1. Argumentați importanța promovării educației incluzive.

Educaţia incluzivă este o abordare şi un proces continuu de dezvoltare a politicilor şi practicilor educaţionale,
orientate spre asigurarea oportunităţilor şi şanselor egale pentru persoanele excluse/marginalizate de a beneficia
de drepturile fundamentale ale omului la dezvoltare şi educaţie în condiţiile diversităţii umane.
Organismele internaționale accentuează că este de o importanță crucială ca toți copiii şi tinerii să aibă acces la
educație. La fel de important este ca aceştia să fie dotați cu competențe care să îi abiliteze pentru participarea
deplină la viața şcolară şi, ulterior, pentru inserția socio-profesională. În timp ce învățarea bazată pe performanțe
academice este în continuare utilizată ca indicator al rezultatelor educației, învățarea bazată pe satisfacerea
nevoilor urmează a fi concepută în sens mai larg, ca achiziționare de valori, atitudini, cunoştințe şi abilități
necesare pentru a face față provocărilor lumii contemporane, adică a fi inclus drept participant activ în societate.

Promovarea incluziunii înseamnă crearea şi îmbunătăţirea continuă a cadrului social şi educațional pentru a
sprijini experiența de învățare atît la nivel de copil şi mediul lui de învățare, cît şi la nivel de sistem, şi toate
acestea – în scopul formării individului, participant plenar la viața societății. Realizarea dezideratului respectiv se
bazează pe voința politică şi capacitatea statelor de a adopta politici de echitate socială, prin dezvoltarea
legăturilor intersectoriale şi promovarea incluziunii educaționale.

2. Identificați barierele în dezvoltarea copiilor cu CES.

Cu referire la dreptul la educație, cele mai mari impedimente de acces vizează:

• Barierele culturale, legale/instituţionale, arhitecturale;

• Răspîndirea percepţiei privind existența copiilor „needucogeni”, pentru care nu este indicată şcolarizarea.
Termenul „needucogen” este neoficial, nu are nici un temei legal, dar este utilizat în mediul specialiştilor şi are o
influență puternică în luarea deciziilor privind accesul la educație, în special şcolarizarea copiilor cu dizabilități
severe;

• Lipsa modelelor de incluziune efectivă a copiilor cu dizabilități severe în învățămîntul general, care să furnizeze
dovezi privind fezabilitatea incluziunii;

• Lipsa personalului de suport, special pregătit pentru abordarea copiilor cu dizabilități severe în învățămîntul
general;

• Accesul fizic la edificiile instituțiilor de învățămînt (sau lipsa acestuia) este limitat de bariere arhitecturale, cum
ar fi lipsa pantelor de acces, instalaţiilor, sistemelor de orientare, altor facilități care să sprijine mobilitatea în
interiorul clădirilor instituțiilor;

• Lipsa transportului specializat pentru deplasarea spre şi dinspre instituţiile de învățămînt. Pentru persoanele
care folosesc fotolii rulante/scaune cu rotile, parcurgerea unor distanţe cît de mici pe drumurile publice (în
special în localitățile rurale), poate fi o adevărată provocare;

• Lipsa dispozitivelor, echipamentelor, mijloacelor de comunicare, ce facilitează incluziunea educațională

(tehnică de calcul cu softuri speciale, sisteme Braille, dispozitive audio, proteze etc.);

• Capacitatea redusă a sistemelor de educaţie şi protecţie socială în instituirea postului de asistent personal pentru
copiii cu un grad redus de independenţă şi autoadministrare, înrolaţi în şcoala generală;

• Lipsa mecanismelor de responsabilizare a părinților, implicarea insuficientă a părinților/membrilor familiei în

procesul educațional sau chiar refuzul părinților de a accepta serviciile educaționale care li se oferă. Fenomenul
are la bază nivelul redus de educaţie a membrilor familiei, deseori atmosfera/situația defavorizată din familie,
modul de viață dezorganizat al familiei, dar şi situația financiară precară a familiei;

• Coordonarea, încă insuficientă, a eforturilor specialiştilor din domeniile – medical, social, educațional, APL
etc., în asigurarea incluziunii reale a copiilor cu CES;

• Lipsa, în instituțiile de învățămînt, a specialiştilor şi serviciilor de suport, care ar răspunde la necesităţile

copiilor: psiholog, logoped, psihopedagog, kinetoterapeut, tiflopedagog, surdopedagog etc.;

