6.2.

Patologia cotului
Indiferent de etiologie, determină una din următoarele situaţii:
1. Redoarea articulară;
2. Instabilitatea articulară, sau
3. Disfuncţia neuro-musculară.
1. Redoarea articulară poate fi dată de:
a) retracţia capsulo-ligamentară, cu răsunet pe flexie-extensie şi pe pronosupinaţie, dacă
este o retracţie posterioară de capsulă;
b) fibroza musculară este o cauză mai rară de redoare. Această fibroză poate apare la
nivelul muşchiului biceps, brahial anterior şi triceps;
c) aderenţe intraarticulare;
d) cicatrici retractile;
e) invadarea fosetei coronoide şi olecraniene cu ţesut fibros;
f) calus vicios.
2. Instabilitatea articulară pune în recuperare probleme secundare faţă de redoare.
3. Disfuncţia neuromotorie necesită recuperarea în armonie a întregului membru superior
cu obiective precise şi concrete pentru fiecare segment, pentru fiecare articulaţie, pentru fiecare
grup muscular, uneori pentru fiecare muşchi în parte pentru a evita compromiterea gesturilor
uzuale
Cotul în unele reumatisme inflamatoare şi degenerative
Artritele, artrozele ca şi reumatismele ale cotului pot determina diferite grade de deficit
funcţional.
Artritele cronice ale coatelor, de obicei în cadrul unei poliartrite reumatoide când se
mai instalează precoce limitarea extensiei, evoluţia putând fi de cele mai multe ori spre anchiloză
în semiflexie, cu compromiterea gravă a unor gesturi uzuale cât şi profesionale.
Artroza cotului poate fi secundară unei luxaţii sau fracturi. Mai frecvent însă, ea apare în
urma unor microtraumatisme repetate. La examen se constată dureri la nivelul interliniei
articulare, cracmente, la mobilizare, limitarea flexiei, extensiei şi supinaţiei. Radiologia
completează diagnosticul: condensarea osoasă marginală, osteofite pe olecran, coronoidă,
calcificări tendinoase, mai ales la triceps.
Dintre reumatismele abarticulare amintim: epicondilita (la tâmplari, violonişti,
sportivi) este o tendinită de inserţie a grupului epicondilian (extensorii: extensorul comun al
degetelor, extensorul degetului V, cubitalul posterior, anconeul, al II-lea radial, scurtul
supinator). La această tendinită se pot adăuga retracţii capsulare, leziuni periostale, calcifieri la
nivelul inserţiilor epicondiliene. Durerea este localizată în partea externă a cotului asociată cu
semipronaţie activă.
Epitrohleita este o tendinită de inserţie a muşchilor epitrohleeni (cubitalul anterior,
rotundul pronator, micul şi marele palmar) durerea poate fi provocată prin flexia şi adducţia
pumnului contra unei rezistenţe.
Olecranalgia (tendinita de inserţie a tricepsului – durerea apare la extensia cotului mai
ales cu contrarezistenţă).
Vom trece în evidenţă câteva noţiuni de chirurgie a cotului având în vedere că leziunile
reumatice cele mai frecvent abordate chirurgical la nivelul cotului sunt artritele cronice
reumatoide. Leziunile inţiale care ar putea beneficia de sinovectomie se prezintă însă rar
chirurgului. Indicaţia sinovectomiei precoce în artrita reumatoidă a cotului trebuie avută în
vedere în toate cazurile în care evoluţia continuă chiar sub tratament medicamentos şi
kinetoterapeutic câteva luni, sau în recidivele care survin la intervale scurte.
6.3. Tratamentul kinetic în afecţiunile reumatismale ale
cotului
6.3.1. Tratamentul kinetoprofilactic în afecţiunile reumatismale ale cotului
Nu se poate vorbi de o profilaxie primară a cotului deoarece mişcările sale în activitatea
obişnuită ca articulaţie intermediară a m.s. sunt suficiente pentru o bună funcţionalitate. În
schimb se poate vorbi de o profilaxie secundară a cotului când s-a instalat vreo formă de
reumatism inflamator (ex. poliartrita cronică evolutivă, poliartrita juvenilă, spondilita
anchilozantă etc) sau alte forme de reumatism.
În aceste cazuri profilaxia secundară îşi propune în primul rând din punct de vedere
kinetic menţinerea mobilităţii lui în limite funcţionale şi a unui tonus muscular cu valori de cel
puţin 4 şi +4 (scara de evaluare musculară 0-5).
Sunt indicate pacienţilor suferinzi de asemenea afecţiuni, în fazele acute, poziţionări fie
în atele seriate termoplastice, fie în faşă gipsată, iar în fazele de acalmie se pot aplica toate
mijloacele începând cu poziţionările şi continuând cu exerciţii pasive, autopasive, active şi active
cu rezistenţă. Ca sporturi de agrement sunt indicate tenisul de masă, de câmp, badminton, popice,
înot terapeutic.

