Ministerul Educației Naționale

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

Centrul Universitar Nord Baia Mare
Facultatea de Litere
Domeniul Teologie Ortodoxă Pastorală

Problema Sinodului VIII Ecumenic

-Lucrare de Seminar-

Coordonator: Student:
Pr. Lect. Univ. Dr. Podină Ionuț
Dorinel Dani

Baia Mare
2019
 Cuprins

I. Considerații generale despre Sinodul VIII Ecumenic ................................... 2

II. Conflictul dintre patriarhii Ignatie și Fotie ................................................ 4
III. Problema Sinodului VIII ........................................................................... 6
IV. Concluzii .................................................................................................. 8
V. Bibliografie............................................................................................... 9

1
 I. Considerații generale despre Sinodul VIII Ecumenic

Sinodul din 879-880, de la Constantinopol, care a avut loc pe când Patriarh al

Constantinopolului era Fotie cel Mare – această mare personalitate patristică –, a prezentat
din toate punctele de vedere o importanţă foarte mare şi un interes excepţional, cu atât mai
mult cu cât acest mare Sinod a avut loc înainte de ocuparea tronului Vechii Rome de către
franci şi de introducerea oficială a lui Filioque şi, desigur, înainte de întreruperea comuniunii
euharistice pe care Patriarhul Constantinopolului a impus-o Papei Romei în 1009. Acesta este
motivul pentru care vom analiza câteva puncte caracteristice ale Sinodului, considerat al
VIII-lea Sinod Ecumenic, puncte de un interes deosebit mai ales pentru zilele noastre. În
cercetarea acestei teme am citit în primul rând Actele Sinodului, atât cât s-a păstrat din ele,
precum şi diferite studii teologice asupra Sinodului.1
Sinodul VIII Ecumenic s-a întrunit în 879-880, la Constantinopol pe vremea
domniei împăratului Vasilie Macedon, pe când Patriarh al Constantinopolului era Fotie cel
Mare. În cadrul acestui sinod, s-au adunat un număr de 383 de episcopi din întreaga Biserică 2.
Mitropolitul de Nafpaktos, kir Ierótheos, spune că Sinodul al VIII-lea a anulează
Sinodul din 869-870 și confirmă Sinodul VII Ecumenic3. În cadrul acestui Sinod au fost
emise trei canoane importante care fac referire la unele chestiuni ecleziale fundamentale. Tot
în cadrul acestui sinod, au fost anulate anatemele care au puse asupra lui Fotie de către
Sinodul din 869-870, condamnă erezia Filioque, a mai făcut referire la câteva neorânduieli
ecleziologice și, în esență, a negat primatul Papei asupra tuturor bisericilor. Sinodul acesta
este foarte important din punct de vedere ortodox și are o foarte mare însemnătate. Pe lângă
subiectul dogmatic legat de erezia Filioque a mai stabilit și autocefalia fiecărei biserici și
neamestecul Papei în celelalte jurisdicții bisericești. Pe scurt, tot la acest sinod a fost respins
primatul papal.
La acest sinod s-a așezat ca pecete a unității Bisericii Simbolul Credinței de la
Niceea-Constantinopol, fără nici un adaos sau omisiune. Prin această propoziție se face
referire indirectă la francii care au adăugat Filioque la Simbolul de Credință, nu sunt
pomeniți însă după nume pentru a se menține pacea în Biserică.

