1.

Amenajarea turistica ca factor al dezvoltarii

Definiţie: Amenajarea turistica- un proces dinamic şi complex de organizare ştiinţifică

a spaţiului turistic, luând în considerare relaţiile dintre mediu şi colectivităţile umane,
precum şi toţi factorii care influenţează aceste relaţii.
- Procesul de amenajare turistică are ca obiective:
• armonizarea intereselor turismului cu cele ale celorlalte activităţi economice şi sociale
din teritoriu;
• crearea cadrului necesar dezvoltării turismului şi valorificării optime a teritoriului din
punct de vedere turistic;
• găsirea unor soluţii de multiplicare a efectelor turismului în avantajul economiei globale
a zonei;
• integrarea programelor de dezvoltare turistică în strategia dezvoltării economico-
sociale a teritoriului.
Variabile:
– aptitudinile naturale ale zonei;
– distanţa dintre zona de emisie (de origine a turiştilor) şi zona de recepţie (acest factor
“distanţă” este omniprezent şi cu valoare în creştere în studiile referitoare la amenajarea
turistică);
– potenţialul pieţei (emisia turistică);
– condiţiile economico-sociale ale zonei ce urmează a fi amenajată;
– dimensiunea actuală sau/şi proiectată a implantărilor;
– competenţele decizionale etc.

2. Asia de Sud si structura circulatiei turistice

Conform ultimelor statistici ale Organizatiei Mondiale ale Turismului(UNWTO)

continentul asiatic se situează pe locul doi ca destinaţie turistică şi ca ritm de creştere a
circulaţiei turistice. În cadrul acesteia, cea mai dinamică circulaţie turistică ce provine
din ţările europene se îndreaptă spre Asia de Est şi de Sud. Activitatea turistică se
analizează pe baza unor indicatori ce exprimăcat mai fidel intensitatea, cantitatea şi
calitatea turismului.Aceşti indicatori sunt:- nr turiştilor străini (stabilit de nr vizelor la
frontiere sau nr sejururilor)- veniturile anuale (exprimate în $ SUA)Dupa o analiza
detaliata, s-a dovedit ca cele mai ridicate fluxuri internaţionale(80% din sosiri) din
continental Asiatic se realizează in in partea de Sud – Est aAsiei. Intre aceste tari
Japonia, China si Coreea de Sud ocupa un loc important.Cererea turistică internaţională
se caracterizează prin mari inegalităţişi printr-o orientare preponderentă către ţările
dezvoltate.Ţările în curs dedezvoltare sunt în progres la acest capitol,ele reprezentând
o treime.De asemenea se remarcă tendinţa de creştere a sosirilor,dar cu oevoluţie
diferită.Astfel,între anii 1975-1997,sosirile au crescut de peste 3 ori înAsia de Est şi
zona Pacificului spre deosebire de Asia de Sud ce a înregistrat ocreştere de doar 3
procente (0.70% - 0.73 %).Din punct de vedere al cererii turistice primează Japonia, si
Coreeade Sud, care însuma 61 mil.sosiri în 2005,adică 12 % din total. In Coreea
siChina insa, se înregistrează si cele mai mari creşteri ale capacităţii hoteliere,
aiciformandu-se si lanţurile hoteliere Mandarin,Shanrila si Peninsula.Cu toate acestea,
noul pol asiatic al turismului international prezintaun numar de particularitati,
susceptibile sa-l faca si mai important intr-un viitor apropiat. Exista o mare diversificare
a motivatiilor pentru sejururile in Asia de Est,iar acest lucru contribuie la o mai mica
vulnerabilitate a fluxurilor turistice dinzona.

3. Marele zone turistice si pozitionarea lor pe plan Mondial

 4. Comercializarea ofertei turistice
Oferta turistică reprezintă o sumă de elemente atractive care pot motiva vizitarea lor şi
care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice. În
accepţiunea majorităţii specialiştilor, oferta turistică este alcătuită din:
a) potenţialul turistic dintr-un anumit spaţiu geografic (resursele turistice naturale şi
antropice); b) infrastructura turistică (structurile de cazare, alimentaţie publică, agrement
etc.) şi infrastructura generală, componente prin care poate fi exploatat potenţialul
turistic;
c) forţa de muncă din sectorul turistic, care prin numărul, nivelul de pregătire, structura
după diferite criterii etc., determină valoarea producţiei;
d) serviciile turistice, respectiv, forma sub care se exteriorizează, de regulă, produsele
turistice.
Comercianţii de pe piaţa turistică, în condiţiile specifice ale activităţii turistice,
comercializează doar „imaginea” unui produs şi nu produsul însuşi, deoarece între
momentul achiziţionării produsului şi momentul consumului efectiv al lui există un
decalaj considerabil de spaţiu şi timp. Acest fapt complică oarecum lucrurile, o firmă de
turism deosebindu-se de o firmă comercială propriu-zisă. Firma de turism îndeplineşte,
pe lângă acţiunile de intermediere şi comercializare, şi funcţia de informare –
promovare a acţiunilor turistice. Prin agenţie de voiaj înţelegem o întreprindere
comercială ce are ca scop, pe de o parte, asigurarea tuturor prestărilor de servicii
privind transporturile, hotelurile sau acţiunile turistice de orice fel iar, pe de altă parte,
organizarea de călătorii individuale sau colective, la preţ forfetar, cu un program fie
stabilit de agenţie, fie la libera alegere a clientului.

