Sunteți pe pagina 1din 34

ÎNGROPÂNDU-L PE GUPI

Andrei Ursu

PERSONAJE

MEL – 18 ani – se îmbracă larg, nu-i pasă cum arată. Și totuși, e foarte frumoasă. SAȘA – 18 ani – frumos, atletic și cam atât. E un pic sensibil. BUHĂ – 16 ani - poartă ochelari mari și rotunzi, cu dioptrii. Fumează, dar nu are niciodată țigări la el. Fuge de-acasă. Des. Dar se-ntoarce întotdeauna. E înalt și slab. Cară după el un ghiozdan și un geamantan ponosit. TATĂL – trecut bine de 60 de ani. Urăşte totul.

TIMP

Noapte. Vară.

LOC

Un loc de joacă pentru copii lăsat în paragină. Într-un orășel uitat de lume. Un huțuluș. Un bec de stradă chior. Liniște. Pustiu.

Mai apoi, sufrageria modestă a unui apartament.

1. Locul de joacă

MEL intră. Își pune o țigară după ureche. Se pune pe balansoar. Se uită spre culise.

MEL: Hai odată! BUHĂ(off): Nu pot. MEL: Mă lași! Asta-i ultima oară cînd mă-ntorc după tine! Ori treci aici, ori du-te-n peronul gării să-ți facă trenul filisofia chirbitrului mă-tii, că din clipa asta nu mă mai interesează ce ți se-ntîmplă dacă nu treci aici în secunda doi! BUHĂ(off): Dacă mă vede cineva? MEL: Au plecat toți acasă. BUHĂ(intrînd): Și Sașa? MEL: Ce treabă ai tu cu Sașa?! Ce treabă are Sașa cu tine? BUHĂ: O treabă.

Linişte.

MEL: Nu te doare mîna? BUHĂ: Ba da, un pic. Nu trebuia să tragi așa tare de ea că veneam. MEL: Veneai. BUHĂ: Ce, n-am venit?!

Liniște. MEL îl privește.

MEL: Ce-i cu tine Buhă?!

BUHĂ dă din umeri. Îl doare mâna. Lasă geamantanul jos. Se așează în fund. Îşi dă jos ghiozdanul. Își pune o mînă în cap. Își masează ceafa.

BUHĂ: Multe. MEL: Buhă, Buhă, Buhă BUHĂ: Știi că nu mă cheamă așa. MEL: Dac-așa-ți zice lumea. BUHĂ: Mel. Te rog. Termină cu din astea. Știi că nu-mi place. MEL: Buhă. BUHĂ: Melolonta melolonta! MEL: Buhălaie mucălaie! BUHĂ: Melițandra! MEL: Buhotomie! BUHĂ: Melețianca! MEL: Buhomuloiule! BUHĂ: Melolombroziancă ce ești! MEL: Așa te-au educat ai tăi măi Buhă măi? Așa vorbești tu cu persoana care te știe de cînd erai atâtica?! De când m-a pus mama atunci să am grijă de tine cît timp taică-tu BUHĂ: Ești o lombroziancă! Şi gata!

Linişte.

MEL: După ce ți-am salvat viața acum 10 minute? BUHĂ: Nu mă aruncam! Ce, ești nebună?! MEL: Da ce făceai tu pe pod, încălecând balustrada?! Ce încercai să faci. BUHĂ: Încercam. MEL: Să ce?! BUHĂ: Să plec.

Linişte.

MEL: Tu niciodată nu pleci. Numai te faci. BUHĂ: De data asta chiar plecam. MEL: Atunci de ce te-ai mai întors? BUHĂ: Pentru că m-ai rugat. Te rog. MEL: Ce? BUHĂ: Nu-mi mai spune Buhă. Mă supără. MEL: Bine. BUHĂ: Și dă-mi o țigară.

MEL se apropie de el.

MEL: Bine. Uite, o poștim. BUHĂ: Eu cu tine? MEL: Tu cu mine. Dacă nu mă mai faci țigancă. BUHĂ: Nu te-am făcut țigancă. MEL: Dar ce? BUHĂ: Am spus doar că ai un limbaj lombrozian. MEL: Ce-i aia? BUHĂ: Un căcat. MEL: Bine că ești tu deștept. BUHĂ: Cineva trebuie să fie. MEL: Bine Buhă, bine. Dac-așa vrei să fie. BUHĂ: Ce, nu mai știi de glumă?

MEL aprinde țigara. O poștesc.

MEL: Deci nu te-aruncai? BUHĂ: Nu mă, nu. Jur. MEL: Uită-te la mine.

MEL îl privește în ochi.

BUHĂ: Nu. Nu mă aruncam. Vroiam doar să văd MEL: Și chiar aşa, aveai de gînd să pleci? De tot? Pe bune?! BUHĂ: Nu știu. Poate. M-am cam săturat. Tu nu te-ai săturat de locul ăsta?

MEL: Mie-mi place. BUHĂ: Dar nu-i nimic aici! Numai mizerie. MEL: Cînd o să cresc mare, o să fie altfel. O să fie curățenie aici. BUHĂ: Da, sigur! MEL: Da. O să fie. Trebuie. Pentru că eu de-aici nu plec. Și o să fie acasă. BUHĂ: Eu o să plec. MEL: Unde? BUHĂ: Nu știu. Undeva. În lume. MEL: Lasă că-ți trece. Ești tu mic și prost, de aia. Citești prea mult. Trăiești prea puțin. N-ai destulă experiență.

Liniște.

BUHĂ: O fi. MEL: Te mai doare mîna? BUHĂ: Un pic. Cred că o să-mi rămînă vînătaie. MEL: Ești prea sensibil. BUHĂ: Poate. Dar nu cred.

Liniște.

MEL: Ce-o să faci? BUHĂ: Nu știu. Poate merg cîteva zile în pădure la cabana părăsită din tabără. Dorm acolo. Dup-aia mai văd. MEL: Te-a bătut? BUHĂ: Cine? MEL: Ei, cine?! BUHĂ: Nu mă mai bate demult. Nu de cînd am dat în el ultima oară. MEL: Dar ce ți-a făcut? BUHĂ: Critica rațiunii pure. MEL: Poftim? BUHĂ: E un joc. Pe care-l joacă. Cu mine. MEL: Și el unde-i? BUHĂ: Acasă. Beat. O să doarmă pînă poimîine. MEL: De ce n-ai spus la nimeni? BUHĂ: La cine? La prieteni? Am sunat. Dar nu-mi mai răspund. Eu nu mai am prieteni.

MEL îl privește.

MEL: Cum adică n-ai prieteni? Ne știm de cînd sîntem mici. O să fim tot timpul prieteni. BUHĂ: Lasă. Știu că ești ocupată. Acum te miști în alte cercuri. Acum ești cool. MEL: Ba nu sînt! BUHĂ: Acum ești iubita lui Sașa!

Liniște.

MEL: Cine-a spus asta? BUHĂ: Sașa. MEL: De cînd vorbește Sașa cu tine? BUHĂ: De cînd avem noi o treabă. MEL: Ce treabă? BUHĂ: Ești iubita lui Sașa?

MEL: Nu știu. Am încercat dar

BUHĂ: Vezi, ți-am zis. Ești prea ocupată. Îți stă capul la altceva. De aia

n-ai cum să-ți dai seama cît de mizerabil e locul ăsta.

a spus că sunt iubita lui?

Linişte.

MEL: Cînd eram mici era mai frumos. BUHĂ: Totul era mai frumos cînd eram mici. Cînd eram mici era atlfel. Apoi am crescut și-am început să ne dăm seama. MEL: Ce vrei să spui? BUHĂ: Nimic. Mi-e sete.

BUHĂ scoate din ghiozdan o sticlă de whisky.

BUHĂ: Furată de la tata. Are sticla asta de 16 ani. De cînd m-am născut. Și cînd nu mai are ce să bea, de sticla asta tot nu se-atinge. Sticla asta plină ca viața mea. Umplută cu alcool. Și eu care n-am băut niciodată. Ce chestie! MEL: Ești bine? BUHĂ: Nu. (deschide sticla și bea prelung) MEL: Ce faci?

BUHĂ îi întinde sticla. MEL îl privește. BUHĂ mai ia o gură zdravănă. Și va tot bea. Pînă cînd se-mbată.

BUHĂ: Una mică înainte de drum. MEL: Nu mai pleci niciunde. Vii cu mine acasă. Dormi pe canapea.

Linişte.

BUHĂ se uită la ea. Îi întinde sticla. MEL bea și ea.

BUHĂ: Ai tăi sînt plecați? MEL: Da. BUHĂ: Și cînd se-ntorc? MEL: Nu se mai întorc. O să-mi trimtă bani. BUHĂ: Și Sașa? MEL: Ce-i cu el? BUHĂ: Vine pe la tine?

MEL: A venit o dată. Să ne uităm la un film. BUHĂ: Și v-ați uitat la film? MEL: Un pic.

Linişte.

