Istoria lumii reprezintă memoria experienței din trecut a lui Homo sapiens, până în zilele noastre,

de pe întreaga planetă, păstrată în vestigii arheologice, documente scrise sau în memoria

individuală/colectivă.
Originea omului rămâne încă necunoscută, fiind subiect a numeroase controverse
istorice,filozofice sau religioase.[1][2][3] Încă din zorii apariției Omului, istoria omului primitiv este
marcată de o lungă perioadă de invenții (care se continuă de fapt și în zilele noastre chiar la o
scară mai amplă). Una dintre cele mai vechi invenții o constitutie scrisul, care a creat
infrastructura menținerii și transmiterii informațiilor, a cunoștințelor umane și comunicarea
acestora la mari distanțe. Societatea complexă la care s-a ajuns astăzi nu ar fi fost posibilă fără
artă scrisului.[4]

Istoria lumii este marcată de o serie de descoperiri și invenții, de mișcări sociale și revoluții,
reprezentând salturi calitative ce deschid noi ere și epoci. Un astfel de salt îl constituie Revoluția
Agrară.[5][6] Între anii 8.500 și 7.000 î.Hr., în acel Corn al Abundenței din
zona Mesopotamiei, Feniciei și Egiptului Antic, oamenii au început o sistematică îmblânzire a
animalelor și cultivare a plantelor: agricultura.[7] Aceasta s-a răspândit și în regiunile învecinate și,
în mod independent, și în alte zone îndepărtate, acolo unde Homo sapiens va locui sedentar în
mijlocul unor culturi permanente ca agricultor. Nu toate societățile umane au abandonat stilul de
viață nomad, mai ales în regiunile izolate sărace în plante care puteau fi cultivate.[8] Acele
societăți care au devenit sedentare constau în locuințe răzlețe, situate, în special, lângă ape
(râuri sau lacuri), dar care, cu timpul, încep să se grupeze în formațiuni (așezări) tot mai extinse o
dată cu evoluția mijloacelor de transport. Viața tot mai sigură, datorată unei agriculturi tot mai
productive conduce la creșterea populației. Surplusul de hrană implică apariția schimbului de
mărfuri, diviziunea muncii, apariția și dezvoltarea primelor orașe și astfel a civilizației.
Complexitatea crescândă a relațiilor sociale implică necesitatea calculelor și a contabilizării și
astfel, începând cu epoca bronzului, apare scrierea.[9] Istoria universală, din perspectiva ei
globală, privește inventarea scrisului ca un factor-cheie ce a dus la formarea civilizațiilor. Această
invenție a creat bazele păstrării și transmiterii informațiilor, la răspândirea și dezvoltarea
cunoștințelor.[10]
Toate sistemele de scriere nu au apărut dintr-o dată, s-au bazat pe anumite simboluri. Scrisul a
apărut independent în mai multe regiuni ale planetei, care, astfel, pot fi numite leagăne ale culturii
și civilizației (Mesopotamia, Levant, Egiptul de Jos, Anatolia, Platoul Persan, regiunea
fluviului Indus sau a Fluviului Galben ș.a.). Civilizațiile s-au dezvoltat mai ales pe malurile râurilor.
Una dintre primele care au apărut a fost cea sumeriană (între anii 4.000 și 3.000 î.Hr.), în ținutul
dintre cele două râuri Mesopotamia din Orientul Mijlociu.[11] Alte civilizații au evoluat pe
malurile Nilului, în Egiptul Antic,[12][13][14] pe valea Indusului[15][16][17] sau de-a lungul marilor fluvii
ale Chinei. Istoria Lumii Vechi[18] se împarte în Antichitate, având ca zone principale: Orientul
Mijlociu,[19][20][21] bazinul mediteranean, China antică[22] și India antică, ajungând până în secolul al
VI-lea; Evul Mediu,[23][24] între secolele al VI-lea și al XVI-lea; Epoca modernă timpurie
sau Renașterea,[25] și Epoca modernă, de la Epoca Luminilor și Revoluția Industrială, ce începe
din 1750 și până în prezent.În Europa, căderea Imperiului Roman de Apus(476 d.Hr.) este, în
general, considerată ca marcând sfârșitul antichității și începutul Evului Mediu.O mie de ani mai
târziu, în mijlocul secolului al XV-lea, tiparul cu caractere mobile, invenția lui Johannes
Gutenberg,[26] a revoluționat comunicarea, anunțând sfârșitul Evului Mediu și începutul
Renașterii[27][28] și al Revoluției științifice[29] Prin secolul al XVIII-lea, dezvoltarea științei și a
tehnologiei au condus la un salt calitativ numit Revoluția industrială.[30] De atunci și până astăzi,
timp de un sfert de mileniu, știinta, tehnologia, comerțul și, o dată cu acestea, și potențialul
distructiv al războaielor și al altor pericole cu care se confruntă locuitorii planetei au crescut într-
un ritm accelerat.[31][32]
 Cuprins

 1Preistorie
o 1.1Paleolitic
o 1.2Mezolitic
o 1.3Neolitic
 2Antichitatea
o 2.1Semiluna Fertilǎ
 2.1.1Dezvoltarea agriculturii și domesticirea animalelor
o 2.2Epoca bronzului
 2.2.1Meșteșugurile
 2.2.2Apariția religiei și calendarului
 2.2.2.1Societatea
 2.2.2.2Apariția scrisului
 2.2.3Orașul, navigația și comerțul
 2.2.4Primele rǎzboaie
 3Epoca clasicǎ
o 3.1Epoca fierului
o 3.2Primele imperii
o 3.3Democrație și despotism
o 3.4Pax Romana
o 3.5Religie și filozofie
 4Evul Mediu
o 4.1Declinul Romei și Apogeul Bizanțului
o 4.2Civilizația maiașă
o 4.3Expansiunea arabǎ
o 4.4Incursiunile vikingilor
o 4.5Statuile de nicǎieri
o 4.6Centralizarea regatelor medievale în Europa și începuturile Feudalismului
o 4.7Cruciadele
o 4.8Invazia Mongolǎ
o 4.9Moartea Neagrǎ
o 4.10Rǎzboiul de un veac
o 4.11Imperiul Soarelui
o 4.12Epoca de aur a Africii
o 4.13Tărâmul celor 1000 de temple
o 4.14Căderea Constantinopolului
 5Renașterea
o 5.1Inventarea tiparului
o 5.2Marile Descoperiri Geografice
 5.2.1Cǎlǎtoria lui Marco Polo
 5.2.2Explorarea Africii și Indiei
 5.2.3Descoperirea Lumii Noi
o 5.3Quattrocento
o 5.4Siglo de Oro
o 5.5Colonialism
o 5.6Epoca Elisabetană
o 5.7Reforma Protestantǎ
o 5.8Țările de Jos
o 5.9Secolul lui Ludovic al XIV-lea
o 5.10De la Principatul Moscovei la Imperiul Rus
o 5.11Apogeul Imperiului Otoman
 o 5.12Extremul Orient
 5.12.1Dinastia Ming
 5.12.2Imperiul Mogul
 5.12.3Shoguni și Samurai
 6Epoca industrialǎ
o 6.1Imperialismul colonial
o 6.2Iluminismul
o 6.3Revoluțiile atlantice
 6.3.1Nașterea unei națiuni: SUA
 6.3.2Revoluția Francezǎ
o 6.4De la divizare la ascensiunea de putere mondialǎ
o 6.5Deșteptarea naționalismului
o 6.6Revoluția Industrialǎ
 7Epoca modernǎ
o 7.1Primul Rǎzboi Mondial: Marele Rǎzboi
o 7.2Al Doilea Rǎzboi Mondial: Rǎzboi Global
o 7.3Al Treilea Rǎzboi Mondial: „Rǎzboiul Rece”
o 7.4Spre viitor: Globalizarea
o 7.5Epoca Informației
 8Note
 9Bibliografie
 10Vezi și
 11Legături externe