5. Sezonalitatea in turismul international

Sezonalitatea reprezinta trasatura dominanta a activitatii turistice si trebuie
luata in considerare in formularea politicii de marketing respectiv in procesul de
creeare a produsului turistic si de concretizare a lui, prin prestarea serviciilor
propriuzise.
Sezonalitatea cererii turistice este o realitate obiectiva care marcheaza profund intreaga
activitate a agentilor implicati in turism. Ea se regaseste practic la toate nivelurile
decizionale si intereseaza toti prestaoriii de servicii turistice. Masurile adaptate pentru
ameliorarea sezonalitatii poarta amprenta modului de actiune traditional, caracterizate
in special prin eforturi publicitare facute in directia vanzarii unui produs turistic
insuficient adaptat cererii din extrasezon.
Cauzele sezonalitatii:
 Naturale
( succesiunea anotimpurilor, conditiile de clima, varietatea si
atractivitatea valorilor culturale, periodicitatea manifestarilor (targuri,
festivaluri, etc)
 Economico-organizatorice
(structura anului scolar si universitar, regimul concediilor, cresterea duratei timpului liber
si redistribuirea acestuia, obiceiuri, etc.
Tipuri de oscilatii:
- O singura perioada de sezon
(litoralul: mai-septembrie)
 - Doua perioade de sezon (statiunile montane: decembrie-martie si mai-
septembrie)
- Fara concentrari semnificative (statiuni balneare)
Activitate cu un singur sezon
Metode de cuantificare a sezonalitatii:
-Indicii de sezonalitate
-Coeficientul de concentrare Gini corectat
-Coeficientul de concentrare lunara/trimestriala
Solutii de atenuare a sezonalitatii:
•Dezvoltarea si diversificarea ofertei de programe (atagerea de noi zone in
circuitul turistic, amenajari suplimentare, imbunatatirea serviciilor de agrement)
•Practicarea unor preturi diferentiate (facilitati, gratuitati)
•Intensificarea eforturilor promotionale
•Masuri organizatorice (organizarea manifestarilor stiintifice, cultural- artistice si
expozitionale in extrasezon)

6. Turoperatorii in turismul international.

Piata europeana a sectorului este dominata clar de touroperatorii germani si englezi ,
marile companii de turism , detinatoare a numeroase marci si produse recunoscute.
In Marea Britanie , piata este dominata de cei 4 mari touroperatori ( TUI UK, First
Choice , Thomas Cook , My Travel) care detin aproximativ 75% din vanzarea de
pachete turistice , timp in care , touroperatorii independenti se specializeaza pe produse
de nisa , fara competitie puternica si cu volum de vanzare redus.
Piata germana este una dintre cele mai dinamice din punct de vedere al intermediarilor
de turism , aici actionau cele mai mari companii de organizatori de calatorii turistice din
lume.Ca urmare a fuzionarii companiilor germane cu touroperatorii englezi My Travel si
First Choice , in prezent , primii mari trei touroperatori europeni sunt germani ( TUI ,
Thomas Cook , Rewe).
In Franta , dezvoltarea touroperatorilor este mai redusa decat in alte tari europene,
respectiv Germania si Marea Britanie.Pe piata franceza exista peste 300 de organizatori
de turism. Principalii touroperatori francezi sunt Club Mediterranee , Nouvelles
Frontierea , Sotaire , Chorus Frantour si Charter et C.
In Japonia , turistii au o mare inclinatie spre calatorii in strainatate in grupuri si in sistem
Inclusive Tour.Aceasta se datoreaza mentinerii unor preturi relativ inalte la calatoriile
companiilor aeriene regulate din Japonia , limitarii zborurilor charter in interes turistic ,
reglementarii stricte privind facilitatile acordate transportului aerian , barierei lingvistice
intampinate de japonezi atunci cand calatoresc peste hotare si dorintei acestora de a
vizita mai multe destinatii in cadrul aceluiasi voiaj extern. Pe primele locuri ca marime
se afla: Japon Creative Tours, Jet Tours , Japon Travel Bureaux , Nippon Travel
Agency si Kiuki Nippon Tourist Ltd.
Cel mai mare tur-operator american este AMERICAN EXPRESS TRAVEL, ce face
parte din marea societate de servicii financiare AMERICAN EXPRESS.
În Republica Moldova majoritatea firmelor turistice realizează funcţii de intermediari în
procesul de distribuţie şi comercializare a produselor turistice. Printre tur-operatorii cu
prioritate se evidenţiază două companii: S.A. „Moldova-Tur” şi Holdingul
„Moldsindbalneotur”.
7. Bazinul mondial al ofertei turistice.
I. Bazinele tradiţionale: -europa occidentala; tarile nord-americane; localizari turistice
ale lumii a treia.
II. Bazinele noi: -localizari periferice; -localizare îndepartata; -localizare de pionerat.
Europa occidentala reprezinta principalul bazin traditional. În cadrul lui distingem mai
multe zone:
-zona mediteraneana reprezinta cea mai mare concentrare turistica din lume,
concentrând peste 1/3 din încarcatura turistica mondiala si ½ din cea regional.
Principalele centre turistice sunt localizate în zonele de tarm, dar bazinul mediteranean
cuprinde si mari centre urbane (roma, venetia, florenta, granada, cordoba,atena).
Grecia reprezinta poate tara cu cele mai vechi traditii în turism. O atractie deosebita, pe
lânga zonele litorale, o reprezinta atena (cu împrejurimile), pelopones si insulele rhodos,
creta, ionice, încarcate de marturii ale istoriei si civilizatiei elene. Pe litoralul turcesc sunt
construite statiuni climaterice si balneoclimaterice: antalya, adana, taarsus.
-Zona fatadei atlanticului de nord este caracterizata mai ales de un trafic intern si mai
putin de cel international, precum si de o dispersare a zonelor predominant turistice. Se
întâlnesc statiuni litorale pe coasta atlantica a spaniei (san sebastian), în franta :
biarritz, deauville, marea britanie : whithy bay, south shilds, east bourne, brington.
Principalele orase ale europei de n-v concentreaza în jurul lor localitati de un real
interes cultural si istoric: parisul cu versailles si chartres, iar londra cu oxford si
cambridge.
-Arcul alpin situat în centrul europei concentreaza cea mai mare parte a turismului
montan (în special în timpul iernii, pentru sezonul de schi). În aceasta zona principalele
statiuni cu flux mare de turisti si amenajarile turistice importante se întâlnesc în: franta
(grenoble, chamonix); în italia (cortina d'ampenzzo, courmayeur); în germania (
garmisch partenkirchen, mittenwald ); în austria ( kitzbuhal).
-Europa orientală- de un interes deosebit sunt statiunile din marea neagra, atât de pe
litoralul românesc, cât si de pe cel bulgaresc (varna, burgas, nisipurile de aur) sau din
carpatii românesti. Afluxul de turisti provine din germania, polonia, cehia, slovacia, csi.
Bazinele noi:
-Partea sud-estica a bazinului mediteranian, zona înca afectata de evenimente politice
ce au stopat pentru o perioada turismul international.
-Australia si noua zeelanda sunt vizitate mai ales de europeni (britanici). Zonele cele
mai vizitate sunt în australia : marile orase (camberra, sydney, melbourne), zonele
litorale, bariere de corali; în noua zeelanda : orasele auckland, christchurch, statiunile
pentru cure balneare cu ape termale (rotorna, tanpo) sau statiuni pentru practicarea
sporturilor de iarna.
-Asia. Acest continent s-a remarcat, în primul rând, prin turismul cultural generat de
multimea marturiilor istorice, la care se adauga turismul religios (religiile: islamice,
budiste, hinduse) sau turismul montan sau maritim-balnear.
8. Principiul de sistem in turism.
Abordarea sistemică a turismului presupune existenţa şi funcţionarea turismului ca
sistem în cadrul supersistemelor: economic, social, politic, tehnologic şi ecologic.
Astfel turismul este abordat ca sistem. După Cloude Kaspar „evoluţia enormă a
turismului ne demonstrează tot mai des multitudinea influenţelor determinante asupra
dezvoltării sale. Devine importantă găsirea metodelor de cercetare, care ar ţine cont de
diferite interacţiuni şi ar permite raţionalizarea terminologică a conceptelor şi a
dezvoltării fenomenelor globale”.
Potrivit aprecierilor lui Caspar, sistemul „Turism” este constituit din două subsisteme
interne:
- subiectul turismului, care de fapt este consumatorul produselor turistice cu toată
multitudinea motivaţiilor turistice;
- obiectul turismului, compus din trei elemente: localităţi turistice, întreprinderi turistice şi
organizaţii turistice (structuri internaţionale care reglementează activitatea turistică).
Conexiunea sistemului „Turism” cu economia este reciprocă şi permanentă. Este
evident că, odată cu creşterea veniturilor reale, sporeşte cererea turistică, iar
repartizarea mai proporţională a veniturilor în societate contribuie la creşterea numărului
de turişti. Stabilitatea valutei este un element important al sistemului „Turism”, deoarece
oscilaţiile ratei de schimb valutar aduc prejudicii industriei turistice prin diferenţele mari
de preţuri pentru produse şi servicii similare.
Interacţiunea dintre sistemul „Turism” şi mediul ecologic se manifestă prin faptul că
dezvoltarea turistică este în funcţie directă de calitatea mediului înconjurător, iar
turismul de masă reprezintă o sursă de poluare a mediului.
Relaţia dintre sistemul „Turism” şi mediul social se măsoară prin interferenţa diferitelor
tipuri de culturi în regiunile turistice.
În cadrul tehnologiilor moderne cu implicaţie directă asupra sistemului „Turism” se
evidenţiază: - tehnica de transport; - amenajarea tehnică a hotelurilor şi restaurantelor; -
tehnologiile comunicaţionale.
9. Marele zone turistice internationale.
1. Europa Mediteraneană constiuie cea mai puternică aglomerare de centre turistice de
pe Glob, polarizând cam 1/3 din mişcările turistice internaţionale.
 marile centre şi regiuni turistice costiere, balneare în esenţă, ce primesc între 5-
15 milioane de turişti anual, fiecare, atât străini cât şi interni. La egalitate se află :