BUHĂ: Nu-nțeleg cum poți să umbli-n limbă după așa un prost. MEL: Sașa nu-i prost! BUHĂ: Nu, nu-i prost! E retard! MEL: Ce-i cu tine?! BUHĂ: Ce ai, îmi dădeam și eu cu părerea! Despre un retard! Care ți-a tras-o!

MEL îi dă o palmă.

Linişte.

BUHĂ: Iartă-mă.

Linişte.

MEL: Nu mi-a tras-o. BUHĂ: El zice altceva. MEL: Minte. BUHĂ: Nu-nțeleg cum l-ai lăsat?! MEL: Tu n-auzi că minte! Am apucat să ne sărutăm. Un pic. BUHĂ: Și? MEL: Și atît. Apoi a spus că trebuie să plece. BUHĂ: Marele mascul. Făt Frumos din mijlocul nimicului. Miezul de la gogoașă. Minte. Tu mă crezi prost? Sînt sigur că erați în chiloți înainte să apară titlul filmului pe ecran.

MEL îi ia sticla din mînă și bea. Își aprinde o țigară.

MEL: Tu nu-nțelegi. E altfel. Decît pare. E sensibil. E drăguț. De-abia ne-am atins și BUHĂ: E un retard. MEL: Taci din gură că nu știi ce vorbești!

Linişte.

MEL: E complicat. BUHĂ: Ce-i cu tine Mel? MEL: M-am îndrăgostit! N-ai tu de unde să-nțelegi. Ești prea mic!

Linişte.

BUHĂ: Viața asta-i o mizerie! (bea mult)

MEL: Nu mai bea atîta, că ți se face rău! BUHĂ: Da cine ești tu, mama?! Nu mai bea că n-avem bani. Nu mai bea ca te plicitsești. Nu mai bea că eu am încredere în tine că o să poți. Nu mai bea că nu-ți iese. Nu mai bea, caută-ți ceva de lucru. Nu mai bea că doarme copilul. Nu mai bea că nu mă mai iubești. Nu mai bea că nu poți să scrii. Nu mai bea că n-ai să ajungi niciodată filozof. Nu mai bea că ești un ratat. Nu mai bea că țipi. Nu mai bea că nimănui nu-i pasă c-ai ajuns un nimeni în orașul ăsta de rahat care ne sufocă pe toţi. Nu mai bea că n-ai fost niciodată cineva. Şi nici n-ai s-ajungi! (îşi dă o palmă) Au! Nu mai bea că n-ai cum să-ntorci timpul înapoi. Nu mai bea! (se pălmuie sau se loveşte în braţ sau pe corp – undeva unde să se-audă cum plezneşte carnea) Nu mai lovi căţelul! Că nu ţi-a făcut nimic! Nu

mai da în el. N-auzi cum scânceşte?! E al copilului! Nu-l mai lovi! N-auzi cum plânge?! De ce dai în căţel? Lasă-l, că nu-nţelege! E un animal mic,

fără vină! GATA!!! (şoptit) Uite! (se uită la ceva) Gata

făcut?! (palmă) De ce dai? Mă doare. (palmă) Nu mai da. Nu mai da că nu mai suport. (palmă, palmă, palmă) Te las și plec. Te las cu copil cu tot. N-auzi!? Plec.

(linişte) Ce-ai

Liniște.

MEL bea. Se uită la BUHĂ. Îl ia în braţe. Încearcă să-l liniştească.

MEL: Cît a trecut? BUHĂ: Aproape doi ani. MEL: Doi ani. Asta-i o veșnicie.

Linişte.

BUHĂ: Mai ții minte? MEL: Mi-am adus aminte. BUHĂ: Viața asta-i o mizerie. MEL: Nu-i adevărat. BUHĂ: Ba da. Numai că ne prindem pe parcurs. În timp ce creștem mari. MEL: E bine să fii copil. BUHĂ: Cât timp nu ajungi adult. MEL: Și ei au fost ca noi. Numai că au uitat.

BUHĂ ridică sticla. Bea.

BUHĂ: Ca să nu uităm. MEL: Ca să nu uităm.

Liniște.

MEL: Să știi că o să treacă. BUHĂ: Cînd?

MEL: Nu știu. Trebuie să fii pozitiv. Să te gîndești că o să treacă. BUHĂ: Mai bine plec. Are tata o soră la Constanța. Am vorbit cu ea la telefon. MEL: Și? BUHĂ: A spus că se mai gîndește. Dar a zis să vin. Să vedem. N-am fost niciodată la mare. MEL: Dar cu el ai încercat să vorbești? BUHĂ: Preferă să ne jucăm jocuri logice. Să explorăm fațetele realității. Să înțelegem profund ce-nseamnă să fim cu adevărat fiinţe umane! Nu animale! MEL: De ce nu suni la protecția copilului? BUHĂ: Am mai sunat. MEL: Și? BUHĂ: Sînt prieteni cu tata. Amicii lui de pahar în tinerețe. Au zis să nu mai sun că tata e cel mai mișto om din lume! Poate pentru ei. Pentru mine e doar un monstru care n-a ajuns niciodată filozof. MEL: Țin minte că era un om deștept. Și vesel. BUHĂ: Era. Cîteodată. Apoi din ce în ce mai puțin. Apoi deloc. A murit câinele. Apoi s-a sinucis mama. MEL: Nu l-am mai văzut de mult. BUHĂ: Nu mai iese din casă. MEL: De ce? BUHĂ: Nu mai vrea să vadă pe nimeni. MEL: Cum arată? BUHĂ: Nesătul. MEL: De unde are bani? BUHĂ: Are pensia de boală. Pensia de revoluționarul lui pește. Și un prieten în Germania. Ceva pictor. Ăla are bani. Și ne trimite. Pentru că a fost prieten cu tata. Tata l-a ajutat să treacă graniţa înainte de 89. Și- acum mai povestește tata cum aproape a fugit şi el în Germania. Pe cînd era să devină artist. Poet. Filozof. Pe cînd era publicat. Pe cînd nu mai știu ce. Dar deja o cunoscuse pe mama. O iubea. Şi mama nu voia să plece. Spera că acasă o să fie bine. MEL: Cîți ani are taică-tu? BUHĂ: Nici nu mai știu. Dar nu cred că mai are mult la cum bea. O să rămîn singur. E bine să fii singur. MEL(îl ia în brațe): Lasă Buhă, o să fie bine.

Linişte.

BUHĂ: Îmi vine să plîng. MEL: Plîngi. BUHĂ: Nu pot.

MEL îi dă sticla. BUHĂ bea.

MEL: Ești beat? BUHĂ: Nu știu.

MEL: Ridică-te în picioare.

BUHĂ încearcă, se clatină, se așează.

BUHĂ: Nu pot. MEL: Ești beat. BUHĂ: Mai bine. MEL: Cum e să fii beat?

Linişte.

BUHĂ: Nu ți-am spus asta niciodată, dar cred că ești foarte frumoasă. Și că Sașa nu te merită. Nimeni din orașul ăsta prăfuit nu te merită. Pentru că tu ești foarte frumoasă. Și înainte să plec, eu o să-ți scriu o poezie. Pentru că tu. Tu ești foarte frumoasă. Tu. Camelia. Ai nume de floare. Tu-ți dai seama că ai nume de floare?! Cum e să ai un nume de floare? MEL: Nu mă mai cheamă așa. Acum sînt Mel. BUHĂ: Cool. Nu mai are timp de telefoane de la prieteni. Prea ocupată. Se uită la filme pentru retarzi. Împreună cu retarzi! MEL: Ești prea beat! BUHĂ: Ești prea frumoasă!

Linişte.

BUHĂ o privește. O sărută. MEL se blochează, apoi îl împinge.

MEL: Ce faci? Ești un copil! BUHĂ: Am 16 ani! Nu mai sunt copil! MEL: Nu? Dar ce?! BUHĂ: Bărbat! MEL: De când?! BUHĂ: Știi foarte bine de când. MEL: Am mai avut discuția asta. Nu s-a-ntâmplat absolut nimic atunci. BUHĂ: Ba da. S-a-ntâmplat. MEL: Atunci dacă s-a-ntâmplat, s-a-ntâmplat. Dar pentru mine n-a însemnat absolut nimic. BUHĂ: Nici pentru mine.

Liniște.

MEL: Cum poți să spui așa ceva?! BUHĂ: Nu s-a-ntâmplat absolut nimic între noi doi atunci. Îmi amintesc eu greșit. MEL: A fost complicat. BUHĂ: Nu. A fost simplu. Și n-o să uit niciodată cum miroseai. MEL: Nu trebuia să se-ntâmple.

Linişte.

BUHĂ: A fost frumos.

Linişte.

MEL: S-a-ntâmplat. Dar ți-am explicat dup-aia că eu și cu tine n-o să

Se privesc.

MEL: Ce-i? Nu te mai uita așa la mine. BUHĂ: Mel MEL: Da? BUHĂ: Cred că o să te sărut acum. MEL: Ba nu! BUHĂ: Ba da.

