Sunteți pe pagina 1din 5

Chestionar

Poziția cetățenilor față de un act normativ în vigoare

1. Au fost aduse modificări la Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, stabilindu-se că studenții
înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior
acreditate, beneficiază de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri,
clasa a II-a. Care este opinia dvs. pe marginea acestui subiect ?
a) nu sunt de acord cu aceste modificări deoarece implică mari cheltuieli din partea statului
b) sunt de acord cu modificările aduse întrucât astfel studenții vor putea călători gratuit, acest
lucru oferindu-le posibilitatea de a se dezvolta multilateral
c) nu sunt de acord cu aceste modificări deoarece ele ar putea determina mari aglomerări în
transportul intern feroviar
2. Executivul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, modificări şi completări la Legea nr.
211/2011 privind regimul deşeurilor. Pentru respectarea obligaţiilor de valorificare a
deşeurilor şi în vederea facilitării şi îmbunătăţirii valorificării, deşeurile trebuie colectate
separat, în cazul în care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic şi al
protecţiei mediului şi nu se amestecă cu alte deşeuri sau materiale cu proprietăţi diferite. În
acest caz:
a) nu sunt de acord cu aceste reglementări deoarece ele presupun cheltuieli
b) sunt de acord cu aceste modificări, astfel mediul în care trăim va fi mai curat
c) sunt de acord deoarece astfel va fi redus numărul bolilor provocate de poluarea mediului
3. Guvernul a adus mai multe modificări la Legea educaţiei prin Ordonanţa de urgenţă nr.
49/2014 la Legea nr. 1/2011 şi se aplică din data de 30 iunie 2014.
Elevii absolvenţi care nu susţin sau nu promovează examenul de bacalaureat beneficiază
gratuit (din partea statului, din finanţarea de bază sau din alte surse de finanţare) de cursuri de
pregătire pentru BAC. Iar dacă până în 2013 examenul de bacalaureat era organizat în două
sesiuni în fiecare an şcolar, din data de 30 iunie 2014 există şi o a treia sesiune – organizată
pentru cazuri temeinic justificate. Care este părerea dvs.?
a) sunt de acord cu aceste modificări întrucât sistemul educațional românesc avea nevoie de
schimbări
b) sunt de acord deoarece astfel va crește rata de promovare a examenului de Bacalaureat și,
respectiv va crește numărul de intelectuali în țară
c) sunt de acord, doar cu condiția ca cursurile de pregătire pentru BAC să nu fie finanțate de
stat
4. Ordonanţa de urgenţă nr. 49/2014 aduce modificări în ceea ce priveşte studiile universitare
de doctorat. Dacă doctoratul se putea face doar la forma de învăţământ cu frecvenţă, noile
prevederi stabilesc că doctoratul se poate organiza şi la forma de învăţământ cu frecvenţă
redusă. Dumneavoastră ce părere aveți?
a) sunt de acord deoarece așa țara va avea forță de muncă calificată
b) nu sunt de acord deoarece un student inmatriculat la forma de învățământ cu frecvență
redusă nu va putea face față în cadrul studiilor universitare de doctorat
c) doctoratul trebuie să se poată organiza doar la forma de învățământ cu frecvență
5. Potrivit art. 1375 din Codul Civil, proprietarul unui animal sau cel care se servește de el
răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a
scăpat de sub paza sa. Sunteți de acord cu această reglementare ?
a) sunt de acord cu aceste prevederi întrucât proprietarul trebuie să-și asume toate
responsabilitățile din momentul în care a luat în îngrijirea sa un animal
b) proprietarul unui animal sau cel care se servește de el trebuie să răspundă, independent de
orice culpă, de prejudiciul cauzat cu excepția cazurilor în care acesta scapă de sub paza sa
c) proprietarul unui animal trebuie să răspundă de orice culpă sau prejudiciul cauzat de animal
și în cazurile în care îl abandonează în mod intenționat
6. De la 1 iulie 2013, procentul penalităţilor de întârziere pentru neplata la termen a datoriilor
la stat este de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere (7,3% pe an). Sunteți de acord cu acest
lucru ?
