https://www.facebook.com/adelaida.

caster/posts/2403195516399769
Adelaida Caster

ÎNCEPUTUL ȘI SFÂRȘITUL BYPASSING-ULUI SPIRITUAL

Când învățăm cum să fim prezenți cu sentimente, gânduri, imagini
mentale și senzații și nu mai suntem ne-întrupați, atunci ne eliberăm cu
adevărat. Și, ca rezultat, este mai ușor să trăim din, și ca (fiind)
momentul prezent, pentru că suntem pregătiți și dispuși să întâlnim tot
ceea ce am încercat să evităm.
Scott Kiloby
Dacă părinții noștri nu ne învață cum să simțim, creștem ne-întrupați.
Copilăria noastră ne poate condiționa să nu coborâm în trupurile noastre,
să ne simțim sentimentele și să ne relaxăm cu ele. Nu învățăm
întotdeauna asta. Când ajungem la învățăturile spirituale, inclusiv
nondualitatea, este destul de normal să continuăm cu acest obicei. Ceea
ce avem nevoie cu adevărat sunt învățăturile și metodele care
corectează această ne-întrupare. Uneori învățăturile nu funcționează
pentru că înșiși învățătorii sau cei care aduc metoda nu și-au dizolvat
obiceiul.
Eu am făcut foarte mult bypassing (ocolire, evitare). Dacă se pare că
îndrept un deget către undeva, îl îndrept în mod egal către mine pentru
că eu cred că suntem cu toții în această muncă împreună, indiferent de
rolul pe care îl jucăm în viață. Avem aceleași probleme. Acest articol își
propune să adreseze aceste probleme.
Am ajuns la nondualitate prin învățătura lui Eckhart Tolle. Când m-am
uitat la Tolle, l-am văzut vorbind despre faptul că, înainte de experiența
lui de trezire, era furios. El părea foarte liniștit și m-am gândit: "Vreau
asta". Ceea ce nu știam este că mai întâi trebuia să trec prin furie pentru
a fi liniștit, pentru că condiționarea mea era de a reprima furia. Cumva,
am vrut s-o ocolesc. Am vrut să ‘trag o tură’ în jurul furiei, așa încât să nu
trebuie să am de-a face cu ea. M-am uitat la Tolle și părea că aș putea
avea ceea ce avea el, fără să mă ocup de furia reprimată. Probabil că
Eckhart Tolle nu avea așa o furie reprimată cum aveam eu. Conform
poveștilor sale, se simțea confortabil cu faptul că era furios. Eu nu eram.
Așa că evitarea furiei mele, ceea ce a ținut-o reprimată, a fost un bypass
uriaș.
Mare parte din munca mea de auto-investigare a fost legată de
scoaterea la suprafață a furiei reprimate pe care s-o pot simți și apoi s-o
las să plece. Uneori trebuia s-o exprim, dar în cea mai mare parte trebuia
s-o simt și să mă simt confortabil cu acest sentiment.
<> Ce este bypassing-ul spiritual?
Definiția bypass-ului spiritual este că, la fel ca într-un joc de fotbal, să
încerci să faci o "alergare" în jurul emoției dureroase sau reprimate.
Bypassing-ul este adânc înrădăcinat în noi pentru că vrem să ne simțim
mai bine. Nu vrem să ne simțim rău. Dacă poți vedea că pur și simplu
așa suntem toți, nu va mai fi atât de multă judecare de sine pe acest
subiect.
Un alt bypass pentru mine a fost când am dat peste învățătura lui
Adyashanti. El nu mă învăța să ocolesc, dar am interpretat învățătura lui
ca fiind atingerea unei experiențe de unime sau deschiderea către
conștiință de acolo de unde ești și ca fiind acea conștiință-a-momentului-
prezent. Mintea mea dependentă a crezut că, având acea experiență, nu
ar trebui să simt sentimentele A, B, C și D. Și din nou, el nu spunea asta.
De fapt, era un învățător bun. Dar eu i-am interpretat învățătura în sensul
că trebuie să ocolesc și asta pentru că eram adânc condiționat să nu
vreau să simt. Căutam această experiență de unime. Dar de fiecare dată
când mi-o imaginam ca pe un eveniment viitor, evitam să fiu cu ceea ce
era prezent în experiența mea de atunci.
