RC

GEORGE GORDON LORD BYRON

POEZII

Marea
Împletim priviri, degustăm lumea,
Respirăm aerul nopţii, aşezaţi pe nisip,
Aruncăm, inocent, zaruri de plumb,
Destine învârtind până la răsărit.
Doi crabi încleştaţi, într-un dans paralel,
La un capăt de lume, pe-un ţărm uitat,
Desculţi alergând, pe faleze pustii,
Sfidând gravitaţii, c-un aer distrat.

În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători
 În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători.

Ne-ntâlnim la mijloc, undeva, în lume, întâmplător,

Improvizăm, fără s-avem vreun plan.
Aruncăm cu teorii despre cum e să fii,
Ne ţinem de mână, ca de un ultim liman.
Clandestin, traversăm, pe un pod delicat
Tabuuri pierdute, într-un ev depăşit,
Sufocandu-ne spaimele, intrăm în bârlog
Să-mblanzim un balaur, uşor adormit.

În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători
În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători.

Orice zi e aceeaşi zi, mai mereu

Viaţă se scurge regulat după plan,
Sclipirea spontană se preface în clişeu,
Haiku-ul devine un roman.

În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători
În valuri ne scufundăm
Deplin încrezători...

Deplin încrezători.

Cu capul în nori
Promit solemn, vom ajunge,
Trage un fum şi lasă-mă să conduc
Zeul buimacilor în braţe ne strânge
Călătoria asta e un balamuc
Nu-ți face griji pentru nimic în univers,
Mâine vom râde de azi,
Neliniștea asta ne împiedică la mers;
Dacă vrei să știi, sunt absolut treaz.
Mai bine te joci,
Bagă-ți capul în nori
 Ai nevoie de-un șoc
De un ceas de fiori.
Mai bine râzi
De tot ce-i urât
Greutățile-ți porți
Atârnate de gât.
Dă-mi sticla te rog, să-mi potolesc ardoarea,
Cel mai uscat deşert e în sufletul meu,
De-ar fi fost vară, aș fi vrut să văd marea,
Ochii ei reflectă cerul mereu.
Mai bine te joci,
Bagă-ți capul în nori
Ai nevoie de-un șoc
De un ceas de fiori.
Mai bine râzi
De tot ce-i urât,
Greutățile-ți porți
Atârnate de gât.
Peste frontieră,
Viziunea noastră stingheră
Aripile-și extinde.
Un splendid soare răsărind
Ne surprinde în sfârşit zâmbind,
Timpul se întinde.
Bucăţi de lume zboară
Aruncând afară
Tensiunea din noi.
Un strop de lumânare
Pentru-aceia care
Nu mai vin înapoi.

Melancolic
Timpul iute aleargă
Când eşti aici.
Când eşti departe
Face paşi mici
 Parca-aş fi într-o gară
Cu trenuri zglobii,
Ce-mi răpesc prieteni
Şi-i duc pe pustii
Se spune că ţigara, alcoolul şi boala
Îţi fură din ani
De singurătate nu se spune nimic…
Ştiu c-avem sute de feluri
De mesaje şi-apeluri
Un hăţiş nesfârşit
Dar sunt cuvinte ce nu încap într-un plic
Prin cabluri lungi şi sateliţi
Goniţi de hoarde de gigabiţi
Zâmbetul meu se pierde complet şi moare
Printre comedii fotografii
Şi virtuale elegii
Prezenţa ta m-ar bucura mai tare
Pe străzile-nsorite
Sunt doar un trecător
O lacrimă târzie
A unui melancolic nor
Amaru-ncet mi-l sorb
Pe-o terasă în călduri
Sunt un om fără probleme
Ai putea să juri
Se spune că ţigara, alcoolul şi boala
Îţi fură din ani
De singurătate nu se spune nimic…

După soare
O rază te alintă pe furiș în pijama,
Oază în deșertul necuprins din camera ta,
Pază contra roiului de gânduri din sertar,
Trează și nedumerită doar
Că nimeni nu-ți arată care-i firul spre el,
Nici o indicație precisă;
 Mii de telefoane fără ton de apel
Și nici o fisă.
Poate că exiști pentru ultima senzație tare
Poate tot ce riști e să uiți complet ce ai căutat
Poate mai insiști ca un fluture alergând după soare
Zile la rând, însă nicicând de ajuns.
Pare că n-albastru ai vrea aripile să-ți scalzi,
Oare nu nu-nțelegi că s-ar putea să arzi ?
Și nimeni nu-ți arată care-i drumul spre el,
Nici măcar o singură pancartă;
Mii de intersecții fără nume și țel,
Și nici o hartă !
Poate că trăiești în perfect aranjament cu minciuna,
Poate că greșești, însă nu mai știi ce-i adevărat
Poate încă ești doar copilul care numără întruna
Petale de flori ce cresc uneori fără soț.

Masă pentru doi

O cafenea, ascunsă pe un colț de stradă,
O masă mică, cu un aer adormit,
Avem două cești, în jurul vieților noastre absurde,
Viitorul e scris pe fundul marii, în nisip.
Visele noastre se plimbă de mână
Prin lumea plină de iluzii,
Întunecate alei îngână cântecele-n cor.
Privește-mă în ochi, lumea încet dispare
Picioare timide pe sub masă ni se-ntâlnesc;
Abia ne vorbim, am uitat și să respirăm;
Ascund sentimente, dar cărți nu pot să măsluiesc.
Visele noastre se plimbă de mână
Prin lumea plină de iluzii,
Întunecate alei îngână cântecele-n cor.

Dacă vrei
 Dacă vrei privirea să-mi las în podea
Calcă peste ea, calcă peste ea.
Dacă vrei de tine să simt că-s robit,
Lasă-mă uimit, lasă-mă uimit.
Dacă vrei cu tine lumina s-o împart,
Lasă-mă să ard, lasă-mă să ard.
Dacă tot ce-i dus vrei din urma s-ajung,
Lasă-mă să curg, lasă-mă să curg.
Dacă vrei să știi ce-am în suflet și-n gând,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt,
Lasă-mă să cânt, lasă-mă să cânt...