Preistorie[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Preistorie.

Harta primelor migrații umane, conform studiilor asupra ADN-ului mitocondrial.Numerele

reprezintă mileniile până astăzi. Precizia hărții este disputată
Lucy

La începuturile timpului, pe o planetǎ albastrǎ dintr-un sistem solar, Pământul nostru, singura
planetǎ cunoscutǎ care poate întreține atmosfera și apa lichidǎ, s-au format condițiile necesare
apariției vieții.La 4 miliarde de ani de la formarea acestei planete, o specie unicǎ a luat naștere.
Acum 10 milioane de ani, formarea lanțurilor muntoase (ca Himalaya) sau formarea Marelui Rift
African au perturbat tiparele meteorologice, provocând o rǎcire sistematicǎ a planetei, ceea ce
avea să devină o situație favorabila pentru apariția aceste noii specii care va domina planeta.
Acum 7 milioane de ani, strǎmoșii noștri, primatele [33] , trǎiau în liniște, in copaci, la tropice, în
junglele dese africane. Dar zona lor avea sǎ fie invadatǎ.Acest nou venit avea să aiba un efect
profund asupra istoriei: iarba. În Africa de Est, pajiștile au invadat habitatul tradițional de pǎdure
al primatelor.Cu copaci tot mai puțini și spații cât mai întinse între ei, primatele au fost nevoite să
se adapteze.Fiind tot mai multe primate în copaci și cât mai puținǎ hranǎ, primatele au fost
nevoite sǎ meargǎ de la o sursǎ de hrană la alta, separate de pajisti.Căutând hrană disponibilă,
multe primate coboară din copaci și se adapteazǎ noului habitat, adoptând, treptat și lent, mersul
biped, având membrele superioare cu care vom putea modela istoria și construi civilizația.

Homo habilis
Acum 3,2 milioane de ani, o creatură unică și deosebită de celelalte specii de animale, pǎșea în
ținuturile Etiopiei de azi. Numele ei era Lucy și provenea din specia Australopithecus afarensis.
Avea 25 ani, o înălțime redusă de 1,07 m (cam cât un copil modern de 6-7 ani), cântărea în jur de
28 de kilograme și avea un volum cranian redus (3–400 cm³). Principalele caracteristici ale ei
erau poziția bipedă, putând sǎ-și foloseascǎ membrele superioare ca balansier. Nu avea habitat
amenajat sau unelte; probabil, avea comportamentul unui vânător de talie redusă, cu o puternică
înclinație spre vânătoarea cooperativă și era culegătoare de fructe, ciuperci sau rǎdǎcini. Este
consideratǎ a fi adevărata "Eva"- mama tuturor oamenilor.[34] Primii ei pași bipezi reprezintǎ
începutul unei lungi călătorii a umanității.
Acum 2,4 -1,5 milioane de ani, primii proto-oameni sau hominizi pǎșesc pe un pǎmânt ale cǎrui
roci sunt pline de elemente din siliciu (al doilea element chimic de pe scoarța planetei), prin
contactul cu oxigenul având capacitatea de a forma cristale, care s-au combinat creând roci
solide, roci ce puteau fi cioplite și ajustate fǎrǎ a se sparge. Indivizii ce proveneau din
specia Homo Habilis [35] ( al cǎrui volum cranian varia acum între 500 și 800 cm³ si care avea în
jur de 127 cm înălțime și cântărea aproximativ 45 kg) puteau obține muchii ascuțite ce au fost
folosite pe post de unelte de construit sau ca arme de vânat sau pentru ciopârțirea prazii. S-a
declanșat, astfel, prima revoluție tehnologicǎ: Paleoliticul sau Epoca de piatră.

Paleolitic[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Paleolitic.

Topor paleolitic

Hominizi aprinzand focul

În perioada paleoliticului, oamenii au trăit în grupuri ca vânători și culegători nomazi. Acum

800.000 de ani, într-o noapte furtunoasǎ din Africa , un fulger lovește un copac ce îl incendiazǎ
sub ochii înspǎimântați ai hominizilor din specia Homo erectus [36](care aveau o talie de peste
1,50 m și un volum cranian de 1000 cm3 în medie).Treptat, vor învǎța sǎ-l stǎpâneascǎ, învǎțând
tehnici de aprindere a focului prin izbirea rocilor de silex cu alte obiecte ascuțite. Stǎpânind focul,
oamenii stǎpâneau planeta. Folosind focul pentru gǎtit, e ca și cum ar fi avut un stomac extern
pentru a descompune alimentele, eliberând mai multe calorii și obținând mai multă energie, ceea
ce va produce o mărire a creierului. Focul nu era numai o sursǎ de încălzire și o modalitate
pentru gătit, dar și o armǎ ce îi apǎra de prǎdǎtori și va deschide calea spre noi tehnologii de
confecționare a unor arme și mai puternice. Stǎpânirea focului avea sa fie un factor important
pentru colonizarea regiunilor reci din nord, în Europa sau Asia preistoricǎ.

Emisfera nordică în timpul primei glaciații

Acum 230.000 de ani, specia oamenilor de Neanderthal care s-a desprins din hominizi a ajuns
în Europa și Asia de Vest.