Liniște. Se privesc.

SAȘA intră. BUHĂ se ridică în picioare.

SAȘA: Aici erai!

Linişte.

BUHĂ: Da. Şi?! SAȘA: Ce faci!? BUHĂ: Nimic. Mă uitam. SAȘA: Nu ne-am mai văzut de mult. BUHĂ: N-a trecut chiar atît de mult. SAȘA: Credeam că suntem prieteni. BUHĂ: Păi suntem prieteni.

SAȘA o observă pe MEL. Îl ridică pe BUHĂ de guler.

SAȘA: Te uitai. Te uitai la ce? MEL: Sașa, lasă-l în pace. SAȘA: Tu nu te băga. Avem noi o treabă. MEL: Ce treabă?! BUHĂ: Mel, te rog frumos să nu te bagi. SAȘA: Te-am căutat în tot orașul. Aveai de gând să pleci? Ce dai așa din umeri? Să știi că nu sunt singurul care te caută. E o listă-ntreagă de oameni care te caută. Știi cine-i în capul listei?! BUHĂ: Habar n-am. SAȘA: Văd că ai tupeu. BUHĂ(zâmbind): Pentru că sunt beat. MEL: Sașa, te rog, lasă-l în pace. E un copil. Hai. Lasă-l.

SAȘA se uită la MEL. Îl lasă pe BUHĂ. Scoate o țigară. Se așează pe huțuluș și-l privește.

SAȘA: Acuma. Ce-ai făcut tu cu toate eseurile alea? BUHĂ: De ce? SAȘA: Tu mă crezi prost? BUHĂ: Era o întrebare retorică?! SAȘA: Buhă! BUHĂ: Nu-mi spune așa! Știi că nu-mi place. SAȘA: Nu te-nțeleg. Ce-i cu tine men!? MEL: Eu zic să ne potolim. Gata! Luăm sticla și mergem la mine. SAȘA: Cine?! MEL: Vorbim acolo. Eu, cu tine. Și cu el. BUHĂ: N-am unde să dorm. SAȘA: Ce mai face bețivul ăla de tacto? Îmi citește eseurile? BUHĂ: Nu. Tata nu citește eseuri. Doar le vomită. SAȘA: Știi ce-mi făcea mie tata când se supăra?! BUHĂ: Nu. Ce?! SAȘA: Enervează-mă un pic mai tare și-ai să afli. MEL: Gata! Eu merg! Hai Buhă. SAȘA: Nu mergeți niciunde!

SAȘA își aprinde țigara, se ridică și bea din sticla de whisky. Se duce spre BUHĂ care s-a speriat. Și MEL e speriată.

SAȘA: Nici nu știu cum de-am putut să mă-ncurc cu un ratat ca tine?! Asta-i tot ce ești în stare să faci Buhă. Să-ncurci. BUHĂ: N-am încurcat pe nimeni. SAȘA: Tu crezi că eseurile alea erau ale mele? De dat pe gratis? De pierdut aiurea? BUHĂ: Nu. SAȘA: Atunci de ce le-ai furat? BUHĂ: Eu n-am furat nimic. Tu mi le-ai dat. SAȘA: Eu ți le-am dat?! BUHĂ: Păi nu de la tine le-am luat?! MEL: Despre ce vorbiți? SAȘA: Despre eseurile de la Macalai pe care ratatul ăsta mi le-a furat din casă. Unde eu l-am primit ca un prieten. BUHĂ: Ce mai face Macalai? SAȘA: Te caută. M-a pus şi pe mine să te caut. Pe mai mulți. Să te caute. BUHĂ: Și m-a găsit? SAȘA: Asta depinde. MEL: Cine-i Macalai? SAȘA: Cineva important. BUHĂ: Un mongoloid de 20 de ani care se crede dilăr. Pentru că tăticul lui e vameș. SAȘA: Ce-ai în ghiozdan? BUHĂ: Ceva pentru drum. MEL: Chiar aveai de gând să pleci? BUHĂ: Pentru totdeauna.

MEL: Și-atunci de ce te-ai mai întors?

BUHĂ tace, se uită la MEL.

BUHĂ: Uitasem ceva. SAȘA: Ce?

BUHĂ se duce la ghiozdan, scoate un pachet învelit în ciolofan, compact.

MEL: Ce-i aia? BUHĂ: 100 de eseuri de cea mai bună calitate. Direct din Afganistan via poștei militare. De la tăticul lui Sașa pentru tăticul lui Macalai. Ca de la borfaș la borfaș. SAȘA: Taci din gură!

MEL ia pachetul. Saşa încearcă să-l recupereze.

MEL: Sașa, ce-i asta? BUHĂ: Ți-am zis că aici nu-i altceva decât mizerie. MEL: Ce-i aici? SAȘA: Nimic. E nimic. MEL: Ce-i asta Sașa?!

Linişte.

SAȘA: Nimic. Doar niște iarbă.

Linişte.

BUHĂ: De cea mai bună calitate.

Linişte.

MEL: Iarbă? Iarbă Sașa?! SAȘA: Da. Hai dă-mi pachetul.

BUHĂ ia sticla și bea.

BUHĂ: Ce-i Mel? Nu-ți mai place?! SAȘA: E o prostie. O prostie. Așa fac eu cu Macalai. Ne mai prostim. BUHĂ: Pe ei și pe mulți alții. E bine să fii prost. SAȘA: Taci în pula mea din gură! Ce-ncerci să faci?! BUHĂ: Să-ncurc! SAȘA: Buhă! BUHĂ: Nu-mi mai spune așa! MEL: E o prostie? SAȘA: Da. E doar o prostie. Mică.

MEL: Atunci de ce nu mi-ai spus. Poate-aș fi înțeles. BUHĂ: Ai fi înțeles că e-un prost. SAȘA: Taci Buhă că ți-o iei! BUHĂ: Crezi că mi-e frică de tine?! SAȘA: Ai un tupeu men! Ai un tupeu! Credeam că suntem prieteni. Am fumat cu tine men. Ți-am spus chestii! MEL: Ce chestii? SAȘA: Chestii! BUHĂ: Chestii chestii! SAȘA: Taci! BUHĂ: Și pe el îl bătea tăticul atunci când era mic. Sașa e atât de emotiv după ce fumează un cui. Mai are un pic și plânge. Dacă nu i se face prea somn. Uite și-acum. Parc-ar plânge. Înainte de nani. SAȘA: Buhă! BUHĂ: Ți-am spus să nu-mi mai spui așa! MEL: Hai gata! Uite! Tu – ia-ți iarba înapoi. Tu – revino-ți. Și hai să mergem la mine, să discutăm. BUHĂ: N-am ce să discut cu un retard mongoloid care nu te merită!

SAȘA îl împinge.

SAȘA: Nu mă fă să-mi pun mintea cu tine!

BUHĂ ia sticla. Mai bea. E foarte beat.

BUHĂ: Nici n-ai avea cum să-ți pui mintea cu mine. Ți-ar trebui destulă. Mult mai multă decât se târâie prin capul ăla prăjit în care bate vântul! Retardule!

SAȘA îl pocnește. BUHĂ cade. Lat. Nu mișcă.

SAȘA și MEL se blochează.

SAȘA(îl doare mâna): N-am vrut, n-am vrut, n-am vrut! Dar nu m-am putut abține. Ce-i? MEL: Crezi că? Buhă? (se duce la el) Nu respiră.

SAȘA e blocat.

MEL: Nu respiră. SAȘA: Cum adică nu respiră?! MEL: Adică nu respiră! Uite, se face vânăt. SAȘA: Nu, nu, nu! MEL: Ce-ai făcut Sașa?! SAȘA: Nu știu! Nu știu. Fă ceva! Fă ceva.

Heblu brusc. Beznă.

2. Cîndva

BUHĂ geme. Întuneric.

TATĂL(pe beznă, din OFF): Scoală-te! Hai nu mai scânci atâta şi trezeşte-te!

Un spot care creşte în beznă.

BUHĂ se ridică în fund, se freacă la ochi.

BUHĂ geme din nou. Se culcă la loc. Poziţie fetală.

TATĂL(intrând, cu un pahar într-o mână, o carte în cealaltă): Nu mai icni aşa ca o potaie, că mă scoţi din minţi! N-auzi?!

Linişte.

TATĂL: Ce faci?! Iar plângi?! BUHĂ: Nu.

Linişte.

BUHĂ: Am avut un coşmar. TATĂL: Şi? Ce vrei să-ţi spun?! Că o să fie bine?! BUHĂ: Nu.

Linişte.

TATĂL: Mă gândeam.

Linişte.

TATĂL: Am spus că mă gândeam. BUHĂ: Da? La ce?! TATĂL: Nu mai ştiu exact. Asta pentru că m-ai întrerupt tu cu scâncetele tale. Tot timpul încurci. BUHĂ: Am eu un stil. TATĂL: Ce te uiţi aşa?! Ţi-e scîrbă?

Linişte.

