Proiectul FSE-POS DRU “Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în

detenţie prin o mai bună educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în

penitenciar”

Managementul voluntariatului
- Ghid Metodologic al voluntariatului în
penitenciare –
- Manualul programului -

Coordonator:
Neagoe Andreea

Colectivul redacţional:
Avram Emanuela
Ceauşu Ramona
Dinu Ramona
Ţîrcă Raluca

Acest manual reprezintă rezultatul muncii echipei Penitenciarului Craiova şi a Direcţiei

Reintegrare Socială şi a avut ca sursă de inspiraţie Ghidul metodologic al voluntariatului în
penitenciare, elaborat de către Direcţia Generală a Serviciilor Penitenciare din Portugalia, în
cadrul proiectului din Iniţiativa Comunitară EQUAL intitulat “Proiect de administrare a inovării
sistemului penitenciar” care s-a derulat în perioada 2005-2009.
Manualul a fost pilotat în Penitenciarele Craiova, Botoşani, Gherla, Timişoara, Târgşor
şi Slobozia şi a fost completat cu observaţiile rezultate în timpul acestei activităţi.
 CUPRINS

I. GHIDUL METODOLOGIC AL GESTIONĂRII VOLUNTARIATULUI

Introducere.............................................................................................................................4

Etapele programului de voluntariat.........................................................................................8

Informaţii despre monitorul voluntarilor................................................................................17

Informaţii despre voluntar ....................................................................................................19

Concluzii ..............................................................................................................................19

Reţeaua Naţională a Centrelor de Voluntariat......................................................................20

Anexe
- Anexa 1 –Chestionar privind nevoile şi aşteptările persoanelor private de libertate faţă
de voluntari.....................................................................................................22

- Anexa 2 – Situaţie centralizatoare a nevoilor şi aşteptărilor deţinuţilor...........................24

- Anexa 3 – Pliante informative/de promovare..................................................................25

- Anexa 4 – Oferta oportunităţilor de muncă voluntară......................................................27

- Anexa 5 - Tabelul nevoilor/oportunităţilor de muncă voluntară......................................30

- Anexa 6 – Pliante destinate voluntarilor..........................................................................31

- Anexa 7 – Acordul de voluntariat....................................................................................33

- Anexa 8 – Chestionar privind evaluarea activităţii de formare........................................35

- Anexa 9 – Chestionar privind evaluarea sesiunilor de supervizare................................37

II. MANUALUL FORMATORULUI – model.........................................................................38

III. MANUALUL VOLUNTARULUI – model.........................................................................58

2
I. GHIDUL METODOLOGIC AL GESTIONĂRII
VOLUNTARIATULUI

3
 INTRODUCERE

1. JUSTIFICARE
În perioada iulie-septembrie 2009, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a aplicat un
chestionar privind colaborarea cu instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale în toate
unităţile penitenciare din subordine.
În urma prelucrării datelor obţinute, s-au obţinut următoarele informaţii:
• 348 de instituţii şi 173 ONG-uri partenere au fost implicate în colaborarea cu unităţile
penitenciare;
• au fost implicaţi 1987 de voluntari şi 19646 de persoane private de libertate;
• se observă o implicare importantă a sectorului neguvernamental în desfăşurarea de
activităţi în cadrul unităţilor penitenciare;
• organizaţiile non-guvernamentale vizate sunt asociaţii de apărare a drepturilor omului,
asociaţii umanitare, religioase, precum şi alte organizaţii care îşi desfăşoară activitatea în mod
voluntar.
Ca urmare a datelor furnizate de către unităţile penitenciare s-au conturat următoarele
tipuri de programe derulate cu colaboratori externi:

moral-religioase - 18%;

educaţionale - 18%;

de asistenţă socială - 15%;

culturale - 9%;

de şcolarizare -7%;

consiliere şi mediere profesională - 6%;

prevenire şi testare HIV - 6%;

sportive - 4%;

prevenirea consumului de droguri - 4%;

specifice domeniului probaţiunii - 3%.
Se constată un procent ridicat referitor la programele moral-religioase şi educaţionale
prin implicarea în mod deosebit a organizaţiilor neguvernamentale aparţinând diferitelor tipuri
de cult (ortodox, romano-catolic, neoprotestant, baptist).
Programele de asistenţă socială presupun intervenţia specifică a personalului din cadrul
unităţilor penitenciare, precum şi colaborarea cu direcţiile judeţene de asistenţă socială,
protecţia copilului, direcţia de muncă şi solidaritate socială în vederea implementării şi furnizării
de servicii sociale adecvate nevoilor persoanelor private de libertate. Programele sociale şi
culturale desfăşurate de colaboratori au în vedere reintegrarea socială a persoanelor private
de libertate prin participarea la activităţi în cadrul comunităţii, prin implicarea în reabilitarea
tinerilor devianţi, prin asistenţa socială postdetenţie. Astfel, s-a înregistrat un număr de 1962
participări la programe sociale şi 3307 participări la programe cultural-artistice.
Din punctul de vedere al duratei parteneriatelor, se disting următoarele categorii:

peste 3 ani - 16% din proiecte;

între 1-3 ani - 74% din proiecte;

sub 1 an - 10% din proiecte.
Se constată că viabilitatea parteneriatelor derulate este optimă între 1-3 ani.

Trebuie să ţinem cont, atunci când parcurgem datele de mai sus, că sunt incluse şi
instituţiile care sprijină cu personal remunerat activităţile de reintegrare socială. Remarcăm

4
astfel că organizaţiile non-guvernamentale care derulează activităţi de voluntariat în
penitenciare sunt asociaţii de apărare a drepturilor omului, asociaţii umanitare, religioase.
Propunerile de desfăşurare a activităţilor de voluntariat formulate de unele organizaţii
(ex. asistenţă religioasă, informare privind HIV/Sida) nu au la bază o evaluare a nevoilor
populaţiei carcerale, ci pornesc de la nevoile organizaţiei respective de a include în portofoliul
de activitate şi penitenciarele. Acest fapt generează o intervenţie parţial inadecvată, prin
absenţa corespondenţei cu nevoile beneficiarilor (persoanele private de libertate).
De asemenea, remarcăm că organizaţiile solicită acccesul în penitenciare pentru un
număr mare de voluntari, pentru a derula, prin rotaţie, acelaşi tip de activitate. Acest fapt
afectează calitatea activităţii desfăşurate.
Propunerile de voluntariat în domeniul educaţie şi/sau cel al asistenţei psihosociale sunt
foarte rare, cele mai frecvente fiind cele de acordare a asistenţei religioase. Deşi propunerile
de colaborare încheiate cu ONG-urile care acordă asistenţă religioasă persoanelor private de
libertate prevăd şi organizarea unor activităţi de educaţie sau asistenţă socială, acestea nu
sunt concretizate în toate cazurile.
Colaborarea cu instituţiile externe penitenciarului, care pot furniza voluntari, ar trebui sǎ
se deruleze pornind de la urmǎtoarele premise:
- penitenciarul, pe baza evaluării printr-un sondaj, a nevoilor şi intereselor persoanelor
private de libertate, stabileşte ariile de intervenţie pentru care se impune atragerea voluntarilor
şi le prezintă organizaţiilor care pot furniza suport din această perspectivă;
- organizaţiile interesate să deruleze activităţi cu persoanele private de libertate,
selectează pentru implementare unele dintre activităţile propuse de penitenciar şi furnizează
voluntari doar pentru posturile solicitate de acesta;
- prin limitarea numărului de voluntari care vor desfăşura o activitate (faptul că nu vor
mai sustine activitatea prin rotaţie 30 voluntari, ci doar unul sau doi) se va asigura creşterea
creşte calităţii demersurilor;
- prin selecţia voluntarilor pentru o activitate specifică se asigură îndeplinirea de către
aceştia a cerinţelor stabilite de penitenciar pentru postul respectiv; intervenţia devine, astfel,
specializată şi adecvată nevoilor persoanelor private de libertate.
Organizarea activităţilor de voluntariat se realizează adaptat la nevoile persoanelor
private de libertate şi în funcţie de priorităţile stabilite de personalul penitenciarului trebuie să
facă parte dintr-un demers contextualizat, adecvat cerinţelor societăţii civile.
Pentru a creşte şansele de reintegrare socială a persoanelor care execută pedepse
privative de libertate, în procesul de pregătire a acestora pentru liberare trebuie implicate cât
mai multe organizaţii.
Prin Ghidul Metodologic al Voluntariatului în Penitenciare se stabilesc coordonatele
organizării activităţilor cu voluntarii în mediul penitenciar. Se doreşte definirea unui program de
voluntariat care să promoveze voluntariatul în penitenciare, să identifice ariile de intervenţie
necesare, să permită selectarea voluntarilor ţinând cont de activităţile specifice, asigurarea
pregătirii acestora pentru implementarea activităţilor, sprijinirea şi coordonarea activităţii lor
pentru a rezulta un demers calitativ, care să conducă la atingerea rezultatelor propuse.
Ghidul Metodologic al Voluntariatului în Penitenciare are ca principale obiective:
- să uniformizeze coordonarea voluntariatului în diverse unităţi penitenciare;
- să furnizeze informaţii specifice despre voluntariatul în mediul penitenciar;
- să contribuie la implementarea strategiilor de promovare a voluntariatului în mediul
penitenciar, respectând fazele programelor de voluntariat;

5
 - să faciliteze formarea voluntarilor în mediul penitenciar, asigurându-se că activitatea
acestora va fi contructivă şi va aduce îmbunătăţiri;
- să identifice noi strategii de intervenţie pentru persoanele private de libertate.

Ghidul Metodologic al Voluntariatului în Penitenciare are trei părţi:

1. Ghidul metodologic al gestionării voluntariatului (conceput pentru a fi util echipei de
implementare a proiectului) cuprinde informaţii despre funcţionarea voluntariatului în mediul
penitenciar, metodologia organizării activităţii, promovarea încadrării voluntarilor, selecţia,
formarea, coordonarea, monitorizarea şi evaluarea;
2. Manualul Formatorului conţine indicaţii pentru cei care se vor ocupa de formarea
voluntarilor;
3. Manualul Voluntarului conţine informaţii specifice, despre unitatea penitenciară,
legislaţie şi specificul muncii în penitenciar, permiţând, astfel, încadrarea în realitatea
socioculturală şi instituţională.

2. SCOP: Diversificarea ofertei educaţionale şi de asistenţă psihsosocială destinată

persoanelor private de libertate prin atragerea de colaboratori voluntari în mediul penitenciar.

3. OBIECTIVE
1. Creşterea numărului de persoane private de libertate participante la activităţi derulate
de voluntari;
2. Creşterea numărului de activităţi de reintegrare socială desfăşurate în unitatea
penitenciară;
3. Promovarea unei imagini obiective a sistemului penitenciar.

4. DURATA
Programul se poate derula pe parcursul unui an întreg, în funcţie de necesarul de
voluntari identificat la nivelul fiecărei unităţi penitenciare, putând fi reluat ori de câte ori este
necesară colaborarea cu un grup nou de voluntari.

5. GRUPUL ŢINTĂ: persoanele private de libertate identificate cu nevoi care pot fi

compensate prin activitatea desfăşurată de voluntari.

6. METODOLOGIE
Pentru derularea proiectului se vor utiliza metode şi tehnici specifice precum:
expunerea, dezbaterile în grup, dialogul, explicaţia, chestionarul, brainstorming, studiul de
caz, rezolvarea de probleme, fişe de lucru, exerciţiul.

7. RESURSELE IMPLICATE
 Resurse umane
Programul va fi implementat de o echipă desemnată în cadrul unităţii penitenciare,
alcătuită din:
- reprezentanţi ai sectorului reintegrare socială;
- alte categorii de personal desemnate;
- voluntari externi.

6
 Resursele materiale: ghiduri informative, mape documentare ale programelor, fişe de
lucru.

8. EVALUAREA
În cadrul proiectului se vor recurge la mai multe tipuri de evaluări:
- evaluarea sesiunii de formare a voluntarilor;
- evaluare iniţială, de parcurs şi finală a activităţilor desfăşurate cu persoanele private
de libertate;
- evaluarea voluntarilor

9. ACTIVITĂŢI PREVĂZUTE
1. Identificarea necesităţilor şi aşteptărilor penitenciarului/beneficiarilor;
2. Conturarea ariilor de intervenţie;
3. Recrutarea;
4. Selecţia;
5. Formarea voluntarilor;
6. Desfăşurarea activităţii de voluntariat;
7. Monitorizarea (trimestrial);
8. Evaluarea;
9. Încheierea programului.

7
 I. ETAPELE PROGRAMULUI DE VOLUNTARIAT

Activitatea de voluntariat este reglementată de Legea nr. 195/2002. Principiile care stau
la baza acestei activităţi sunt:
 Participarea voluntarului se realizează pe baza consimţământului liber exprimat;
 Desfăşurarea voluntariatului exclude orice recompensare materială din partea
beneficiarului;
 Recrutarea voluntarilor se face fără discriminare;
 Voluntariatul nu este un sustitut al muncii plătite;
 Voluntariatul promovează drepturi umane şi egalitate.
Derularea unui program de management al voluntarilor presupune o analiză temeinică a
nevoii de voluntariat şi a disponibilităţii penitenciarului de a lucra cu voluntari. Dacă această
colaborare este necesară, se impune constituirea unei echipe de lucru (de implementare)
alcătuită din: monitori ai voluntarilor, formatorul voluntarilor, educatori, psihologi sau asistenţi
sociali care să ofere expertiză voluntarilor. Formatorul voluntarilor poate fi orice persoană
dintre cele implicate în proiect, dar nu este exclusă posibilitatea ca două persoane să susţină
sesiunile de formare a voluntarilor selecţionaţi.

1. Identificarea necesităţilor
În prima etapă a proiectului sunt identificate motivele pentru care este necesară
atragerea de voluntari şi realizarea unui sondaj cu privire la nevoile şi aşteptările persoanelor
private de libertate, referitoare la activităţile în care vor să fie implicate. Experienţa anterioară a
sectorului reintegrare socială, legată de activităţile derulate în colaborare cu instituţiile externe,
precum şi observaţiile asupra populaţiei carcerale, corelate cu structura de personal şi
ansamblul resurselor disponibile pot conduce la o imagine obiectivă a ariilor de intervenţie
pentru care este necesară implicarea voluntarilor.
Activitatea cu colaboratorii externi, în aria voluntariatului va fi raportată la aşteptările
persoanelor private de libertate, pentru a se constata dacă intervenţia corespunde acestora.

1.1. Evaluarea condiţiilor

Echipa de implementare se va întruni pentru evaluarea capacităţii instituţionale,
stabilind care este disponibilitatea resurselor materiale şi umane. Se vor avea în vedere
următoarele aspecte:
- personalul care poate sprijini activităţile de voluntariat;
- specializările acestuia;
- motivaţia personalului şi gradul de sensibilizare al acestuia faţă de activitatea de
voluntariat;
- activităţile pentru care e necesar sprijinul voluntarilor;
- numărul şi dotările spaţiilor care pot fi utilizate în proiect;
- categoriile de persoane private de libertate cu care vor lucra voluntarii;
- natura şi eficienţa colaborărilor anterioare ale sectorului de reintegrare socială.
Consecutiv acestei analize, se vor stabili:
- spaţiile care se vor aloca pentru desfăşurarea activităţilor;
- activităţile anterioare, care vor fi menţinute pentru implementare în cadrul proiectului.

8
 1.2. Evaluarea nevoilor persoanelor private de libertate cu privire la activităţile cu
voluntari
Se vor stabili criterii pentru realizarea unui eşantion reprezentativ format din persoane
private de libertate, cărora li se va aplica un chestionar cu privire la activităţile cu voluntari în
care ar dori să fie implicaţi.
În rândul persoanelor identificate în urma eşantionării se va realiza un sondaj (anexa 1)
pentru a se identifica nevoile şi aşteptările acestora privind activităţile de voluntariat. Acesta va
ajuta pentru a decide ariile de intervenţie adecvate grupurilor ţintă. Aplicarea se poate realiza
individual sau în grup, în funcţie de nivelul de instruire al persoanelor private de libertate.
În urma prelucrării datelor va rezulta o situaţie centralizatoare a nevoilor şi aşteptărilor
acestora (anexa 2).
Cu ocazia aplicării chestionarului, se vor distribui pliante informative/de promovare
(anexa 3) menite să familiarizeze persoanele private de libertate selecţionate cu activitatea ce
urmează a fi desfăşurată şi să asigure creşterea motivaţiei acestora în privinţa implicării în
astfel de activităţi.

1.3. Stabilirea nevoilor psihosociale

Psihologii şi asistenţii sociali din cadrul sectorului reintegrare socială, în urma unei
şedinţe de lucru, vor stabili nevoile de asistenţă psihosocială ale persoanelor private de
libertate, în funcţie de recomandările din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie
educativă şi terapeutică, cuprins în Dosarul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială.
Se vor lua în considerare şi aspectele legate de activităţile deja desfăşurate de către
specialiştii penitenciarului şi de numărul persoanelor private de libertate selecţionate pentru
participarea la aceste activităţi, din totalul celor identificate ca având aceleaşi nevoi (numărul
persoanelor pentru care s-a asigurat intervenţia).
Se va încerca o cât mai bună corelare între aşteptările rezultate în urma prelucrării
chestionarelor aplicate eşantionului de persoane private de libertate şi activităţile care se
stabilite pentru compensarea nevoilor identificate de către specialişti.
Concluziile şedinţei de lucru vor fi consemnate într-un proces verbal.

2. Conturarea ariilor de intervenţie

Plecând de la nevoile şi aşteptările populaţiei carcerale identificate de către specialişti şi
ţinând cont de strategia organizaţională, se va defini un plan de acţiune, care va cuprinde ariile
prioritare de intervenţie a voluntarilor. Vor rezulta grupurile ţintă, care vor fi beneficiare ale
activităţilor de voluntariat şi se vor desemna persoanele care vor coordona activităţile
specifice.

2.1. Completarea ofertei oportunităţilor de muncă voluntară

Echipa de implementare va completa oferta activităţilor de muncă voluntară (anexa 4)
care va fi prezentată instituţiilor care pot furniza voluntari.
Aceasta cuprinde ariile de intervenţie, tipurile de activităţi, numărul persoanelor private
de libertate interesate, numărul de voluntari existenţi, numărul de voluntari necesari.

2.2. Particularizarea şi stabilirea criteriilor de selecţie a voluntarilor în funcţie de

tipul de activitate desfăşurată
Echipa de implementare va particulariza, în funcţie de tipurile de activităţi alese pentru
implementare, criteriile de selecţie a voluntarilor care pot fi, de exemplu: nivelul studiilor,

9
experienţa similară anterioară, motivaţia, potenţiale legături cu persoanele private de libertate,
disponibilitate pentru perioada stabilită, abilităţi necesare etc. Se va completa un tabel al
nevoilor de muncă voluntară care să conţină informaţii despre activitatea care se va derula,
caracteristicile voluntarilor necesari (formare profesională, experienţă, vârstă, sex etc ), locul
derulării activităţii, timpul alocat (anexa 5).

3. Recrutarea
Recrutarea este procesul prin care penitenciarul atrage reprezentanţi ai societăţii civile
care să desfăşoare activităţi de voluntariat.
Activitatea de recrutare ar trebui să aibă în vedere următoarele aspecte:
• De câţi voluntari am nevoie şi cum trebuie să fie aceştia ?;
• Unde aş putea găsi voluntarii de care am nevoie ?;
• Cum îmi fac publică nevoia de voluntari ?;
• Cum atrag voluntarii ?
În ultimii ani, penitenciarul a manifestat o deschidere amplă către societatea civilă,
reuşind să crească gradul de implicare a instituţiilor în activitatea de reintegrare socială a
persoanelor custodiate, acest fapt oglindindu-se în numărul mare de parteneriate încheiate.
Majoritatea activităţilor de voluntariat sunt înscrise în sfera asistenţei religioase. Se
impune extinderea acestui tip de activitate şi către alte arii de intervenţie. Totodată, trebuie să
se aibă în vedere că sensibilizarea unui număr cât mai mare de voluntari va crea o
probabilitate mai crescută de realizare a unei selecţii de succes a acestora. În activitatea de
recrutare trebuie să se ţină cont şi de motivaţia voluntarilor, precum şi menţinerea acesteia pe
întreg parcursul desfăşurării activităţii.

3.1. Mediatizarea nevoii de voluntariat

Nevoia de voluntariat şi, implicit, posturile/activităţile care necesită voluntari vor fi
publicate timp de 2 săptămâni în mass media locală. Prin această acţiune se urmăreşte şi
promovarea proiectului Managementul Voluntariatului către societatea civilă.
Pot fi acordate şi interviuri la radio sau televiziuni locale în care să se facă publică
această nevoie, punându-se accent pe deschiderea pe care penitenciarul o manifestă faţă de
comunitatea locală.