Homo erectus

În paleoliticul mijlociu, acum 200.000 de ani, omul modern (Homo sapiens) luase pe deplin
formã [37]. Laringele coboarǎ, oamenii având posibilitatea de-a scoate sunete mai complexe,
dezvoltându-și limbajul. Informațiile puteau fi, astfel, împǎrtǎșite între indivizi și peste generații.
Oamenii au câștigat, astfel, un avantaj enorm față de oricarei creatură de pe planetă. Fǎcând
schimb de informații, oamenii puteau sǎ nu mai depindǎ de propria experiențǎ, ci puteau sǎ se
foloseascǎ de experiențele personale ale celorlalți, putând comunica. Ca specie, oamenii devin
exponențial mai inteligenți. Odată cu apariția limbajului, oamenii practică muzica, arta și, de
asemenea, acel mod specific de înhumare al celor decedați. Apariția ritualului funerar dovedește
capacitatea de a prevedea – mormântul ascunzând trupul în descompunere – și o înțelegere
superioară a conceptului de moarte. Acum 100.000 de ani, având membre superioare agile, un
mers biped, stǎpânind focul și comunicând, cu un creier dezvoltat și unelte primitive, oamenii s-
au putut deplasa dincolo de continentul african.

Inmormantare

Acum 80-60 de milenii, oamenii s-au răspândit din Africa de Est în aproape toată Africa, apoi
spre Orientul Apropiat și, mai departe, către Asia și regiunea Australiei de azi, spre nord
ajungând în Europa, iar spre est în Asia Centrală, cu 40 de milenii în urmă, și, în sfârșit, spre cele
două Americi acum 30 de milenii[38]. Tot acum 40 de milenii este considerată ca fiind datată
apariția paleoliticului superior, caracterizat printr-o acea cultură superioară paleoliticului mijlociu.
Expansiunea către America de Nord și Oceania a avut loc în cea mai recentă glaciație de acum
40-50 mii de ani, mai ales în perioada de apogeu a acesteia, atunci când, în condițiile de viață din
emisfera nordicǎ, în zonele pe care, astăzi, le numim temperate, erau extrem de nefavorabile.
Lipsa hranei în timpul glaciațiunii a dus, de multe ori, la acte de canibalism .
Timp de 10-15 mii de ani, două specii și-au disputat supremația, conviețuind în Europa: Homo
sapiens și Homo Neanderthalensis. Oamenii de Neanderthal [39] erau evoluați cultural, la fel de
inteligenți ca oamenii de Cro-Magnon, capabili de realizǎri artistice și tehnologice. Practicau rituri
funerare complexe, dețineau arme primitive și tehnici cu care puteau vâna animale mari (ca
mamutul lânos, de exemplu) și își construiau colibe din oase de mamut. Erau organizați în grupuri
mai mici, în favoarea oamenilor moderni, care aveau un sistem de comunicare mai complex și
care erau mult mai bine organizați și adaptabili. Oamenii de Neanderthal au dispărut acum
30.000 de ani, fie datorită glaciațiunii, fie datorită încrucișǎrii cu oamenii moderni. În timp, oamenii
din specia Homo Sapiens au început sǎ-și confecționeze haine din blănuri de animale cusute cu
ace din os pentru a se încălzi în peșterile reci și au domesticit anumiți lupi ce au fost strǎmoșii
câinilor de azi. Lupul, care a fost unul dintre inamicii săi în timpul erei glaciare, avea să devinǎ cel
mai bun prieten al omului, pe care îl va sprijini la vânǎtoare.

Neandertal

Amprentele rupestre din Pestera SantaCruz

Având nevoia de a se exprima și a lǎsa urme ale trecerii lor, oamenii preistorici și-au transpus
viețile lor de vânǎtori si obiceiurile pe pereții peșterilor, prin picturi rupestre. Picturile rupestre, ce
reprezentau animale asociate cu simboluri magice - pentru a cinsti spiritele lor -, scene de
vânǎtoare realizate din amprentele suflate cu pigmenți extrași din plante peste mâna lipită de
perete, pentru oamenii timpurii, semnificau un mod de a-și exprima identitatea, ca primă formă de
individualism, reprezentând un salt intelectual și cultural uluitor.
La sfârșitul acestei glaciațiuni, odatǎ cu dispariția mamiferelor mari ca mamuții, acum 12.000 de
ani, oamenii au colonizat aproape toate regiunile neînghețate ale globului. Oamenii din această
perioadă își ornamentau corpul cu diverse obiecte (podoabe) pentru a-și îmbunătăți înfățișarea.
Grupurile sociale erau, în general, mici și egalitariste, totuși, în acelea caracterizate prin
abundență de resurse și tehnici avansate de stocare a alimentelor, s-a dezvoltat un stil de viață
sedentar, cu structuri sociale complexe, cu ierarhizare și în care erau posibile contactele la
distanțe mari, ca în cazul aborigenilor australieni. În acea perioadă, populația abia dacǎ număra
câteva zeci de mii de oameni pe întreaga planetǎ.

Mezolitic[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Mezolitic.

Venus de Willendorf-statueta feminina ce dateaza din anii 20 000 i.e.n., se presupune a fi una dintre
primele manifestatii religioase pre-mitologice de adorare a unei zeite-mame a fecunditatii si fertilitatii