TATĂL: Priveşte cu atenţie! Aşa o să ajungi şi tu dacă nu înveţi. BUHĂ: Ce să-nvăţ?! TATĂL: Sînt atît de multe de învăţat. BUHĂ: Am învăţat destule. TATĂL: Şi tot nu ştii nimic. BUHĂ: Păi dacă nu-i nimic de ştiut!

Linişte.

TATĂL(bea tot paharul): Să reluăm firul gîndirii. Să revenim la vremuri mai bune. Cînd totul avea sens. Odată. BUHĂ: Nimic n-avea sens. TATĂL: Nu mă contrazice! (scoate un PET de 0,5L din buzunarul de la spate al pantalonilor, se chinuie cu desfiletarea capacului) Ajută-mă! BUHĂ: Ajută-te singur. TATĂL(chinuindu-se cu PET-ul, îi tremură mîna): Eşti inutil! Ştii numai să-ncurci! Să-mi stai în cale! Să faci zgomot! Toată lumea asta-i un zgomot! Uite-aici simt cum mă-nţeapă, tot zgomotul lumii. Aici şi aici! Toată scâncetele celor slabi care nu ştiu ce-nseamnă să fii puternic. BUHĂ: Tu eşti puternic? TATĂL(căzând în fund în timp ce se chinuie cu PET-ul): Da! Sunt! Pentru că eu înţeleg. (a căzut) Eu pricep foarte bine! Ce-nseamnă! BUHĂ: E un căcăt. TATĂL(urlând): Nu mai vorbi lombrozian! Nu permit! Aici e o casă de intelectuali! Aici spiritul primează! Aici e un templu! Un templu al liniştii sufleteşti!

Linişte profundă.

TATĂL: Te-am speriat? Da. Te-am speriat. Crezi că sînt un monstru? (dă din umeri) Hai. Ajută-mă. (îi întinde PET-ul)

BUHĂ se ridică şi ia PET-ul. Nu-l deschide. TATĂL se uită la el.

TATĂL: A trecut timpul. BUHĂ: Da. A trecut. TATĂL: Ai crescut. BUHĂ: Cumva. TATĂL: Te simţi superior? BUHĂ: Măcar pot să mă ridic singur în picioare. TATĂL: Hai! Taci. Şi ajută-mă. (loveşte mâna întinsă a lui BUHĂ) Nu să mă ridic! Desfă! Desfă odată! Desfă capacul. Hai! BUHĂ: Ăsta? TATĂL: Da. BUHĂ: Nu. TATĂL: Nu poţi?! BUHĂ: Nu vreau! TATĂL: Nu vrei?!

Linişte. TATĂL încearcă să se ridice. Nu poate. Încearcă să se agaţe de BUHĂ care fuge de el. Pe următorul schimb se va tîrî după BUHĂ prin scenă.

TATĂL: Vino aici! Eşti mai rău ca şi căţelul ăla blestemat! Ce crezi că

facem aici?! Ne jucăm prinsa?! BUHĂ: Nu. TATĂL: Vino aici. Hai! Îţi ordon! BUHĂ: Da?! TATĂL: Da. BUHĂ: De ce? TATĂL: Pentru că te iubesc. Şi ştiu eu mai bine. BUHĂ: Eşti bolnav.

Linişte.

TATĂL(la început şoptit, printre dinţi, spre final urlînd): Bolnav! Eu nu sînt bolnav! Lumea e bolnavă! E vina mea că lumea a ajuns în halul în care a ajuns?! Eu doar m-am adaptat la condiţii! Asta face orice fiinţă umană! Eu! Eu sînt o fiinţă umană! Şi am nişte drepturi! Dreptul la o viaţă mai bună! Dreptul la vise! Dar şi-au bătut joc de noi. S-au şters la cur. Ne-au aruncat la gunoi. Au îngropat generaţii. Eu! Şi eu fac parte dintr-o generaţie îngropată! Şi pe mine m-au îngropat în moloz. Dar refuz! Auzi?! Refuz! Nu las pe nimeni să-şi bată joc. Aşa că urlu! Cîndva eu am fost cineva!!! Ce te uiţi aşa!? Am scris cărţi! Părerea mea a contat! Nu te las să-ţi baţi joc de mine! Sînt tatăl tău! Şi te iubesc! Tot ce-am încercat să fac este să-ţi arăt! Să nu te protejez! Să te las să vezi! Ce-nseamnă! Cu adevărat! Mizeria asta de loc! Să-ţi faci şi tu o părere. Să nu încerc să ascund. Şi tu, ca un nerecunoscător, voi toţi care nu- nţelegeţi nimic din ce încerc să fac eu pentru binele omenirii! Eu care am fost ales! Eu care. (linişte) N-aţi priceput nimic. Nimeni n-a priceput nimic din ce eu am încercat să. Ţăranii din oraşul ăsta mort! Tu şi mă-ta şi javra aia ordinară! Bine c-am amuţit căţelul ăla la timp! Mă scotea din minţi! BUHĂ: Şi cu mama ce-ai avut?! TATĂL: Nu mai tăcea din gură! Toată ziua comenta! BUHĂ: Uite că de vreo doi ani tace! A plecat departe. Până la urmă ai primit ce-ai vrut! TATĂL(urlă): Să taci! Mă-ta a fost o sfântă! Am iubit-o enorm. Dar ea nu înţelegea. Nu avea cum. N-avea dimensiunea intelectuală necesară. Lumea asta nu-i pentru sfinţi. Aşa că a ales. (dă din umeri) Calea mai uşoară. A fost slabă. Eu am încercat să-i explic. Lumea asta e pentru cei puternici! Ăsta e un gînd destul de greu de înghiţit, pînă la urmă. Înţelegi! BUHĂ: Da, înţeleg. TATĂL: Tu eşti puternic?! BUHĂ: Nu ştiu.

Linişte.

TATĂL: Hai fii copil ascultător şi serveşte-l pe tatăl tău.

BUHĂ desfiletează PET-ul. Îl lasă pe TATĂ să se apropie. Răstoarnă

sticla şi lasă conţinutul său să se scurgă în timp ce merge prin scenă. TATĂL se târăşte după cu paharul. Disperat.

TATĂL(târându-se): Ce faci?! BUHĂ: Te servesc. TATĂL: Vino aici! Stai.

TATĂL prinde cît poate în pahar, bea, restul linge de pe jos. Cît poate. Se opreşte. E epuizat.

TATĂL: Din cauza voastră! Uitaţi şi voi ce-am ajuns! Eu care eram cineva! Voi! Voi m-aţi adus în halul ăsta. Dar eu! Eu sînt puternic. Prin propria mea voinţă voi (se ridică cu greu) demonstra lumii! Ce-nseamnă să fii om! (s-a ridicat) Să înduri!

BUHĂ se dă câţiva paşi înapoi.

TATĂL(apropiindu-se de el): În lumea asta trebuie să suferi. Şi să iei ceea ce-ţi doreşti! Atunci cînd poţi! Altfel nimeni n-o să-ţi dea nimic. Toţi o să vrea să te-ncurce. Să te facă! Ce contează cel mai mult aici pe lumea asta eşti doar tu! Şi nimeni altcineva. Înţelegi?! Crezi că te urăsc?! Nu. Nu te urăsc. Dar lumea. Viaţa. Realitatea asta e atât de complicată. Toată viaţa asta nu-i nimic altceva decât un şir interminabil de lucruri pe care n-o să le poţi avea. Care ţi se vor lua. De asta trebuie să fii tare! Nemilos. Să nu dai nimic! Să te ţii cu ghearele de! Aşa! Înţelegi?! Eu te iubesc. Aşa cum ştiu eu. Atîta cît pot. Pricepi?!

Linişte. BUHĂ se uită la taică-su. Se apropie. Vrea să-l îmbrăţişeze.

TATĂL îl ia în braţe, se uită la el. Îi zîmbeşte. BUHĂ zîmbeşte. TATĂL dă din cap. Îi arde o palmă.

TATĂL: Prostule! Eşti atât de mic şi de prost! Ştii numai să pui botul. Ca potaia aia mică. Eşti un animăluţ. BUHĂ: Ba nu! Sînt om! TATĂL: Da? Eşti o fiinţă umană?! BUHĂ: Da. Sînt. TATĂL: Hai nu te mai uita aşa la mine! Ai aceeaşi privire ca atunci cînd te-am pus să-ngropi potaia aia nenorocită.

BUHĂ îl loveşte. TATĂL cade.

Heblu. Lumini psihedelice. Stele.

Lumina se ridică. BUHĂ e singur, în picioare. Luminile psihedelice rulează peste fața lui.