Căutătorii spirituali din întreaga lume fac asta. Ei merg de la un retreat la
următorul retreat cu speranța de a avea o experiență care să îi elibereze
de suferință. Este adevărat că o experiență de trezire îți poate schimba
identitatea de la ego către înțelegerea că nu există nici un sine. Dar
adevărul mai mare este că conștientizarea este ca o lumină intensă de
lanternă. Când se aprinde lumina (experiența de trezire) tot ceea ce ai
încercat să eviți vine țipând la suprafață. Cheia este să vezi că nu există
nici o cale în jurul durerii, ci numai prin ea.
<> De la bypass-ul spiritual la auto-investigație
După ce am tot ocolit, a trebuit să învăț cum să corectez obiceiul în
practica mea. Am dezvoltat în cele din urmă investigații care sunt despre
a veni ‘cu picioarele pe pământ’ ca să simți ceea ce încerci să ocolești.
Când învățăm cum să fim prezenți cu sentimente, gânduri, imagini
mentale și senzații și nu mai suntem ne-întrupați, atunci ne eliberăm cu
adevărat. Și, ca rezultat, este mai ușor să trăim din, și ca (fiind)
momentul prezent, pentru că suntem pregătiți și dispuși să întâlnim tot
ceea ce am încercat să evităm.
Cel mai bun mod de a-mi face munca este să înțeleg că este vorba atât
de conștientizare, cât și de investigare. De aceea o numesc "Odihnește-
te". Investighează. Bucură-te de viață". Este vorba atât despre
experiența transcendentă a conștientizării (odihnei) și este de
asemenea, în egală măsură, despre a vedea ‘prin’ condiționări
(fenomene) care vin și pleacă (investigație). Nu poți avea una fără
cealaltă. Cu alte cuvinte, recunoașterea conștiinței care nu îți transformă
experiența umană (nu este întrupată) nu valorează prea mult. De
asemenea, dacă încerci doar să îți transformi umanitatea, pierzi partea
transcendentă. Te blochezi în starea de ego și asta poate fi foarte
dureros și frustrant. Sunt ambele, întotdeauna. Altfel, rămâi pe jumătate
treaz.
Vorbesc acum despre întrupare pentru că bypassing-ul este atât de
răspândit și cred că îi ține pe oameni în suferință. Cu ani în urmă, a fost
foarte popular pentru învățători să renunțe la partea de întrupare. Acum
știu că mulți dintre acești învățători suferă personal ‘în spatele scenei’.
Unii chiar au renunțat la învățătură. Înțelegerile și învățăturile lor au fost
doar pe jumătate coapte.
Am trecut de la căutarea iluminării la a face investigație pentru că am
putut să întâlnesc ceea ce simțeam în moment, în timp ce, de
asemenea, mă odihneam ca/drept conștiință, tot timpul. Am putut să le
includ pe amândouă, așa cum am spus mai sus. Am renunțat la
conceptul "caut iluminarea", concept care este o căutare ce implică
viitorul și, în schimb, m-am concentrat pe “a veni cu picioarele pe
pământ” ca să simt ceea ce evitam. Căutarea iluminării presupune că
există ceva în viitor, ca un medicament sau altceva, care te va elibera de
tot ceea ce nu arată sau nu se simte ca fiind iluminare. Cu toate astea,
nimic nu ne eliberează de simțire, nici măcar "iluminarea". Viața este
plină de sentimente și senzații.
Atunci când devii mai prezent, ai un instrument pentru a întâmpina
aceste sentimente. Pentru mine, bogăția discuțiilor despre iluminare sau
trezire constă în faptul că este revelat că faptul că Aici, în experiența
noastră de moment cu moment, există o conștiință care este
fundamentală. Conștiința este întotdeauna Aici, și apoi de Aici îmi pot
întâmpina experiența mai direct. Când îți dai seama că viața se întâmplă
în fiecare moment, poți vedea această viață ca pe-o meditație. Viața este
investigație, dacă vrei. Fiecare moment prezintă o oportunitate de a fi cu
ceea ce este și de a nu mai evita. Putem fi atenți și treji în orice situație,
mai degrabă decât să folosim ședințele de investigație, satsang-urile sau
retreat-urile doar pentru a ajunge undeva în viitor (ceea ce este
întotdeauna frustrant pentru că viitorul nu vine niciodată - Viața se
întâmplă acum).