Oamenii preistorici pictând pe pereții peșterilor

Picturile rupestre din Peștera Lascaux

Vânători preistorici

Mezoliticul sau Epoca Mijlocie a Pietrei a fost acea perioadă a evoluției tehnologiei umane
cuprinsă între paleolitic și neolitic, toate fiind perioade ale Epocii Pietrei.
Mezoliticul începe la sfârșitul pleistocenului, acum vreo 10.000 de ani și se sfârșește cu
introducerea agriculturii, dată care variază cu fiecare regiune geografică. În anumite zone, cum ar
fi Orientul Apropiat, agricultura a rămas, la sfârșitul pleistocenului, într-un stadiu oarecum
incipient și acolo mezoliticul este scurt și indefinit. Pentru zonele în care glaciațiunile au avut un
impact mai puternic, este preferat termenul epipaleolitic.
Regiunile, în care ultima glaciațiune a avut un efect mai puternic asupra mediului au cunoscut o
epocă mezolitică mai îndelungată, durând chiar milenii. În nordul Europei, grupurile sociale au
avut condiții de trai favorabile, cu rezerve de hrană mai bogate, doar în jurul acelor ținuturi
mlăștinoase și împădurite datorită unui climat mai călduros. Stau mărturie vestigiile arheologice
ale culturilor Maglemozian (zona Danemarcei de azi) și Azilian (la granița
dintre Spania și Franța). În aceste condiții, apariția neoliticului în nordul Europei a fost amânată
cam pe la 4.000 de ani î.Hr. (sau acum 6.000 de ani).
Vestigiile arheologice ale acestei perioade sunt limitate la resturile menajere descoperite și la
defrișările regiunilor împădurite. Aceste defrișări vor fi practicate la scară mai extinsă în neolitic,
fiind necesar tot mai mult spațiu pentru agricultură.
Mezoliticul este caracterizat prin apariția uneltelor de piatră mai fin prelucrate și de dimensiuni
mai mici (vârfuri de lance, de săgeți), denumite microliți, prezente în majoritatea regiunilor. De
asemenea, s-au mai descoperit unelte de pescuit, topoare de piatră și obiecte de lemn (canoe,
arcuri cu săgeți) dovedind existența unor tehnologii mai avansate în zone ca: Africa, cele asociate
culturii aziliene, ca apoi sa se răspândească în Europa, prin intermediul culturii ibero-maurusiene
și Palestina (cultura Kebaran). Nu este exclusă posibilitatea unor invenții și descoperiri
independente în cadrul acestor societăți aflate în plină dezvoltare.
La fel ca în paleolitic, în mezolitic, indivizii trăiau în grupuri și triburi mici în care predomină
egalitarismul.

Neolitic[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Neolitic.

Articol principal: Revoluția neolitică.

Oale și tacâmuri neolitice

Unelte și arme neolitice

Figurină din lut a Zeiței-Mamă

Sanctuarul Göbekli Tepe, Urfa

Çatalhöyük

Lupul cenușiu, despre care se speculează ca ar fi primul animal domesticit de om, folosit de obicei la
păzirea turmelor și a locuinței

Neoliticul, această "nouă epocă a pietrei", care a debutat acum 12.000 de ani, a fost o perioadă
de dezvoltare a tehnologiilor și a societăților primitive aflată la sfârșitul Epocii Pietrei. Începutul
acestei perioade este marcat de instituirea modului de viață sedentar, introducerea creșterii
animalelor, a agriculturii și apariția prelucrării metalelor. Cea mai importantă schimbare
comparativ cu perioadele precedente este apariția agriculturii. Cultivarea grâului a adus un nou
aliment de bazǎ în viețile oamenilor: pâinea. În zonele în care s-a introdus cultivarea plantelor se
produc mari schimbări economice și sociale: are loc un proces de sedentarizare, așezările cresc
ca urmare a nevoii de forță de muncă pentru cultivarea terenurilor, locuințele devin mult mai
solide și cresc, uneori, în dimensiuni. Această tendință se va menține și în mileniile următoare,
prin apariția orașelor și a satelor, unde o mare parte a populației se află implicată în producția
agricolă. Un alt beneficiu al practicării agriculturii a fost apariția unui surplus de produse care a
putut fi păstrat sau oferit la schimb unor alte comunități.[40][41][42] Sunt construite primele orașe în
Asia Micǎ (Turcia de azi)-Çatalhöyük, în Palestina-Ierihon sau așezǎri tribale permanente ori sate
conduse de proto-cǎpetenii în Europa megaliticǎ. Dezvoltarea orașelor a fost sinonimǎ cu apariția
civilizației.[43]Au fost domesticite bovinele, pǎsǎrile, porcinele și ovinele. Animalele au fost folosite
ca o importantă sursă de hrană, dar și la schimbul de produse. Dejecțiile animale s-au folosit ca
îngrășământ natural, combustibil solid sau material de construcții. În sânul comunităților în care
creșterea animalelor a devenit ocupația preponderentă, ca urmare a păstoritului, apar noi
schimbări sociale. Domesticirea animalelor a dus la creșterea demografiei, populația umanǎ
numǎrând un milion de indivizi în anii 10.000 î.e.n., dar și la creșterea inegalitǎții între oameni.
Viața grea de fermier le-a adus oamenilor un inamic nou: bolile ce se rǎspândeau cu repeziciune
în mediul satelor și orașelor. Neajunsurile, foametea și competiția au iscat jafuri reciproce sau
conflicte violente între triburi. Mumia omului zăpezilor, Ötzi, găsit în Alpi indicǎ semne cǎ a murit
într-o luptă, din cauză că a fost străpuns de săgeți adverse, la fel cum indică și scheletele cu
urme de vǎtǎmări ael fermierilor neolitici, ceea ce dovedește faptul cǎ, în Neolitic, conflictele
violente erau la ordinea zilei. La fel ca în paleolitic, oamenii au continuat să folosească unelte
cioplite din silex. În schimb, populațiile neolitice au creat o serie de unelte necesare agriculturii,
cum ar fi, spre exemplu, seceri sau pietre de moară folosite la măcinat; au perfecționat tehnicile
de vânătoare și pescuit, prin apariția unor diverse tipuri de săgeți, harpoane etc. Pentru păstrarea
și gătitul produselor una din cele mai importante evoluții tehnologice este apariția vaselor
ceramice. Pentru construcția locuințelor s-au folosit cărămizi de lut, cum este cazul în Levant,
Anatolia, Siria, nordul Mesopotamiei și în Asia Centrală. În Europa locuințele au fost construite, în
general, din lut amestecat cu materii organice pe structuri solide din lemn.
Odată cu apariția primelor așezări permanente, se produce un nou salt cultural: religia
organizatǎ. În sudul Angliei, un monument megalitic, Complexul circular din piatră de
la Stonehenge [44], care înglobează și construirea celebrului calendar al solstițiilor, va avea un rol
importat pentru celebrarea morților, strǎmoșilor și zeilor. Credința în Viața de apoi îi va inspira pe
oameni în realizarea unor construcții monumentale și grandioase și practicarea ceremoniilor
dedicate divinitǎților.
Stonehenge

Antichitatea[modificare | modificare sursă]

