Sunteți pe pagina 1din 51

UNIVERSITATEA DIN PITEȘTI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE


ECONOMIA COMERȚULUI TURISMULUI ȘI SERVICIILOR

TEMA: ANALIZA PRIVIND OPTIMIZAREA STOCURILOR


DE PRODUSE FINITE LA S.C. MOBEXPERT S.A.
CUPRINS
Pagina
INTRODUCERE................................................................................................................... 5

CAPITOLUL I. S.C. MOBEXPERT S.A . PREZENTARE GENERALĂ..................................6

1.1. Scurt istoric....................................................................................................... 6


1.2. Obiect de activitate........................................................................................... 8
1.3. Sistemul organizatoric – funcțional..................................................................9
1.4. Evoluția activității economico - financiară în perioada 2015 – 2016..............11
CAPITOLUL II. ANALIZA PRIVIND OPTIMIZAREA STOCURILOR DE
PRODUSE FINITE LA S.C. MOBEXPERT S.A............................................16
2.1. Analiză privind organizarea și desfășurarea de acțiuni în sprijinul
cumpărării – vânzării.........................................................................................16
2.2. Analiză privind gestiunea stocurilor de mărfuri pentru
valorificare........................................................................................................25
2.3 Analiză privind desfășururarea activităților de gestiune și control asupra
stocurilor de mărfuri ale întreprinderii...............................................................28
2.4. Analiză privind constituirea de stocuri în raport cu cu cerințele
utilizatorilor.......................................................................................................32

CAPITOLUL III. POSIBILITĂȚI DE OPTIMIZARE A STOCURILOR


DE PRODUSE FINITE ALE ÎNTREPRINDERII, PE BAZA
REZULTATELOR ANALIZEI STOCURILOR ȘI CONDIȚIILOR
DE FORMARE – VALORIFICARE..............................................................35
3.1. Posibilități de optimizare a stocurilor din punct de vedere circuit și
staționare în depozit........................................................................................35
3.2. Posibilități de optimizare a procesului înregistrării și evaluării
stocurilor întreprinderii...................................................................................40
3.3. Posibilitățile de optimizare a procesului evaluării și valorificării
stocurilor întreprinderii......................................................................................49
CONCLUZII ...........................................................................................................52
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................53

2
INTRODUCERE
In contextul economic actual, un factor cheie al reducerii capitalului de lucru si a
costurilor este creșterea eficienței managementului stocurilor.
Surprinzator, foarte multe companii nu au considerat pana acum optimizarea stocurilor o
prioritate. Un mare numar de manageri au crezut că detin competente de management al
stocurilor satisfacatoare si au ales sa isi optimizeze alte procese ale lantului de aprovizionare,
cum ar fi elaborarea comenzii, productia si transportul.
Sub aspect financiar, stocurile reprezinta alocari de capital care nu pot fi recuperate decat
dupa incheierea ciclului de exploatare, adica dupa vanzarea marfurilor obtinute in activitatea de
productie. In acest context, asigurarea unor stocuri mici care sa se reinnoiasca pe masura ce apar
necesitatile de productie prezintă riscul aparitiei unor rupturi (gap-uri) in aprovizionare in timp
ce asigurarea unor stocuri mari care sa elimine riscul rupturilor de stoc prezinta costuri mari de
imobilizare a capitalului. Rezulta ca este necesara optimizarea marimii stocurilor. De fapt,
optimizarea marimii stocurilor se refera la armonizarea relatiei care exista intre cheltuielile de
aprovizionare (Ca) care variaza in functie de numarul de aprovizionari si cheltuielile de stocare
(Cs) care variaza in functie de marimea stocurilor.
Cheltuielile de aprovizionare (Ca) sunt determinate de realizarea unei aprovizionari noi
(sau unei comenzi noi), insumand toate cheltuielile ocazionate de acest eveniment. Acest cost
unitar de aprovizionare va fi considerat ca fiind un cost fix. Cheltuielile de depozitare sau de
stocare sunt determinate de toate cheltuielile ocazionate de pastrarea, reconditionarea, paza etc.
stocurilor deja aprovizionate.
In paralel cu cresterea profitabilitatii, actiunea de optimizare a managementului stocurilor
poate avea si alte efecte pozitive asupra lichiditatilor, precum:
• Reducerea costurilor de administrare: Mai putine stocuri reduc cheltuielile cu depozitarea,
asigurarea, deteriorarea, etc.
• O mai buna utilizare a activelor: Prin reducerea stocurilor se elibereaza capital de lucru si se
reduc in mod semnificativ cheltuielile financiare. In anumite situatii se poate ajunge chiar la
reducerea spatiilor de depozitare utilizate si a echipamentelor aferente prin reorganizarea
structurilor de depozitare pe baze noi.
• Costuri de operare reduse: Reducerea costurilor de depozitare, manipulare si incarcare
optimizeaza costurile operationale, care in functie de tipul produselor si de viteza de rotatie a
stocurilor pot reprezenta intre 0,2 si 3% din pretul de achizitie a produsului.
• O relatie mai buna cu furnizorii: Comenzile planificate, previzibile sunt avantajoase pentru
furnizori. Oferind furnizorilor posibilitatea sa livreze mai eficient, se pot obtine preturi mai
bune, ceea ce duce la o crestere a profitabilitatii.
• Cresterea veniturilor si a marjei brute: Sistemele informatice de optimizare a stocului pot
creste volumul vanzarilor prin reducerea rupturilor de stoc. Volumul vanzarilor poate fi
crescut si prin imbunatatirea mixului de produse realizat printr-o mai buna aliniere a
serviciilor cu costurile asociate.
• Un nivel mai ridicat al serviciilor oferite clientilor: Imbunatatirile aduse nivelului de servicii
acordate clientilor, ca efect al unei disponibilitati de stoc adaptate cererii in mod natural, au
drept consecinta cresterea loialitatii clientilor, cu efect multiplicator in timp, atat datorita
repetarii cererii, cat si a referintei catre noi clienti.
O solutie de management al stocurilor eficienta trebuie sa se adapteze in mod dinamic
schimbarilor din cadrul operatiunilor si sa recalculeze rapid impactul in costuri si la nivelul
fluxului de numerar. In momentul in care este implementata si functioneaza o astfel de solutie,
executivul detine un instrument puternic de imbunatatire a procesului decizional, a eficientei
proceselor si profitabilitatii.

3
CAPITOLUL I. S.C. MOBEXPERT S.A. PREZENTARE GENERALĂ
1.1. Scurt istoric

Înfiinţat în urmă cu 22 ani, Grupul Mobexpert este liderul pieţei de mobilier din România.
Cu o cifră de afaceri de 115 de milioane euro în 2016, Mobexpert se plasează între primele 12
întreprinderi europene din industria mobilei. Numai în Bucureşti şi în oraşele mari, Mobexpert
deţine 18% din piaţa de mobilier de casă şi 30% din cea a mobilierului de birou. Ambele divizii
sunt lider pe pieţele de profil din România.
Grupul Mobexpert a început afacerea în anul 1993, cu un magazin de mobilier de birou.
Activitatea de producţie a fost demarată în 1994, odată cu fabricarea scaunelor de birou, fiind
apoi dezvoltate secţiile de canapele şi mobilier modern melaminic. În 1995, compania a început
să distribuie prin reţeaua proprie de magazine şi mobilier importat de la marii producători
europeni. Ulterior, achiziţionând de la Fondul Proprietăţii de Stat pachetele majoritare de acţiuni
de la trei importante fabrici de mobilier - Samus Dej, Ilefor Târgu Mureş şi Mobstrat Suceava,
compania şi-a dezvoltat activitatea de producţie şi export. Grupul Mobexpert cuprinde în prezent
9 fabrici în patru centre de producţie din Bucureşti, Dej, Târgu Mureş şi Suceava, printre acestea
numărându-se:
Samus Mex, Studio Mex, Ilefor Mex, Modulo Mex, Confo Mex, Ergo Mex, Soft Mex, Mureş
Mex şi Moldo Mex.
Grupul Mobexpert cuprinde 11 firme pe zona de retail, 9 fabrici de mobilă pe zona de
producţie, 6 firme de import şi 3 firme de servicii (informatică, logistică şi proiectare-
dezvoltare). După ce a pornit în 1993 cu 4 angajaţi, Grupul Mobexpert are astăzi 2.200 de
angajaţi.

Fig.nr.1 Reţeaua de magazine Mobexpert în ţară

În prezent, Mobexpert operează în regiune unsprezece hipermagazine:


1.Mobexpert Pipera Bucureşti, s-a deschis în 2001, printr-o investiţie de 20 de milioane
euro. Se întinde pe o suprafaţă de 15.000 de metri pătraţi şi deserveşte zona de nord a oraşului.
2.Mobexpert Militari Bucureşti, s-a deschis în iulie 2003, printr-o investiţie de 5 milioane
euro. Are o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi şi deserveşte zona de vest a oraşului.
3.Mobexpert Pantelimon Bucureşti, s-a deschis în 2003, în zona de est, cu o investiţie de
peste 6 milioane euro. Are o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi.
4.Mobexpert Braşov, deschis în 2005, printr-o investiţie de peste 5 milioane euro. Are o
suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi.
5.Mobexpert Băneasa (Bucureşti), în cadrul Galeriei Mobexpert Băneasa, s-a deschis în
2006. Are o suprafaţă de 15.000 metri pătraţi din totalul de 23.000 de metri pătraţi ai Galeriei

4
deschise în urma unei investiţii de peste 15 milioane euro.
6.Mobexpert Sofia, deschis la 19 septembrie 2007, printr-o investiţie de 10 milioane euro.
Are o suprafaţă de 11.000 metri pătraţi. Este primul hipermagazin Mobexpert de mobilier pentru
casă şi decoraţiuni din afara graniţelor ţării.
7.Mobexpert Suceava, deschis la 16 aprilie 2008, printr-o investiţie de aproximativ 2,5
milioane de euro. Are o suprafaţă de 6.000 metri pătraţi. .
8.Mobexpert Piteşti, deschis la 25 iunie 2008, printr-o investiţie de aproximativ 2,5
milioane de euro. Are o suprafaţă de 7.000 metri patrati.
9.Mobexpert Sibiu, s-a deschis la 4 decembrie 2008, printr-o investiţie de aproximativ 2
milioane de euro şi are o suprafaţă totală de 7.740 de metri pătraţi.
10.Mobexpert Iasi, s-a deschis la 15 octombrie 2009, printr-o investiţie de aproximativ 2
milioane de euro şi are o suprafaţă totală de 7.000 de metri pătraţi.
11.Mobexpert Berceni, s-a deschis în 25 februarie 2010 si deserveste zona de sud a
orasului Bucureşti. Are o suprafaţă de 10.255 metri pătraţi si a fost deschis în urma unei investiţii
de peste 4 milioane euro.
Pe termen lung, Grupul intenţionează să consolideze la nivel regional marca Mobexpert.
Mobexpert este o reţea regională de magazine şi hipermagazine specializate în vânzarea de
mobilier şi decoraţiuni interioare, destinate consumatorilor care doresc produse de calitate
europeană la preţuri accesibile prin cele două mărci ale sale:
-Mobexpert –hipermagazine şi magazine de mobilier pentru casă şi decoraţiuni, şi
-Mobexpert Office –mobilier pentru birou şi colectivităţi.
Pe termen lung, Grupul intenţionează să consolideze la nivel regional marca Mobexpert.
Se are în vedere operarea a 15 hipermagazine în regiunea balcanică până în 2016.
Mobexpert a fost desemnată drept cea mai de încredere marcă în 2010 la categoria „mobilier”, în
studiul Most Trusted Brands, pe baza votului publicului. Studiul este o tradiţie a publicaţiei
Reader’s Digest ce se desfăşoară în 14 ţări europene.
In afara Romaniei, primul hipermagazin cu mobilier şi decoraţiuni a fost inaugurat la
Sofia,in septembrie 2007. Mobexpert Office este prezent, din 2005, cu magazine proprii in Sofia
(Bulgaria) şi in Belgrad (Serbia).
In magazinele de mare suprafata Mobexpert Gallery îşi găsesc locul, pe lângă produse
fabricate pentru export sau special gândite pentru piaţa românească multe alte piese de mobilier
realizate de mari producatori ai Europei, toate acestea fiind produse de calitate inalta si preţuri
competitive.
Pe lângă mobilier, magazinele Mobexpert Gallery au optat să comercializeze şi
complemente de mobilier ca: lenjerie, perde1e, prosoape, covoare, electrocasnice.
Pe langa Mobexpert Gallery, Mobexpert a alocat magazine proprii si altor 2 concepte: Mobexpert
Class si Mobexpert Office Center.
MOBEXPERT CLASS reprezintă colecţia de mobilier de prestigiu fabricat de cei mai mari
producători ai lumii. Mobexpert, valorificandu-şi experienţa in producţie şi comercializare, a
identificat, a ales si a adus in Romania cei mai renumiţi producători: Natuzzi - liderul mondial al
canapelelor de piele; Scavolini - liderul european al mobilierului de bucătărie; si Europeo -
liderul italian al mobilierului de dormitor si living. Clientul Mobexpert Class este acela pentru
care linia exclusivă, noutatea şi originalitatea modelelor, preţiozitatea materia1e1or, adaugate la
renumele oferit de marca, sunt argumente care vin înaintea preţului şi care îl justifică în
întregime. Mobexpert Class a creat pentru comercializarea acestui tip de mobilier un cadru pe
măsură: magazine specializate, elegante, servicii de o calitate desavarsita ce justifica renumele:
MOBEXPERT - EXPERTUL TĂU ÎN MOBILIER.
MOBEXPERT OFFICE CENTER este oferta de mobilier de birou, prima realizare
Mobexpert. Incepută in 1993, comercializarea mobilierului de birou a reprezentat primul succes.
Reţeaua Mobexpert Office Center a ajutat firma Mobexpert să se impună ca numarul 1 atât in
producţia cât şi în distribuţia de mobilier de birou. Colecţiilor produse în fabricile din ţara li s-au
alăturat produsele celor mai mari fabrici de mobila şi scaune de birou din Europa. Până in anul

5
2002, magazinele Mobexpert Office Center vor fi prezente în toate reşedinţele de judeţ din tară.
Împreună, toate cele 3 concepte formează oferta Mobexpert, devenită completă şi demnă de
sloganul: “EXPERTUL TĂU ÎN MOBILIER”.
În prezent MOBEXPERT este liderul producţiei de mobilier din România, firma cea mai
dinamică şi sigură ale carei produse sunt destinate încă de la conceperea lor diverselor categorii
de clienti.

