Enigma Otiliei

de George Calinescu
Scriitor reprezentativ pentru realismul interbelic, George Calinescu aduce, prin opera sa, o
contributie definitorie pentru estetica acestei manifestari literare in spatiul romanesc. Viziunea sa artistica
despre lume se construieste pe fundamentele unui mod aparte de a interpreta existenta, in dimensiunile
ei esentiale.

Publicat in 1938, romanul “Enigma Otiliei” apare la sfarsitul perioadei interbelice si este al doilea
dintre cele patru romane scrise de G. Calinescu. Teoreticianul romanului romanesc opteaza pentru
romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar depaseste acest program estetic, prin recursul la elemente de
modernitate.

Realismul este un curent literar aparut la sfarsitul secolului al XIX- lea, in Franta, ca reactie
impotriva romantismului, propunandu-si redarea cu obiectivitate a realitatii, urmarind veridicitatea si
verosimilitatea universului fictional redat.

Este roman realist de tip balzacian, deoarece apar tema familiei şi motivul moştenirii, şi al
paternităţii; structura este închisa, iar relatarea intâmplărilor este făcută la persoana a III-a, din
perspectiva unui narator omniscient, omniprezent şi obiectiv; este utilizată tehnica detaliului semnificativ,
iar personajele sunt prezentate In relatie cu mediul din care provin şi sunt tipice pentru o anumita
categorie socială.

Pentru Balzac, „o casă este un document sociologic şi moral". În descrierea iniţială, realizată în
tehnica balzaciană, a străzii şi casei lui moş Costache sunt redate, prin detaliile surprinse, contrastul dintre
pretenţia de confort şi bun gust a unor locatari bogaţi şi realitate: inculţi (amestecul de stiluri arhitectonice
incompatibile), zgârciţi (case cu ornamente din materiale ieftine), snobi (imitarea arhitecturii clasice),
delăsători (impresia de paragină). Arhitectura sugerează imaginea unei lumi în declin, care a avut cândva
energia necesară pentru a dobândi avere, dar nu are şi fond cultural.

Cu toate acestea, romanul depăşeşte modelul realismului clasic, prin spiritul critic şi polemic, prin
elemente ce ţin de modernitate, precum ambiguitatea personajelor. Astfel, moş Costache nu este un avar
dezumanizat, ci are o iubire paterna sinceră pentru Otilia. De asemenea, „enigma" Otiliei este intreţinută
de scriitor prin utilizarea unor tehnici moderne: comportamentismul şi pluriperspectivismul.

Viziunea artistica a lui George Calinescu reda, in mod propriu, tema sociala, prin tema, romanul
fiind balzacian si citadin. Caracterul citadin tine de modernismul lovinescian. Dupa Boris Tomasevski, tema
reprezinta “unitatea sensurilor diverselor elemente ale operei”. Imaginea societatii constituie fundalul pe
care se proiecteaza maturizarea tanarului Felix Sima, care, inainte de a-si face o cariera, traieste
exxperienta iubirii si a relatiilor de familie.

Titlul SUSTINE VIZIUNEA REALISTA SI TEMA SOCIALA / CONSTITUIE O COMPONENTA RELEVANTA

PENTRU CONSTRUCTIA PROTAGONISTEI, fiind un element de paratext, dupa Gerard Genette, ce dezvolta
relatii sintactice si semantice cu textul. Titlul initial, “Parintii Otiliei”, reflecta ideea balzaciana a
paternitatii, deoarece fiecare dintre personaje determina cumva soarta orfanei Otilia, ca niste “parinti”.
Autorul schimba titlul din motive editoriale si deplaseaza accentul de la motivul realist al paternitatii la
misterul protagonistei.

O alta componenta a textului ce prezinta modul de reflectare a temei realiste o constituie

structura operei. Romanul, alcătuit din douăzeci de capitole este construit prin acumularea detaliilor pe
mai multe planuri narative, care urmăresc destinul unor personaje. Intr-un plan scriitorul prezintă lupta
dusa de clanul Tulea pentru obţinerea moştenirii lui Costache Giurgiuveanu si inlaturarea Otiliei
Marculescu. În al doilea plan urmărim destinul tânărului Felix Sima care, ramas orfan, vine la Bucureşti
pentru a studia Medicina, locuieste în casa tutorelui său, avarul Costache Giurgiuveanu şi trăieşte iubirea
adolescentină pentru Otilia.