• Fluctuaţia/plecarea din învățămînt a cadrelor didactice cu experiență, a cadrelor didactice de sprijin etc.;

• Lipsa/insuficiența prevederilor legale, mecanismelor, instrumentelor pentru evaluarea finală şi certificarea

copiilor cu dizabilități severe

3. Descrieți procesul de evaluare a dezvoltării copilului cu CES.

Evaluarea dezvoltării copiilor se definește drept un proces dinamic, holistic, continuu și complex de
determinare a particularităţilor individuale ale copilului pe domenii de dezvoltare, a capacităţii de învăţare a
acestuia şi de identificare a potenţialului actual şi a potenţialului optim (Metodologia evaluării).

Procesul evaluării stabilește potențialul de învățare, identifică progresul copilului și asigură garantarea
condițiilor optime de dezvoltare a personalității copilului.

Evaluarea inițială

Se desfășoară în cadrul instituţiei de învăţămînt de către (CMI)

Se realizează în cazul existenţei unor semne privind potenţialele probleme de dezvoltare ale copilului,
sesizate de către părinţi, medicul de famile sau cadrele didactice în urma observărilor, rezultatelor şcolare,
 comportamentului copilului şi aplicării Listei de control pentru identificarea iniţială a problemelor în
dezvoltarea copilului.

Evaluarea inițială presupune:

 identificarea nivelului actual de dezvoltare a copilului, a particularităţilor şi potenţialului lui de
dezvoltare;
 ident. domeniului de dezv. afectat si a factorilor
 estimarea gradului de corespundere a nivelului de dezvoltare a copilului cu nivelul caracteristic vîrstei
respective;
 stabilirea programelor de intervenție personalizată.
 Lista de control pentru identificarea inițială a problemelor în dezvoltarea copilului

 Evaluarea iniţială în cadrul CMI

 Examinarea rezultatelor unor teste de evaluare, analiza capacităţilor de învăţare ale copilului, a
comportamentului în diferite contexte, manifestărilor psiho-socio-emoţionale observabile, în baza cărora,
instituţia decide, după caz că:
 Copilul nu prezintă deficiențe de dezvoltare și dificultăți de învățare, probleme comportamentale care
necesită intervenții suplimentare dar care pot fi realizate, în mod regulamentar, la clasă.
 Copilul atestă deficiențe în dezvoltare, dificultăți de învățare, care, cu un anumit suport educațional, pot fi
remediate cu resursele instituției.
 Copilul prezintă probleme de dezvoltare, învăţare, comportament care necesită a fi evaluate de către
specialiști calificați în cadrul Serviciului de asistență psihopedagogică.
 Cel mult 7 zile lucratoare
 Administrarea instrumentelor de control
 Rezultatele evaluării iniţiale efectuate de către CMI se consemnează într-un Proces-verbal de evaluarea a
dezvoltării copilului. Procesele-verbale ale şedinţelor Comisiei se înregistrează într-un Registru special de
evidenţă. De asemenea este necesar acordul parintilor si apoi se creeaza dosarul copilului.
 Adresarea cazului către SAP se va face de către instituţia de învăţămînt în baza Referinţei de solicitare a
evaluării complexă a dezvoltării copilului.
Evaluarea complexă
SAP, instituit la nivel raional şi municipal, realizează evaluarea următoarelor domenii de dezvoltare:
 evaluarea dezvoltării fizice;
 evaluarea dezvoltării abilităţilor de limbaj şi comunicare;
 evaluarea dezvoltării cognitive;
 evaluarea socio-emoţionale;
 evaluarea dezvoltării comportamentului adaptativ;
 alte domenii, în funcţie de caz.
Procesarea și interpretarea datelor evaluării
Procesarea poate fi: Cantitativă: ordonarea datelor statistice acumulate prin chestionare, aplicare de liste de
control etc., efectuarea calculelor (frecvența manifestărilor, procentaj, medii) identificarea evidențelor care să
susțină sau să infirme unele ipoteze etc.
Calitativă: descrierea detaliată a informațiilor relevante colectate, atribuirea de sensuri, raportarea la valori și
descriptori etc.