1
PR. PROF. DR. IOAN RĂMUREANU – Istoria Bisericească Universală – Manual pentru Institutele Teologice
ale Bisericii Ortodoxe Române vol. 1 (1-1054) – E.I.B.M.B.O.R., București, 1975, p. 569;
2
Ibidem., p. 570;
3
Mitropolitul Ierotheos al Nafpaktei - Cele 9 Sinoade Ecumenice ale Bisericii Ortodoxe Universale și
minunile care s-au întâmplat – Stâlpii și fortificațiile ortodoxiei – https://aparam-ortodoxia.ro/, accesat în data
de 30.04.2019;

2
 Sinodul acesta prezintă un interes deosebit, pentru că a avut loc înainte de ocuparea
tronului Vechii Rome de către franci și de introducerea oficială a lui Filioque și, desigur,
înainte de ruperea comuniunii care a fost impusă de Patriarhul Constantinopolului Papei
Romei la anul 1009.
Se pare că acest sinod, numit al VIII-lea, a fost o etapă premergătoare pentru Marea
Schismă, pentru că pe care le aflăm din Enciclica patriarhului Fotie către scaunele
arhiereşti din Răsărit, din primăvara anului 867 4, dintre care cea mai importantă este
învăţătura greşită despre purcederea Sfântului Duh „de la Tatăl şi de la Fiul” = Filioque,
introdusă de latini în Simbolul Niceo-Constantinopolitan 5.

4
PR. PROF. DR. MILAN ŞESAN - Patriarhul Fotie şi Roma - în revista Mitropolia Ardealului, nr.7-8, Anul V,
1960, p. 548;
5
PR. PROF. DR. IOAN RĂMUREANU, cf. op. cit., p. 568;

3
 II. Conflictul dintre patriarhii Ignatie și Fotie

Fotie cel Mare s-a urcat pe tronul Constantinopolului în anul 858, în pofida voinţei
sale, după ce a fost detronat Patriarhul Ignatie, aşa cum Fotie însuşi mărturiseşte într-o
scrisoare a sa către Papa Nicolae I. Susţinătorii lui Ignatie s-au adresat Papei Nicolae I cu
acuzaţia că Ignatie a fost detronat pe nedrept, iar Fotie a fost înscăunat necanonic în locul lui
Ignatie şi, în plus, a fost ridicat la treapta de Patriarh direct de la simplu mirean, adică
hirotonia sa a avut loc „peste noapte”.6
Papa Nicolae I era destul de ambiţios şi se considera cap universal al Bisericii, animat
în chestiunile ecleziale de viziunile france şi anume de părerile lui Carol cel Mare. Nicolae,
având aceste idei, i-a trimis o scrisoare lui Fotie şi l-a înştiinţat că nu recunoaşte alegerea sa.
Astfel s-a amestecat în jurisdicţia altei Biserici, a Bisericii Constantinopolului, şi acest lucru
l-a făcut prin încălcarea sfintelor canoane, de vreme ce fiecare Biserică autocefală are
competenţa canonică a alegerii Întâi-stătătorului ei. Astfel, Papa Nicolae şi-a afirmat clar
primatul asupra întregii Biserici, pentru că, potrivit teoriilor sale, el ar fi avut competenţa să
recunoască sau nu canonicitatea alegerii Patriarhului altor Biserici.
Mulţi istorici consideră că disputa dintre Fotie (858-867 si 877-886) şi papa Nicolae I
(858-867) poate fi catalogată drept prima fază a Schismei. Disputa dintre cei doi a început
astfel: după moartea lui Metodiu (843-847), în timpul domniei împărătesei Irina, a fost ales
Ignatie ca patriarh. Împărăteasa, pentru că fiul ei Mihail al III-lea, moştenitorul tronului, era
minor, conducea singură destinele Imperiului Bizantin. Ea îl asociază la tron pe fratele ei,
cezarul Bardas. Acesta era un om corupt şi imoral şi intră în conflict cu patriarhul Ignatie, care
de sărbătoarea Bobotezei anului 858 refuză să-l împărtăşească. Familia imperială era obligată
să se împărtăşească în public şi astfel intră în altar cu preotul. Drept urmare Bardas îi
înscenează lui Ignatie un proces, acuzându-l de înaltă trădare, dispune să fie arestat şi dus pe o
insulă de lângă Constantinopol 7. În locul lui a fost ales Fotie care până la alegerea ca patriarh a
fost profesor la Universitatea din Bizanţ şi apoi bibliotecar la Curtea Imperială. După alegerea
şi hirotonirea sa, Fotie trimite scrisori de înştiinţare către patriarhi şi de la toţi primeşte scrisori
de răspuns prin care i se urează o pastoraţie îndelungată. Papa Nicolae I în 861 face acelaşi
lucru. Între timp Ignatie este lăsat să fugă din Bizanţ şi ajunge la Roma, unde se plânge papei
Nicolae de felul în care a fost scos din scaun. În 863 papa Nicolae trimite o scrisoare la
Constantinopol aratând că nu îl recunoaşte pe Fotie ca Patriarh canonic, ci pe Ignatie.

