciproc.
Neoliberalii folosesc jocul ”Dilema Prizonierului” pentru a-și ilustra argumentul
privind posibilitatea cooperării.Fiecare actor poate câțtiga prin defectarea individuală,dar
ambii pierd când defectează simultan.Comportamentul îngust,autointeresat al fiecăru
jucător conduce la un rezultat rău pentru fiecare,rezultat care putea fi îmbunătățit prin
cooperare.Similar,în RI statele au adesea un amestec de interese conflictuale și
mutuale.Dilema poate fi rezolvată dacă jocul este repetat mereu-un model corect al RI,
unde statele interacționează unul cu altul în mod repetat.
Reciprocitatea este un principiu important în RI care ajută la apariția cooperării
internaționale în ciuda absenței autorității centrale.Prin intermediul reciprocității nu apare
o guvernare mondială,doar sunt implimentate norme și reguli.În securitatea
internațională,reciprocitatea subliniază îmbunătățirea treptată a relațiilor urmărită prin
înțelegerile privind controlul armamentelor și misiunile de menținere a păcii.În EPI,une
cooperarea poate crea mari beneficii prin intermediul comerțului,amenințarea de
restricționare a comerțului pentru practici neloiale este un stimulent puternic pentru state
de a se supune regulilor și normelor.Organizația Mondială a Comerțului funcționează
după acest principiu-statele care defectează de la obligațiile lor,prin creșterea tarifelor,
trebuie să suporte pedepse,permițând altor state să fixeze tarife asupra bunurilor lor 20.

19
Andrei Miroiu,Radu-Sebastian Ungureanu,Manual de Relații Internaționale,Polirom Iași 2006 p.143
20
Joshua S.Goldstein,Jon C.Pevehouse,Relații Internaționale,Polirom Iași,2008, pp152-15
16
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

CONCLUZIE
Liberalismul este individualist,prin faptul că susține primatul moral al persoanei față de
colectivitate;este egalitarist,deoarece conferă tuturor ființelor umane același statut moral
fundamental;este universalist,afirmând unitatea morală a speciei;și este meliorist,deoarece
crede în posibilitatea unei îmbunătățiri continue a vieții umane cu ajutorul gândirii critice.
Pentru o bună înțelegere a liberalismului este esențială existența unei perspective clare
asupra istoricității sale,asupra originilor legate de anumite circumstanțe politice și
culturale și asupra fundamentelor sale strâns împletite cu individualismul european de la
începutul epocii moderne.
Liberalismul nu are o natură sau o esență unică și neschimbătoare,el este totuși definit
de un set de trăsături distinctive care poartă marca modernității și care,în același timp,îl
distinge de celelalte tradiții intelectuale moderne și de curentele politice care le sunt
asociate.Toate aceste trăsături sunt complet intelegibile numai în perspectiva istorică
oferită de cîteva dintre crizele modernității-disoluția ordinii feudale în Europa în secolele
al XVI-lea și al XVII-lea,evenimentele din preajma Revoluției franceze și a Revoluției
amenicane din ultima decadă a sec.al XVIII-lea,emergența mișcărilor de masă
democratice și socialiste din cea de a-doua jumătate a secolului al XIX-lea și eclipsarea
aproape totală a societății liberale.
El constituie o tradiție unitară,tocmai în virtutea celor patru elemente ale concepției
despre om și societate.Aceste elemente sunt definite șe redefinite,relațiile dintre ele
reordonate,iar conținutul lor îmbogățit în diversele etape ale istoriei tradiției liberale și ale
varietății contextelor naționale și culturale,în care adeseori își găsesc o interpretare foarte
specifică.În toată această diversitate istorică,liberalismul rămâne o viziune unitară ale
cărei componente principale nu sunt greu de precizat,decât o sumă de curente și
perspective în cadrul cărora pot fi identificate asemănări de familie.
Natura liberalismului ca o tradiție unică,identitatea sa dată de o concepție durabilă
despre om și societate.Se poate spune că mare parte dintre propunerile liberalilor
interbelici au fost făcute înainte ca vremea lor să fi sosit.Înfrânt de realitățile anilor 1930-
apariția și dezvoltarea regimurilor totalitare și incapacitatea Ligii Națiunilor de a răspunde
provocărilor acestor regimuri-liberalismul pare a trăi o nouă tinerețe la începutul sec.XXI
prin neoliberalism.
Provocarea adresată gândirii postliberale este aceea de a găsi instituțiile care pot ocroti
diversitatea culturală,atât în relațiile dintre state cât și în interiorul acestora.Tocmai în
dezvoltarea teriei politice postliberale,care este sursa acestei provocări,ne punem speranța
recuperării și reînoirii a ceea ce rămâne valoros în gândirea și practica liberală.
Deși liberalismul a fost teoria politică cea mai influentă a perioadei moderne,ea este
slab pregătită pentru a face față dilemelor ce caracterizează contextul postmodernității.
Proiectul liberal-acela de a instaura principiile pe care toți oamenii și toate comunitățile
având concepții diferite asupra binelui și perspective diferite asupra binelui și perspective
diferite asupra vieții pașnice.
Liberalismul constituie cea mai importantă concepție și direcție de acțiune politică din
lumea modernă,liberalismul nu este o doctrină salvatoare:soluțiile ale sunt marcate de
precaritatea,sunt parțiale,relative și failibile;aplicabilitatea lor,atunci când este reală,ceea
ce nu e cazut totdeuna,este limitată drastic-marile întrebări politice ale omului
contemporan își așteaptă încă răspunsul.

17
Facultatea de Istorie și Geografie
Departamentul de Știinte umane și Social-politice
Specializarea : Relații internaționale și studii europene
Anul I, semestrul II, Grupa I

BIBLIOGRAFIA

1. Burchill Scott,Linklater Andrew,Teorii ale Relațiilor Internaționale,Institutul

European, Iași 2008;

2. Goldstein Joshua S.,Jon C.Pevehouse,Relații Internaționale,Polirom Iași,2008;

3. Gray John, Liberalismul,Editura DU Style,București,1998;

4. Gwartney D. James, Richard L. Stroup, Dwight R. Lee,Liberalismul

economic,Humanitas,2008;

5. Iliescu Adrian-Paul,Liberalismul între succes și iluzii,All 1998;

6. Liberalism-http://ro.wikipedia.org/wiki/Liberalism 07.03.2014

7. Miroiu Andrei , Ungureanu Radu-Sebastian,Manual de Relații Internaționale,Polirom

Iași 2006;

8. Vasile Pleșca,Liberalismul și democrația în dezbaterile contemporane,Institutul

European,Iași 2011;

9. https://www.polisci.wisc.edu/people/person.aspx?id=1093 07.03.2014;

10. http://www.joshuagoldstein.com/ 07.03.2014

18