Evaluarea specifică
Se realizează în cazul cînd în urma evaluării complexe se determină anumite dificultăţi de dezvoltare într-un
domeniu concret şi sunt necesare investigaţii specifice, cu aplicarea unor instrumente standartizate, observări de
durată a copilului în mediile ambietale.
Reevaluarea dezvoltării copilului se realizează în scopul:
a) constatării progreselor sau regreselor în dezvoltarea copilului;
b) identificării unor noi necesități;
c) modificării intervențiilor anterior planificate și/sau proiectarea unor programe noi de intervenție;
d) pregătirii etapei de tranziție;
e) aprecierii calității serviciilor prestate;
f) asigurării dezvoltării progresive a copilului.
1. Obiect al reevaluării dezvoltării copilului pot fi:a) performanțele copilului: progresul școlar; progresele
legate de adaptare, socializare, comunicare, autoafirmare etc.; remedierea stării de sănătate etc.;
b) dificultățile copilului: impedimente/probleme în realizarea obiectivelor planului educațional individualizat;
probleme de ordin social, probleme privind adaptarea socializarea, comunicarea, autoafirmarea etc.; probleme
generate de starea de sănătate etc.
Luarea deciziei:
Incluziune totală.
Incluziune parţială.
Incluziune ocazională

4. Descrieți procesul PEI.

Planul educațional individualizat este un instrument de organizare și realizare coordonată, coerentă a procesului
educațional pentru copilul cu cerințe educaționale speciale.
1. Evaluarea Primară/Inițială A Dezvoltării Copilului
a) Examinarea dosarului copilului
b) Observarea spontană și dirijată a copilului
c) Convorbiri individuale și de grup cu copilul, părinții, specialiștii care îl asistă
d) Probe curriculare
e) Teste (de motricitate, psihometrice etc.)
2. EVALUAREA COMPLEXĂ ȘI MULTIDISCIPLINARĂ A DEZVOLTĂRII COPILULUI
Stabilirea nivelului de dezvoltare a copilului prin evaluări în domeniile psihologic, pedagogic, logopedic
medical și social
Identifi carea necesităților speciale de dezvoltare a copilului
Stabilirea serviciilor și programelor de intervenție și sprijin care răspund necesităților de dezvoltare
3. CONSTITUIREA ECHIPEI DE ELABORARE A PEI ȘI REPARTIZAREA SARCINILOR
Desemnarea echipei PEI
Definirea rolurilor și responsabilităților
Stabilirea principiilor de lucru
Activități de colaborare (inclusiv cu copilul și părinții acestuia)
4. ELABORAREA PEI
Identificarea punctelor forte și a necesităților elevului
Programarea serviciilor care urmează a fi prestate
Precizarea unor caracteristici specifice copilului
Stabilirea modului de parcurgere a disciplinelor de studii
Specificarea adaptărilor necesare (ambientale, pedagogice, de evaluare a rezultatelor școlare)
Stabilirea finalităților de învățare, a strategiilor/tehnologiilor didactice și de evaluare la disciplinele de studiu
Planifi carea evaluărilor
Precizarea activităților de pregătire a tranziției
5. REALIZAREA PEI
Distribuirea PEI (personalului didactic, altor specialiști), informarea elevului și a părinților
Acțiuni de realizare a PEI
Evaluarea/monitorizarea continuă a progreselor în dezvoltarea copilului
Estimarea efi cacității strategiilor, tehnologiilor, intervențiilor în asistența copilului
Modificarea/schimbarea/concretizarea fi nalităților, strategiilor, tehnologiilor
6. MONITORIZAREA, REVIZUIREA ȘI ACTUALIZAREA PEI
Identificarea continuă și înregistrarea progresului în dezvoltarea copilului
Actualizarea periodica a PEI
Revizuirea obligatorie a PEI la fi nele semestrului și al anului de studii
Înregistrarea modificărilor

5. Descrieți structura PEI.

1) Date generale despre elev;
2) Date privind evaluarea elevului;
3) Punctele forte și necesitățile elevului;
4) Necesitatea serviciilor de sprijin pentru elev și identificarea acestora;
5) Serviciile ce urmează a fi prestate copilului;
6) Caracteristicile specifice ale copilului și intervențiile planificate în contextul acestora;
7) Tipul de curriculum pentru studierea disciplinelor școlare;
8) Adaptări (de mediu, psihopedagogice, în materie de evaluare);
9) Curriculumul individualizat la fiecare disciplină de studiu;
 10) Planificarea evaluărilor;
11) Activități de pregătire a tranziției elevului.
12) Surse de informare în procesul PEI
13) Membrii echipei de elaborare PEI
14) Consultarea PEI cu părinții/alți reprezentanți legali
15) Plan de consultare PEI cu părinții/alți reprezentanți legali
16) Monitorizarea progresului în dezvoltarea copilului