BUHĂ: La început n-a durut. Acum că suntem numai noi, n-are rost să

mai mint. Niciodată nu doare de l-a-nceput. Durerea vine pe parcurs. Durerea se-nvață. E o lecție. Așa spunea tata. În viața asta trebuie să suferi. Trebuie să pierzi. Ca să poți trece mai departe. Ca să poți pleca. Ca să poți trece dincolo. Dar ia timp. Timpul trece. Totul se schimbă Încetul cu încetul. Viața e de căcat. Alcoolul ajută. Nimic nu mai e la fel ca la-nceput. Totul devine altceva. Ajungi singur. Stai. Stai și-aștepți să te doară. Ca să simți că trăiești. Credeți că un copil de 16 ani înţelege toate lucrurile astea? Că nu le știe?! Că nu vede?! Că nu simte. Înseamnă că ați ajuns niște adulți plictisiți, care stau în fund și se uită la viață ca la televizor. Fără să mai înțeleagă nimic. Zapând peste canale. Așteptând să treacă reclamele. Aşteptînd ceva. Dar nimeni nu știe ce face. Totul se-ntâmplă. Fără un motiv anume. E random. Aleatoriu. Miscelaneu. Atunci de ce să mai stai?! Pentru ce?!

Heblu.

3. Apartamentul

Lumină joasă. O lampă. O canapea pe care e întins BUHĂ. Acoperit cu o pătură. MEL se uită la el. SAȘA se uită în gol. Lucrurile lui BUHĂ sunt lângă canapea. Sticla de whisky e și ea lângă. SAȘA și MEL stau pe covor. Vorbesc în şoaptă. Pe parcursul schimbului de replici trec de la şoptit la răstit, la vorbit normal.

SAȘA: De ce l-ai sărutat? MEL: Nu l-am sărutat! SAȘA: Dar ce-ai făcut?! L-ai surescitat un pic, nu?! MEL: L-am resuscitat. SAȘA: Resuscitat. Sărutat. Tot aia. MEL: A început să respire, da sau nu?! Ar trebui să-mi mulțumești! Putea să moară din cauza ta. SAȘA: N-am dat chiar așa de tare. Era el beat. E numai vina lui. Și-a căutat-o.

Liniște. MEL îl privește.

MEL: De ce-ai mințit? SAȘA: N-am mințit. MEL: Nu te mai recunosc. Și continui să minți! SAȘA: Despre ce?! MEL: Despre noi. SAȘA: Ce-am spus eu despre noi?! Cui?! MEL: Lui. Și mai știu eu cui! SAȘA: Ți-am spus doar. Nu contează ce vorbesc cu alții. Contează doar ce-ți spun ție. MEL: Ce-nseamnă asta?!

Linişte.

SAȘA: Exact ce-am spus! MEL: Sașa. Tu chiar vrei să ne-aducem aminte ce s-a-ntâmplat. Sau nu s-a-ntâmplat?! SAȘA: Mi-am cerut scuze! MEL: Și ți s-a părut că aveam nevoie de scuzele tale? De ce-ai plecat? De ce n-ai mai dat niciun semn?

Linişte.

SAȘA: Îmi era rușine. MEL: Pentru ce. Lasă. Se mai întâmplă. SAȘA: Mie nu! MEL: Se-ntâmplă oricui. SAȘA: Mie nu mi s-a mai întâmplat. Până să te cunosc. MEL: Și-atunci de ce-ai mințit?! SAȘA: Tu nu știi cum e. Tu nu ești cool. MEL: Nu. Nu sunt. Eu sunt iubita ta. SAȘA: Cine spune? MEL: Deci era o minciună?!

Linişte.

SAȘA: Nu. MEL: Dar? SAȘA: E complicat.

Linişte.

MEL: De ce vinzi iarbă?

SAȘA: Mama e bolnavă. Tot merge degeaba pe la doctori. Trebuie operată. N-avem destui bani. Tata are nişte relaţii acolo în Afganistan. Trebuie să ne descurcăm şi noi cumva. Treaba asta cu Macalai şi taică-

su

MEL: Înțeleg. SAȘA: Te rog să nu spui la nimeni. E doar o chestie de-o vară. La anul termin liceul și plec. MEL: Unde? SAȘA: Cred că mă bag și eu în Armată. Altceva ce să faci în locul ăsta? MEL: Eu după Bac, o să merg la facultate. La Medicină. Dar o să mă întorc. SAȘA: De ce? MEL: Pentru că aici e acasă. SAȘA: Ba n-o să te mai întorci. Nu vezi că toți pleacă. Ai tăi. Taică-miu. Mama nu știu dacă mai apucă Crăciunul. Până și Buhă avea de gând să dispară. Toți o să plecăm. Cât mai departe de locul ăsta.

E complicat.

Linişte.

MEL: Vezi? Ți-a fost greu? Îmi placi când ești așa. SAȘA: Cum? MEL: Sincer.

MEL se apleacă spre el. Cei doi sînt pe cale să se sărute. BUHĂ începe să geamă.

BUHĂ: Mel! Mel?! MEL: Da. BUHĂ: Unde sunt? MEL: La mine pe canapea. BUHĂ: De ce mă doare așa de tare fața?! SAȘA: Pentru că te-am pocnit. BUHĂ(ridicându-se): Și capul? De ce mă doare? MEL: Ești mahmur. SAȘA: Hai, bea. Cui pe cui se scoate.

BUHĂ bea un pic.

SAȘA: Te doare?

BUHĂ geme.

SAȘA: Nu trebuia să mă faci retard. BUHĂ: Nu, nu trebuia. SAȘA: Pace?

BUHĂ tace.

MEL: Ți-e rău? BUHĂ: Da. MEL: Mă duc să văd ce e prin frigider. Trebuie să mănânci ceva.

MEL iese. Cei doi rămân singuri.

BUHĂ: Ai cumva o țigară? SAȘA: Da. Prieteni?

Linişte.

BUHĂ: Eu n-am prieteni. SAȘA: Bine. Dacă așa vrei tu să fie. Să știi că o să ai nevoie. Dacă te găsește Macalai, o să ai nevoie. BUHĂ(ia țigara): I-ai spune?

Linişte.

SAȘA: Nu. Dar zic că-i vremea să te cari. Cât mai e întuneric. BUHĂ: Oricum plecam. M-am întors pentru ea. SAȘA: Pentru Mel? BUHĂ: E prietena mea. SAȘA: Parcă tu nu mai ai prieteni. BUHĂ: Odată aveam.

Liniște. BUHĂ își aprinde țigara.

SAȘA: Încerc să te-nțeleg men. Și nu pot. Pur și simplu nu pot.

Linişte.

BUHĂ: Poate dac-am rula un cui, ai începe să mă pricepi. SAȘA: De ce te doare-așa de tare-n fund de tot? BUHĂ: Din obișnuință.

Linişte.

SAȘA: Tu-nțelegi că nu-i de glumă?! Macalai e pus pe fapte. N-o să se potolească dacă aude că am recuperat marfa. Vrea să dea un exemplu. E o chestie de imagine pentru el. BUHĂ: Totu-i o chestie de imagine. De suprafață.

BUHĂ începe iar să bea.

SAȘA: Ce ai? Potolește-te. Vrei să nu-ți fie bine? BUHĂ: Ba da!

Bea. Îi întinde sticla.

BUHĂ: Oricum, s-ar putea să nu ne mai vedem niciodată. Ca să nu uităm! SAȘA: Să nu uităm.

SAŞA bea. Linişte.

BUHĂ: Hai! Fă un cui. SAȘA: Nu men. Mai bine lasă. BUHĂ: Ce?! Ți-e frică de Mel? De ce-o să creadă?! De ce-o să spună?!

SAȘA tace. Se gândește. BUHĂ se uită la el, așteptând.

SAȘA: Cum reușești tu să mă convingi?! BUHĂ: Am eu un stil. SAȘA: Nu te-nțeleg men. Jur. BUHĂ: Hai. Hai c-o să mă-nțelegi.

SAȘA scoate o rolă de foițe și o punguță.

MEL intră cu un bol de chipsuri.

MEL: Nu mai era mâncare. Doar

Linişte.

Ce faceți?

BUHĂ: Vrem să ne dăm. Tu vrei?! MEL: Ce faci Sașa?! SAȘA: Hai Mel că-i cool. Nu-i nimic. Nimic. BUHĂ: E cool Mel. Relaxează-te. Ne dăm ca să nu uităm. MEL: Ce să nu uitați? BUHĂ: Hai să ne simțim bine. Ca să nu uităm.

MEL se uită la ei. La SAȘA care rulează un joint.

BUHĂ: Nu-i așa că-i un artist? Atunci când rulează? MEL: Ce faci Buhă?! BUHĂ: Încerc să-ți arăt ceva. MEL: Ce?! BUHĂ: Că sunt bărbat. MEL: Da? BUHĂ: Da. MEL: Bine.

MEL ia jointul și-l aprinde. Se-nneacă. Continuă să tragă. Ține. Se uită la BUHĂ.

SAȘA: Hai, pasează pasează. BUHĂ: Hai să circulăm. Să circulăm. SAȘA: Doamne cât e de bună!

MEL tace. BUHĂ trage.

BUHĂ: Și ne-am dus!

MEL se uită la ei. Ei râd. Ea încearcă să se abțină. Începe să râdă. Mult.

