Cuprins

1. Introducere ......................................................................................................................... 2
2. Sistemul auditiv uman......................................................................................................... 3
2.1. Formarea auzului............................................................................................................. 5
2.2. Interpretarea rezultatelor cu ajutorul audiogramei ....................................................... 5
3. Implantul cohlear – Istoric ................................................................................................. 7
4. Implantul cohlear – componenta substitutiva in segmentul auditiv uman ....................... 8
4.1. Modul de functionare al unui implant cohlear ............................................................... 9
5. Tipuri de proteze auditive ................................................................................................. 10
5.1. Obtinerea unui implant cohlear .................................................................................... 12
6. Chirurgia implantului cohlear ........................................................................................... 13
7. Beneficii ale implanturilor cohleare .................................................................................. 15
Bibliografie ............................................................................................................................... 15

1
 Implantul cohlear

1. Introducere

Auzul este unul din simţurile fundamentale prin care individul interacţionează cu
mediul înconjurător. Acesta este descris ca fiind abilitatea de a percepe variaţile de presiune
ale aerului din mediul ambiant cauzate de deplasarea unei unde sonore. Informaţia primită
prin auz, chiar dacă uneori pare nesemnificativă sau nici nu este conştientizată, ne ajută să
recunoaştem şi să acţionăm la prezenţa unor agenţi din mediul înconjurător. De la o vârstă
fragedă descoperim şi adăugăm importanţă mediului prin corelarea imaginilor cu sunetele.
Astfel învăţăm să ne ferim de pericole, să identificăm apariţia unor evenimente importante
sau să alertăm pe alţii de aceste lucruri. Totodată, limbajul vorbit este dezvoltat prin
ascultarea celor din jur şi însuşirea expresiilor acestora. Vorbind şi ascultând putem
interacţiona cu cei din jurul nostru, ne creăm o identitate, "participăm la viaţă mai mult"
[11]. Se creează, deci, premizele acumulării de informaţii, a educaţiei, cu impact puternic
asupra dezvoltării profesionale şi a viitoarei integrări sociale.
Hipoacuzia reprezintă deficitul senzorial cel mai frecvent întâlnit la om: afectează 8 –
10 % din populaţie şi aproximativ 1 din 1000 nou-născuţi este surd. Datele OMS (Organizatiei
Mondiale a Sanatatii) susţin că în România există aproximativ 1 milion de hipoacuzici.
Hipoacuzia congenitală reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, fiind una
din cele mai frecvente anomalii congenitale cu o frecvenţă de 1-3 la mia de nou-născuţi, 1
din 300 copii prezintă hipoacuzie neurosenzorială congenitală uşoară, iar 1 din 1000 de copii
va prezenta hipoacuzie neurosenzorială gravă înaintea vârstei adulte. Hipoacuzia este un
handicap invizibil, copilul hipoacuzic arată normal somatic (cu excepția sindroamelor
genetice cu amprentă caracteristică) şi, aparent, se dezvolta normal în primul său an de
viaţă. De aceea, în lipsa unui diagnostic precoce al hipoacuziei, aceasta va fi depistată doar la
vârsta de 12-24 luni când părinţii observă la copil lipsa de dezvoltare a limbajului. În
România, vârsta la care se depistează hipoacuzia variază între 3 şi 4 ani; la 3 ani este deja
prea târziu pentru a asigura o dezvoltare optimă a vorbirii. S-a dovedit prin tehnici de
rezonanţă magnetică existenţa fenomenului de „deprivare auditivă” adică diminuarea
volumului substanţei albe cerebrale prin diminuarea mielinizării căilor auditive, fenomen ce
are efecte iremediabile asupra posibilităţilor de reabilitare auditiv-verbală; se cunoaşte că

2
perioada de timp în care pacientul hipoacuzic a fost lipsit de informaţiile auditive
influenţează decisiv performanţele auditiv-verbale ale acestuia şi după „remedierea”
protetică a deficitului auditiv. Hipoacuzia severă, permanentă, dacă nu este detectată
precoce, va influenţa şi va determina repercusiuni grave asupra dezvoltării vorbirii,
achiziţionării limbajului şi dezvoltării cognitive, având un efect negativ asupra calităţii vieţii
emoţionale şi sociale. În afara impactului negativ asupra comunicării interumane, hipoacuzia
severă bilaterală afectează şi realizarea educaţională, sănătatea mintală, respectul de sine şi
oportunităţile de angajare pe termen lung.

