Jocuri Olimpice antice[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Jocuri Olimpice antice.

Jocurile Olimpice antice (greacă Ολυμπιακοί Αγώνες; Olympiakoi Agones) au fost atestate
documentar pentru prima dată în 776 î.Hr. la Olympia, Grecia și s-au desfășurat până în
anul 393.[1]

Jocuri Olimpice moderne[modificare | modificare sursă]

Articole principale: Jocuri Olimpice de vară, Jocuri Olimpice de iarnă și Jocuri Olimpice
pentru tineret.
După 1.500 de ani de întrerupere, în 1896, la Atena, au fost reluate Jocurile Olimpice.
Reconstruirea acestui eveniment sportiv s-a datorat francezului Pierre de Coubertin. Un rol
important în reînvierea Jocurilor Olimpice l-a jucat și Evanghelie Zappa.[2][3][4][5]
Numărul sportivilor participanți la Jocurile Olimpice a crescut de la 241 (din 14 țări)
la Olimpiada din 1896 la 11.100 (din 202 țări) la Jocurile Olimpice de la Atena. Numărul
participanților la Jocurile de iarnă este mult mai mic; la Olimpiada de iarnă din 2006,
numărul sportivilor a fost de 2.633 din 80 de țări.

Probleme la Jocurile Olimpice[modificare | modificare sursă]

Boicot[modificare | modificare sursă]

Țările care au boicotat JO în 1976 (galben), 1980 (albastru) și în 1984 (roșu)

Boicotul olimpic a apărut la Olimpiada de la Melbourne din 1956, jocuri boicotate

de Olanda, Spania și Elveția pentru a protesta contra represiunii sovietice în Ungaria; în
plus, Cambodgia, Egipt, Irak și Liban au boicotat Jocurile în timpul Crizei Suezului.[6]
În 1972 și 1976 un număr mare de țări africane au amenințat CIO cu boicotul Jocurilor
Olimpice pentru a forța interzicerea participării Africii de Sud, Rodesia și Noua Zeelandă.
CIO a cedat în primele două cazuri dar în 1976 a refuzat deoarece boicotul consta în
protestul împotriva prezenței echipei de rugbi a Noii Zeelande în Africa de Sud iar rugbiul nu
era sport olimpic. Țările și-au retras echipele după începerea Jocurilor; câțiva sportivi
africani începuseră deja competiția.
Douăzeci și două de țări (Guyana a fost singura țară în afara continentului african) au
boicotat Olimpiada de la Montreal deoarece i s-a permis Noii Zeelande să participe la
competiție.[7]
În 1980 și 1984 opozanții Războiului Rece și-au boicotat reciproc Jocurile Olimpice. Statele
Unite urmată de alte 64 de țări au refuzat să participe la JO de la Moscova pentru a protesta
la invazia Afganistanului de către armata sovietică. Boicotul a redus numărul țărilor
participante la 80. A fost cel mai mic număr de țări participante la JO din 1956. Uniunea
Sovietică și alte 14 țări din blocul estic (cu excepția României) n-au participat la JO de la Los
Angeles argumentând că securitatea sportivilor nu ar fi fost garantată.[8]
Dopaj[modificare | modificare sursă]

Atleta americană Marion Jones a admis în 2007 că a folosit steroizi înainte de a câștiga cea de-a
cincea medalie la Jocurile Olimpice de vară din 2000.

