Sunteți pe pagina 1din 7

Introducere

Numele este, pe de o parte, un atribut de identificare a persoanei fizice, iar, pe de altă parte, un
element al stării civile al acesteia. Personalitatea unei persoane fizice trebuie să apară distinct față de
personalitatea altuia, adică trebuie să fie individualizat. Individualizarea se realizează, printre altele, cu
ajutorul numelui persoanei fizice. Prin urmare, numele persoanei fizice reprezintă cuvântul sau cuvintele
care individualizează persoana fizică în societate.1 Numele cuprinde numele de familie și prenumele. 2
Ca element al capacității de folosință a persoanei fizice, numele prezintă caracterele juridice ale
acestei capacități, urmând a vorbi despre: legalitatea numelui (acesta este recunoscut, ca aptitudine, de
lege, iar, pe de altă parte, condițiile dobândirii, modificării ori schimbării numelui sunt stabilite prin lege);
generalitatea numelui (constă într-o serie de aptitudini abstracte:aptitudinea persoanei fizice de a-și
modifica numele, în condițiile legii, ca efect al modificărilor ce intervin în starea sa civilă, aptitudinea
persoanei fizice de a solicita și obține, în condițiile legii, schimbarea numelui, aptitudinea de a recurge la
mijloacele de drept civil prin care numele este ocrotit etc.); egalitatea numelui (regimul juridic al numelui
persoanei fizice este același, egal pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate, origine etnică,
religie, sex sau alte asemenea criterii); inalienabilitatea numelui ( personana fizică nu poate renunța la
nume, după cum nu poate nici să-l înstrăineze); intangibilitatea numelui (nici o persoană fizică nu poate fi
lipsită de folosința ori exercițiului dreptului la nume, iar eventualele îngrădiri în folosința sau exercițiul
dreptului la nume pot interveni numai în cazurile și în condițiile prevăzute de lege); universalitatea
numelui (presupune, pe de o parte, că toți oamenii au dreptul la nume, iar pe de altă parte, că omul se
individualizează prin numele său oriunde s-ar găsi, în spațiu și timp).3
Contrar altor instrumente internaţionale de protecţie a drepturilor omului Convenţia interamericana a
drepturilor omului (art. 18), art. 8 al Convenţiei europene nu conţine dispoziţii explicite privitoare la
dreptul la nume. Curtea a decis că numele, ca atribut de identificare a persoanei şi de evidenţiere a unei
legături familiale determinate, intră în conţinutul noţiunii de viaţă privată personală, proteguite de acest
text. împrejurarea că statul şi societatea în ansamblul ei sunt interesate în reglementarea dreptului la nume
nu poate conduce la o altă concluzie pentru că, în această materie, interesele publice trebuie îmbinate
armonios cu cele personale.
De aceea, instanţa europeană a considerat că legislaţia elveţiană care permite numai soţiei, nu şi
soţului să preceadă numele comun luat de soţi ca efect al căsătoriei cu numele avut de soţie înainte de
căsătorie este de natură să contravină dispoziţiilor art. 8 care apără dreptul la viaţă privată, mai ales prin
prisma dispoziţiilor Protocolului nr. 7 ce asigură deplina egalitate între soţi. în acelaşi timp, o astfel de
prevedere constituie şi o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, care interzice orice discriminare în
privinţa valorilor pe care aceasta le protejează.4
În literatura de specialitate s-a arătat că un rol deosebit de important îl constituie schimbarea
numelui pe cale administrativă.
Cei care sunt nemulţumiţi de numele lor, ori că este ciudat, ridicol sau prea lung îşi pot lua un nume
nou. Schimbarea numelui pe cale administrativă trebuie să aibă la bază un motiv temeinic, iar cererea
trebuie să fie rezonabilă.
Astfel, toţi cei care doresc să îşi schimbe numele sau prenumele pot face acest lucru, dacă întrunesc
unele condiţii impuse de lege şi au motive întemeiate pentru a solicita acest lucru.

