Manifestări
Aceste dificultăţi de învăţare se manifestă, cu predilecţie, în zona capacităţilor
instrumentale: vorbit, scris, citit, calcul, disfuncţii uşoare perceptive şi
psihomotorii, recunoaşterea părţilor corpului, orientare spaţială deficitară,
orientarea temporală deficitară, deficitele de atenţie şi motivaţie, întârziere în
dezvoltarea limbajului.
Dificultăţile de învăţare pot fi împărţite în două categorii: dificultăţi specifice şi
dificultăţi nespecifice de învăţare.
Dificultăţile specifice pot fi de tip verbal, non-verbal şi de orientare. Cele de tip
verbal sunt atunci când se pot evidenţia probleme de pronunţie, de ritm şi fluenţă a
vorbirii sau de voce. Tulburări ale limbajului de tip citit-scris, unde apar disgrafii
(dificultăţi în învăţarea scrierii), dislexii (tulburări de învăţare a citirii), agrafii
(incapacitatea de a comunica prin scris în mod lizibil).
hiperactivitate;
capacitate de concentrare redusă;
greutăţi în prelucrarea semnelor;
greutăţi în gândirea abstractă;
discriminare auditivă slabă/încetinită;
memorie slabă - incapabil de a reţine;
coordonarea motorie fină - slabă;
incapabil de generalizare;
performanţă în învăţare fluctuantă de-a lungul diverselor testări;
abilităţi matematice slabe/reduse;
inversiunea literelor şi a cuvintelor la citire;
greutăţi la scrierea în linie dreaptă;
scris indescifrabil sau spasmodic;
greşeli repetate în silabisirea cuvintelor;
dificultăţi în legarea liniilor orizontale şi verticale;
greşirea direcţiei şi lateralităţii;
nesiguranţă continuă în privinţa orientării spre dreapta sau spre stânga;
supunere exagerată sau exprimare agresivă;
inteligenţă normală cu greşeli ale capacităţii de organizare a părţilor;
dificultăţi de găsire a cuvântului „potrivit” în timpul vorbirii;
tendinţe de a avea probleme familiale;
căscat şi somnolenţă exagerată la ore.
Trebuie precizat faptul că un singur copil nu manifestă toate greşelile descrise mai
sus. Unor copii care se confruntă cu dificultăţi de învăţare le lipseşte încrederea în
sine, capacitatea de iniţiativă şi cea de autocontrol. De aceea, deşi copilul cu
dificultăţi de învăţare are, în mod tipic, un IQ normal sau peste medie, dificultăţile
lui de învăţare continuă să persiste, atrăgând după sine şi diferite probleme
comportamentale sau emoţionale.
În mod tipic, profesorii care nu sunt la curent cu simptomele ce însoţesc
concomitent dificultăţile de învăţare adesea îi consideră pe aceşti elevi ca fiind
lenţi în învăţare, imaturi, răsfăţaţi sau chiar leneşi.
Părinţii, factor-cheie în terapia dificultăţilor de învăţare
Implicarea părinţilor în terapia dificultăţilor de învăţare este necesară şi foarte
importantă, atât specialistul, cât şi părinţii având un rol important în intervenţia
terapeutică. Cunoscând particularităţile copiilor cu ajutorul informaţiilor date de
părinţi şi al celor obţinute în urma evaluării, terapeutul va putea contura modelul
terapeutic şi strategiile utilizate. De asemenea, părinţii, cunoscând rezultatele
evaluării şi modalităţile terapeutice posibile prezentate de specialist, vor putea şti
cauza pentru care s-a ales acel tip de strategie sau de model terapeutic. Astfel,
terapeutul va putea construi cu uşurinţă exerciţii sau jocuri care vor fi aplicate
acasă cu copiii, existând o continuitate în ceea ce priveşte intervenţia terapeutică.