SAȘA: Ce-i Mel? MEL: Nimic. Nimic. Îmi dau seama că ne-am prostit de tot. SAȘA: N-ajută să fii prea deștept. Uită-te la tata lui Buhă. BUHĂ: Așa-i. Prea multă minte strică. Mai bine să fii prost. Ascultă-l că nu-i rău ce zice. SAȘA: Tu mă-nțelegi men. Tu mă-nțelegi! BUHĂ: Nu-i greu. Am eu un stil. MEL: Buhă, ce faci?! BUHĂ: Ce?!

SAȘA: Hai, pasează. Pasează. BUHĂ: Pasez. Pasez.

BUHĂ se ridică. Îi dă lui MEL jointul. Se pune lângă ea.

SAȘA: Știți ce? BUHĂ: Ce?! SAȘA: E bine să fii spart. MEL: Crezi? SAȘA: Nu știu. Zic. BUHĂ: I-auzi! Zice. SAȘA: Ce, nu-i așa? N-am zis? MEL: Ba da. SAȘA: Nu te-a luat? MEL: Ba da.

MEL se ridică. Scoate telefonul. Pune niște muzică.

SAȘA: Și zi men! (se ridică, se apropie de MEL, își pune brațul pe după spatele ei) Ce-o să faci? Când o să pleci. BUHĂ: O să mă tot duc. SAȘA: De tot de tot, zici? Unde? BUHĂ: Departe. SAȘA: Eu o să rămân men. Un timp. Dar poate plec mai încolo. Oricum. O să ne fie dor de tine. BUHĂ: Cui? SAȘA: Da, merci. BUHĂ: Cui să-i fie dor? SAȘA: Mie. Lui Mel. Să știi că Mel ține la tine men. Te iubește. BUHĂ: Și eu o iubesc. MEL: Știu. BUHĂ: E frumos să iubești. SAȘA: Așa-i men! Așa-i! Toată lumea ar trebui să se iubească. Cu toată lumea. BUHĂ: Totul ar fi altfel atunci. MEL: Ar fi mai bine. BUHĂ: Crezi?

MEL tace.

SAȘA: Men! Știu! Știu! Hai să ne uităm la un film! BUHĂ: Nu. Hai să mai faci un cui! Și să ne dăm film! SAȘA: Da. Da men! Da! Tu mă-nțelegi. Mă-nțelegi. BUHĂ: Am eu un stil.

SAȘA se ridică greu, mai rulează un joint.

MEL(șoptit): Ce faci?

BUHĂ: Vreau să mă simt bine. MEL: Te comporți ca un prost. BUHĂ: Văd că-ți plac proștii.

MEL se pune și mănâncă chipsuri.

BUHĂ: Ce?! MEL(îi întinde bolul): Mănâncă chipsuri și taci din gură.

SAȘA revine, se pune între ei pe canapea.

SAȘA: Așa! Așa! Să ne dăm în continuare. MEL: Eu nu mai pot. SAȘA: Atunci e mai mult pentru noi. BUHĂ: Mai mult pentru bărbați! SAȘA: Pentru bărbați! MEL: Nu vă-nțeleg jur! BUHĂ: Ce-i? MEL: Acum jumătate de oră erați unul la gâtul celuilalt. SAȘA: Aia a trecut. Nu? BUHĂ: A trecut, a trecut. Acum ne dăm film. MEL: Sunteți niște idioți. BUHĂ: Poate. Dar ne simțim bine. Ce?! MEL: Hai pasează, pasează. BUHĂ: Parcă tu nu mai. MEL: Parcă dintr-o dată mai. SAȘA: Așa! Așa! E bună? BUHĂ: E foarte bună.

MEL râde.

SAȘA: Ce-i? MEL: Nimic. Îmi dau. Îmi dau film cu voi. BUHĂ: Știi ce-mi place la tine men? SAȘA: Nu. Ce?! BUHĂ: Că ești așa cum ești. SAȘA: Spart? BUHĂ: Transparent. MEL: Hai Buhă, termină. BUHĂ: Ce-am spus? SAȘA: Lasă-l, lasă-l. De-aia-mi place de el. Omul ăsta, când e spart. Spune niște chestii!

Liniște.

MEL: Ce chestii? SAȘA: Știe el ceva. BUHĂ: Am eu un stil.

MEL: V-ați prăjit. SAȘA: Poate. BUHĂ: Poate că-i mai bine să fi așa. Transparent. Redundant. În plus. Degeaba. SAȘA: Hai men, nu mai fi trist. Fi și tu vesel. Nu mai vorbi căcat. MEL: Da Buhă. Nu mai vorbi căcat. BUHĂ: Nu-mi mai spune așa! SAȘA: Gata. Chill. Hai să fim chill.

Liniște. BUHĂ ia sticla. Începe să bea.

BUHĂ: Hai să ne jucăm ceva. SAȘA: Ce? MEL: Nu mai bea. BUHĂ: De ce? SAȘA: Lasă-l în pace Mel. E băiat mare. BUHĂ: Da Mel. Lasă-mă-n pace. MEL: Bine. Ce jucăm? BUHĂ: Critica rațiunii pure. MEL: Bine. Hai să jucăm.

BUHĂ: Dar tu nu știi regulile. MEL: Mi le explici pe parcurs! BUHĂ: Jocul ăsta se joacă-n doi. Și nu cu tine vreau să-l joc. Vreau doar să mă vezi cum joc. MEL: Ce-a intrat în tine? BUHĂ: Nimic. Am doar chef. MEL: Chef să ce?! BUHĂ: Să-ţi demonstrez. MEL: Ce să-mi demonstrezi, că eşti capabil să fii prost? SAŞA: Men, eu nu pricep ce tot vorbiţi voi acolo. BUHĂ: Asta pentru că eşti prea spart. SAŞA: Da. Sînt prea spart. BUHĂ: Niciodată nu vei fi îndeajuns de spart. Aşa-i Mel. Ce-i?! MEL: Hai să jucăm. Noi doi. BUHĂ: Noi doi?! SAŞA: Ce vreţi să faceţi voi doi? BUHĂ: Nimic men, nimic. Hai. Mai fumează un pic.

SAȘA: Men eu

ridică) MEL: Ţi-e somn. SAŞA: Un pic. MEL: Du-te. SAŞA: Sigur?! MEL: Da. Noi mai rămînem un pic.

eu gata. Cred că mi-am dat un pic prea tare-n cap. (se

Luminile scad. Aceleaşi lumini psihedelice.

SAŞA: Cînd eram mic, îmi plăcea să mă joc cu păpuşi. M-a prins tata

într-o zi şi m-a bătut. De-atunci nu m-am mai jucat cu păpuşi. De-atunci n-am mai plîns. Bărbaţii nu plîng. Eu sînt bărbat. Tata e mai mult plecat. În misiune, în teatrul de operaţiuni, apoi se-ntoarce acasă. Dar stă mai mult pe la unitate. Eu stau mai mult pe-acasă. Atît cît pot. Cît rezist. Mama e prea bolnavă. Are dureri mari. Am început să fumez iarbă împreună cu ea. Pentru ea. Am citit eu pe net. Medicamentele nu-şi făceau efectul. Iarba o ajută. Îi mai ia din durere. Cînd se mai linişteşte devine iar Mama. Aşa cum o ştiam cînd eram mic. Vorbim lucruri. Despre viaţă. Despre. (linişte) Cînd ea n-o să mai fie, nu ştiu ce-o să facem. Nu-mi place absolut nimic la viaţa mea. Dar atunci cînd fumez, lucrurile devine mai suportabile. Mai frumoase. Cîteodată visez atît de frumos. Apoi mă trezesc. Mă uit în jur. Toţi sînt scîrbiţi de locul ăsta. Oraşul e mort. Oamenii par şi ei că mai au un pic şi. La noi, ca băiat, ori te bagi în Armată ori lucrezi pentru tatăl lui Macalai. Sau mai nou, direct pentru Macalai. Cîteodată îmi vine să plîng de ciudă. Să plîng. Dar nu-mi permit. Asta-i situaţia. Aşa e viaţa. Trebuie să fii puternic. Să nu te laşi afectat. Să înduri. Să faci te trebuie făcut. Sper să pot să-mi iau Bac-ul la anul. Aş dori să merg la şcoala de ofiţeri. Nu vreau să ajung să lucrez pentru Macalai. Nu vreau să ajung borfaş. Decît dacă trebuie.

SAȘA iese.

Lumina revine la normal.

MEL îl privește pe BUHĂ.

BUHĂ: Vrei să joci? Hai să jucăm.

Linişte.

MEL: Ce vrei de la mine? BUHĂ: Nimic. Vreau doar să mă vezi. MEL: Te văd. BUHĂ: Mai mult mă observi. MEL: Jucăm deja? BUHĂ: Jucăm demult. MEL: Și, care-i scorul?

BUHĂ tace.