6
PR. PROF. DR. IOAN RĂMUREANU, cf. op. cit., p. 565;
7
Ibidem.;

4
 În 864, ca urmare a misiunii fraţilor Chiril şi Metodiu şi a ucenicilor lor, bulgarii au
cerut prin regele lor Boris încreştinarea oficială. La scurt timp însă, Boris îi cere patriarhului
Fotie lămuriri cu privire la câteva dogme ale Bisericii. Fotie îi răspunde în termeni foarte
elevaţi şi Boris nu întelege nimic din răspunsul lui 8. Temându-se ca nu cumva prin intermediul
Bisericii să piardă independenţa statului bulgar (care de curând fusese recunoscută în Bizanţ),
Boris se adresează cu aceleaşi întrebări papei Nicolae, care pe lângă faptul că îi răspunde
simplu îi trimite şi misionari (preoţi şi episcopi) în Bulgaria. Aceştia, cu acceptul lui Boris, îi
alungă pe reprezentanţii Constantinopolului din Bulgaria. Acestei acţiuni Fotie îi răspunde
printr-o Enciclică către toţi patriarhii, în care arată că papa şi-a trimis delegaţii în Bulgaria, care
au intrat acolo „ca lupii în turma de miei”. În aceeaşi scrisoare Fotie denunţă toate erorile de
doctrină şi practicile din cultul apusean, socotindu-le inovaţii 9.
În primăvara anului 867 trimite această scrisoare către toţi patriarhii. La scurt timp însă
Fotie este scos din scaun, pentru că de Paştile anului 867 a refuzat să-l împărtăşească pe
uzurpatorul Vasile I Macedoneanul, şeful grajdurilor Curţii Imperiale. Fotie este înlocuit şi
readus în scaun Ignatie (867-877). Ignatie dorind să fie reabilitat ca adevărat patriarh, a
convocat un sinod în 868, căruia ar fi vrut să-i dea caracter ecumenic şi chiar a fost numit
Sinodul VIII ecumenic. La moartea lui Ignatie, Fotie, în 877 ajunge din nou în scaun10. Şi el
doreşte să fie reabilitat şi convoacă un alt sinod la Constantinopol în 878, care anulând
hotărârile sinodului de pe vremea lui Ignatie, a fost proclamat ca ,,al VIII-lea Sinod ecumenic”.
Până la urmă niciunul dintre aceste sinoade nu a fost recunoscut ca ecumenic. În 886, Fotie se
retrage de bună voie din scaun, mai ales că intrase în conflict cu noul împărat Leon al V-lea
Filozoful căruia i-a fost profesor în tinereţe. Fotie moare în 893.
Urmaşii papei Nicolae I, Adrian al II-lea (867-872) şi Ioan al VII-lea (872-882) au
continuat să privească cu ură spre Constantinopol. După moartea acestora disputa a încetat
pentru că au încetat şi acuzaţiile reciproce 11.