3.2. Identificarea instituţiilor/organizaţiilor care ar putea furniza voluntari

Echipa de implementare va realiza un inventar al tuturor instituţiilor şi organizaţiilor
neguvernamentale zonale, al căror domeniu de activitate corespunde nevoii penitenciarului.
Monitorul voluntariatului trebuie să identifice care sunt grupurile potrivite să furnizeze voluntari
pentru activităţile propuse pentru implementare.
Se vor identifica potenţiale instituţii/organizaţii care pot furniza voluntari şi se va alcătui
o listă cu datele de contact (ex. universităţi, firme, culte religioase, Crucea Roşie, primărie,
biserici, teatre, şcoli, muzee, posturi tv., artişti locali etc).
Se poate face apel la entităţi promotoare de voluntariat, cum ar fi Reţeaua Naţională a
Centrelor de Voluntariat, pentru a se identifica voluntarii care funcţionează deja la nivel local
sau pentru atragerea de noi voluntari care să corespundă cerinţelor muncii în penitenciar. În
situaţia în care, pe plan local, există astfel de centre de recrutare a voluntarilor, penitenciarul
va oferi acestora toate informaţiile necesare mediatizării şi selectării acestora.

10
 3.3. Contactarea instituţiilor selectate şi stabilirea de întrevederi (distribuire de
pliante de informare privind activitatea de voluntariat)
În urma identificării, membrii echipei de implementare vor contacta instituţiile şi vor
stabili întrevederi cu acestea.
Contactarea se poate realiza telefonic sau în scris. Procesul poate dura iniţial 2
săptămâni, dar va constitui o preocupare permanentă pe tot parcursul derulării programului.
În cadrul întrevederilor se vor atinge următoarele aspecte:
- prezentarea penitenciarului;
- descrierea succintă a proiectului Managementul Voluntariatului;
- prezentarea ofertei activităţilor de muncă voluntară (anexa 4);
- descrierea profilului voluntarilor de care este nevoie;
- descrierea grupului ţintă asupra căruia pot acţiona voluntarii trimişi de organizaţia
respectivă;
- calendarul activităţilor;
- descrierea sprijinului necesar.
Cu această ocazie, se vor înmâna pliante destinate voluntarilor (anexa 6), cu scopul
diseminării informaţiilor despre proiect şi despre activitatea de voluntariat din penitenciare.
În vederea atragerii voluntarilor, pot fi oferite următoarele posibile motivaţii:
- voluntariatul aduce o schimbare în viaţa personală;
- voluntarul are posibilitatea exersării/dezvoltării unor aptitudini şi abilităţi;
- activitatea de voluntariat permite cunoaşterea unei comunităţi închise, necunoscută
publicului larg;
- voluntariatul dezvoltă spiritul civic;
- voluntarul poate constitui un model pentru comunitate;
- activitatea desfăşurată permite voluntarului posibilitatea de a participa la creşterea
siguranţei societăţii;
- voluntariatul oferă satisfacţia ajutorului oferit unui om, fie el prieten sau necunoscut;
- voluntariatul oferă posibilitatea dobândirii de experienţă într-un anumit domeniu;
- voluntariatul oferă posibilitatea de a realiza un lucru care nueste accesibil oricui.

4. Selectarea voluntarilor
Modalitatea în care se realizează selecţia influenţează reuşita activităţilor care vor fi
implementate. Cu cât se acordă o mai mare atenţie acestui proces, cu atât activităţile derulate
ulterior îşi vor atinge scopurile propuse. Rolul echipei de implementare va fi acela de a
plasa/implica voluntarii în activităţi, potrivit competenţelor acestora.
Pentru a elimina riscurile privind resursele umane externe (ex. pierderea unor voluntari
implicaţi la începutul proiectului), care pot afecta continuarea activităţilor implementate,
procedura de selecţie va fi continuă, menţinând contactul cu instituţiile care au furnizat
voluntari.
Instituţiile contactate pot recomanda persoane care îndeplinesc criteriile prezentate
pentru posturile de voluntariat vacante.
În funcţie de colaborarea cu entitatea promotoare de voluntariat, la procesul de selecţie
poate fi invitat şi un reprezentant al acesteia.

4.1. Primirea şi analiza documentelor depuse de aplicanţi

Persoanele interesate vor depune o scrisoare de intenţie şi CV-ul la sediul
penitenciarului.

11
 Documentele vor fi analizate de echipa de implementare a proiectului, ţinându-se cont
de criteriile particularizate de selecţie a voluntarilor şi de tabelul nevoilor de muncă voluntară
(anexa 5).
În urma analizei documentelor, persoanele selecţionate pentru încadrare vor fi
contactate pentru a se prezenta la interviu la o dată stabilită.

4.2. Interviul
La interviu vor participa atât persoanele selecţionate de penitenciar, cât şi cele
recomandate de unitatea promotoare.
Se va întocmi ghidul de interviu, pornind de la datele de identificare ale voluntarilor
(nume, vârsta, pregătire şi experienţă profesională, în voluntariat), urmărindu-se surprinderea
motivaţiei pentru intervenţie în mediul penitenciar şi compatibilitatea cu cerinţele specifice
voluntariatului în penitenciar (moralitate, aptitudini personale şi de relaţionare, disponibilitate
pentru orarul stabilit).
Se va face o planificare a desfăşurării interviului.
În timpul interviului, se vor descrie succint penitenciarul ca instituţie şi oferta activităţilor
propuse pentru implementare. Apoi vor fi consemnate datele de identificare ale voluntarilor. Se
vor prezenta avantajele pe care le poate obţine aplicantul în urma desfăşurării activităţilor de
voluntariat, încercându-se astfel conştientizarea asupra responsabilităţilor sociale.
Intervievatorul trebuie să manifeste disponibilitate pentru clarificarea dubiilor şi oferirea
informaţiilor suplimentare, atunci când sunt solicitate de aplicant.
La finalul interviului, candidatul trebuie sa aibă o imagine asupra modalităţii de
funcţionare a penitenciarului şi a activităţilor pentru care a aplicat.
Echipa de implementare va lua o decizie cu privire la persoanele care s-au prezentat la
interviu.
Procedura de selectare a voluntarilor (expedierea scrisorii de intenţie, a CV-ului şi
interviul) nu necesită foarte mult timp şi nu trebuie să demotiveze voluntarii. Este motivul
pentru care trebuie explicat că rostul acestor etape este acela de a identifica persoanele cele
mai potrivite pentru activităţile stabilite şi de a crea o bază de date pentru activităţi viitoare de
voluntariat.
În situaţia în care se prezintă persoane care nu corespund criteriilor stabilite pentru
activităţile de voluntariat care se vor organiza, putem considera dorinţa acestora de a se
implica în activităţi în penitenciar ca punct de plecare pentru organizarea unor activităţi de
vontariat în viitorul apropiat.
De asemenea, în funcţie de numărul persoanelor care se prezintă la interviu pentru o
anumită poziţie de voluntariat, de numărul persoanelor private de libertate care au o anumită
nevoie de implicare în activităţi cu voluntarii şi de capacitatea instituţională, numărul posturilor
de voluntariat pentru activitatea respectivă poate fi suplimentat.

4.3 Contactarea persoanelor selecţionate

Persoanele selecţionate pentru desfăşurarea activităţii de voluntariat vor fi contactate
telefonic pentru stabilirea datei de prezentare la sediul penitenciarului.

5. Încadrarea şi formarea voluntarilor

Pentru fiecare voluntar se va stabili tipul de activitate ce urmează să se desfăşoare,
după care, echipa de implementare va analiza care sunt documentele ce trebuie întocmite atât
de personalul din penitenciar care va coordona activitatea, cât şi de către voluntar.

12
 Vor rezulta 2 tipuri de mape: Mapa activităţii - va conţine documente legate de
activitatea directă a voluntarului, iar cealaltă va conţine documente de organizare şi
monitorizare a activităţii voluntarului – Mapa voluntarului.
Pregătirea iniţială este obligatorie, mai ales pentru cei care nu au mai desfăşurat
activităţi în penitenciare şi se realizează de un formator anume desemnat, prin parcurgerea
sesiunilor de pregătire din Manualul Formatorului.

5.1 Trainingul voluntarilor

Durata perioadei de pregătire variază în funcţie de experienţa voluntarilor şi de
rapiditatea cu care sunt parcurse informaţiile din sesiunile de formare. Important este ca întreg
conţinutul informaţional din Manualului Formatorului să fie parcurs.
În timpul formării se vor furniza voluntarilor următoarele informaţii:
- prezentarea echipei de implementare şi a monitorilor, precum şi a altor membri ai
personalului cu care vor veni în contact;
- prezentarea cadrului legislativ şi a principalelor activităţi ale penitenciarului;
- principii fundamentale de lucru;
- aspecte privind paza şi siguranţa persoanelor private de libertate;
- ce este permis şi ce este interzis în penitenciar;
- prezentarea populaţiei carcerale şi a caracteristicilor acestora;
- riscurile privind activităţile directe cu deţinuţii;
- nevoia de a păstra confidenţialitatea asupra informaţiilor despre persoanele private de
libertate;
- asistenţa oferită de monitorii voluntarilor.
Aceste aspecte vor fi cuprinse în Manualul Voluntarului, document care va fi înmânat
acestora.

5.2. Vizitarea penitenciarului

Este foarte probabil ca o parte din voluntarii selecţionaţi pentru încadrare să nu fi vizitat
anterior un penitenciar. Din acest motiv, modul de organizare şi tematica modulului de
pregătire a voluntarilor sunt foarte importante. În cadrul programului de pregătire sau la
sfârşitul acestuia se va organiza vizitarea penitenciarului (îndeosebi a spaţiilor educative)
pentru ca voluntarii să-şi formeze o imagine despre funcţionarea instituţiei în ansamblu şi
despre modalitatea în care se realizează accesul în spaţiile unde se vor derula activităţi.

5.3 Semnarea contractului de voluntariat (art. 6 din Legea nr. 195/2001)

Se vor prezenta voluntarilor prevederile contractului de voluntariat şi se va discuta
conţinutul acestuia.
Se va semna contractul de voluntariat (anexa 7), care reglementează relaţiile mutuale,
conţinutul, natura şi durata muncii voluntare. Acesta are rolul de conturare a unei înţelegeri
între unitatea penitenciară şi voluntar.

6. Desfăşurarea activităţii de voluntariat

După parcurgerea şedinţelor de pregătire a voluntarilor, se poate trece la demararea
activităţilor propriu-zise. În această etapă este important ca voluntarul să aibă toate informaţiile
necesare pentru a putea derula activitatea repartizată.

13
 De asemenea, trebuie avute în vedere aspectele legate de eventuale temeri, reticenţe
care pot apărea la începutul activităţilor de grup cu persoanele private de libertate. În acest caz
poate fi utilă participarea monitorului activităţii la prima şedinţă.

6.1. Selectarea grupurilor ţintă şi a monitorilor activităţii

Se vor stabili persoanele private de libertate care fac parte din grupurile ţintă constituite
în baza evaluării nevoilor, precum şi monitorii activităţilor derulate de voluntari.
Se va discuta cu fiecare grup ţintă pentru a se anunţa că activitatea la care vor participa
va fi derulată de un voluntar.
Se va întocmi un tabel cu participanţii pentru fiecare activitate în parte.

6.2. Repartizarea activităţilor

Se va comunica voluntarilor orarul, locul desfăşurării şi activităţile repartizate. Voluntarii
vor primi mapele activităţilor şi materialele necesare. Mapa activităţii va fi completată de
voluntar.

6.3 Implementarea programelor

În funcţie de activităţile repartizate, fiecare voluntar va respecta orarul fixat şi tematica
programului. Prezenţa persoanelor private de libertate va fi consemnată în fişa de prezenţă din
conţinutul mapei, iar monitorul voluntarilor va întocmi şi completa fişa de prezenţă a
voluntarilor.
Voluntarilor li se va permite accesul în penitenciar în baza unui ecuson personalizat,
creat special pentru persoanele din exterior care vor fi implicate în proiect.

7. Monitorizarea
Voluntarii trebuie informaţi încă de la începutul activităţii în legătură cu faptul că
activitatea lor va fi monitorizată, scopul fiind unul preventiv şi de eliminare a eventualelor
obstacole sau disfuncţionalităţi. În funcţie de experienţa de lucru a voluntarilor şi a duratei
activităţii derulate, şedinţele de monitorizare pot avea loc lunar sau trimestrial.
Întâlnirile de monitorizare au rol de coordonare şi sprijin, de schimb de idei între
participanţi, de formare continuă şi de garantare a calităţii muncii voluntare. Aceste întâlniri pot
fi utilizate pentru a orienta munca voluntarilor, pentru distribuirea sarcinilor viitoare şi
dezbaterea cazurilor întâlnite.
Monitorul va evalua gradul de satisfacţie a voluntarilor, aşa cum rezultă din discuţiile cu
aceştia şi, atunci când este cazul, va încerca să crească motivaţia acestora pentru activităţile
desfăşurate.
Sesiunile de monitorizare vor fi stabilite anterior şi comunicate voluntarilor pentru a
asigura prezenţa. Durata acestora va fi între 1-2 ore, în funcţie de dimensiunea grupului şi de
disponibilitatea participanţilor.
La aceste sesiuni pot fi invitate şi persoane din alte sectoare de activitate, care sprijină
activitatea de voluntariat, stimulându-se relaţia de colaborare între personal şi voluntari.
În cazul în care se constată că este necesar, în cadrul acestor sesiuni se pot prezenta
anumite teme sau informaţii despre domenii de interes pentru munca voluntarului.
Monitorul poate să ofere un feed-back asupra muncii voluntarului.
Se va urmări ca atmosfera din timpul întâlnirilor de monitorizare să fie destinsă şi se va
evita emiterea judecăţilor de valoare asupra aspectelor prezentate de voluntari şi permiterea
apariţiei unor bariere în comunicare.

14
 8. Evaluarea
Programele de promovare a voluntariatului trebuie să fie evaluate în permanenţă,
pentru a garanta că sprijinul oferit de voluntari este în interesulpersoanelor private de libertate.
Procesul de evaluare este necesar pentru a analiza modul de realizare a activităţilor
derulate, precum şi gradul de îndeplinire a obiectivelor propuse.
În cadrul proiectului vor exista mai multe tipuri de evaluări:
- evaluarea sesiunii de formare a voluntarilor;
- evaluare iniţială, de parcurs şi finală a activităţilor cu persoanele private de libertate;
- feed-back asupra monitorizării.
Evaluarea trebuie să se bazeze pe criterii cantitative şi calitative. Este la fel de
importantă şi primirea feedback-ului asupra informaţiilor rezultate din evaluari, în sensul
compensării eventualelor lacune.

8.1. Evaluarea sesiunii de formare

După finalizarea sesiunii de formare, voluntarilor li se va înmâna un formular (anexa 8)
în care îşi pot exprima părerea despre modalitatea de derulare a trainingului şi despre utilitatea
informaţiilor primite. Vor avea posibilitatea să înainteze sugestii de îmbunătăţire a pregătirii.

8.2. Evaluarea activităţilor şi a voluntarilor

 Evaluarea activităţilor
Fiecare activitate derulată va fi evaluată în momentul începerii, pe parcursul şi la finalul
acesteia.
Obiectivele şi modalitatea de evaluare vor fi fixate de fiecare voluntar, în funcţie de
specificul activităţii.
Evaluările se vor consemna în fişele de evaluare din cadrul Mapei activităţii.
Echipa de implementare trebuie să se asigure că aceste evaluări se vor realiza pentru
fiecare activitate în parte.
În funcţie de rezultatele evaluării de parcurs se pot produce modificări în organizarea şi
structura activităţilor pentru creşterea şanselor de atingerie a obiectivelor propuse.
Monitorul voluntarilor va atrage atenţia asupra faptului că rolul evaluărilor este acela de
a evidenţia progresele înregistrate de participanţi.

 Evaluarea voluntarilor
Echipa de implementare îşi va stabili obiectivele de evaluare a activităţii voluntarilor (de
ex: aspecte legate de relaţionarea cu persoanele private de libertate, modalitatea de adaptare
a conţinutului la specificul grupului, motivarea în vederea participării la activitate, atingerea
obiectivelor propuse, seriozitate etc).
Pentru fiecare voluntar se va completa o fişă de evaluare, care va fi parte componentă a
Mapei voluntarului.

8.3 Feed-back asupra monitorizării

La finalul întâlnirii de monitorizare se va solicita voluntarilor să ofere un feed-back (dacă
informaţiile oferite au fost suficiente, dacă au fost clarificate nelămuririle, dacă sprijinul
monitorului oferit pe parcursul activităţii a fost suficient etc).
Feed-back-ul va fi oferit în scris (Anexa 9).

15
 9. Încheierea proiectului
Recunoaşterea meritelor voluntarilor este importantă atât pentru aprecierea efortului
depus, cât şi pentru motivarea lor viitoare, pentru continuarea şi diversificarea activităţilor.
Pentru că activitatea desfăşurată este rezultatul voinţei personale, fără implicaţii financiare,
este foarte important ca voluntarii să simtă că efortul lor este apreciat, astfel încât să se
menţină motivaţia acestora pentru proiecte viitoare.
Astfel, monitorul trebuie să propună organizatiei, cel puţin, o întâlnire anuală dedicată
recunoaşterii importanţei voluntarilor în penitenciar şi a tuturor funcţionarilor care au făcut
posibil voluntariatul, deopotrivă personal de reintegrare socială sau de siguranţa deţinerii. În
cadrul acesteia se vor transmite aprecieri din partea reprezentanţilor instituţiilor implicate.
Strategiile pot fi variate. Sugerăm câteva:
• mulţumiri;
• implicarea voluntarilor în evenimentele penitenciarului;
• mese festive;
• înmânarea unei scrisori personalizate de mulţumire/apreciere a efortului depus (din
partea directorului penitenciarului);
• prezentarea activităţilor voluntarilor în revista penitenciarului sau în spaţiile de
informare,
• sărbătorirea Zilei Voluntarului;
• înmânarea unor certificate sau a scrisorilor de recomandare;
• sugerarea către radiouri locale să invite voluntarii din penitenciar pentru a prezenta
mărturiile lor;
• crearea premiului „Voluntarul Anului”. Un criteriu poate fi votarea anonimă de către
persoanele private de libertate sprijinite;
• expunerea fotografiilor de la activităţile derulate de voluntari;
• oferirea de obiecte personalizate cu datele proiectului.

16
 II. INFORMAŢII DESPRE MONITORUL VOLUNTARILOR

Deoarece penitenciarele sunt instituţii de primire a voluntarilor, este necesară

colaborarea cu organizaţiile care se ocupă cu recrutarea şi plasarea voluntarilor, iar în lipsa lor,
adoptarea unei strategii proactive din partea penitenciarului în atragerea, selecţia, integrarea şi
formarea acestora.
Adaptarea la prezenţa voluntarilor cere modificări la nivelul atitudinilor personalului, în
sensul trecerii de la acceptarea voluntarului la conştientizarea că această colaborare este
validă şi reprezintă un câştig pentru penitenciar, pentru functionari şi pentru beneficiari (Martin
& Paul, 2001). Un alt aspect important este pregătirea unităţii penitenciare pentru a dezvolta
un program de gestionare a voluntariatului, care să permită nu numai selecţia voluntarilor cu
un profil adecvat, ci şi furnizarea unei formări de calitate.
Monitorul voluntarilor în mediul penitenciar coordonează tot parcursul voluntarului, de la
angajare şi selecţie până la supervizarea şi evaluarea rezultatelor. Strategiile implementate de
către monitor înglobează preocuparea pentru nevoile şi aşteptările persoanelor private de
libertate, obiectivele unităţii penitenciare, precum şi nevoile, aşteptările voluntarilor şi ale
organizaţiei promotoare, acolo unde este cazul.
Formatorul trebuie să evalueze, să motiveze şi să orienteze cursanţii, să organizeze, să
propună sarcini care să corespundă potenţialului fiecăruia, să supravegheze şi să
demonstreze că este atent la activităţile cursanţilor şi să ofere un feed-back constructiv.

II.1 Profilul monitorului voluntarilor

Monitorul trebuie să aibă un profil specific, cu următoarele competenţe psihosociale
specifice (Goldberg, 2001; Hamel, 2007; Jardim & Pereira, 2006):

maturitate;

empatie;

ascultare activă;

capacitate de coordonare;

spirit de lider;

competenţe de comunicare cu diferite publicuri ţintă;

capacitate de optimizare a competenţelor voluntarilor;

respect pentru individualitatea şi autonomia voluntarului;

capacitate de muncă în echipă;

competenţe de negociere;

stăpânirea strategiilor de rezolvare a conflictelor;

cunoştinţe solide legate de aria specifică de intervenţie.