1
E. Lupan, I. Sabău-Pop, Tratat de drept civil român., Vol.II. Persoanele, Ed. C.H. Beck, București, 2007,
p.105
2
Conform art. 83 NCC
3
G.Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, București, 2010, p. 353-354
4
Corneliu Bârsan, Convenția Europeană a Drepturilor omului, Ediția a 2-a, Editura C.H.Beck, București,
2010, p. 604
Definiție. Schimbarea numelui de familie sau a prenumelui este acea operațiune de
înlocuire a lor sau numai a unuia dintre ele, la cererea celui interesat, cu un alt nume sau
prenume printr-o decizie administrativă.1

Sediul materiei. Ordonanța guvernului nr.41 din 30 ianuarie 2003 privind dobândirea
și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.2
Această ordonanță, în art.4 alin. (1), stabilește că: „Cetățenii români pot obține, pentru
motive temeinice, schimbarea numelui de familie și a prenumelui sau a numai a unuia dintre
acestea pe cale administrativă”

Cazurile de schimbare a numelui și prenumelui. Aceste cazuri, potrivit art.4


alin.(2) lit. a)-m), din ordonanță, sunt:
 Când numele este format din expresii indecente, ridicole, ori transformat prin traducere sau în alt
mod;
 Când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină,
făcând dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că e cunoscut în societate sub acest
nume;
 Când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale
în materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate
certificate de stare civilă cu nume eronate în baza cărora au fost eliberate alte acte;
 Când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă
reunite, și dorește schimbarea acestuia;
 Când persoana în cauză poartă un nume de familie de proveniență străină și solicită să poarte un
nume românesc;
 Când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale
administrativă, și dorește să revină la numele dobândit la naștere;
 Când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copii solicită să poarte un nume de
familie comun cu al părinților lor;
 Când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai
familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a
stabilirii filiației ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă;
 Când soții au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite și ambii
solicită schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la
naștere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
 Când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării
nașterii, însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie al
acestuia în timpul vieții, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale
administrativă;
 Când prenumele purtat este specific sexului opus;
1
În dreptul roman schimbarea numelui era posibilă cu excepția cazului în care această schimbare ar fi fost
frauduloasă. Această posibilitate sa păstrat și în Evul Mediu cu unele restricții: meșteșugarii nu puteau să-și schimbe
numele atunci cînd acesta servea ca marcă de fabrică; notarii nu-și puteau schimba numele fără autorizație și nici
semnătura lor normală. Treptat monarhia și-a sporit controlul în această materie tinzând să transforme o instituție
socială într-o instituție de poliție. Astfel, în vechea Franță s-au edicta legi de felul: „Niciun cetățean nu va purta alt
nume sau prenume decât cel înscris în actul său de naștere” iar „Cei care le vor părăsi vor fi ținuți să le reia.
2
Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Drept civil. Persoanele-în reglementarea NCC, Ed. Hamangiu, București,
2013, p. 209
 Când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă
definitivă și irevocabilă ți solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-
legal din care să rezulte sexul acesteia;
 Alte asemenea cazuri temeinic justificate

Sunt, de asemenea, considerate justificate și cererile de schimbare a numelui în următoarele


cazuri [art.4 alin.(3) din ordonanța]:
 Când persoana în cauză a adoptat minori și dorește ca aceștia să poarte un alt prenume;
 Când căsătoria a încetata prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia dintre
soți, iar soțul supraviețuitor solicitâ să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la
numele de familie dobândit la naștere;
 Când în urma divorțului un fost soț revine la numele de familie purtat anterior și care provine
dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorț, și dorește să poarte numele dobândit la
naștere;
 Când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morții unuia
dintre soți celălalt soț se recăsătorește și, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să
poarte numele de familie dobândit la naștere;
 Când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un
nume comun cu copiii încredințați spre creștere și educare, cu consimțământul fostului soț, dat în
formă autentică;
 Când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a
revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei solicită să poarte numele de familie al
acestuia;
 Când s-a disfăcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii
adopției persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopție;
 Când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soț, nume pe
care acesta l-a dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției;

Sfera persoanelor îndreptățite a cere schimbarea numelui.