a) sunt de acord cu aceste prevederi deoarece în acest mod cetățenii pot fi determinați să
devină mai responsabili față de obligațiile pe care le au față de stat
b) familiile cu copii numeroși și pensionarii trebuie să fie scutiți de penalitățile de întârziere
pentru neplata la termen a datoriilor la stat
c) trebuie redus procentul penalităților de întârziere pentru neplata datoriilor la stat
7. Potrivit prevederilor Legii nr. 257/2013, părinţii care pleacă la muncă în străinătate sunt
obligaţi să notifice autorităţile în acest sens şi să desemneze o persoană care să se ocupe de
întreţinerea copilului. Notificarea intenţiei de a pleca la muncă peste hotare trebuie făcută la
serviciul public de asistenţă socială de la domiciliu cu cel puţin 40 de zile înainte. Totodată,
notificarea trebuie să conţină obligatoriu şi persoana desemnată să întreţină copilul pe
perioada absenţei părinţilor/tutorelui. Sunteți de acord cu această prevedere?
a) sunt de acord cu aceste prevederi deoarece astfel copilul se va afla în siguranță
b) doar părinții care au copii cu vârsta mai mică de 16 ani și pleacă la muncă în străinătate
trebuie să fie obligați să notifice autoritățile în acest sens și să desemneze o persoană care să
se ocupe de întreținerea copilului
c) persoana desemnată să se ocupe de întreținerea copilului trebuie să fie o rudă a părinților
8. Conform art.22 alin. (2) din Constituția României, nimeni nu poate fi supus torturii și nici
unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. Care este opinia dumneavoastră
pe marginea acestui subiect ?
a) sunt de acord cu această prevedere deoarece în sens contrar se încalcă drepturile omului
b) nu sunt de acord deoarece o persoană care săvârșește infracțiuni grave, trebuie pedepsită
doar în acest mod
c) sunt de acord deoarece nimeni nu merită să fie pedepsit în acest mod
9. Potrivit Codului Civil, părinții sunt obligați să întrețină pe copilul devenit major, dacă se
află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar fără a depăși vârsta de 26 de ani.
Ce părere aveți despre aceaastă prevedere?
a) sunt de acord cu această reglementare deoarece un student este incapabil să-și întrețină
existența în perioada studiilor
b) nu sunt de acord deoarece odată devenit major, copilul trebuie să-și asigure traiul
c) sunt de acord cu această prevedere deoarece în acest fel studenții au posibilitatea să acorde
mai mult timp facultății și se pot forma ca specialiști în domeniul ales
10. Potrivit Codului Civil, părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului și nici
copilul asupra bunurilor părintelui, în afară de dreptul la moștenire și la întreținere.
a) doar părintele trebuie să aibă drepturi asupra bunurilor copilului
b) copilul trebuie să aibă drepturi asupra bunurilor părintelui
c) sunt de acord cu această prevedere
11. Conform art.264 din Codul Civil în procedurile administrative sau judiciare care îl
privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este obligatorie. Cu toate acestea,
poate fi ascultat și copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea competentă
consideră că acest lucru este necesar pentru soluționarea cauzei. În acest caz:
a) nu sunt de acord cu această prevedere deoarece vârsta de 10 ani ar trebui modificată cu cea
de 14 ani
b) sunt de acord cu această reglementare deoarece în acest fel cauza ar putea fi soluționată
mai ușor
c) sunt de acord cu această reglementare deoarece astfel se protejează interesele copilului
12. Potrivit Legii nr. 319/2015 pentru modificarea actului normativ de bază, deţinătorii de
arme letale şi neletale supuse autorizării sunt obligaţi să se supună examenului psihologic
şi/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliţie competente, în situaţia în care
acestea constată motivat că există indicii comportamentale temeinice care ar putea reclama
necesitatea examinării. Sunteți de acord cu această reglementare ?
a) sunt de acord cu această modificare deoarece astfel poate fi evitată săvârșirea unor
infracțiuni
b) deținătorii armelor neletale supuse autorizării nu trebuie să fie obligați să se supună
examenului psihologic și/sau medical, la solicitarea expresă a structurilor de poliție
competente
c) sunt de acord cu această modificare deoarece în cazul constatării unor dereglări mintale la o
persoană deținătoare de arme letale sau letale, arma trebuie să fie confiscată de la persoana în
cauză
13. . Începând cu data de 1 ianuarie 2014, unii proprietari de terenuri beneficiază de scutirea
de la plata impozitului pentru acestea, conform prevederilor Legii nr. 262/2013. Este vorba de
proprietarii de terenuri degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare. În acest
caz:
a) sunt de acord cu această prevedere întrucât proprietarii terenurilor degradate sau poluate
neincluse în perimetrul de ameliorare nu obțin nici un profit de pe urma acestora
b) nu sunt de acord cu această prevedere deoarece aceste terenuri totuși rămân în proprietatea
acestora, rezultă că proprietarul trebuie să plătească impozitul
c) proprietarii de terenuri degradate sau poluate neincluse în perimetrul de ameliorare ar trebui
să plătească un impozit mai mic
14. Potrivit Art.39 din Constituție Mitingurile, demonstrațiile, procesiunile sau orice alte
întruniri sunt libere și se pot organiza și desfășura numai în mod pașnic, fără nici un fel de
arme. Ce părere aveți despre această prevedere?