2. Sistemul auditiv uman

La nivel anatomic şi fiziologic - Fig. 1.1 - urechea umană este împărţită în trei
componente principale: urechea externă, urechea mijlocie şi urechea internă, fiecare având
un rol în procesul de "prelucrare" a informaţiei primită prin intermediul undei sonore ca în
final să fie transmisă către creier sub formă de impulsuri electrice.

Figura 1.1 - Anatomia urechii umane.

Astfel, urechea externă, formată din partea vizibilă a urechii, canalul auditiv şi
timpan, are rolul de a prelua din exterior şi de a conduce unde sonoră către timpan
provocând excitarea acestuia sub formă de vibraţii similare cu cea a undei sonore. Vibraţiile
timpanului sunt apoi propagate şi amplificate prin urechea mijlocie către urechea internă de
o grupare osoasă compusă din cele mai mici trei oase din organism - ciocanul, scăriţa şi

3
nicovala - dispusă în interiorul unei incinte umplute cu aer. Urechea internă este compusă
din labirintul osos, un set de încăperi săpate în osul temporal şi labirintul membranos
construit în interiorul acestuia.
Sunetul amplificat, primit de la urechea mijlocie este în final preluat de cohlee, o
componentă a labirintului membranos. Cohleea sau melcul cohlear - Fig. 1.2 - este un tub
spiralat umplut cu un lichid bogat în potasiu denumit endolimfă ce permite propagarea
vibraţilor ce au acum o amplitudine de până la de 22 de ori mai mare decât cea iniţială. La
baza melcului cohlear se găseşte o regiune denumită Organul lui Corti ce conţine 15000 -
20000 de celulele senzoriale ciliate responsabile cu "traducerea" vibraţiilor sonore în stimuli
electrici. Astfel, se ajunge ca de la o undă mecanică creierul să recepţioneze prin intermediul
nervului cohlear un semnal electric ce descrie sunetul din ambient [12], [13].

Figura 1.2 - Anatomia cohleară

Afecţiunile sistemului auditiv duc cel mai adesea la pierderea auzului cu importante
efecte asupra psihicului individului. Pierderea auzului creează o stare de izolare, depresie, ca o
barieră de netrecut între individ şi cei din jur. Cu atât mai mult, când un copil se naşte cu
deficienţe de auz dezvoltarea sa este puternic afectată. Copilul este supus unui proces însemnat
de reconfigurare a strategiilor de acţiune la mediul înconjurător conduse de o compensare
puternică a modului de percepţie a lumii prin celelalte simţuri. El se va simţi mai dezorientat, mai
neliniştit, limbajul verbal nu va putea fi dezvoltat fiind necesară însuşirea unui limbaj alternativ
pentru a comunica, capacitatea sa de a identifica pericole este diminuată iar şansele sale de
integrare în societate şi de a trăi o viaţă normală sunt reduse la minim.

4
 2.1. Formarea auzului

1. Sunetul este colectat de pavilionul auricular şi condus către timpan, prin conductul auditiv
extern.
2. Timpanul converteşte sunetele în vibraţii.
3. Lanţul osicular (ciocănel, nicovală şi scăriţă) preia vibraţiile şi le prezintă cohleei.
4. Lichidul cohlear este pus în mişcare, stimulând la rândul său celulele ciliate.
5. Cilii intracohleari generează semnale electrice care sunt culese de nervul auditiv. În funcţie
de localizarea lor, cilii transmit informaţii despre înălţimea (tonalitatea) sunetelor.
6. Creierul recepţionează semnalele nervului auditiv şi le interpretează ca sunete.

2.2. Interpretarea rezultatelor cu ajutorul audiogramei

Audiograma este cea mai cunoscuta si mai raspandita investigatie audiologica.