- Cote d`Azur – între Saint Tropez şi Menton, având ca centre importante

printre altele, Nice, Cannes, Saint Raphael, Antibes şi Monte Carlo; o extindere recentă
a acesteia poate fi considerată coasta joasă a Languedocului, supusă unei amenajări
complexe în anii 1950-1960, cu staţiuni destinate turismului de masă ( Cap d”Agde,
Sete);
 centrele urbane menţionate ca centre foarte frecventate :

- în Italia – Roma, cu Vaticanul şi împrejurimile (grădinile Tivoli); Florenţa Sienna,

Pisa, Arezzo în Toscana; Perugia, Assissi şi Urbino în Umbria; Ravenna, Bologna,
Milano, Verona, Bergamo în Câmpia Padului şi regiunile adiacente; Napoli şi
împrejurimile cu numeroase vestigii şi vulcanul Vezuviu, Palermo, Catania în sud
- în sudul Franţei unde se disting o serie de oraşe mici cu un patrimoniu excepţional
(antic sau medieval): Avignon (capitală temporară a papalităţii în sec. XIII), Arles, Aix-en
Provence, Narbonne;
2. Europa Atlantică. Se disting şi aici mai multe tipuri de centre :
- faţada maritimă a Oceanului Atlantic, cu centre balneare de interes local, ce
primesc milioane de turişti anual. Se disting două regiuni clar conturate: Bretagne, în
special coasta sud-vestică (Lorient, Quimper, Pornichet) frecventată mai ales de către
francezi
- marile centre urbane constituie o a doua categorie. Se disting net Parisul şi Londra
(peste 10 milioane de turişti anual fiecare), plăci turnante ale turismului mondial,
concurând, cele mai atractive centre din Europa mediteraneană.
3. Marile centre şi regiuni turistice ale Europei Răsăritene. Centrele turistice litorale sunt
specifice în primul rând în lungul coastelor Mării Negre, unde vin atât turişti interni, dar
şi internaţionali.
4. Marile centre şi regiuni turistice nord-americane
a) centrele balneare tradţionale:
- coastele atlantice primesc in fiecare vară milioane de americani, din megalopolisul
Boswash mai ales, atat in vacante, cat mai ales in week-end. Frecventa maximă a
statiunilor de profil se inregistrează intre Portland (Maine) şi Norfolk (Virginia), cu plaje
amenajate sau numeroase porturi de agrement.
b) centrele urbane sunt tot mai vizitate, deşi par oarecum monotone, şi nu au nimic din
stralucirea oraşelor din Lumea Veche. Câteva metropole americane primesc, fiecare,
cateva milioane de turisti anual, mare parte străini: New York, datorită rolului sau in
economia mondială
5. Centrele turistice de la mari distaţe
Africa Occidentală, in primul rand Senegalul (aria din jurul oraşului Dakar, estuarul
fluviului Casamance), Cote d'Ivoire (aria din jurul oraşului Abidjan) integrate in turismul
standard al complexurilor hoteliere internationale.