a) nu sunt de acord deoarece chiar dacă trebuie să se organizeze și să se desfășoare în mod
pașnic oricum se ajunge la manifestări violente
b) sunt de acord pentru că astfel se poate afla opinia poporului cu privire la unele probleme de
interes național
c) sunt de acord deoarece fiecare are dreptul la libera exprimare
15. Atunci când politia este sesizată privind un caz de dispariție, căutarile încep in 24 de ore
de la momentul dispariției. În acest caz:
a) atunci când poliția este sesizată privind un caz de dispariție, căutările ar trebui să înceapă în
12 ore de la momentul dispariției
b) căutările ar trebui să înceapă din momentul dispariției în cazul minorilor
c) sunt de acord cu această reglementare deoarece persoana care a fost declarată dispărută să
mu fie dispărută de fapt
16. Bărbatul cu care embrionul a fost conceput nu are posibilitatea să se opună avortului,
indiferent dacă invocă protejarea unui interes propriu sau pretinde că acționează în interesul
copilului nenăscut. Părerea dumneavoastră este:
a) bărbatul cu care embrionul a fost conceput ar trebui să aibă posibilitatea de a se opune
avortului atunci când pretinde că acționează în interesul copilului nenăscut
b) nu sunt de acord cu această reglementare deoarece și bărbatul cu care a fost conceput
embrionul are dreptul să se pronunțe asupra deciziei dacă se va naște copilul său sau nu
c) sunt de acord cu această reglementare deoarece posibilitatea de a avorta este o componentă
a prerogativei recunoscute persoanei de a consimți la intervenții chirurgicale asupra propriului
corp
17. Potrivit art. 63 alin. (2), teza I NCC, este interzisă orice intervenție care ar avea ca rezultat
clonarea ființelor umane, respectiv crearea unor asemenea ființe pe cale asexuală. Este astfel
interzisă orice intervenție având drept scop crearea unei ființe umane genetic identice unei alte
ființe umane care există sau care a existat. În acest caz:
a) ar trebui să fie permise astfel de intervenții doar în cazul persoanelor care și-au dat
consimțământul în acest scop
b) sunt de acord cu această reglementare deoarece această interdicție protejează valori morale
c) sunt de acord cu această reglementare deoarece urmărește înlăturarea pericolelor folosirii
ființelor umane astfel create pentru efectuarea unor cercetări științifice în alte condiții decât în
cele prevăzute de lege sau pentru implicarea lor în activități antisociale
18. În legea Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor în România, actele de cruzime
împotriva acestora se pedepsesc cu amenzi contravenționale. Sunteți de acord cu acest tip de
pedeapsă?
a) sunt de acord cu această reglementare deoarece actele de cruzime împotriva animalelor
trebuie pedepsite
b) nu sunt de acord cu această reglementare întrucât actele de cruzime asupra animalelor ar
trebui pedepsite nu doar cu amenzile contravenționale, ci și cu munca în folosul statului pe o
perioadă de 3 luni
c) actele de cruzime împotriva animalelor ar trebui să fie privite ca infracțiuni
19. Începând cu data de 14 februarie 2015, copiii cu o înălţime de până la 135 cm pot fi
transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi
cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. În acest caz:
a) sunt de acord cu această reglementare deoarece astfel copiii se află în siguranță în timp ce
sunt transportați în autovehicule
b) copiii cu vârsta de până la 6 ani pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de
siguranță, doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru
copii
c) nu sunt de acord cu această reglementare întrucât în caz de accident copilul este incapabil
să se salveze singur și ar fi nevoie de mai mult timp ca să fie scos din autovehicul
20. Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede că programele de televiziune cu acoperire
naţională şi locală trebuie să asigure persoanelor cu deficienţe auditive dreptul de acces la
serviciile media audiovizuale. În acest caz:
a) sunt de acord cu această reglementare deoarece și persoanele cu deficiențe auditive trebuie
să aibă acces la serviciile media audiovizule
b) dreptul de acces la serviciile media audiovizuale al persoanelor cu deficiențe auditive
trebuie să fie asigurat prin programe speciale de televiziune
c) sunt de acord cu această reglementare deoarece acest lucru implică mari cheltuieli întrucât
ar trebui angajate persoane specializate în acest sens

S-ar putea să vă placă și