Aceasta este un grafic care ilustrează auzul util al unei persoane şi pune în evidenţă nivelul
unei eventuale hipoacuzii, pentru fiecare ureche. De asemenea, este o reprezentare grafica a
pragurilor auditive pe 6-7 frecvente ale spectrului auditiv uman, cuprinse intre 125 Hz si
8000 Hz. Fiecare sunet are o anumită tonalitate, numită frecvenţă. Măsura frecvenţei este
dată de numărul de oscilaţii pe secundă, unitatea de măsură cea mai des utilizată fiind
Hertzul (Hz). Intensitatea sunetului se măsoară în unităţi numite decibeli (dB).
Acest test este efectuat cu ajutorul unui aparat denumit audiometru, capabil sa
genereze tonuri auditive pure (asemanatoare notelor muzicale), de intensitate precisa.
Sunetele sintetizate sunt oferite pacientului fie prin intermediul unor casti, pentru

5
transmiterea sunetelor pe cale aeriana, cand se studiaza performanta auditiva a urechii
externe si medii, fie prin intermediul unor aparate care transmit vibratii plasate direct pe
craniu (in spatele urechii), care au rolul de a transmite sunetele pe cale osoasa, direct la
urechea interna, pentru a obtine informatii precise despre nivelul de auz al acesteia.
Intregul test este efectuat intr-o camera insonora (antifonata). Sunetele au o
intensitate succesiv crescatoare, iar pacientul trebuie sa semnaleze, prin apasarea unui
buton sau verbal, faptul ca a auzit sunetul la intensitate minima.
Rezultatul obtinut pentru fiecare frecventa este denumit prag auditiv si se noteaza pe
audiograma. Mai mult, intensitatea succesiva a auzului prin stimulare cu ajutorul castii, apoi
cu ajutorul aparatului cu vibratii, permite o estimare destul de precisa a locului unde s-a
instalat leziunea care a provocat scaderea auzului, si astfel se poate stabili Ticul de
hipoacuzie: neurosenzoriala, de transmisie sau mixta.
În audiograma prezentată, partea de sus a graficului marchează înălţimea sunetelor
(frecvenţa), de la cele grave la cele acute. Intensitatea este măsurată pe verticală, de la cele
slabe la cele intense (de sus în jos). Când testează auzul, audiologul prezintă sunetele pe
rând, câte o frecvenţă la un moment dat. Cea mai slabă intensitate la care subiectul aude
este marcată pentru fiecare frecvenţă în parte. Prin interpolare (unirea imaginară a
punctelor măsurate), se obţine pragul auditiv.

6
 Fig. Reprezentare grafica a unei audiograme

Cu alte cuvinte, audiograma este considerata si astazi drept cel mai util test in audiologie si
trebuie efectuata in absolut toate situatiile atunci cand se doreste evaluarea auzului: depistarea si
diagnosticarea hipoacuziei, urmarirea rezultatelor unui tratament sau a unei interventii chirurgicale,
evaluarea eficientei protezarii auditive.

3. Implantul cohlear – Istoric

Primele cercetări cu privire la stimularea auditivă a persoanelor cu deficienţe de auz

profunde au fost realizate în anul 1957 de către Djourno şi Eyries [17]. Aceştia au implantat
unui pacient, în apropierea nervului cohlear, un electrod ce transmitea pulsuri electrice
primite din exterior. Curentul electric recepţionat de subiect era perceput ca un zgomot
asemănător sunetului produs de un greiere. Acest implant cohlear multi-canal avea in
componenta 8 canale, o rata de stimulare de 10 000 pulsuri pe secunda/canal, 8 surse
independente de curent si un electrod flexibil care putea fi inserat la 22-25 mm in interiorul
cohleei.