<> Orice poate fi folosit ca bypass
Literalmente, absolut orice poate fi un bypass. Ori de câte ori nu întâlnim
o situație exact așa cum apare ea, poate exista un bypass. Există un
bypass subtil în învățăturile care spun: "Permite ca totul să fie așa cum
este." Unele minți folosesc această instrucțiune pentru a nu renunța
niciodată la o poveste.
Deci povestea este pur și simplu acolo în conștiință și ei "îi permit să fie".
Dar să fii mai radical înseamnă s-o vezi dizolvându-se. Ăsta este modul
în care instrucțiunea "permite/dă-i voie" devine un bypass. Păstrând
povestea acolo, ei nu ajung niciodată să ‘coboare pe pământ’ cu
adevărat și să simtă/elibereze emoția care sponsorizează povestea.
Reprimarea este o altă formă de bypass. Este o mișcare de a nu fi noi
înșine, de a nu spune ce vrem, reprimându-ne discursul,
comportamentul, sexualitatea sau creativitatea.
Bypassing-ul nu se întâmplă doar în învățăturile nondualității sau
iluminării. Spiritualitatea New Age este plină de bypassing. Foarte multă
gândire magică, toate concepute pentru a te ajuta să eviți să simți ce
apare în momentul prezent. Este regretabil faptul că este atât de
populară, pentru că menține suferința. Toți acești oameni care folosesc
spiritualitatea New Age într-un fel care funcționează pentru ei vor avea o
surpriză uriașă când vor ajunge în cele din urmă față în față cu trauma
lor. Și se va întâmpla. Întotdeauna se întâmplă.
Terapia sau consilierea pot fi un bypass. Sunt multe terapii bune care
sunt bazate pe somatică. Nu vorbesc despre astea. Vorbesc despre cele
care, din nou, încearcă în mod constant să recadreze gândirea. Desigur,
există un loc pentru asta. Dar, în măsura în care terapeutul nu-i aduce pe
oameni să simtă și să permită ceea ce au evitat, procesul terapeutic
poate fi un bypass.
Cei 12 pași, unul dintre cele mai mari programe de recuperare din
dependențe, are un tipar substanțial de bypass. Pentru că este foarte
impetuoasă, dependenții adesea frecventează și învață și repetă
concepte. Apoi, ai o minte plină de aceste idei despre recuperarea din
dependențe, care este o modalitate excelentă de a evita ceea ce simți.
Așa cum am menționat deja, bypassing-ul continuă și în spiritualitate. Pe
vremea când s-au format budismul și hinduismul, exista noțiunea că
libertatea se referea la recunoașterea a aceea-fără-de-formă sau a
prezenței pure. Suntem învățați că suntem (ca un) spațiu-fără-de-formă.
Am putea spune că asta este vechea versiune a iluminării: că, cumva,
aceea-fără-de-formă poate fi separată de formă. Dar cred că încă de la
începuturi unii oameni au intuit cum anume asta era o chestiune
problematică, iar ulterior alte câteva școli de budism au început să
vorbească despre formă. Ei au întrebat: "Cum includeți forma?" Formă
fiind gândurile, sentimentele și așa mai departe. Aceste lucruri sunt
incluse prin faptul că nu le întoarcem spatele și în schimb ‘stăm’ cu ele
într-un mod priceput (dându-le voie, investingându-le). Nu este vorba
despre a tolera gânduri sau sentimente. Este vorba despre a le vedea
așa cum sunt, a le da voie să fie și a le privi cum se dizolvă. Ele toate
sunt temporare.
