Sunteți pe pagina 1din 13

Vasile Militaru - Rugaciune

Marire T;ie, Doamne Sfinte,


Ca mi-ai dat viata „o comoara „
Mi-ai dat lumina, mi-ai dat minte
Si toate câte ma-nconjoara.

Sa fiu mereu iubit de Tine


Eu voi munci din rasputere,
Mereu voi face numai bine
Si voi fi numai mângâiere.

Voi înflori prin fapte bune


Asa cum înfloreste marul
Si-n toata vorba mea voi spune
De-a pururi numai adevarul.

Cu toti copiii voi fi frate


Si nu voi sti ce este ura
Spre clevetiri si nedreptate
Eu, Doamne, n-oi deschide gura.

Flamândului s-astâmpar chinul


Voi frânge pâinea mea în doua
Voi fi curat precum e crinul
Scaldat în boabele de roua.
Cu mila inima-mi va bate
Si voi iubi cu mila sfânta
Pe orisicare vietate
Ce-n lumea asta nu cuvânta.

Asa ma leg, cu dor fierbinte,


Sa-mi fie fapta si cuvântul
Si-asa ajuta-mi, Doamne Sfinte,
Cum îmi voi tine legamântul.
Lumină lină Valeriu Anania

Lumină lină, lumină senină,


licoare nouă din slava divină,
lucind în ape de ceruri te cerne
prin glasuri calde în cânt de vecerne.

Când tainic - vrajă de îngeri - tu susuri


în câmpuri roşii de'ntinse apusuri,
smerite inimi în cor ţi se'nchină,
lumină lină, lumină senină!

Pătrunde astăzi în sufletu-mi iară,


să laud slava din ceasul de sară,
lumină lină, lumină senină!

De tine, Doamne, mi-i inima plină.

(Gândirea, XXI, 1942, nr.7)


Ideal Valeriu Anania

În nopti auroră, în zile amurg,


te-aştept printre clipe şi clipele curg,
cu gândul te chem, cu gândul te-alung,
pornesc către tine, la tine n'ajung.

Ce demon sau înger te mână cu zor


spre steaua fugară pe-o dâră de dor,
mereu lângă mine, mereu peste zări,
purtându-mi nădejdea pe ninse cărări?

Te caut prin hăuri, te caut prin lut


cerşindu-ţi fantoma, cu glasul pierdut,
iar astăzi, prea gârbov cu duhul şi şters,
îmi tremură mâna pe-o undă de vers.

Cu gândul te-alung, cu gândul te chem,


purtat peste clipe de-acelaşi blestem,
de-a pururi să caut prin lumea de stele
luminile tale, luminile mele.
Osana Valeriu Anania

Cu fragede mlâdiţe te'ntâmpinăm, Iisuse.


Pierdusem firul tainei, lumina ni-l aduse,
iar tu ne mirui visul şi ni-l ridici uşor
odată cu popasul întâiului cocor.

Cu mamele şi pruncii ţi-aşternem flori pe cale.


Văzduhu'ntreg pluteşte pe fluier şi cavale.
Prin vântul primăverii se mişcă, spic cu spic,
zăvoiul viu şi proaspăt de salcie şi finic.

Şi ne rugăm: la anul nu ştim de vom mai fi,


sî-ţi fluturăm, Iisuse, o creangă de Florii;
dar dă-ne ca, pe-acestea, azi crude, verzi şi moi,
să nu ţi le mai frângem pe rănile de joi!
În singurătăţi Valeriu Anania

Suflete, te-am luat aici cu mine,


în singurătăţile senine,
unde nu-i aproape, nici departe,
nici fiorul gândului de moarte.

Moartea a murit de mult în noi;


zarea depărtărilor s'a scurs şuvoi
şi din toate-acestea au rămas
doar întinderile albe, fără glas.

Suflete, de vezi cumva o stea,


cea mai palidă din câte sunt cu ea,
unde sferele îşi încetează cântul,
suflete, acolo e pământul.

Oamenii domnesc, dar nu-s stăpâni,


ci sunt sclavii zilelor de mâni;
cântecele lor sunt doar scântei,
căci ei cântă numai pentru ei.

Ei nu au văpăi clocotitoare
să topească-a zărilor strânsoare;
dincolo de ei nu cunosc zbor
şi de-aceea cântecele mor.

Suflete, te-am luat aici cu mine,


în singurătăţile senine,
să'nchinăm Stăpânului din stele
zvon din zvonul cânturilor mele.

(Gândirea, XXI,1942, nr.3)


Magda Isanos
Dumnezeu
Oamenii bogati au facut icoane,
catapitezme-aurite si strane,
insa Dumnezeu n-a venit
in locul astfel ingradit.

Bogatii stateau grosi, impovarati


si se uitau la sfintii frumos imbracati.

