Sunteți pe pagina 1din 2

Se aseamănă prin: Obiectul juridic al acestor contravenţii este:

1. Obiectul generic: Drepturile constituţionale ale persoanelor fizice


2. Obiect special: Relaţiile sociale privind protecţia drepturilor constituţionale ce ţin de
onoare şi demnitatea persoanei.
Se deosebesc:
Injuria

Conform Legii cu privire la libertatea de exprimare injurie presupune – exprimare verbală,


scrisă sau nonverbală care ofensează intenţionat persoana şi care contravine normelor de
conduită general acceptate într-o societate democratică.

Specificul laturii obiective a contravenţiei de Injurie este modul de savîrşie a faptei


contravenţionale, şi anume - săvîrşită în public. O definiţie a faptei savîrşite în public putem lua
din art. 131 Cod Penal al RM. Prin faptă săvîrşită în public se înţelege fapta comisă:

a) într-un loc care, prin natura sau destinaţia lui, este întotdeauna accesibil publicului, chiar
dacă în momentul săvîrşirii faptei în acel loc nu era prezentă nici o persoană, dar făptuitorul îşi
dădea seama că fapta ar putea ajunge la cunoştinţa publicului;
b) în orice alt loc accesibil publicului dacă în momentul săvîrşirii faptei erau de faţă două
sau mai multe persoane;
c) într-un loc inaccesibil publicului, cu intenţia însă ca fapta să fie auzită sau văzută, dacă
aceasta s-a produs faţă de două sau mai multe persoane;
d) într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor care pot fi
considerate cu caracter familial, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante;
e) prin orice mijloace recurgînd la care făptuitorul îşi dădea seama că fapta ar putea ajunge
la cunoştinţa publicului.
Calomnia

Calomnia, adică răspîndirea cu bună ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă
persoană, însoţită de învinuirea de săvîrşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional
de grave ori soldată cu urmări grave
se sancţionează cu amendă de la 80 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice
sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 20 la 60 de ore, sau cu arest
contravenţional de pînă la 15 zile, cu amendă de la 120 la 250 de unităţi convenţionale aplicată
persoanei cu funcţie de răspundere cu privarea de dreptul de a deţine anumite funcţii sau de
dreptul de a desfăşura anumite activităţi pe un termen de la 3 luni la un an.
Latura obiectivă a calomniei se realizează prin răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri
mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni
deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave.
Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor
informaţii ce nu corespund realităţii. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa
altor persoane, nu constituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă.
Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial
sau total realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii.
Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care
ar fi existat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor.
Altă consecinţă a calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem
îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o
maladie periculoasă pentru viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.

S-ar putea să vă placă și