Monitorul trebuie să fie exigent cu privire la greşelile voluntarilor, dar, în acelaşi timp,
trebuie să fie în permanenţă disponibil pentru a-l sprijini când are dificultăţi.

II.2. Funcţiile Monitorului Voluntarilor

A fi monitorul voluntarilor în mediul penitenciar implică o coordonare a muncii
voluntarilor şi constă în următoarele sarcini:

evaluarea necesităţilor şi aşteptărilor populaţiei carcerale;

elaborarea unor arii de intervenţie pentru voluntariat cu schiţarea funcţiilor, articulând
nevoile şi aşteptările populaţiei carcerale, aşteptările şi competenţele voluntarilor cu strategia
sistemului penitenciar;

17

contactarea organizaţiilor promotoare de voluntariat;

participarea la atragerea şi selecţia voluntarilor, evaluând profilul voluntarului în raport
cu exigenţele şi realităţile unităţii penitenciare;

organizarea şi participarea la angajarea şi formarea voluntarilor, implicând atunci când
este necesar şi alţi membri ai personalului sau organizaţii promotoare de voluntariat;

conceperea, stabilirea şi asigurarea îndeplinirii programului de voluntariat cu: definirea
scopului activităţii voluntare, durata, condiţiile de acces, locul unde se va desfăşura, sistemele
interne de informaţii etc.;

asigurarea drepturilor şi obligaţiilor prevăzute în legislaţia referitoare la voluntariat;

furnizarea informaţiei despre oferta activităţilor de voluntariat către populaţia carcerală -
prin pliante;

descrierea şi operaţionalizarea funcţiilor voluntarului în raport de persoana acestuia;

coordonarea, monitorizarea şi evaluarea activităţii voluntarilor;

motivarea şi încurajarea defăşurării activităţii voluntarului pentru o perioadă mare de
timp;

sensibilizarea funcţionarilor din penitenciar cu privire la importanţa voluntariatului şi
aspectele specifice acestuia, dinamizând sesiunile de informare;

organizarea, cel puţin o dată pe an, a unei întâlniri de recunoaştere a activităţii
voluntarilor, incluzând voluntarii, organizaţiile şi personalul din penitenciar care au fost implicaţi
în program;

afişarea în spaţiul special destinat socializării (Cafeneaua din penitenciar, de ex) a
informaţiilor pertinente despre gestionarea voluntariatului, în special, grafice cu evoluţia
numărului de voluntari şi persoane sprijinite pe fiecare arie de intervenţie, mici biografii ale
voluntarilor pentru care avem acceptul acestora, imagini de la activităţile derulate şi alte forme
de recunoaştere a voluntarilor şi personalului implicat. Informaţiile trebuie actualizate
permanent.
Succesul voluntariatului în penitenciar depinde de sprijinul voluntarilor şi de implicarea
tuturor funcţionarilor. Spijinirea voluntarilor înseamnă să fim informaţi despre existenţa
acestora şi să-i acceptăm. Monitorul trebuie să însoţească activitatea voluntarilor, să
coopereze cu aceştia pentru a găsi soluţii la problemele întâmpinate, să faciliteze relaţionarea
acestora cu alţi membri ai personalului.

II.3. Agenda Monitorului Voluntarilor

În agenda sa, monitorul trebuie să-şi planifice:
- reuniuni de sensibilizare a personalului din penitenciar, în care să clarifice şi acordul
voluntarilor şi importanţa contribuţiei acestora;
- reuniuni, cel puţin bilunare, cu reprezentanţi ai instituţiei promotoare de voluntariat;
- o reuniune anuală cu conducerea penitenciarului, responsabili şi şefi de diferite servicii
cu obiectivul evaluării activităţii realizate, rezolvării problemelor nesoluţionate şi redefinirea
orientărilor viitoare;
- realizarea unei întâlniri anuale, la care să participe toţi voluntarii din penitenciar,
membrii personalului, ai conducerii, în scopul atingerii aspectelor prezentate la punctul
anterior;
- realizarea, cel puţin o dată pe an, a unei acţiuni de recunoaştere a activităţii prestate de
voluntari şi a personalului implicat în programul de voluntariat.

18
 III. INFORMAŢII DESPRE VOLUNTAR

III.1. Profilul voluntarului

Voluntarii aduc în penitenciar o oportunitate de sprijin, o legătură cu comunitatea
externă, permiţând persoanelor private de libertate să aibă o perspectivă diferită de cea dată
de personalul unităţii.
Din perspectiva persoanei private de libertate, faptul că vine în contact cu o persoană
care desfăşoară în mod voluntar acea activitate, îi determină să adopte o atitudine proactivă şi
să stabilească o relaţie bazată pe încredere, consideraţie şi recunoştinţă.
Voluntarul trebuie să aibă un profil specific, cu trăsături cum ar fi: maturitate,
responsabilitate, disponibilitate, abilităţi de relaţionare, competenţe specifice, predispoziţie
pentru învăţare permanentă, participare activă, motivaţie, cooperare, toleranţă, atitudine
solidară şi empatică, capacitatea de a percepe situaţia socială şi realitatea altei persoane,
abilitatea de ascultare activă, capacitatea de muncă în echipă, un limbaj cordial şi accesibil.
Voluntarul care activează în mediul penitenciar trebuie să aibă, în plus următoarele
caracteristici:
- disponibilitate pentru a fi în serviciul altora;
- capacitatea de a menţine relaţionarea şi sprijinul, chiar şi în absenţa dialogului sau a
dialogului dorit;
- să diferenţieze între ce este de compentenţa sa şi ce nu;
- predispoziţie pentru învăţare permanentă, cerută de asocierea între factorii rigizi şi
realitatea imprevizibilă;
- capacitatea de a combina o relaţionare solidară cu neutralitatea în judecată (să nu
judece);
- stabilitate emoţională.

IV. CONCLUZII

Voluntariatul în penitenciar este deosebit de util demersurilor de reintegrare socială

întreprinse de personal deoarece creşte capacitatea instituţională.
Activitatea voluntarilor trebuie încadrată într-un program care să crească nu numai
cantitatea (numărul voluntarilor), ci şi calitatea muncii acestora.
Trebuie corelate nevoile persoanelor private de libertate şi priorităţile de intervenţie
stabilite de instituţia penitenciară cu aşteptările voluntarilor pentru a avea un demers adecvat,
eficient şi adaptat realităţii. În acest fel, creştem gradul de implicare al instituţiei penitenciare în
organizarea voluntariatului în penitenciare şi calitatea intervenţiilor voluntarilor.

Bibliografie:
- “Gestão do Voluntariado em Meio Prisional”, ( “Gestionarea voluntariatului în mediul
penitenciar”), produs al Direcţiei Generale a Serviciilor Penitenciare , Ministerul Justiţiei,
Portugalia
- www.voluntariat.md,
- www.voluntariat.ro,
- www.aid-ong.ro.

19
 CENTRE DE VOLUNTARIAT

Nr. Localitatea Organizaţia Adresa Persoană de

crt. contact
1 Bacău Fundatia pentru Sprijin Str. Livezilor, nr.1, sc. A, ap. 2, 600059, Gabriel
Comunitar Bacau Bacau, Tel: 0745587542, 0234 585658 Magurianu
voluntariat@fsc.ro
www.voluntarifsc.ro
2 Bistriţa Asociatia Pro Str. Ecaterina Teodoroiu nr. 6, 420012, Bogdan Cretu
Comunitatea Bistrita bogdan_cretu@y
Tel: 0744-562 752 ahoo.com
3 Brasov Centrul Pilot de Piata Teatrului nr. 2, Brasov, 500007 Laura Istrate
Voluntariat Brasov Tel: 0724-305 534
contact@voluntarbrasov.ro
www.voluntarbrasov.ro
4 Bucuresti Centrul de Voluntariat Str. Emil Boteanu Nr. 3B, Et. 3, Ap. 9 Carmen Marcu
Bucuresti Sector 1, Bucuresti Tel/Fax: 031 805 8165
Mobil: 0755 045 102
bucuresti@voluntariat.ro
5 Cluj- Centrul de Voluntariat Str Rene Descartes, nr 6, Tel: 0264-431-411, Nicoleta Racolta
Napoca Cluj-Napoca Fax: 0264-412-897
cluj@voluntariat.ro
www.centruldevoluntariat.ro
6 Constanta Centrul Regional de Str. Cuza-Voda Nr.86A Mihaela Căruţaşu
Resurse pentru ONG- Tel/fax: 0241-522-012
uri - Centras voluntariat@centras-constanta.ro
www.centras-constanta.ro
7 Craiova Centrul de Voluntariat Tel: 0721-703878 Cristina Catana
Voluntaris arti_craiova@yahoo.com
Asociatia Romana a centruldevoluntariat_craiova@yahoo.com
Tinerilor cu Initiativa http://voluntaris.xhost.ro
8 Iasi Centrul de Voluntariat Str Fulger, nr 11, Tel: 0232-278-535 Georgiana Vieru
Iasi Mob: 0722-456-359
Fundatia Serviciilor centruldevoluntariat@bethis.dntis.ro
Sociale Bethany www.bethany.ro
9 Oradea Centrul Unic de Str Primariei, nr 42, Tel: 0359-411-925 Adina Patroc
Voluntariat Comunitar Mob: 0724-575-965
Oradea patroc_adina@yahoo.com
www.asco-oradea.ro
10 Resita Centrul de Voluntariat Str Petru Maior, nr 2, bl 800, cam 220, Alexandra
Resita Tel: 0255-224-033, Mob: 0744-628-197 Ardelean
contact@voluntariat-resita.ro,
voluntariat_resita@yahoo.com
www.voluntariat-resita.ro
11 Satu-Mare Centrul de Voluntariat Str. Barbu Delavrancea nr. 20 Mariana Amik
Caritas Satu-Mare Tel/fax: 0261-716-282, Tel. 0361-805415
Caritas Satu-Mare cdv.sm@rdslink.ro
www.caritas-satumare.org/voluntariat
12 Sibiu Centrul de Voluntariat Str Xenopol, nr 1 Cristina Bîzu
Solferino Tel: 0269-217-646
Crucea Rosie Romana, Mob: 0741-118-975
Filiala Sibiu crsibiu@yahoo.com
http://voluntar.blogspot.com

20
13 Simeria Asociatia Centrul de Str. Avram Iancu, nr 7, sc C, ap 47 Nistor Tiberiu
Voluntariat Volsim 0722-511499
Simeria volsim2005@yahoo.com
www.volsim.ro
14 Slatina Centrul International de Str Aleea Lalelelor, bl FB6, sc A, ap 2 Constantina
Voluntariat si Resurse Tel. 0349 – 407064, Mob: 0727-545-629 Patrascu
Comunitare Slatina wishingwellro@yahoo.co.uk
Fundatia William Tyrrell http://www.cluburicomunitare.ro
15 Turda Centrul de Voluntariat Piata 1 Decembrie 1918, nr. 1, cod. 401094, Andras Balogh
Ion Ratiu Turda Turda, Tel. 0728-989084
andras.balogh@ratiudemocracycenter.org
www.voluntariat-ionratiu.ro
| www.ratiudemocracycenter.org
16 Vladesti Centrul de Voluntariat Vladesti, nr 374, judetul Valcea Valentin Mamota
Vladesti Mob: 0721-142-263
Asociatia Copiii maval63@hotmail.com
Sperantei

21
 ANEXE

Anexa 1

Chestionar privind nevoile şi aşteptările persoanelor private de libertate faţă de

voluntari

A – Prin acest chestionar încercăm să aflăm care sunt nevoile şi aşteptările dumneavoastră şi
în ce măsură voluntarii (persoane care, într-o formă organizată, responsabilă şi gratuită,
prestează servicii pentru alte persoane) v-ar putea ajuta.
Pentru a putea măsura acest lucru, vă rugăm ca din activităţile enumerate mai jos să
alegeţi 5 pentru care consideraţi că aveţi nevoie sau aţi dori ca voluntarii să vă ajute:

1 ... pentru desfăşurarea activităţilor religioase 

2 ...pentru a relaţiona mai bine cu ceilalţi 
3 ...pentru a cunoaşte mai multe despre drepturile si obligaţiile mele 
ca şi cetăţean şi despre valorile care mă ajută să mă orientez în viaţă
4...pentru a-mi îmbunătăţi cunoştinţele de cultură generală

Daca ai ales această activitate, alege şi materia în care ai mai mare
nevoie de ajutor?
4.1 Limba româna 
4.2 O limbă străină  Care ___________________
4.3 Istorie 
4.4 Geografie 
4.5 Alta materie şcolară  Care? __________________

5...pentru desfăşurarea de activităţi fizice şi sport 

6…pentru a afla ce trebuie să fac ca să-mi îmbunătăţesc şi să-mi 
menţin sănătatea
7...pentru a mă dezvolta în plan cultural-artistic 

Daca ai ales această activitate, spune în ce domeniu ţi-ar plăcea să

fii ajutat?
7.1 Muzică 
7.2 Teatru 
7.3 Pictură 
7.4 Literatură 
7.5 Altele  Care? __________________

8...pentru îmbunătăţirea condiţiilor din camera mea şi în spaţiile din 

penitenciar
9...pentru a afla mai multe despre regulile alimentaţiei şi igienei şi ce 
trebuie să fac pentru a-mi îmbunăţi şi menţine sănătatea
10...pentru a afla mai multe despre efectele cauzate de droguri şi 
alcool şi cum pot să previn consumul

22
 11...pentru a afla mai multe informaţii juridice 
12...pentru a afla despre diferenţele culturale ale oamenilor şi a mă 
înţelege cu colegii din penitenciar
13...pentru a relaţiona mai bine cu familia mea şi prietenii 
14...pentru a afla cum pot să obţin un loc de muncă după executarea 
pedepsei
15... pentru a afla cum pot să-mi găsesc o locuinţă după liberare 
16... alta. Care? ______________________________________ 

B. În încheiere, vă rugăm să completaţi câteva date despre dumneavoastră:

17. Sex  Feminin

 Masculin

18. Vârsta 

19. Clase absolvite: nicio clasă 

1-4 clase 
5-8 clase 
şcoală profesională 
liceu 
studii postliceale 
studii universitare 

20. De cât timp sunteţi arestat? ______________________________

21. Starea de recidivă: recidivist 

nerecidivist 
22. Care vă este situaţia juridică?
Preventiv 
Condamnat 
22.1 Care este condamnarea dumneavoastră?______________________________
22.2 Aveţi procese pe rol?
 DA
 NU

Chestionarul s-a terminat. Vreţi să scrieţi anumite comentarii, sugestii legate de

activitatea pe care voluntarii ar putea să o desfăşoare în unitatea noastră ?
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________________________
_______________________________________________________________________

Vă mulţumim pentru colaborare.

23
Anexa 2
Model - SITUAŢIE CENTRALIZATOARE A NEVOILOR ŞI AŞTEPTĂRILOR
PERSOANELOR PRIVATE DE LIBERTATE
Număr
Aria nevoilor Domenii de intervenţie / activităţi persoane
interesate%
Sprijin religios
1 Sprijin religios
Consiliere moral-religioasă
Îmbunătăţirea spaţiilor de Oferirea de bunuri şi servicii în scopul
2
deţinere îmbunătăţirii spaţiilor din penitenciar
Relaţionarea interpersonală
Dezvoltarea Drepturi şi obligaţii cetăţeneşti
3 competentelor personale Activităţi şi relaţii interculturale
şi relaţionale Educaţie parentală
Altele
Limba română
Limba străină
Sprijinirea activităţilor
4 Istorie
educative/ de formare
Geografie
Altă materie
Muzică
Teatru
Pictură
Dezvoltarea abilităţilor
5 Dans
cultural-artistice
Literatură
Activităţi desfăşurate în ateliere ocupaţionale
Altele
Promovarea sportului şi
6 Activităţi sportiv - recreative
a spiritului de echipă
Activităţi de informare şi prevenire. Stiluri de
Prevenirea unor
7 viaţă nesănătoase (consum droguri, SIDA, lipsa
comportamente de risc
igienei, alcool, dezechilibre de nutriţie etc.)
Informare şi consiliere Program de educaţie juridică
7
juridică Consiliere juridică
Colaborare pentru o relaţie bună între deţinut şi
familie/prieteni
Analizarea oportunităţilor de muncă după
Menţinerea şi executarea pedepsei, promovând găsirea unui
dezvoltarea legăturilor cu loc de munca/inserţia într-o viaţă activă
8
comunitatea de origine Ajutor pentru rezolvarea unor probleme care pot
sau de inserţie să apară după liberare: obţinerea de documente,
obţinerea rezidenţei, găsirea entităţilor care pot
oferi ajutor (sănătate, muncă, educaţie, asigurări
sociale, formare profesională

Data completării ______________ Responsabil de completare________________________

24
Anexa 3 Pliantele informative/de promovare

25
26
Anexa 4

Model - OFERTA ACTIVITĂŢILOR DE MUNCĂ VOLUNTARĂ

* se vor menţiona atât nevoile identificate de către persoanele private de libertate, cât şi cele identificate de
personal sub aspectul desfăşurării în bune condiţii a activităţii

Numele instituţiei:
___________________________________________________________________

Număr de
Oferta de
persoane Număr de
voluntariat/ Nr.
Nr Categorii Tipologii private de voluntari
voluntari necesari/
libertate existenti
solicitaţi
interesate
1 Sprijin religios Sprijin religios
Oferirea de Îmbunătăţirea
bunuri şi servicii spaţiilor comune
în scopul Organizarea de
îmbunătăţirii workshopuri
2 spaţiilor din privind activitatea
penitenciar şi cu deţinuţii
colaborare
pentru activităţile Altele
cu deţinuţii 1
Competenţe
relationale2
Drepturi şi obligaţii
cetăţeneşti
Activităţi şi relaţii
interculturale
Dezvoltarea Educaţie parentală
competenţelor Gestionarea
3
personale şi timpului şi banilor
relaţionale Gestionarea şi
organizarea
domestică
Activităţi în ateliere
ocupaţionale
Alfabetizare
Altele
4 Sprijinirea Limba română
activităţilor Limba străină
educative/ de Istorie
formare Geografie
Calculator
Alfabetizare

27
 Altele
Muzică
Teatru
Pictură
Dezvoltarea
Dans
5 abilităţilor
Literatură
cultural-artistice
Ateliere
ocupaţionale
Altele
Promovarea Activităţi sportive
sportului şi a Concursuri sportive
6
spiritului de
Altele
echipă
Activităţi de
informare şi
prevenire. Stiluri de
Prevenirea unor
viata nesănătoase
7 comportamente
(consum droguri,
de risc
SIDA, lipsa igienei,
alcool, dezechilibre
de nutriţie etc)
Workshop-uri pe
teme sugerate de
Sprijinirea
deţinuţi
8 nevoilor de
Program de
natura juridică 3
educaţie juridică
Altele
Legătura cu Colaborare pentru
comunitatea de o relaţie bună între
9
origine sau de deţinut şi
inserţie familie/prieteni
Organizarea unor
plimbări şi vizite cu
copiii deţinuţilor
Analizarea
oportunităţilor de
muncă după
executarea
pedepsei,
promovând găsirea
unui loc de
muncă/insertia intr-
o viaţă activă4

Ajutor petru
rezolvarea micilor
probleme cum ar fi
28
 obţinerea
documentelor,
obţinerea
rezidenţei, găsirea
entităţilor care pot
oferi ajutor
(sănătate, muncă,
educaţie, asigurări
sociale, formare
profesională)
Altele

(1) Include oferirea de bunuri şi de servicii.

(2) Include asertivitate, gestionarea conflictelor, activităţi în ateliere ocupaţionale, dinamica
grupurilor etc.
(3) Activitatea poate fi desfăşurată în colaborare cu avocaţi.
(4) Include găsirea unui loc de muncă (strategii de găsire a unui loc de muncă, pregătirea CV-
ului, participarea la interviu etc).

Data completării __________________

Responsabil de completare __________________________________

29
Anexa 5

TABELUL NEVOILOR/OPORTUNITĂŢILOR DE MUNCĂ VOLUNTARĂ

Numele instituţiei ________________________________tel. ______________________ email__________________________

Caracteristicile voluntarului Orarul prevăzut

Locul desfăşurării
Pregătire Ore/ Perioada
Tipul activităţii Vârsta Sex activităţii
profesională Săptămână D/DA/W *

* D -dimineaţa; DA -după-amiaza; W- week-end

Completat de __________________________________ la data de _________________

30
Anexa 6 Pliant destinat voluntarilor

31
32
Anexa 7
ACORDUL DE VOLUNTARIAT

În cadrul Programului Managementul Voluntarilor, între Penitenciarul ___________,

reprezentat de director, ___________________________, organizaţia
__________________________________ reprezentată de _________________________
şi de voluntarul ________________________________, cu cartea de identitate seria
________nr.________________, se stabileşte prezentul ACORD, cu termenii şi prevederile
următoare:

PRIMA PARTE
(Obiectivul)
Prezentul ACORD are ca obiectiv reglementarea relaţiilor între instituţiile semnatare
şi Voluntar, precum şi definirea naturii, cadrului şi duratei activităţii voluntarului care se va
desfăşura în Penitenciarul_______________________.