7
 În anul 1982 a fost realizat un sistem de implant cohlear ce consta dintr-o parte
implantabila structurata pe 4 canale, de la care porneste un electrod lung, care este stimulat
de catre un procesor mic. Acest sistem inglobeaza o strategie de codificare de banda larga,
cu procesare analogica, care poate fi utilizata pe canalul cel mai potrivit.
Introducerea sistemului Confort (1986) pentru implanturile cohleare, aduce
imbunatatiri in ceea ce priveste circuitul electronic si antenele, care sunt incapsulate intr-o
carcasa ceramica (sistem cu 2 canale) sau in 2 carcase ceramice( sisteme cu 4 canale). In
plus, procesorul contine un microfon, care se afla la nivelul urechii.
In anul 1994 este lansat sistemul de implnt cohlear COMBI 40. Este primul sistem
multicanal cu rata inalta de stimulare, cu 8 canale destinate inglobarii strategiei de codificare
dezvoltata de Blake Wilson.

4. Implantul cohlear – componenta substitutiva in segmentul

auditiv uman

Implantul cohlear este o modalitate tehnică de compensare a deficitului auditiv care

facilitează structurarea limbajului şi dezvoltarea funcţională a persoanei cu dizabilităţi
auditive profunde.
Implantul cohlear (IC) reprezintă un dispozitiv electronic de înaltă tehnologie având
capacitatea de a converti energia mecanică sonoră în semnal electric transmis direct nervului
auditiv. Implantul cohlear este o proteză auditivă implantabilă chirurgical utilă în scopul
reabilitării surdităţilor severe şi profunde bilaterale, care nu mai pot beneficia de proteze
auditive convenţionale. Acest dispozitiv este cel mai evoluat sistem implantabil
biocompatibil, care deserveşte un organ senzorial reuşind recuperarea completă a acestuia
(1).
Sistemul de implant cohlear este un sistem care, deși a suferit diferite modificări de-a
lungul timpului, este constituit în continuare din două componente: o parte internă
implantabilă chirurgical și o parte externă purtată în general în spatele urechii, cunoscută
sub denumirea de procesor de sunet.
Componenta externă (procesorul de sunet) conţine: microfonul, procesorul de sunet
digital, sursa de energie, cablu de legătură, antena transmiţătoare.

8
 Componenta internă, implantul propriu-zis sau receptor-stimulatorul se compune
din: carcasă rezistentă, o matrice de electrozi, un electrod de referinţă (2).

4.1. Modul de functionare al unui implant cohlear

Semnalul acustic captat de către un microfon, este amplificat și transmis apoi la

procesorul de sunet. Aici semnalul suferă unele modificări de codificare, fiind transformat în
semnal electric. Sunetele reprezintă fluctuații presionale rezultate în urma mișcărilor
moleculelor de aer datorită vibrațiilor și pot fi evidenţiate grafic ca o undă ce traversează
timpul și spațiul (3). Rolul procesorului de sunet este de a descompune acest semnal auditiv
complex, primit prin intermediul microfonului, în semnal electric. Această transformare este
efectuată prin diferite metode printre care: modulația în amplitudine, descompunerea
frecvențială și analiza spectrală (1, 4). Receptor–stimulatorul, preia semnalul, îl decodifică și
produce microcurenți ce vor fi transmiși prin electrozi către nervul auditiv. Electrozii activi au
rol în difuzarea impulsurilor în cohlee, unde se urmăreşte declanşarea sau generarea

9
potenţialelor de acţiune în fibrele nervoase auditive ale nervului VIII, respectând schița
tonotopiei sistemului auditiv uman.
Actualmente pe plan mondial, industria implantului cohlear ne oferă mai multe
modele de sisteme implantabile prin cei patru producători existenți: Cochlear, MedEl,
Neurelec, Advanced Bionics.

5. Tipuri de proteze auditive

Dispozitivele auditive se pot împărţi în mai multe categorii după tipul de poziţionare a
aparatului raportat la componentele sistemului auditiv. Câteva din categoriile principale
cunoscute la acest moment sunt:

- BTE (behind the ear) sau proteză extrauriculară / retroauriculară - este o proteză cu o
răspândire largă adresată unui interval mare de categorii de pierderi auditive. Electronica
răspunzătoare cu recepţionarea şi amplificarea semnalului este dispusă în interiorul unei
carcase de mici dimensiuni ce se ataşează, cel mai adesea, în spatele lobului urechii şi deci în
exterirorul canalului auditiv. De la carcasa conţinând componenta electronică, sunetul
amplificat este transmis printr-un ghid acustic către canalul auditiv - Fig.1.3. Deşi are
avantajul unui acces mai uşor pentru întreţinere şi totodată este protejată de depuneri de
sebum sau cerumen, proteza are dimensiuni mai mari comparativ cu celelalte tipuri exitente
fiind incomodă în multe situaţii.