1.2. Obiect de activitate

Firma are ca principal obiect de activitate, producerea și comercializarea de mobilier și


decorațiuni interioare destinate consumatorilor care doresc produse de calitate europeană la
prețuri accesibile.
Produse și servicii realizate:
Canapele, livinguri, mese siscaune, bucatării, dormitoare, mobilier de completare, decorațiuni
interioare, mobilier de hol.
Grupul Mobexpert deţine 9 fabrici în patru centre de producţie deschise în Bucureşti, Dej,
Târgu Mureş şi Suceava. 1
 Fabrica Samus Mex este specializată în producţia de serie de mobilier de casă – living,
dormitoare, mic mobilier. Studiile arată că, în Franţa, piaţa predilectă a fabricii, o locuinţă din
zece este mobilată cu produse Samus Mex.
 Ergo Mex este cel mai important producător român de scaune şi fotolii de birou.
Moldo Mex produce mobilier din lemn masiv şi scaune destinate unei largi varietăţi de stiluri de
amenajare a locuinţei.
 Ilefor produce în serie mică mobilier de casă din lemn masiv, exportând în Franţa,
Germania, Olanda, Belgia.
 Dotată cu linii tehnologice performante, Modulo Mex este specializată în producţia de
mobilier modern de casă din pal melaminat în serii mari.
 Mureş Mex produce mobilier modern pentru living, dormitor şi bucătărie, precum şi
mobilier de birou, game operaţionale şi directoriale.
 Confo Mex este cel mai important producător român de canapele şi fotolii din piele şi
stofă.
 Studio Mex este specializată în producţia de mobilier de living, dining, dormitor, mic
mobilier, în stil modern dar realizat cu materiale clasice: lemn masiv şi furnir natural.
 Soft Mex este firma Grupului Mobexpert specializată în producţia de saltele.
Tipurile de saltele realizate de Soft Mex sunt: saltele cu arcuri, saltele cu spuma poliuretanică,
saltele cu spumă vâscoelastică, saltele cu latex.
În 2007, Mobexpert a demarat proiectul de relocare a fabricilor Confo Mex,Studio
Mex,IleforMex, Mureş Mex în Parcul Industrial de la Târgul Mureş. Investiţia de 28 de milioane
euro a inclus şi construirea platformei logistice cu o suprafaţă de 12.000 de metri pătraţi.
Platforma este una din cele mai performante din România şi are un rol foarte important în
fluidizarea distribuţiei regionale, permiţând servicii mai bune în magazinele Grupului şi
susţinând dezvoltarea reţelei regionale Mobexpert.
In iulie 2009 a devenit funcţional si Centru Logistic al Mobexpert din Bucureşti in urma
unei investitii de 10 milioane de euro. Prin noul spaţiu logistic se derulează fluxuri de import de
produse din zona mobilierului pentru casă, a decoraţiunilor şi a mobilierului de birou. Noul
Centru Logistic de la Bucureşti este dotat cu echipamente de ultimă generaţie, care permit atat
stocarea şi expedierea produselor provenite din import, cat si efectuarea operaţiunilor de cross-
1
www.businessday.ro

6
docking pentru unităţile de producţie Mobexpert din Bucureşti.Aceasta investitie a condus la
reducerea timpului de livrare de la două până la 7 zile la peste 70% din produsele din magazinele
Mobexpert.
În fiecare an, Grupul Mobexpert investeşte peste 2 milioane euro în utilaje, tehnologii
avansate şi sisteme noi de producţie.
S.C. Mobexpert S.A dispune de un potenţial tehnologic foarte vast. Toate secţiile şi
sectoarele de producere sunt dotate cu utilaje tehnologice pentru asigurarea producerii de mobilier
la nivel înalt.
Numărul personalului e constituit din aproximativ 2200 persoane, din care numărul
personalului productiv a alcătuit în anul 2016 circa 571 persoane . Fig.nr.2

Fig. nr. 2. Numărul scriptic al personalului industrial productiv (pers)

1.3. Sistemul organizatoric – funcțional

În procesul managerial, structura organizatorică constituie un instrument a cărui calitate


potenţiază eforturile de realizare a obiectivelor firmei.
Raţionalitatea modului de combinare a resurselor umane, materiale şi financiare prin
intermediul structurilor organizatorice condiţionează hotărâtor nu numai eficienţa desfăşurării
activităţilor necesare realizării obiectivelor, ci şi calitatea şi operativitatea decizional,
configuraţia şi funcţionalitatea sistemului informaţional, varietatea metodelor şi tehnicilor de
conducere şi de organizare utilizate.
Exprimând rolul structurii organizatorice în cadrul procesului de conducere, cunoscutul
specialist american P.Drucker2 afirmă că dacă o structură bună nu garantează obţinerea
rezultatelor dorite, o structură rea face să moară şi eforturile cele mai bune dirijate.
Dar, rolul structurii organizatorice nu poate fi limitat doar la asigurarea premiselor
organiziţionale necesare realizării obiectivelor economice la un cost cât mai redus.
Deoarece factorul uman deţine rolul cel mai important în orice tip de organizare - fără
aportul acestuia reducându-se la simple scheme - structurile organizatorice trebuie să corespundă
exigenţelor de realizare a obiectivelor în condiţiile minimizării concomitente a costului economic
2
Managementul viitorului, cap. I

7
şi social. Un cost social redus – reflectat de satisfacţia oamenilor faţă de condiţiile de muncă sau
de promovare, faţă de felul în care sunt trataţi de sefii direcţi, faţă de modul de organizare si
funcţionare a serviciilor sociale-amplifică eficeinţa economica a firmei, structura organizatorică
contribuind astfel la armonizarea intereselor individuale şi de grup.
În ansamblul ei, structura organizatorică prezintă două mari părti: structura de conducere
sau funcţională şi structura de producţie sau operaţională.
Atât la nivelul structurii de conducere , cât şi la cea de producţie se regăsesc
componentele primare. Definite de la simplu la complex, aceste componente sunt : postul,
funcţia, compartimentul, relatiile organizatorice, ponderea ierarhică şi nevelul ierarhic.
Structura organizatorică poate fi considerată ca fiind scheletul organismului care este
întreprinderea, buna funcţionare a acesteia fiind dependentă de modul în care sunt plasate şi
utilizate resursele umane de care dispune într-o anumită etapă.
Structura organizatorică este definită ca fiind ansamblul persoanelor, subdiviziunilor
organizatorice şi al relaţiilor dintre acestea, constituite în aşa fel încât să asigure premisele
organizatorice adecvate îndeplinirii obiectivelor stabilite.
Structura organizatorică privită în ansamblul ei are două părţi distincte: structura de conducere sau
funcţională şi structura de producţie sau operaţională.
Structura de conducere sau funcţională cuprinde ansamblul persoanelor,
compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite şi plasate astfel încât să asigure
condiţiile economice, tehnice şi de personal necesare desfăşurării procesului managerial şi a
proceselor de execuţie. Structura de producţie sau operaţională este formată din ansamblul
persoanelor, compartimentelor şi relaţiilor organizaţionale constituite în scopul realizării directe
a obiectului de activitate al întreprinderii.
Pentru a-şi putea realiza obiectivele, titularului de post îi sunt conferite sarcini şi atribuţii.
Competenţa organizaţională sau autoritatea formală a postului exprimă limitele în cadrul
cărora titularii de posturi au dreptul de a acţiona în vederea realizării obiectivelor individuale şi a
executării atribuţiilor.
În raport de domeniul în care se exercită, autoritatea formală poate fi ierarhică sau funcţională.
Autoritatea ierarhică acţionează asupra persoanelor şi se concretizează în declanşarea unor
acţiuni sau decizii exprimând ce şi când trebuie realizat, fiind asemănătoare puterii executive.
Acest tip de autoritate se exercită la nivel operaţional.
Autoritatea funcţională se exercită asupra unor activităţi şi se materializează în proceduri,
indicaţii de specialitate care exprimă cum trebuie executate diferite activităţi
Organigrama Mobexpert este una pe verticală. În varful piramidei se află Adunarea
Generală a Asociaţilor. Avem de-a face cu mai multe departamente : resurse umane,
departamentul financiar-contabil, personalul, departamentul de marketing, IT şi suportul tehnic.
Comunicarea între departamente se face în principal via internet ( pe baza mail-urilor din reţea),
telefon, fax şi nu în ultimul rând întrunirile faţă-în-faţă. Interesant este faptul că fiecare
departament în parte este privit ca o entitate de sine-stătătoare, ca o firma în cadrul firmei şi aici
vorbim de conceptul de microfirmă. (fig. nr.3)

8
DIRECTOR FURNIZARE TEHNIC
DIRECTOR GENERAL
S.C.MOBEXPERT SA. ȘI MANAGEMENTUL
CALITĂȚII DIRECTOR DIRECTOR

DIRECTOR

Fig. nr.3. Organigrama S.C. Mobexpert S.A.

Firma încurajează comunicarea între departamente, precum şi ideile noi.


În ultimii doi ani la S.C. Mobexpert S.A.. au fost implicaţi în cursuri de perfecţionare 16 %
din personalul incadrat din care 13 cadre de conducere (3 manageri şi 10 specialişti).
Cursurile au avut o durată de la două săptămâni până la două luni, pentru cadrele de conducere,
la bază fiind programe de studiere a economiei de piaţă.
În opinia conducerii societății, o etapă deosebit de importantă în elaborarea strategiilor de
resurse umane o constituie analiza resurselor umane existente în organizaţie la un moment
dat.Scopul declarat al acestei analize îl reprezintă concordanţa ce trebuie realizată între resursele
umane existente şi deciziile strategice, care operaţionalizează strategiile de resurse umane.

1.4. Evoluția activității economico – financiare în perioada 2015 -2016

Pe baza obiectului de activitate, în perioada 2015 – 2016, S.C. Mobexpert S.A., a obținut
la principalii indicatori rezultatele consemnate în tabelul 1.1.

9
Tabelul 1.1
PERIOADA
Dif.
Nr.
(+-) %
crt. DENUMIRE
U/M 2015 2016 
INDICATORI

0 1 2 3 4 5

mii lei
1 Veniturile întreprinderii 718790 778500 +59710 108,3

mii lei
2 Cifra de afaceri 781301 790033 +8732 101,1
Cheltuieli, total din care:
- Salarii
mii lei
3 - Transport marfă 92303 94154 +1851 102
- Utilități
- Chirii
mii lei
4 Profit 4403 4797 +394 108,2

mii lei
5 Volumul de vânzări 67900 55560 -12340 81,8

mii lei
6 Productivitatea muncii 98157 98329,1 +172,1 100,1

mii lei
7 Fond salarii 16975 14884,6 -2090,4 87,7

Nr. mediu scriptic de


8 pers. 586 550 - 36 96,3
salariați productivi

Activitatea operaţională a S.C. Mobexpert este diversificată şi cuprinde trei direcţii


componente: producerea, comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor. Ca gen principal, în
componenţa tipurilor de activitate operaţională se evidenţiază producerea, cota căreia este
predominantă şi crescătoare (de la 96,9 la sută în anul 2015, la 97,8 la sută în anul 2016).

Analizând volumul producţiei realizate, putem afirma că dacă în anul 2015, acest indicator
a constituit 17592 mii lei, atunci în anul 2016, această cifră a fost de 3,55 ori mai mare şi a
constituit 62488 mii lei, ritmul de creştere faţă de anul 2015 fiind de 8,8%. Fig.nr. 3.

10
Figura nr. 3. Volumul producţiei realizate (mii lei)

De asemenea cu 8,8% faţă de anul 2015, în anul 2016 a crescut şi volumul producţiei marfă
în preţuri curente, care a constituit în anul 2015, 53707 mii lei, iar în anul 2016, 58431 mii lei.
(figura nr. 4)

Fig. nr.4. Volumul producției marfă în prețuri curente (mii lei)

Din analiza acestor doi indicatori se poate observa că în perioada anilor 2013-2014 nivelul
este stabil, atât cel al volumului producţiei realizate, cît şi cel al volumului producţiei marfă în
preţuri curente. În anul 2015-2016 aceşti indicatori cresc nesemnificativ. Totuşi începând cu anul
2010 atât volumul producţiei realizate, cît şi volumul producţiei marfă în preţuri curente au un
ritm de creştere pozitiv. Salariul mediu lunar la un lucrător salariat în anul 2016 a crescut cu 5 %,
în comparaţie cu anul 2015, şi a alcătuit 2047 lei (figura 5).

11
Fig. 5. Salariul mediu lunar (lei)
Se poate menţiona că la finele anului 2016 situaţia economico-financiară la societate era
favorabilă, de aceea în anul 2015 o atenţie deosebită se acordă consumurilor şi cheltuielilor ce ţin
cont de producerea şi realizarea producţiei, care au o tendinţă de a fi reduse la minimum, precum
şi asupra examinării preţurilor de livrare în direcţia măririi acestora pentru a nu obţine pierderi .
Structura veniturilor din vânzări pe tipuri de activitate :

Tabelul 1.2

Suma veniturilor din Ritmul


Ponderea, % Devierea
vânzări, mii lei de
Tipuri de activitate ponderii,
creştere
%
2016 2015 % 2016 2015
1 2 3 4 5 6 7
Vânzarea produselor finite 53196 62060 85,7 94,4 97,8 -3,4

Comercializarea mărfurilor 800 953 83,9 1,4 1,5 -0,1

Prestarea serviciilor 2355 425 554,1 4,2 0,7 +3,5

Total venituri din vânzări 56351 63438 88,8 100,0 100,0 -

Din datele prezentate în tabelul 1.1 rezulta:


Comercializarea mărfurilor – 800 mii lei, s-a micşorat faţă de perioada corespunzătoare
a anului precedent cu 153 mii lei în valoare absolută, ori cu 16,1%.
Majorarea veniturilor din vânzări în ansamblu a adus la creşterea volumului de prestarea
serviciilor cu 554,1%. Cota acestui tip de activitate în perioada de gestiune a alcătuit 4,2% sau
cu 3,5% mai mare decât în perioada corespunzătoare a anului precedent. (servicii de
proiectarea și amenajări interioare – 1769 mii lei).
Societatea îşi desfăşoară activitatea pe mai multe pieţe. De aceea vom analiza veniturile
de vânzări în profilul zonelor pieţei de desfacere.

Structura veniturilor din vânzări pe segmente ale pieţei de desfacere:

Tabelul 1.3

Suma veniturilor din Ritmul de Ponderea, Devierea


Segmente ale pieţei de vânzări mii lei %
creştere ponderii,
desfacere %
2016 2015 2016 2015 %
1 2 3 4 5 6 7
Piaţa externă 12247 12657 96,8 21,7 20,0 +1,7

Piaţa internă 44104 50781 86,9 78,3 80,0 -1,7

Total venituri din vânzări 56351 63438 88,8 100,0 100,0 -

12
După cum se observă din datele tabelului 1.2. societatea îşi desfăşoară activitatea atât pe
piaţa internă, ponderea acestui segment este de 78,3%. cât şi pe cea externă 21,7%
Pentru desfăşurarea activităţii economice este foarte importantă capacitatea societății de a
genera venituri din vânzări suficiente pentru acoperirea consumurilor, cheltuielilor şi formarea
profitului.

CAPITOLUL II. ANALIZA PRIVIND OPTIMIZAREA STOCURILOR


DE MĂRFURI LA S.C. MOBEXPERT S.A.

2.1. Analiză privind organizarea și desfășurarea de acțiuni în sprijinul


cumpărării - vânzării

Problema stocurilor, atât ca activitate, cât și ca fenomen economic reprezintă tema de


permanente reflectări, analize și răspunsuri la multe din întrebările cărora, fie literatura de

13
specialitate, fie practica direct productivă, le-au dat de fiecare dată soluții mai mult sau mai putin
eficiente, cert însă este faptul că mai toți agenții economici încă se mai confruntă cu aspecte de
genul: mărfuri în stoc fără mișcare, cu mișcare lentă sau alte stări de manifestare care nu pot
genera efecte de prejudiciere a firmei de importante valori materiale și financiare.
Necesitatea de a administra stocurile, depozitele, amplasarea și conditiile adecvate de
depozitare a bunurilor, materialelor reprezintă un aspect important deoarece prin aceasta se poate
economisi mult timp și se pot minimaliza erorile în optimizarea utilizarii spatiului de depozitare,
precum și a faptului că, fiecare tip de stoc este păstrat tot timpul în condiții de depozitare corecte.

Stocurile LA S.C. MOBEXPERT S.A. pot fi privite din trei puncte de vedere:

1. din punct de vedere a flexibilităţii în planificarea achiziţiilor, al producţiei şi al


vânzărilor:
În acest context, societatea deșine 3 categorii de stocuri:
a) Stocuri de materii prime şi materiale care permit societății de a avea o mai mare supleţe în
politica sa de achiziţii şi, de asemenea, în lansarea seriilor de fabricaţie. Volumul acestora
depinde de producţia planificată. De caracterul sezonier al vânzărilor, de gradul de eficienţă a
realizării aprovizionării şi producţiei.

b) Stocuri de producţie în curs de execuţie – dau posibilitatea de a ameliora planificarea


producţiei deoarece, în absenţa sa, ar fi trebuit aşteptarea finalizarea operaţiei de transformare
înainte de a se trece la operaţiunea următoare. Volumul acestora este determinat de durata
procesului de producţie, astfel că optimizarea acestei categorii de stocuri se poate realiza prin
scăderea duratei ciclului de producţie sau de comercializare.

c) Stocuri de produse finite – oferă o mai mare flexibilitate în planificarea producţiei şi, de
asemenea, în organizarea vânzărilor. Volumul acestora este influenţat de volumul producţiei
şi de ritmul vânzărilor.

2. din punct de vedere a măsurării preventive a riscurilor:


În acest context la S.C. MOBEXPERT S.A. se ţine cont de nivelul stocurilor în mare măsură,
estimarea vânzărilor (sau cererilor din partea clienţilor) şi estimarea volumului de producţie.