Incipitul romanului realist fixează veridic cadrul temporal (“intr-o zi de la începutul lui iulie 1909”)
şi spaţial (“in strada Antim, venind dinspre strada şfinţii Apostoli"). Finalul este închis prin rezolvarea
conflictului şi este urmat de un epilog. Incipitul şi finalul sunt simetrice, prin descrierea străzii şi a casei
lui moş Costache, din perspectiva lui Felix, străinul din familia Giurgiuveanu, în momente diferite ale
existenţei sale (în adolescenţă şi aproximativ zece ani mai târziu, “după război"), dar şi prin răspunsul dat
de moş Costache la venirea lui Felix, reluat în finalul romanului: “Aici nu stă nimeni".

Fiinta fictionala, personajul literar structureaza si valideaza universul operei literare. Reflectând
viziunea artistică a lui G. Călinescu, Otilia Mărculescu reprezinta ”fiinta de hartie ce polarizează
semnificaţiile idelilor şi temelor literare ale romanului interbelic “Enigma Otiliei”. Personaj feminin
reprezentativ pentru literatura interbelica, Otilia Mărculescu ilustrează conceptul de etern ferninin.

Personaj principal si “rotund”, dupa E.M. Foster sau “tridimensional”, dupa W.C. Booth, este
reprezentativ pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa
existentiala, caci ea evoca enigmatica drama a feminitatii. Constructia Otiliei se realizeaza prin tehnici
moderne precum comportamentismul si reflectarea poliedrica.

Reflectarea poliedrică impune ambiguitatea personajului, căci fiecare personaj percepe, în

manieră proprie, pe Otilia, creând o figura a contrastelor: Costache o iubeste pe "Otilica", pe “fe-fetita
mea", avarul fiind umanizat prin dragostea sa pentru tânără. Felix vede in Otilia "o fata admirabila,
superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste pe Otilia ca pe femeia in devenire, are rabdare cu
ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista".
Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie cu "spirit practic", care stie ce vrea si cum sa se descurce in
viata: "desteapta fata!". Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul
baietilor, iar pentru Aurica este "fată fără căpătâi şi fără părinti". Astfel, personajul feminin devine, prin
tehnica moderna, reprezentativ pentru misterul eternului feminin.

O modalitate de caracterizare indirectă o reprezintă descrierea camerei, percepută de tânărul

Felix. Se remarcă preocuparea pentru lectură, pentru modă şi pentru muzică, conturându-se imaginea
unei figuri feminine elegante şi culte. Cărţile, pianul relevă preocupările intelectuale ale Otiliei, cu
"temperament de artista", care, înscrisă la Conservator, ar dori să urmeze drama. Detaliile au semnificatii
comportamentale, în spirit balzacian, iar motivul oglinzii denotă esenţa ambiguă a identităţii sale, prin
masa de toaletă cu trei oglinzi. Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate sugereaza exuberanta juvenila,
spontaneitatea.
 O prima secventa in care este descrisa frumusetea si generozitatea fetei este venirea lui Felix,
strainul, in casa lui Costache Giurgiuveanu. Ea il primeste cu caldura in casa lui mos Costache, il prezinta
familiei si-i ofera cu generozitate propria odaie in seara sosirii. In scena jocului de table, Aglae ii asaza pe
Felix si Otilia in aceeasi categorie, prin caracterizare directa: “N-am stiut ca faci azil de orfani”, ii
reproseaza ea fratelui sau. Otilia insasi recunoaste cu sinceritate fata de Felix ca este o fiinta dificila si se
autocaracterizeaza astfel: “Sunt foarte capricioasa, vreau sa fiu libera!”.

O altă secvenţă narativă care evidenţiază misterul protagonistei este cea a ultimei întâlniri dintre
ea şi Felix, înaintea plecării fetei din tară impreună cu Pascalopol. Această scenă este esenţială pentru
intelegerea personalităţii tinerilor şi a atitudinii lor faţă de iubire. Dacă Felix este intelectualul ambitios,
care nu suportă ideea de a nu realiza nimic în viaţă, şi pentru care femeia reprezintă un sprijin în carieră,
Otilia este cocheta, care crede că „rostul femeii este să placă”. Otilia concepe iubirea în felul aventuros
al artistului, cu dăruire şi libertate absolută, în timp ce Felix este dispus să aştepte oricât pentru a se
căsători cu Otilia. Dându-şi seama de această diferenţă, dar şi de faptul că ea ar putea reprezenta o piedică
în calea realizarii profesionale a lui Felix, Otilia îl părăseşte pe tânăr şi alege siguranţa căsătoriei cu
Pascalopol.

In concluzie, “Enigma Otiliei”, de George Calinescu este in egala masura un roman realist
balzacian, dar si un roman care depaseste intr-o maniera subtila conventiile balzaciene. Misterul
personajului feminin este conferit de trasaturile contradictorii si sustinut prin tehnicile moderne de
portretizare.