10
Figura 1.3. - a) Exemplu de proteză auditivă de tip BTE b) Exemplu de poziţionare a protezei
astfel încât doar ghidul acustic este vizibil.

- ITE (in the ear) sau proteză intraauriculară - sunt proteze de mici dimensiuni - Fig. 1.4. - cu
un grad ridicat de miniaturizare a componentelor electronice şi care se implantează la
capătul extern al canalului auditiv. Protezele sunt adresate unei game mari de niveluri de
pierderi ale auzului, dar totuşi mai scăzute decât cazul BTE. Acest lucru vine ca un compromis
între dimensiunile mai mici ale protezei şi electronica necesară amplificării sunetului.

- ITC (in the canal) - sunt unele din cele mai mici proteze auditive, fiind introduse mai adânc
în canalul auditiv decât cele de tip ITE dar suferă de acelaşi tip de neajuns precum cazul ITE.
Având dimensiuni mici - Fig.1.4, componenta de amplificare a sunetului are performanţe mai
slabe şi prin urmare nu se adresează unor cazuri de pierderi ridicate ale auzului.

- CIC (completely in the canal) - sunt protezele cu gradul cel mai ridicat de miniaturizare -
Fig. 1.4 - fiind poziţionate foarte aproape de timpan. Dezavantajul principal al acestora este
reflectat de costurile ridicate respectiv accesul mai dificil pentru a realiza reglaje asupra
nivelului de volum sau schimbul de baterii. Deoarece se află implantate adânc în canalul
auditiv sunt supuse şi unor perioade de întreţinere mai dese.

11
Figura 1.4. - Exemplu de proteze auditive. De la stânga la dreapta, de tip ITE, ITC şi CIC

În cazurile mai grave, când din sistemul auditiv este afectată reţeaua de celule
receptoare din cohlee, se poate recurge la un implant cohlear cunoscut şi sub denumirea de
ureche bionică. Deşi ideea de a implanta un dispozitiv ajutător în cohlee este veche iar
proteze rudimentare s-au folosit încă din perioada 1960 - 1970 [15], [16] doar odată cu
dezvoltarea puternică a procesoarelor de semnal s-a putut realiza un produs care să fie
suficient de robust şi performant astfel încât să permită redarea auzului în parametrii de
calitate apropiaţi de cei normali.
Cert este că implantul cohlear la ora actuală este unul dintre cele mai performante
dispozitive de protezare care oferă posibilitatea de recuperare prin stimulare la nivelul
sistemului nervos.

5.1. Obtinerea unui implant cohlear

Carcasa unui implant cohlear poate fi fabricata din titan sau din material ceramic, de
mare rezistenta, pe baza de oxid de aluminiu. Micile dmensiuni ale implanturilor cohleare
permit utilizarea unor tehnici chirurgicale minim invazive, recuperarea postoperatorie
putând fi astfel accelerată.

12
 6. Chirurgia implantului cohlear

În condiții anatomice normale ale urechii interne, implantarea cohleară a devenit o