14
Previziunea vânzărilor

Determinarea stocurilor
optime de produse finite
Planificarea producţiei

Determinarea stocurilor
optime în curs de execuţie

Determinarea stocurilor
optime de materii prime şi Planificarea
materiale aprovizionărilor

3. ca rezervă de speculaţie:
În anumite cazuri întreprinderile:
- exagerează în menţinerea unor stocuri de materii prime şi materiale înalte,
deoarece ele se tem, de exemplu, de o raritate de materii prime şi deci de un preţ
de achiziţie mai ridicat în perioadele ce urmează. În acest caz, întreprinderea
speculează cu o marjă beneficiară „la achiziţii”;
- accelerează scadenţele de fabricaţie şi acumulează stocuri de produse finite pentru
o ulterioară creştere de preţuri. Aceasta se realizează pe perioade scurte de timp.
În acest caz, întreprinderea speculează cu o marjă beneficiară „la vânzare”.
Asemenea situaţii conduc la constituirea unor stocuri, denumite „strategice”.

Pentru o mai bună gestiune a stocurilor este necesar de determinat două categorii de
stocuri:
 stocul de lucru – reprezintă necesarul de stoc la un moment dat şi depinde de volumul
producţiei şi de vânzări;
 stocul de siguranţă – este nivelul stocului necesar în cazul în care cererea efectivă este mai
mare decât cea previzionată sau aprovizionările se realizează cu întârziere.

Valoarea totală a stocurilor este dată de suma dintre stocurile de lucru şi stocurile de
siguranţă:
Total stocuri = stocuri de lucru + stocuri de siguranţă

Aplicarea calculului matricial, adaptată la necesităţile analizei activităţii economice, este


utilă şi eficientă. Ea se aplică în cazul existenţei unor relaţii funcţionale de produs sau raport
între fenomenul analizat şi factorii de acţiune.
Separarea acţiunii factorilor prin metoda calculului matricial ţine seama de ordinea de
intercauzalitate a factorilor, întărind principiile metodei substituirilor în lanţ.

15
În mod exemplificativ, aplicăm metoda calculului matricial la anliza cheltuielilor cu
materialele pe unitatea de producţie (m), pornind de la modelul:
n
m   csi  pi ,
i 1
în care:
- csi reprezintă consumul specific din materialul i pe unitate de producţie
- pi preţul de aprovizionare unitar, pe unitatea de măsură a meterialului.
Formăm matricea A care conţine pe prima linie norma de consum a materialelor (a 11, a12),
iar pe a doua linie consumurile specifice efective (a21, a22)
 a11 a12 
A=  
 a21 a22 
Aplicăm prin înmulţire matricea A la B care conţine în prima coloană preţurile de
aprovizionare unitare planificate (b11b12), iar în a doua coloană preţurile unitare planificate
(b21b22):
 b11 b12   c11 c12 
B=   C=  
 b21 b22   c21 c22 

Prin înmulţirea matricei A cu matricea B obţinem matricea C care conţine elemente


necesare stabilirii acţiunii factorilor, astfel:
- abaterea cheltuielilor materiale unitare:
m  m1  m0  c 22  c11
;
- acţiunea consumului specific:
m c s   C 21  C11
;
- acţiunea preţului de aprovizonare unitar:

m p   C 22  C 21
Metoda calculului matricial se poate aplica în toate domeniile analizei activităţii
economice, iar faptul că se poate uşor prelucra cu ajutorul calculatorului electornic îi conferă un
mare grad de detaliere, exactitate, operativitate şi eficienţă.
Respectarea ritmicităţii planificate a producţiei şi a livrării constituie o condiţie esenţială
a eficienţei activităţii economice.
Nu este suficient ca programul să fie îndeplinit din punct de vedere fizic şi valoric numai
pe total an sau trimestru, ci şi pe perioade mai mici (luni, decade, zileşi chiar ore).
Îndeplinirea ritmică a planului de producţie şi livrare este o condiţie obligatorie, ce
decurge din cerinţele obiective ale legii dezvoltării programice, proporţionale a economiei
naţionale şi este determinată de folosirea raţională şi completă a factorilor care participă la
procesul de producţie (forţă de muncă, mijloacele de muncă şi obiectele muncii).
Ritmicitatea producţiei şi a livrărilor face parte integrantă din organizarea ştiinţifică a
producţiei şi a muncii; ea are multiple repercusiuni atât asupra modului de îndeplinire a
programului de producţie, cât şi asupra indicatorilor calitativi ai activităţii economice.
Sarcina analizei constă în a sesiza modul de îndeplinire ritmică a programului de
producţie şi de livrare, cauzele care au determinat neritmicitatea, consecinţele economice ale
nerespectării ritmicităţii producţiei şi livrării şi în stabilirea măsurilor ce se impun pentru
asigurarea unei producţii ritmice.
Caracterizarea ritmicităţii producţiei şi livrărilor presupune folosirea următoarelor
procedee:

16
- metode grafice (graficul de producţie simplu şi cumulat);
- indici de îndeplinire a programului pe diviziuni de timp în cadrul unei perioade date
(orice abatere a indicilor de îndeplinire a programului pe diviziuni de timp faţă de valoarea
indicelui mediu, reflectă nerespectarea ritmicităţii programate);
- ponderea sarcinilor de program şi a realizărilor pe diviziuni de timp în cadrul unei
perioade date (orice abatere de la ponderea programată reflectă nerespectarea ritmicităţii);
- coeficienţii sintetici ai ritmicităţii (Kr) (orice abatere de la 1 sau 100 a mărimii acestor
coeficienţi reflectă nerespectarea ritmicităţii);
Pentru determinarea coeficienţilor sintetici ai ritmicităţii se folosesc următoarele relaţii:
1) Kr  100  g

în care:
g - reprezintă ponderile( programate şi efective) de diviziuni de timp
1 2
2) Kr  1 
2 x
  xj  x 
în care:
x - reprezintă producţia medie pe subdiviziuni de timp;
x - reprezintă valorile efective pe diviziuni de timp;
j - reprezintă diviziunea de timp;

3) Kr  1 
pr
în care:
 - reprezintă suma abaterilor negative( a nerealizărilor faţă de plan);

4) Valoarea producţiei executate în contul ritmului planificat


Kr 
Valoarea producţiei recalculate la ritm planificat

Prezentarea metodologiei de analiză a ritmicităţii producţiei (tabelul nr.2.1), pentru anul


2016:

Se constată că la nivelul anului, programul de producţie s-a realizat şi depăşit în proporţie


de 110%, dar în cadrul celor patru trimestre sarcinile nu s-au realizat ritmic.
Din analiza indicilor de îndeplinire a programului, pe total an şi pe trimestre, rezultă că
activitatea s-a desfăşurat în asalt, în trimestrul IV, obţinându-se cea mai însemnată depăşire a
programului.
Urmărind acelaşi aspect, pe baza ponderilor programate şi efective pe trimestre, rezultă că
în primele trimestre nu s-au respectat sarcinile( ponderile efective fiind mai mici decât cele
programate), în timp ce în trimestrul IV s-a realizat o modificare sensibilă( 27,5 > 20%),
reflectând o activitate neritmică, în asalt.
Aceleaşi aspecte ale ritmicităţii producţiei sunt evidenţiate şi de valoarea coeficienţilor
sintetici, aşa cum rezultă din calcule:

Tabelul
2.1.

17
Valoarea Valoarea
Valoarea
producţiei Structura produc
Abateri produc
marfă fabricată producţiei Modifi ţiei
faţă de ţiei
(mii lei) carea (recalcu
Diviziuni pro executate
%I  produc lată) la
de timp gram Pro în contul
Pro   ţiei ritmicita
Efectiv Q Efectiv ritmului
gram gram  g  te
Q   Q  e   g   g1  progra
program
pr pr
mat
mata
Trimestrul 180 188 100 28,5
104,5 X 30 1,5 198 000 188 100
I 000
168
Trimestrul
000 171600 102,1 X 28 26,0 2,0 184 800 171 600
al –II-lea
1320
-13 200
Trimestrul 00 118 800
118 800 90,0 22 18,0 4,0 145 000
al-III-lea

Trimestrul 120
181500 151,25 X 20 27,5 7,5 132 000 132 000
al-IV-lea 000
600
Total an 660 000 110,0 -13 200 100 100,0 15,0 660 000 610 500
000

1) Kr  100  g  100  15  85%

x  x 
1 2 1
2) Kr  1  j j  1 
2x 2  165000

 188100  165000 2  171600  165000  118100  165000 2  181500  165000 2 

 0,835 respectiv 83,5%

 13200
3) Kr  1  pl  1  60000  0,978; respectiv 97,8%

610500
4) Kr   0,925;92,5%
660000

Deci, prin toate modalităţile de calcul, mărimea coeficienţilor sintetici este subunitară
(mai mică decât 1 sau 100), reflectând nerespectarea ritmicităţii; diferenţa valorică a acestor
coeficienţi s-a datorat modalităţilor diferite de calcul ( ponderile programate, ritmul mediu,
nerealizările faţă de program etc.)
Realizarea producţiei în asalt creează o serie de consecinţe economice asupra activităţii
economice a întreprinderii analizate, printre care:
- creşterea stocurilor de produse finite la sfârşitul perioadei, ceea ce va determina
nerealizarea programului producţiei marfă vândută şi încasată şi, deci a programului de profit;
- folosirea ineficientă a forţei de muncă, a fondurilor fixe cu repercusiuni directe şi
indirecte asupra programului producţiei (cantitativ şi calitativ) şi asupra costurilor de producţie;
- creşterea nejustificată a stocurilor de producţie neterminată, respectiv a stocurilor de

18
producţie nerealizată, ceea ce se va repercuta asupra raportului static şi dinamic dintre indicatorii
de volum;
-înrăutăţirea calităţii producţiei, deoarece orice activitate în aslt este afectată din punct de
vedere calitativ;
-determină imobilizări de mijloace circulante, ca urmare a încetinirii vitezei de rotaţie a
mijloacelor circulante (în stadiul aprovizionării, producţiei, livrării) etc.
Cauzele activităţii neritmice pot fi legate de factorii procesului de producţie (forţa de
muncă, mijloacele de muncă şi obiectele muncii), asfel;
- neasigurarea întreprinderii la timp cu forţa de muncă necesară şi corespunzătoare, cu
mijloacele de muncă şi obiectele muncii necesare desfăşurării normale a procesului de producţie;
- neîndeplinirea la termenele programate a obiectivelor de investiţii;
- nerealizarea în termen a parametrilor proiectaţi la noile capacităţi de producţie;
- fundamentarea necorespunzătoare a programului de producţie şi de livrări, deficienţe în
programarea producţiei etc.
Consecinţele economice ale neritmicităţii producţiei impun luarea unor măsuri ce au la
bază cauzele care au fost stabilite în urma anlizei, cum ar fi:
- aprovizionarea la termen şi în cantităţile necesare cu materii prime, materiale, piese de
schimb, combustibil etc.
- asigurarea întrprinderii cu forţă de muncă şi mijloacele de muncă necesare îndeplinirii
sarcinilor de producţie şi utilizarea raţională a acestora;
- asigurarea condiţiilor tehnico-organizatorice privind programarea raţională a producţiei
etc.
Ritmicitatea livrărilor şi a încasărilor (care poate fi caracterizată cu ajutorul aceloraşi
procedee) este dependentă de ritmicitatea fabricării producţiei, precum şi de o serie de factori
specifici livrărilor (condiţii de sortare, ambalare, expediere, transport etc.).
Respectarea şi asigurarea unei producţii ritmice, alături de îndeplinirea programului pe
sortimente şi îmbunătăţirea calităţii producţiei, sunt condiţii necesare unei activităţi eficiente.

Pentru caracterizarea calităţii produselor se folosesc o serie de modalităţi (procedee), cum


:
a. coeficientul echivalenţei tehnice sau al parametrului unic prin care însuşirile calitative
ale unui produs sunt reduse la una singură, aceea care interesează pe beneficiar.
b. coeficientul de exploatare sau al punctajului, care se utilizeazâ în cazul produselor
complexe şi presupune următoarele etape:
- stabilirea listei însuşirilor calitative ale produsului;
- definirea ordinei de importanţă a fiecărei însuşiri;
- aprecierea fiecarei însuşiri cu un anumit număr de puncte;
- stabilirea coeficientului de exploatare sau a punctajului (totalizarea se face prin ponderare)
conform relaţiei:

K
 g î ;
100
în care:
g- ponderea fiecărei însuşiri calitative;
î- însuşirea calitativă (numărul de puncte).

c. coeficientul calităţii medii, în cazul produselor diferenţiate pe calitate, care se


determină după următoarea relaţie:

K
 q  k sauK   g  k ;
q 100
în care:

19
q- cantitatea din fiecare calitate;
g- ponderea calităţii în totalul producţiei;
k- cifra care indică calitatea (I, II, III, etc.) sau coeficientul de echivalentă.

Ilustrarea metodologiei de analiză ( tabelul nr.2.)

Tabelul 2.2.
Structura
Cantitate mii buc
producţiei
Cantitate
Pret de Indice de Valori mil. lei
Nr Clasa de echivalentă
vânz lei/ echiv.
Crt calitatea
Prev Real Prev Real buc Ie
Prev Real Prev Real

1. Calitatea I 25000 30000 50 50 5000 1 25000 30000 75000 150000

2. Calitatea II 15000 24000 30 40 4000 0,8 12000 19200 60000 96000

3. CalitateaIII 10000 6000 20 10 3000 0,6 6000 3600 60000 18000

4. TOTAL 50000 60000 100 100 X X 43000 52800 195000 264000

K0 
 25000  1  15000  2  10000  3 
50000

25000  30000  30000 85000


   1,7 sau
50000 50000

 50  1   30  2   20  3  170  1,7
100 100

K1 
 30000  1   24000  2   6000  3 
60000

30000  48000  18000 96000


   1,6 sau
60000 60000


 50  1   40  2  10  3  160  1,6
100 100

Deci, K 1  K 0 şi reflectă o îmbunătăţire a calităţii producţiei, ilustrată de apropierea de 1


a coeficientului mediu de calitate efectiv, ca urmare a modificării structurii pe calităţi a acestui
produs:

 K0   1,7 
  100   100     100  100  6,25% ;
 K1   1,6 

20
d. O altă posibilitate de determinare a coeficientului mediu de calitate consta în
transformarea produselor de calităţi inferioare în produse de calitatea I cu ajutorul indicilor de
echivalenţă ( I e ).
Mărimea coeficientului de calitate indică ponderea calităţii I în totalul producţiei,
îmbunătăţirea calităţii este ilustrată de apropierea coeficientului de calitate de 1 (calitatea I).

K 
q  I
i ci
sau K 
g i  I ci
q i 100

Luînd datele din tabel obţinem:

43000
K0   0,860 ;
50000

52,8
K1   0,880 ;
60000

K1  K 0 înseamnă o îmbunătăţire a calităţii producţiei.

0,88
IK   100  102,3%
0,86
e. Pentru a urmări situaţia calităţii la mai multe produse împărţite în clasa de calitate se foloseşte
coeficientul mediu generalizat  K  , care se determină după relaţia:
K   g  k,
în care:
g- reprezintă structura populaţiei;
k- coeficientul mediu de calitate pe produs.
Pentru ilustrarea metodologiei se prezintă exemplul din tabelul 3:
K 1  K pl  1,47  1,62  0,15 (favorabil), din care datorită:

- modificării structurii producţiei:

g   g1  k pl   g pl  k pl  1,66  1,62  0,04 (nevaforabil);

- modificării coeficientului mediu de calitate pe produs:

K   g 1  K 1   g1  K pl  1,47  1,66  0,19;

g  K  0,04  ( 0,19)  0,15

Tabelul 2.3.
Structura Coeficient mediu
Determinarea coeficientului mediu generalizat de
Denumirea productiei de calitate pe
calitate
produsului (g) produs (k)
Plan Efectiv Plan Efectiv Plan Efectiv Recalculat
40  1,8 50  1,5 50  1,8
A 40 50 1,8 1,5  0,75  0,90
100  0,72 100 100
30  1,6 30  1,2 30  1,6
B 30 30 1,6 1,2  0,48  0,36  0,48
100 100 100

21
30  1,4 20  1,8 20  1,4
C 30 20 1,4 1,8  0,42  0,36  0,28
100 100 100
Total 100 100 x x 1,62 1,47 1,66

Rezultă că îmbunătăţirea calităţii producţiei (nivelul efectiv al coefcientului mediu


generalizat de calitate s-a apropiat de 1, adică de calitatea I) a fost determinată de modificarea
coeficientului de calitate pe produs (-0,19). Modificarea structurii populaţiei a determinat o
înrăutaţire a calităţii producţiei (+0,04), ca urmare a faptului că a crescut ponderea produsului A,
al cărui coeficient indică o calitate mai mică decât media (1,8> 1,62) şi a scăzut ponderea la
produsul C, a cărui calitate este mai bună (1,4< 1,62).

f. Procedeul preţului mediu. În cazul în care preţurile sunt diferenţiate pe calităţi, creşterea
preţului mediu este rezultatul modoficării structurii producţiei în favoarea produselor de calitate
superioară al caror preţ de producţie este mai mare.
Modelul preţului mediu este:

p g p

p
q  p
i i

Q i

în care:
g- reprezintă ponderea produselor pe calităţi în totalul producţiei;
p- preţ de producţie pe clasa de calitate.
q- cantitatea de producţie pe clase de calitate folosind datele din tabelul 2.17, obţinem:
195000
p0   3900lei / bucata
50000

264000
p1   4400lei / bucata
60000

p1
Ip   112,8%
p0
Deci p1  p0 ceea ce înseamnă o îmbunătăţire a calităţii producţiei.