A DOUA PARTE
(Cadrul, natura şi durata activităţii)
1. Participarea Voluntarului se încadrează în Programul Managementul Voluntarilor
în Penitenciarul____________________________, în mod particular în Aria de
activitate/Programul/Domeniul_________________________genul activităţii fiind unul de
__________________________________ şi se concretizează în realizarea următoarelor
sarcini:
- ………………………………………………………………………………………………………
-……………………………………………………………………………….………………………
-……………………………………………………………………………….………………………
-……………………………………………………………………………….………………………

2. Activitatea în care se încadrează începe în data de ______________, şi durează

o perioadă de _________________, putând fi extinsă ____________, (sau deja este în
derulare şi durează o perioadă nedeterminată de timp, pentru situaţiile în care este
repartizat activităţilor periodice, cu derulare continuă).
3. Activitatea voluntarilor începe în data de _____________, cu o durată şi/sau o
frecvenţă (zilnică, săptămânală, bilunar), în perioada ___________________ , reînnoidu-se
automat dacă niciuna din părţi nu va denunţa anterior cu o perioadă de timp minimă de
__________.
4. Voluntarul, cu suficient timp înainte, pentru a nu prejudicia desfăşurarea
activităţii, va putea solicita oricărei instituţii modificarea duratei sau perioadei de prestare a
activităţii sale, în funcţie de creşterea sau diminuarea disponibilităţii, a orarului, zilnic sau
săptămânal.
5. Entităţile împreună, în special, prin intermediul Monitorului Voluntarilor din
Penitenciarul ____________________________şi al reprezentantului (atunci când este
cazul) instituţiei care desfăşoară activitatea de voluntariat, asigură modificările şi ajustările,
care decurg din cele prezentate mai sus, pe care le comunică în timp util voluntarului, atât
altor persoane şi personalului tehnic, cât şi grupurilor de deţinuţi direct implicaţi în
activitatea voluntarului.

33
 A TREIA PARTE
(Angajamentul)
1. Voluntarul declară că i s-au adus la cunoştinţă şi se angajează să respecte normele
legale şi regulamentele legate de instituţie şi funcţionarea Penitenciarului
_________________în general şi, în particular, în domeniul siguranţei, ca şi regulile
specifice ale Programului/Domeniului ___________________, Activităţii
___________________ şi de relaţionare internă şi externă cu terţe persoane.
2. Voluntarul se angajează să participe la programele şi activităţile de formare iniţială,
generală şi specifică şi ulterior de actualizare, ca şi la sesiunile de planificare, sprijinire şi
evaluare a activităţilor voluntarilor în penitenciar.
3. Normele, informaţiile, orientările şi actualizările acestora sunt garantate voluntarului de
către instituţia promotoare (acolo unde este cazul) şi de către
Penitenciarul_____________________, în special, prin intermediul Monitorului Voluntarilor.
Localitatea,_____/______/_________
Penitenciarul

_____________________________
Organizaţia promotoare

_____________________________
Voluntarul

_____________________________

34
ANEXA 8

EVALUAREA ACTIVITĂŢII DE FORMARE A VOLUNTARILOR

Data: __________ Durata:____________ Locul:____________________

Acest chestionar are ca finalitate evaluarea calităţii activităţii de formare la care aţi
participat.
Vă mulţumim că parcurgeţi chestionarul, notând opinia voastră.
La anumiţi indicatori se propune utilizarea unei scale crescătoare de la 1 (-) la 5 (+). Vă
rugăm să bifaţi acel indicator care corespunde opiniei dumneavoastră.

1. Obiective
1 2 3 4 5
1.1. În ce măsură consideraţi că obiectivele cursului au
fost atinse? 2.
2. Tematică –
Evaluaţi temele parcurse în cadrul sesiunilor de formare, după următoarele aspecte:
1 2 3 4 5
2.1 Interes
2.2 Actualitate
2.3 Relevanţa pentru activitate 3.
4.
3. Formator/i
Evaluaţi prestaţia formatorului/formatorilor după următoarele criterii:
Expun cu Utilizează Demonstrează Încurajează Dezvoltă o
Formatorii claritate metode entuziasm exprimarea atmosfera
pedagogice pentru opiniilor de respect
adecvate materie reciproc
1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5 1 2 3 4 5

4 Aspecte organizatorice şi logistice 1 2 3 4 5

4.1. Primire şi sprijin acordat
4.2. Echipamente şi materiale de suport pedagogic
4.3. Orarul formării
4.4. Aprovizionare cu bunurile necesare
4.5. Nivelul de participare/ motivaţia dumneavoastră

5. Consideraţi că puteţi aplica informaţiile dobândite în munca de voluntar?

□ DA
□ NU De ce?
_________________________________________________________________________________

35
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

7. V-ar plăcea să fie abordate şi alte teme în această activitate de formare?

□ NU
□ DA De ce?
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________________

8. Ce alte activităţi de formare sugeraţi pentru viitor?

_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

9. Comentarii şi sugestii
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

Pentru a permite o interpretare cât mai corectă a opiniilor, vă rugăm să completaţi şi

câmpurile următoare:

10. Vârstă
□ 18-28
□ 29-39
□ 40-50
□ > 50

11. Sex
□ Feminin
□ Masculin

36
ANEXA 9

EVALUAREA SESIUNILOR DE SUPERVIZARE

Acest chestionar are ca finalitate culegerea de informaţii despre opinia voluntarilor

asupra Sesiunilor de Supervizare. Răspunsurile la chestionar sunt anonime şi informaţia
furnizată astfel va fi supusă confidenţialităţii.
Poziţionaţi, pentru fiecare dintre afirmaţii, pe o scală de la 1 la 5, înţelegând că
1 este total dezacord, 2 dezacord, 3 nici dezacord, nici acord, 4 acord şi 5 acord total.

Marchează opţiunea cu un cerc in jurul numărului respectiv.

1 Reuniunile de supervizare contribuie la formarea

voluntarilor. 1 2 3 4 5

2 Consider că neclarităţile mele au fost lămurite.

1 2 3 4 5
3 Aceste reuniuni contribuie la organizarea muncii
voluntare (distribuire de sarcini, coordonare orar 1 2 3 4 5
etc.)
4 Cred că aceste reuniuni sunt utile pentru
îmbunătăţirea calităţii muncii voluntare. 1 2 3 4 5

5 Ordinea de zi a reuniunii şi cunoaşterea celorlalţi. 1 2 3 4 5

6 Orarul reuniunilor este adecvat disponibilităţii mele. 1 2 3 4 5
7 Periodicitatea reuniunilor este adecvată.
1 2 3 4 5

Sugestii de îmbunătăţire şi comentarii

________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________
_________________________________________________________________________

Mulţumim pentru colaborare

37
II. MANUALUL FORMATORULUI

38
 INTRODUCERE ÎN MANAGEMENTUL VOLUNTARILOR

Proiectul ”Managementul Voluntariatului” este parte integrantă a proiectului

„Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie, prin o mai bună
educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”, ce are ca
obiectiv general implicarea diferiţilor factori interesaţi în găsirea de soluţii inovative pentru
reinserţia socială a persoanelor private de libertate.
Obiective specifice:
- consolidarea legăturilor cu comunitatea prin implicarea membrilor săi în activităţi
de educaţie şi asistenţă psihosocială adresate populaţiei penitenciare;
- creşterea numărului de persoane private de libertate implicate în activităţi ce
vizează dezvoltarea competenţelor necesare unei bune reintegrări sociale.

Profilul formatorului. Rolul formatorului

Este de preferat ca formatorul să fie o persoană cu experienţă în activitatea de

formare. Dacă nu este posibil, se va avea în vedere ca persoana desemnată să
demonstreze capacităţi de comunicare şi relaţionare, să aibă aptitudini pedagogice şi
experienţă în munca de penitenciar.
Formatorul trebuie:
- să ofere toate informaţiile necesare voluntarilor în desfăşurarea activităţii;
- să planifice în mod riguros activitatea şi materialul care urmează a fi transmis;
- să diminueze temerile voluntarilor de a lucra cu persoanele private de libertate;
- să adopte o manieră interactivă de prezentare, care să permită atât formularea unor
întrebări, cât şi exprimarea unor opinii de către voluntari;
- să observe gradul de implicare, disponibilitatea şi sfera de interes a voluntarilor,
precum şi nivelul cunoştinţelor în domeniul în care vor lucra.

Reguli generale privind desfăşurarea şedinţelor

Activitatea de formare trebuie să fie precedată de activitatea de pregătire a fiecărei

şedinţe. În acest sens, trebuie avute în vedere următoarele aspecte:
- stabilirea spaţiului de desfăşurare a sesiunilor de formare;
- strângerea materialelor necesare derulării activităţilor;
- constituirea grupului de cursanţi (max. 15 persoane);
- stabilirea clară a intervalulul orar în care se va desfăşura activitatea de formare
(pauză, ora de finalizare).
În prezentarea materialului, formatorii vor evita folosirea exclusivă a expunerii şi vor
utiliza metodele interactive (brainstorming, joc de rol, studii de caz, dezbaterea,
problematizarea).

Sfaturi practice pentru formatori

• Folosiţi un limbaj adecvat auditoriului;
• Nu faceţi expuneri mai lungi de 20-30 minute;
• Atunci când expuneţi sau explicaţi, faceţi apel la exemple concrete;
• Puneţi întrebări grupului.

39
 Sesiunea nr. 1: Introducere în voluntariat

Obiectiv: Cunoaşterea voluntarilor şi prezentarea cadrului legislativ care

reglementează activitatea de voluntariat

1 Prezentarea participanţilor şi a formatorilor

În deschiderea sesiunii, formatorii vor începe prin a se prezenta cursanţilor şi

propun exerciţii de spargere a gheţii în scopul unei mai bune coeziuni a grupului (Anexa 2).
Se va prezenta de către formatori planul generic al sesiunilor de formare şi durata acestora.

2 Legislaţia voluntariatului-principii

Definiţie

În sensul Legii nr.195/2001, voluntariatul este activitatea de interes public

desfăşurată din proprie iniţiativă de orice persoană fizică, în folosul altora, fără a primi o
contraprestaţie materială.
Activitatea se desfăşoară în domenii cum sunt: asistenţă şi serviciile sociale,
protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ,
ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţia mediului, social şi comunitar şi
altele asemenea.

Principii ce fundamentează legea voluntariatului:

- Participarea ca voluntar, pe baza consimţământului liber exprimat;
- Implicarea activă a voluntarului în viaţa comunităţii;
- Desfăşurarea voluntariatului cu excluderea oricărei prestaţii materiale din partea
beneficiarului activităţii;
- Participarea persoanelor la activităţi de voluntariat se face pe baza egalităţii de
şanse, fără niciun fel de discriminare.
În vederea cunoaşterii tuturor prevederilor legale referitoare la activitatea de voluntariat
fiecare participant va avea la dispoziţie textul de lege complet.

Exerciţiu propus: brainstorming în legătură cu aşteptările fiecărui participant faţă de

personalul din unitate şi faţă de activitatea de voluntariat

40
 Sesiunea nr. 2: Legislaţia execuţional penală şi modul de organizare şi
funcţionare a sistemului penitenciar românesc

Obiectiv: Informarea şi familiarizarea voluntarilor cu privire la structura sistemului

penitenciar românesc şi legislaţia care reglementează executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Formatorul va prezenta voluntarilor următoarele informaţii:

1. Cadrul legislativ
Legalitatea executării pedepselor privative de libertate din sistemul penitenciar
românesc are la bază următoarele amendamente: Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările şi completările ulterioare, HG 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 275/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ordine şi
decizii emise de Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
2. Tipuri de penitenciare.
Conform Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările ulterioare,
există următoarele tipuri de penitenciare:
 Penitenciare destinate persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a
închisorii;
 Penitenciare pentru minori şi tineri;
 Penitenciare pentru femei;
 Penitenciare spital.
De asemenea, clasificarea penitenciarelor se face în funcţie de profilarea acestora
raportat la regimul de executare aplicat: penitenciare cu regim de maximă siguranţă şi
închis, penitenciare cu regim semideschis şi deschis, penitenciare în care se regăsesc
toate tipurile regimurilor de executare.
3. Judecătorul delegat
Preşedintele Curţii de Apel desemnează anual unul sau mai mulţi judecători delegaţi
pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru fiecare penitenciar aflat în
circumscripţia teritorială a Curţii de Apel.
Executarea pedepselor se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi autoritatea
judecătorului delegat. Acesta supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în
executarea acestor pedepse şi exercită atribuţiile stabilite prin Legea nr. 275/2006, cu
modificările şi completările ulterioare.
4. Tipuri de regimuri
a) Definiţie. Regimurile de executare cuprind ansamblul de reguli care stau la baza
executării pedepselor privative de libertate şi sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv
şi trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor
private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe şi nici să
înjosească persoana condamnată.
b) Felurile regimurilor de executare a pedepselor
Regimurile de executare a pedepselor sunt următoarele:
a) regimul de maximă siguranţă ce se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
c) regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii
mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

41
d) regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel
mult 1 an.

5. Participarea la activităţi
Activităţile pe care le pot desfăşura persoanele care execută pedepse privative de
libertate sunt prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificărie şi
completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, cu modificărie şi completările
ulterioare.
Principalele tipuri de activităţi sunt:
Munca - în funcţie de regimul de executare a pedepsei, persoanele private de
libertate care au o comportare bună, respectă regulile de ordine interioară şi îndeplinesc
condiţiile de selecţionare, pot presta o muncă, dacă sunt declarate apte.
Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională a persoanelor private de
libertate se desfăşoară în fiecare penitenciar în baza unor programe având ca scop
reintegrarea socială a acestora.
În funcţie de regimul de executare al fiecărei persoane private de libertate, aceste
activităţi se desfăşoară astfel:
Regimul de maximă siguranţă - persoanele private de libertate repartizate în acest
regim pot presta activităţi lucrative în grupuri mici, în interiorul locului de deţinere, în spaţii
prevăzute cu dispozitive de închidere sigure şi sub supraveghere permanentă. De
asemenea, activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială, se desfăşoară în locuri anume
destinate, sub strictă supraveghere, individual sau în grupuri mici.
Regimul închis - persoanele private de libertate repartizate în acest regim pot
presta activităţi lucrative sub pază şi supraveghere continuă în interiorul sau exteriorul
locului de deţinere. Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială destinate acestei
categorii, se desfăşoară în grupuri, în interiorul locului de deţinere, sub pază şi
supraveghere.
Regimul semideschis – munca prestată de persoanele private de libertate din acest
regim se desfăşoară atât în interiorul, cât şi în afara locului de deţinere, supravegherea fiind
asigurată de personal neînarmat. Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială se
desfăşoară în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe
timpul zilei.
Regimul deschis – persoanele private de libertate din acest regim pot presta muncă
similar cu persoanele libere, având obligaţia de a reveni la penitenciar după terminarea
programului. Această categorie poate desfăşura activităţi de educaţie şi asistenţă
psihosocială în interiorul sau în afara locului de deţinere, fără supraveghere.
6. Liberarea condiţionată
Conform legislaţiei execuţional penale, persoana condamnată care este stăruitoare
în muncă, disciplinată şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de
antecedentele sale penale, poate fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a
pedepsei, în condiţiile Codului Penal.
7. Drepturi şi obligaţii ale persoanelor private de libertate
Conform legii de executare, orice persoană aflată în executarea unei pedepse
privative de libertate are drepturi şi obligaţii care trebuiesc respectate.
Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate nu poate fi îngrădită decât în
limitele şi condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege.
Drepturile persoanelor private de libertate:

Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase. Persoanele

42
condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau întruniri religioase
organizate în penitenciar şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi
obiecte de cult.

Dreptul la informare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a lua
toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul acces
la informaţiile de interes public pentru persoaenle aflate în executarea unei pedepse
privative de libertate. Acest drept se realizează şi prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi
televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia locului de deţinere.

Dreptul la consultarea documentelor de interes personal. Persoana condamnată
sau oricare altă persoană, cu acordul persoanei condamnte, are acces la dosarul individual,
la dosarul medical şi la rapoartele de incident şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale
acestora.

Accesul la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor privative
de libertate.

Dreptul la petiţionare este garantat. Petiţiile şi răspunsul acestora au caracter
confidenţial şi nu pot fi deschise sau reţinute.

Dreptul la corespondenţă. Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi
deschisă şi reţinută decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Dreptul la convorbiri telefonice. Persoanele aflate în executarea unei pedepse
privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice
cu cartele instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se
efectuează sub supraveghere vizuală.

Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite. Fiecărei pesoane condamnate
i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice permit, plimbarea în aer liber timp de
minim o oră. Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber, aceasta se asigură
într-un alt spaţiu corespunzător. Persoanele aflate în executarea pedepselor privative de
libertate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate, sub supravegherea vizuală
a personalului administaţiei penitenciarului.

Dreptul de a primi bunuri. Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de
persoanele aflate în exeutarea unei pedepse privative de libertate, precum şi bunurile care
pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului
justiţiei;

Dreptul la asistenţă medicală. Asistenţa medicală se asigură ori de câte ori este
necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.

Dreptul la asistenţă diplomatică. Persoanele condamnate care au altă cetăţenie decât
cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare din
România, ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor
reprezentanţe diplomatice sau consulare, în condiţii de confidenţialitate.
Obligaţiile persoanelor condamnate.
Persoanele condamnte la pedepse privative de libertate au următoarele obligaţii:

Să respecte prevederile Legii nr. 275/2006 cu modificările şi completările ulterioare, ale
regulamentului acesteia, ordinele emise în baza acestei legi şi ale regulamentului de ordine
interioară a penitenciarului;

Să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală;

Să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori este necesară;

Să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia penitenciarului
şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează muncă.

Exerciţiu propus: se propune participanţilor o dezbatere privind percepţia lor asupra

sistemului penitenciar românesc.

43
 Sesiunea nr. 3: Prezentarea penitenciarului

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la caracteristicile şi specificul unităţii în

care îşi vor desfăşura activitatea

Formatorul va prezenta un scurt istoric al unităţii şi va oferi date de interes general

privind structura, personalul şi populaţia carcerală, precum şi normele interne din
penitenciar (informaţiile pot fi extrase din materialul de bilanţ).

1. Structura organizatorică
Formatorul prezintă sectoarele de activitate din unitate şi principalele activităţi pe
care le desfăşoară:
- Sectorul operativ;
- Sectorul economico-administrativ;
- Sectorul reintegrare socială;
- Sectorul medical;
- Sectorul prevenirea criminalităţii;
- Sectorul informatică.
* Opţional, se poate prezenta şi organigrama unităţii.

2. Sectorul de deţinere
Se va realiza o prezentare a secţiilor şi a regimurilor de executare care se regăsesc
în penitenciar.

3. Regulamentul de Ordine Interioară este documentul prin care directorul locului

de deţinere stabileşte regulile pe care trebuie să le respecte persoanele private de libertate
şi personalul penitenciarului, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi
disciplină şi a respectării drepturilor persoanelor private de libertate.
Documentul cuprinde:
 Activităţile zilnice pe care le desfăşoară persoanele private de libertate;
 Posibilităţile persoanei private de libertate de a comunica cu administraţia
locului de deţinere, cu autorităţile judiciare şi administrative, cu soţul sau soţia ori rudele
până la gradul al IV-lea inclusiv ori cu alte persoane, cu apărătorii sau cu reprezentanţii
misiunilor diplomatice, după caz;
 Drepturile persoanelor private de libertate;
 Obligaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate;
 Faptele care constituie abateri disciplinare;
 Recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate;
 Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de libertate;
 Măsuri de siguranţă individuală şi colectivă, adoptate la nivelul locului de
deţinere;
 Modalitatea de păstrare a bunurilor persoanelor private de libertate;
 Regulile de igienă individuală şi colectivă;
 Procedura repartizării şi a transferului persoanelor private de libertate;
 Oferta activităţilor educaţionale, culturale, ocupaţionale, terapeutice, de
consiliere şi asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională, precum şi de
asistenţă religioasă;
 Modul de organizare a activităţilor productive;

44
  Locurile destinate fumatului;
 Regulile de conduită pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului.
Respectarea regulamentului de ordine interioară constituie o obligaţie a tuturor
persoanelor private de libertate pe întreaga perioadă a privării de libertate.