Piramidele de la Giza
Sfinxul de la Giza

În aceeași perioadǎ când se înalțǎ complexul de la Stonehenge, la câteva mii de mile depǎrtare,
în sud-est, un alt monument dedicat cultului morților era ridicat, fiind cea mai înaltǎ construcție
ridicatǎ de om pentru urmǎtoarele 4 milenii. Pe malurile fluviului Nil, egiptenii ridicau cel mai mare
mormânt dedicat Faraonului Keops (Khufu), regele-zeu al Egiptului. Prin mǎreția și grandoarea
sa, trebuia sǎ se evidențieze că monumentul era înǎlțat de un "zeu" pe pǎmânt. Zeci de mii de
muncitori care nu aveau nici unelte din fier, nu cunoscuserǎ nici roata, ciopleau pietrele de calcar
cu unelte din cupru. Un întreg oraș a fost construit pentru a-i adǎposti pe aceștia. Nu erau sclavi,
ci meșteșugari pricepuți plătiți și bine hrăniți, supravegheați de marele arhitect, Hemiunu, unul
dintre primii mari ingineri cunoscuți din istorie de la Imhotep încoace (arhitectul primei piramide în
trepte dedicatǎ faraonului Djoser, construite la Saqqara ). Organizarea, ordinele și comenzile se
fǎceau prin intermediul uneia dintre cele mai mari inovații: scrisul dezvoltat cu 2 milenii înainte în
Orientul Mijlociu. Hemiunu avea sǎ conducǎ unul dintre cele mai megalomanice proiecte, cu o
forțǎ de muncitori nemaivǎzutǎ: 30.000 la numǎr, împǎrțiți în echipe concurente, care trebuiau sǎ
transporte câte un bloc la fiecare 2 minute, în 10 ore de muncǎ pe zi. În cimitirele de lângǎ
piramidǎ, scheletele multor muncitori aratǎ cǎ au suferit evidente leziuni. Mulți lucrători au fost
trimiși în cariere ca sǎ extragă blocurile de granit și calcar și să le prelucreze meșterii pietrari.
Blocurile erau apoi transportate pe Nil, pe un canal special construit. La debarcare, blocurile erau
trase de sănii, împinse pe rampe (fǎcute din cărămizi de lut) cu rulouri de lemn sub ele. A fost
nevoie de timp cca 20-30 de ani pentru ca cele 2 milioane de blocuri de granit și calcar să fie
pregătite pentru a construi piramida. Partea exterioară a piramidei a fost acoperită cu calcar alb
strălucitor, vârful era înfășurat cu o folie de aur, iar în interiorul piramidei, în camera funerară,
odihnea mumia faraonului Keops, ce avea să ajungă printre zei.

Semiluna Fertilǎ[modificare | modificare sursă]

Mohenjodaro
Ziguratul din Ur

Stindardul din Ur-partea care infatiseaza razboiul

Stindardul din Ur-partea care infatiseaza viata pe timp de pace

Abu Simbel
Revoluția neolitică a condus la schimbări majore cu consecințe importante. Este vorba, în primul
rând, de creșterea demografică, datorată evoluției agriculturii.Populațiile tot mai dense s-au
organizat în state. Pornind din stadiul de vânǎtori și culegǎtori de fructe și semințe, oamenii au
învǎțat, treptat, să cultive plante și să crească animale domestice. În urmǎtoarele 3 milenii au
apǎrut principalele îndeletniciri, precum olǎritul, navigația, mineritul, construcțiile, prelucrarea
cuprului, cusutul și făurirea armelor. Primele orașe complexe au fost construite, nu mai devreme
de 3000 î.en., pe malurile râurilor, în Egipt, Mesopotamia[45] , India și China. Civilizația luase
ființǎ. Cele mai timpurii comunități de agricultori cunoscute au fost întemeiate in Mesopotamia, la
întretǎierea drumurilor dintre Europa și Asia prin anii 7000-8000 î.en. Comunitǎțile și satele de
agricultori s-au rǎspandit în sud-estul Europei prin 6000 î.en.
În Sumer de prin 3400 î.en., așezǎrile de negoț s-au transformat în orașe
ca Ur, Uruk, Eridu, Nippur, Umma sau Lagaș.De-a lungul fluviului Nil, s-a dezvoltat o civlizație
avansatǎ, ce a durat 2500 de ani. În alte pǎrți ale Africii, oamenii duceau o viațǎ mai simplă. Prin
2600 î.en. au fost ridicate construcții de mari dimensiuni, ca piramidele din Egipt, ziguratele din
Mesopotamia, monumentele megalitice circulare din Europa și primele temple din Peru. Cam în
aceeași perioadă, populația regatului Kuș, din estul Africii, învǎța să prelucreze metalele, iar
astronomii chinezi urmăreau pentru prima oară o eclipsă de soare.
În Asia, au existat patru nuclee de dezvoltare.Pe valea Indusului, prin 2600 î.en., s-a dezvoltat o
civilizație avansată ce a cuprins orașe ca Harappa sau Mohenjo-daro, clădirile lor din cărămizi
fiind aliniate de-a lungul unor străzi care se întretaie în unghi drept. Un sistem perfecționat de
canalizare permitea alimentarea lor cu apă curentă. În China, deși primele comunități agricole
luaserǎ amploare prin 4000 î.en., tradiția chinezească susține cǎ bazele civilizației au fost puse
de Împǎratul Galben prin 2700 î.en.Celelalte douǎ nuclee au fost delta fluviului Mekong, în sud-
estul Asiei, unde se cultiva orez, și Noua Guinee, cu o populație de agricultori.
Pe coasta Atlanticului, în jur de 4000 î.en., o culturǎ avansatǎ a început sǎ ridice movile și
construcții circulare din piatră și lemn.Cele mai vechi monumente se găsesc
în Irlanda, Anglia, Scoția și în provincia franceză de azi, Bretagne. Mai târziu, spre 500 î.en.,
Europa a fost dominatǎ de celți, deși cele mai avansate civilizații care au construit orașe au fost
cea din Creta, Micene[46][47], în Grecia și cea etruscǎ, în Italia.
Agricultura era cunoscutǎ și în America Centralǎ înaintea anului 3000 î.en., iar prin 2000 î.en.,
peruvienii din munții Anzii Cordilieri formaserǎ comunitǎți de agricultori.Populația în continuǎ
creștere locuia în sate stabile care, în sute de ani, s-au mărit treptat, devenind orașe. Prin 2600
î.en., pe coasta peruvianǎ se construiserǎ temple mari, cam in aceeași perioadă în care
începuserǎ sǎ apară construcțiile megalitice circulare din Europa și piramidele din Egipt. În
Mexic, s-a dezvoltat civilizația olmecilor, civilizația zapotecilor, precum și culturile Moche și
Nazca. Prin 500 î.en., și maiașii din Mexic construiau piramide. În America de Nord, populația
vâna animale și rǎtǎcea în cǎutarea hranei pe un continent vast, unde nu existau nici orașe, nici
civilizație. Acești oameni care trǎiau din resursele pe care le oferea pǎmântul, aveau legende și
credințe, leacuri, unelte și locuințe simple. Primii pași spre civilizație au fost fǎcuți prin 700 î.en.,
de cǎtre populația Adena, ce trăia în pădurile din statul Ohio de azi.Aceștia înǎlțau temple pe
movile, trǎiau în sate mari și confecționau obiecte din cupru.
Dintre toți locuitorii Terrei, aborigenii din Australia au istoria cea mai consecventǎ. Ei nu au
cunoscut multiplele schimbări dramatice și evenimentele altor culturi. Aborigenii erau răspândiți
pe toatǎ suprafața continentului australian pe care au cutreierat-o milenii în cǎutare de hranǎ și
vânat. Noua Zeelandǎ era aproape nepopulatǎ. În insulele Polineziei, în anii 3000 î.en., s-a
dezvoltat cultura Lapita-marinari care, în jurul anului 1500 î.en., au strǎbǎtut oceanul pentru a
explora insulele îndepărtate.

