© Traducerea şi permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii

Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curţii.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the
Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.
© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la
République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

A.P., Garçon și Nicot v. Franța - 79885/12, 52471/13 și 52596/13

Hotărârea din 6.4.2017 [Secția a V-a]

Articolul 8
Obligații pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Condițiile legale pentru schimbarea stării civile în cazul persoanelor transgender: încălcare, nicio
încălcare

În fapt – Reclamanții sunt persoane transgender. Între 2007 și 2009, aceștia au cerut, prin intermediul
justiției, rectificarea sexului și prenumelui indicate în actele lor de naștere.

Instanțele le-au respins cererile, pentru că ei nu demonstraseră cu certitudine că au efectuat

tratamentul medical și chirurgical necesar pentru a le fi schimbat sexul în mod ireversibil.

În cazul celui de-al doilea reclamant, tribunalele au reținut, între altele, că nu s-a stabilit, de fapt, că
acesta suferă de sindromul transsexual. În cazul primului reclamant, tribunalul s-a axat în particular
pe faptul că el refuzase să se supună unei expertize medicale de verificare a zonelor sale intime,
dispusă din cauza caracterului incomplet al probelor furnizate.

În 2012 și 2013, Curtea de Casație le-a respins recursurile. În fața Curții europene, reclamanții au
denunțat acele condiții (la care s-a ajuns din cauza prevederilor legale în vigoare) ca încălcându-le
viața privată sau ca reprezentând tratamente degradante.

În drept – Articolul 8: Curtea a considerat că cererile trebuie analizate din perspectiva obligațiilor
pozitive ale statului în materie de garantare a respectării vieții private.

a) Cu privire la condiția ireversibilității transformării aparenței (în cazul celui de-al doilea și celui de-al
treilea reclamant) – Dincolo de ambiguitatea regretabilă a termenilor formali ai legii (condiția unei
transformări ireversibile a «aparenței»), dreptul pozitiv francez recunoaște identitatea sexuală a
persoanelor transgender care au fost supuse unei operații de sterilizare sau unui tratament care, prin
natura și intesitatea sa, conduce la existența unei foarte mari probabilități de sterilitate.

i. Marja de apreciere a statului – Deși nu există un consens între statele membre privind condiția
sterilității și având în vedere faptul că sunt incidente interese publice, următoarele elemente au
condus la concluzia că statul reclamat nu a avut aici la dispoziție decât o marjă redusă de apreciere:

– la baza acestor cereri stau aspecte esențiale ale identității intime a persoanelor, dacă nu chiar ale
existenței lor: pe de o parte, integritatea psihică (atunci când este vorba de sterilizare); pe de altă
parte, identitatea sexuală;

– mai mult, condiția disputată a dispărut din dreptul pozitiv al unsprezece state membre între 2009 și
2016, inclusiv al Franței, în acest sens fiind dezbătute reforme în alte state membre. Acest fapt
denotă existența unei tendințe de abandonare a sa, bazată pe o evoluție a înțelegerii
transsexualismului, care s-a conturat în Europa, în ultimii ani;
– în plus, numeroși actori instituționali europeni și internaționali care promovează și apără drepturile
omului au luat o poziție clară în favoarea abandonării criteriului sterilității, anterior sau concomitent cu
hotărârile pronunțate de către Curtea de Casație în acest caz.

ii. Punerea în balanță a intereselor – Cu siguranță, salvgardarea principiului indisponibilității statutului

persoanelor, garanția fiabilității și a coerenței stării civile și, mai general, condiția securității juridice,
relevă interesul public.

Totuși, dreptul pozitiv francez pertinent atunci în vigoare punea persoanele în discuție într-o dilemă de
nerezolvat: fie să recurgă la o operație sau la un tratament de sterilizare și să renunțe la exercițiul
deplin al dreptului lor la respectarea integrității lor fizice; fie să renunțe la recunoașterea identității lor
sexuale și, deci, la exercițiul deplin al aceluiași drept.

În opinia Curții, subordonarea recunoașterii identității sexuale a persoanelor transgender față de

efectuarea unei operații sau a unui tratament sterilizant – sau care este foarte probabil să producă un
efect de o asemenea natură – pe care acestea nu vor să-l efectueze, înseamnă să condiționezi
exercițiul dreptului lor la respectarea vieții private garantat de articolul 8, prin renunțarea la exercițiul
deplin al dreptului lor la respectarea integrității psihice, garantat nu doar de acea dispoziție, ci și de
articolul 3 din Convenție.