Una din problemele principale ale Jocurilor Olimpice este dopajul. La începutul secolului XX,
mulți sportivi olimpici au început să folosească medicamente pentru a-și îmbunătăți
performanțele sportive. De exemplu, câștigătorul maratonului de la Olimpiada din 1904,
Thomas Hicks, a primit de la antenorul său stricnină și brandy pentru a putea termina cursa.
Primul caz de deces la Jocurile Olimpice din cauza dopajului a avut loc în 1960, la Roma. În
timpul cursei de ciclism, danezul Knut Enemark Jensen a căzut de pe bicicletă și mai târziu
a murit. Autopsia a arătat că sportivul se afla sub influența amfetaminelor. După acest
episod, CIO a introdus testul antidoping.
Primul sportiv olimpic găsit pozitiv la testul antidoping a fost pentatlonistul suedez Hans-
Gunnar Liljenwall la Olimpiada din 1968. Liljenwall a pierdut medalia de bronz. În următorii
ani, mai mulți sportivi au fost depistați pozitiv la testul antidoping. Cazul cel mai mediatizat a
fost al sprinter-ul canadian Ben Johnson care a câștigat proba de 100 m la Seul 1988 dar
trei zile mai târziu, când în urma testului a fost depistat că a utilizat stanozolol, i s-a retras
medalia de aur [9].
În ciuda testelor, mulți sportivi au continuat să se dopeze. În 1990, documentele au relevat
că mai multor sportivi est germani li s-a administrat steroizi anabolizanți în urma unui
program de stat al fostului regim comunist din Germania de Est [10].
La sfârșitul anilor 1990, CIO a luat inițiativa și a organizat o luptă împotriva dopării, condusă
de Agenția Mondială Antidoping. Jocurile Olimpice de vară din 2000 și Olimpiada de iarnă
din 2002 au arătat că bătălia nu s-a terminat; câțiva medaliați au fost descalificați după ce
au fost depistați pozitiv. La JO de la Sydney 2000, gimnastei Andreea Răducan i s-a reras
medalia de aur la individual compus, după ce controlul antidoping a ieșit pozitiv la efedrină,
din cauza unei pastile de nurofen administrate de medicul echipei [11].
Mai recent, în timpul Olimpiadei de iarnă 2006 numai un sportiv a fost depistat pozitiv și i s-a
retras medalia. Doisprezece sportivi au fost suspendați cinci zile din motive de sănătate
pentru un nivel mare de hemoglobină în sânge [12]. Comitetul Internațional Olimpic a introdus
pentru prima dată testul de sânge în timpul acestor Jocuri Olimpice.
Violență[modificare | modificare sursă]
În ciuda a ceea ce Coubertin a sperat, Jocurile Olimpice nu au adus pacea totală în lume.
De fapt, trei Jocuri Olimpice au fost anulate din cauza războiului: JO de vară din
timpul Primului Război Mondial și JO de vară și de iarnă din 1940 și 1944 din cauza celui
de-al Doilea Război Mondial.
Terorismul a devenit recent o amenințare pentru Jocurile Olimpice. În 1972, când s-au
desfășurat Jocurile de vară de la München, 11 membri ai echipei olimpice israeliene au fost
luați ostateci de un grup extremist palestinian „Septembrie negru”; zece din ei au fost uciși.
În timpul Olimpiadei de vară de la Atlanta din 1996, a avut loc un atac terorist cu bombă în
Centennial Olympic Park în care au murit 2 persoane și 111 au fost rănite [13].
Jocurile Olimpice de iarnă din 2002 de la Salt Lake City au fost primele Jocuri de la atacurile
din 11 septembrie. Măsurile de securitate au fost fără precedent..

Simboluri olimpice[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Simboluri olimpice.