In vremea asta, Dumnezeu zbura-n copaci,


facindu-i sa-nfloreasca. Fugea la saraci,
cerindu-le mamaliga si ceapa.
Era cind cimpie verde, cind apa.
Alteori se facea mic
si s-ascundea in floarea de finic,
ori s-apuca sa creasca-n papusoaie,
s-ajute furnicile la musuroaie,
sa dea pamintului mana si ploaie.

Avea atitea de facut Dumnezeu,


si oamenii il plictiseau mereu,
cerind unul pentru altul rau.
Ii auzea strigind: "Pamintul meu..."
Ii vedea punind semn de hotar,
ciopirtind, impartind minunatul dar.

Atunci se supara. Pornea furtuna.


Cu seceta si ploaie-nghetata lovind intr-una,se facea mare
si-nfricosat,
ca muntele cu paduri imbracat.
Pina venea o pasare la el.
Codobatura, sau un porumbel,
si spunea: "Doamne, mi-a cazut puiul jos.
Zi sa se faca iara frumos,
sa rasara soarele si sa-l gasesc..."
"Faca-se voia ta, sol pasaresc..."
Si Dumnezeu punea fulgeru-n teaca
si s-apuca alte lucruri sa faca.
Magda Isanos
Murim... ca mâine

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,


poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne,-atâta soare


o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi,
cu par din care siruie racoare...

Si iarba asta o să mai rasara,


iar luna tot asa o să se plece,
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate


gasi atata vreme pentru ura,
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt - si-mi pare nenteles


si trist ca nu privim la cer mai des,
ca nu culegem flori si nu zambim,
noi, care-asa de repede murim.
Magda Isanos
Cânt

Cint ca privighetorile oarbe.


Nu stiu, eu sorb cintecul sau el ma soarbe.
Atit de sus ne-naltam citeodata...
Sufletu-mi arde de-o flacara infricosata.

Ca rugul din care a vorbit Dumnezeu,


asa arde sufletul meu.
Cred in zine, in sfinti si minuni ;
prieteni, nu-mi impletiti cununi.
Cintecul e-n mine ca-n voi tacerea ;
ii banuiesc uneori puterea,
insa nu stiu nimic si ma-nchin smerit
ingerului linga mine ivit.

Fa-ma sa cint despre oameni si suferinti,


soptesc cu buzele reci, fierbinti,
despre saraci, despre copii si foame...
Si-n mijlocul cerestii mele spaime,
intrezaresc cuvintele de foc,
cu care-ar trebui sa creez lumea, s-o pun la loc.

Apoi ramin singura. Nu stiu nici eu


de ce mi-a vorbit din stufisul aprins Dumnezeu.
Zorica Latcu
Lumina

Cu raza, bati din veci aceeasi cale,


Cum vii din nesfarsit inspre-nserari,
In umbra noastra faci din nou carari,
Sa Te primim cu svon de osanale.
Te daruiesti cu rodul toamnei Tale,
Doar celor care plang in asteptari,
Aluneci lin, cazand din zari in zari
Spre duhuri care stiu sa fie goale.
Tu treci mereu in neguri nesfarsite,
Sa biruiesti amurgul prin Calvar
Si-n taina frumusetii negraite,
Te nasti de sus in foc de raze iar,
Ca sa-mplinesti minuni fagaduite,
Lumina Tu, nespus de mare har!
Zorica Latcu
Dragoste

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,


Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine,
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Zorica Latcu
Ectenie

Pentru ca iubirea noastra sa-nfloreasca,


Alba cum e crinul Bunelor Vestiri,
Pentru ca mladita dragostei sa creasca,
Plina de miresme, dulce de rodiri,
Pentru ca din neaua grea de peste iarna
Rod de viata calda iarasi sa legam,
Pentru ca lumina peste noi sa cearna,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca sa-si verse binecuvantarea,


Ca un zvon de vanturi line, peste noi,
Pentru ca in suflet sa-i simtim chemarea,
Cand plecam genunchii, seara, amandoi,
Pentru ca-n iubirea Lui sa ne-mpreune,
Cand, cuprinsi de patimi, Numele-I strigam,
Pentru ca-n vecia Lui sa ne cunune,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca belsugul tarinilor grele


Sa ne faca traiul rodnic si umil,
Pentru ca rasfrangeri din suras de stele
Sa sclipeasca-n lacrimi ochii de copil;
Pentru ca sudoarea sa ne miruiasca
Si-n lumina mortii viata s-o cercam,
Pentru ca din munca pacea sa rodeasca,
Domnului sa ne rugam.

Pentru ca multimea indurarii Sale


Insusi sa-si pogoare pasul catre noi,
Pentru ca sa-I ducem sufletul in cale,
Cu miros de smirna si cu ramuri moi,
Pentru ca-n lumina alb-a diminetii,
Din stransoarea carnii sa ne dezlegam,
Si-ntr-un pas sa trecem pragul larg al vietii,
Domnului sa ne rugam.