CHINA

China (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國; scris cu caractere chinezești simplificate: 中国
) reprezintă o regiune culturalăputernic legată de civilizația antică ce a dominat aceste locuri.
Această entitate multinațională se extinde în majoritatea Asiei de Est.
Ultimul Război Civil Chinez (finalizat în 1949) a cauzat o situație în care două entități politice
folosesc aceeași denumire, anume numele de „China”:[1]

 Republica Populară Chineză, cunoscută comun ca China Populară, China

Comunistă sau pur și simplu China, are controlul asupra Chinei continentale și teritoriilor
autoguvernate Hong Kong (din 1997) și Macao (din 1999).
 Republica China, cunoscută comun ca China Naționalistă sau simplu Taiwan, deține
controlul asupra insulelor Taiwan, Penghu, Kinmen și Matsu.
 China (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國; scris cu caractere chinezești
simplificate: 中国; Pinyin Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó ascultă (ajutor·info)), denumită
oficial Republica Populară Chineză, este un stat independent situat în Asia de Est. Este
țara cea mai populată din lume, cu o populație de peste 1.350.000.000 de locuitori. China
are un sistem unipartid, condus de către Partidul Comunist Chinez, având sediul
guvernamental în orașul-capitală Beijing.[5] Acesta exercită jurisdicție peste 22 de provincii,
cinci regiuni autonome, patru municipii de subordonare centrală
(Beijing, Tianjin, Shanghai și Chongqing) și două regiuni administrative speciale, având în
mare parte un sistem de autoguvernare (Hong Kong și Macao). RPC revendică, de
asemenea, Taiwanul, drept a XXIII-a provincie, care este, în prezent, controlată de către o
entitate politică separată, Republica Chineză (RC); o revendicare controversată din pricina
statutului politic complex din Taiwan.[6]
 Acoperind aproximativ 9,6 milioane de km2, China este ca mărime a suprafeței de uscat a
doua țară din lume [7] și a III-a / a IV-a țară după suprafața totală, în funcție de metoda de
măsurare.[b] Peisajul Chinei este vast și divers, variind de la stepe și deșerturi,
precum Gobi și Taklamakan, din nordul arid, la pădurile subtropicale din sudul umed. Lanțuri
muntoase precum Himalaya, Karakoram, Pamir și Tian Shan separă China
de Sudul și Centrul Asiei. Fluviile Yangtze și Galben, ca lungime al III-lea și al VII-lea din
lume, curg dinspre platoul tibetan înspre dens populata coastă de est. Coasta Chinei, de-a
lungul Oceanului Pacific, este de 14.500 km lungime și este mărginită de
mările Bohai, Galbenă, Chinei de Est și Chinei de Sud.
 Istoria Chinei începe din erele civilizației antice - una dintre cele mai vechi din lume - care a
înflorit în bazinul fertil al Fluviului Galben, în Câmpia Chinei de Nord. De milenii, sistemul
politic al Chinei s-a bazat pe monarhii ereditare, cunoscute sub numele de dinastii, începând
cu semimitologica Xia, din bazinul Fluviului Galben (cca 2000 î.Hr.). De la anul 221 î.Hr.,
când dinastia Qin a cucerit o serie de mai multe state, pentru a forma un imperiu chinez, țara
s-a extins, fărâmițat și reunificat de mai multe ori. Republica Chineză (1912-1949) (RC) a
răsturnat ultima dinastie în 1911 și a condus China Continentală până în 1949. După
înfrângerea Imperiului Japoniei în Al Doilea Război Mondial, Partidul Comunist i-a învins pe
naționaliștii din partidul Kuomintang, din China Continentală, și a proclamat Republica
Populară Chineză, la Beijing la 1 octombrie 1949, în timp ce Kuomintangul a mutat guvernul
RC la actuala capitală, Taipei.
 De la introducerea unor reforme economice în 1978, China a devenit una dintre economiile
mari ale lumii, cu cea mai rapidă creștere economică. În 2013 a fost ca mărime a doua
economie din lume, atât cu PIB-ul total nominal, cât și cu paritatea puterii de
cumpărare (PPC) și este, de asemenea, cel mai mare exportator și importator din lume de
bunuri.[8] China este una din țările ce deține arme nucleare și are cea mai mare armată
permanentă, cu al doilea buget din lume luat-după mărime -destinat apărării.[9] RPC este
 membră a Organizației Națiunilor Unite din anul 1971, când a înlocuit RC în calitate de
membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU. China este, de asemenea, membră
a numeroase organizații multilaterale formale și informale,
inclusiv OMC, APEC, BRICS, Organizația pentru Cooperare de la Shanghai, BCIM și G-20.
China este o putere regională în Asiași a fost caracterizată ca o potențială superputere de
către un număr de analiști.[10][11]
 Etimologie[modificare | modificare sursă]
 Cuvântul „China” este derivat din cuvântul persan Cin (scris cu abjadul arab: ‫)چین‬, care
provine de la cuvântul sanscrit Cina (चचच).[12] Este consemnat pentru prima dată în 1516, în
jurnalul exploratorului portughez Duarte Barbosa.[13] Jurnalul a fost tradus și publicat
în Anglia în 1555.[14] Teoria tradițională, propusă în secolul al XVII-lea de către Martino
Martini, este că „Cina” este derivat din „Qin” (秦), regatul vestic al Chinei, în timpul dinastiei
Zhou.[15] Cu toate acestea, termenul a fost folosit în scripturile hinduse timpurii, inclusiv
în Mahabharata (secolul V î.Hr.) și Legile lui Manu (secolul II î.Hr.).[16][17]
 Numele oficial al prezentei țării este „Republica Populară Chineză” (scris cu caractere
chinezești simplificate: 中华人民共和国; scris cu pinyin: Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó).
Denumirile chineze obișnuite ale țării sunt: Zhongguo (scris cu caractere chinezești
tradiționale: 中國; scris cu caractere chinezești simplificate:中国, de la Zhong: „central” sau
„de mijloc” și Guo: „stat” sau „state” – și în timpurile moderne - „națiune”) și Zhonghua (în
chineză :中华), cu toate că numele oficial al statului a fost schimbat de mai multe ori, de
către dinastii succesive și guverne moderne. Termenul ZhongGuo a apărut în diverse texte
antice, cum ar fi „Textul clasic despre Istorie” din secolul al VI-lea î.Hr.,[c] iar în perioada pre-
imperială a fost adesea folosit ca un concept cultural pentru face o distingere față de triburile
Huaxia, percepute ca „barbare”. Termenul, care poate fi singular sau plural, făcea referire la
grupul de state sau de provincii al Câmpiei Centrale (Chineze), dar până în secolul al XIX-lea
nu a fost folosit ca un nume pentru întrega țară. Chinezii nu au fost singurii care și-au
considerat țara ca „centrală”, conceptul fiind întâlnit și la alte civilizații.[18]
 Istorie[modificare | modificare sursă]
 Articole principale: Istoria Chinei și Cronologia Chinei.


