MA1. Principiul minimei actiuni. Ecuatiile Lagrange.

Principiul minimei actiuni (sau principiul lui Hamilton)

conduce
la o formula generala(alternativa) complet echivalenta
cu legile de
miscare ale sistemelor mecanice formulate de
Newton.Fiecare
sistem poate fi descris de functia L(q1; :::; qs; _q1; :::;
_qs; t)
sau pe scurt L(q; _q; t) numita functia Lagrange.
Principiul minimei actiuni se poate scrie

MA 2. Proprietatile functiei Lagrange.

1. Func¸tia Lagrange , L , nu depinde explicit de

coordonatele
¸si vitezele generalizate; derivate de ordin superior în
raport
cu timpul nu intervin. Aceast¼a dependen¸t¼a este
conform¼a cu faptul c¼a starea unui sistem este
cunoscut¼a
dac¼a se cunosc coordonatele ¸si vitezele.
2. Într-un sistem închis, L nu depinde explicit de timp.
Aceast¼a
a.rma¸tie rezult¼a din uniformitatea timpului, din
faptul c¼a dou¼a
momente de timp sunt întru totul echivalente.
3. Dac¼a un sistem mecanic este compus din mai
multe p¼ar¸ti
(subsistemele I, II, III,...) care nu interac¸tioneaz¼a,
atunci func¸tia
Lagrange a sistemului se ob¸tine din sumaL = LI + LII
+ LIII + ::: ¸
si sistemul va admite coordonatele generalizate:
4. Func¸tia Lagrange poate . multiplicat¼a printr-o
constant¼a
arbitrar¼a; se în¸telege c¼a ecua¸tiile (3.6) nu se
schimb¼a.
Opera¸tia de multiplicare poate . în¸teleas¼a ca o
schimbare
a unit¼a¸tii de m¼asur¼a pentru L:
5. Func¸tia Lagrange este determinat¼a pân¼a la
derivata total¼a
în raport cu timpul a unei func¸tii arbritare de
coordonate ¸si timp.

MA 3. Functia Lagrange pentru un punct material

liber.

Pentru studiul fenomenelor mecanice trebuie s¼a

alegem un sistem de referin¸t¼a. În
raport cu un sistem de referin¸t¼a oarecare, spa¸tiul
este neomogen ¸si anizotrop. Aceasta
înseamn¼a c¼a dac¼a un corp nu interac¸tioneaz¼a
cu alte corpuri, diferitele sale pozi¸tii în
spa¸tiu sau diferitele orient¼ari nu sunt echivalente
din punct de vedere mecanic. Din punct
de vedere al timpului, acesta este neuniform.
Descrierea fenomenelor mecanice într-un sistem cu
astfel de propriet¼a¸ti ale spa¸tiului ¸si
ale timpului devine foarte complicat¼a. Astfel, pentru
a determina forma func¸tiei Lagrange
vom considera un caz simplu: mi¸scarea liber¼a a
unui punct material într-un sistem de
referin¸t¼a galileian. Sistemul pentru care spa¸tiul
este omogen ¸si izotrop iar timpul este
uniform se nume¸ste galileian. Într-un astfel de sistem,
un corp liber a.at în repaus la un
moment de timp r¼amâne în repaus un timp nelimitat.

MA 4. Legea de conservare a energiei.

S¼a începem cu o lege de conservare ce deriv¼a din

proprietatea de uniformitate a tim-
pului. Datorit¼a acestei propriet¼a¸ti func¸tia
Langrange a unui sistem închis nu depinde în
mod explicit de timp. Prin urmare, derivata total¼a a
acestei func¸tii în raport cu timpul
se poate scrie:
Legea conserv¼arii energiei nu este valabil¼a numai
pentru sisteme închise ci ¸si pentru
sistemele care se a.¼a într-un câmp exterior constant
(care nu depinde explicit de timp);

MA 5. Legea de conservare a impusului.