<> Pericolul învățăturilor spirituale ne-întrupate
Prin urmare, învățăturile nonduale timpurii, și chiar unele de astăzi,
vorbesc despre aceea-fără-de-formă ca și cum ar fi singura trezire
disponibilă. Asta poate fi o viziune extremă și poate duce în unele situații
înfricoșătoare în care oamenii nu pot relaționa într-o relație pentru că
sunt blocați într-o conștiință-fără-de-formă care prcatic reneagă sau
respinge forma.
Auzim sau citim învățători de Neo-Advaita ne-întrupați care afirmă:
"Conștiința este tot ce există." Când un student vine la ei și-i întreabă: "Ei
bine, dar cum rămâne cu sentimentele sau gândurile?" Învățătorul
răspunde: "Nu, nu, nu . Asta sunt chestii ale ego-ului. Nu-ți face griji cu
astea". Toată lumea are diferite traume, diferite povești și nu toți se pot
trezi pur și simplu la o viziune Neo-Advaita a lucrurilor.
Dacă reprimarea deja se întâmplă în experiența ta, cu alte cuvinte,
reprimarea sinelui, fii atent atunci când ajungi la învățături nonduale care
îți spun că nu există nici un sine. Da, nu există nici un sine, dar dacă tu
deja încerci să reprimi, mișcarea de a face investigația de sine poate fi
cumva deturnată de reprimare. Încerci să scapi de experiență și să scapi
de tine. Iar ăsta este un lucru violent pe care îl faci cu tine.
<> Găsește modalități de vindecare mature, care nu sunt legate de
reprimare
Implică-te în auto-investigație sau terapie care este matură, în care nu
este vorba despre reprimarea lucrurilor, ci despre a permite lucrurilor să
fie așa cum sunt: gânduri, sentimente, comportament. În esență, pur și
simplu trăiește-ți viața și permite lucrurilor să vină la suprafață. Și apoi
întreabă-te ce se întâmplă, dar dintr-un loc de conștiință liniștită în care
nu încerci să folosești investigația ca să reprimi aspecte ale tale. Auto-
investigația funcționează pentru o perioadă de timp pentru a stopa
gândurile și sentimentele dar, după un timp, poți deveni foarte bolnav.
Unii oameni au ideea cum că a fi treaz sau a fi spiritual înseamnă să fii
întotdeauna drăguț și amabil. Asta este încă un alt fel de reprimare.
Reprimi furia, reprimi alte părți ale sinelui tău care nu sunt "drăguțe" și
"amabile". De aceea, practica mea spirituală uneori implică să mă înfurii.
Nondualitatea nu este doar despre chestii plăcute. Este vorba de a fi cu
ceea ce este. Viața este la fel de mult explozie pe cât este și tăcere.
Dacă ești o persoană care se confruntă foarte mult cu furia, învață cum
să fii cu ea într-un mod care acceptă și permite acestei furii să fie. Asta
nu înseamnă s-o aruncăm pe oameni, dar uneori se întâmplă și asta
când ne înfuriem. Observă cum apar aceste părți ale tale în timp ce
încerci să fii drăguț și amabil tot timpul. La un anumit nivel ești furios, dar
arăți doar partea ta frumoasa. Aceste alte părți ale tale trebuie să fie
incluse în conștientizare, astfel încât realizarea ta să fie echilibrată,
autentică și onestă. Altfel, tu doar construiești o fațadă în care te prezinți
ca fiind mereu drăguț, amabil, fericit și zâmbitor. După un timp, oamenii
vor ști că este falsă.
Odată, am confundat pacea cu trezirea. Există o pace profundă care se
găsește în prezență. Nu minimizez asta deloc. O simt chiar acum. Este
liniște și nemișcare. Dar problema este că ego-ul își face o fațadă de
liniște. Ai grijă dacă crezi că trezirea înseamnă să arăți ca persoana aia
care pare că este tot timpul în siguranță sau acel învățător care arată
liniștit, sau prietenul de pe strada ta care e întotdeauna amabil. Este ușor
să fim prinși în lucrurile astea, din cauza faptului că suntem profund
condiționați să nu simțim.