 Ornament din jad reprezentând un cerb, datând din timpul Dinastiei Shang (sec XVII-XI î.Hr.)


 Unii dintre miile de războinici de teracotă, în mărime naturală, ai dinastiei Qin, cca. 210 î.Hr.
 
 Vas chinezesc de porțelan, ce datează din timpul dinastiei Ming
 Preistorie[modificare | modificare sursă]
 Dovezile arheologice sugerează o prezență umană pe teritoriul Chinei încă de acum 250.000
= 2,24 miloane de ani.[19] O peșteră din Zhoukoudian (în apropierea Beijingului de astăzi)
prezintă fosile hominide datând din perioada 680.000 - 780.000 î.Hr.[20] Fosilele sunt ale
Omului de Pekin, un exemplu de Homo erectus care utiliza focul.[21] Situl Omul de Pekin a
dat, de asemenea, resturi de Homo sapiens datând din perioada 18.000-11.000 î.Hr.[22]Unii
oameni de știință susțin că o formă de protoscriere a existat în China mai devreme de anul
3000 î.Hr.[23]
 Conform traditiei chineze, prima dinastie monarhică a fost Xia, care a apărut în jurul anului
2070 î.Hr.[24] Dinastia a fost considerată mitică de către istorici, până la săpăturile
arheologice științifice de la Erlitou, unde au fost găsite rămășițe datând din epoca bronzului,
în Henan în 1959.[25] Însă rămâne neclar dacă aceste site-uri sunt rămășițele dinastiei Xia
sau unei alte culturi din aceeași perioadă.[26]
 Domnia dinastică timpurie[modificare | modificare sursă]
 Articol principal: Dinastiile Chinei.
 Prima dinastie din China care a lăsat consemnări istorice, semi-feudala Shang,[27] era
poziționată de-a lungul Fluviului Galben, din estul Chinei, din secolul al XVII-lea î.Hr., până în
sec XI î.Hr.[28] Inscripțiile divinatorii de pe oase, din timpul dinastiei Shang, reprezintă cea
mai veche formă de scriere chineză, găsită până în prezent[29] și este predecesoarea directă
a caracterelor chineze moderne.[30] Shang a fost cucerit de către Zhou, care a domnit între
secolele XII si V î.Hr., până când autoritatea centralizată a fost, încetul cu încetul, erodată de
către lideri militari feudali. Au apărut, astfel, mai multe state beligerante independente,
datorită slăbirii autorității statului Zhou, întrându-se în perioada de 300 de ani a Primăverilor
și Toamnelor, întreruptă doar ocazional de către regele Zhoului. Până în Perioada Statelor
Combatante, din secolele V-III î.Hr., mai rămăseseră doar șapte state suverane puternice,
pe teritoriul Chinei de azi, fiecare stat având propriul său rege, ministere și armată.

