ORGANIZAŢIA NAŢIUNILOR UNITE

GHINEA BOGDAN OVIDIU

Academia de Poliție ,,ALEXANDRU IOAN CUZA”
Abstract:
Organizaţia Naţiunilor Unite constituie o organizație cu vocație universală, creată în
scopul menținerii păcii și securității internaționale prin luarea de măsuri colective împotriva
actelor de agresiune, dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni, promovarea cooperării
internaționale în domeniul economic, social, cultural și umanitar.
Cuvinte cheie: organizație, carta, membru, drepturi, om

1. Definiţie
În termeni generali, Organizaţia Naţiunilor Unite poate fi definită ca o organizaţie cu
vocaţie universală, atât în ceea ce priveşte entităţile sale – state suverane – cât şi domeniile în
care se implică, scopul său principal fiind menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
O.N.U. nu este o organizaţie supranaţională, nu are competenţele unui guvern mondial, ci
reprezintă o organizaţie de state suverane, funcţionând ca „un centru în care să se armonizeze
eforturile naţiunilor prin atingerea unor scopuri şi obiective comune” . În prezent îşi are sediul
central situat în New York.
2. Scurt Istoric
S-a tras de mult concluzia, pe temeiul învăţămintelor istorice că numai o organizaţie cu
caracter de universalitate ar putea să corespundă scopului de asigurare a păcii şi securităţii
popoarelor. Conferinţa de la San Francisco, a cărei denumire oficială a fost „Conferinţa
Naţiunilor Unite privind Organizaţia Internaţională”, şi-a început lucrările la 25 aprilie 1945,
cu participarea reprezentanţilor a 50 de state. Lucrările Conferinţei, care au durat două luni, au
fost consacrate elaborării Cartei ONU. Organizaţia Naţiunilor Unite a fost întemeiată pe 24
octombrie 1945.

____________________
www.wikipedia.org
www.onuinfo.ro
 3. Structura şi funcţiile O.N.U.
Nucleul sistemului Naţiunilor Unite îl constituie cele şase organe principale:
- Adunarea Generală – Este constituită din reprezentaţi ai fiecărui stat membru. Fiecare
stat are drepturi egale de vot. Adunarea generală se întruneşte în sesiuni ordinare sau
extraordinare pentru a discuta cele mai presante probleme mondiale. Adunarea Generală îşi
îndeplineşte mandatul prin intermediul a şase Comitete Principale, organisme subsidiare şi prin
Secretariatul ONU. De asemenea, rezoluţiile Adunării nu sunt legi, ci doar recomandări.
- Consiliul de Securitate – Carta Naţiunilor Unite acordă Consiliului de Securitate
principala responsabilitate în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale. Consiliul se poate
reuni oricând, de fiecare dată când există ameninţări la adresa păcii mondiale. Conform Cartei,
toate statele membre O.N.U. sunt obligate să respecte şi să aplice deciziile Consiliului. Consiliul
poate lua măsuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sancţiuni economice sau poate
impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statelor membre să adopte
“orice mijloace necesare”, inclusiv acţiunea militară colectivă, pentru a asigura ducerea la bun
sfârşit a deciziilor sale.
- Consiliul Economic şi Social (ECOSOC) - Aflat în subordinea Adunării Generale,
coordonează activitatea economică şi socială a Naţiunilor Unite şi a organizaţiilor din sistemul
ONU. În calitate de forum central de discuţie a subiectelor economice şi sociale internaţionale şi
formulare de recomandări de politici, Consiliul joaca un rol-cheie în cooperarea internaţională
pentru dezvoltare. Se poate consulta cu organizaţiile neguvernamentale, dezvoltând astfel o
veriga vitală între Naţiunile Unite şi societatea civilă.
- Consiliul de Tutelă –A fost înfiinţat pentru a asigura supravegherea internaţională a
unui număr de 11 teritorii aflate sub tutelă şi administrate de şapte state membre; de asemenea, s-
au asigurat toate măsurile necesare pregătirii necesare pregătirii teritoriilor respective pentru auto
– guvernare şi independenţă. Până în 1994, toate teritoriilor îşi obţinuseră auto-guvernarea sau
independenţa, fie ca state separate, fie prin alăturarea la state vecine independente. Îndeplinindu-
şi astfel misiunea, Consiliul de Tutelă este alcătuit astăzi din cei cinci membri permanenţi ai
Consiliului de Securitate.

