Relaţia dintre şcoală şi familie

Un rol important în dezvoltarea personală şi profesională a unui om revine şcolii şi

familiei. Ȋn primii ani de viaţă părinţii sunt cei care devin profesori pentru copii lor, după care
aceştia se transformă în susţinători ai şcolii, devin parteneri cu şcoala. Practic relaţia dintre
şcoală şi familie este una de parteneriat cu scopul de a da ce este mai bun copilului. După ce
copii îşi petrec cei şapte ani acasă, nu înseamnă că parintele şi-a terminat treaba în ceea ce
priveşte educarea copilului, înseamnă doar că a început o nouă etapă în care părintele nu mai este
educator unic, şi împarte acest rol cu învăţătorul, iar mai târziu cu profesorii.

Colaborarea cu şcoala este un element foarte important pe care părinţii nu trebuie să îl

ocolească. Colaborarea dintre şcoală şi familie înseamnă punere de acord, fiecare partener
trebuie să vină în întâmpinarea dorinţelor celuilalt. Pentru ca acest lucru să fie posibil părinţii
trebuie să ia legătura cu şcoala nu doar atunci când sunt convocaţi la şedinţele cu părinţii sau
atunci când copiii se confruntă cu anumite greutăţi. Părinţii trebuie să participe la toate
evenimentele importante ale şcolii care-i implică pe copiii lor (serbări, concursuri, spectacole,
festivităţi, etc.), să sprijine şcoala, dacă nu material, cel puţin printr-un vot de încredere, să
uşureze misiunea educativă a şcolii prin continuarea educaţiei acasă, să manifeste disponibilitate
de a participa la cursuri cu caracter educativ realizate de şcoală pentru părinţi.

Respectul pe care părinţii îl au faţă de şcoală şi faţă de dascălii copilului lor, este
deasemenea un lucru esenţial. Deoarece copii pot fi foarte uşor influentaţi, este foarte important
exemplu pe care părinţii îl dau copiilor. Dacă acesta nu dă dovadă de respect faţă de profesori,
este clar că şi copilul său va face la fel. Dacă nu este prezent la şedinţele cu părinţii, copilul va
considera că pe părintele său nu îl interesează ceea ce are de spus doamna dirigintă, şi se va
considera superior profesorului. Am avut un astfel de exemplu chiar la clasa la care am predat,
părintele nu a dat atenţie profesoarei şi aceiaşi atitudine a abordat-o şi copilul său.

Școala şi familia sunt cei doi factori importanţi, cei doi piloni de rezistenţă ai educaţiei
moral-civice a elevilor din învăţământul primar, iar între aceştia se situează şi mediul extraşcolar
sau extrafamilial. În centrul tuturor pendulează copilul, obiect şi subiect al educaţiei, proces
complex care începe de la cea mai fragedă vârstă. Colaborarea dintre şcoală şi familie trebuie să
se realizeze în toate aspectele concrete ale procesului instructiv-educativ: învăţătură, frecvenţă,
comportament, ţinută sau în mod facultativ (cercuri pe specialităţi, echipe artistice, competiţii
sportive). Sub orice formă s-ar manifesta elevul, învăţătorul şi părinţii trebuie să acţioneze la
unison, fără compromisuri şi abandonări în faţa greutăţilor întâmpinate, când este cazul.

Andrescu Florentina Mădălina

An III
FSP
RISE