Eurasia si nordul Africii in anul 2000 i.en., in timpul epocii bronzului

 

Cornul Abundenţei

Orasele din Mesopotamia

Primul imperiu-Imperiul Akkadian

Orientul Mijlociu si Apropitat in secolul XIII i.en.

Lumea in anul 1000 i.en.

Dezvoltarea agriculturii și domesticirea animalelor[modificare | modificare sursă]
Articol principal: Istoria agriculturii.
Plug tras de boi din Egiptul Antic, c. 1200 î.en.

Cultivarea pamantului

Prepararea vinului la egipteni

O schimbare majoră ca Revoluția neolitică, a avut loc prin mileniul al X-lea, o dată cu adoptarea
agriculturii, când comunitățile renunță la nomadism și trec la sedentarism. Cele mai vechi dovezi
descoperite ale practicǎrii agriculturii datează de la sfârșitul ultimei ere glaciare, aproximativ
acum 11.000 de ani în urmă. Dovezile sugerează că cei mai timpurii agricultori au fost vânǎtori-
culegǎtori bogați, care au avut la dispoziție o mulțime de produse alimentare la indemână. În faza
incipientă, dezvoltarea agriculturii a fost un proces lent și ciclic. Semințele erau semănate
primăvara, apoi, terenurile erau întreținute și adăpate până când culturile erau gata pentru a fi
recoltate. Deoarece foarte puține locuri aveau un climat potrivit pentru producția agricolă, pe tot
parcursul anului, fermierii aveau să înmagazineze produsele alimentare pentru lunile de iarnă,
sau cumpǎrau de la pescarii și vânǎtorii care procurau hrana. Fermierii au fost întotdeauna la
mila naturii și vremii: dacă nu ploua sau dăunători le distrugeau recoltele, familiile puteau, pur și
simplu, muri de foame. Sumerienii sunt printre primii care trec la acest mod de viață stabilă prin
9.500 î.en. Prin 7.000, agricultura se răspândește și în India, prin 6.000 în Egipt, iar prin 5.000
ajunge și în zona Chinei. Prin 2.700 î.Hr., agricultura este adoptată și în America Centrală. Deși
atenția specialiștilor este concentrată în zona Orientului Mijlociu și a Cornului Abundenței,
descoperirile arheologice efectuate în cele două Americi, Asia de Est și Asia de Sud-Est au
dovedit ca și aici, agricultura a cunoscut o aceeași continuă dezvoltare .
O etapă importantă în evoluția agriculturii o constituie apariția și dezvoltarea irigațiilor și utilizarea
forței de muncă specializate la Sumerieniprin 5.500 î.en. Agricultorii din Semiluna Fertilǎ săpau
șanțuri prin care apa ajungea pânǎ la culturi. Cu ajutorul iazurilor și stǎvilarelor se puteau fertiliza
terenuri situate la mare depǎrtare de râuri. În Egipt și China, revǎrsǎrile anuale erau folosite în
vederea irigǎrii. Leagănele vechilor civilizații au fost râurile, văile, fluviile
precum Tigrul, Eufratul în Mesopotamia, valea Nilului în regiunea Egiptului,
valea Indului în India și văile fluviilor Yangtze și Fluviul Galben pe teritoriul Chinei actuale. Unele
popoare nomadice, cum ar fi indigenii australieni și boșimanii din sudul Africii nu au practicat
agricultura până aproape de zilele noastre. În Mesopotamia, grâul și orzul au fost încrucișate cu
alte graminee, pentru a se obține varietǎți noi, din care se preparau pâine și plăcinte. Egiptenii
cultivau grâu și orz pentru pâine și bere, și in pentru țesǎturi. Culegeau trestii de papirus pentru a
fabrica foile de papirus pe care scriau hieroglifele. Pe valea Indusului, agricultorii cultivau orz,
grâu, bumbac, pepeni și curmale. Munca la câmp se fǎcea cu elefanți și bivoli indieni îmblânziți.
În China, sub Dinastia Shang, oamenii au tras cu plugul și au cultivat mei, grâu și orez, precum și
duzi pentru hrǎnirea viermilor de mǎtase, din care produceau mǎtase. Olmecii din Mexic cultivau
porumb, fasole și dovleci. Agricultura este cea care a făcut posibilă apariția societăților umane
complexe, denumite civilizații; apar piețele de schimb și se formează statele. Tehnologiile încep
să faciliteze controlul asupra naturii și dezvoltarea transportului și a comunicațiilor.

Vanatoare de ibisi

Cirezi de vaci
Creșterea animalelor pare să fi avut loc la aproximativ în același timp cu inventarea
agriculturii. Câinele a fost cel mai vechi animal domesticit, crescut pentru a ajuta la vânătoare.
Dovezile sugereazǎ cǎ aceștia au fost mai întâi domesticiți și crescuți în China - în fapt,
geneticienii cred că aproximativ 95% dintre câinii care trăiesc azi se trag din câțiva strǎmoși
canini comuni din China. Hrǎnindu-se cu orice tip de aliment, maturizându-se rapid, ușor de
instruit, util și rapid, apǎrǎtor și loial, câinele a reprezentat "prietenul ideal al omului", împreunǎ cu
oamenii, devenind o forțǎ de neoprit. Caprele, vitele, porcii și oile au fost domesticite în Orientul
Mijlociu, în anii 10.000 î.e.n., de la care întrebuințau carnea, laptele, pieile și lâna; le foloseau la
cǎratul poverilor. Calul a fost domesticit în regiunea Ucraina , în anii 4000-3500 î.e n. și a fost
adus în zona Mǎrii Mediterane de cǎtre hitiți. Este posibil ca primii cai sǎ fi fost crescuți pentru
carnea lor, mai degrabă decât ca animale de lucru. De abia după o jumătate de secol, calul
devine animal de lucru în Europa și Asia. Calul a devenit cel mai important animal domesticit din
istoria omenirii, fiind utilizat în transport și în rǎzboaie. De-a lungul antichitǎții, oamenii au
continuat sǎ vâneze, folosind tehnici de capcane tot mai eficiente.