<> Să crezi că există un scop în spatele suferinței poate fi un bypass
Un alt bypass pe care l-am văzut este acela cum că în spatele suferinței
ar exista un scop. Oamenii ar veni la noi la Kiloby Center și ar spune:
"Vreau doar să fiu liber de toată negativitatea și suferința mea". Dar,
atunci când am început să facem investigație cu ei, am descoperit că în
spatele suferinței există o utilitate, cum ar fi: "Mă văd ca fiind de neiubit,
pentru că ăsta este felul în care primesc iubire în lume". Este ca și cum
ar exista un sistem de operare care folosește suferința pentru a obține
de la alți oameni siguranță, auto-protecție, aprobare sau iubire. Acesta
este sistemul care împiedică adevărata libertate. Nu este deloc conștient.
Făcută cum trebuie, investigația poate aduce la suprafață acele lucruri
care sunt inconștiente, astfel încât acestea să devină conștiente. Apoi,
văzându-le, poți să recunoști că acele tipare nu sunt cine ești tu. Le
permiți să fie și ele sunt eliberate.
Încrederea este importantă. Ai încredere în procesul de a ‘veni pe
pământ’ ca să simți. Ai încredere că, fiind ‘apăsat pe butoane’ într-o
relație, ți se oferă o ușă către libertate.
<> Bypass-ul se întâmplă când jucăm roluri
Bypass-ul se întâmplă când jucăm roluri. Ca învățător, antrenor,
facilitator sau terapeut, de îndată ce crezi că tu ești scutit de experiența
umană de zi cu zi, nu te vezi ca fiind egal cu cei din fața ta. Ești blocat
într-un rol. Acesta este un mare unghi mort.
Toate rolurile te fac orb pentru că trăiești într-o identitate, iar identitățile
sunt ceea ce ne fac să continuăm să ocolim ceea ce se întâmplă în
experiența noastră. Învățătorii ne-întrupați împărtășesc din perspectiva
unui rol, orbi la propriile lor probleme și care îi învață pe studenți să fie
orbi la rându-le față de problemele lor. Ceea ce face ca studentul să se
gândească că este bine să trăiești cumva înăuntrul unui rol și să fii
"treaz". Desigur, asta e imposibil.
Dacă intri într-o cameră și crezi că tu ești autoritatea, imediat, nu ești
prezent cu cealaltă persoană din cauza rolului tău. Lasă rolul deoparte.
Nu ești un facilitator. Nu ești un învățător. Nu ești un terapeut. În această
munca suntem toți egali. Toată lumea are lucruri la care să se uite. Am
vorbit în privat cu destui învățători nonduali și pot spune cu încredere că
toată lumea are lucruri la care să se uite.
Vei ști că învățătorul tău spiritual este egalul tău tău atunci când va
împărtăși cu tine propriile sale probleme. Este transparent în relația sa cu
tine. Sentimentele apar în relație. Viața este relație.
Sunt mulți învățători care, la fel ca mine, au avut traume. Mă iau pe mine
de exemplu aici. De abia după trezirea mea am început să mă ocup de
trauma de a fi fost hărțuit în clasa a șasea și care mi-a schimbat profund
viața. Din nou, nici măcar nu m-am ocupat de ea până la experiența de
trezire. De ce? Pentru că am urmat învățăturile care ocoleau. Mi-au spus
că nu trebuie să mă ocup de trauma mea. Si ghici ce? A trebuit să mă
ocup de trauma mea.
Unii învățători, vindecători și terapeuți cred că sunt salvatori. Este atât de
ușor când ai oameni din jurul tău care întăresc această fațadă. Din acest
motiv am părăsit circuitul de satsang timp de mulți ani. Trebuie să fii
super treaz, ca să nu fii prins în asta. Dacă nu te ocupi de povestea
fundamentală de a fi de neiubit (sau oricare este povestea ta), vei oferi
învățături, vindecare sau terapie din motive greșite (chiar dacă o parte
din ele provin din altruism).
<> Recunoaște și examinează-ți traumele și poveștile de deficiență
Această realizare s-a petrecut după trezirea mea. Nu trebuie să aștepți
atât de mult. Te poți uita la ele acum. Nu vor întârzia nimic. Nu-ți amână
libertatea. Îți oferă libertatea de a-ți examina trauma dintr-un loc de
iscusință. Asta va face ca trezirea ta să fie mai întrupată, autentică,
onestă, incluzivă și plină de compasiune și iubitoare. Dacă în munca ta
incluzi trauma și poveștile de deficiență - toate lucrurile umane lipicioase
pe care dorești să le ocolești - nu vei intra în aceste locuri
înspăimântătoare.