Persoanele îndreptățite să ceară schimbarea numelui sunt cetățenii români cu domiciliul în țară sau în
străinătate, precum și orice persoană fără cetățenie (apatrid) care are domiciliul în România și care are
capacitate de exercițiu deplină.1 Persoanele care nu au o asemenea capacitate ori au capacitate de exercițiu
restrânsă pot cere schimbarea numelui prein reprezentatul legal sau, respectiv, prin asistarea lor de către
ocrotitorul legal.
În alte cuvinte, așa cum stabilește art.7, pentru minori cererea se face, după caz, de părinți sau, cu
încuviințarea autorităților titulare, de tutore. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea numelui
copilului, va hotărî autoritatea tutelară. Dacă cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de
către unul dintre părinți, trebuie să existe și acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică. În cazul
minorului peste 14 ani, cererea va fi semnată și de acesta. Legea nu cere acest acord în cazul în care
celălalt părinte este pus sub interdicție ori declarat judecătorește dispărut sau decăzut din drepturile
părintești.
În situația în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, declarați
judecătorește morți ori dispăruți sau decăzuți din drepturile părintești și nu a fost instituită tutela, în cazul
în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum și în

1
Potrivit art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 41/2003 „Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice,
schimbarea pe cale administrativă a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în
condiţiile prezentei ordonanţe”. În acelaşi sens şi art. 5 dispune: „Cererile de schimbare a numelui pe cale
administrativă privind persoanele fără cetăţenie domiciliate în România se soluţionează în aceleaşi condiţii ca şi cele
ale cetăţenilor români.”
cazul în care instanța judecătorească nu a hotărât încredințarea copilului unei familii sau unei
persoane, în condițiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public
specializat pentru protecția copilului din subordinea consiliului județean ori, după caz, a consiliului local
[art.7 alin. (5)].
Pentru persoana pusă sub interdicție, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu
încuviințarea autorității tutelare.
De altă parte, schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.
Dacă soții s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea
acestuia este necesar consimțământul celuilalt soț. În sens contrat dacă soții la încheierea căsătoriei s-au
învoit să-și păstreze fiecare numele anterior, oricare dintre ei va putea să-și schimbe numele fără a avea
nevoie de consimțământul celuilalt. Schimbarea numelui de familie al unuia dintre ei nu are efect asupra
numelui de familie al celuilalt soț [art.9 alin.(1) și (2)]. Aceasta înseamnă că în niciun caz schimbarea
numelui unuia dintre soți nu duce și la schimbarea numelui celuilalt soț și nici la schimbarea numelui de
familie al copilului.

Procedura schimbării numelui.1


Schimbarea numelui pe cale administrativă se realizează, pentru motive teminice, la cererea
acesteia.
Pot obține schimbarea numelui pe cale administrativă cetățenii români2, indifirent dacă au sau nu
domiciliul în precum și apatrizii care domiciliază în România (art. 5 din O.G. nr. 41/2003). În sens
contrar, nu beneficiază de acest drept apatrizii care nu domiciliază în România și cetățenii străini, chiar
dacă aceștia din urmă au domiciliul în România.
Dacă se cere schimbarea numelui de familie comun, pe care soții s-au învoit să-l poarte în
timpul căsătoriei, este necesar și consimțământul celuilalt soț [art.9 alin.(1)].
Din cuprinsul prevederilor art.7 rezultă că, pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face de
părinți. Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de unul dintre părinți este necesar și
acordul celuilalt părinte, dat în formă autentică. Dacă părinții nu se înțeleg cu privire la schimbarea
numelui copilului, va hotărî instanța de tutelă. Acordul celuilalt părinte nu este însă necesar dacă acesta
este pus sub interdicție, decăzut din drepturile părintești ori declarat judeăctorește dispărut.
Pentru minorul ocrotit prin tutelă, ca și pentru persoana pusă sub interdicție judecătorească, cererea se
va face de către tutore, cu avizul consiliului de familie. Potrivit art.136 NCC, acest aviz este necesar în
cazul oricăror măsuri care privesc persoana celui ocrotit, cu excepția celor care au un caracter curent.
În cazul în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție, declarați judecătorește
morți ori dispăruți sau decăzuți din drepturile părintești și nu a fost instituită tutela, în cazul în care copilul
a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum și în cazul în care
instanța judecătorească nu a hotărât încredințarea copilului unei familii sau unei persoane, în condițiile
legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru
protecția copilui din subordinea consiliului județean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului
municipiului București.
Dacă este vorba despre schimbarea numelui unui minor care a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi
semnată și de acesta.