6.3.2. Tratamentul kinetoterapeutic şi de recuperare a

cotului în afecţiunile reumatismale
Principii şi obiective
Articulaţia cotului fiind o articulaţie dureroasă la mobilizare, exerciţiile pasive sunt mai
puţin recomandate(foarte rar!), în locul lor fiind recomandate exerciţiile autopasive, active şi cu
rezistenţă.
Vor fi vizate în mod deosebit, obţinerea limitelor funcţionale menţionate mai sus şi apoi,
dacă este posibil limitele normale.
Prin mijloace kinetice se va urmări:
a) Combaterea durerii (poziţionări, posturări în limite funcţionale, exerciţii autopasive
şi pasivo-active).
b) Recuperarea mobilităţii în limite funcţionale şi apoi normale (exerciţii autopasive,
active , active cu autorezistenţă şi cu rezistenţă).
c) Recuperarea forţei şi stabilităţii (exerciţii cu autorezistenţă, exerciţii libere şi cu
obiecte şi exerciţii de îndemânare)

a) Combaterea durerii se face (prin mijloace kinetice) imobilizând cotul în poziţii

antalgice respectând unghiurile funcţionale.
Nu se recomandă exerciţii pasive, activo-pasive şi active când cotul este inflamat şi
doare; orice mişcare este permisă însă în articulaţiile învecinate (umăr, pumn, mână) iar din cot
numai în limite nedureroase.
Se recomandă deci pe lângă posturările în atele seriate (în unghiuri variabile de flexie),
faşă gipsată, atele inamovibile şi posturări libere şi liber ajutate.
 b) Recuperarea mobilităţii. Exerciţiile pentru recuperarea mobilităţii se încep încă din
faza subacută şi continuă tot timpul în faza cronică.
A. Exerciţii pentru recuperarea flexiei şi extensiei.
Pentru recuperarea acestor mişcări se pot folosi atelele seriate care fixează cotul în
unghiuri diferite de flexie şi deflexie, schimbate la intervale de timp variabile. S-a observat că
sunt un bun mijloc de recâştigare a mobilităţii iar trecerea de la un unghi de flexie la altul se face
neapărat prin mişcări blânde şi fără nici o forţare.
De îndată ce a câştigat o anumită mobilitate prin acest mijloc, se poate trece la exerciţiile
autopasive şi active.
 Exerciţiul 1. P.I. şezând m.s. abdus 90º, întins, în supinaţie, sprijinit pe o placă;
kinetoterapeutul fixează cu o mână deasupra cotului pacientului (în 1/3 inf. a braţului) iar cu
cealaltă apucă antebraţul în 1/3 distală. I se cere pacientului să execute mişcarea sub
supravegherea kinetoterapeutului, respectiv flexii şi deflexii ale antebraţului pe braţ, flexia
asociindu-se cu supinaţia, extensia cu pronaţia. Kinetoterapeutul poate să şi conducă mişcarea
neintervenind în forţarea amplitudinii de mişcare.
 Exerciţiul 2. P.I. şezând sau stând, braţul este lipit de corp sau în uşoară abducţie.
Kinetoterapeutul fixează cu o mâna cotul iar cu cealaltă apucă mâna pacientului şi-i cere să
execute mişcări de flexie şi deflexie ale antebraţului pe braţ în acelaşi mod ca la exerciţiul
precedent. La limitele de flexie şi extensie se va cere pacientului să facă o contracţie mai
puternică iar kinetoterapeutul contrează mişcarea. Acest exerciţiu se va aborda cu prudenţă şi pe