10. Caracteristicile turismului pe plan

mondial, reflectate de Conferința de
la Manila.

11. Rolul statului in turism

 Înca de la sfârsitul secolului trecut, dar mai ales în perioada interbelica si pâna în
zilele noastre, dezvoltarea turismului a atras atentia cercurilor guvernamentale din
diverse tari cu potential turistic, care au început sa traga importante foloase de pe urma
acestei activitati. Cu toate acestea, problema promovarii turismului a fost lasata în
întregime în seama initiativei private, fara o coordonare pe plan central a eforturilor
institutiilor si firmelor care participau la dezvoltarea turismului (companii feroviare si de
navigatie maritima, firme hoteliere, asociatii de propaganda, turing-cluburi etc).

În afara rolului de coordonator (de exemplu în cazul încheierii unor acorduri

guvernamentale de colaborare turistica, a elaborarii unor proiecte de legi, decrete etc.
legate de reglementarea unitara pe plan national a activitatilor turistice etc), statele
exercita totodata o importanta functie de dezvoltare a turismului si în politica de investitii
si amenajari turistice. Este vorba de coordonarea eforturilor investitorilor pentru
realizarea unor amenajari turistice de mari proportii, cum este cazul crearii unor noi
zone si statiuni de interes turistic, - montane sau de litoral, - unde dezvoltarea
infrastructurii turistice (dotarea retelei de cai ferate, de autostrazi, sosele, canalizare,
aeroporturi, asigurarea echilibrului ecologic etc.), depaseste puterea financiara a
agentilor economici investitori.

Direct sau indirect, statul are un rol însemnat si în procesul de orientare a cererii
turistice. Turismul modern este produsul direct al dezvoltarii social-economice a tarilor,
respectiv al unui nivel determinat de venituri, al unui timp i liber sporit etc. Dezvoltarea
turismului de masa a creat probleme serioase cu privire la sezonalitatea cererii turistice
si la esalonarea concediilor si vacantelor; statele au facut si continua sa faca eforturi
pentru rezolvarea acestor probleme.

Statele participa la actiunile de promovare a turismului si prin procesul elaborarii

diverselor reglementari legate de activitatea turistica. Importantele beneficii pe care le
aduce turismul economiilor nationale au determinat majoritatea tarilor sa faciliteze
dezvoltarea circulatiei turistice internationale, prin desfiintarea sau simplificarea la
maximum a formalitatilor de trecere a frontierei nationale pentru turistii straini.

Evident, legislatia turistica trebuie sa tina pasul permanent cu orientarea si

dezvoltarea în perspectiva a circulatiei turistice si cu noile circumstante în cadrul carora
se deruleaza fluxurile turistice.

12. Zona Pacificului si circulatia turistica internationala

Analizând dinamica ratei de creștere a sosirilor turiștilor internaționali pe regiuni în

perioada anilor 2008-2015, observăm că liderismul la capitolul dat îi aparține regiunii
Asia-Pacific. În pofida faptului că această regiune, de asemenea cu alte regiuni, a fost
afectată de criza mondială financiară din 2008-2009, ea a manifestat cea mai mică rata
de descreștere (doar -1,6%), comparând cu altele: -5,1% în Europa, -5,4% în Orientul
Mijlociu și -4,7% în Americii. În același timp, rata de creștere medie pe perioada de
analiză a constituit 5,5%, deci cea mai înaltă între regiuni.
 Analizând dinamica sosirilor turiștilor internaționali și veniturilor asociate în termeni
absoluți în ultimele 20 de ani, notăm că în Asia-Pacific sosirile internaționale s-au
majorat de la 82 mln în 1995 până la 278 mln în 2015, deci de 3,4 ori, iar veniturile au
crescut și mai mult de la 77 mln în 1995 până la 372 în 2015 (de 4,8 ori).

Analiza turismului emițător din Asia-Pacific, ne sugerează faptul că acesta preea

liderismul de la regiunea Americilor, însă rămâne în urma Europei. Turismul emițător din
Asia-Pacific, de asemenea turismului receptor, a crescut de la 24,7 mln în 1980 până la
204,5 mln în 2010, deci de 8,3 ori și se prevede a fi majorat de 2,6 ori către 2030,
constituind 541 mln persoane. Se observă și faptul că ambele fluxuri de turism –
receptor și emițător – sunt aproape a fi egale.

13. Indicatorii de cuantificare a pietei turistice

Piaţa reprezintă un teritoriu în cadrul caruia se desfăşoară activităţi comerciale,

schimburi de mărfuri. Pornind de la sensul său iniţial, piaţa, cu timpul, a înregistrat o
amplificare în semnificaţii ajungând în acest moment să grupeze activităţile unei serii de
persoane angajate în relaţii de afaceri, tranzacţionând una sau mai multe mărfuri în
acelaţi timp sau existând în raportul vânzare-cumpărare mai multe personae.