1
Procedura schimbării numelui pe cale administrativă este reglementată de art. 5-19 din O.G. nr. 41/2003 și
art. 106-114 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispozițiilor în materie de stare civilă, aprobată prin
H.G. nr. 64/2011
2
Cetățeanul român stabilit în străinătate își poate schimba numele și potrivit legii respectivului stat.
Competențele care le revin autorităților publice pentru schimbarea numelui pe cale
administrativă au fost stabilite în acord cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernuluii nr. 84/2001
privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de evidență a persoanelor. 1
Astfel, cererea de schimbare a numelui pe cale administrativă se depune la serviciul public
comunitar de evidență a persoanelor, aflat în subordinea consiliului local al comunei, orașului,
municipiului sau al sectorului municipiului București, în al cărui rază teritorială solicitantul își are
domiciliul.
Cererea de schimbare a numelui este supusă publicității, astfel încât orice persoană interesată să poată
fi în măsură să o cunoască și să facă opoziție, dacă va considera necesar. Astfel, cererea se publică, în
extras, în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, prin grija și pe cheltuiala solicitantului. Se
exceptează de la publicare cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori
transformat prin traducere sau un alt mod, dacă s-a obținut aprobarea conducătorului serviciului public
județean sau al serviciului public al municipiului București, după caz.
Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie însoțită de următoarele acte:
- copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanelor care solicită schimbarea numelui
- un exemplar al Monitorului Oficial al României, partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din
cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de 1 an
- consimțământul dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui comun purtat în
timpul căsătoriei
- copia avizului consiliului de familie, în cazurile prevăzute de art.7
- orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.
Orice persoană interesată poate face opoziție la cererea de schimbare a numelui, în termen de 30 de
zile de la publicarea acesteia. Nu pot fi atacate cu opoziție cererile prin care se solicită schimarea numelui
format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod.
Se consideră nejustificată instituirea acestei excepții, cel puțin atunci când prin opoziție se urmărește
apărarea unui drept sau a unui interes legitim legat de numele pe care titularul cererii dorește să-l poarte
ca urmare a schimbării numelui actual. 2
Cererea, însoțită de toate actele și de opozițiile care, eventual, au fost formulate de persoanele
interesate, se trimite spre soluționare serviciului public județean, respectiv al municipiului București, care
verifică dacă sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege și, după analizarea temeiniciei cererii,
precum și a opozițiilor făcute, propune, motivat, președintelui consiliului județean, respectiv primarului
general al municipiului București, emiterea dispoziției de admitere sau de respingere.
Pe baza dispoziției de admitere, schimbarea numelui se înscrie, prin mențiune, pe marginea actului de
naștere, precum și a celui de căsătorie, atunci când este cazul. Dispoziția respectivă nu produce efecte
juridice decât de la data înscrierii mențiunii corespunzătoare pe marginea actului de naștere.
Efectele schimbării numelui unei persoane pe cale administrativă nu se extind și asupra celorlalți
membri ai familiei.
Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condițiile Legii
contenciosului administrativ nr. 554/2004 [art. 18 alin. (2)].
Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o nouă cerere, dacă în
susținerea acesteia au intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca
urmare a admiterii unei opoziții, se poate face o nouă cerere, în cazul în care se solicită același nume,
numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziției.