_____________________
ANECHITOAE, Constantin. Elemente de drept internaţional, Note de curs, Editura BREN, Bucureşti, 2010.
 - Curtea Internaţională de Justiţie – Cunoscută şi sub numele de Curtea Mondială, este
principalul organism judiciar al O.N.U. Cei 15 judecători ai săi sunt aleşi de Adunarea Generală
şi de Consiliul de Securitate. Ei iau decizii prin vot independent şi simultan. Curtea dezbate
disputele dintre state în baza participării voluntare a statelor aflate în litigiu. Dacă un stat alege să
participe la procedurile curţii, atunci este obligat să se supună rezoluţiile acesteia. Curtea emite
de asemenea opinii consultative către O.N.U. şi agenţiile specializate ale acesteia.
- Secretariatul – Secretariatul se ocupă de partea administrativă a Naţiunilor Unite, una
esenţială, pe baza mandatului aprobat de către Adunarea Generală, dar şi a deciziilor Consiliului
de Securitate şi ale altor organisme O.N.U. În fruntea Secretariatului se află Secretarul General,
care are drept sarcină asigurarea managementului general.
4. Scopurile şi principiile O.N.U.
Scopul primordial al Organizaţiei extras din cele 8 alineate ale Preambulului este: ferirea
generaţiilor viitoare de flagelul războiului, prin unirea forţelor membrilor ei în vederea
menţinerii păcii şi securităţii internaţionale, prin garantarea, acceptându-se principiile şi
metodele corespunzătoare, că forţa armată nu va mai fi folosită decât în interesul comun şi prin
statornicirea între state a unor relaţii de bună vecinătate şi de toleranţă. În acelaşi scop,
organizaţia va urmări crearea condiţiilor necesare menţinerii justiţiei şi respectării obligaţiilor ce
decurg din tratate şi alte izvoare ale dreptului internaţional. În al doilea rând, în strânsă legătură
cu scopul primordial al organizaţiei se arată necesitatea de a se favoriza progresul social şi
economic, recurgându-se pentru aceasta şi la instituţiile internaţionale, şi se reafirmă credinţa în
drepturile fundamentale ale omului, în egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii şi a naţiunilor
mici şi mari.
Principiile sunt enumerate în cele şapte paragrafe ale articolului 2. cap.1 al Cartei şi
înseamnă pentru membri obligaţii precise, a căror sistematică încălcare poate duce la excluderea
lor din Organizaţia Naţiunilor Unite. Trebuie să subliniem că, aşa cum va rezulta din cele ce
urmează, principiile consacrate în Cartă sunt principii unanim admise ale dreptului internaţional,
principii ale coexistenţei paşnice:

_________________
CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
DAŞCOVICI, Nicolae, GHELMEGEANU, Mihail, BOLINTINEANU, Alexandru. Organizare şi funcţionare.
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.
 a. Egalitatea
b. Îndeplinirea cu bună credinţă a obligaţiilor asumate;
c. Reglementarea prin mijloace paşnice a diferendelor internaţionale;
d. Interzicerea ameninţării cu forţa sau folosirea ei;
e. Acordarea de sprijin Organizaţiei Naţiunilor Unite în acţiunile întreprinse în
conformitate cu Carta;
f. Obligaţiile statelor care nu sunt membre ale O.N.U. „Organizaţia va asigura că statele
care nu sunt membre ale Organizaţiei să acţioneze în conformitate cu aceste principii, în măsura
necesară menţinerii păcii şi securităţii naţionale”;
g. Neintervenţia în problemele care sunt esenţial de competenţa internă a statelor.
Concluzia care se desprinde din analiza scopurilor şi principiilor Cartei O.N.U. confirmă
caracterizarea dată mai sus menirii acestei Organizaţii, ca Organizaţie a coexistenţei paşnice.
5. Carta O.N.U. şi drepturile omului
Încheierea celui de-al doilea război mondial, prin victoria coaliţiei Naţiunilor Unite, a
creat premisele unei noi ordini internaţionale menite să întroneze libertatea şi pacea în lume, să
determine promovarea şi protecţia drepturilor omului, să favorizeze progresul social şi economic
al tuturor popoarelor. Călăuzindu-se după aceste principii, în iunie 1945, principalele puteri
aliate au semnat, la San Francisco, Carta Naţiunilor Unite.
Carta, datorită circumstanţelor politice în care a fost elaborată şi adoptată, precum şi a
cuprinsului ei, larg, generalizator, nu conţine o listă detaliată a drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale şi nici o definire a lor. De asemenea, nu este cuprinsă în textul ei nici prevederea
care să înscrie întinderea obligaţiei internaţionale de asigurare a respectării drepturilor omului de
către statele lumii. Carta O.N.U. stă la baza unora dintre cele mai evidente mecanisme de
supraveghere şi control.
6. Statele ca membre O.N.U.
6.1. Membrii originari şi admiterea de noi membri
„Pot deveni membri ai Organizaţiei toate celelalte state iubitoare de pace care acceptă
obligaţiile cuprinse în prezenta Cartă şi care, după aprecierea Organizaţiei, pot şi sunt dispuse să
aducă la îndeplinire aceste obligaţii”