Taiwan, oficial Republica Chineză sau Republica China (în limba chineză tradițonală: 中華民國;
în limba chineză simplificată: 中华民国) este o țară insulară, cu recunoaștere restrânsă, fiind
recunoscută doar de 20 de state (Vatican, o parte din statele Americii Centrale etc). România
și Republica Moldova nu recunosc acest stat. Taiwanul se află în Extremul Orient. Este
alcătuită din 2 insule principale: Taiwan și Penghu și peste 80 de insule mai mici. Se
învecinează în nord cu Marea Chinei de Est, în nord-est cu arhipelagul Liuqiu, iar în sud cu
strâmtoarea Bashi. Se află la doar 160 km depărtare de Republica Populară Chineză.
Istorie[modificare | modificare sursă]
Cunoscută de chinezi încă din sec. VII, insula a fost populată de aceștia la începutul sec. XVII. În
1646, olandezii au obținut controlul asupra insulei, dar au fost îndepărtați în 1661 de către un mare
val de refugiați chinezi, susținători ai dinastiei Ming. A fost cucerită de către dinastia manciuriană în
1683, iar contactele cu europenii nu au fost restabilite până în 1858. În 1895 a fost
cedată Japoniei în urma războiului sino-japonez. Centru militar japonez în al doilea război mondial, a
fost bombardată frecvent de către avioanele americane. După înfrângerea Japoniei, a fost
retrocedată Republicii Chineze care era guvernată pe atunci de partidul naționalist (Kuomintang). În
anul 1950, ca urmare a Războiului Civil Chinez, forțele naționaliste reprezentate de
partidul Kuomintang au pierdut controlul asupra Chinei continentale, având sub jurisdicția de facto,
doar grupul de insule Taiwan, Insulele Pescadores, Kinmen și Matsu. Totuși,
guvernul Kuomintangului, care s-a refugiat în Taiwan, a continuat să pretindă că reprezintă întreaga
națiune chineză. Taiwan a devenit reședința guvernamentală a naționaliștilor, cu generalul Jiang
Jieshi ca președinte. În 1945 Republica China, pe atunci sub conducerea Kuomintangului, a fost
unul din membrii fondatori ai Organizației Natiunilor Unite. În condițiile în care Republica Populară
Chineză condusă de Partidul Comunist Chinez a fost boicotată de numeroase state, între 1949-1971
Republica Chineză, limitată la Taiwan, a ocupat locul de reprezentant al întregii Chine la ONU,
inclusiv ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, fiind recunoscută ca atare de
numeroase state. În 1971 locul său la ONU a fost luat de Republica Populară Chineză. În anul 1954,
Taiwanul a semnat un tratat de apărare reciprocă cu SUA, și a primit un ajutor american pe o
perioadă de aproape trei decenii, în care a cunoscut o dezvoltare economică spectaculoasă,
„Miracolul Taiwanez”; există investiții foarte mari făcute în China de persoane care sunt cetățeni
taiwanezi deținând tehnologie, cunoscute ca persoane miliardare, având ca urmare ridicarea Chinei.
Pe plan internațional în cursul deceniilor cele mai multe țări au recunoscut Republica Populară
Chineză drept guvern al Chinei și au rupt relațiile diplomatice oficiale cu guvernul de la Taipei. În loc
de Republica Chineză a început să fie folosit în mod obișnuit denumirea de „Taiwan”, uneori „China
Taipei.”
În ultima perioadă în Taiwan a avut loc o intarire a sistemului democratic, și a luat amploare o
mișcare de opoziție la Kuomintang, aspirând la proclamarea oficială a independenței Taiwanului ca
atare. În alegerile din 2000 a fost ales președinte al Republicii Chineze Chen Shui-bian, primul
conducător care nu provenea din Kuomintang. Totuși, independența Taiwanului nu a fost proclamată
oficial, deoarece Republica Populară Chineză a anunțat că în acest caz va începe un război, cât și
datorită faptului că în opinia publică din Taiwan părerile asupra necesității proclamării oficiale a
independenței față de Republica Populară Chineză sunt împărțite. De facto însă, Taiwanul este un
stat independent.
Președintele actual este Tsai Ing-wen, prima femeie președinte, care a preluat funcția la 20
mai 2016.

Geografie
Relief[modificare | modificare sursă]
Relieful este în special muntos. Două treimi din suprafața insulei sunt acoperite de munți și dealuri,
câmpia ocupând mai puțin de o treime. Principali munți
sunt: Xueshan, Taidong, Zhongyang și Yushan. Partea centrală este înaltă. Vârful Yushan, cel mai
înalt al insulei, are o altitudine de 3997 m.

Floră și faună[modificare | modificare sursă]

Vegetația și fauna: Pădurile acoperă aproape jumătate din insulă, în special pădurile subtropicale.
Aici cresc peste 4000 de specii de arbori. Fauna este specifică climei și vegetației.

Climă[modificare | modificare sursă]

Clima este subtropicală. Temperaturile sunt mari, media anuală este aproximativ 22℃(cu excepția
munților). Insula este afectată de musoni. Zăpada cade doar la altitudini de peste 3000 m. Partea de
nord a insulei are un sezon ploios, care durează din ianuarie până la sfârșitul lunii martie. Întreaga
insulă are parte de vreme caldă și umedă din iunie până în septembrie. Taifunurile sunt foarte
frecvente între lunile iunie și octombrie. Părțile centrale și de sud nu au sezon ploios în timpul lunilor
de iarnă.