BUHĂ: Ești singura persoană care s-a purtat vreodată frumos cu mine. Mulțumesc. MEL: Și-mi mulțumești făcând scene? BUHĂ: Sașa e un prost. MEL: O fi. Dar mie-mi place! BUHĂ: Minți. Sau dacă nu minți, atunci chiar că ești proastă. MEL: Mai bine pleci. Dacă tot ce-ai să faci cât timp mai rămâi e să mă jignești. Ți-am salvat viața de două ori azi. Cretinule! Nu-nțelegi că eu

încerc să te-ajut?! BUHĂ: De ce?! Ți-am cerut ajutorul?!

Linişte.

MEL: Tu nu ești bine Buhă. BUHĂ: Nu-mi mai spune așa! MEL: Bine.

Linişte. Se uită la el.

BUHĂ: Știi cum mă cheamă. MEL: Da. Știu. Și nu te mai uita așa la mine. BUHĂ: Cum? MEL: Ca atunci. După. Ți-am spus. BUHĂ: A fost o greșeală. MEL: Da. O greșeală. BUHĂ: Cea mai frumoasă greșeală din lume.

Începe să o sărute. Ea îl sărută înapoi.

Heblu treptat. Aceleași lumini psihedelice.

4. THC

MEL: Cînd s-a sinucis maică-sa, ne-am trezit cu el la uşă, şi cu taică-su la telefon. Mama săraca, îl ştia pe taică-su de dinainte. Auzisem despre ei, despre situaţia lor. Mama l-a primit pe săracul băiat în casă. Era ziua în care ea pleca pentru prima oară în Germania. Tata plecase cu un an înainte. Mama a plecat în seara aia. Şi ne-a lăsat singuri. Îl ştiam. Fusesem prieteni în copilărie. Cei mai buni prieteni. Pînă cînd el a împlinit 10 ani. Apoi s-a întîmplat ceva, nu mai ştiu. S-a întîmplat atunci ceva. Ceva groaznic. Dar nu-mi mai aduc aminte acum. Oricum. Timpul a trecut. Cumva ne-am îndepărtat. Ne mai salutam pe stradă dar deja umblam în alte cercuri. El era copilul ăla tăcut şi ciudat cu ochelari de care toată lumea îşi bătea joc. De care lumea apoi a început să se ferească. Am uitat complet de el. Şi dintr-o dată, m-am trezit cu el în casă. Eu aveam 16 ani. El 14. Era atît de trist. Plîngea. Plîngea în somn. Ţin minte că nu puteam să dorm. Mă uitam la un film şi el plîngea în cealaltă cameră. M-am dus să văd ce are. Am încercat să-l liniştesc. Suferea. Mi s-a făcut milă de el. L-am trezit. M-a luat în braţe. S-a mai potolit. Am vorbit toată noaptea. Pînă cînd s-a făcut dimineaţă. Răsărea soarele. Îi ţineam capul în poală. Şi el nu se mai oprea din vorbit. Vorbise atît de mult. La un moment dat, a spus ceva. Nu mai ştiu ce. Şi l- am sărutat. Restul a fost. O prostie între copii uitaţi. S-a întîmplat pentru că trebuia să se întîmple. A mai rămas cîteva zile dar. Şi eu eram tristă. Singură. Pentru prima oară în viaţa mea. N-am mai. Doar am vorbit. Am început atunci eu să vorbesc mult. Şi el se uita la mine.

Asculta. Aştepta ca eu. Să-l las şi pe el. Dar eu. M-am gîndit la mine. El ar fi vrut ca noi doi să. Dar el era mai mic. Era băiatul ciudat de care toată lumea se ferea. Ce-ar fi zis prietenele mele? Şi eu n-am ştiut să. Aş fi vrut dar. Nu. A fost o greşeală. Mi-am zis. Pentru mine a fost o greşeală. Pentru el a fost poate mai mult de-atît. Dar n-a spus nimic. A plecat. Probabil a înţeles. Nu e un băiat prost. Ne-am mai întîlnit – hei hei, ce mai faci? Bine. Tu? Sună-mă OK. Poate ieşim cîndva? OK. OK. Mă suna şi nu-i răspundeam. N-avem timp de el. Pînă-n seara asta cînd l-am găsit încălecînd balustrada, uitîndu-se pierdut undeva departe. Ce era să fac? Am crezut că are nevoie de cineva. De oricine. De mine. Dar acum ştiu sigur că nu-i cazul. S-a schimbat. Acum doar a luat ce-a vrut. Şi eu i-am dat, pentru că am simţit că de asta avea nevoie. Şi acum?! După? Acum iar doarme la mine pe canapea. Avea poate nevoie. De asta. Să se simtă aproape. În singurul fel în care se mai poate. Poate şi eu aveam nevoie. Să mă simt dorită. (linişte) Și fetele se fut. Și fetele se excită. Șoc! Suntem oameni. Simțim. Știm lucruri. Înțelegem. Oricum vroia să plece. Era mai bine pentru el să plece. Aşa că i-am dat ce-şi dorea. Ca să-l ajut. Ca să nu mai fie nimic care să-l ţină aici. Altfel n-ar fi plecat. Sau poate mai rău. S-ar fi aruncat de pe pod. Nu știu. Ce s-a- ntâmplat s-a-ntâmplat. Eram sparți? Eram sparți. Asta nu-nseamnă că eram proști. Copiii știu lucruri. Se prind repede. Sunt niște oameni care așteaptă să crească. Și speră să nu uite. Pe parcurs. Pentru că simt ce urmează. Poate că nu ştiu cu exactitate, dar simt! Şi eu simt! Sper doar că n-o să uit pe parcurs. Numai că, vedeți voi. Viața se-ntâmplă. Atât. Simt priviri din public. Priviri care judecă. În minţile voastre se formează deja cuvinte. Termeni. Sînt introdusă în nişte sertăraşe. Mi se pun etichete. Mă şterg la fund cu etichetele voastre! Habar n-aveţi ce- nseamnă să trăiţi unde trăiesc eu! Voi nu eraţi aşa, nu?! Pe vremea voastră era altfel! O fi. Dar vremurile se schimbă! Şi oamenii se schimbă odată cu ele. Copiii n-au nicio vină. Nu ei aleg să se nască într-o lume de căcat. Ei doar se adaptează la condiţii. Învaţă din exemple. Şcoala nu ne învaţă mare lucru. Nici măcar ore de educaţie sexuală nu avem. În schimb avem ore de religie. Trăim într-un oraş mic unde lumea are două opţiuni – să plece, sau să moară. Copiii rămîn. Ăştia sîntem! Sîntem copiii timpurilor noastre. Creştem singuri, ne uităm la TV, avem smartphoneuri, stăm pe net. Avem acces la informaţie. Învăţăm ce putem, cum putem, de unde putem. Vrem să creştem mari. Nu ne trebuie copilărie. N-avem ce să facem cu ea. Nu ne ajută cu absolut nimic inocenţa. N-avem nici o şansă, aşa-i?! Bem, fumăm, ne drogăm. Poate că şi noi facem parte dintr-o generaţie pierdută. Asta nu înseamnă că facem parte dintr-o generaţie de proşti. Tetrahidrocanabinol. Substanța activă din marijuana. Un drog ușor. Cel mai groaznic efect? Poftă de mâncare. Somnolență. Câteodată depresie. De la iarbă nu se moare. De la alcool și tutun, da. Șoc! Nu mă credeți? Citiți pe Internet. Filtrați informația. Dacă ştiţi cum. Copiii voştri știu. Şi fac la fel. Voi ce formă de dezinformare consumați?! În ce fel încercaţi să vă minţiţi în aşa fel încît viaţa să sune mai bine?! Nici nu-mi pasă dacă nu mă credeți. Mai bine cercetați. Degeaba vă uitaţi aşa la mine. Şi ce dacă

acum sînt o puştoaică! O să cresc şi eu mare. Eu o să ajung bine. Chiar dacă sînt dintr-un oraş uitat, pierdut, aruncat la gunoi. O să-mi iau Bac- ul, o să merg la facultate. O să ajung cineva. Nu chiar doctor. O să fiu farmacistă. Da, o să beau, o să mă droghez, o să mi-o trag. O să trăiesc singură. O să mă-ntorc în oraşul meu mic şi mort. Pentru că eu mă- ntorc. O să ajung un adult capabil. Aproape funcțional. Toți adulții funcționali beau, se droghează, și-o trag. Îşi plătesc taxele. Și-n general au impresia că știu ce se-ntâmplă cu viața lor. E doar o impresie. Nimeni nu știe. Nimic nu-i sigur. Totul se-ntâmplă. Fără niciun motiv. Ne chinuim să înțelegem. Cu asta ne vom ocupa pentru tot restul vieţii noastre.

Luminile revin. Aceeași canapea. MEL se așează pe ea. Își aprinde o țigară. Se face dimineață.

5. După

MEL: Și ce-o să faci acum? O să pleci? BUHĂ: Da, o să plec.

Linişte.

MEL: Nu ești mulțumit?! Ai primit ce-ai vrut.

BUHĂ tace.