2.2. Analiză privind gestiunea stocurilor de mărfuri pentru valorificare

Se pune întrebarea: Care este stocul necesar pentru evitarea fluctuatiilor intr-o anumita
perioada de timp, la o probabilitate dorita a disponibilitatii in stoc?
Graficele de mai jos redau situatia a 2 articole pentru care se previzioneaza aceeasi
evolutie a cererii viitoare. Cu toate acestea, se poate observa in exemplul din fig. nr.1 ca in
trecut, cererea a avut o fluctuatie destul de mare, asa-numita „Cerere aleatoare”, spre deosebire
de exemplul din fig. nr.2, unde cererea a fost constanta.
Pentru articolul cu cerere aleatoare avem urmatorii factori de influenta care ne vor ajuta
sa determinam corect stocul necesar:

22
 presupunem ca intervalul de livrare, adica momentul din care este plasata comanda de
aprovizionare pentru acest articol si momentul in care produsul va fi efectiv primit de la
furnizor, este de 15 zile
 de asemenea, frecventa aprovizionarii, adica intervalul de timp dintre doua aprovizionari,
este tot de 15 zile
 ceea ce rezulta intr-o perioada de planificare, adica intervalul de livrare de la furnizor
plus frecventa comenzilor de aprovizionare, de 30 de zile
 conform prognozei, se estimeaza ca se vor vinde 110 articole pentru care dorim sa
atingem un nivel de 99% de onorare a acestora, adica factorul „Probabilitatea disponibilitatii in
stoc”
 luand in calcul toti acesti factori, vom obtine o cantitate de stoc ideala de 158 articole.

Fig.nr.1

Ce se intampla insa in cazul in care cererea este constanta? Stim ca pentru acest articol se
previzioneaza aceeasi cerere viitoare, de 110 articole, iar factorii de influenta vor fi aceeasi:
 interval de livrare de 15 zile,
 frecventa de aprovizionare de 15 zile,
 perioada de planificare de 30 de zile
 nivel de onorare a comenzilor de 99%
 ceea ce rezulta intr-o cantitate de stoc ideala de 119 articole.

De ce mai putin decat in exemplul anterior? Pentru ca cererea este constanta.

Fig. nr.2

23
Riscul de a ajunge intr-una dintre situatiile descrise anterior poate fi diminuat semnificativ cu
ajutorul unei solutii de planificare si optimizare a stocurilor. In plus, exista numeroase alte
motive pentru care un astfel de sistem este potrivit, in special in conditiile economice actuale:
 In primul rand, costurile generate de transportul, gestionarea si manipularea marfurilor
sunt extrem de ridicate, iar acest sistem este capabil sa le controleze astfel incat afacerea
sa fie in continuare competitiva
 In al doilea rand, clientii vor dori sa primeasca produsele cerute in cel mai scurt timp, de
aceea o solutie prin care se pot satisface cererile fara a stoca marfa in exces
 Iar in treilea rand, exista prea multe variabile care pot sa influenteze stocurile si cererea
de la clienti, motiv pentru care prezint un sistem care le ia in calcul pe toate in mod
automat. (fig. nr,3)

Fig. nr,3

Un sistem de optimizare a stocurilor are rolul de a previziona, planifica si determina


cantitatea optima de marfa, necesara pentru acoperirea cu succes a comenzilor de vanzare.
Acesta se remarca prin capacitatea sa de recuperare a investitiei intr-un timp scurt, oferind
beneficii atat pentru companie, cat si pentru angajati si clienti.
Marfurile reprezinta o imobilizare de capital. Atata timp cât acestea stau în depozit, nu fac
altceva decat sa genereze costuri din ce în ce mai mari, ajungand de multe ori să îsi piardă din
valoare.
Sistemul de optimizare a stocurilor:
 Ajuta să stocheze cantitatea optimă de marfă, ceea ce inseamnă ca se poate evita atat
situatiile de suprastoc, în care apar cheltuieli mari de depozitare, cât și cele de substoc,
care pot să ducă la scaderea vânzarilor;
 Ia în calcul toate variabilele care ar putea influenta marimea cererii, precum sezonalitatea
sau trendurile, astfel încât stocurile să fie permanent corelate cu vânzarile;
 Analizează stocurile în exces și cele lipsă și ofera rapoarte intuitive care ajută sa se ia
cele mai bune decizii pentru afacere.
Satisfacerea cerințelor clientilor se poate dovedi o misiune foarte dificilă, pentru ca
presupune capacitatea de a le oferi exact produsele pe care și le doresc, atunci când și le doresc.
În lipsa unui sistem eficient de previzionare a cererilor acestora, ar trebui să se gasească tot
timpul pe stoc cantitați cât mai mari de marfă, astfel încât sa se poată acoperii cu succes
comenzile pe care le plasează.
Implementand însă o solutie de optimizare a stocurilor, se reușește multumirea clienților fara
costuri mari:

24
 Pe baza comenzilor de client anterioare, este previzionata cererea viitoare, iar pornind de
la aceasta, sistemul calculeaza zilnic cantitatea de marfă necesară pentru a o acoperi;
 Pentru ca este integrat cu sistemul ERP, toate ordinele de transfer sau de achizitie sunt
transmise in mod automat catre acesta pentru a fi procesate în cel mai scurt timp, ceea ce
face ca livrarea să se poată realiza mai rapid.
In general, angajații responsabili cu aprovizionarea trebuie să verifice zilnic stocurile a mii de
produse, să seteze cantitatile minime și maxime sau stocurile de sigurantă pentru fiecare in parte
și să stabilească sursele de unde vor fi procurate mărfurile necesare pentru acoperirea comenzilor
de client. Aceste activități sunt de durată, iar în conditiile în care sunt realizate manual pot fi
extrem de neproductive și consumatoare de timp. Sistemul de planificare și optimizare a
stocurilor este util pentru că:
 Oferă modalități facile de verificare a stocurilor unui numar mare de produse, prin
gruparea acestora în funcție de anumite caracteristici comune;
 Permite programarea verificărilor pe fiecare grup în parte și setarea de alerte care să îi
avertizeze atunci când trebuie să verifice un anumit grup;
 Oferă în mod automat sugestii de reaprovizionare: fie transfer din alta locatie, fie
achizitie de la furnizor, pe care utilizatorul le poate accepta sau ignora.

Avantajele şi dezavantajele deţinerii unui nivel excesiv de stocuri.

Avantaje Dezavantaje
Rabaturi acordate de furnizori clienţilor Apariţie stocurilor învechite, deteriorarea
pentru cumpărarea unor anumite cantităţi de acestora
stocuri
Speculaţii cu stocuri în perioade de inflaţie Creşterea costurilor de deţinere (de
depozitare)
Creşterea veniturilor din vânzări ca urmare: a Apariţia costului de oportunitate (rata
apariţiei unor comenzi suplimentare, dobânzii la plasamente pe termen scurt)
creşterea cererii la produse pe piaţă,
descoperirea de noi pieţe
Dobânzi plătite în cazul cumpărării stocurilor
pe credit

2.3. Analiză privind desfășurarea activităților de gestiune și control


asupra stocurilor de mărfuri ale întreprinderii

Deoarece valoarea stocurilor reprezintă o investiţie principală a societății în active


curente, se pune problema optimizării (diminuării) acestei investiţii fără a afecta volumul
vânzărilor ţinând cont de anumite condiţii specifice: în dependenţă de domeniu de activitate de
durata procesului de producţie, uşurinţa în realizarea aprovizionării, etc.

Din practica societătii s-a stabilit că există un raport specific între vânzări şi nivelul
stocurilor de resurse materiale. Pornind de la acest raport se pot identifica 3 politici de gestiune a
ciclului de exploatare cu efecte diferite asupra rezultatului financiar:

25
Politica agresivă - Această politică presupune obţinerea unei rentabilităţi înalte cu preţul
unor riscuri mari legate de stoc, de lipsa de lichidităţi şi de insolvabilitatea societății.
Creşterea rentabilităţii, în acest caz, va fi favorizată de reducerea cheltuielilor de depozitare,
de reducerea pierderilor legate de deteriorarea fizică şi/sau uzura morală a acestora. În acelaşi
timp, creşte riscul de afaceri sau de blocaj al procesului de producţie din cauza lipsei de
stocuri, creşte probabilitatea pierderii vânzărilor.

Avantajele şi dezavantajele deţinerii unui nivel minim de stocuri.

Avantaje Dezavantaje
Evitarea stocurilor învechite, deteriorarea Pierderea unor oportunităţi în afaceri
acestora şi a imobilizărilor de resurse
financiare
Reducerea costurilor de deţinere (de Apariţia riscului întreruperii procesului de
depozitare) producţie
Obţinerea unor venituri din dobânzi în urma Creşterea costurilor de aprovizionare
plasării excedentului de trezorerie în
plasamente pe termen scurt
Rabaturi acordate de furnizori clienţilor pentru Pierderi de vânzări
cumpărarea unor anumite cantităţi de stocuri

Politica defensivă – Propune obţinerea unui nivel de produse şi servicii prin deţinerea unor
stocuri înalte. Prin această politică se elimină riscul de întrerupere a procesului de producţie,
dar rentabilitatea poate să scadă ca urmare a creşterii cheltuielilor de depozitare, apare riscul
legat de necompetitivitatea produselor şi, prin urmare, apariţia stocurilor de produse finite.

Politica echilibrată – Presupune asigurarea ritmică a activităţii întreprinderii prin crearea


unui stoc optim, nivelul căruia să înregistreze un nivel al costurilor totale minime.

În acest context, este necesar de caracterizat tipurile de costuri (cheltuieli) ce se înregistrează în


cadrul societății:
 Costuri de deţinere sau de păstrare (holding cost) includ în sine următoarele tipuri de
costuri (cheltuieli):
- privind păstrarea;
- întreţinerea personalului de deservire a depozitelor;
- privind inventarierea, ţinerea evidenţei continue a stocurilor;
- privind asigurarea (furt, incendiu, etc.);
- privind dobânzile aferente capitalului investit (costul mediu ponderat al
capitalului),
- privind deteriorarea şi învechirea fizică şi morală, etc.
 Costuri de comandă sau aprovizionare (ordering cost) cuprind ansamblul costurilor ce
apar la realizarea unei comenzi, cum ar fi:
- cheltuieli administrative ale secţiei de achiziţii, contabilităţii şi secţiei de primire a
materialelor;
- cheltuieli de transport;
- cheltuieli de telefon, plata anumitor facturi, etc.
 Costuri aferente lipsei de stocuri sau costuri de ruptură (shortage cost). Evitarea
acestor tipuri de costuri (cheltuieli) deseori se consideră drept cauza principală a păstrării
stocurilor. În această categorie de costuri se includ:

26
- pierderea marjei de contribuţie din cauza scăderii nivelului vânzărilor ca urmare a
întreruperii procesului de fabricaţie sau a imposibilităţii de deservire a unui client
imediat şi la timp;
- pierderea vânzărilor viitoare din cauza pierderii posibile a clienţilor;
- pierderea prestigiului şi respectului din partea clienţilor (goowill);
- stoparea procesului de producţie din cauza insuficienţei stocurilor de producţie
neterminată sau a materiilor prime;
- cheltuieli suplimentare legate de achiziţii urgente, de obicei în volum mic cu
preţuri înalte, etc.

Pentru ca S.C. MOBEXPERT S.A. să fie asigurată în orice moment cu necesarul optim
de stocuri, este necesară o gestiune eficientă a acestora, un control frecvent asupra lor. Se cunosc
o serie de metode de gestiune a stocurilor, în funcţie de condiţiile specifice luate în calcul.

Metoda clasică sau Modelul Wilson - Whitin de optimizare a stocurilor

Acest model oferă un instrument de optimizare a mărimii stocurilor şi porneşte de la


identificarea costului total de formare a stocurilor, care se doreşte minim în condiţiile
maximizării rentabilităţii activităţii de exploatare.
Metoda respectivă poate fi utilizată doar într-un mediu economic cert, unde:
- costurile de comandă şi de depozitare sunt cunoscute cu certitudine;
- consumul de materii prime, producţia sau cererea de produse finite este, de
asemenea, cunoscută cu certitudine astfel încât rupturile pot fi perfect evitate şi
că costurile de ruptură (stocurile de siguranţă) sunt inexistente.

După cum am precizat, deţinerea unei anumite cantităţi de stocuri de materii prime şi materiale
generează costuri de deţinere (CD) a căror valoare este direct proporţională cu cantitatea de
stocuri. Reînnoirea stocurilor presupune însă costuri suplimentare numite costuri de comandă
(CC), al căror nivel total (pe parcursul unei anumite perioade) este invers proporţional cu
mărimea stocului. Astfel, se poate calcula un cost total aferent stocului deţinut (CTS):
CTS = CD + CC
Deoarece o componentă a costului total creşte o dată cu creşterea mărimii stocului, iar
cealaltă scade în aceleaşi condiţii, se pune problema determinării unei cantităţi a stocului pentru
CDS este minim – această cantitate optimă este notată EOQ (Economic Order Quantaty
model).

Chelt. total

Chelt de deţinere
Chelt. de deţinere
şi aprovizionare
Exemplu: Se cunoaşte următoarea informaţie privind costurile de deţinere şi de comandă

Chelt de aprovizionare
27 Mărimea stocului
Stoc optim
(aprovizionare) la întreprinderea analizată:

Q CD CC CTS
40 216 2400 2616
80 432 1200 1632
120 648 800 1448
160 864 600 1464
200 1080 480 1560
240 1296 400 1696
280 1512 342,86 1854,86
320 1728 300 2028
Minim CTS 1448

Deoarece întreprinderea urmăreşte minimizarea costurilor totale aferente stocurilor, cantitatea


optimă de comandat este aproximativ de 120 unităţi fizice, pentru care CTS este minim egal cu
1448 unităţi monetare.

 Costul de deţinere se determină ca produsul dintre cantitatea medie a stocului (Q/2),


costul de depozitare al unei unităţi de stoc pe o unitate de timp (cd) şi intervalul
considerat (t):
CD = (Q/2)*cd*t
 Costul de comandă se determină ca produsul între numărul de aprovizionări anuale
(determinat ca raport între necesarul anual de aprovizionări (N) şi cantitatea stocului (Q))
şi costul de realizare a unei comenzi (cc):
CC= (N/Q)*cc
 Costul total este o funcţie de cantitatea stocului
CTS = (Q/2)*cd*t + (N/Q)*cc

- realizând calculele matematice, deducem că: Q=EOQ= stocul optim

2 * N * Ca
S optim 
Pa * Cd
numărul de aprovizionări într-un an se va calcula:

N
n
S optim
Metoda de gestiune ABC

Modelul de analiză ABC permite divizarea stocurilor de mărfuri şi materiale pe categorii


de importanţă a acestora pentru întreprindere. La utilizarea modelului ABC pentru controlul
stocurilor privind nivelul de achiziţii, tipurile de materii prime se divizează pe grupe ţinând cont
de:
- valoarea stocului faţă de nivelul total de achiziţionare a acestora;
- valoarea stocurilor incluse în procesul de producţie;
- influenţele negative a inexistenţei stocurilor pentru realizarea ciclului operaţional, etc.
În categoria „A” se includ cele mai scumpe tipuri de stocuri, care au o perioadă
îndelungată de aprovizionare. Aceste stocuri cer o permanentă monitorizare, deoarece au o
influenţă majoră asupra rezultatului financiar (în caz când nu sunt suficiente) şi asupra realizării
procesului de producţie. În practică, s-a constatat că ponderea acestor stocuri în totalul stocurilor
existente este de aproximativ 10%, iar valoarea lor constituie circa 70% din valoarea totală a
stocurilor. Nivelul stocurilor din această categorie este determinat, de regulă, prin modelul EOQ

28
şi necesită o verificare săptămânală.
În categoria „B” se includ elementele mai puţin importante atât numeric, cât şi valoric,
ponderea lor în total stocuri de materii prime şi materiale fiind de 20%. Stocul din această
categorie se supun controlului, de obicei, o dată în lună.
În categoria „C” se includ celelalte elemente ale stocurilor de mărfuri şi materiale, care
au o valoare mică şi care nu au rol semnificativ la formarea rezultatelor financiare şi la realizarea
ciclului operaţional. Aprovizionarea se poate realiza o singură dată în cantitatea necesarului
anual, iar controlul asupra acestora se efectuează semestrial. Ponderea acestor stocuri în totalul
stocurilor existente este de aproximativ 70%, iar valoarea lor constituie circa 10% din valoarea
totală a stocurilor.