6. Caracterizați modalitățile de adaptare curriculară.

Adaptare curriculară – corelarea curriculum-ului general cu posibilitățile copilului/elevului cu cerințe

educaționale speciale, din perspectiva finalităților procesului de integrare/incluziune școlara și socială a acestuia.
Adaptarea curriculară (apud A. Gherguț) presupune:
- delimitări ale curriculumului comun, diferenţierea unor componente în funcţie de cerințele specifice ale
elevului;
- că nu toţi elevii cu CES vor avea aceleaşi competenţe (ca de altfel şi nu toţi elevii fără CES);
- adaptarea care să poată răspunde necesităților tuturor copiilor (adică perceperea elevilor ca o resursă de sprijin,
nu ca o problemă);
- programe flexibile și trasee individualizate;
- servicii de suport pentru elevii cu dificultăţi de învăţare,
- asigurarea accesului la oportunităţi;
- accent pe colaborare în rezolvarea problemelor, parteneriat cu părinţii, familia,
- o „şcoala pe măsură” (=succesul tuturor elevilor în acord cu posibilităţile diferite ale acestora (E.Claparede);
- că copilul învaţă din experienţa sa şi a celor din jur;
- adaptarea materialelor şi mijloacelor didactice conforme cerinţelor copiilor etc.
Un curriculum adaptatprvede şi adaptarea componentelor sale:
Obiective, Conținuturi, Strategii de Formare, Strategii de Evaluare, Competențe

Fiecare componentă curriculară poate fi adaptată prin:

1. Eliminarea (excluderea) unor competenţe, conţinuturi (unităţi de conţinut) pe care elevii cu CESle însuşesc cu
dificultate sau nu le însuşesc deloc. Aceeaşi abordare se poate aplica şi cu referire la planul de învăţămînt din
care pot fi excluse unele discipline şcolare pe care elevii nu le pot însuşi.

2. Comasarea la nivel de curriculum sau plan de învăţămînt, altfel spus integrarea a două sau mai multe
discipline, cum ar fi geografia-biologia sau matematica-fizica, sau istoria- geografia sau în cadrul unei discipline
(competenţe, conţinuturi). Integrarea disciplinelor poate fi parţială, selectînd subiectele cele mai indicate.
Îmbinarea se poate realiza atît la nivel de competenţe, cît şi la nivel de materii de studiu, unele subiecte apropiate
sau înrudite.

3. Extensiunea,pentru elevii al căror potenţial intelectual nu este afectat, presupuneaplicarea unor activităţi
suplimentare de însuşire a materiei, prin folosirea unor limbaje alternative de comunicare (pentru copiii cu
dizabilități senzoriale) (M. Corlaci). Extensiunea nu presupune formarea unui număr mai mare de competenţe
decît cel indicat în curriculumul de bază, nici un volum sporit de conţinuturi (teme, opere, materie lingvistică
etc.).Se sugerează ideea că pot fi desfăşurate activităţi suplimentare de familiarizare, exersare, consolidare a
materiei.

4. Diversificarea se realizează la nivel de: a. promovare a unor abordări moderne de instruire, prin metode
interactive de predare-învăţare-evaluare; prin aplicarea teoriei inteligenţelor multiple (logice, matematice,
verbale, artistice, chinestezice, interpersonale), a nivelurilor didactice în funcţie de gradul de pregătire a elevului
(receptiv-reproductiv, reproductiv-transformativ, productiv-creativ);

b. timp suplimentar alocat pentru îndeplinirea sarcinilor didactice (pentru înţelegerea materiei);
c. promovare a formelor variate de instruire (individuale, în perechi, în grup),
d. asistenţă personală /individuală suplimentară din partea pedagogului (cadru didactic de sprijin), părinţilor,
altor asistenţi eficienţi;
e. anturaj adecvat pentru desfăşurarea activităţilor care modifică climatul clasei, întregii şcoli (designul clasei
trebuie să ofere posibilitatea de a lucra în grupuri de 3-5 persoane);
f. limbaj adecvat dizabilităţilor copilului, clar, accesibil pe care îl folosesc cadrele didactice şi de asistenţă;
g. adaptare a mijloacelor tehnice la necesitățile specifice ale elevilor;
h. forme adecvate, accesibile, variate de evaluare continuă, evidenţa progresului, al succesului şcolar;
i. formare a cadrelor didactice în domeniul educaţiei incluzive şi metodologiei activităţilor cu elevii etc.