Așadar, a fost perturbat echilibrul just dintre interesul general și interesele persoanelor în discuție.

Concluzie: încălcare (șase voturi la unu).

b) Cu privire la condiția realității sindromului transsexual (cazul celui de-al doilea reclamant) –
Reclamantul a susținut că transgenderismul nu constituie o boală și că încadrarea psiho-patologică a
identității sexelor reprezintă un factor de stigmatizare. Aceeași a fost poziția exprimată într-un aviz
emis în 2013 de către Comisia națională consultativă de drepturi ale omului (CNCDH).

i. Marja de apreciere a statului – De vreme ce este în discuție un aspect important al identității

persoanelor transgender în discuție, care presupune recunoașterea identității lor sexuale, elementele
următoare conduc la concluzia potrivit căreia statele membre beneficiază de o marjă largă de
apreciere în privința deciziei de a impune condiția unui diagnostic psihic prealabil:

– în prezent, există o unanimitate virtuală în rândul statelor membre cu privire la situațiile în care este
posibilă recunoașterea juridică a identității sexelor persoanelor transgender;

– «transsexualismul» figurează la capitolul 5 privind «afecțiunile mintale și de comportament», din

clasificarea internațională a bolilor publicată de către Organizația mondială a sănătății (CIM-10;
nr. F64.0);

– contrar condiției sterilității, obligația unui diagnostic psihiatric nu afectează în mod direct integritatea
fizică a persoanelor;

– nu pare să existe vreo poziție cu privire la această idee în rândul actorilor europeni și internaționali
care promovează și apără drepturile fundamentale, la fel de tranșantă ca în cazul condiției sterilității.

ii. Punerea în balanță a intereselor – Potrivit înaltei autorități franceze pentru sănătate (2009), condiția
unei diagnoze de distrofie de gen face parte dintr-o abordare de tip «diagnoză diferențială» concepută
să le ofere medicilor, înainte de tratamentul endocrinologic sau chirurgical, siguranța că suferința
pacientului nu se datorează altor cauze.

Așadar, condiția tinde să salvgardeze interesele persoanei în discuție prin verificarea faptului că
aceasta nu s-a angajat în mod eronat în procesul de schimbare juridică a identității sale.

În această privință, interesele reclamantului coincid parțial cu interesul general de salvgardare a

principiului indisponibilității statutului persoanelor, a fiabilității și a coerenței stării civile și a principiului
securității juridice, de vreme ce această condiție este favorabilă, deopotrivă, stabilității schimbării
sexului în actele de stare civilă.
Având în vedere marja sa largă de apreciere, adoptând motivul contestat pentru respingerea cererii
reclamantului, statul reclamat a menținut un echilibru just între interesele concurente.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

c) Cu privire la obligația de a trece un examen medical (cazul primului reclamant) – Reclamantul, care
a optat pentru o operație de schimbare de sex în străinătate, a susținut în fața judecătorului național
că îndeplinise condițiile cerute în dreptul pozitiv pentru obținerea unei schimbări a stării civile.
Expertiza contestată, care urmărea să afle veridicitatea acestei afirmații, fusese dispusă de către un
judecător, în cadrul administrării probelor, domeniu în care Curtea le oferă statelor membre o marjă
foarte largă de apreciere.

Nu există nimic care să sugereze că decizia a fost una arbitrară. Codul de procedură civilă le acorda
tribunalelor competența suverană de apreciere pentru a dispune orice măsură de instrucție, inclusiv
expertize, acolo unde nu au probe suficiente pentru a decide. Tribunalul a indicat în mod precis de ce
a considerat insuficiente elementele prezentate; în consecință, a desemnat experți din trei domenii de
specialitate diferite și complementare, cărora le-a dat o misiune detaliată.

Prin urmare, chiar dacă expertiza medicală dispusă a implicat o examinare a zonelor genitale,
amploarea ingerinței ar trebui relativizată. Reținând motivele contestate pentru respingerea cererii
reclamantului, statul a asigurat un echilibru just între interesele concurente.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

Articolul 41: constatarea unei încălcări este suficientă pentru acoperirea prejudiciului moral.

(Vezi fișa tematică Identitatea de gen)