* Fiecărui voluntar i se poate distribui spre studiu câte un exemplar din Regulamentul
de Ordine Interioară al unităţii

4. Vizitarea penitenciarului
După prezentarea structurii penitenciarului se poate organiza o vizită în spaţiile
destinate desfăşurării activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială.

Exerciţiu propus: după vizitarea unităţii se cere participanţilor să exprime care au fost
emoţiile pe care le-au simţit şi ce au gândit în timpul vizitei

45
 Sesiunea nr. 4: Problematici comune în rândul populaţiei penitenciare

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la caracteristicile generale ale populaţiei

carcerale, în vederea adoptării unui comportament adecvat derulării activităţii pe care
urmează să o desfăşoare

* Formatorul va prezenta informaţiile de mai jos într-o manieră cât se poate de facilă
şi atractivă, atrăgându-se atenţia supra caracteristicilor populaţiei carcerale.

Persoanele private de libertate pot prezenta carenţe educaţionale, psihologice şi

sociale, existând, aşadar, diferenţe interindividuale, ce impun strategii individualizate de
intervenţie.
Devine prioritară cunoaşterea caracteristicilor populaţiei deţinute şi a diferitelor
modalităţi de adaptare şi manipulare a persoanelor private de libertate, astfel încât să se
acţioneze în mod individualizat pentru a preveni crearea unor incidente sau acutizarea unor
manifestări patologice ce pot genera situaţii de risc.
Astfel, se pot enumera urmatoarele trăsături psihologice ale populaţiei încarcerate:
egocentismul, labilitatea, agresivitatea, indiferenţa afectivă, lipsa empatiei şi a sentimentului
de culpabilitate, ostilitatea, imaturitatea psihică, impulsivitatea, reactivitatea exagerată în
situaţii frustrante, valorile antisociale etc.
Exista 3 categorii de deţinuţi ce necesită măsuri speciale – delincvenţii sexuali
(riscă să devină victimele violenţelor şi maltratărilor în penitenciar), deţinuţii violenţi (risc
de agresiune asupra cadrelor sau celorlalţi deţinuţi, dar şi risc de autoagresiune) şi
deţinuţii cu tulburări mentale (ce prezintă diferite bizarerii comportamentale şi sunt
marginalizaţi sau abuzaţi şi manipulaţi de ceilalţi deţinuţi).
Abordând problematica periculozitaţii infractorilor1, Jean Pinatel a utilizat termenul de
“inintimidabilitate” pentru a desemna perversitatea constantă şi activă a delincventului
precum şi cantitatea de rău prin care se face temut. Ca urmare, din punct de vedere clinic,
starea de periculozitate se poate manifesta în două modalităţi: ca stare de periculozitate
permanentă (cronică, specifică individului în cauză) şi ca stare de periculozitate iminentă
(momentul de criză care precede trecerea la infracţiune). Este importantă diagnosticarea
stării de periculozitate a fiecărui individ.
În timpul executării pedepsei privative de libertate, adaptarea se realizează în mod
diferit, existând, însă, câteva posibile trăsături comune, în funcţie de etapa parcursă. Astfel,
în perioada de carantină şi observare poate să apară şocul depunerii, manifestat prin
somatizări, insomnii, pierdere în greutate etc. Asociat acestor manifestări, poate să apară
din punct de vedere al palierului emoţional dezamăgire, disperare şi însingurare.
În perioada de executare propriu-zisă a pedepsei, o parte a persoanelor
condamnate se integrează în grupul de deţinuţi, preia sistemul de norme formale şi
informale, îl integrează; o altă parte, însă, prezintă în continuare tulburări de adaptare,
manifestate prin izolare socială, revendicare, încălcarea regulamentelor interne, refugierea
în boală.
În perioada apropiată liberării condiţionate, la o parte dintre persoanele private de
libertate se poate acutiza anxietatea socială, în special, la persoanele lipsite de suport
socio-familial. Nerăbdarea şi îngrijorarea excesivă se pot reflecta din nou în plan fizic prin
somatizări, dureri imaginare sau în plan comportamental prin generarea unor situaţii
conflictuale. Majoritatea persoanelor private de libertate adoptă, însă, în perioada pregătirii

1
Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciara, pg. 155

46
pentru liberare un comportament conformist, constatându-se o creştere a interesului pentru
a participa la programe educative şi de asistenţă psihosocială sau dorinţa de a participa la
activităţi productive – toate acestea pentru a convinge asupra schimbării
psihocomportamentale pozitive, prosociale.
În cadrul acestei sesiuni se vor prezenta exemple de situaţii care pot apărea în
momentul desfăşurării de activităţi de către voluntari.

Moduri de Adaptare la Detenţie (Lefebvre, 1979)

Integrarea în viaţa din închisoare: Individul îşi acceptă situaţia şi aderă cu uşurinţă
la normele instituţiei. Încearcă să se integreze în mediul instituţional şi încurajează relaţiile
cordiale cu echipa de conducere, colaborând de multe ori cu aceasta şi oferindu-i unele
informaţii. Încearcă, implicit, să obţină beneficii la îndeplinirea pedepsei, în special în ceea
ce priveşte o eliberare anticipată.

Integrarea în cadrul comunităţii de deţinuţi: Individul se integrează în comunitatea
de deţinuţi şi aderă la normele acesteia. Prin urmare, există o opoziţie faţă de echipa de
conducere, care are ca obiectiv apărarea intereselor deţinuţilor. Deţinutul care aderă la
acest mod de adaptare refuză în mod normal orice tip de intervenţie, ceea ce conduce la un
mai mare grad de supraveghere şi la o frecvenţă sporită a sancţiunilor disciplinare.

Izolarea completă: Individul nu se încadrează la niciunul dintre exemplele de mai
sus. Există o respingere a realităţii din penitenciar. Adeseori, individul recurge la o
activitate, implicându-se complet şi concentrându-şi întreaga atenţie asupra ei.

Refugierea în propriul caz: Aceasta reprezintă o altă formă de negare a mediului
penitenciar, dar cu un caracter mai paranoic. Individul îşi concentrează întreaga energie
pentru a-şi reclama nevinovăţia. Scrisorile către deputaţi, miniştri, judecători şi alţi factori
sunt foarte frecvente.

Revendicarea politică: Sunt indivizi care desfăşoară acţiuni în scopul de a atrage
atenţia opiniei publice asupra nedreptăţii căreia îi sunt sau i-au fost ţintă. Acţiunile lor
constau în: greva foamei, apeluri la presă, tentative de sinucidere ori automutilare etc.

Expiaţia: Individul refuză orice avantaj pe care sistemul penitenciar i-l oferă,
încercând să plătească astfel la nivel social condamnarea sa. Există un anumit tip de auto-
pedepsire.

Încălcarea regulamentelor interne: această încălcare se referă, mai ales, la o
strategie agresivă, a cărei ţintă predilectă o constituie personalul de supraveghere, cu care
există în mod constant conflicte. Această situaţie se termină de multe ori cu sancţiuni
disciplinare.

Refugierea în boală: Reprezintă una din modalităţile cele mai frecvente de adaptare
la mediul penitenciar. Unii indivizi, la intrarea în instituţie, dezvoltă anumite boli. Lefebvre
(1979) denumeşte aceste patologii „patologii de adaptare” (citat de Gonçalves, R.A., 1993).
Boala poate surveni ca o modalitate de echilibrare, dat fiind că îngrijirile medicale la care
este supus individul conduc de multe ori la o refacere fizică şi psihologică, ce alină suferinţa
de a fi închis.

Moduri de Adaptare şi Comportament Delincvent (Schrag 1961)

Pro-socialii
Aceşti indivizi mai sunt numiţi şi „delincvenţi ocazionali” şi includ criminalii sau agresorii.
Comportamentul lor în cadrul instituţiei este unul corect şi au relaţii bune atât cu colegii, cât
şi cu echipa de conducere.

Antisocialii
Sunt de regulă indivizi familiarizaţi cu mediul infracţional şi penitenciar. Se iniţiază foarte
timpuriu în viaţa infracţională prin comiterea de mici furturi. Diferitele contexte ale vieţii

47
individului (familia, munca, şcoala) demonstrează respingerea normelor societăţii. În
închisoare aderă la grupul de delincvenţi şi resping contactul cu echipa de conducere.
Foarte adesea sunt auziţi rostind faze de genul „adevăraţii infractori nu sunt prinşi
niciodată”, „aici nu există decât corupţie” etc., întrucât acesta este un mecanism de apărare
împotriva sentimentului de vină.

Pseudo-socialii
Tipul de infracţiune este mai subtil: fraude, înşelăciuni, falsuri. În închisoare au relaţii
bune atât cu echipa de conducere, cât şi cu colegii, încercând în permanenţă să obţină
maximul de beneficii din situaţia în care se află.

Asocialii
Sunt indivizii cu un trecut recidivist. Formarea personalităţii lor s-a făcut cu mari lacune
şi, de regulă, mare parte din dezvoltarea personală şi-au petrecut-o în instituţii. Au o mare
dificultate în a-şi proiecta viitorul şi învaţă cu greu din greşelile făcute. Stabilirea relaţiilor
afective devine foarte dificilă, fapt pus pe seama egocentrismului lor. În închisoare sunt
consideraţi indivizi conflictivi şi agresivi, care petrec mult timp izolaţi de colegii lor.

Manipularea
Psihologia dinamică susţine că aceste comportamente manipulatoare survin în perioada
normală de dezvoltare din copilărie. Copiii folosesc manipularea pentru a atrage atenţia,
optând pentru comportamente care le permit să obţină beneficii. Faptul că plâng, nu
mănâncă, fac nazuri exemplifică acest lucru. Pe de altă parte, părinţii utilizează pedepse,
promisiuni şi premii în acelaşi scop. Toate aceste comportamente numite „manipulatoare”
sunt considerate normale în această fază de dezvoltare. Se ştie, de asemenea, că în
situaţii de stres sau de perturbare emoţională avem cu toţii tendinţa de a regresa în acest
stadiu precoce de dezvoltare, începând a utiliza strategii de manipulare. Cuvântul
„manipulator” este folosit de multe ori pentru a descrie comportamentul bolnavilor psihici, în
special a celor care suferă de perturbări de personalitate borderline (Gatward, 1999).
Unul din principalele obiective ale manipulatorului este acela de a-l convinge pe
celălalt să îi ofere ceva ce acesta din urmă nu vrea să îi dea. A convinge prin manipulare
nu este întotdeauna o sarcină uşoară, mai ales dacă interlocutorul este atent la unele
semnale. Observarea limbajului non-verbal poate oferi unele piste, mai ales când cuvintele
sunt puse pe un plan secundar. (Garlock, & Knapick, 2008; Gatward, 1999). A-i face pe
ceilalţi să se simtă vinovaţi, a se victimiza sau a-i face pe ceilalţi să se victimizeze sunt
comportamente tipice asociate manipulării. Se ştie că una din principalele caracteristici ale
deţinutului o reprezintă faptul că este extrem de manipulator. În aceste cazuri, voluntarul
trebuie să acţioneze în mod preventiv printr-un comportament care să descurajeze
manipularea, recurgând pe cât posibil la supervizori. Ignorarea comportamentului
manipulator sau izolarea fără a povesti nimănui cele întâmplate sunt decizii ce nu trebuie
luate sub nicio formă. Cele întâmplate trebuie înregistrate în dosarul deţinutului, care, la
rândul său, trebuie transmis în vederea unei evaluări psihologice efectuate de o echipă
specializată în boli mentale (TCLE, 1999).

Sinuciderea
Dezechilibrul emoţional, lipsa de libertate, despărţirea de familie şi dificultatea de a
se adapta la mediul penitenciar îi conduc pe unii indivizi la sinucidere. Mediul penitenciar
poate reprezenta un declanşator al gândurilor sinucigaşe datorită existenţei unui mediu
caracterizat prin autoritarism, teama în privinţa viitorului (şi eventualele incertitudini în ceea
ce priveşte procesul legal şi durata pedepsei, în unele cazuri), îndepărtarea de familie,
prieteni şi societate, ruşinea de a fi deţinut, dezumanizarea (strigarea după numere, hainele
impersonale etc.), temerile datorate stereotipurilor provenite din filme şi din presă.
După Gonçalves (2002), sinuciderea în mediul penitenciar prezintă caracteristici
foarte specifice, iar explicaţiile date pentru sinuciderile din libertate se aplică foarte rar în

48
acest cadru. În închisorile portugheze s-a constatat că suicidul se află pe locul al doilea
printre cauzele decesurilor. Circa 30 de deţinuţi s-au sinucis între 2004 şi 2005. Conform
datelor de la Direcţia Generală a Serviciilor Penitenciare din Portugalia (DGSP),
spânzurarea şi automutilarea constituie formele cele mai frecvente de sinucidere. Conform
DGSP, „cauzele sinuciderii sunt multe şi greu de prevăzut. Există unele motive care sunt
mai cunoscute, cum ar fi durata mare a pedepselor, toxico-dependenţa, existenţa
problemelor psihologice”. Referitor la contextul penal, în primul an şi jumătate de detenţie
deţinuţii prezintă dorinţa de sinucidere cea mai pronunţată (Gonçalves, 2007).
În ciuda faptului că nu toţi deţinuţii au tendinţa de a se sinucide, activitatea de
prevenţie trebui să înceapă din prima zi în care deţinutul intră în închisoare. Evaluarea
riscului de sinucidere, de asemenea, trebuie făcută precoce (TCLE, 1999). Prevenţia
suicidului implică pregătirea funcţionarilor care lucrează direct cu deţinuţii (inclusiv
voluntari), stabilirea unor reţele de comunicare între funcţionari, observarea frecventă şi
intervenţia imediată. În cazul identificării unui posibil sinucigaş, voluntarul trebuie să
informeze de îndată tehnicianul şi gardianul de penitenciar, fără a aştepta întâlnirea cu
supervizorul.

Există mituri care trebuie demontate (TCLE, 1999):

Mit Adevăr

Indivizii care ameninţă cu sinuciderea nu În realitate, sinuciderile sunt precedate de

ajung niciodată să pună acest lucru în
practică.
Sinuciderea survine brusc, fără niciun
preaviz.
Cine a încercat deja să se sinucidă nu va
mai încerca din nou.
Persoanele care încearcă să se sinucidă au
intenţia clară de a-şi pune capăt vieţii.
Dacă determini o persoană să vorbească
despre planurile sale sinucigaşe, pot creşte
probabilităţile ca ea să se sinucidă.
Toţi sinucigaşii au perturbări mentale.
Persoanele care vor propriu-zis să se
sinucidă şi cele care sunt doar
manipulatoare sunt uşor de distins.
Dacă o persoană doreşte cu adevărat să se
sinucidă nimic nu o poate opri.
obicei de indicaţii directe şi indirecte.
Multe sinucideri sunt planificate atent.
Un individ care a mai încercat să se sinucidă
are o mai mare probabilitate de a încerca din
nou.
Cea mai mare parte a indivizilor au
sentimente ambivalente şi mulţi dintre ei nu
au intenţia de a muri, sperând în
permanenţă că vor fi salvaţi de cineva.
Faptul că vorbeşte despre acest subiect
ajută persoana respectivă să simtă că nu e
singură, că cineva e interesat de bunăstarea
sa şi constituie un punct de sprijin ce poate
evita efectiv sinuciderea.
În ciuda faptului că sunt persoane extrem de
nefericite, nu întotdeauna suferă perturbări
mentale.
Este extrem de greu de făcut această
distincţie, întrucât limitele dintre aceste două
situaţii nu sunt întotdeauna clare.
O sinucidere reprezintă o cauză evitabilă a
decesului. Prevenirea sa nu este
întotdeauna uşoară, dar este posibilă atunci
când specialistul este atent la semnalele pe
care le emite individul respectiv.

49
Semnalele care pot indica o eventuală tentativă de sinucidere sunt următoarele (TCLE,
1999):
- vorbeşte despre sinucidere şi ameninţă să se sinucidă;
- se află sub influenţa alcoolului sau a drogurilor;
- istoric cu tentative de sinucidere anterioare (vizibil prin cicatrice, culoarea/aspectul
pielii) şi/sau perturbări mentale (halucinaţii, comportamente bizare, crede că e altcineva);
- agitaţie şi agresivitate (tensiune, anxietate, vină, furie, dorinţă de răzbunare);
- proiectarea unor speranţe reduse în viitor;
- schimbări comportamentale: unii indivizi acţionează neaşteptat de calm atunci când
iau hotărârea de a se sinucide;
- vorbeşte în mod nerealist despre posibilitatea de a ieşi din închisoare;
- prezintă dificultăţi în a stabili relaţii cu ceilalţi;
- este mai preocupat de trecut decât de prezent;
- îşi arată dorinţa de a-şi aranja şi organiza bunurile, iar pe unele din acestea le face
cadou;
- optează pentru comportamente ce permit atragerea atenţiei (auto-mutilare);
- prezintă halucinaţii şi idei paranoice.
Un alt semnal important îl constituie prezenţa depresiei, unul dintre cei mai buni
indicatori ai sinuciderii. Principalele simptome sunt (TCLE, 1999):
- pierderea speranţei în viitor, atitudini pesimiste;
- sentimentul de gol;
- manifestări de mare suferinţă, plâns compulsiv;
- tăcere;
- pierderea apetitului şi a greutăţii;
- trezire prea devreme sau dormit prelungit;
- schimbări de dispoziţie;
- mişcări lente/pasivitate sau agitaţie psihomotorie;
- pierderea auto-stimei;
- pierderea interesului faţă de alte persoane, faţă de propriul aspect şi faţă de hainele
sale;
- sentimentul de devalorizare sau culpabilitate excesivă;
- dificultăţi de concentrare.
Riscul sinuciderii nu are aceeaşi gravitate pentru toată lumea. Indivizii care prezintă
riscuri reduse sunt cei care nu sunt sinucigaşi activi, dar au spus că au gânduri sinucigaşe
sau au un istoric de comportamente auto-distructive. În ciuda faptului că nu constituie un
pericol real, aceşti deţinuţi trebuie să se afle sub o observaţie intermitentă. Pe de altă parte,
indivizii cu risc mare sunt cei care ameninţă clar că se sinucid sau care au avut tentative
recente de sinucidere. Aceşti indivizi trebuie supuşi unei evaluări psihologice şi trebuie să
se afle sub o observaţie neîntreruptă.
După cum am mai spus, sinuciderea poate fi prevenită, însă acest lucru implică o
acţiune imediată. Gândiţi-vă bine care este planul ce trebuie urmat şi evitaţi a vă precipita,
întrucât situaţia este extrem de instabilă şi persoana respectivă poate comite brusc acest
act. Nu vă fie teamă să îl întrebaţi pe deţinut dacă vrea să se sinucidă, când şi cum
intenţionează să o facă. Cereţi-i să îndepărteze obiectele pe care ar fi vrut să le utilizeze,
subliniind că e vorba despre o modalitate de asigurare a securităţii. Nu utilizaţi forţa, nu îl
înspăimântaţi pe deţinut şi nu îl obligaţi să renunţe la obiecte, căci acest comportament ar
putea anticipa tentativa de sinucidere. Aveţi în vedere câteva dintre strategiile de
comunicare prezentate în cele ce urmează.

50
CUM SĂ COMUNICAŢI:
- Ascultaţi cu atenţie;
- Înţelegeţi sentimentele persoanei respective;
- Utilizaţi mesajele non-verbale de acceptare şi respect;
- Exprimaţi-vă respectul faţă de opiniile persoanei respective;
- Conversaţi onest şi autentic;
- Arătaţi preocupare şi atenţie.

CUM SĂ NU COMUNICAŢI:
- Întrerupând frecvent;
- Arătând că aţi rămas şocat sau foarte emoţionat;
- Spunând că sunteţi ocupat;
- Minimizând problema respectivă;
- Tratând pacientul într-un mod care îl poate situa pe o poziţie de inferioritate;
- Emiţând judecăţi.
Când este vorba despre o tentativă de sinucidere consumată, este important ca
voluntarul să ştie ce face, dacă este prima persoană care îl găseşte pe deţinut. Primul pas
este acela de a căuta ajutor cât mai rapid cu putinţă, chemând personalul supraveghetor şi
alţi specialişti care se află în apropiere în momentul respectiv. Se ştie că principala
modalitate de sinucidere este spânzurarea. În acest caz, o persoană trebuie să îl ţină pe
deţinut, iar cealaltă trebuie să înlăture rapid sfoara. În timp ce cheamă salvarea, trebuie
oferit primul ajutor. Până în momentul în care un medic sau un alt profesionist declară
decesul deţinutului, trebuie depuse toate eforturile pentru a-l reanima. Voluntarul trebuie să
aibă în vedere că tentativa de sinucidere este un factor serios şi grav şi este crucială
colaborarea sa în aceste momente mai critice, indiferent de relaţia pe care o avea cu
deţinutul, de gravitatea infracţiunii comise sau de comportamentul deţinutului în penitenciar.