tehnică standardizată ce urmărește următorii pași chirurgucali: prepararea câmpului
chirurgical, incizia și decolarea planurilor superficiale și profunde, mastoidectomia,
timpanotomia posterioară; fixarea receptor stimulatorului, cohleostomia; inserția
portelectrodului, fixarea implantului cohlear; sutura inciziei și pansament extern (16).
Succesul implantării cochleare depinde de criteriile de selecție ale candidaților,
criterii care au suferit unele modificări de-a lungul anilor. Dacă la apariția implantului
cochlear începând cu anii 1990, beneficiari erau doar cei cu hipoacuzii neurosenzoriale
profunde bilaterale, în prezent indicațiile s-au extins, candidați pentru implantare cocheară
fiind considerați cei cu hipoacuzie severă și profundă bilaterală, la care protezarea auditivă
convenţională nu mai aduce nici un beneficiu și nu prezintă contraindicații (14) și chiar adulții
ce prezintă doar hipoacuzii neurosenzoriale profunde unilaterale (15). Este obligatoriu
studiul imagistic al urechii interne pentru evidențierea particularităților anatomice ale
cohleeiși ale elementelor periferice şi centrale ale căii auditive, necesare în evaluarea
posibilității de inserţie a portelectrodului intracohlear.
Alte evaluări ce vor fi efectuate în cadrul selecției candidaturii pentru implantarea
cohleară sunt: examen medical general/pediatric, examen psihologic, examen genetic,
exemen logopedic, examen neuropsihiatric, examenul stării sociale a familiei şi a suportului
moral.
După selectarea pacientului urmează actul operator. Sub anestezie generală se
frezează un locaş în oasele craniului pentru receptorul implantului şi prin osul temporal un
canal către urechea medie (timpanotomia posterioară). Canalul trebuie astfel orientat, încât
să se vizualizeze fereastra rotundă, lucru care ne permite accesul in urechea internă. Prin
acest canal se frezează o gaură în cohlee (cohleostomă), în apropierea ferestrei rotunde. Prin
cohleostomă se introduce portelectrodul implantului, adânc în scala tympani. Cablul de
fixare se prinde la osul temporal. Pentru IC cu electrod de referinţă, acesta se plasează sub
muşchiul temporal. Încă intraoperator, se testează şi se măsoară cu aparate speciale
funcţionalitatea implantului (impedanţa electrozilor) precum şi răspunsul cantitativ şi
calitativ al nervului cohlear la stimuli electrici „Neutral Response Telemetry” (NTR),
„Auditory Nerve Response Telemetry” (ART), sau „Neutral Response Imaging” (NRI). Datele

13
obţinute prin aceste măsurători constituie, în special la copii, repere utile fittingului ulterior
al procesorului vocal.
Deoarece numarul fibrelor nervoase, precum şi poziţionarea electrozilor diferă de la
un pacient la altul, fittingul procesorului vocal este individualizat.
Îngrijirea unui pacient implantat presupune control tehnic al sistemului, verificarea şi
activarea procesorului vocal, precum şi antrenament logopedic susţinut.

Rezultate

Peste 90% dintre pacienti beneficiază clar de pe urma implantului cohlear; peste 50%
obţin o inteligibilitate vocală acceptată în câmp liber. În multe cazuri, IC permite chiar discuţii
telefonice, majoritatea chiar cu persoane necunoscute.
Riscurile intraoperatorii precum afectarea nervului facial sau coarda timpanului, sunt
îndepărtate şi evitate prin monitorizarea nervului facial. Riscurile postoperatorii sunt rare.
Printre acestea se numără meningita sau sensibilitatea la materialele implantate.
Standardele de astăzi impun vaccinarea profilactică preoperator pentru meningită.
Dezvoltarea actuală de către aparate hibrid, ce combină proteza auditivă cu IC, care
permit stimulare bimodală (acustică şi electrică), destinată pacienţilor hipoacuzici cu auz
păstrat pe frecvenţe grave. Inserţia parţială a portelectrodului necesară în aceste cazuri
presupune utilizarea unor portelectrozi specifici.

Implantul cohlear - complicații

În general, intervenția chirurgicală a implantului cohlear prezintă o rată scazută de

complicații. Într-un studiu retrospectiv ce s-a efectuat pe 308 pacienți se arată că dintre
complicațiile majore întâlnite la pacienți, 1,6% au prezentat infecții ale plăgii operatorii, 1,6
% au prezentat sindromul de Choarda tympani, iar la 1,3 % dintre persoanele implantate s-
au descris migrații sau extruzii ale implantului. Dintre complicațiile minore, 4,9% au
prezentat acufene şi 29,5 % vertij postoperator (17).

Teste intraoperatorii
Implantarea cohleară reprezintă o soluție pentru hipoacuzia neurosenzorială
profundă deoarece folosește o tehnică prin care are capacitatea de a elibera impuls electric,

14
direct către fibrele nervului auditiv. Intraoperator și postoperator, atât dispozitivul în
totalitate, cât și fiecare electrod în parte sunt testați la diverse perioade de timp, în cadrul
programului de reabilitare auditivă. (18).