Epoca bronzului[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Epoca bronzului.

Artefacte din bronz

Arme din bronz

Epoca bronzului este o parte a sistemului celor trei epoci, urmând epocii neoliticului. Materialul
rezultat este mai greu și mai durabil decât oricare dintre metalele originale și este mai ușor să de
topit. Cuprul a fost probabil folosit pentru prima dată în Egipt, înainte de 5000 î.en. Primii topitori
de metale utilizau foale pentru a înteți focul pânǎ la atingerea temperaturii de topire a unui metal,
cum este cuprul. Metalul topit era turnat în forme, iar dupǎ rǎcire, obiectul de metal era finisat prin
lustruire și ascuțire. Mai târziu, cuprul a fost mestecat cu staniu, rezultând bronzul-un metal mai
tare.
Primele dovezi de utilizare a bronzului apar 1.300 de ani mai târziu, sub forma unei tije de bronz
gasite intr-o piramida, datând din 3700 î.en.. Bronzul a apărut în Asia mult mai târziu, în jurul
anului 1500 î.en., și în America încă mai târziu, între 100-200 . În Eurasia, sculele de bronzși
de cupru capătă o largă utilizare în perioada anilor 3.000 î.en.
Metalurgia s-a dezvoltat întâi în Anatolia, Turcia de astăzi. Munții din zonele înalte ale Anatoliei
aveau bogate depozite de cupru si staniu. Cuprul era, de asemenea, minat în Cipru, Egipt,
Deșertul Negev, Iran, și în jurul Golfului Persic. Cuprul era, de obicei, amestecat cu arsenic, însa
cererea crescândă a dus la stabilirea de rute comerciale la mare distanță în și din Anatolia.
Cuprul era importat pe rute maritime către marile regate ale Egiptului Antic și Mesopotamiei. La
începutul epocii bronzului au apărut orașele state organizate, și a fost inventată scrierea
(Perioada Uruk în mileniul al patrulea î. en.). La jumătatea epocii bronzului, migrațiile au schimbat
parțial situația politică din Orientul Apropiat (amoriții, hittiții, hurrienii, hiksoșii și, posibil, israelițiii).
Sfârșitul epocii bronzului e caracterizat de regate puternice aflate în competiție, și statele lor
vasale (Egiptul Antic, Asiria, Babilonia, Hittiții, Mitanni). Au existat contacte prelungite cu
civilizațiile egeene (Ahaia, Alashiya), în care comerțul cu cupru a jucat un rol important. Această
perioadă a avut drept finalitate așa-numita prăbușire a epocii bronzului, care a afectat o mare
parte a Mediteranei de Est și a Orientului Mijlociu. Prelucrarea fierului a început încă din perioada
târzie a bronzului în Anatolia. Trecerea către epoca fierului, aproximativ 1200 î.Hr., a fost mai
mult politică decât determinată de noi descoperiri în domeniul prelucrării metalelor. Civilizațiile
epocii bronzului din zona Mării Egee au creat o rețea comercială la mare distanță. Această rețea
exporta cositor și cărbune în Cipru, unde era minat cuprul și aliat cu cositorul pentru a produce
bronzul. Obiectele din bronz erau apoi exportate peste tot, încurajând comerțul. Analiza izotopică
a cositorului din unele obiecte din bronz din zona mediteraneeană a arătat că acesta provenea
din surse îndepărtate precum Marea Britanie.
Meșteșugurile[modificare | modificare sursă]

Vase de ceramica egiptene

Vas grec din ceramica

Arta prelucrării lutului este foarte veche. De exemplu, într-o peșteră din provincia Hunan, China,
au fost descoperite mai multe piese de ceramicǎ cu o vechime estimată la 17.500 - 18.300 de
ani. Ceramica a fost folosită prima dată acum 26.000 de ani, de vânătorii-culegători din
Moravia.Obiectele erau modelate din lut și apoi plasate într-un cuptor și supuse unor temperaturi
extrem de ridicate. Produsul rezultat este extrem de fragil, dar este, de asemenea, etanș și
practic impermeabil la coroziune, oxidare, infestare si altor forțe distructive care ar distruge
elementele din metal, lemn sau pânză. Cele mai vechi obiecte de ceramica cuprind căni și
recipiente pentru lichide sau boabe, precum și vase de gătit, boluri, farfurii, pahare etc. Primul tip
de ceramică descoperita a fost din lut, datând de 9.000 de ani, fiind poroasǎ. Ceramica este
extrem de durabilă și rămâne utilizată la scară largă si în prezent. Gresia din ceramica, care a
fost "trasǎ" la temperaturi extrem de ridicate până la transformarea in argila se numeste proces
de "vitrificate" - ce rezulta ceramica transparentǎ și neporoasǎ. Acest proces a fost descoperit în
China în jurul anului 1400 î.en.. Porțelanul a fost inventat în China, în jurul secolului VI.
Mina neolitica

Cele mai vechi elemente extrase au fost cupru, fier, diamante, aur, argint, jad (China), sare și
cărbune.Cea mai veche minǎ descoperită a fost găsita în Swaziland, Africa. Ea a fost săpată în
urmă cu 40.000 de ani pentru a extrage ocru, un mineral folosit in ceremoniile de inmormantare si
pentru pigmentarea corpului. Silexul, un mineral casant și ușor de ascuțit, folosit de către om
pentru răzuitoare, cuțite și săgeți ar fi putut fi primul element extras pe scară largă în Europa.
Mine de silex săpate la aproximativ 100 de metri adâncime ce datează din perioada neolitică
(8000 la 2000 î.en.) au fost descoperite în Franța și Anglia.