Piaţa turistică poate fi abordată din perspectiva formelor standard de comerţ

enumerate mai sus sau la nivelul firmelor de specialitate- agenţiile turistice, tour-
operatorii, intermediari în cazul cărora se urmăreşte volumul, gradul de saturaţie şi cota
de piaţă. Complexitatea activităţii pieţei turistice se poate măsura prin evaluarea
cantitativă şi calitativă cu ajutorul mai multor indicatori ce pot fi simpli, sub formă de
medii, structuri procentuale etc. Indicatorii pieţei turistice pot fi clasificaţi în următoarele
grupe:

 Indicatori principali – se referă la cererea şi oferta ce măsoară tendinţele pieţei în

timp şi spaţiu;

 Indicatorii corelaţiei - prin intermediul lor fiind posibilă calcularea gradului de

utilizare a capacităţilor turistice instalate;

 Indicatori ai efectelor directe şi indirecte ale turismului asupra economiei pe

anumite sectoare cat şi în mod general.

Pentru a se determina piaţa turistică, în practică, se folosesc indicatorii capacităţii,

potenţialului şi volumului acesteia.

Capacitatea pieţei turistice (Cpt) reprezintă cerinţa pe o piaţă a unuia sau a mai
multor produse turistice fără să se tină cont de preţul produsului şi a venturilor
consumatorilor.

Se determină ca produsul dintre numărul consumatorilor potenţiali (Nc) şi

capacitatea medie de consum(Kc).
 C pt = N c * K c

14. Contractul de cooperare in turismul international

Contractul in turismul international este acordul de vointa realizat intre parteneri

din state diferite ce genereaza raporturi juridice.

Delimitarea contractelor internationale de cele de turism intern este asigurata

prin elemente de internationalitate, care, cumulate cu elementele de comercialitate, dau
specificitatea unui contract de turism international.

Contractul de turism international are si unele caracteristici juridice comune cu

dreptul comercial intern:

a) caracterul bilateral care genereaza obligatii reciproce intre parti;

b) translativitatea prin care se exprima acordul privind transmiterea unui drept

de proprietate;
 c) titlul oneros, fiecare parte obtine un avantaj patrimonial;

d) comutativitatea, partile cunosc sfera drepturilor si obligatiilor ce le revin

fiecaruia din momentul perfectarii actului juridic.

Elementele contractului de turism international

Orice contract de turism international presupune si impune in acelasi timp

intrunirea urmatoarelor elemente:

· Capacitatea partilor, fie ele persoane juridice sau fizice, de a contracta si de a

participa la acte si fapte de turism international;

· Consimtamantul partilor manifestat prin vointa lor juridica, adica acordul de vointa
pentru incheierea unui contract;

· Obiectul contractului (inclusiv pretul), care desemneaza prestatia la care una sau
ambele parti se obliga prin contract. Aceasta consta in “a da” sau “a nu da” si “a nu
face”;

· Cauza, care e obligatoriu licita, dar si morala pentru validitatea contractului, fiind
de fapt scopul consimtamantului;

· Forma scrisa a contractului incheiat, care e consacrata prin Legea nr.1/1971,

art.28, si impusa atat contractului incheiat intre prezenti, cat si celui incheiat absenti
prin corespondenta.

· Limbajul contactului si al corespondentei comerciale: fie limba uneia dintre parti, fie
o limba de circulatie internationala.

Legea aplicabila contractului

Pe baza principiului lex voluntatis consacrat in majoritatea legislatiilor nationale,

partile contractuale pot stabili explicit sau implicit legea care sta la baza formarii,
executarii si stingerii obligatiilor contractuale.

Stipularea in contract a legii aplicabile evita aparitia conflictului de legi ce ar

putea sa apara ca urmare a caracterului international al contractului de turism.

Partile contractului de turism international pot conveni ca unele clauze din

contract sa fie supuse unui sistem de drept si altele unui alt sistem de drept. In acest
sens, optiunea lor se impune organului de justitie, care nu o poate corecta decat in
cazuri de exceptie.
 Legii contractului de turism international i se supun nemijlocit urmatoarele
aspecte:

1. regimul juridic al consimtamantului;

2. obiectul si cauza contractului;

3. efectele contractului;

4. executarea si stingerea obligatiilor contractuale.

In ceea ce priveste capacitatea partilor unui contract de turism international, ea

este guvernata de legea nationala a persoanei fizice sau legea sediului persoanei
juridice.