Proprietatea de omogenitate a spa¸tiului conduce la o

alt¼a lege de conservare.
Datorit¼a omogenit¼a¸tii spa¸tiului, propriet¼a¸tile
mecanice ale unui sistem închis nu se
modi.c¼a la o deplasare paralel¼a a întregului
sistem.
S¼a consider¼am o deplasare in.nit mic¼a �!" ¸si
s¼a impunem condi¸tia ca func¸tia Lagrange
s¼a nu se modi.ce în urma acestei transform¼ari.
Prin deplasare paralel¼a în¸telegem o trans-
formare prin care toate punctele sistemului se
deplaseaz¼a cu acela¸si segment; altfel spus,
razele lor vectoare se modi.c¼a conform rela¸tiei
Proprietatea de aditivitate a impulsului este
evident¼a. În plus, spre deosebire de cazul
energiei, impulsul sistemului este egal cu suma
impulsurilor particulelor din sistem chiar
dac¼a interac¸tiile dintre particule nu sunt neglijabie.
Legea de conservare a impulsului nu este valabil¼a
pentru toate cele trei componente
ale impulsului decât în absen¸ta unui câmp extern.

MA 6. Ecuatiile Hamilton. Parantezele Poisson.

Formularea legilor mecanicii cu ajutorul func¸tiei

Lagrange (¸si a ecua¸tiilor Lagrange)
presupune cunoa¸sterea coordonatelor generalizate
¸si a vitezelor generalizate ale sistemu-
lui. Descrierea st¼arii unui sistem cu ajutorul
coordonatelor ¸si a impulsurilor generalizate
prezint¼a un num¼ar mare de avantaje în studiul
problemelor de mecanic¼a.
Dar, trebuie sa cautam ecua¸tiile de mi¸scare potrivite
acestei formul¼ari.
Se poate trece de la un set de variabile independente
la altul cu ajutorul unei transform¼ari
cunoscute în matematic¼a sub denumirea de
transformata lui Legendre.
Diferen¸tiala total¼a a func¸tiei Lagrange de
coordonate ¸si viteze este
În particular, dac¼a func¸tia Hamilton nu depinde
explicit de timp, rezult¼a c¼a dH=dt = 0 ¸
si reg¼asim legea de conservare a energiei.
6 Parantezele Poisson
Fie f(p; q; t) o func¸tie de coordonatele generalizate,
de impulsuri ¸si de timp.
Derivata sa total¼a în raport cu timpul este

T1. Definiti urmatoarele concepte fundamentale

termedimamice: Sistemul termodinamic, Starea
termodinamica, Parametrii termodinamici si
clasificarea lor, Starea de echilibru termodinamic si
clasificarea proceselor termodinamice

Sistemul termodinamic este o porţiune finită din Univers,

formată dintr-un număr foarte mare de particule, care se
comportă ca un tot unitar în interacţiile cu alte sisteme.

Starea termodinamică (starea sistemului termodinamic)

este ansamblul proprietăţilor sistemului la un moment dat.