1
Ordonanța de urgență a Guvernului nr.84/2001 a fost publicată în Monitorul oficial al României, partea I,
nr.544 din 1 septembrie 2001 și a fost aprobată prin Legea nr. 372/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
partea I, nr. 447 din 26 iunie 2002. Ulterior actului normativ în discuție i s-au adus mai multe modificări, ultimele
prin Legea nr 329/05.11.2009.

Eugen Chelaru, Drept Civil. Persoanele., în reglementarea NCC, Ediția a 3-a, Editura C.H.Beck,
2

București, 2012, p.108


Persoanele ale căror drepturi sau interese legitime recunoscute de lege au fost vătămate prin
admiterea cererii de schimbare a numelui pot formula și o acțiune de contencios administrativ, în
condițiile Legii nr. 554/ 2004, prin care pot solicita anularea dispoziției de schimbare a numelui. Această
acțiune în justiție, care poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data admiterii cererii de schimbare a
numelui, are un caracter subsidiar, reclamantul trebuind să facă dovada că, din motive obiective,
neimputabile, nu a putut formula opoziție.

Drept comparat
Ca urmare a analizei legislațiilor celor două state am depistat numeroase discrepanțe.
Dacă în legislația românească modificarea numelui nu poate fi confundată cu schimbarea
numelui pe cale administrativă, între cele două instituții juridice existând importante deosebiri și
fiind reglementate de diferite articole din NCC, în legislația rusă atât schimbarea numelui pe cale
administrativă cât și modificarea numelui sunt reglementate de aceleași articole, reprezentând un
întreg. (reglementat de art. 58 din Legea Federală № 143-ФЗ ”Despre acte de stare civilă”(actul
legislativ federal care se aplică în conformitate cu Constituția), art.32 din Codul Familiei și art.
19 din Codul Civil ).
Art. 19 alin. (1) din Codul Civil al Federației Ruse prevede că numele persoanei fizice
cuprinde numele de familie, prenumele și (sau) patronimicul.
O altă distincție este reprezentată de cauzele care determină schimbarea numelui pe cale
administrativă, în legislația rusă unele dintre acestea fiind:
-dorința de a purta același nume cu mama sau tatăl vitreg, dacă adopția nu este posibilă;
-dorința de a lua numele unuia dintre părinți, dacă celălalt nu a participat la educarea copilului;
-dorința de a purta un nume comun cu o rudă sau cu o terță persoană care s-a ocupat de educația
acestuia fără să-l adopte;
-când persoana în cauză poartă un nume de familie greu de pronunțat;
-persoana poate solicita schimbarea numelui pe cale administrativă dacă numele său este
cacofonic;
-când persoana în cauză solicită schimbarea numelui datorită propriilor convingeri religioase.
Legiuitorul rus precizează în Codul Familiei în articolul 32 alin.1 că soții nu își pot reuni numele
dacă unul dintre soți până la încheierea căsătoriei are un nume dublu.

Concluzie
Concluzionând, putem spune cu certitudine că schimbarea numelui pe cale administrativă joacă
un rol neverosimil de important în viața fiecăruia dintre noi.
Atunci când nu vă place numele vostru de familie, sau poate este prea lung, sau nu se potrivește
cu meseria voastră, de exemplu, poate vă cheamă Minciuna și sunteți purtător de cuvânt; atunci
când v-ați căsătorit, doamnelor, și după căsătorie v-ați dat seama că este necesar să reveniți la
numele de fată pentru că v-ați făcut un renume într-o profesie și nu vă mai știe lumea cu numele
nou sau atunci când există alte motive întemeiate, puteți apela la schimbarea numelui pe cale
administrativă.
Bibliografie:
1. Legea Federală № 143-ФЗ ”Despre acte de stare civilă” a Federației Ruse
2. Codul Civil Rus
3. Codul Familiei Rus