15. Dinamica si definitiile turismului international

Turism internațional - reprezintă acţiunea de deplasare temporară a rezidenţilor
unei ţări în calitate de vizitatori spre o altă ţară, în scopul satisfacerii unor motivaţii şi
consumuri specifice acoperite de activităţi de producţie generatoare de venituri în ţara
de destinaţie. Motivaţiile şi consumurile specifice exclud pe cele legate de prestarea
unor activităţi lucrative.
Turistul internaţional - un vizitator temporar care locuieşte cel puţin 24 de ore
într-o ţară străină şi ale cărui motive de călătorie pot fi grupate în: - loisir (agrement,
vacanţă, sănătate, studii, religie, sport); - afaceri; - familie; - misiune.
Dinamica turismului internațional
Turismul internațional, începând cu mijlocul secolului al XX-lea și până în
prezent, manifestă tendința constantă de creștere în ponderea și semnificația sa în
economia mondială, necotând șocurile eventuale de ordin socio-economic, politic sau
natural ce intervin, periodic, în economia mondială. În dinamica sosirilor turiștilor
internaționali (vizitatorii care rămân peste noapte (overnight) și care călătoresc pe
destinații internaționale) se observă majorarea continuă, de la 25 milioane în 1950 până
la 278 milioane în 1980 și 1 322 mln. în 2017. Astfel, numărul turiștilor internaționali s-a
majorat mai mult de 50 de ori, în comparație cu anul 1950. Organizația Mondială a
Turismului este optimistă, prognozând creșterea numărului turiștilor internaționali către
anul 2030 până la 1,8 miliarde.
Creșterea în numărul turiștilor s-a oglindit în veniturile sumare din partea
turismului internațional în economia mondială. În anul 1950 acestea au constituit circa
2,1 miliarde $, iar în 2014 deja aproape 1,3 trilioane $. Din aceasta dinamică constatăm
că veniturile sumare din partea turismului internațional în economia mondială s-au
majorat în perioada anilor 1950 – 2014 cu circa 650 de ori.
 16.Legislatia turistica: functii,particularitati.
Astfel, conform Legii Turismului din Republica Moldova (art.4 cap. II) au fost
determinate atribuţiile Parlamentului, care, prin crearea şi perfecţionarea bazei juridice
în turism, va contribui la asigurarea unor condiţii economice favorabile pentru activitatea
agenţilor economici din turism. Au fost determinate atribuţiile Guvernului R.M. în
domeniul turismului, reflectate prin funcţii de promovare turistică a ţării şi utilizare
raţională a resurselor turistice, de realizare a măsurilor de protecţie a mediului
înconjurător şi asigurare a protecţiei turiştilor, de susţinere a proiectelor de dezvoltare a
infrastructurii turistice şi colaborare internaţională în domeniul turismului şi de
administrare a activităţilor de turism în Republica Moldova.
Adoptarea Legii Turismului nr. 798 – XIV din 11.02.2000 de către Parlament poate fi
considerată un prim pas spre argumentarea şi promovarea politicii statului pentru
dezvoltarea turismului în Moldova. Legea Turismului determină dimensiunile şi
strategiile dezvoltării în continuare a cadrului juridic în turism şi creează condiţii legale
pentru promovarea turismului în Republica Moldova. La elaborarea proiectului Legii
Turismului a fost determinată concepţia acestui document. În etapa iniţială au fost
consultate legi similare din Franţa, Germania, Rusia, Ucraina, România, Turcia şi
Bulgaria.
17.Circulatia turistica pe plan mondial
Circulaţia turistică internaţională se integrează în structura circuitului economic mondial
al comerţului cu servicii internaţionale, care mai este numit şi “comerţ invizibil”.
Circulaţia turistică reflectă manifestarea efectivă a cererii turistice care, de fapt, poate fi
caracterizată prin două concepţii de bază: cererea turistică propriu-zisă şi consumul
turistic.
Principalii indicatori ai circulaţiei turistice sunt: numărul de turişti, numărul de zile/turist şi
gradul de ocupare sau coeficientul de utilizare a capacităţii de cazare. Situaţia actuală a
turismului în Republica Moldova se datorează neglijării activităţilor din sfera serviciilor şi
absenţei unei politici argumentate în problemele creării infrastructurilor turistice. O
problemă importantă rămâne utilizarea insuficientă a capacităţilor existente. Nivelul
calitativ al capacităţilor de cazare şi venitul obţinut din activitatea turistică plasează
Moldova printre ţările cu un turism nedezvoltat.
Destinatiile preferate de turisti sunt:
Franta,Spania,SUA,China,Italia,Mexic,Germania,Turcia
 Sosirile turistice internaționale au crescut cu 7% în 2017,cea mai mare creștere
de la criza economică globală din 2009 și cu mult peste prognoza pe termen lung
a UNWTO de 3,8% pe an pentru perioada 2010-2020.
 Un total de 1.326 milioane de sosiri turistice internaționale au fost înregistrate în
destinații din întreaga lume, cu aproximativ 86 de milioane mai mult decât în
2016.
 Indicatorii cei mai reprezentativi şi frecvent utilizaţi pentru exprimarea
principalelor caracteristici ale circulaţiei turistice sunt:
a) Numărul mediu de turişti care se exprimă prin raportul dintre suma turiştilor
înregistraţi într-o perioadă dată (ΣT) şi numărul zilelor din perioada respectivă
(n) şi arată intensitatea circulaţiei turistice într-un anumit interval de timp
(calendaristic sau sezon turistic).
b) Durata medie a sejurului se determină prin raportarea numărului de zile/turist
(NZT) la numărul turiştilor (NT) şi reflectă posibilitatea ofertei turistice de a
reţine turistul într-o anumită zonă, regiune sau ţară.

18.Sistemul turistic si mediul

Relieful, reteaua hidrografica, peisajul, resursele naturale de factura balneara,

monumentele naturii etc, la care se adauga si resursele antropice ca monumente de
arhitectura si arta, siturile arheologice si istorice s.a. reprezinta componente ale mediului
ambiant si se constituie in resurse de oferta si atractie turistica, favorizante pentru
desfasurarea unor multiple forme de turism: de la drumetie, odihna si recreere, ia turismul
de sanatate sau cel cultural etc. Cu cat aceste resurse sunt mai variate si complexe, dar
mai ales nealterate si neafectate de activitati distructive, cu atat atractia lor devine mai
puternica si genereaza activitati diversificate, raspunzand, astfel, unor foarte variate
motivatii turistice.

Rezulta ca relatia turism-mediu ambiant are o importanta deosebita, ocrotirea si

conservarea mediului ambiant reprezentand conditia primordiala de desfasurare si
dezvoltare a turismului. Orice interventie distructiva sau de modificare a proprietatilor
primare ale acestuia aduce prejudicii potentialului turistic, care constau in diminuarea sau
anularea resurselor sale, dar si a echilibrului ecologic, putandu-se periclita, in ultima
instanta, sanatatea sau chiar existenta generatiilor viitoare.