8
Ibidem., p. 570;
9
PROF. TEODOR M. POPESCU - Geneza și evoluția Schismei - în revista Ortodoxia, nr. 2-3, Anul VI, 1954,
p.186;
10
PR. PROF. DR. IOAN RĂMUREANU, cf. op. cit., p. 570;
11
EARLE E. CAIRNS - Creștinismul de-a lungul secolelor – trad. Laurențiu Doris, Editura Cartea creștină,
Oradea, 2007, pp. 197- 199;

5
 III. Problema Sinodului VIII

Sinodul al VIII-lea ecumenic a avut loc la Constantinopol în 879-880, pe timpul

împăratului Vasile I Macedoneanul. La acest sinod s-a hotărât reabilitarea patriarhului Fotie
cel Mare (care fusese depus şi excomunicat la Sinodul tâlhăresc din 869-870) şi restaurarea
lui în scaunul patriarhal de la Constantinopol. De asemenea, au fost anatematizaţi toţi cei
care modificaseră Crezul Niceo-Constantinopolitan, condamnându-se astfel, în mod
implicit, Filioque. Fotie a convocat în anul 861 Sinodul din Constantinopol, aşa-numitul
Sinod I-II, şi l-a invitat pe Papă să-şi trimită reprezentanţi 12
. Se pare că deja, problema
participării unui papă la un Sinod Ecumenic, a continuat să persiste. La niciun Sinod
Ecumenic, un papă, patriarh al Romei, nu a participat, ci a trimis doar delegați.
Sinodul acesta a validat alegerea lui Fotie ca Patriarh şi înlăturarea de la tron a lui
Ignatie, cu justificarea că Ignatie a fost ales în mod necanonic, prin intervenţia împărătesei.
Toţi cei prezenţi au semnat Actele Sinodului, chiar şi reprezentanţii Papei 13.
Papa Nicolae I a fost foarte nemulţumit de această decizie şi în anul 863 a convocat
14
Sinodul de la Roma, la care au participat doar episcopii Italiei . Sinodul acesta l-a caterisit
pe Fotie şi pe toţi episcopii hirotoniţi de Fotie, recunoscându-l pe Ignatie ca Patriarh canonic
al Constantinopolului. Acest lucru l-a făcut, pentru că se considera Patriarh ecumenic având
competenţa canonică de a interveni în treburile bisericeşti ale unei alte jurisdicţii.
Între timp, cu binecuvântarea Papei Nicolae I, au fost trimişi în acea epocă misionari
franci în Bulgaria, care i-au alungat pe misionarii trimişi de Fotie ce activau acolo pentru că
Patriarhia Constantinopolului avea competenţa canonică a zonei pe temeiul canonului 28 al
Sinodului al IV-lea Ecumenic. Misionarii franci au înlăturat tradiţiile bisericeşti predate
creştinilor Bulgariei de Biserica constantinopolitană şi au impus moravurile şi tradiţiile france
şi, mai ales, au impus în cultul bulgarilor erezia Filioque care fusese consacrată de Sinodul de
la Frankfurt în anul 794.
Avem de-a face în mod clar cu un amestec necanonic într-o altă jurisdicţie
bisericească, cu încălcarea Canonului 28 al Sinodului IV Ecumenic pe care l-am menţionat
mai sus şi cu introducerea ereziei Filioque, potrivit căreia Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi
de la Fiul.

12
PR. PROF. DR. IOAN RĂMUREANU, cf. op. cit., pp. 570-571;
13
PROF. TEODOR M. POPESCU, cf.op.cit., p. 182;
14
Ibidem.;

6
 Patriarhul Fotie, după ce a informat toate Bisericile asupra acestor teme, a convocat în
anul 867 Sinodul din Constantinopol. Acest Sinod a avut loc în prezenţa Împăratului şi a
multor episcopi şi, pe de o parte, l-a caterisit pe Papa Nicolae I pentru amestecul său
necanonic în Bulgaria, iar pe de alta a condamnat erezia Filioque. În acelaşi an, însă, Papa
Nicolae I a murit înainte de a fi informat asupra caterisirii sale. 15
Trebuie să semnalăm aici deosebirea dintre Ignatie şi Fotie. Amândoi aveau dragoste
de Dumnezeu şi erau bine intenţionaţi, numai că Ignatie şi susţinătorii săi nu înţeleseseră că
în epoca respectivă se puneau la cale mari jocuri politice sub pretextul chestiunilor dogmatice
şi canonice, pentru că Papa aspira să îşi consolideze dominaţia absolută asupra întregii
Biserici, după cum şi francii aspirau să se extindă şi spre Răsărit şi să pună mâna şi pe regiuni
ale Imperiului Roman de Răsărit. Fotie, dimpotrivă, dincolo de sfinţenia şi înţelepciunea sa
recunoscute, era un om agil, inteligent, un diplomat capabil, şi de aceea a prevăzut pericolul
politic şi eclezial şi din această perspectivă s-a raportat corect la întreaga situaţie. Problema
sa nu era tronul patriarhal, ci chestiunile teologice, ecleziale şi naţionale care se iviseră în
acea epocă.