Arcasi asirieni

De-a lungul istoriei antice, arcurile și săgețile au fost utilizate în vânătoare și război. Utilizarea
timpurie ale acestora se pierde în negura timpului, dar, probabil, datează din epoca paleoliticului
(care s-a încheiat în urmă cu vreo 14.000 de ani) sau chiar mai devreme (arheologii au
descoperit puncte de piatră în Africa ce dateaza de acum 60000 ani, care ar fi putut fi vârfuri de
săgeată). Practic, fiecare cultură timpurie utiliza arcul , cu excepția australienilor aborigeni . Arcul
a fost utilizat cel mai des în război de egipteni și asirieni . Grecii antici și egipteni ofereau grade
pentru arcasi.
Roata olarului

Există foarte multe opinii care consideră roata una dintre cele mai vechi și importante invenții
care își are originea în anticul Sumer în Mesopotamia ulterioară acestuia (acum circa 7.000 de
ani), în forma inițială de roată a olarului. Invenția roții s-a propagat spre zona unde astăzi se
găsesc Pakistan și India, în timpul mileniul al III-lea î.e.n., fiind folosită de locuitorii a ceea ce
numim civilizația Văii fluviului Indus. În partea nordică a Caucazului au fost descoperite mai multe
morminte, datând din jurul datei de 3.700 î.e.n., în care s-au găsit oameni îngropați în vehicule cu
roți, cu o axă. Cea mai veche reprezentare a unui vehicul cu patru roți și două axe a fost
descoperită în Polonia, fiind datată aproximativ acum 5.500 de ani.
Primele roți au fost din lemn masiv, iar primele spițe pentru roti apar în jurul anului 2000 î.Hr.,
în Asia Mică, unde au fost folosite pentru carele trase de cai, care au fost ulterior utilizate in
războaie. Roata a fost folositǎ la scripeți, pentru ridicarea greutǎților. În spațiul european, roata
începe să fie folosită prin 4.000 î.Hr. Extinderea acesteia este condiționată de construirea unor
drumuri pe care vehiculele cu roți sa poata fi folosite pe distante lungi.
Apariția religiei și calendarului[modificare | modificare sursă]

Arta aborigena

Zeii egipteni la Judecata de apoi

Marduk

Masca funerara a lui Tutankhamon

Akenaten si familia sa sub razele unicului zeu, Aten

Statuie a lui Krishna

Fuxi si Nüwa
Calendarul aztec

Multi istorici plasează apariția religiei în perioada neoliticului.Primele credințe religioase constau
în adorația Mamei-Zeiță, a Tatălui-Cer, precum și a Soarelui și Lunii ca zeități.Apar altare care se
dezvolta în așezăminte de tip templu, la care se asociaza o multitudine de preoți și preotese și
persoane cu alte funcții sacerdotale.Tipică pentru perioada neoliticului este adorarea zeităților
antropomorfe. Religiile indigene din Africa erau bazate pe credința comună în forțele naturii și ale
strămoșilor tribului. Indigenii australieni intrau în contact cu spiritele mereu prezente, cu strămoșii
și cu entitățile mitologice prin meditație și ceremonii.Credeau că viețile lor erau strând legate de
perioada Visǎrii, foarte îndepărtată în care au fost create lumea, plantele, animalele și oamenii.
Amerindienii, fiind vânǎtori și culegǎtori, organizau ceremonii de vânǎtoare în care spiritele
animalelor îi cǎlǎuzeau spre pradǎ sau îi protejau de pericol. Șamanii au existat în toate culturile
de vânǎtori-culegǎtori, având rolul de preoți sau vraci ori interpreți ai viselor, ce intrau în contact
cu lumea cealaltă a spritelor , strămoșilor și animalelor totemice. Cele mai vechi scrieri religioase
care există și astăzi sunt textele de la Piramide,[48] realizate de vechii egipteni și având o vechime
de circa 4.500 ani.Antichitatea strǎveche abunda de legende despre geneza lumii, eroi și zei,
cronici și anale ce consemnau lacunar evenimentele rǎspândite în Orientul antic S-au remarcat
opere mitice ca Epopeea lui Ghilgameș (scrisǎ în mileniul III î.e.n., poem păstrat, lacunar, pe 12
tăblițe de lut, în biblioteca regelui asirian Assurbanipal, de
la Ninive); Mahābhārata și Ramayana(secolele VIII-IV î. e.n., scrise în India în limba sanscrită
),Teogonia (Originea zeilor) și Munci și zile de Hesiod, Iliada și Odiseea, epopeei atribuite
lui Homer, (pe care le-a scris în Ionia, secolul al VIII-lea î.e.n.) sau Vechiul Testament- o serie de
cărți ebraice, având între 100 și 150 de autori, scrisă de-a lungul mileniului I î.e.n. Oamenii din
antichitate apelau la mituri și zei pentru a gǎsi îndrumare și inspirație. Venerarea unui numǎr
mare de zei era un lucru obișnuit în Orientul Mijlociu și Apropiat.Pe la mijlocul mileniului III î.en.,
listele zeilor mesopotamieni ajunseserǎ sǎ cuprindǎ sute de nume, organizate sistematic,
zugrǎviți ca figuri umane, plante, animale, simboluri și corpuri cerești sau fenomene naturale,
cǎrora li se atribuiau puteri enorme. Egiptenii au creat o religie vastǎ, incluzând un panteon
complex, cu peste o mie de zei și zeițe, cu infǎțișǎri mixte de oameni-animale , cu abilități și
defecte,ce vegheau asupra feritilității, agriculturii și asupra mijloacelor de trai.Religia era
celebrată la temple, conduse de preoți ce acționau în numele faraonului și zeilor, ce se ocupau
de întreținerea obiectelor de cult și indeplineau ritualurile, unde muritorii de rând aduceau ofrande
zeilor pentru a le îndeplini rugǎciunile și a-i feri de spiritele demonice și de vremurile grele.
Credința puternicǎ în viața de apoi i-a fǎcut pe egipteni sǎ pregǎteascǎ corpurile decedaților
pentru cǎlǎtoria de dincolo, supunând-ule corpurile procesului de îmbălsămare și mumificare. În
1344 î.en. , faraonul egiptean Akhenaten a consolidat o nouǎ religie, Atonismul, declarând ca
Aton va fi zeul suprem, , o zeitate universala, și interzice închinarea la toate celelalte, inclusiv la
venerarea idolilor. Atenismul a pus astfel bazele monoteismului, credința într-un singur
Dumnezeu. Ulterior, succesorul sǎu, Tutankhamon renunțǎ la cultul sǎu și se reîntoarce la vechii
zei.Totuși, cultul monoteist a lui Akhenaten nu avea sǎ fie ultimul.
Hinduismul, poate în măsură mai mare decât orice altă religie, reprezintă o colecție de mai multe
credințe religioase. Conceptele spirituale ale triburilor ariene nomade ce au invadat continentul
indian, s-au amestecat cu dogmele ce prevalau în Valea Indusului, formând o religie unică, în
sensul că, spre deosebire de altele, nu are un întemeietor singular, bazându-se în schimb pe o
confederație de zeități locale. Hinduismul a apărut pe parcursul mileniului al doilea precreștin, în
juru