CLASA PONDEREA NUMERICĂ PONDEREA VALORICĂ


A 10 70
B 20 20
C 70 10

Metoda celor două recipiente


Această metodă presupune aranjarea elementelor din stoc în două recipiente: unul este
considerat stocul curent, celălalt – stoc de siguranţă. Când primul recipient se goleşte, se face o
nouă comandă şi se trece la folosirea elementelor din cel de-al doilea recipient. Se utilizează
această metodă la întreprinderile care realizează vânzări cu amănuntul sau întreprinderi de
producţie unde elementele stocurilor sunt mărunte.

Metoda liniei roşii


Elementele din stoc sunt aşezate într-un vas de sticlă pe care se desenează o linie roţie.
Când nivelul stocului ajunge la această linie, devine necesară efectuarea unei noi comenzi în
aprovizionare. Utilizarea metodei este eficientă în cazul întreprinderilor din industria alimentară.

Metoda KANBAN
sau metoda stocului zero sau metoda de producţie în flux continuu. Această metodă prevede ca
întreprinderea să deţină un stoc minimal, iar aprovizionarea să se facă în mod continuu. Pentru ca
această metodă să fie eficientă este necesar să existe o coordonare excelentă între întreprinderi şi
furnizori.

S.C. MOBEXPERT S.A. folosește metoda clasică sau modelul Wilson - Whitin de optimizare
a stocurilor.

2.4. Analiză privind constituirea de stocuri în raport cu cerințele


utilizatorilor

A. din punct de vedere al producţiei stocurile de resurse vizează:


a) cel de materii prime şi materiale destinat consumului unităţilor de producţie; este vorba
de stocul de producţie, stoc în amonte;
b) cel de produse finite, destinate livrării către beneficiari; este vorba de stocul de desfacere,
stoc în aval;
c) cel destinat asigurării funcţionării continue a unor maşini sau a unor linii de fabricaţie;
este vorba de stocul interoperaţional.
Ponderea cea mai mare o deţine stocul de producţie.

29
B. din punct de vedere al rolului jucat pe plan economic stocurile pot fi:
a) stocuri cu rol de regulator- au ca rol reglarea fluxurilor de intrare şi de ieşire ale
produselor între două stadii succesive ale procesului tehnologic;
b) stocuri cu rol strategic- sunt formate din resurse materiale (piese sau subansamble)
acumulate in volum mare in momentul in care se considera ca pretul de achizitie este cel
mai favorabil, iar in viitor acesta va avea o tendinta de crestere . Eficienta acestor stocuri
este data de diferenta dintre pretul de achizitie si cel in vigoare in momentul consumului
resurselor materiale din stoc.
c) stocuri speculative; sunt mai puţin legate de activitatea agenţilor economici şi se referă
în general la produse şi materiale rare, a căror valoare nu este fluctuantă. Aceste stocuri
numite si de conjunctura sunt constituibile in scopul evitarii penuriei de resurse la
consumatori pe perioada cand este prevazuta incetarea livrarii acestora de la furnizor, ca
intrarii in modernizare, remont etc.
C. din punct de vedere al modului de depozitare, care ţine seama şi de unele proprietăţi fizico-
chimice ale elementelor avem:
 produse periculoase, voluminoase, fragile etc.
D. din punct de vedere al modului de gestionare avem:
a) stocuri cu gestiune normală;
b) stocuri cu “afectare directă” (comandate special pentru o anume comandă);
c) stocuri “fără gestiune” (din magaziile intermediare, cu o supraveghere globală);
d) stocuri de produse consumabile;
E. din punct de vedere al caracteristicilor formării şi destinaţiei lor stocurile pot fi:

- stoc curent; stoc de siguranţă; stocul in curs de transport; stoc de pregătire sau de condiţionare;
stoc pentru transport intern; stoc de iarnă;
Stocul curent reprezinta cantitatea de materiale necesare pentru asigurarea procesului de
productie intre doua aprovizionari consecutive. Marimea sa este este deteminata de consumul
mediu zilnic si de intervalul de timp dintre doua aprovizionari succesive. Stocul curent este o
marime dinamica care inregistreaza un nivel maxim la data cand se primeste un lot de livrare de
la furnizori; nivelul minim se inregistreaza la incheierea intervalului dintre doua aprovizionari
succesive, prin trecerea in consum a ultimelor cantitati aflate in stoc. Pentru desfasurarea
continua a procesului de productie este necesar ca atunci cand stocul curent atinge nivelul minim
sa soseasca o noua comanda. In cazul in care furnizorul nu respecta termenele de livrare, lotul de
livrare nu corespunde cantitativ sau calitativ sau ritmul consumului a fost mai rapid decat cel
estimat, stocul curent nu poate fi reantregit in momentul atingerii nivelului minim, iar procesul
de productie poate inregistra intreruperi. Pentru a evita aceasta situatie se formeaza un stoc de
siguranta.
Stocul de siguranta reprezinta cantitatea de materiale necesara pentru asigurarea
continuitatii consumului in cazul eventualelor intreruperi in aprovizionare, ca urmare a unor
neregularitati in procesul de productie al furnizorului sau in transport, precum si in cazul in care
a crescut consumul mediu zilnic, stocul curent fiind epuizat mai repede.
Stocul de siguranta se modifica in timp, in functie de natura si structura productiei,
particularitatile tehnologiei de fabricatie, conditiile de aprovizionare, el constituindu-se
diferentiat pe fiecare tip de materie prima, material, semifabricat.
Formarea acestuia depinde de nivelul si evolutia cererilor pentru consum, ritmul
livrarilor de la furnizori, timpul de transport si cel de comanda care, in activitatea practica nu
sunt intotdeauna constanti. Formarea stocului de siguranta se practica si sistemul activitatii de
vanzare, pentru satisfacerea cererii clientilor si onorarea lor prompta.
Stocul in curs de transport reprezinta cantitatea de resurse materiale in mijloacele de
transport pe timpul deplasarii acestora de la furnizori la depozitele destinatarilor. Acest tip de
stoc care se mai numeste si stoc ,,de tranzit ‘’, poate fi mai mare sau mai mic, in functie de
distanta si de mijlocul de transport folosit in deplasarea materialelor. Asemenea stocuri se

30
creeaza si in interiorul firmei, cu deosebire in cazul celor care au subunitati componenete
dispersate teritorial (filiale, sectii etc.). Acest tip de stoc este util pentru reintregirea stocului
curent si este la nivelul cantitatii de materiale comandate.
Stocul de conditionare sau de pregatire cuprinde cantitatea de materiale necesara pentru
asigurarea continuitatii procesului de productie in cazul eventualelor stationari ale materialelor
inainte de a fi introduse in productie in scopul efectuarii unor operatii de conditionare impuse de
procesul tehnologic.
El cuprinde acele materiale care se acumuleaza si se afla stationate o perioada de timp in
locuri special amenajate, in vederea aducerii lor, prin operatii de conditionare, la parametrii
necesari normelor tehnologice (ex. varul - pentru stins, lemnul – pentru uscat). De obicei
operatiile de conditionare se executa la producatori – furnizori, acestia fiind obligati sa livreze
marfa la parametrii calitativi prevazuti in standardele si normele tehnologice stabilite prin
incheiere de contracte economice. Dupa conditionare materialele se trec in stocul curent pentru
utilizare pe destinatiile de consum prevazute.
Stocul pentru transport intern reprezinta cantitatea de resurse materiale necesara pentru
asigurarea continuitatii procesului economic in cazul in care sunt necesare transporturi de la un
depozit central la punctele de consum. Aceste resurse materiale se acumuleaza in depozitele si
magaziile centrelor de consum in scopul acoperirii cererilor pentru consum pe durata eliberarii si
transportului materialelor de la depozitul central la destinatile de folosire.
Situatia este specifica atat firmelor care au in structura mai multe centre care consuma
aceleasi resurse si sunt alimentate alternativ de la un depozit central cat si firmelor care au centre
de consum amplasate la distante relativ mari fata de depozitul central. Chiar daca au un rol
important in desfasurarea eficienta activitatii unei firme totusi aceste stocuri nu pot fi constituite
ca o marime distincta fata de stocul curent. Formarea separata de acesta amplifica volumul
stocurilor, implicit capitalul circulant si scade astfel eficienta in utilizarea fondurilor firmei.
Printr-o esalonare rationala, cantitativa si in timp, a stocului curent pe punctele de consum se
poate preveni situatia de mai sus. Apare insa si situatia de formare a stocurilor dierct la
depozitele centrelor dispersate teritorial.
Unele stocuri sunt constituite si pentru a determina o stare de monopol ; in situatia in care
o firma cumpara intreaga cantitate disponibila dintr-o anumita structura, de la toti furnizorii,
acesta se situeaza pe pozitia de monopol, determinand pe toti ceilalti agenti economici sa-si
adapteze structura productiei la disponibilitatile altor categorii de resurse materiale. In aceasta
situatie se contureaza si perspectiva fenomenului de dumping pe care firma in cauza
intentioneaza sa-l foloseasca in relatiile cu piata.
Stocurile contribuie la accelerarea vitezei de rotatie a mijloacelor circulante in masura in
care ele sunt constituite la un nivel determinat dupa criterii economice. Astfel, daca existenta
stocurilor intr-o intreprindere este o necesitate, marimea acestora se impune a fi determinata la
strictul necesar, ca rezultat al unei temeinice examinari a volumului de activitate, a consumurilor
specifice, a conditiilor de aprovizionare, depozitare, a implicatiilor financiare pe care le
genereaza constituirea si intretinerea lor.
Dimensionarea stocurilor de productie la niveluri mai mari decat nevoile reale ale
productiei duce la aparitia stocurilor supranormative, ceea ce provoaca imobilizari de capital
antrenat in cumpararea de materiale sau in produsele finite stocate si inca nevandute.
Dimensionarea la niveluri mai mici decat nevoile reale ale intreprinderii poate pune in
pericol continuitatea procesului de productie si, ca urmare, provoaca micsorarea productivitatii
muncii, marirea costurilor.

31
Toate acestea impun efectuarea de analize si calcule economice care sa determine strategia
si politica in domeniul formarii stocurilor de la o etapa la alta, in functie de noile conditii care
apar pe piata de resurse materiale, de mutatiile in structura cererilor pentru consum sau de
potentialul de furnizare a lor.
Stocurile in special cele de productie se exprima in diferite marimi si unitati de evaluare
fizica si valorica, in functie de necesitatea si utilitatea corelarii lor cu o serie de indicatori.
1. O prima forma de exprimare este in unitati naturale (tone, kg, buc., m.p. etc) si serveste
la estimarea fizica a potentialului de productie, lucrari sau servicii, care pot fi realizabile din
cantitatea stocata la o anumita resursa. Tot astfel se poate determina si necesarul de spatii pentru
depozitare. Stocurile fizice stau la baza comensurarii valorice a resurselor materiale stocate si
evidentierii astfel a fondurilor financiare si valutare care au servit la cumpararea lor.
2. A doua forma de exprimare este cea valorica (in lei, mii lei, mil. lei etc) prin care se
asigura evaluarea resurselor financiare si valutare antrenate de formarea stocurilor de productie
si, prin aceasta, stabilirea impozitelor si taxelor de asigurare, precum si a dobanzilor care se
impun a fi platite conform reglementarilor legale in vigoare. Exprimarea valorica permite
totodata stabilirea prin insumare a stocurilor totale, indifferent de tipul resursei materiale;
detrminarea capitalului circulant aferent materiilor prime si materialelor, a vitezei de rotatie, a
volumului de credite necesar, a cheltuielilor de stocare, al caror nivel se calculeaza in raport cu
valoarea medie a stocului de productie.
Expresia valorica este rezultatul produsului dintre stocul de productie fizic, pentru fiecare
tip de resursa materiala, si pretul de aprovizionare aferent.
4. Cea de a treia forma de exprimare este cea in zile, prin care se evidentiaza perioada de
timp pentru care stocul fizic constituit acopera cererea pentru consum. In functie de aceasta
modalitate de exprimare se stabilesc momentele calendaristice de declansare a actiunilor de
reaprovizionare pe parcursul perioadei de gestiune.

CAPITOLUL III. POSIBILITĂȚI DE OPTIMIZARE A STOCURILOR DE


PRODUSE FINITE ALE ÎNTREPRINDERII PE BAZA
REZULTATELOR ANALIZEI STOCURILOR ȘI
CONDIȚIILOR DE FORMARE - VALORIFICARE

3.1. Posibilități de optimizare a stocurilor din punct de vedere circuit și


staționare în depozit

Intre ritmicitatea productiei, a vanzarii marfurilor si ritmicitatea aprovizionarii unitatilor

32
este necesar sa existe o permanenta sincronizare.
Aprovizionarea cu materii prime si materiale are un caracter intermitent din cauza
volumului si diversitatii resurselor materiale necesare desfasurarii activitatii intreprinderii,
raspandirii teritoriale a furnizorilor,in timp ce procesul de productie are un caracter continuu.
Astfel asigurarea concordantei intre aprovizionare si productie se realizeaza prin constituirea in
intreprindere a stocurilor de marime si asortiment determinant la nivelul capacitatii de prelucrare
si al cererii pe piata. Uneori este imposibil si neeconomic sa se aprovizioneze materii prime si
materiale in momentul cand sunt cerute in productie. In unele ramuri, materialele nu pot fi
utilizate in procesul de productie imediat, fara o conditionare prealabila.
Pe de alta parte, unitatea beneficiara se poate gasi in alta localitate decat unitatea de la
care se aprovizioneaza si in acest caz este imposibil ca materia prima sa soseasca in intreprindere
chiar in momentul cand este necesar sa fie consumata in procesul de productie.
Aceste considerente economice fac necesara constituirea unui stoc care reprezinta un
volum de materiale provizoriu neutilizat.
Stocurile de productie reprezinta totalitatea resurselor materiale destinate consumului
productiei, aflate in depozitul intreprinderilor consumatoare.
Stocul de productie este format din:
- stoc curent
- stoc de siguranta
- stoc pentru transport intern
- stoc de iarna
Fiecare categorie de stoc indeplineste functii specifice.
Dacă analizăm evoluţia stocului în intervalul dintre două aprovizionări, constatăm
că se înregistrează odată cu intrarea în stoc a produselor aprovizionate la momentul tk iar chiar
înainte de reaprovizionarea stocului, la momentul tk+1. În condiţii ideale stocul minim este egal
cu 0, ultima unitate de resursă stocată ieşind din stoc exact în momentul intrării noului lot. În
realitate, epuizarea stocului poate interveni cu un anumit timp înaintea intrării noului lot (ruptură
de stoc) sau este posibil ca stocul să nu se epuizeze complet.

Pentru intervalul de reaprovizionare în cauză, se determină ca medie aritmetică simplă:

unde S = stocul mediu, Smax = stocul


maxim şi Smin = stocul minim.