BUHĂ: Nu ast-am vrut. MEL: Nu? Dar ce? BUHĂ: Altceva. MEL: Altceva n-am să-ți dau.

SAȘA intră. Cască.

SAȘA: Ce să-i dai? MEL: Nimic. BUHĂ: I s-a făcut un pic milă de mine. Ca atunci. Mai demult.

Linişte.

SAȘA: Când mai demult? Despre ce vorbește ăsta? MEL: Despre nimic. BUHĂ: Ar trebui să plec. Îți mulțumesc Mel. N-o să uit ce-ai făcut pentru mine. SAȘA: Ce-ai făcut pentru el? MEL: Nimic. SAȘA: Cum adică nimic?! Ce?! Mă crezi prost? BUHĂ: Cred că e singura din camera asta care încă mai speră. Încearcă să nu-i fuți iluzia. Dar știi și tu la fel de bine ca și mine că pentru unii nu

mai există speranță. SAȘA: Ce-i cu tine men?! BUHĂ: Mă doare prea tare-n cur de tot! Asta-i ce-i cu mine! Mă doare-n cur. Și-acum o să mă car. N-am pentru ce să mai stau. SAȘA: Nu te duci niciunde până nu-mi explici ce se-ntâmplă! BUHĂ: Mel? Dorești să-l ajuți. Sau s-o fac eu? Sau s-o facem împreună. Așa cum tocmai am făcut-o. MEL: Cum poți să fi așa?! BUHĂ: Uite. Uite-așa. Așa am ajuns. Cred că s-a stricat ceva la mine-n cap și n-are nimeni cum să mă repare! Nici măcar tu. Măcar ai încercat.

Linişte.

SAȘA: Bă men! Ce se-ntâmplă?! BUHĂ: Nimic. Absolut nimic. SAȘA: A pus mâna pe tine? MEL: Nu. BUHĂ: Hai Mel, nu mai minți. Spune-i. Nu-ți mai bate joc de el.

SAȘA scoate un siș.

SAȘA: Taci din gură! BUHĂ: Așa-i. E foarte sensibil. Și drăguț. SAȘA: Buhă! BUHĂ: Mai spune-mi așa. Și vezi ce se-ntâmplă! MEL: Sașa. Te rog frumos. Liniștește-te! SAȘA: Taci din gură! Cum ai putut? BUHĂ: Uite-așa! Simplu. SAȘA: Ce-i cu tine Buhă?! Eu tot nu-nțeleg. Nu faci altceva decât să- ncurci. BUHĂ: Așa-mi spunea și tata. Am eu un stil. Și nu-mi mai spune Buhă!

BUHĂ se aruncă pe el. Se rostogolesc pe jos. MEL încearcă să-i despartă.

Heblu.

6. Departe departe

Lumina crește încet. Se aud valuri.

BUHĂ: La început nu doare. N-am de ce să vă mint. Când trebuie să pleci. Atunci începe să doară. Poate-ar fi trebuit să m-arunc. Dar ea m-a rugat. S-a-ntâmplat așa. Eu n-am înțeles că ea mă iubea. Mă iubea. Aşa cum se iubeşte. Fără complicaţii. Am fost prost? Da. Am fost prost. Am stricat totul. N-am înțeles nimic. Am plecat departe. Bine că n-a murit nimeni. Am apucat să văd marea. I-am scris o poezie. I-am trimis-o prin poștă. Nu mi-a răspuns. Sau poate răspunsul s-a pierdut pe drum. A

trecut vara. A venit toamna. Totul a început să treacă. N-am mai văzut-o niciodată. Îmi mai aduc aminte de ea, din când în când. Mi-a salvat viața.

BUHĂ iese din scenă.

7. Prieteni

MEL: Lasă-mă să mă uit. SAȘA: Nu.

SAȘA se ține de picior cu ambele mâini.

MEL: Te rog.

SAȘA lasă mâinile deoparte. Sișul e înfipt intr-o coapsă. Nu mult.

MEL: Te doare? SAȘA: Nu. Nici nu-l simt. MEL: Ar trebui să chem salvarea. SAȘA: A plecat? MEL: Da. Și-a luat tălpășița. SAȘA: Dacă-l prind o să vadă el ce pățește. MEL: Nu se mai întoarce. De data asta a plecat de tot. SAȘA: Crezi? MEL: Știu. SAȘA: De ce? MEL: N-are pentru ce să se mai întoarcă.

Linişte.

SAȘA: Și ți-ai tras-o cu el? MEL: Da. SAȘA: De ce? MEL: Pentru că trebuia să se-ntâmple. SAȘA: Trebuia să se-ntâmple MEL: Poate că-i mai bine că s-a-ntâmplat.

Linişte.

SAȘA: Și noi doi? MEL: Noi? SAȘA: Da. Noi. MEL: Poate că-i mai bine să rămânem prieteni. SAȘA: Prieteni. MEL: Da. Prieteni. SAȘA: Nu-i rău să ai prieteni.

MEL: Mai ești speriat? SAȘA: Nu. Mi-a trecut acum. Nu trebuia să te bagi. MEL: Erai în stare să-l omori.

SAȘA: Eram în stare să

ce are. Poate-i mai bine că te-ai băgat.

nu pot să-l înțeleg pe omul ăla. Sincer. Nu știu

Linişte.

MEL: Mai ții minte. Când eram mici. Avea un câine. SAȘA: Cine? MEL: Bogdan. SAȘA: Care Bogdan? A! Buhă! MEL: Da, avea un câine. Mic mic mic și drăguț. SAȘA: Cum îl chema? MEL: Nu mai ştiu. Ştiu doar că ne-am împrietenit datorită câinelui. Noi trei. SAȘA: Mai are câinele ăla? MEL: Nu. A murit demult.

Heblu.

8. Gupi

TATĂL intră în scenă. Huţuluşul de la început. TATĂL se pune pe huţuluş. E îmbrăcat ordonat, într-un costum de tweed cu coate peticite – adevărat intelectual. E complet lucid. Pare cu cel puţin 10 ani mai tînăr.

TATA(se uită la ceas): Acum 30 de minute, m-au dat afară de la serviciu.

Ne-au dat pe toţi afară. Criză financiară. Faliment. Ziar mic, într-un oraş mic. Şi cu toată concurenţa asta. Cu Internetul. Acum toată lumea se uită la TV. Ziarele mor. Lumea îşi ia informaţia din alte surse. Asta e cultura acum. Lumea nu mai citeşte. Dar e OK. E doar o modă. O să treacă. Însă ştiu că tot timpul o să fie nevoie de cărţi, de oameni care să le citească. De oameni care să le scrie. E mai bine că m-au dat afară. Gazetăria nu era pentru mine. Ce făceam acolo nu era scris, era dactilografiat. Acum chiar pot să mă concentrez pe scris. Am primit salarii compensatorii. 6 salarii compensatorii. Asta înseamnă (calculează

pe degete) ceva timp. Banii înseamnă timp. Da. Păcat că preţurile au

luat-o razna. Dar. N-are rost să mă gîndesc prea mult la asta. O să fie bine. La asta trebuie să mă gîndesc. Nu la bani. Nu la timp. La scris. Nu-

mi fac griji. Nevastă-mea a spus să nu-mi fac griji. O să ne descurcăm

noi cumva. Băiatul e mic. N-are multe nevoi. Vara îl ducem la bunici. Ne descurcăm. (linişte) În oraşul ăsta-i atît de multă linişte. De asta am eu nevoie. De linişte. (scoate din buzunarul de la piept o butelcă metalică, desfiletează capacul) Am unii colegi care spun că o să ne meargă din ce în ce mai rău. Dar eu nu cred asta. Pur şi simplu. Refuz să cred aşa

ceva. Trebuie să rămînem optimişti. Cînd o să termin cartea şi o s-o public, n-o să mai avem probleme financiare. Ştiu sigur asta. Mă uit în

ochii băiatului meu. Şi am încredere că va fi bine. (ia o gură) Azi e ziua lui. De aia beau. Nu prea obişnuiesc. Dar acum e totuşi ocazie. Face 5 ani. Copiii sînt minunaţi la cinci ani. Sînt magici. Copiii sînt nişte fiinţe magice. E de datoria adulţilor să nu-i strice. Să nu uite. Promit să nu-l stric. Să nu uit. O să-i spun tot timpul adevărul. O să-l ajut. O să crească. O să fie o fiinţă umană în adevăratul sens al cuvîntului. O să aibă prieteni. O să înveţe să iubească. O să aibă parte de o viaţă bună. Completă. (se uită la ceas) A fost atît de drăguţ azi-dimineaţă. Ştia că azi e ziua lui! A venit în pijamale la mine să-mi spună că e ziua lui. L-am întrebat ce vrea de ziua lui. Un căţel tati. Un căţel. Şi cum să-l cheme pe căţel? Gupi tati! Gupi. E un nume simpatic. Imediat mă duc să-l cumpăr pe Gupi. Dar mai stau un pic. Mai un pic. (mai bea o gură) E atît de multă linişte.

Heblu.

SFÂRȘIT