Efecte negative:

 Fenomenul poluarii naturii s-a amplificat o data cu patrunderea turismului

automobilistic in locuri pana nu demult inaccesibile pentru acest mijloc de
transport. Abatandu-se de la traseele amenajate de acces, turistii patrund pe,
drumuri ocolite, oprindu-se in poieni pitoresti si provocand distrugerea pajistilor, a
arbustilor si a florei, in general, prin strivirea acesteia sau sub influenta gazelor de
esapament, scurgerilor de ulei etc.
 Conceptia gresita de valorificare a resurselor naturale si, in special a factorilor
naturali de cura afecteaza potentialul turistic, prin exploatarea stiintifica si
nerationala a acestuia si realizarea necorespunzatoare a obiectivelor de investitii
cu caracter turistic, care se concretizeaza prin:

- supradimensionarea statiunilor din punctul de vedere al capacitatilor de primire

si tratament, comparativ cu capacitatea potentialului resurselor destinate unei
exploatari rationale;
 - nerespectarea principiilor generale de protectie si exploatare a substantelor
minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale si termominerale, cum fi:
limitarea zacamintelor in raport cu rezervele omologate de substante minerale
balneare, executarea lucrarilor geologice in conformitate cu prevederile
cercetarilor si proiectelor de specialitate, evitarea exploatarii zacamintelor pana la
epuizare, protejarea si evitarea altor actiuni care pot conduce la degradarea
factorului de cura (exemplu, namolurile terapeutice), asigurarea perimetrelor
hidrogeologice si sanitare ale resurselor impotriva unor agenti poluanti etc.

 Dezvoltarea nesistematizata a localitatilor turistice, in special a statiunilor, neajuns

ce se caracterizeaza prin:

- proiectarea necorespunzatoare a obiectivelor de investitii cu caracter turistic;

- stabilirea de amplasamente neadecvate pentru baza materiala turistica;
- realizarea de constructii inestetice, neadaptate specificului arhitectonic traditional
sau specificului etnografic si natural al zonei;
- ocuparea intensiva a spatiului cu constructii turistice etc.

Toate aceste actiuni au ca rezultat o supraincarcare a teritoriului cu instalatii

turistice, afecteaza echilibrul ecologic, conduc la urbanizarea statiunilor.

 Amenajari deficitare pentru vizitarea pesterilor - obiective de mare atractivitate

turistica, executate fara respectarea tehnicii specifice unor astfel de lucrari.
Efectele rezultate constau in degradarea totala sau partiala acestora, cum este
cazul pesterilor Muierii (Muntii Parang), Ialomitei (Muntii Bucegi) s.a.

19.Sistemul de distributie a produsului turistic in cadrul turismului international

Termenul de distributie desemneaza ansamblul mijloacelor si operatiunilor care asigura
punerea la dispozitia utilizatorilor sau a consumatorilor finali a bunurilor si serviciilor
realizate de catre firmele producatoare, canalele de distributie indicand drumul ce
urmeaza a fi parcurs intre producator si destinatarul final sunt reprezentate de
organizatii implicate in procesul de punere la dispozitie a produsului turistic in vederea
utilizarii acestuia. In fond distributiei ii revine rolul de a regulariza miscarea bunurilor
intre productie si consum, permitand producatorului sa-si orienteze activitatea si
consumatorilor sansa de a alege dintr-un sortiment larg produsele si serviciile ce
corespund cel mai bine nevoilor si exigentelor lor.
Studiul circuitelor de distributie in turism, comporta analiza intermediarilor si a diverselor
organisme interesate in miscarea titlului produsului spre utilizator, precum si a
problemelor referitoare la orientarea fluxului acestei miscari
Canalele de distributie in turism sunt:
Agentiile voiaj (turism) sunt implicate in comercializarea produselor turistice,
reprezentand reteaua de detailisti. Sunt considerate agentii de voiaj toate intreprinderile
care se obliga, in scop lucrativ, sa procure calatorilor titluri de transport si servicii
hoteliere pentru efectuarea voiajului sau sejurului. Operatiunile lor tehnice se refera in
principal la vanzarea de bilete pentru orice mijloc de transport si vanzarea de servicii
turistice.

Tour-organizatorul, care dupa confectionarea produsului turistic il vand direct

publicului.
Tour-operatorii (TO) sunt considerati en-gross-istii industriei turistice. Produsul
lor este pachetul de servicii. Tour-operatorii ofera servicii de transport, cazare in hotel si
transfer la si de la mijlocul de transport folosit de turisti. Turistul plateste un pret mai mic
pentru acest pachet decat daca ar face toate aranjamentele necesare pe cont propriu. in
plus, pachetul de servicii cuprinde si servicii de divertisment, plimbari, inchirieri de masini
si alte servicii.

Oferta turistica de pe piata se indreapta si spre alte canale cum ar fi:

1. Sindicatele, care au traditie in difuzarea turismului-vacanta si si-au creat

agentii si tour-operatori proprii;

2. Marile intreprinderi, care dezvolta activitatea oficiilor de voiaj interne; si

unele intreprinderi hoteliere si de transport si-au creat de asemenea un sistem
propriu de mentinere si vanzare a produsului turistic.

3. intreprinderi locale de la niveiul structurilor administrativ-teritoriale care

practica in special turismul social pentru populatia defavorizata;

4. Asociatiile: cluburile, asociatiile sportive, ale pensionarilor, grupuri religioase

(in principal pentru pelerinaje) etc.

Fiecare canal de distributie se caracterizeaza printr-o continua evolutie. Ca urmare

canalul de distributie se impune adaptat continuu la noua conjunctura a pietei,
modificarea acestuia devenind o necesitate atunci cand apar schimbari in ansamblul
criteriilor de cumparare utilizate de cumparator, cand are loc extinderea pietei, intrarea
produsului in faza maturitatii, aparitia unor noi concurenti si a unor noi canale de
distributie etc.
 20.Impactul turismului asupra unui spatiu.

1.Impactul asupra reliefului. In ceea ce priveste relieful, formele impactului antropic de

origine turistica vizeaza modul si locul amplasarii bazelor de cazare, tipul cailor de
acces si actiunea de amenajare a obiectelor si spatiului turistic.