33
Dacă analizăm evoluţia stocului un interval de timp oarecare (de exemplu, o lună, un trimestru
sau un an), fără legătură cu momentele de reaprovizionare, mai semnificativi sunt indicatorii:
stoc inițial și stoc final. Stocul iniţial reflectă nivelul stocului în prima zi a perioadei considerate,
iar cel final nivelul din ultima zi. Stocul iniţial este egal cu stocul final al perioadei precedente iar
cel final cu stocul iniţial al perioadei următoare. În acest context, nivelul mediu al stocului se
determină ca medie aritmetică a stocului iniţial şi final:

unde Si reprezintă stocul iniţial şi Sf stocul final.

În cazul în care se determină pentru o


perioadă care cuprinde mai multe
intervale de timp (Figura 3), se
poate recurge fie la utilizarea
unei medii cronologice simple

unde S1, S2, Sn reprezintă nivelul stocurilor înregistrat la intervale de timp egale, iar n numărul
de înregistrări,

fie la utilizarea mediei ponderate, atunci când înregistrările se fac la intervale inegale de
timp:

relaţie în care Si,i=(1,n) reprezintă stocurile medii determinate pentru intervalele de timp
de la 1 la n, iar zi durata în zile a fiecărui interval.

34
Între indicatorii mărimii absolute a stocurilor se numără şi indicatori care exprimă
niveluri normate (Figura 4) ale stocurilor, între care se numără:

Stocul de alertă al cărui nivel, teoretic, se normează în conformitate cu politica firmei


pentru a evita, cu o probabilitate prestabilită, ruptura de stoc, iar practic, în multe situaţii se
stabileşte potrivit experienţei celor implicaţi, potrivit principiului „încercare şi eroare”;

Stocul de siguranță, reprezentând acel nivel al stocului la care se lansează comanda de


reaprovizionare, care este, de regulă, mai mare decât stocul de siguranţă cu cantitatea necesară
acoperirii ieşirilor prevăzute pentru intervalul de timp până la intrarea efectivă în stoc a lotului
comandat.

Cei mai importanţi indicatori relativi ai stocului sunt următorii:

Rata stocului mediu (rS), care se determină ca raport între stocul mediu al unei perioade de
referinţă şi volumul activităţii economice realizate în perioada respectivă:

unde D este desfacerea (sau alt indicator al volumului de activitate)


realizată în perioada analizată. Rata stocului se poate exprima ca
un coeficient sau în procente.

Viteza de circulație (V) a stocurilor care se determină ca număr de zile cât stocul mediu acoperă
ieşirile medii zilnice

- unde d este desfacerea medie zilnică (sau ieşirile medii


zilnice). Cu cât valoarea indicatorului este mai mică, cu atât
viteza de circulaţie este mai mare.

Viteza de rotatie (R) care indică de câte ori se reînnoieşte complet stocul într-o perioadă de timp
dată şi se exprimă în număr de rotaţii:

- unde Z reprezintă durata în zile a perioadei analizate (de regulă


perioada este de un an iar Z=360 zile).

35
În condiţii normale de activitate economică, cel mai important dintre costurile stocării
este costul lipsei de stoc, urmat de costul imobilizării în stocuri a unei părţi adesea importantă a
capitalului utilizat de către întreprindere.
Din punct de vedere financiar, deşi este o componentă a activelor circulante, stocul mediu total al
unei întreprinderi se comportă ca un activ fix.
Tocmai de aceea o gestiune a stocurilor va urmări o reducere (relativă) a stocului mediu
atât în ce privește volumul fizic al acestuia cât și mai ales în ce privește valoarea.
De altfel, în aceasta constă raţionalizarea pe care o efectuează aplicarea modelului Wilson de
normare a mărimii lotului la nivelul mai
multor grupe de produse: produsele mai
scumpe vor fi aprovizionate mai frecvent
iar cele ieftine mai rar, rezultând o
modificare a structurii stocului total în
favoarea produselor de mai mică valoare şi
o reducere pe ansamblu a imobilizărilor de
fonduri.
Pentru o bună gestiune,
întreprinderile trebuie să formuleze politici
cu privire la stocuri care să reflecte
alegerile efectuate de conducerea lor, în
special în legătură cu:

- Nivelul de serviciu, respectiv probabilitatea cu care se doreşte să se evite ruptura de stoc.


Înlăturarea oricărei posibilităţi de apariţie a unei rupturi de stoc, deci realizarea unui nivel de
serviciu de 100%, poate fi foarte costisitoare, obligând întreprinderea la menţinerea unor stocuri
cu atât mai supradimensionate cu cât mediul întreprinderii este mai impredictibil. De aceea
întreprinderile preferă să stabilească nivelul de serviciu în vecinătatea punctului de indiferenţă
între acceptarea rupturii de stoc şi asumarea unor noi costuri de stocare;

- Intervalul de aprovizionare fix sau variabil. Trebuie remarcat că mărimea stocurilor poate fi
controlată de către întreprinderi în special prin controlul fluxului la intrare, fluxul ieşirilor fiind,
în principiu, o variabilă exogenă. Tocmai de aceea există o strânsă legătură între politicile cu
privire la stocuri şi cele cu privire la aprovizionare. Un interval de reaprovizionare fix
favorizează instituirea unei ritmicităţi în relaţia cu furnizorul, mai ales dacă se combină cu o
mărime fixă a lotului. De regulă, însă, alegerea unei interval de reaprovizionare fix presupune ca
mărimea lotului să fie variabilă. Un interval de reaprovizionare variabil conferă un plus de
supleţe şi flexibilitate sistemului de gestiune a stocurilor dar măreşte gradul de nedeterminare al
întregului sistem;

- Mărimea fixă sau variabilă a lotului de reaprovizionat. Opţiunea se efectuează în funcţie de


natura produselor care fac obiectul stocării şi caracterul fix sau variabil al intervalului de
reaprovizionare. Trebuie avut în vedere că lotul de aprovizionat este, în principiu, o mărime
discretă. Chiar dacă se va opta pentru o mărime variabilă a lotului, determinată în raport cu
situaţia stocului în momentul lansării comenzii de reaprovizionare, aceasta nu va putea fi
fracţionată potrivit cantităţilor exacte teoretic necesare.
Potrivit „legii lui Paretto”, resursele/mărfurile se împart în trei grupe în funcţie de
contribuţia acestora la realizarea unor indicatori de performanţă a întreprinderii:
Grupa A., constituită din circa 10 in numărul produselor ce fac obiectul stocării, dar care
contribuie în proporţie de 70 la realizarea desfacerilor sau a altui indicator de performanţă;

36
Grupa B., constituită din circa 20 din numărul produselor, a căror contribuţie la performanţa
întreprinderii este tot de 20
Grupa C., cuprinzând un număr foarte mare de produse (circa 70 din numărul total al
produselor) dar a căror contribuţie cumulată în raport cu criteriul de performanţă considerat nu
depăşeşte 10
Managementul stocurilor este factorul decisiv pentru reușita unei întreprinderi.
Managementul corect și eficace al stocului poate facilita livrarea producției cu calitatea necesară, la
timpul dorit și la preț rentabil. (Fig.5)

Cantitatea

qo

to Timpul
T
Fig.5

Q = lotul de comandă pentru reaprovizionare


T= timpul pentru furnizarea Q
t o = momentul lansării comenzii
q o = stocul minim limită

Cei trei "actori " ai gestiunii:


- clientul, care dtermină cererea (panta curbei);
- gestionarul stocului, care stabileste q și Q;
- furnizorul, de care depindeT.

Din punct de vedere al managementului, stocul este o listă (inventar) a tuturor materialelor
necesare procesului de productie intr-o anumita perioada de timp.
Inventarul este stocul oricărui element sau a resurselor utilizate într-o întreprindere.
Un sistem de inventariere este un set de politici şi proceduri care determină nivelurile de inventar
care ar trebui să fie menţinute, când ar trebui să fie alimentat stocul şi cât de mari ar trebui să fie
comenzile.
Optimizarea stocurilor presupune ca o primă etapă determinarea şi măsurarea lor în
vederea minimizătii costului total şi nu a unuia sau altuia din cele două costuri parţiale implicate,
respectiv, cheltuielile ocazionate de aprovizionare sau de existenţa stocului de mărfuri în depozit.
Atunci când cele două tipuri principale de cheltuieli rămân constante, politica de aprovizionare a
depozitului se realizează în funcţie de volumul previzionat al vânzărilor.

37
3.2. Posibilități de optimizare a procesului înregistrării și evaluării
stocurilor întreprinderii

In conformitate cu legea contabilitatii, detinerea cu orice titlu de bunuri materiale,


titlurile de valoare, numerar, alte tipuri si obligatii, precum si efectuarea de operatii economice
făra să fie inregistrate in contabilitate sunt interzise. In aplicarea acestor prevederi este necesar sa
se asigure:
a) receptionarea tuturor bunurilor materiale intrate în unitate și inregistrarea lor la locurile de
depozitare. Bunurile materiale primite pentru prelucrare in custodie sau consignatie se
receptioneaza si inregistreaza distinct ca intrari in gestiune. In contabilitate valoarea acestora se
inregistreaza in conturi în afara bilantului.
b) în situatia unor decalaje între aprovizionarea și receptia bunurilor care se dovedesc a fi
în mod cert în proprietatea unitații, se procedeaza astfel:
- bunurile sosite fara factura se inregistreaza ca intrari in gestiune atat la locul de depozitare cat
si in contabilitate, pe baza receptiei si a documentelor insotitoare;
- bunurile sosite si receptionate se inregistreaza distinct in contabilitate ca intrare in gestiune.
in cazul unor decalaje intre vanzarea si livrarea bunurilor, acestea se inregistreaza ca iesiri din
unitate, nemaifiind considerate proprietatea acesteia , astfel:
- bunurile vandute si nelivrate se inregistraza distinct in gestiune iar in contabilitate in conturi in
afara bilantului;
- bunurile livrate, dar nefacturate, se inregistreaza ca iesiri din gestiune atat la locurile de
depozitare cat si in contabilitate, pe baza documentelor care confirma iesirea din gestiune potrivit
legii.
- bunurile aprovizionate sau vandute cu clauze privind dreptul de proprietate se inregistreaza la
intrari si respectiv, la iesiri, atat in gestiune, cat si in contabilitate, potrivit contractelor incheiate.
Costul stocurilor trebuie sa cuprinda toate costurile aferente achizitiei si prelucrari,
precum si alte costuri suportate pentru a aduce in forma si in locul in care se gasesc.
Costul de achizitie al unui bun este egal cu pretul de cumparare, taxele nerambursabile,
cheltuieli de transport-aprovizionare si alte cheltuieli accesorii pentru punerea in stare de utilitate
sau intrare in gestiune a bunului respectiv.
Un asemenea pret devine cost istoric si va fi luat in considerare la eliberarea stocurilor
din depozit . Intrucat costul de achizitie , devenit pret de inregistrare in contabilitate chiar
pentru aceleasi sortimente, difera de la o perioada la alta in functie de marimea preturilor de
livrare practicate de furnizori sau de cheltuielile de transport aprovizionare, se ridica problema
preturilor unitare care trebuie practicate la iesirea stocurilor in cauza de la locurile de depozitare.
Costul de productie al unui bun cuprinde: costul de achizitie al materiilor prime si
consumabilelor, celelalte cheltuieli directe de productie precum si cota cheltuielilor indirecte de
productie alocate in mod rational ca fiind legate de fabricatia acestuia.
Cheltuielile generale de administratie, financiare si de desfacere nu se includ in costurile
de productie cu exceptia situatiilor prevazute de Standardele Internationale de Contabilitate.
Materiile prime si materialele consumabile care sunt reinoite in mod constant si a caror valoare
globala este de importanta secundara pentru persoana juridica, pot fi trecute in activ la o cantitate
si o valoare nemodificata, atunci cand acestea nu se modifica semnificativ.
Costul stocurilor care nu sunt de obicei fungibile si al acelor bunuri sau servicii produse
si destinate unor comenzi distincte trebuie determinat prin indentificarea specifica a costurilor
individuale.
Identificarea specifica a costului presupune atribuirea costurilor specifice

38
elementelor identificabile ale stocurilor. Acest tratament contabil este adecvat pentru acele
elemente care fac obiectul unei comenzi distincte, indiferent daca au fost cumparate sau
produse.Identificarea specifica nu poate fi folosita in cazurile in care stocurile cuprind un numar
mare de elemente, care sunt de regula fungibile.
In functie de specificul activitatii, pentru determinarea costului pot fi folosite, de
asemenea, metoda costului standard, in activitatea de productie sau metoda pretului cu
amanuntul, in comert cu amanuntul.

Costul standard ia in considerare nivelurile normale ale materialelor, consumabilelor,


manoperei, eficientei si capacitatii de productie. Aceste niveluri trebuie revizuite periodic si
ajustate, daca este necesar, in functie de conditiile existente la un moment dat.
Diferentele de pret fata de costul de achizitie sau de productie trebuie evidentiate distinct
in contabilitate, fiind recunoscute in costul activului.
Diferentele de pret pot fi :
Favorabile, cand pretul standard este mai mare decat costul efectiv si se inscriu in rosu;
Nefavorabile , cand pretul standard este mai mic decat costul efectiv si se inscriu in negru;

Repartizareadiferentelor de pret asupra valorii bunurilor iesite si asupra stocurilor, se efectueaza


cu ajutorul unui coeficient care se calculeaza astfel:

Sold initial al Diferente de pret aferente


diferentelor + intrarilor in curs
de pret perioadei, cumulate de la
inceputul anului

Coeficientul de =____________________________________________________ X 100

Repartizare
sold initial Valoarea intrarilor in cursul perioadei la
stocurilor la pret + pret de inregistrare, cumulat de la
de inregistrare inceputul anului

Acest coeficient se inmulteste cu valoarea bunurilor iesite din gestiune la pret de


inregistrare, iar suma rezultata se inregistreaza in conturile corespunzatoare in care au fost
inregistrate bunurile iesite.
Coeficientul de repartizare a diferentelor de pret poate fi calculat la nivelul conturilor
sintetice de gradul I si II, prevazute in planul general de conturi, pe grupe sau categorii de
stocuri.
La sfarsitul perioadei, soldurile conturilor de diferente se se cumuleaza cu soldurile
conturilor de stocuri, la pret de inregistrare, astfel incat aceste conturi sa reflecte valoarea
stocurilor la costul de achizitie, respectiv de productie, dupa caz.
Diferentele de pret astfel stabilite la receptia bunurilor respective se inregistreaza

39
proportional atat asupra valorii bunurilor iesite, cat si asupra stocurilor.
Metoda pretului cu amanuntul este folosita in comertul cu amanuntul pentru a determina
costul stocurilor la articole numeroase si cu miscarea rapida, care au marje similare si pentru care
nu este practic sa se foloseasca alta metoda.
Costul bunurilor vandute este calculat prin deducerea valorii marjei brute din pretul de
vanzare al stocurilor. Orice modificare a pretului de vanzare presupune recalcularea marjei brute.