Exerciţiu propus: se poate prezenta un studiu de caz .

51
 Sesiunea nr. 5: Relaţionarea cu persoanele private de libertate

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la modul de relaţionare cu persoanele

private de libertate, în vederea evitării comportamentelor de risc sau de manipulare.

Formatorul va explica participanţilor importanţa colaborării şi comunicării cu

personalul de penitenciar, precum şi modul de exprimare, postura, ţinuta, limbajul pe care
trebuie să le adopte în timpul activităţilor cu persoanele private de libertate. Voluntarilor li se
va atrage atenţia că au obligaţia de a respecta condiţiile prevăzute în acordul de voluntariat.
De asemenea, formatorul va atrage atenţia voluntarilor asupra riscului de
comportament disimulat şi manipulator pe care îl dezvoltă unele persoane private de
libertate.
* Formatorul poate face apel la experienţa personală sau a altor voluntari care au
experienţă în acest domeniu şi care au întâlnit asemenea comportamente.
Câteva tipuri de comportamente de influenţare şi manipulare la care voluntarul se
poate aştepta:

Reciprocitate: deţinutul îi poate adresa o cerere prea ambiţioasă voluntarului,
cerere care este refuzată prompt. Cu toate acestea, atunci când, după aceea, deţinutul îi
adresează o nouă cerere, dar mai modestă, voluntarul în cele din urmă acceptă, pentru că
impactul acestei cereri şi consecinţele percepute de voluntar par clar inferioare în
comparaţie cu cererea precedentă. În acest caz, este important ca voluntarul să înţeleagă
că prima cerere nu a fost folosită decât pentru a o minimiza pe cea de-a doua.

Angajament şi respectare: poate fi utilizată atunci când voluntarul s-a angajat mai
înainte să facă ceva şi nu a reuşit să îndeplinească lucrul respectiv (de exemplu, i-a spus
deţinutului că va fi prezent la penitenciar miercuri, dar acest lucru nu a fost posibil fiindcă a
apărut ceva neprevăzut, care a afectat activităţile stabilite pentru deţinut în ziua respectivă).
În acest caz, deţinutul poate profita de acest lucru pentru a-i cere o favoare, având în
vedere că voluntarul se simte vinovat pentru că nu s-a prezentat la activitatea respectivă.
Când se află în această situaţie, voluntarul trebuie să analizeze următoarea chestiune:
„oare dacă nu aş fi lipsit miercuri, aş ceda acum cererii pe care mi-o adresează acest
deţinut?”

Proba socială: unele persoane private de libertate pot recurge la argumentul „toţi
voluntarii fac aşa”. În acest caz, voluntarul trebuie să verifice obiectiv care sunt atitudinile
colegilor săi în aceeaşi situaţie şi care este răspunsul penitenciarului. Numai după această
verificare trebuie să ia o decizie.

Stabilirea unei bune relaţii bazate pe aparenţe: Persoana privată de libertate
poate stabili o relaţie strânsă cu voluntarul, arătându-i că au nenumărate caracteristici în
comun, în special la nivelul poveştii vieţii fiecăruia, oraşul în care au trăit în copilărie sau
şcoala la care au mers, numărul de copii etc. Aspectul fizic şi modul în care se îmbracă pot
constitui, de asemenea, puncte în favoarea deţinutului, în special dacă este de sexul opus.
Voluntarul trebuie să înţeleagă că nu trebuie să îi furnizeze informaţii deţinutului. Pe de altă
parte, trebuie să fie conştient de faptul că aspectul fizic poate oferi o senzaţie iluzorie de
încredere, ceea ce măreşte probabilitatea ca voluntarul să accepte ceea ce i se propune.

Autoritatea: autoritatea provoacă o reacţie automată aproape tuturor oamenilor.
Când există o diferenţă mare de vârstă între persoana privată de libertate şi voluntar şi
deţinutul foloseşte această strategie, voluntarul se poate simţi obligat să cedeze. Acest
exemplu se aplică în principal în cazul voluntarilor foarte tineri, în raporturile cu deţinuţi de
vârsta părinţilor ori bunicilor lor.

52

Oportunitate: când un deţinut îi adresează o cerere unui voluntar şi îi spune că este
ultima lui oportunitate pentru a face lucrul respectiv, este normal ca voluntarul să se simtă
presat să ia decizia grabnic, fără a reflecta. De exemplu, dacă un deţinut îi cere voluntarului
să ducă urgent un obiect unei deţinute, spunându-i că e ultima lui ocazie, întrucât se
pregăteşte să fie eliberat, este fundamental ca voluntarul să analizeze dacă ar face acest
lucru în cazul în care ar dispune de mai mult timp pentru a cântări decizia.

Mituri periculoase: mare parte din oameni cred în mituri care, adesea, nu au nici un
fundament. Şi totuşi, aceste mituri şi credinţe pot influenţa în mare măsură comportamentul
şi deciziile pe care le iau. De exemplu, înainte de a cunoaşte mediul penitenciar, voluntarul
are deja o idee prestabilită despre funcţionarea justiţiei în România, idee care nu
întotdeauna este una pozitivă. După ce discută ceva vreme cu deţinutul, poate începe cu
uşurinţă să considere că justiţia greşeşte întotdeauna, că pedepsele nu sunt aplicate corect
sau că deţinutul a fost condamnat pe nedrept. Această credinţă îi poate provoca
voluntarului un sentiment de compasiune faţă de deţinut, ceea ce îl face mult mai vulnerabil
la manipulări.

Important pentru voluntari:

- Voluntarul trebuie să fie conştient de importanţa muncii în echipă. La penitenciar nu
trebuie să lucreze niciodată singur şi trebuie să ştie de la bun început la cine să apeleze
dacă intervine vreo nelămurire. A cere sfatul întotdeauna înainte de a acţiona reprezintă un
mod de a se proteja. Trebuie menţinută o relaţie strânsă cu organizaţia promotoare şi,
totodată, cu managerul voluntariatului (tehnician din cadrul echipei de implementare,
responsabil cu coordonarea şi urmărirea voluntarilor).
- Să ştie că nu sunt singuri: Dacă voluntarul se simte vreodată înşelat de un deţinut
sau simte că se află în situaţii puţin comode, este important să ştie că această experienţă a
mai fost traversată deja şi de alţii. Lipsa de experienţă, lipsa de formare sau pur şi simplu
întâmplarea pot face să survină o situaţie de acest gen.
Cunoaşterea prealabilă a acestei situaţii poate ajuta la protejarea voluntarilor. Din acest
motiv, câteva mărturii reale trebuie împărtăşite în scopul de a ajuta la prevenirea
problemelor în decursul exercitării voluntariatului în mediul penitenciar.

Exerciţiu propus: pentru fiecare tip de comportament manipulator se cere voluntarilor

să identifice soluţii de rezolvare.

53
 Sesiunea nr. 6: Activitatea de voluntariat în penitenciar

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la activităţile de reintegrare socială, care

se derulează în penitenciar

1. Formatorul va informa voluntarii în legătură cu serviciile de educaţie şi asistenţă

psihosocială din penitenciar, punând, însă, accent pe acele domenii în care au nevoie de
sprijinul voluntarilor. Se vor prezenta:
- structura;
- tipurile de activităţi desfăşurate:
• de educaţie,
• de asistenţă psihosocială;
- activităţile derulate în colaborare sau de către parteneri externi;
- rezultatele obţinute;
- activitatea de voluntariat desfăşurată până în prezent.

2. Formatorul va prezenta situaţia centralizatoare privind nevoile şi aşteptările

persoanelor private de libertate, precum şi nevoile psihosociale ale acestora, identificate de
specialiştii în reintegrare socială.

3. Se vor comunica ariile de intervenţie stabilite ca prioritare şi oferta activităţilor de

muncă voluntară.

4. Formatorul va prezenta calendarul activităţilor, datele de începere şi finalizare a

activităţii proprii, precum şi în ce va consta sprijinul pe care îl vor oferi persoanelor private
de libertate selecţionate să participe la activitate.

Exerciţii propuse: se cere fiecărui voluntar să noteze, pe o hârtie, cel puţin trei nevoi sau
aşteptări ale persoanelor private de libertate - se stabileşte o limită de timp de 5 minute.
Ulterior, se centralizează notările acestora şi se compară cu nevoile şi aşteptările
identificate de personalul de specialitate.

Voluntarilor li se cere să identifice tipurile de activităţi pe care le consideră utile pentru

satisfacerea nevoilor expuse.

54
 Sesiunea nr. 7: Specificul activităţii de reintegrare socială

Obiective: Familiarizarea voluntarilor cu desfăşurarea activităţilor şi documentele

care însoţesc o activitate de educaţie;
Informarea cu privire la drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor
implicate în activitate.

1. Formatorul prezintă voluntarilor tipurile de documente pe care trebuie să le

întocmească cel care va desfăşura o activitate de voluntariat (mape, tabele, orare, fişe).
Se discută fiecare tip de document şi se explică necesitatea întocmirii acestuia.

2. Se vor trece în revista drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor implicate

în activitatea de voluntariat, prezentate în anexă la Manualul Voluntarului.

3. Fiind ultima sesiune de formare, se va acorda timp pentru întrebări şi răspunsuri,

privind informaţiile prezentate şi organizarea activităţilor care se vor implementa.
Se va aplica participanţilor chestionarul de evaluare a sesiunilor de formare.
Formatorul va încheia activitatea de formare, subliniind importanţa socială a
implicării în activităţi de voluntariat într-un penitenciar şi prezentând sprijinul pe care
voluntarii îl vor primi din partea personalului unităţii. Poate fi un discurs care să crească
motivaţia voluntarilor şi să-i încurajeze sau care să valorizeze prezenţa acestora în
penitenciar.

Exerciţii propuse:
1. Fiecare participant este rugat să spună ce aşteaptă de la activitatea viitoare şi ce
crede că aduce el prin activitatea sa instituţiei şi persoanelor private de libertate. Se alocă
câte 1 minut pentru fiecare participant. Pentru a se asigura că toţi îşi vor spune părerea,
formatorul fie stabileşte ordinea în care se vor înscrie la cuvânt, fie îi nominalizează pe
rând.
2. În măsura în care este posibil, voluntarii sunt invitaţi să asiste la desfăşurarea
unei activităţi similare (de educaţie, asistenţă socială, consiliere juridică, socială etc.). Este
de preferat ca asistenţa să fie asigurată pentru acel tip de activitate care urmează a fi
susţinut de fiecare voluntar.

55
 ANEXE

Anexa 1 - Tipuri de exerciţii

De începere a sesiunilor:

1. Salut nonverbal: fiecare participant, pe rând, va saluta grupul printr-un gest nonverbal.
2. Pulsul grupului: fiecare participant spune cum se simte acum şi cu ce gând a venit astăzi
aici.
3. Fiecare participant va spune ce i-a rămas în minte de la ultima întâlnire (ceva ce l-a
impresionat, indiferent ce, despre ceilalţi sau despre ce s-a vorbit în grup).
4. Spune-mi ce culoare îţi place cel mai mult.
5. Care a fost cel mai plăcut lucru pe care l-ai făcut în ultimul timp şi de ce.
6. Aş vrea să-mi arăţi printr-o postură cum te simţi azi.
7. Spune-mi un lucru semnificativ care ţi s-a întâmplat de când nu ne-am văzut.
8. Se adresează îndemnul pentru fiecare membru din grup: “Arată-mi cum este faţa ta când
eşti supărat, când eşti fericit...”

De încheiere a sesiunilor:
1. Fiecare să spună printr-un cuvânt cum s-a simţit astăzi în grup.
2. Fiecare să spună care i s-a părut cel mai important lucru prezentat.

Anexa 2 - Jocuri de intercunoaştere.

 Noduri
Grupul de opt participanţi stă în cerc, fiind cu faţa spre centru. Vor da, pe rând, mâna
dreaptă cu o persoană din faţa lor, iar mâna stângă o vor da cu o persoană aleatorie din
cerc formând un nod uman. Scopul jocului este de a desface nodul uman.

 Ordine în afara haosului

Grupul este legat la ochi. Fiecărui jucator îi este dat un număr. Odată ce participanţii sunt
repartizaţi într-un spaţiu definit, ei trebuie să se alinieze în ordine numerică fără să
comunice verbal. O altă sarcină va fi aceea de a atribui fiecărui membru un nume de
animal. Fără să comunice verbal, membrii vor trebui să se alinieze în funcţie de mărimea
animalului, de la cel mai mic la cel mai mare.

 Pompadour
Cerinţe: nume ţintă. Jucătorii trebuie să găsească jucători care au cel putin 4 litere
asemănătoare în numele lor. Se vor da mâinile. Ideea este ca la sfârşit, tot grupul să fie în
cerc.

 Mâna roşie
Se formeaza un cerc şi o persoană este aleasă a fi jucatorul "special" care va fi aşezat în
mijlocul cercului. În timp ce jucătorul "special" va sta cu ochii închisi, ceilalţi jucatori vor
pasa un obiect mic (bilă sau o piatră) de la o persoană la alta. Cea mai "strecurativă"
metodă de a pasa obiectul este de a ţine bila într-o palmă, fiind orientată în jos, după care
va fi lăsată să cadă în palma jucatorului de alături. Bila va fi dată dintr-o mâna în alta şi cu
puţină practică se va realiza strecurarea bilei de la o persoană la alta, fără a privi la
activitatea în sine. Jucătorul "special" va da un semnal şi îşi va deschide ochii. Cine dintre

56
 toţi aceşti jucători cu feţe inocente are bila la el ? Dacă jucatorul "special" va detecta ceva
suspicios pe faţa unuia dintre jucători, el va merge la acela şi îl va atinge pe mâini. Dacă
mâinile celui vizat sunt goale, jucatorul "special" va continua acţiunea. În acest timp ceilalţi
continuă strecurarea bilei, dacă este posibil chiar sub nasul jucatorului "special". (Parte
integrantă a jocului sunt şi actiunile simulative).

 Reţeaua
Este o activitate care stimulează cunoaşterea celorlalţi. Fiecărei persoane îi este dată o
bucată de hârtie, la mijlocul căreia este trasată o linie. Participanţii vor scrie în prima
jumătate a hârtiei 3 lucruri la care sunt buni (calităţi profesionale, omeneşti, hobby etc.). În
a doua jumatate a hârtiei vor scrie ce lucruri ar vrea să înveţe sau ce nevoie de ajutor au.
După acest lucru unii îsi vor trece numele şi numărul de telefon pe a doua jumătate a
hârtiei, în timp ce alţii îşi vor trece numele şi numărul de telefon pe prima jumătate de
hârtie, fiecare în funcţie de ce doreşte. Toată lumea va face schimb de hârtii.

Anexa 3. - Organigrama penitenciarului – se va realiza de către fiecare unitate

penitenciară

57
III. MANUALUL VOLUNTARULUI

58
 Introducere

Proiectul ”Managementul Voluntarilor” este parte integrantă a proiectului

„Creşterea şanselor de incluziune socială a persoanelor aflate în detenţie, prin o mai bună
educaţie, informare a societăţii şi îmbunătăţirea activităţilor în penitenciar”, ce are ca
obiectiv general implicarea diferiţilor factori interesaţi în identificarea de soluţii inovative
pentru reinserţia socială a persoanelor private de libertate.

Obiective specifice
- consolidarea legăturilor cu comunitatea prin implicarea membrilor săi în activităţi
de educaţie şi asistenţă psihosocială adresate populaţiei penitenciare;
- creşterea numărului de persoane private de libertate implicate în activităţi ce
vizează dezvoltarea competenţelor necesare unei bune reintegrări sociale.

Executarea pedepselor privative de libertate are drept scop asistarea persoanelor

private de libertate, în vederea reintegrării lor sociale şi a prevenirii săvârşirii de noi
infracţiuni.
Pentru creşterea şanselor de reintegrare socială a persoanelor care execută
pedepse privative de libertate, e necesar ca în procesul de pregătire a acestora pentru
liberare să se implice cât mai multe organizaţii şi instituţii.
Implicarea unui număr cât mai mare de actori sociali în demersurile de pregătire
pentru liberare a persoanelor custodiate, prin organizarea unor activităţi care corespund
nevoilor de asistare a acestora are ca obiectiv atenuarea factorilor personali ai persoanelor
private de libertate, care pot influenţa riscul de recidivă.
Pe de altă parte, prin atragerea unui număr cât mai mare de colaboratori externi
creşte capacitatea instituţională a penitenciarului, atât în ceea ce priveşte resursele umane,
materiale cât şi ale nivelului de specializare sau experienţă.

Voluntar în penitenciar

În perioada iulie-septembrie 2009, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a aplicat

un chestionar privind colaborarea cu instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale în
toate unităţile penitenciare din subordine.
În urma prelucrării datelor obţinute, s-au obţinut următoarele informaţii:
 348 de instituţii şi 173 ONG-uri partenere au fost implicate în colaborarea cu unităţile
penitenciare;
 au fost implicaţi 1987 de voluntari şi s-au înregistrat 19646 participări ale persoanelor
private de libertate;
 se observă o implicare importantă a sectorului neguvernamental în desfăşurarea de
activităţi în cadrul unităţilor penitenciare
Organizaţiile non-guvernamentale vizate sunt asociaţii de apărare a drepturilor
omului, asociaţii umanitare, religioase, precum şi alte organizaţii care îşi desfăşoară
activitatea în mod voluntar.
Ca urmare a datelor furnizate de către unităţile penitenciare s-au conturat
următoarele tipuri de programe derulate cu colaboratori externi:
 moral-religioase;

59
 educaţionale;
 de asistenţă socială;
 culturale;
 de şcolarizare;
 consiliere şi mediere prfesională;
 prevenire şi testare HIV;
 sportive;
 prevenirea consumului de droguri;
 specifice domeniului probaţiunii.

Se constată un accent ridicat acordat programelor moral-religioase şi educaţionale,

prin implicarea în mod deosebit a organizaţiilor neguvernamentale aparţinând diferitelor
tipuri de cult (ortodox, romano-catolic, neoprotestant, baptist).
Programele de asistenţă socială presupun intervenţia specifică a personalului din
cadrul unităţilor penitenciare, precum şi colaborarea cu direcţiile judeţene de asistenţă
socială şi protecţia copilului şi direcţia de muncă şi solidaritate socială, în vederea
implementării şi furnizării de servicii sociale adecvate persoanelor private de libertate.
Programele sociale şi culturale desfăşurate de colaboratori au în vedere reintegrarea
socială a persoanelor private de libertate prin participarea la activităţi în cadrul comunităţii,
prin implicarea lor în reabilitarea tinerilor devianţi, prin asistenţa socială postdetenţie.
Organizaţiile non-guvernamentale care derulează activităţi de voluntariat în
penitenciare sunt, în general, asociaţii de apărare a drepturilor omului, asociaţii umanitare,
sau religioase.