7. Descrieți procesul de evaluare finală și certificare a elevilor cu CES.

În conformitate cu reglementările Ministerului Educaţiei, finalizarea studiilor gimnaziale de către elevii cu CES,
care au studiat în bază de PEI, prin curriculum modificat, se certifică prin document de studii, serie specifică:
Certificat de studii gimnaziale, serie ASG/PEI. Titularii certificatului de studii gimnaziale, serie specifică,
beneficiază de dreptul de a continua studiile în învăţămîntul profesional secundar.

8. Caracterizați mediul educațional incluziv.

Ce soluţii pot fi utilizate pentru depăşirea dificultăţilor/barierelor în realizarea atribuţiilor cadrului didactic de
sprijin?

1. La nivelul personalului didactic şi managerial:

– organizarea şi desfăşurarea în instituţie a unor activităţi de formare în domeniul educaţiei incluzive şi cu

privire la rolul cadrului didactic de sprijin în incluziunea educaţională şi socială a copiilor cu CES, cu invitarea
persoanelor-resursă;

– vizite de consultare în instituţiile de învăţămînt din raion/republică cu performanţe în domeniul educaţiei

incluzive;

– participarea la stagii de formare în domeniul educaţiei incluzive

2. La nivelul cadrului didactic de sprijin:

– examinarea atentă a atribuţiilor şi a responsabilităţilor CDS pentru a întelege exact care este rolul cadrului
didactic de sprijin în implementarea educaţiei incluzive în instituţie;

– participarea la stagii de formare în domeniul educaţiei incluzive;

– autoinstruire;

– studierea şi aplicarea experienţei performante a CDS

3. La nivelul părinţilor:

– desfăşurarea unor seminare de instruire a părinţilor;

– prezentarea unor practici de succes privind incluziunea educaţională a copiilor cu CES şi impactul pozitiv al
acestora asupra colectivului de elevi;

– organizarea de către diriginţi a şedinţelor cu părinţii cu participarea elevilor

4. La nivelul copiilor:

– desfăşurarea orelor de clasă pe tema incluziunii, a activităţilor educaţionale la CREI cu participarea elevilor cu
CES şi a colegilor lor;

– vizionarea filmelor care promovează incluziunea educaţională şi socială;

– discuţii ale psihologului cu copilul cu CES pentru dezvoltarea încrederii în sine şi a imaginii de sine pozitive

5. La nivelul comunităţii:

- sensibilizarea APL privind problemele cu care se confruntă şcoala şi identificarea, în comun, a unor soluţii;

- convingerea agenţilor economici din comunitate, a ONG-urilor pentru a contribui la rezolvarea

problemelor şcolii privind incluziunea educaţională a copiilor cu CES;

- accesarea şi implementartea în comun a unor proiecte de finanţare

 9. Formulați 5-8 propuneri de eficientizare a lucrului cu părinții copiilor cu CES.

Şcoala incluzivă şi toate cadrele didactice trebuie să creeze un mediu primitor pentru implicarea familiei in
recuperarea, adaptarea şi incluziunea propriului copil cu dizabilități, prin:

• solicitarea părinților copiilor cu CES să participe la evaluarea copilului, elaborarea și implementarea PEI;

• recunoaşterea cerinţelor şi drepturilor familiilor de a alege dacă şi in ce măsură, cum şi cind pot participa la cit
mai multe activităţi pentru continuarea lor acasă;

• includerea familiilor, in mod obişnuit şi consecvent, in schimbul de informaţii despre copil;

• identificarea resurselor prin care se pot sprijini activităţile părinţilor;

• anunţarea familiei in legătură cu activităţile propuse in programul recuperator- terapeutic şi completarea lui la
solicitările părinţilor;

• informarea familiilor despre schimbările și progresele inregistrate de către copil;

• acceptarea feedback-ului primit de la familie ca informaţii utile in ameliorarea programelor destinate educării şi
recuperării copiilor cu CES.