Unitatile de cazare si agrement, ca elemente de habitat cu complexitati variate vor

ocupa arii de marimi diferite. Prin insasi natura constructiei lor ale presupun lucrari ce
modeleaza relieful aferent, indiferent daca este vorba de nivelari, trasari sau consolidari.
Cu cat relieful este mai fragmentat, mai accidentat la scara minora, cu atat coeficientul
de interventie antropica va creste.

2.Impactul turismului asupra climei se manifesta prin fenomenul de crestere a

temperaturii medii anuale in vatra habitatelor umane, regula de la care nu fac exceptie
nici statiunile si localitatile turistice. Influenta poate fi usor decelata in statiunile
amplasate in arealele cu climat de adapost, in mici depresiuni semiinchise. Exista o
grupa de obiective turistice a caror amenajare si exploatare nerationala poate avea
poate avea repercursiuni de ordin climatic catastrofale. Avem in atentie pesterile cu
gheata in care modificarea unor parametri morfologici (crearea unor intrari artificiale,
inlaturarea sau dimpotriva crearea de obstacole in calea vechii circulatiei aerului) cu
aportul masiv de calorii umane (datorita radiatiei calorice a corpului) poate duce la
topirea acumularilor glaciare si disparitia patrimoniului turistic al acestora.

De asemenea, influenta climatului din unele pesteri prin turism (inclusiv prin
introducerea sistemelor de iluminare) are ca rezultat dezvoltarea “florei de lampa”, a
algelor verzi ce tind sa acopere portiuni largi ale peretilor concretionati.

3.Impactul turismului asupra hidrografiei se manifesta in 2 directii principale, din care se

desprind o serie de aspecte particulare. Un prim domeniu este cel cantitativ, cand
actiunea antropica excesiva conduce la epuizarea si deprecierea resurselor, iar cel de-
al 2 vizeaza latura calitativa cand, prin poluare, se modifica parametrii chimici ai apelor.
Principalele forme ale impactului uman sunt:

- deprecierea resurselor de apa subterane prin exploatare excesiva;

- modificari ale drenajelor si structurii acviferelor subterane prin foraje;

- modificari ale drenajelor de suprafata prin amenajari pentru agrement;

- poluarea apelor.

4.Vegetatia si turismul sunt 2 notuiuni adesea inseparabile, particularitatile recreative

ale invelisului vegetal fiind demult recunoscute. Dezvoltarea activitatilor recreative
afecteaza in proportii diferite integritatea si compozitia florei. Astfel, in procesul de
construire a cailor de acces si a bazinelor cu destinatie recreativa vegetatia fasiilor si
arealelor ce intra sub incidenta amenajarii va fi complet inlaturata. Lemnul este folosit
adesea ca material de constructie a cabanelor sau vilelor turistice.

5.Fauna este un alt element component al peisajului cu o sensibilitate deosebita la

impactul turisti. Se cunoaste faptul ca fauna cinegetica si piscicola este o resursa
atractiva propriu-zisa determinand practicarea a 2 variante ale turismului recreativ:
vanatoarea si pescuitul. De modul cum sunt gestionate resursele faunistice ale unui
teritoriu depind relatiile de echilibru si dezichilibru in fondurile date.

Prin practicarea sa intensa, turismul afecteaza si indirect fauna, modificand conditiile ei

de habitat. In biotopuri se produc dereglari urmate de migrarea faunei spre teritorii mai
putin frecventate. Este cazul animalelor mari (urs, cerb, mistret) care isi restrang arealul
populat paralel cu invazia muntilor de catre turisti.

Prin infiintarea gradinilor si parcurilor zoologice sau acvariilor turismul contribuie la

transferul faunei dintr-o regiune climatica in alta si cresterea numarului animalelor in
captivitate.

66. Rolul turismului in economia mondiala

Turismul e considerat, în primul rând, o formă de recreare alături de alte activităţi şi

forme de petrecere a timpului liber care presupune mişcarea temporară a oamenilor
spre destinaţii situate în afara reşedinţei obişnuite şi activităţile desfaşurate în timpul
petrecut la acele destinaţii, de asemenea în cele mai multe situaţii, el implica efectuarea
unor cheltuieli cu impact asupra economiilor zonelor vizitate. Turismul reprezintă astăzi,
prin conţinutul şi rolul său, un domeniu distinct de activitate, o componentă de primă
importanţă a vieţii economice pentru un număr tot mai mare de ţări ale lumii.
Turismul este ramura economică cea mai puternică pe plan mondial. În 2004 s-au
obținut în acest sector, conform Organizației Mondiale a Turismului, circa 623 miliarde
de dolari. În 2008, s-au consemnat peste 922 milioane de sosiri la nivel internațional, cu
o creștere de 1,9% față de anul 2007. Încasările internaționale din turism au crescut în
2008 la 944 bilioane dolari (642 bilioane euro), ceea ce corespunde la o creștere în
termeni reali de 1,8%. Cu aproximativ 100 milioane de angajați la nivel mondial,
turismul se evidențiază și ca cel mai important angajator.
Una dintre trăsaturile majore ale evoluţiei economiei mondiale o reprezintă creşterea şi
diversificarea schimburilor internaţionale. Astfel, turismul apare ca o componentă
importantă a relaţiilor economice internaţionale. În ansamblul unei economii naţionale,
turismul acţionează ca un element dinamizator al sistemului economic global, el
presupunând o cerere specifică de bunuri şi servicii, cerere care antrenează o creştere
în sfera producţiei acestora. De asemenea, cererea turistică determină o adaptare a
ofertei, care se materializează în dezvoltarea structurilor turistice şi indirect în
stimularea producţiei ramurilor participante la: construirea şi realizarea de noi mijloace
de transport, instalaţii de agrement pentru sporturi de iarna, nautice etc. Dezvoltarea
turismului conduce astfel, la un semnificativ spor de producţie.