Cu ocazia evaluarii stocurilor trebuie luat in considerare momentul in care intra sau ies
din unitate, respectiv se afla la inchiderea exercitiului sau la inventariere.
A ) Evaluarea stocurilor la intrare in unitate se face la valoarea de intrare sau cost
istoric denumita valoarea contabila, care se stabileste astfel:
-stocurile reprezentand aport la capital social, la valoarea de aport stabilita prin evaluare, in
functie de pretul pietei, utilitatea si starea stocurilor:
-stocurile intrate prin subventie sau titlu gratuit, la valoarea de utilitate stabilita in functie de
pretul pietei si starea bunurilor respective;
-stocurile intrate prin cumparare (obtinute cu titlu oneros), la costul de achizitie reprezentat de
pretul de cumparare fara TVA;
-stocurile intrate din productie proprie se evalueaza la costul de productie.
Bunurile dobandite prin schimb cu alte active se inregistreaza la valoarea justa a activelor
primite in schimb.
Valoarea justa este suma la care poate fi tranzactionat un activ sau decontata o datorie de
buna voie intre parti aflate in cunostinta de cauza in cadrul unei tranzactii in care pretul este
determinat obiectiv.
Regula generala de evaluare si inregistrare a stocurilor , la intrarea in patrimoniu , este
eveluarea la cost istoric, care poate fi identificata, prin:
1. Costul de achizitie , in cazul bunurilor achizitionate de la terti, in structura caruia se cuprind
urmatoarele elemente:
Pretul de cumparare al bunurilor, din care sunt deduse taxele recuperabile (TVA), precum si
rabaturile, remizele , risturnuri.
Taxe vamale aferente bunurilor importate.
Cheltuieli accesorii de achizitionare - acestea fiind cheltuielile directe sau indirecte legate de
aprovizionare pana la intrarea bunurilor in gestiune , ele pot fi:
Costuri externe:comisioane, transport extern, asigurare;
Costuri interne: de transport intern, cheltuieli de manipulare.
Nu se includ in costul de achizitie cheltuielile financiare aferente finantarii necesare constituirii
stocurilor si nici sconturile financiare Acordate pentru plata inainate de scadenta.
2. Costul de productie, in cazul bunurilor si serviciilor obtinute din activitatea proprie de
exploatare , format din:
Pretul de achizitie al materialelor consumate;
Cheltuieli directe de fabricatie;
Cheltuieli indirecte de fabricatie.
3.Valoarea de utilitate, in cazul bunurilor aduse ca:
Aport la capital;
Obtinute cu titlu gratuit;
Din donatii.
B ) La inventariere, evaluarea stocurilor se face la valoare actuala, denumita si valoare
de inventar stabilita in functie de utilitate, starea bunului si pretul pietei. In cazul
creantelor si datoriilor valoarea de inventar se stabileste in functie de valoarea probabila
de încasat, respectiv de plata.
Aceste valori se stabilesc in functie de utilitatea bunului in intreprindere sau pretul pietei
si se identifica , in functie de destinatia lor, astfel:
Stocurilor destinate vanzarii , li se stabileste valoarea de inventar sub forma valorii nete de

40
realizare, care este data de pretul de vanzare previzionat, din care se scad cheltuielile cu
transportul, comisioanele etc.
Semifabricatele si productia in curs de executie se evalueaza la valoarea componentelor
materiale incorporate la care se adauga costurile stadiilor de prelucrare.
Materiile prime si materialele consumabile destinate utilizarii in exploatare se evalueaza la
costul lor de inlocuire.
La stabilirea valorii de inventar se va aplica principiul prudentei , potrivit careia nu este
admisa supraevaluarea elementelor de activ si a veniturilor , respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv si a cheltuielilor. In acest sens:
In cazul in care se constata ca valoarea de inventar , stabilita in functie de utilitatea bunului
pentru unitate si pretul pietei , este mai mare decat valoarea cu care sunt acestea inregistrate in
contabilitate.
In cazul in care valoarea de inventar este mai mica decat valoarea din contabilitate , in listele de
inventariere se vor scrie valorile de inventar.
Pentru asigurarea imaginii fidele a patrimoniului , in cazul constatarii unor deprecieri relativr
(nedefinite) trebuie constituit provizion pentru deprecieri , care sa reflecte situatia reala
existenta , chiar si in cazul in care aceste cheltuieli nu sunt recunoscute din punct de vedere
fiscal.Provizioanele constituite cu ocazia inventarierii , pentru deprecierile constatate nu sunt
deductibile fiscal.
In cazul constatarii unor lipsuri in gestiune , imputabile administratorii vor lua masura imputarii
acestora la valoarea lor de inlocuire. Prin valoarea de inlocuire se intelege costul de achizitie , in
care sunt incluse costul de cumparare practicat pe piata, taxele nedeductibile, inclusiv TVA,
cheltuieli de transport aprovizionare.
C ) La inchiderea exercitiului , evaluarea (acest caz se numeste bilantiera) se face la valoarea
de intrare a stocurilor pusa de acord cu rezultatul inventarierii, astfel pot fi posibile urmatoarele
cazuri:
Pentru stocurile la care au rezultat diferente in plus intre valoarea de inventar si valoarea
de intrare , in bilant acestea sunt evaluate la valoarea lor de intrare , deci plusul de valoare
nu se inregistreaza in contabilitate.
Pentru stocurile la care s-au constatat diferente in minus intre valoarea de inventar si
valoarea lor de intrare , acestea se evalueaza in bilant la valoarea de inventar.
In contabilitate aceste stocuri vor continua sa fie inregistrate la valoarea lor de intrare, iar
minusul de valoare datorat unor deprecieri se inregistreaza prin intermediul conturilor de
provizioane.Daca din valoarea de intrare a stocurilor se deduce valoarea deprecierilor pentru care
au fost calculate si inregistrate provizioane , se obtine valoarea de inventar ca valoare neta ce se
inscrie in bilant.
Pe baza celor aratate mai sus se desprinde regula generala de evaluare si inregistrare a
stocurilor, si anume: inregistrarea lor in contabilitate la valoarea de intrare ,stabilita la nivelulu
costului de achizitie sau a costului de productie, dupa caz, ca forme a costului istoric.
Activele de natura materiilor prime si materialelor nu trebuie reflectate in bilant la o
valoare mai mare decat valoarea ce se poate obtine prin utilizarea sau vanzarea lor.In acest scop
valoarea stocurilor de materii prime si materiale se diminueaza pana la valoarea realizabila neta
prin constituirea unui provizion de depreciere.
D) La iesirea din gestiune a stocurilor de materii prime si materiale acestea se evalueaza ,
inregistreaza in contabilitate si scad din gestiune la valoarea de intrare
Determinarea valorii de intrare in cazul iesirilor este o problema mai complaxa , motiv
pentru care Legea Contabilitatii ,si alte reglementari din domeniul financiar -contabil(de exemplu
OMF/94),prevad trei metode:
metoda costului mediu ponderat;
metoda FIFO (primul intrat-primul iesit) ;
metoda LIFO (ultimul intrat -primul iesit).
Stocurile de materii prime si materiale care au caracteristici similare in ceea ce priveste

41
natura si utilizarea lor trebuie evaluate intrebuintand aceeasi metoda de determinare a costului
.Determinarea,de catre o anumita intreprindere , a grupelor de stocuri de natura si utilizare
similare depinde de factorii si circumstantele specifice.Standardele nu prevad obligativitatea ca
o intreprindere sa foloseasca o singura formula de determinare a costurilor pentru toate stocurile
de materii prime si materiale detinute, ci dau posibilitatea utilizarii metodei celei mai adecvate ,
in functie de caracteristicile diferite ale stocurilor (natura, mod de utilizare etc.).Insa , odata
stabilita metoda , formula de alocare a stocurilor de materii prime si materiale, aceasta trebuie
folosita cu consecventa pentru clasa respectiva de stocuri,pentru toate activitatile si de la o
perioada la alta.
Pentru o natura sau utilizare diferita (de exemplu, anumite stocuri utilizate intr-un singur
segmentde activitate -productie si acelasi tip de stocuri utilizate in alt segment de activitate-
marfuri), folosirea unor metode diferite de calcul al costului poate fi justificata.O diferentiere
aparuta in localizarea geografica a stocurilor ( si in regulile de impozitare respective ) nu
reprezinta in sine un motiv suficient pentru a justifica utilizarea metodelor diferite de calcul al
costurilor.
Fiecare metoda de evaluare utilizata va conduce la informatii diferite , fiind agreata sau nu de
catre managenentul financiar al intreprinderii in functie de scopul urmarit .

Metoda costului mediu ponderat

Utilizand aceasta metoda, informatiile referitoare la valoarea stocului de materiilor prime


si a materialelor cat si cele referitoare la costurile stocurilor de materii prime si materiale
consumate in procesul de productie sunt mai relevante pentru managerul financiar , valorilr
calculate fiind situate intre valorile obtinute prin aplicarea metodei FIFO si a metodei LIFO.
Aceasta metoda determina costul fiecarui element , in functie de media ponderata a costurilor
elementelor similare existente in stoc la inceputul perioadei si a elementelor cumparate sau
produse in cursul perioadei.Stocului final i se atribuie costul mediu ponderat calculat. Costul
mediu ponderat poate fi determinat periodic sau cu ocazia receptiei fiecarei noi livrari la depozit.
Momentul cand se calculeaza costul mediu ponderat este determinat de situatia particulara a
intreprinderii
Costul mediu ponderat (Cmp) se determina conform relatiei:

Siv + Iv

Cmp= _____________ ,in care:

Sic +Ic

Siv= stoc initial valoric ;

Iv= intrari valorice ;

Sic= stoc initial cantitativ ;

Ic= intrari cantitative ;

In functie de costul mediu ponderat se determina valoarea iesirilor , fie periodic la sfarsit
de luna ), fie dupa receptia fiecarui lot conform relatiei:

Ve=Cmp*Qe ,in care:

42
Ve= valoarea iesirilor;

Qe= cantitatea iesita ;

Metoda este cel mai frecvent utilizata in cazul stocurilor cumparate la preturi diferite,iar in
contabilitate stocurile nu sunt individualizate in functie de costul de achizitie sau de productie a
fiecarui lot.
Evaluarea iesirilor pe baza costului mediu ponderat , calculat la sfarsitul lunii,presupune
usurinta in aplicare, dar nu permite evaluarea exacta a iesirilor din cursul perioadei. In
schimb,atunci cand evaluarea se face dupa fiecare iesire , calculele sunt mult mai exacte.
Prevazuta de standarde, ca tratament de baza , metoda costului mediu ponderat este un
compromis intre metoda FIFO si metoda LIFO.Ea nu tine cont de felul in care bunurile circula in
cadrul intreprinderii. Pentru a determina profitul, intreprinderea trebuie sa calculeze costul
mediu ponderat pe unitatea de stoc (ponderea se face pe baza numarului unitatilor din stoc) si sa
multiplice rezultatul cu numarul de unitati vandute.Soldul final se evalueaza luand numarul de
unitati ramase in inventar si multiplicate cu pretul mediu pe unitate. Aceasta va conduce la
obtinerea unui profit si a unei valori a stocului care se situeaza intre valorile obtinute prin
utilizarea metodelor FIFO si LIFO.
Este metoda cea mai utilizata in Romania , atat inainte de anul 1990, cat si dupa.Sase din
cele sapte intreprinderi observate utilizeaza metoda costului mediu ponderat la evaluarea
stocurilor consumate sau iesite.Optiunea pentru metoda costului mediu ponderat se datoreaza
avantajelor datorate aplicarii ei, respectiv:
-niveleaza profiturile , utilizand o medie a valorilor stocurilor , initial si final;
-tinde sa anuleze efectele cresterii sau descresterii preturilor, deoarece costul stocului final
calculat conform acestei metode este influentat de toate preturile platite pe parcursul anului si de
costul stocului initial;
-relativ usor de calculat;
Ca orice metoda , metoda costului mediu ponderat are si dezavantaje , datorate in principal
valorilor medii calculate ,respectiv:
-fiind o medie ponderata , exista riscul ca valoarea stocurilor sa fie deformata prin ponderare,
putand afecta profitabilitatea si valorile din situatiile financiare;
-costul unitar al stocurilor nu va fi identic cu cel mentionat in facturile furnizorilor;
-calculele sunt usoare,dar necesita timp si trebuie facute avandu-se in vedere acuratetea
rezultatului (utilizand mai multe zecimale)
-pentru determinarea venitului si luarea unor decizii sunt mai relevante preturile reale;

Metoda FIFO (primul intrat -primul iesit )

Metoda FIFO se bazeaza pe faptul ca primele bunuri cumparate sunt sunt primele care sunt
eliberate in productie (producator) sau vandute(comerciant).Este cea mai utilizata formula , ea
putand fi aplicata oricarei intreprinderi care lucreaza cu consumabile.Alegerea acestei metode nu
are legatura neaparata cu miscarile elementelor de stoc.Ea opune primele preturi de intrare a
stocurilor , de la furnizor , veniturilor si lasa final al stocului la o valoare bazata pe preturi mai
noi.
Metoda se aplica , cu succes, in cadrul unitatilor cu o gama sortimentala diversificata si in
perioade in care exista o relativa stabilitare a preturilor.
Efectele metodei:
In conditiile cresterii preturilor:
-evaluarea iesirilor la costurile cele mai scazute;
-evaluarea stocurilor finale la preturile cele mai mari si majorarea profitului din

43
exploatare si a impozitului aferent.
In conditiile scaderii preturilor:
-iesirile sunt evaluate la preturile cele mai mari;
-reducerea profiului, a impozitului pe profit si afectarea nesemnificativa a trezoreriei
Evaluarea stocurilor se realizeaza si in conditiile utilizarii inventarului intermitent sau
inventarului permanent.
Metoda inventarului intermitent presupune evidentierea materiilor prime si a materialelor
, atat la intrare cat si la iesire , la cost istoric, pret standard sau pret de facturare dupa caz.
Metoda inventarului permanent presupune pe parcursul exercitiului , o evidenta detaliata a
stocurilor,permanenta,prin inregistrarea continua a intrarilor si iesirilor de stocuri.
Inventarul permanent permite intreprinderii ca, pe toata durata exercitiului financiar , sa detina
informatii cu privire la stocurile existente in patrimoniul sau.
Din punct de vedere contabil , diferenta dintre sistemul inventarului permanent si al
inventarului intermitent consta in faptul ca stocul este actualizat permanent cu valoarea
cumpararilor si a iesirilor, pe masura efectuarii acestora, iar conform sistemului inventarului
intermitent , soldul contului de stocuri ramane neschimbat , la nivel initial , pana la inventarierea
fizica de la sfarsitul exercitiului.
Optiunea pentru sistemul inventarului permanent nu elimina efectuarea inventarierii
fizice , cel putin pana la sfarsitul exercitiului financiar.Contabilitatea ne permite sa obtinem
informatii referitoare la elementele de stoc , care ar trebui sa existe in intreprindere si care , nu
intotdeauna , corespund cu stocurile existente efectiv.
Avantajele aplicarii metodei FIFO:
-Evaluarea stocului final se face la cele mai recente (mai realiste) , stocul putand fi mai usor
conectat la valorile actuale;
-este usor de calculat;
-este metoda recomandata de IAS 2
Dezavantajele aplicarii metodei FIFO:
-in perioada de schimbari rapide de preturi, profiturile pot fi supraevaluate fata de costurile
curente , din cauza faptului ca iesirile sunt evaluate la cost istoric, iar veniturile din vanzari sunt
evaluate la costuri curente;
-tendinta intreprinderilor de a majora preturile de vanzare o data cu cresterea costurilor de
achizitie ,indiferent de faptul ca unele stocuri s-ar putea sa fie achizitionate inainte de cresterea
preturilor.
In intreprinderile din Romania , aceasta metoda este putin cunoscuta si ca urmare putin
apreciata.De astfel , in perioada parcursa de Romania , dupa anul 1990, aplicarea metodei ar fi
dus la accentuarea decapitalizarii intreprinderilor, din cauza inflatiei galopante, care a determinat
o crestere fara precedent a preturilor. In aceasta perioada nici una din intreprinderile observate nu
a aplicat aceasta metoda.
Metoda LIFO (ultimul intrat -primul iesit )

Informatia oferita de contabilitatea financiara in general si cea oferita de contabilitatea


manageriala in special,privind valoarea stocurilor de care dispune o intreprindere la un moment
dat, valoarea stocurilor consumate intr-o perioada data, este influentata de metoda de evaluare
utilizata.Una din metodele utilizate dar controversate este metoda LIFO.
Aceasta metoda este considerata o alternativa de calcul al costului la iesire a
stocurilor,mai putin agreata in contextul aplicarii Standardelor Internationale de
Contabilitate(IAS 2).
Vechiul standard, ce a fost adoptat in 1975, nu stabilea o ierarhie intre diferitele metode
de determinare a valorii stocurilor la iesire.Ulterior, in cadrul noului proiect , se merge pe
reducerea optiunilor , aceasta reducere a optiunilor fiind motivata de dorinta de crestere a
uniformizarii contabile internationale.Organismul international de normalizare (International
Accounting Standards Commitee-IASC) opta pentru interzicerea metodei LIFO.Interzicerea era