Flacăra olimpică

Mișcarea olimpică folosește mai multe simboluri, multe dintre ele reprezentând ideile și
idealurile lui Coubertin. Probabil, cel mai cunoscut simbol îl reprezintă inelele olimpice.
Aceste cinci inele înlănțuite simbolizează unitatea celor cinci continente (cele două
Americi sunt considerate un singur continent). Ele apar în cinci culori pe steagul olimpic
de culoare albă. Aceste culori: alb (fondul
drapelului), roșu, albastru, verde, galben și negru au fost alese astfel încât fiecare
națiune să aibă cel puțin una din ele reprezentată pe steagul național.
Drapelul olimpic a fost adoptat în 1914 dar primele Jocuri la care a fluturat au
fost Jocurile de la Antwerp din 1920.
Deviza olimpică oficială este „Citius, Altius, Fortius” (Mai repede, mai sus, mai puternic).
Probabil idealurile lui Coubertin sunt cel mai bine reprezentate de jurământul olimpic:
„Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câștigi ci să participi, așa cum în
viață nu contează triumful ci lupta. Esențial nu e să cucerești ci să lupți bine. ”
 Flacăra olimpică este aprinsă la Olympia, Grecia și purtată până în orașul gazdă de
atleți; joacă un rol important la ceremonia de deschidere și arde pe tot parcursul
olimpiadei. Torța olimpică a fost introdusă la Olimpiada din 1936 de la Berlin.
Mascota olimpică, un animal sau o figură umană reprezintă moștenirea culturală a
țării gazdă și a fost introdusă la Jocurile din 1968 din Mexico. A început să joace un
rol important de la JO din 1980 de la Moscova cu debutul ursulețului Misha.
Franceza și engleza sunt cele două limbi oficiale ale mișcării olimpice.

Ceremonii olimpice[modificare | modificare sursă]

Premierea[modificare | modificare sursă]
Premii si recompense olimpice.Medaliile sunt confectionate si puse la dispozitie de
către Comitetul de organizare a JO. Pentru locul 1 se acorda o medalie de argint
aurita si o diploma,pentru locul 2 se acorda o medalie de argint si o diploma,pentru
locul 3 se acorda o medalie de bronz si o diploma.Medaliile sunt gravate pe fata cu
un episod din sportul respectiv ,iar pe cealalta cu emblema JO si anul. medaliile au
un diametru de 60 mm si o grosime de 3mm.Concurentii clasati pe locurile
4,5,6,7,8,daca este cazul,primesc cite o diploma fara medalie.
Numele tuturor campionilor olimpici este gravat pe unul din zidurile stadionului
principal unde au avut loc Jocurile.

Sporturi olimpice[modificare | modificare sursă]

 Competițiile la Jocurile Olimpice de vară
sunt: atletism, badminton, baschet, box, canotaj, călărie, ciclism, fotbal, gimnastică, haltere, han
dbal, hochei pe iarbă, natație, înot sincron, judo, kaiac canoe, lupte, navigare, pentatlon
modern, polo pe apă, sărituri în apă, scrimă, tir cu arcul, tir, tenis de
masă, taekwondo, tenis, triatlon și volei.

 Competițiile la Jocurile Olimpice de iarnă: biatlon, bob, combinată nordică, curling, hochei pe
gheață, patinaj artistic, patinaj viteză, sanie, sărituri cu schiurile, schi acrobatic, schi alpin, schi
fond, skeleton și snowboarding.

Sporturi demonstrative[modificare | modificare sursă]

De-a lungul timpului, o serie de sporturi au fost inclusive în programul olimpiadelor ca sport
demonstrativ.

 La Jocurile Olimpice de vară: fotbal american (1932), fotbal australian (1956), ballooning
(1900), bowling (1988), boules (1900), budō (1964), baseball finlandez (1952), glima(1912),
gliding (1936), kaatsen (1928), korfball (1920 și 1928), La canne (1924), Surf lifesaving (1900),
Longue paum (1900), sportul cu motor (1900), hochei pe role (1992), savate (1924), Swedish
(Ling) gymnastics (1948), Weight training with dumbbells (1904), schi nautic (1972).

 La Jocurile Olimpice de iarnă: bandy (1952), schi alpin paralimpic (1984 și 1988), schi cross-
country paralimpic (1988), Ice stock sport (1936, 1964), Military patrol (1928, 1936 and 1948),
Schi ballet (acroski) (1988 și 1992), Skijoring (1928), Sled-dog racing (1932), schi viteză (1992),
pentatlon de iarnă (1948).