60
Sesiunea nr. 1: Introducere în voluntariat

61
 Sesiunea nr. 2: Legislaţia execuţional penală şi modul de organizare şi
funcţionare a sistemului penitenciar românesc

Obiectiv: Informarea şi familiarizarea voluntarilor cu privire la structura sistemului

penitenciar românesc şi legislaţia care reglementează executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

1. Cadrul legislativ
Legalitatea executării pedepselor privative de libertate din sistemul penitenciar
românesc are la bază următoarele amendamente: Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările şi completările ulterioare, HG 1897/2006 pentru aprobarea Regulamentului de
aplicare a Legii nr. 275/2006, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ordine şi
decizii emise de Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
2. Tipuri de penitenciare.
Conform Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal,cu modificările şi completările ulterioare, există
următoarele tipuri de penitenciare:
 Penitenciare destinate persoanelor condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi a
închisorii;
 Penitenciare pentru minori şi tineri;
 Penitenciare pentru femei;
 Penitenciare spital.
De asemenea, clasificarea penitenciarelor se face în funcţie de regimul de executare
aplicat: penitenciare cu regim de maximă siguranţă şi închis, penitenciare cu regim
semideschis şi deschis, penitenciare în care se regăsesc toate tipurile regimurilor de
executare.
3. Judecătorul delegat
Preşedintele Curţii de Apel desemnează anual unul sau mai mulţi judecători delegaţi
pentru executarea pedepselor privative de libertate pentru fiecare penitenciar aflat în
circumscripţia teritorială a Curţii de Apel.
Executarea pedepselor se desfăşoară sub supravegherea, controlul şi autoritatea
judecătorului delegat. Acesta supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în
executarea acestor pedepse şi exercită atribuţiile stabilite prin Legea nr. 275/2006, cu
modificările şicompletările ulterioare.
4. Tipuri de regimuri
a) Definiţie. Regimurile de executare cuprind ansamblul de reguli care stau la baza
executării pedepselor privative de libertate şi sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv
şi trebuie să asigure respectarea şi protejarea vieţii, sănătăţii şi demnităţii persoanelor
private de libertate, a drepturilor şi libertăţilor acestora, fără să cauzeze suferinţe şi nici să
înjosească persoana condamnată.
b) Felurile regimurilor de executare a pedepselor
Regimurile de executare a pedepselor sunt următoarele:
a) regimul de maximă siguranţă ce se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa
detenţiunii pe viaţă şi persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani;
b) regimul închis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare
de 5 ani, dar care nu depăşeşte 15 ani;
c) regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii
mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani;

62
d) regimul deschis se aplică iniţial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel
mult 1 an.
5. Participarea la activităţi
Activităţile pe care le pot desfăşura persoanele private de libertate care execută
pedepse privative de libertate sunt prevăzute de Legea nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificărie şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr. 1897/2006, cu modificările
şi completările ulterioare.
Principalele tipuri de activităţi sunt:
Munca - în funcţie de regimul de executare a pedepsei, persoanele private de
libertate care au o comportare bună, respectă regulile de ordine interioară şi îndeplinesc
condiţiile de selecţionare, pot presta o muncă, dacă sunt declarate apte.
Activităţile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi
asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională a persoanelor private de
libertate se desfăşoară în fiecare penitenciar în baza unor programe având ca scop
reintegrarea socială a acestora.
În funcţie de regimul de executare al fiecărei persoane private de libertate, aceste
activităţi se desfăşoară astfel:
Regimul de maximă siguranţă - persoanele private de libertate repartizate în acest
regim pot presta activităţi lucrative în grupuri mici, în interiorul locului de deţinere, în spaţii
prevăzute cu dispozitive de închidere sigure şi sub supraveghere permanentă. De
asemenea, activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială, se desfăşoară în locuri anume
destinate, sub strictă supraveghere, individual sau în grupuri mici.
Regimul închis - persoanele private de libertate repartizate în acest regim pot
presta activităţi lucrative sub pază şi supraveghere continuă în interiorul sau exteriorul
locului de deţinere. Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială destinate acestei
categorii, se desfăşoară în grupuri, în interiorul locului de deţinere, sub pază şi
supraveghere.
Regimul semideschis – munca prestată de persoanele private de libertate din acest
regim se desfăşoară atât în interiorul, cât şi în afara locului de deţinere, supravegherea fiind
asigurată de personal neînarmat. Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială se
desfăşoară în grupuri, în spaţii din interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe
timpul zilei.
Regimul deschis – persoanele private de libertate din acest regim pot presta muncă
similar cu persoanele libere, având obligaţia de a reveni la penitenciar după terminarea
programului. Această categorie poate desfăşura activităţi de educaţie şi asistenţă
psihosocială în interiorul sau în afara locului de deţinere, fără supraveghere.
6. Liberarea condiţionată
Conform legislaţiei execuţional-penale, persoana condamnată care este stăruitoare
în muncă, disciplinată şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de
antecedentele sale penale, poate fi liberată condiţionat înainte de executarea în întregime a
pedepsei, în condiţiile Codului penal.
7. Drepturi şi obligaţii ale persoanelor private de libertate
Conformlegii de executare, orice persoană aflată în executarea unei pedepse
privative de libertate are drepturi şi obligaţii care trebuiesc respectate.
Exercitarea drepturilor persoanelor private de libertate nu poate fi îngrădită decât în
limitele şi condiţiile prevăzute de Constituţie şi lege

Drepturile persoanelor private de libertate:

Libertatea conştiinţei, a opiniilor şi a credinţelor religioase. Persoanele

63
condamnate pot participa, pe baza liberului consimţământ, la servicii sau întruniri religioase
organizate în penitenciar şi pot procura şi deţine publicaţii cu caracter religios, precum şi
obiecte de cult.

Dreptul la informare. Administraţia Naţională a Penitenciarelor are obligaţia de a
lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispoziţiilor legale privind liberul
acces la informaţiile de interes public pentru persoaenle aflate în executarea unei pedepse
privative de libertate. Acest drept se realizează şi prin publicaţii, emisiuni radiofonice şi
televizate sau prin orice alte mijloace autorizate de către administraţia locului de deţinere.

Dreptul la consultarea documentelor de interes personal. Persoana condamnată
sau ori care altă persoană, cu acordul persoanei condamnte, are acces la dosrul individual,
la dosarul medical şi la rapoartele de incident şi poate obţine, la cerere, fotocopii ale
acestora.

Accesul la dispoziţiile legale şi documentele privind executarea pedepselor
privative de libertate.

Dreptul la petiţionare este garantat. Petiţiile şi răspunsul acestora au caracter
confidenţial şi nu pot fi deschise sau reţinute.

Dreptul la corespondenţă. Corespondenţa are caracter confidenţial şi nu poate fi
deschisă şi reţinută decât în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege.

Dreptul la convorbiri telefonice. Persoanele aflate în executarea unei pedepse
privative de libertate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice
cu cartele instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidenţial şi se
efectuează sub supraveghere vizuală.

Dreptul la plimbare zilnică şi dreptul de a primi vizite. Fiecărei pesoane
condamnate i se asigură zilnic, atunci când condiţiile climaterice permit, plimbarea în aer
liber timp de minim o oră. Dacă condiţiile climaterice nu permit plimbarea în aer liber,
aceasta se asigură într-un alt spaţiu corespunzător. Persoanele aflate în executarea
pedepselor privative de libertate au dreptul de a primi vizite, în spaţii special amenajate,
sub supravegherea vizuală a persoanlului administaţiei penitenciarului.

Dreptul de a primi bunuri. Numărul şi greutatea pachetelor care pot fi primite de
persoanele aflate în exeutarea unei pedepse privative de libertate, precum şi bunurile care
pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste persoane se stabilesc prin ordin al ministrului
justiţiei.

Dreptul la asistenţă medicală. Asistenţa medicală se asigură ori de câte ori este
necesar sau la cerere, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii.

Dreptul la asistenţă diplomatică. Persoanele condamnate care au altă cetăţenie
decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanţelor diplomatice sau consulare
din România, ale statului ai cărui cetăţeni sunt şi de a fi vizitaţi de funcţionarii acestor
reprezentanţe diplomatice sau consulare, în condiţii de confidenţialitate.

Obligaţiile persoanelor condamnate.

Persoanele condamante la pedepse privative de libertate au următoarele obligaţii:

Să respecte prevederile Legii nr. 275/2006 cu modificările şi completările ulterioare,
ale regulamentului acesteia, ordinele emise în baza acestei legi şi ale regulamentului de
ordine interioară a penitenciarului;

Să respecte regulile de igienă colectivă şi individuală;

Să se supună percheziţiei corporale ori de câte ori este necesară;

Să întreţină în mod corespunzător bunurile încredinţate de administraţia
penitenciarului şi bunurile din dotarea unităţilor unde prestează muncă.

64
 Sesiunea nr. 3: Prezentarea penitenciarului

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la caracteristicile şi specificul unităţii în

care îşi vor desfăşura activitatea

Formatorul va prezenta un scurt istoric al unităţii penitenciare şi va oferi date de

interes general privind structura, personalul şi populaţia carcerală, precum şi normele
interne din penitenciar.

1. Structura organizatorică
Formatorul prezintă sectoarele de activitate din unitate şi principalele activităţi pe
care le desfăşoară:
- sectorul operativ;
- sectorul economico-administrativ;
- sectorul reintegrare socială;
- sectorul medical;
- sectorul prevenirea criminalităţii;
- sectorul informatică.
* Opţional, se poate prezenta şi organigrama unităţii.

2. Sectorul de deţinere
Se va realiza o prezentare a secţiilor şi a regimurilor de executare a pedepselor
privative de libertate care se regăsesc în penitenciar.

3. Regulamentul de Ordine Interioară este documentul prin care directorul locului

de deţinere stabileşte regulile pe care trebuie să le respecte persoanele private de libertate
şi personalul penitenciarului, în vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi
disciplină şi a respectării drepturilor persoanelor private de libertate.

Documentul cuprinde:
 Activităţile zilnice pe care le desfăşoară persoanele private de libertate;
 Posibilităţile persoanei private de libertate de a comunica cu administraţia locului de
deţinere, cu autorităţile judiciare şi administrative, cu soţul sau soţia ori rudele până la
gradul al IV-lea inclusiv ori cu alte persoane, cu apărătorii sau cu reprezentanţii misiunilor
diplomatice, după caz;
 Drepturile persoanelor private de libertate;
 Obligaţiile şi interdicţiile persoanelor private de libertate;
 Faptele care constituie abateri disciplinare;
 Recompensele ce pot fi acordate persoanelor private de libertate;
 Sancţiunile disciplinare ce pot fi aplicate persoanelor private de libertate;
 Măsuri de siguranţă individuală şi colectivă, adoptate la nivelul locului de deţinere;

65
 Modalitatea de păstrare a bunurilor persoanelor private de libertate;
 Regulile de igienă individuală şi colectivă;
 Procedura repartizării şi a transferului persoanelor private de libertate;
 Oferta activităţilor educaţionale, culturale, ocupaţionale, terapeutice, de consiliere
psihologică şi asistenţă socială, instruire şcolară şi formare profesională, precum şi de
asistenţă religioasă;
 Modul de organizare a activităţilor productive;
 Locurile destinate fumatului;
 Regulile de conduită pe care trebuie să le respecte personalul penitenciarului.

Respectarea regulamentului de ordine interioară constituie o obligaţie a tuturor

persoanelor private de libertate pe întreaga perioadă a privării de libertate.

* Fiecărui voluntar i se poate distribui spre studiu câte un exemplar din regulamentul
de Ordine Interioară al unităţii.

4. Vizitarea penitenciarului

După prezentarea structurii penitenciarului se poate organiza o vizită în spaţiile

destinate desfăşurării activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială.

Sesiunea nr. 4: Problematici comune în rândul populaţiei penitenciare

66
 Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la caracteristicile generale ale populaţiei
carcerale, în vederea adoptării unui comportament adecvat activităţilor pe care urmează să
le desfăşoare

Persoanele private de libertate pot prezenta carenţe educaţionale, psihologice şi

sociale, existând, aşadar, diferenţe interindividuale, ce impun strategii individualizate de
intervenţie.
Devine prioritară cunoaşterea caracteristicilor populaţiei deţinute şi a diferitelor
modalităţi de adaptare şi manipulare apersoanelor private de libertate, astfel încât să se
acţioneze în mod individualizat pentru a preveni crearea unor incidente sau acutizarea unor
manifestări patologice ce pot genera situaţii de risc.
Astfel, se pot enumera urmatoarele trăsături psihologice ale populaţiei încarcerate:
egocentismul, labilitatea, agresivitatea, indiferenţa afectivă, lipsa empatiei şi a sentimentului
de culpabilitate, ostilitatea, imaturitatea psihică, impulsivitatea, reactivitatea exagerată în
situaţii frustrante, valorile antisociale etc.
Exista 3 categorii de deţinuţi ce necesită măsuri speciale – delincvenţii sexuali
(riscă să devină victimele violenţelor şi maltratărilor în penitenciar), deţinuţii violenţi (risc
de agresiune asupra cadrelor sau celorlalţi deţinuţi, dar şi risc de autoagresiune) şi
deţinuţii cu tulburări mentale (ce prezintă diferite bizarerii comportamentale şi sunt
marginalizaţi sau abuzaţi şi manipulaţi de ceilalţi deţinuţi).
Abordând problematica periculozitaţii infractorilor2, Jean Pinatel a utilizat termenul de
“inintimidabilitate” pentru a desemna perversitatea constantă şi activă a delincventului,
precum şi cantitatea de rău prin care se face temut. Ca urmare, din punct de vedere clinic,
starea de periculozitate se poate manifesta în două modalităţi: ca stare de periculozitate
permanentă (cronică, specifică individului în cauză) şi ca stare de periculozitate iminentă
(momentul de criză care precede trecerea la infracţiune). Este importantă diagnosticarea
stării de periculozitate a fiecărui individ.
În timpul executării pedepsei privative de libertate, adaptarea se realizează în mod
diferit, existând, însă, câteva posibile trăsături comune în funcţie de etapa parcursă. Astfel,
în perioada de carantină şi observare poate să apară şocul depunerii, manifestat prin
somatizări, insomnii, pierdere în greutate etc. Asociat acestor manifestări, poate să apară
din punct de vedere al palierului emoţional dezamăgire, disperare şi însingurare.
În perioada de executare propriu-zisă a pedepsei, o parte a persoanelor
condamnate se integrează în grupul de deţinuţi, preia sistemul de norme formale şi
informale, îl integrează; o altă parte, însă, prezintă în continuare tulburări de adaptare,
manifestate prin izolare socială, revendicare, încălcarea regulamentelor interne, refugierea
în boală.
În perioada apropiată liberării condiţionate, la o parte dintre persoanele private de
libertate se poate acutiza anxietatea socială, în special, la persoanele lipsite de suport
socio-familial. Nerăbdarea şi îngrijorarea excesivă se pot reflecta din nou în plan fizic prin
somatizări, dureri imaginare sau în plan comportamental prin generarea unor situaţii
conflictuale. Majoritatea persoanelor private de libertate adoptă, însă, în perioada pregătirii
pentru liberare un comportament conformist, constatându-se o creştere a interesului pentru
a participa la programe educative şi de asistenţă psihosocială sau dorinţa de a participa la
activităţi productive – toate acestea pentru a convinge asupra schimbării
psihocomportamentale pozitive, prosociale.

2
Gheorghe Florian, Fenomenologie penitenciara, pg. 155

67
 În cadrul acestei sesiuni se vor prezenta exemple de situaţii care pot apărea în
momentul desfăşurării de activităţi de către voluntari.

Moduri de Adaptare la Detenţie (Lefebvre, 1979)

Integrarea în viaţa din închisoare: Individul îşi acceptă situaţia şi aderă cu uşurinţă
la normele instituţiei. Încearcă să se integreze în mediul instituţional şi încurajează relaţiile
cordiale cu echipa de conducere, colaborând de multe ori cu aceasta şi oferindu-i unele
informaţii. Încearcă, implicit, să obţină beneficii la îndeplinirea pedepsei, în special în ceea
ce priveşte o eliberare anticipată.

Integrarea în cadrul comunităţii de deţinuţi: Individul se integrează în comunitatea
de deţinuţi şi aderă la normele acesteia. Prin urmare, există o opoziţie faţă de echipa de
conducere, care are ca obiectiv apărarea intereselor deţinuţilor. Deţinutul care aderă la
acest mod de adaptare refuză în mod normal orice tip de intervenţie, ceea ce conduce la un
mai mare grad de supraveghere şi la o frecvenţă sporită a sancţiunilor disciplinare.

Izolarea completă: Individul nu se încadrează la niciunul dintre exemplele de mai
sus. Există o respingere a realităţii din penitenciar. Adeseori, individul recurge la o
activitate, implicându-se complet şi concentrându-şi întreaga atenţie asupra ei.

Refugierea în propriul caz: Aceasta reprezintă o altă formă de negare a mediului
penitenciar, dar cu un caracter mai paranoic. Individul îşi concentrează întreaga energie
pentru a-şi reclama nevinovăţia. Scrisorile către deputaţi, miniştri, judecători şi alţi factori
sunt foarte frecvente.

Revendicarea politică: Sunt indivizi care desfăşoară acţiuni în scopul de a atrage
atenţia opiniei publice asupra nedreptăţii căreia îi sunt sau i-au fost ţintă. Acţiunile lor
constau în: greva foamei, apeluri la presă, tentative de sinucidere ori automutilare etc.

Expiaţia: Individul refuză orice avantaj pe care sistemul penitenciar i-l oferă,
încercând să plătească astfel la nivel social condamnarea sa. Există un anumit tip de auto-
pedepsire.

Încălcarea regulamentelor interne: această încălcare se referă, mai ales, la o
strategie agresivă, a cărei ţintă predilectă o constituie personalul de supraveghere, cu care
există în mod constant conflicte. Această situaţie se termină de multe ori cu sancţiuni
disciplinare.

Refugierea în boală: Reprezintă una din modalităţile cele mai frecvente de adaptare
la mediul penitenciar. Unii indivizi, la intrarea în instituţie, dezvoltă anumite boli. Lefebvre
(1979) denumeşte aceste patologii „patologii de adaptare” (citat de Gonçalves, R.A., 1993).
Boala poate surveni ca o modalitate de echilibrare, dat fiind că îngrijirile medicale la care
este supus individul conduc de multe ori la o refacere fizică şi psihologică ce alină suferinţa
de a fi închis.

Moduri de Adaptare şi Comportament Delincvent (Schrag 1961)

Pro-socialii
Aceşti indivizi mai sunt numiţi şi „delincvenţi ocazionali” şi includ criminalii sau agresorii.
Comportamentul lor în cadrul instituţiei este unul corect şi au relaţii bune atât cu colegii, cât
şi cu echipa de conducere.

Antisocialii
Sunt de regulă indivizi familiarizaţi cu mediul infracţional şi penitenciar. Se iniţiază foarte
timpuriu în viaţa infracţională prin comiterea de mici furturi. Diferitele contexte ale vieţii
individului (familia, munca, şcoala) demonstrează respingerea normelor societăţii. În
închisoare aderă la grupul de delincvenţi şi resping contactul cu echipa de conducere.
Foarte adesea sunt auziţi rostind faze de genul „adevăraţii infractori nu sunt prinşi

68
niciodată”, „aici nu există decât corupţie” etc., întrucât acesta este un mecanism de apărare
împotriva sentimentului de vină.

Pseudo-socialii
Tipul de infracţiune este mai subtil: fraude, înşelăciuni, falsuri. În închisoare au relaţii
bune atât cu echipa de conducere, cât şi cu colegii, încercând în permanenţă să obţină
maximul de beneficii din situaţia în care se află.

Asocialii
Sunt indivizii cu un trecut recidivist. Formarea personalităţii lor s-a făcut cu mari lacune
şi, de regulă, mare parte din dezvoltarea personală şi-au petrecut-o în instituţii. Au o mare
dificultate în a-şi proiecta viitorul şi învaţă cu greu din greşelile făcute. Stabilirea relaţiilor
afective devine foarte dificilă, fapt pus pe seama egocentrismului lor. În închisoare sunt
consideraţi indivizi conflictivi şi agresivi, care petrec mult timp izolaţi de colegii lor.

Manipularea
Psihologia dinamică susţine că aceste comportamente manipulatoare survin în perioada
normală de dezvoltare din copilărie. Copiii folosesc manipularea pentru a atrage atenţia,
optând pentru comportamente care le permit să obţină beneficii. Faptul că plâng, nu
mănâncă, fac nazuri exemplifică acest lucru. Pe de altă parte, părinţii utilizează pedepse,
promisiuni şi premii în acelaşi scop. Toate aceste comportamente numite „manipulatoare”
sunt considerate normale în această fază de dezvoltare. Se ştie, de asemenea, că în
situaţii de stres sau de perturbare emoţională avem cu toţii tendinţa de a regresa în acest
stadiu precoce de dezvoltare, începând a utiliza strategii de manipulare. Cuvântul
„manipulator” este folosit de multe ori pentru a descrie comportamentul bolnavilor psihici, în
special a celor care suferă de perturbări de personalitate borderline (Gatward, 1999).
Unul din principalele obiective ale manipulatorului este acela de a-l convinge pe
celălalt să îi ofere ceva ce acesta din urmă nu vrea să îi dea. A convinge prin manipulare
nu este întotdeauna o sarcină uşoară, mai ales dacă interlocutorul este atent la unele
semnale. Observarea limbajului non-verbal poate oferi unele piste, mai ales când cuvintele
sunt puse pe un plan secundar. (Garlock, & Knapick, 2008; Gatward, 1999). A-i face pe
ceilalţi să se simtă vinovaţi, a se victimiza sau a-i face pe ceilalţi să se victimizeze sunt
comportamente tipice asociate manipulării. Se ştie că una din principalele caracteristici ale
deţinutului o reprezintă faptul că este extrem de manipulator. În aceste cazuri, voluntarul
trebuie să acţioneze în mod preventiv printr-un comportament care să descurajeze
manipularea, recurgând pe cât posibil la supervizori. Ignorarea comportamentului
manipulator sau izolarea fără a povesti nimănui cele întâmplate sunt decizii ce nu trebuie
luate sub nicio formă. Cele întâmplate trebuie înregistrate în dosarul deţinutului, care la
rândul său, trebuie transmis în vederea unei evaluări psihologice efectuate de o echipă
specializată în boli mentale (TCLE, 1999).