44
motivate de faptul ca modalitatea de determinare a valorii la iesire prin aceasta metoda nu este
intru totul compatibila cu principiul costului istoric.
Metoda a fost insa admisa , pe langa metodele de referinta (tratamente de baza ), ca
tratament alternativ,pentru a evita presiuni ce ar fi putut fi exercitate asupra organismului de
normalizare(IASC), de normalizatorii americani , in conditiile in care metoda este admisa de
administratia fiscala americana, iar abandonul acesteia ar fi provocat o crestere a sarcinii fiscale
a intreprinderilor americane. Aceasta situatie a atras dupa sine modificarea noului proiect al
IAS2,prin renuntarea , in cele din urma de catre IASC, la eliminarea metodei LIFO.
Metoda ''ultimul intrat-primul iesit'' presupune evaluarea stocurilor iesite in cursul
perioadei la costul de achizitie sau de productie a ultimului lot intrat. La epuizare fiecarui lot, se
va lua in considerare costul urmatorului lot , in ordinea cronologica inversa.Astfel , stocurile
iesite din gestiune sunt considerate ca apartinand ultimul lot intrat si evaluate la costul acesteia .
Aceasta metoda este preferata de intreprinderi in perioadele de crestere a preturilor ,
deoarece aceasta modalitate de evaluare conduce la cresterea valorii consumurilor /iesirilor si la
micsorarea valorii stocurilor finale . In acest context , este evident ca metoda LIFO conduce la
cresterea valorii iesirilor-deci, la reducerea prifitului , ca rezultat al corelatiei dintre:
-costurile elementelor de stoc iesite si veniturile obtinute din valorificarea acestora si
-reducerea valorii stocului final.
Reducerea efectelor asupra profitului, corespunzatoare perioadei de crestere a preturilor,
poate aparea ca rezultat al corelatiei dintre costurile din perioadele anterioare cu veniturile
realizate la valorificare, cand preturile de vanzare curente sunt mai mari.
Tot in pereioadele de crestere a preturilor, corelatia dintre costurile iesirilor si veniturile
din valorificare pot avea la baza valori curente, respectiv costuri curente si preturi curente. In
acest caz, in contul de profit si pierdere rezulta o corelare semnificativa, iar efectul asupra
rezultatului eeste mic, nesemnificativ. Are loc eliminarea distorsiunilor determinate de
desincronizarea in timp a costurilor si veniturilor.
Atunci cand costul stocurilor de materii prime si materiale este determinat cu ajutorul
metodei LIFO, ca tratament alternativ, situatiile financiare trebuie sa contina informatii
suplimentare (comform paragrafului 36 din IAS 2), care sa prezinte diferenta dintre valoarea
materiilor prime si materialelor specificata in bilant si una din urmatoarele valori:
-valoarea cea mai mica dintre valoarea determinata folosind metoda LIFO si valoarea
relizabila neta;
-valoarea cea mai mica dintre costul curent la data bilantului si valoarea realizabila neta.
Costul materiilor prime si materialelor, recunoscut ca o cheltuiala in cursul perioadei, se
refera la acel cost care fusese inclus anterior in evaluarea materiilor prime si materialelor
vandute, regia de productie nealocata si valoarea anormala a costurilor de productie a matriilor
prime si materialelor. Prevazuta de standarde ca tratament alternativ, metoda LIFO se bazeaza pe
presupunerea ca ultimele articole cumparate sunt primele vandute(consumate). Ea opune
ultimele preturi obtinute de la furnizor, veniturile, si lasa soldul final al stocului de materii prime
si materialelor la o valoare bazata pe preturi mai vechi.Utilizarea metodei LIFO este preferata de
agentii economici in conditiile unei economii inflationiste.
Este considerata, de unii autori, ca cea mai corecta determinare a rezultatului deoarece
costurile curente sunt corelate cu preturile curente de vanzare, indiferent care din cantitatile
intrate sunt vandute sau consumate.
Avantajele metodei:
-sunt folosite costurile actuale la data la care elementele de stoc sunt eliberate in
productie sau vandute;
- este usor de calculat;
-sunt folosite preturile actuale mentionate pe facturile de achizitie;
-in perioadele inflationiste , metoda LIFO tinde sa stabileasca o valoare mai mica a
venitului , in comparatie cu celelalte metode de evaluare reducadu-se riscul impozitarii cresterii
venitului ca urmare a inflatiei.

45
Dezavantajele metodei LIFO insa, nu sunt de natura a determina intreprinderile sa nu
opteze pentru aplicarea acestei metode, in principal, in perioadele caracterizate prin hiperinflatie.
Dezavantajele metodei:
-valoarea stocurilor de materii prime si materiale declarate in situatiile financiare poate fi
subevaluata, deoarece reflecta valoarea unor stocuri evaluate la preturi vechi, valoarrea care este
ireala comparativ stocurilor de materii prime si materialelor la preturi curente;
-este permisa de catre IAS 2 ca un tratament alternativ, dar nu ca un tratament de baza;
-nu urmareste distributia normala a elementelor fizice de stoc;
-in perioadele cu deflatie, metoda LIFO tinde sa stabileasca o valoare mai mare a
venitului, in comparatie cu celelalte metode de evaluare;
-reflectarea stocurilor de materii prime si materiale in situatiile financiare la valori
subevaluate denatureaza informatiile redate de anumiti indicatori bilantieri (lichiditate,
solvabilitate, fondul de rulment etc.)
Cu toate incovenientele prevazute, intr-o perioada caracterizata prin cresterea preturilor,
metoda relizeza o mai buna corespondenta intre veniturile si cheltuielile curente, cu atat mai mult
cand atat costurile cat si veniturile din valorificare sunt valori curent

S.C. MOBEXPERT S.A. folosește metoda clasică LIFO .

3.3. Posibilitățile de optimizare a procesului evaluării și valorificării


stocurilor întreprinderii

Implicațiile fiscale ale evaluarii stocurilor la intrarea în intreprindere sunt mai putin
evidente având în vedere că durata pentru care ramân în gestiune este relativ mică comparativ cu
imobilizarile.
Fiind incadrate în categoria active circulante stocurile se află într-o continua miscare și
transformare , participând de regulă la un singur ciclu de producție sau comercializare. Cu toate
acestea putem aplica și în cazul acestora raționamentul potrivit căruia includerea în valoarea
contabilă a unei parți cât mai mici din cheltuielile achiziționate de intrarea stocurilor oferă un
avantaj fiscal amânând în timp plata unei părți din impozitul pe profit pană în momentul vânzării
sau dării în consum.
Dacă pentru costul de achiziție posibilitațile folosirii acestui tip de politică fiscală sunt
limitate, țn cazul costului de producție implicațiile fiscale sunt destul de clare deoarece se pot
folosi metode de calcul a costurilor totale sau parțiale diferite ce determină costuri diferite.
La nivelul unui stoc constant, avantajul fiscal apare numai în prima parte a ciclului de
productie , adică în luna în care se incepe producția bunurilor.
Dacă însă producția se realizează în salturi este evident mai favorabil din punct de vedere
al consecințelor fiscale să se folosească metode de determinare a costurilor partiale deoarece
impozitul se va plati la vânzarea bunurilor de natura stocurilor , adică atunci când în mod normal
ar trebui să încaseze contravaloarea stocurilor vandute.

46
Evolutia preturilor de la o intrare la alta a eceluiasi element de stoc , din cauza inflatiei ,
sau pur si simplu, din cauza raportului cerere - oferta, face ca la evaluarea iesirilor de stocuri sa
se aplice metode conventionale.
Caracterul obiectiv al preturilor face ca reglementarile contabile si fiscale sa recunoasca
si sa recomande mai multe astfel de metode, intreprinderea avand astfel posibilitatea de a opta
pentru cea mai convenabila.
Dintre criteriile ce trebuie avute in vedere la alegerea metodei de evaluare a stocurilor
prezinta importanta deosebita impactul fiscal rezultat.
De regula, iesirile de stocuri , adica descarcarea de gestiune se concretizeaza in
inregistrarea unei cheltuieli cu efecte directe asupra rezultatului contabil.
Din punct de vedere fiscal, cu cat cheltuiala este mai mare cu atat profitul si impozitul pe
profit vor fi mai mici iar trezoreria nu va fi afectata.
Acest rationament ne determina sa consideram ca metoda cea mai avantajoasa este cea
care permite evaluarea iesirilor de stocuri la valoarea cea mai mare. Dintre metodele acceptate de
legislatia din tara noastra (CMP, FIFO, LIFO )cea mai agreata este de intreprindere este metoda
LIFO.
Aceata permite evaluarea iesirilor la pretul ultimului lot intrat ( cel mai mare ) pana la epuizarea
acestuia.
Din punct de vedere contabil , metoda LIFO conduce la evidentierea in bilantul de la
sfarsitul perioadei , a unei valori a stocului subdimensionate deoarece acesta va fi evaluat la
pretul primului lot intrat, care in conditii de inflatie, este cel mai mic. Nu se asigura astfel
imaginea fidela a elementelor de natura stocurilor existente in gestiune la un moment dat.Acesta
este motivul pentru care majoritatea intreprinderilor romanesti folosesc pentru evaluarea
stocurilor la iesire metoda costului mediu ponderat.Chiar daca aceasta nu este intotdeauna cea
mai avantajoasa , este utilizata , deoarece este mai simpla si se potriveste cel mai bine
organizarii sistemului informational din intreprinderile romanesti , unde documentele
justificative privind intrarile si iesirile din stocuri se inregistreaza de regula la sfarsitul lunii,
neavandu-se in vedere ordinea strict cronologica a intrarii acestora, conditie indispensabila
pentru aplicarea metodelor LIFO sau FIFO
Problematica evaluarii stocurilor in contabilitate se intersecteaza in mod inevitabil cu
fiscalitatea. Cele mai evidente implicatii fiscale apar la evaluarea iesirilor prin vanzare sau prin
consum cand se inregistreaza la descarcarea gestiunii cheltuieli , cu efecte directe asupra
rezultatului contabil. Din punct de vedere fiscal putem afirma ca atunci cand cheltuiala este mai
mare la o cantitate data de bunuri vandute sau date in consum , cu atat profitul si impozitul pe
profit sunt mai mici. Se realizeaza astfel un obiectiv la gestiuni fiscale si anume amanarea in
timp a unei parti din sarcina fiscala.
Daca eveluarea stocurilor se face la cost de achizitie , ele constituie obiectul corectiilor de
valoare pentru a da acestor elemente o valoare inferioara celei curente care este diferita de cea de
inchidere a bilantului.
Evaluarea la valoarea inferioara nu va fi mentinută dacă motivele care au justificat
corecțiile au incetat să mai existe.
Atunci cand elementele de natura stocurilor fac obiectul unor corectii de valoare din
ratiuni fiscale , se va indica in notele explicative valoarea lor si justificarile ce au impus aceste
corectii .
Diferentele rezultate ca urmare a corectiilor si care reprezinta o valoare importanta la data
inchiderii bilantului vor fi prevazute pe categorii in cadrul notelor explicative.

47
Daca suma rezultata este mai mare decat media perioadei precedente , aceasta se poate
trece in note, specificandu-se acest fapt. Diferentele rezultate se vor amortiza pe seama
provizioanelor pentru riscuri si cheltuieli , dar nu au voie sa depaseasca nivelul total al stocurilor.
La intersectia contabilitatii cu fiscalitatea se afla si evaluarea bunurilor si a serviciilor
obtinute din productie proprie. Acestea vor fi evidentiate la costul de productie , urmarindu-se
respectarea concordantei dintre contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune. La
evaluarea acestor elemente se vor avea in vedere pe langa costurile de productie si eventualele
cheltuieli legate de realizarea in conditii speciale a acestor stocuri.Diferentele vor fi evidentiate
distinct in contabilitate urmarindu-se concordanta dintre cheltuielile efectuate pentru obtinerea
lor si eventualele venituri obtinute in urma valorificarii.
O trasatura aparte a relatiei contabilitate -fiscalitate in gestiunea stocurilor o prezinta
nivelul stocurilor. Astfel supraevaluarea iesirilor vor conduce la o subevaluare a rezultatului si a
obligatiilor fiscale si la mentinerea trezoreriei , in schimb , subdimensionarea iesirilor va
determina supraevaluarea rezultatului, a obligatiilor fiscale si diminuarea trezoreriei.

Concluzii

Propunerile din planul de aprovizionare sunt bazate pe analize și calcule tehnico -


economice cuprinse în instrumente operationale cu rol important în realizarea eficienței
economice: norme de consum, balante de materiale, norme si normative ale stocurilor de
materiale. Valoarea medie a stocurilor pe care întreprinderea le detine corespunde unei valori
de 17 - 20% din cifra de afaceri, ceea ce reprezinta mai mult de doua luni din activitatea
totala, pe drept cuvânt afirmându-se ca stocurile pot reprezenta baza întreprinderii.

În aceste conditii obiectivul aprovizionarii si gestiunii stocurilor este esential:


reducerea volumului de stocuri de materii prime sau a componentelor elementare,
minimizarea costurilor si a capitalurilor imobilizate constituind domeniul cheie pentru
organizarea logisticii în amont (prin opozitie cu logistica în aval legata de distributie).
Stocul reprezintă un ansamblu de bunuri sau de articole acumulate în asteptarea unei utilizari
ulterioare, mai repede sau mai târziu, și care permite alimentarea utilizatorului pe masura
nevoilor sale, fară a fi perturbat de întârzieri în livrari sau de incapacitatea furnizorului de a

48
fabrica temporar respectivele bunuri.
Notiunea de stoc regrupează:

- aprovizionarea: materiile prime, furnizorii;

- produsele: intermediare si finite;

- intermediarii: cumparatorii care revând marfa.

Foarte general orice stoc se caracterizeaza printr-un flux de intrare pe care întreprinderea îl
poate previziona într-un anumit grad, un flux de iesire (pe care rareori întreprinderea îl poate
stapâni el fiind impus de clienti) si un nivel de bunuri în asteptare.

Toate mărfurile, în procesul trecerii lor de la producător la consumator rămân pentru o perioadă
de timp sub formă de stocuri; uneori cănd trec prin mai multe verigi ele pargurg această fază de
mai multe ori. Alegerea criteriilor de optimizare a stocurilor se face în funcţie de natura şi
obiectul activităţii întreprinderii comerciale şi de locul pe care îl ocupă întreprinderea în cadrul
canalelor de distribuţie a mărfurilor.
Pentru a menţine economia, trebuie ca produsele să fie vândute în mod continuu. Ca să poată fi
vândute în mod continuu, produsele sunt intenţionat proiectate să se uzeze şi să se defecteze
imediat după ce le expiră garanţia. Aceastră practică este numită „uzură planificată” şi constă în
reducerea conştientă a eficienţei. Acest lucru cauzează o risipă imensă de resurse şi energie.
Obiectivele prezentului şi viitorului trebuie să fie:
Salvarea resurselor naturale: prin realizarea de produse folosind materiale și componente
recuperate, nu materii prime virgine;
Economisirea energiei: este nevoie de mai puțină energie pentru a produce bunuri din materiale
şi componente recuperate decât din materiale virgine;
Protejarea mediului: realizarea produselor din materiale recuperate creează mai puțină poluare
aerului și apei;
Salvarea spațiilor de depozitare a deșeurilor: materialele recuperate şi reprelucrate sunt
reutilizate pentru a remanufactura un nou produs astfel acestea nu intră în depozitele de deșeuri;
Economie prin remanufacturare: costurile de remanufacturare sunt mult mai mici pentru a obţine
produse din materiale şi componente reutilizabile decât din materiale virgine.

49
BIBLIOGRAFIE:

1. Butunoiu Gheorghe - Tehnici de vânzare, Editura ALL Education, București 2016;


2. Drăghici Constantin - Managementul relațiilor cu clienții, Editura Sitech,
Craiova , 2009;
3. Drăghici Constantin, Mihai Daniela – Managementul relațiilor cu furnizorii,
Editura Sitech, Craiova , 2008;
4. Manolescu, A., - Managementul resurselor umane, Ed. Rai, Bucureşti, 1998.
5. *** Mic dicţionar enciclopedic, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 2009;
6. Nicolescu, O. - Strategii manageriale de firmă, Ed.Economică, Bucureşti, 2011;
7. Niţă, V. - Economia şi gestiunea întreprinderii, Ed.Universităţii A.I.Cuza, Iaşi, 2015;
8. Negulescu, Cristian Mihail - Managementul resurselor umane. Ed. Universitaria,
Craiova, 2008.
9. Roşca, C. - Resurse umane.Management, strategii, politici, Ed. Universitaria,

50
Craiova, 2005
10. Rotaru, A.,Prodan, A.- Managementul resurselor umane , Ed. Sedcom Libris, Iaşi, 1998.
11. Stanciu, Ş. - Managementul resurselor umane , Ed. SMSPA, Bucureşti, 2001
12. *** www.reviste.rs.ro/Resurse-Umane;
13. *** www.businessday.ro;
14. *** www.business-edu.ro;
15. *** www.profilescan.ro;

51