15
Ibidem., p. 188;

7
 IV. Concluzii

În cadrul acestei lucrări, am încercat să prezint câteva detalii despre conflictele

religioase, care au avut loc în a doua jumătate a secolului al IX-lea. Cea mai mare problemă
semnalată a fost, însuși tema acestei lucrări, Problema Sinodului VIII Ecumenic, despre care
am încercat să expun câteva informații, mai sus.
În primul capitol, am prezentat pe scurt, câteva considerații generale despre Sinodul
VIII Ecumenic, vorbind despre perioada în care a avut loc. Aici, am putut observa că deja
existau răceli între Biserica de Răsărit și Biserica de Apus, probleme și controverse
premergătoare Marii Schisme, din 1054.
În al doilea capitol, după cum ați observat, am făcut referire la conflictul dintre cei doi
patriarhi de Constantinopol, Ignatie și Fotie. Acest conflict, provine din simplul conflict
politic dintre Ignatie și familia regală, care îl înlătură din scaun pe Ignatie, pentru refuzul de-
al împărtăși pe cezarul Bardas. În locul său, în scaunul patriarhal de Constantinopol, ajunge
Fotie. De aici, conflictul se intensifică.
În capitolul 3, am prezentat, pe scurt, problema propriu-zisă a acestui Sinod. Tot aici
am vorbit și despre amestecul Papei Nicolae I, în Patriahia de Constantinopol, respectiv și
despre erezia Filioque, erezie suținută de apuseni.
Așadar, problema Sinodului VIII Ecumenic, precum am văzut în materialul de mai
sus, a avut contribuție pentru evenimentul din 1054, adică Marea Schismă, moment care a
făcut ruptura odată și pentru totdeauna între Biserica de Răsărit și Biserica de Apus.

8
 V. Bibliografie

1. CAIRNS E. Erle - Creștinismul de-a lungul secolelor - trad. Laurențiu Doris,

Editura Cartea creștină, Oradea, 2007.
2. IEROTHEOS, Mitropolitul al Nafpaktei - Cele 9 Sinoade Ecumenice ale
Bisericii Ortodoxe Universale și minunile care s-au întâmplat – Stâlpii și fortificațiile
ortodoxiei – site: Apărăm Ortodoxia, articol publicat la data de 22.04.2016, adresa URL:
https://aparam-ortodoxia.ro/2016/04/22/cele-9-sinoade-ecumenice-ale-bisericii-ortodoxe-
universale-si-minunile-care-s-au-intamplat-stalpii-si-fortificatiile-ortodoxiei/, accesat în data
de 30.04.2019.
3. POPESCU, Prof., Teodor M. - Geneza și evoluția Schismei - în revista
Ortodoxia, nr. 2-3, Anul VI, 1954, pp. 163- 217.
4. RĂMUREANU, Pr. Prof. Dr. Ioan –Istoria Bisericească Universală –
Manual pentru Institutele Teologice ale Bisericii Ortodoxe Române vol. 1 (1-1054) – Editura
Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1975.
5. ȘESAN, Pr. Prof. Dr. Milan - Patriarhul Fotie și Roma - în revista
Mitropolia Ardealului, nr. 7-8, Anul V, 1960, pp. 535- 559.