măsură ce amplitudinea de mişcare creşte se va accentua cu o uşoară forţare de 1-2 grade după ce
în prealabil i s-a cerut pacientului să relaxeze .
C. Exerciţiile autopasive pentru refacerea flexiei şi extensiei.
 Exerciţiul 1. P.I. şezînd, m.s. flectat din cot, antebraţul sprijinit pe masă; pacientul cu
cealaltă mână apucă (mâna de mobilizat) imediat desupra articulaţiei pumnului şi execută uşoare
flexii şi deflexii.
Acest exerciţiu se poate executa adoptând şi alte poziţii (decubit dorsal, ortostatism)
ţinând braţul şi cotul lipit de trunchi iar cu cealaltă mână realizând aceleaşi mişcari.
Un avantaj esenţial al exerciiţilor autopasive în general, la cot în mod special, indiferent
de cauză, este eliminarea fricii de amplitudine deoarece atunci când pacientul execută mişcarea
îşi simte mai bine limitele dureroase şi îşi imprimă un ritm şi o viteză de mişcare în limitele
optime ale suportabilităţii.
6.3.3. Exerciţii active şi cu rezistenţă pentru refacerea forţei
şi stabilităţii în articulaţia cotului
Odată cu trecerea la acest tip de exerciţii, recuperarea este mai rapidă, mai uşoară, mai
eficientă, pacientul participând cu satisfacţie la efectuarea lor. Nu se pot executa aceste exerciţii
decât începând cu fazele subacute, continuând în fazele cronice de acalmie (în cazurile formelor
de reumatism inflamator) sau de remisie clinică în celelalte forme de reumatism ale cotului.
1. Exerciţii active şi cu rezistenţă pentru recuperarea forţei în mişcările de flexie şi
extensie ale cotului:
 Exerciţiul 1. P.I. şezând, m.s. afectat întins înainte, sprijinit pe o placă (sub cot
un suport moale). Kinetoterapeutul fixează cu o mână desupra cotului iar cu cealaltă
apucă în 1/3 inf. a antebraţului, deasupra articulaţiei pumnului.
 Pacientului i se cere să se execute flexii (mâna în supinaţie) şi extensii (mâna în pronaţie),
contra rezistenţei realizate de kinetoterapeut.
Acest exerciţiu se poate realiza la început cu o rezistenţă minimă din partea
kinetoterapeutului, crescând ulterior în mod treptat, aceasta contribuind nu numai la creştrea
tonusului muscular ci şi la facilitarea mişcării, ştiut fiind că rezistenţa aplicată unei mişcări este o
tehnică de facilitare.
Variantă: Rezistenţa la mişcare în cadrul acestui exerciţiu poate fi dată chiar de pacient,
opunându-se mişcării cu cealaltă mână,(exerciţiu cu autorezistenţă).
2. Exerciţii active şi cu rezistenţă pentru refacerea forţei în mişcările de pronaţie şi supinaţie.
 Exerciţiul 1. P.I. şezând, braţul pe lângă corp, cotul flectat 90°, antebraţul înainte,
pumnul şi mâna în prelungirea antebraţului, kinetoterapeutul stă în faţa pacientului şi apucă cu
mâna omoloagă antebraţul pacientului sub cot (ca la salutul roman), kinetoterapeutul fiind apucat
de pacient în acelaşi mod. Cu o astfel de priză pacientului i se cere să execute pronaţii urmate de
suspinaţii (şi invers), mişcăriile fiind contrate uşor de kinetoterapeut .