7. Beneficii ale implanturilor cohleare

Implanturile cohleare pot aduce multe beneficii, precum auzirea vorbirii, a sunetelor din
mediu sau a muzicii. Rezultatele raportate în prezent cu privire la implantarea cohleară indică
înţelegerea vorbirii pentru majoritatea pacienţilor.
Beneficiile implanturilor cohleare sunt măsurate de cele mai multe ori, în comunitatea
ştiinţifică internaţională, prin procentajul cuvintelor corect înţelese, fără labiolectură, în condiţii de
laborator. Cu toate că testul comprehensiv cu set deschis de cuvinte este un indicator important al
abilităţii auzului, nu este nici pe departe singura formă de beneficiu pe care o raportează utilizatorii
de implant cohlear. Percepţia sunetelor înconjurătoare, ca sonerii, alarme ş.a.m.d. pot face o
diferenţă substanţială în viaţa unei persoane care nu poate auzi altfel.

Bibliografie

11. J. Britton, Language and Learning: Importance of Speech in Children's Development, ISBN:
978-0140154832, 1992.

12 R. Probst, G. Grevers, H. Iro, Basic Otorhinolaryngology: A Step by Step Learning Guide,

Thieme Medical Publishers, ISBN: 978-1588903372, 2005.
[13] K. J. Lee, Essential Otolaryngology: Head & Neck Surgery, ISBN: 978-0071761475, 2012.

14 H. F. Schuknecht, S. Merchant, Schuknecht's Pathology of the Ear - Third Edition, 2010.

[15] B. Wilson, M. Dorman, "Cochlear implants: Current designs and future possibilities", Journal
of Rehabilitation Research & Development, Vol. 45, No. 5, 2008, pp. 695-730

[16] A. Moller, "History of Cochlear Implants and Auditory Brainstem Implants", Advanced
Otorhinolaryngology, vol. 64, 2006, pp. 1 - 10.

[17] A. Djourno, C. Eyries, "Prothese auditive par excitation electrique a distance du nerf sensoriel a
l'aide d'un bobinage inclus a demeure", Press Med 1958. 35:1417.
[18] F.B. Simmons, C.J. Mongeon, W.R. Lewis, D.A. Huntington, "Electrical Stimulation of Acoustical
Nerve and Inferior Colliculus", Arch. Otolaryngol. 1964. No. 79, pp. 559-567.

[20] B. Lamia, O. Kais, E. Noureddine, "Performance Study of a New Speech Coding Strategy with
Reduced Channels for Cochlear Implants", The Open Signal Processing Journal, No.2, 2009, pp. 29-
39

15
[22] B. Somek, S. Fajt, A. Dembitz, et al., "Coding Strategies for Cochlear Implants", Automatika, Vol.
47, No. 1-2, 2006, pp. 69-74.
[23] A. Eriks-Brophy, "Outcomes of Auditory-Verbal Therapy: A Review of the Evidence and a Call
for Action", The Volta Review, Vol. 104, pp. 21-35.

12. Percy-Smith L, Cayé-Thomasen P, Breinegaard N, Jensen JH. Parental mode of

communication is essential for speech and language outcomes in cochlear implanted children.
Acta Otolaryngol. 2010; 130(6): 708-715.
13. Mârţu D, Implantul cohlear – când ficţiunea devine realitate Jurnalul deChirurgie, Iaşi, 2010,
Vol. 6, Nr. 4

2. Wilson SW, Dorman MF. Cochlear implants: Current designs and future possibilities Journal of
Rehabilitation Research&Development 2008;45(5):695-730.

13. Mârţu D, Implantul cohlear – când ficţiunea devine realitate Jurnalul deChirurgie, Iaşi, 2010,
Vol. 6, Nr. 4

1. Ataman, T, 2002, Otologie, Editura Tehnică;

2. Călăraşu, R, Ataman, T, Zainea, V, 2002, Manual de patologie otorinolaringologică şi
chirurgie cervicofacială, Editura Univ. Carol Davila;

16