Sinuciderea
Dezechilibrul emoţional, lipsa de libertate, despărţirea de familie şi dificultatea de a
se adapta la mediul penitenciar îi conduc pe unii indivizi la sinucidere. Mediul penitenciar
poate reprezenta un declanşator al gândurilor sinucigaşe datorită existenţei unui mediu
caracterizat prin autoritarism, teama în privinţa viitorului (şi eventualele incertitudini în ceea
ce priveşte procesul legal şi durata pedepsei, în unele cazuri), îndepărtarea de familie,
prieteni şi societate, ruşinea de a fi deţinut, dezumanizarea (strigarea după numere, hainele
impersonale etc.), temerile datorate stereotipurilor provenite din filme şi din presă.
După Gonçalves (2002), sinuciderea în mediul penitenciar prezintă caracteristici
foarte specifice, iar explicaţiile date pentru sinuciderile din libertate se aplică foarte rar în
acest cadru. În închisorile portugheze s-a constatat că suicidul se află pe locul al doilea
printre cauzele decesurilor. Circa 30 de deţinuţi s-au sinucis între 2004 şi 2005. Conform
datelor de la Direcţia Generală a Serviciilor Penitenciare din Portugalia (DGSP),

69
spânzurarea şi automutilarea constituie formele cele mai frecvente de sinucidere. Conform
DGSP, „cauzele sinuciderii sunt multe şi greu de prevăzut. Există unele motive care sunt
mai cunoscute, cum ar fi durata mare a pedepselor, toxico-dependenţa, existenţa
problemelor psihologice”. Referitor la contextul penal, în primul an şi jumătate de detenţie
deţinuţii prezintă dorinţa de sinucidere cea mai pronunţată (Gonçalves, 2007).
În ciuda faptului că nu toţi deţinuţii au tendinţa de a se sinucide, activitatea de
prevenţie trebui să înceapă din prima zi în care deţinutul intră în închisoare. Evaluarea
riscului de sinucidere, de asemenea, trebuie făcută precoce (TCLE, 1999). Prevenţia
suicidului implică pregătirea funcţionarilor care lucrează direct cu deţinuţii (inclusiv
voluntari), stabilirea unor reţele de comunicare între funcţionari, observarea frecventă şi
intervenţia imediată. În cazul identificării unui posibil sinucigaş, voluntarul trebuie să
informeze de îndată tehnicianul şi gardianul de penitenciar, fără a aştepta întâlnirea cu
supervizorul.

Există mituri care trebuie demontate (TCLE, 1999):

Mit
Indivizii care ameninţă cu sinuciderea nu
ajung niciodată să pună acest lucru în
practică.
Sinuciderea survine brusc, fără niciun
preaviz.
Cine a încercat deja să se sinucidă nu va
mai încerca din nou.
Persoanele care încearcă să se sinucidă
au intenţia clară de a-şi pune capăt vieţii.
Dacă determini o persoană să vorbească
despre planurile sale sinucigaşe, pot
creşte probabilităţile ca ea să se
sinucidă.
Toţi sinucigaşii au perturbări mentale.
Persoanele care vor propriu-zis să se
sinucidă şi cele care sunt doar
manipulatoare sunt uşor de distins.
Dacă o persoană doreşte cu adevărat să
se sinucidă nimic nu o poate opri.
Adevăr
În realitate, sinuciderile sunt precedate, de
obicei, de indicaţii directe şi indirecte.
Multe sinucideri sunt planificate atent.
Un individ care a mai încercat să se sinucidă
are o mai mare probabilitate de a încerca din
nou.
Cea mai mare parte a indivizilor au sentimente
ambivalente şi mulţi dintre ei nu au intenţia de
a muri, sperând în permanenţă că vor fi salvaţi
de cineva.
Faptul că vorbeşte despre acest subiect ajută
persoana respectivă să simtă că nu e singură,
că cineva e interesat de bunăstarea sa şi
constituie un punct de sprijin ce poate evita
efectiv sinuciderea.
În ciuda faptului că sunt persoane extrem de
nefericite, nu întotdeauna suferă perturbări
mentale.
Este extrem de greu de făcut această
distincţie, întrucât limitele dintre aceste două
situaţii nu sunt întotdeauna clare.
O sinucidere reprezintă o cauză evitabilă a
decesului. Prevenirea sa nu este întotdeauna
uşoară, dar este posibilă atunci când
specialistul este atent la semnalele pe care le
emite individul respectiv.

Semnalele care pot indica o eventuală tentativă de sinucidere sunt următoarele

(TCLE, 1999):

70
 - vorbeşte despre sinucidere şi ameninţă să se sinucidă;
- se află sub influenţa alcoolului sau a drogurilor;
- istoric cu tentative de sinucidere anterioare (vizibil prin cicatrice, culoarea/aspectul
pielii) şi/sau perturbări mentale (halucinaţii, comportamente bizare, crede că e altcineva);
- agitaţie şi agresivitate (tensiune, anxietate, vină, furie, dorinţă de răzbunare);
- proiectarea unor speranţe reduse în viitor;
- schimbări comportamentale: unii indivizi acţionează neaşteptat de calm atunci când
iau hotărârea de a se sinucide;
- vorbeşte în mod nerealist despre posibilitatea de a ieşi din închisoare;
- prezintă dificultăţi în a stabili relaţii cu ceilalţi;
- este mai preocupat de trecut decât de prezent;
- îşi arată dorinţa de a-şi aranja şi organiza bunurile, iar pe unele din acestea le face
cadou;
- optează pentru comportamente ce permit atragerea atenţiei (auto-mutilare);
- prezintă halucinaţii şi idei paranoice.
Un alt semnal important îl constituie prezenţa depresiei, unul dintre cei mai buni
indicatori ai sinuciderii. Principalele simptome sunt (TCLE, 1999):
- pierderea speranţei în viitor, atitudini pesimiste;
- sentimentul de gol;
- manifestări de mare suferinţă, plâns compulsiv;
- tăcere;
- pierderea apetitului şi a greutăţii;
- trezire prea devreme sau dormit prelungit;
- schimbări de dispoziţie;
- mişcări lente/pasivitate sau agitaţie psihomotorie;
- pierderea auto-stimei;
-pierderea interesului faţă de alte persoane, faţă de propriul aspect şi faţă de hainele
sale;
- sentimentul de devalorizare sau culpabilitate excesivă;
- dificultăţi de concentrare.
Riscul sinuciderii nu are aceeaşi gravitate pentru toată lumea. Indivizii care prezintă
riscuri reduse sunt cei care nu sunt sinucigaşi activi, dar au spus că au gânduri sinucigaşe
sau au un istoric de comportamente auto-distructive. În ciuda faptului că nu constituie un
pericol real, aceşti deţinuţi trebuie să se afle sub o observaţie intermitentă. Pe de altă parte,
indivizii cu risc mare sunt cei care ameninţă clar că se sinucid sau care au avut tentative
recente de sinucidere. Aceşti indivizi trebuie supuşi unei evaluări psihologice şi trebuie să
se afle sub o observaţie neîntreruptă.
După cum am mai spus, sinuciderea poate fi prevenită, însă acest lucru implică o
acţiune imediată. Gândiţi-vă bine care este planul ce trebuie urmat şi evitaţi a vă precipita,
întrucât situaţia este extrem de instabilă şi persoana respectivă poate comite brusc acest
act. Nu vă fie teamă să îl întrebaţi pe deţinut dacă vrea să se sinucidă, când şi cum
intenţionează să o facă. Cereţi-i să îndepărteze obiectele pe care ar fi vrut să le utilizeze,
subliniind că e vorba despre o modalitate de asigurare a securităţii. Nu utilizaţi forţa, nu îl
înspăimântaţi pe deţinut şi nu îl obligaţi să renunţe la obiecte, căci acest comportament ar
putea anticipa tentativa de sinucidere. Aveţi în vedere câteva dintre strategiile de
comunicare prezentate în cele ce urmează.

CUM SĂ COMUNICAŢI:

71
 - Ascultaţi cu atenţie;
- Înţelegeţi sentimentele persoanei respective;
- Utilizaţi mesajele non-verbale de acceptare şi respect;
- Exprimaţi-vă respectul faţă de opiniile persoanei respective;
- Conversaţi onest şi autentic;
- Arătaţi preocupare şi atenţie.

CUM SĂ NU COMUNICAŢI:
- Întrerupând frecvent;
- Arătând că aţi rămas şocat sau foarte emoţionat;
- Spunând că sunteţi ocupat;
- Minimizând problema respectivă;
- Tratând pacientul într-un mod care îl poate situa pe o poziţie de inferioritate;
- Emiţând judecăţi.

Când este vorba despre o tentativă de sinucidere consumată, este important ca

voluntarul să ştie ce face, dacă este prima persoană care îl găseşte pe deţinut. Primul pas
este acela de a căuta ajutor cât mai rapid cu putinţă, chemând personalul supraveghetor şi
alţi specialişti care se află în apropiere în momentul respectiv. Se ştie că principala
modalitate de sinucidere este spânzurarea. În acest caz, o persoană trebuie să îl ţină pe
deţinut, iar cealaltă trebuie să înlăture rapid sfoara. În timp ce cheamă salvarea, trebuie
oferit primul ajutor. Până în momentul în care un medic sau un alt profesionist declară
decesul deţinutului, trebuie depuse toate eforturile pentru a-i reanima. Voluntarul trebuie să
aibă în vedere că tentativa de sinucidere este un factor serios şi grav şi este crucială
colaborarea sa în aceste momente mai critice, indiferent de relaţia pe care o avea cu
deţinutul, de gravitatea infracţiunii comise sau de comportamentul deţinutului în penitenciar.

72
 Sesiunea nr. 5: Relaţionarea cu persoanele private de libertate

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la modul de relaţionare cu persoanele

private de libertate, în vederea evitării comportamentelor de risc sau de manipulare.

Câteva tipuri de comportamente de influenţare şi manipulare la care voluntarul se

poate aştepta:

Reciprocitate: deţinutul îi poate adresa o cerere prea ambiţioasă voluntarului,
cerere care este refuzată prompt. Cu toate acestea, atunci când, după aceea, deţinutul îi
adresează o nouă cerere, dar mai modestă, voluntarul în cele din urmă acceptă, pentru că
impactul acestei cereri şi consecinţele percepute de voluntar par clar inferioare în
comparaţie cu cererea precedentă. În acest caz, este important ca voluntarul să înţeleagă
că prima cerere nu a fost folosită decât pentru a o minimiza pe cea de-a doua.

Angajament şi respectare: poate fi utilizată atunci când voluntarul s-a angajat mai
înainte să facă ceva şi nu a reuşit să îndeplinească lucrul respectiv (de exemplu, i-a spus
deţinutului că va fi prezent la penitenciar miercuri, dar acest lucru nu a fost posibil fiindcă a
apărut ceva neprevăzut, care a afectat activităţile stabilite pentru deţinut în ziua respectivă).
În acest caz, deţinutul poate profita de acest lucru pentru a-i cere o favoare, având în
vedere că voluntarul se simte vinovat pentru că nu s-a prezentat la activitatea respectivă.
Când se află în această situaţie, voluntarul trebuie să analizeze următoarea chestiune:
„oare dacă nu aş fi lipsit miercuri, aş ceda acum cererii pe care mi-o adresează acest
deţinut?”

Proba socială: unii deţinuţi pot recurge la argumentul „toţi voluntarii fac aşa”. În
acest caz, voluntarul trebuie să verifice obiectiv care sunt atitudinile colegilor săi în aceeaşi
situaţie şi care este răspunsul penitenciarului. Numai după această verificare trebuie să ia o
decizie.

Stabilirea unei bune relaţii bazate pe aparenţe: Deţinutul poate stabili o relaţie
strânsă cu voluntarul, arătându-i că au nenumărate caracteristici în comun, în special la
nivelul poveştii vieţii fiecăruia, oraşul în care au trăit în copilărie sau şcoala la care au mers,
numărul de copii etc. Aspectul fizic şi modul în care se îmbracă pot constitui, de asemenea,
puncte în favoarea deţinutului, în special dacă este de sexul opus. Voluntarul trebuie să
înţeleagă, pe de o parte, că nu trebuie să îi furnizeze informaţii deţinutului. Pe de altă parte,
trebuie să fie conştient de faptul că aspectul fizic poate oferi o senzaţie iluzorie de
încredere, ceea ce măreşte probabilitatea ca voluntarul să accepte ceea ce i se propune.

Autoritatea: autoritatea provoacă o reacţie automată aproape tuturor oamenilor.
Când există o diferenţă mare de vârstă între deţinut şi voluntar şi deţinutul foloseşte
această strategie, voluntarul se poate simţi obligat să cedeze. Acest exemplu se aplică în
principal în cazul voluntarilor foarte tineri, în raporturile cu deţinuţi de vârsta părinţilor ori
bunicilor lor.

Oportunitate: când un deţinut îi adresează o cerere unui voluntar şi îi spune că este
ultima lui oportunitate pentru a face lucrul respectiv, este normal ca voluntarul să se simtă
presat să ia decizia grabnic, fără a reflecta. De exemplu, dacă un deţinut îi cere voluntarului
să ducă urgent un obiect unei deţinute, spunându-i că e ultima lui ocazie, întrucât se
pregăteşte să fie eliberat, este fundamental ca voluntarul să analizeze dacă ar face acest
lucru în cazul în care ar dispune de mai mult timp pentru a cântări decizia.

Mituri periculoase: mare parte din oameni cred în mituri care, adesea, nu au nici un
fundament. Şi totuşi, aceste mituri şi credinţe pot influenţa în mare măsură comportamentul
şi deciziile pe care le iau. De exemplu, înainte de a cunoaşte mediul penitenciar, voluntarul
are deja o idee prestabilită despre funcţionarea justiţiei în România, idee care nu

73
întotdeauna este una pozitivă. După ce discută ceva vreme cu deţinutul, poate începe cu
uşurinţă să considere că justiţia greşeşte întotdeauna, că pedepsele nu sunt aplicate corect
sau că deţinutul a fost condamnat pe nedrept. Această credinţă îi poate provoca
voluntarului un sentiment de compasiune faţă de deţinut, ceea ce îl face mult mai vulnerabil
la manipulări.

Important pentru voluntari:

- Voluntarul trebuie să fie conştient de importanţa muncii în echipă. La penitenciar nu
trebuie să lucreze niciodată singur şi trebuie să ştie de la bun început la cine să apeleze
dacă intervine vreo nelămurire. A cere sfatul întotdeauna înainte de a acţiona reprezintă un
mod de a se proteja. Trebuie menţinută o relaţie strânsă cu organizaţia promotoare şi,
totodată, cu managerul voluntariatului (tehnician din cadrul echipei de implementare,
responsabil cu coordonarea şi urmărirea voluntarilor).
- Să ştie că nu sunt singuri: Dacă voluntarul se simte vreodată înşelat de un deţinut
sau simte că se află în situaţii puţin comode, este important să ştie că această experienţă a
mai fost traversată deja şi de alţii. Lipsa de experienţă, lipsa de formare sau pur şi simplu
întâmplarea pot face să survină o situaţie de acest gen.
Cunoaşterea prealabilă a acestei situaţii poate ajuta la protejarea voluntarilor. Din acest
motiv, câteva mărturii reale trebuie împărtăşite în scopul de a ajuta la prevenirea
problemelor în decursul exercitării voluntariatului în mediul penitenciar.

74
 Sesiunea nr. 6 Activitatea de voluntariat în penitenciar

Obiectiv: Informarea voluntarilor cu privire la activităţile de reintegrare socială, care

se derulează în penitenciar.

Formatorul va informa voluntarii în legătură cu serviciile de educaţie şi asistenţă

psihosocială din penitenciar, punând, însă, accent pe acele domenii în care au nevoie de
sprijinul voluntarilor.
Formatorul va prezenta situaţia centralizatoare privind nevoile şi aşteptările deţinuţilor,
precum şi nevoile psihosociale ale persoanelor private de libertate, identificate de
specialiştii în reintegrare socială.
Se vor comunica ariile de intervenţie stabilite ca prioritare şi oferta activităţilor de
muncă voluntară.
Formatorul va prezenta calendarul activităţilor, datele de începere şi finalizare a
activităţii proprii, precum şi care este sprijinul pe care îl vor oferi persoanelor private de
libertate selecţionate să participe la activitate.

Sesiunea nr.7 Specificul activităţii de reintegrare socială

Obiectiv: Familiarizarea voluntarilor cu desfăşurarea activităţilor şi documentele

care însoţesc o activitate de educaţie
Informarea cu privire la drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor
implicate în activitate.

1. Formatorul prezintă voluntarilor tipurile de documente pe care trebuie să le

întocmească cel care va desfăşura o activitate de voluntariat (mape, tabele, orare, fişe etc).
2. Se pot trece în revista drepturile, obligaţiile şi responsabilităţile părţilor implicate în
activitatea de voluntariat, prezentate în anexă la Manualul Voluntarului.
3.Fiind ultima sesiune de formare, se va acorda timp pentru întrebări şi răspunsuri
privind informaţiile prezentate şi organizarea activităţilor care se vor implementa.
Se va aplica participanţilor chestionarul de evaluare a sesiunilor de formare.

75
 ANEXA Drepturi, obligaţii şi responsabilităţi

Drepturile voluntarului: - (Legea nr 195/2001)

a) participarea activă la elaborarea şi derularea programelor în considerarea cărora a

încheiat contractul;
b) desfăşurarea activităţii în concordanţă cu pregătirea sa profesională;
c) asigurarea de către beneficiarul voluntariatului a desfăşurării activităţilor în condiţiile
legale de protecţie a muncii, în funcţie de natura şi de caracteristicile activităţii respective;
d) asigurarea de către beneficiarul voluntariatului, în condiţiile prevăzute de lege, împotriva
riscurilor de accident şi de boală ce decurg din natura activităţii; în lipsa asigurării costul
prestaţiilor medicale se suportă integral de către beneficiarul voluntariatului;
e) eliberarea de către beneficiarul voluntariatului a unui certificat nominal, care să ateste
calitatea de voluntar;
f) rambursarea de către beneficiarul voluntariatului, în condiţiile convenite în contract,
potrivit legii, a cheltuielilor efectuate pentru realizarea activităţii;
g) durata timpului de lucru, stabilită, în condiţiile legii, să nu afecteze sănătatea şi resursele
psihofizice ale voluntarului;
h) beneficiază de titluri onorifice, decoraţii, premii, în condiţiile legii.

Alte drepturi:

- voluntarul trebuie tratat cu respect şi colegialitate;

- voluntarul trebuie să beneficieze de recunoaştere din partea instituţiei, corespunzător
activităţii prestate;
- voluntarul are dreptul de a-şi exprima opiniile şi aşteptările cu privire la activitate, cu
respectarea condiţiilor legale;
- voluntarul trebuie să beneficieze de formare şi informare;
- voluntarul are dreptul la condiţii bune de muncă;
- voluntarul are dreptul să fie consultat la stabilirea programului de lucru.

Obligaţiile voluntarului: - (Legea nr. 195/2001)

- să îndeplinească sarcinile primite din partea organizaţiei gazdă;
- să păstreze confidenţialitatea informaţiilor la care are acces în cadrul activităţii de
voluntariat;
- să participe la cursurile de instruire organizate, iniţiate sau propuse de către
beneficiarul voluntariatului;
- să ocrotească bunurile pe care le foloseşte în cadrul activităţii de voluntariat.

Alte obligaţii:
- să respecte normele interne ale unităţii penitenciare prevăzute în regulamentul de
ordine interioară;
- să anunţe orice neregulă care apare pe parcursul desfăşurării activităţii;
- să colaboreze cu personalul unităţii în vederea desfăşurării activităţii.

76
 Important pentru voluntar:
- voluntarul poate să ofere sugestii de activitate, dar nu trebuie să neglijeze regulile;
- voluntarul trebuie să înţeleagă că fără o instruire/pregătire corespunzătoare nu poate
să-şi desfăşoare în bune condiţii activitatea;
- voluntarul trebuie să accepte supervizarea din partea personalului unităţii desemnat
cu acest lucru.

Drepturile unităţii:
- penitenciarul are dreptul de a selecta doar voluntarii care au anumite abilităţi sau
recomandări;
- penitenciarul are dreptul de a cere voluntarului semnarea unui contract de
colaborare;
- penitenciarul poate hotărî încetarea activităţii unui voluntar dacă acesta încalcă
termenii contractului sau regulile interne.

Obligaţiile unităţii
- penitenciarul trebuie să asigure voluntarului o minimă instruire înaintea începerii
activităţii;
- penitenciarul trebuie să supervizeze activitatea desfăşurată de voluntari;
- penitenciarul trebuie să asigure voluntarilor spaţii şi condiţii bune de muncă.

77