Dedesubtul principalei povești a sinelui în minte, există mici țesături,
povești despre deficiențe, care sunt povești precum: nu sunt destul de
bun, sunt de neiubit, nu sunt în siguranță, nu sunt susținut, sunt rănit,
sunt o victimă, sunt lipsit de putere, sunt slab. Când ai o experiență de
trezire, nu există nici o garanție că vei putea vedea prin aceste țesături,
așa că fă o investigație la acele niveluri mai fine. Și dacă nu faci asta și
devii un terapeut nondual sau învățător, vei ajunge să comunici prin
prisma țesăturii deficiențelor. Monitorizezi în mod constant dacă vin
oameni. Te întrebi: "Oare oamenii mă plac la fel de mult ca pe ..."
<> Hai să sărbătorim multitudinea de manifestări ale vieții, din așa-
numita ’cale de mijloc’
Un lucru pe care îl văd în învățăturile nonduale este că nu este suficient
de mult o sărbătoare a manifestării unice a cine suntem. Există o
mulțime de discuții despre ‘nimeni’ (fără-de-sine). Se vorbește despre
conștiință sau despre aceea-fără-de-formă. Dar cum rămâne cu expresia
unică a fiecărei forme? Există atât de multe expresii frumoase peste tot
și fiecare ființă umană este o expresie unică a vieții. Această frumusețe
este, uneori, ignorată și redusă prin simplificare la ideea de ego. Și
astfel, în acea ignorare sau reprimare, există adesea o evitare naturală a
modului în care ne arătăm în această lume ca indivizi.
Calea de mijloc este calea dintre extreme. O extremă este aceea că nu
există decât ceva fără-de-formă sau conștiință. Asta este o viziune
extremă, pentru că neagă diversitatea vieții și manifestările unice. O altă
viziune extremă este că există doar forme distincte unice, că nu există
nici o conștiință sau un ceva fără-de-formă. Sunt doar oameni, ego-uri și
lucruri care sunt separate de alte lucruri. Și asta este o viziune extremă.
Când încetezi să-ți eviți sentimentele și îți aduci atenția asupra
sentimentelor chiar în momentul în care apar, în mod firesc începi să
trăiești (în/din) calea de mijloc. Și eviți aceste viziuni extreme.
<> Forme ne-întrupate de ego
Când ești copil și în mod firesc apar sentimente, nu ești învățat să nu te
lași copleșit de ele și să le simți și să le dai voie să vină și să plece. Și
astfel, mintea trebuie să supracompenseze și să creeze toate aceste
strategii și povești și mecanisme de apărare, pentru auto-protecție. Așa
începe crearea ego-ului.
Literalmente, ego-ul se formează parțial prin faptul că nu este întrupat de
la o vârstă fragedă pentru că, încă de la o vârstă fragedă, nu învățăm
cum să simțim.
Dacă ne întâlnim sentimentele, nu ne vom mai ascunde în nici una dintre
aceste extreme. Nu ne vom ascunde în conștiință, pentru că, pe măsură
ce mergem către calea de mijloc, vom simți lucrurile. De asemenea, nu
trebuie să ne ascundem în starea ego-ului pur, în care credem că
suntem oameni separați și că suntem deficienți. Și asta este o stare de
evitare pentru că este o stare tare impetuoasă în care poți fi. Suntem
aproape complet identificați cu mintea din acea stare.
Din nou, când ‘cobori pe pământ’ și simți totul și întâlnești totul, te muți în
mod natural înspre calea de mijloc. Este o modalitate de a apărea în
lume care recunoaște conștiința, dar nu o absoluționează sau o face mai
mult decât este. Nu trebuie să înțelegi calea de mijloc. Doar fă munca
care nu mai include bypassing-ul.
Articolul original https://www.nondualtherapydirectory.com/scott-kiloby-spiri…/