_______________________
CARTA NAŢIUNILOR UNITE
 Din această dispoziţie rezultă că pentru admiterea în O.N.U. se cere îndeplinirea a cinci
condiţii:
1. Să fie vorba de un stat;
2. Să fie un stat iubitor de pace;
3. Să accepte obligaţiile decurgând din Cartă;
4. Să fie în stare să îndeplinească aceste obligaţii;
5. Să fie dispus să le îndeplinească.
Aprecierea întrunirii acestor condiţii revine Organizaţiei.
Problema admiterii de noi membri în Organizaţia Naţiunilor Unite este strâns legată de
caracterul de universalitate al Organizaţiei, concepţie care a stat la baza creării ei.
Pornind de la această concepţie, la lucrările conferinţei de la San Francisco majoritatea
statelor din America Latină şi-au exprimat dorinţa ca să nu se stabilească nicio condiţie pentru
primirea oricărui stat doritor să fie membru. Dar, ţinând seama de momentul istoric în care a fost
creată organizaţia, era firesc ca să se stabilească unele condiţii cu caracter general pentru
admiterea de noi membri, deoarece nu se putea concepe ca statele foste inamice să fie imediat
primite în mijlocul unei organizaţii opusă războiului, folosirea forţei precum şi ameninţării cu
forţa.
6.2. Sancţiuni aplicate membrilor. Încetarea calităţii de membru al Organizaţiei.
Un stat membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite poate să-şi piardă oricând calitatea de
membru prin câteva metode:
- Suspendarea – Potrivit articolului 5 , suspendarea este pronunţată de Adunarea
Generală, la recomandarea Consiliului de Securitate, contra statului împotriva căruia a fost luată
vreo măsură preventivă sau de constrângere (represivă) de către Consiliul de Securitate, având
astfel caracterul unei sancţiuni complementare. Efectul suspendării e total, privind încetarea
exercitării tuturor drepturilor şi privilegiilor decurgând din calitatea de membru. Revenirea
asupra suspendării o poate face, conform articolului 5 din Cartă, numai Consiliul de Securitate.

______________
CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
CARTA NAŢIUNILOR UNITE
 - Excluderea – O altă sancţiune care poate fi aplicată unui membru al Organizaţiei
Naţiunilor Unite este excluderea, prevăzută în textul articolului 6. Excluderea este condiţionată
de violarea sistematică a principiilor Cartei prevăzute în încălcarea principiilor Cartei, cuprinsă
în proiectul iniţial, a fost menţinută. Excluderea nu înlătură însă posibilitatea ca statul respectiv
să fie admis din nou în Organizaţie.
- Retragerea voluntară – Un stat poate pune capăt în mod voit calităţii sale de membru,
fiind liber să se retragă din Organizaţie în virtutea suveranităţii sale. Este evident însă că
retragerea din Organizaţie sau orice altă formă de destrămare a Organizaţiei ar deveni inevitabilă
dacă Organizaţia, înşelând speranţele omenirii, se va dovedi incapabilă să menţină pacea ori ar
face acest lucru numai în detrimentul dreptului şi justiţiei.
- Încetarea calităţii de stat suveran prin fuziune sau dezmembrare – În sfârşit, calitatea de
membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite se poate pierde nu numai prin excludere sau retragere,
ci şi prin încetarea calităţii de stat suveran, prin fuziune (ca de exemplu, fuziunea Egiptului cu
Siria în 1958) sau dezmembrare (de exemplu despărţirea Pakistanului de India în 1947).
7. Sistemul O.N.U. Agenţii specializate. OMPI.
Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale (conform denumirii originale din engleză, World
Intellectual Property Organization sau WIPO) este una din agenţiile specializate ale Naţiunilor
Unite. OMPI (creată în 1967) este responsabilă de promovarea la scară mondială a protecţiei
proprietăţii intelectuale prin intermediul cooperării între state, şi de administrarea diferitor tratate
multilaterale care reglementează aspectele legale şi administrative ale proprietăţii intelectuale.
Ca în cazul tuturor organizaţiilor din cadrul sistemului Naţiunilor Unite, unul dintre principalele
scopuri şi atribuţii ale OMPI este de a colabora cu ţările în curs de dezvoltare în eforturile lor în
această direcţie. Una dintre componentele programului de cooperare pentru dezvoltare al OMPI
rezidă în pregătirea şi publicarea cărţilor, a manualelor şi a altor materiale educaţionale auxiliare
din domeniul proprietăţii intelectuale.

_________________
CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a. Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2006
DAŞCOVICI, Nicolae, GHELMEGEANU, Mihail, BOLINTINEANU, Alexandru. Organizare şi funcţionare.
Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.
 BIBLIOGRAFIE

1. ANECHITOAE, Constantin. Elemente de drept internaţional, Note de curs, Editura

BREN, Bucureşti, 2010
2. CREŢU, Vasile. Drept internaţional public. Ediţia a IV-a. Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti, 2006
3. DAŞCOVICI, Nicolae, GHELMEGEANU, Mihail, BOLINTINEANU, Alexandru.
Organizare şi funcţionare. Editura Academiei Republicii Populare Române, 1962.
4. CARTA NAŢIUNILOR UNITE
5. www.onuinfo.ro
6. www.wikipedia.org