Parametrii termodinamici (parametrii de stare) sunt

mărimi fizice (măsurabile experimental) care descriu
proprietăţile sistemului termodinamic (exemple: presiunea,
volumul, temperatura, alungirea specifică, energia internă,
polarizaţia etc.).
Clasificarea parametrilor termodinamici
a) în funcţie de dependenţa lor de numărul de particule (N):
• extensivi - proporţionali cu N; exemple: masa, volumul,
energia internă, entropia.
Observaţie: aceşti parametri au proprietatea de a fi aditivi.
• intensivi - nu depind de N; exemple: temperatura,
presiunea, intensitatea câmpului electric.
a) în funcţie de dependenţa lor de poziţia corpurilor
înconjurătoare:
• externi (de poziţie) - determinaţi numai de poziţia
corpurilor care delimitează sistemul; exemple: volumul (V),
aria suprafeţei libere (A*) a unui lichid;
• interni (de forţă) - determinaţi de poziţia corpurilor
înconjurătoare şi de distribuţia în spaţiu a particulelor
sistemului; exemple: presiunea (p), coeficientul de tensiune
superficială (σ) al unui lichid.
Observaţie: Orice parametru extern (notat ai) are drept
corespondent unul intern (notat Ai); ei se numesc parametri
conjugaţi.
Procesul termodinamic reprezintă orice modificare a stării
unui sistem termodinamic; procesul trebuie raportat la o
stare iniţială (notată 1) şi la una finală (notată 2).
Clasificarea proceselor temodinamice
a) după mărimea variaţiei relative a parametrilor de stare:
• infinitezimale (locale) - în care variaţia relativă a
parametrilor de stare este foarte mică;
• finite - în care cel puţin un parametru de stare are o
variaţie relativă mare.
b) după natura stărilor intermediare [dintre (1) şi (2)]:
• cvasistatice - în care parametrii de stare variază foarte lent
astfel încât sistemul termodinamic evoluează numai prin
stări de echilibru termodinamic; acestea sunt procese ideale;
• nestatice - formate din stări de neechilibru; procesele reale
sunt nestatice.
c) după legătura dintre procesul direct 1→2 şi cel invers
2→1:
• reversibil - proces care poate fi inversat pas cu pas,
sistemul termodinamic trecând din starea 2 în starea 1 prin
aceleaşi stări intermediare ca şi procesul direct 1→2;
evident, un astfel de proces trebuie să fie cvasistatic.
• ireversibil - proces care nu poate fi inversat astfel încât
stările intermediare să fie aceleaşi ca în procesul direct;
procesele reale sunt ireversibile.
d) după legătura dintre starea iniţială şi cea finală:
• ciclic - în care starea finală coincide cu starea iniţială;
• neciclic - în caz contrar.

T2. Principiile termodinamicii:

Principiul general al
termodinamicii(postulatul I)
Principiul zero al
termodinamicii(postulatul II)
Temperatura empirică θ; Măsurarea
temperaturii empirice

Pentru un sistem termodinamic aflat în echilibru

termodinamic există un parametru de stare numit
temperatură care, împreunå cu parametri externi,
determină complet starea de echilibru termodinamic.
• Echilibrul termodinamic are proprietatea de
tranzitivitate şi anume: dacă două sisteme termodinamice
A şi B sunt, fiecare, separat, în echilibru termodinamic cu
sistemul C, atunci sistemele A şi B sunt în echilibru
termodinamic.
Fie sistemele A, B şi C din Fig.VII.1.
Peretele despărţitor dintre A şi B este adiabatic (nu permite
schimbul de căldură), iar pereţii despărţitori dintre A şi C,
respectiv dintre B şi C sunt diatermi (permit schimbul de
căldură) (Fig. VII.1a). Astfel sistemele A şi B sunt în
echilibru termodinamic cu sistemul C. Când peretele dintre
sistemele A şi B devine diaterm (Fig. VII.1b), se constată
că parametrii acestor sisteme nu se modifică, deci A şi B
sunt în echilibru termodinamic între ele.

Temperatura empirică θ
Dacă mai multe stări de echilibru ale sistemului A, notate
sA11, sA21, sA31,.... sAn1, sunt în echilibru termic cu o
stare a sistemului B, notată sB1, atunci stările sAi1 (i = 1,
2, ...n) sunt în echilibru termic între ele şi formează o
submulţime izotermă {sAij} a stărilor sistemului A.
Fiecărei submulţimi de acest fel i se asociază un număr
numit temperatură empirică θ care are aceeaşi valoare
pentru toate elementele (stările) submulţimii. Măsurarea
temperaturii empirice
Se numeşte corp termometric sau termometru un sistem
termodinamic aflat în echilibru termodinamic cu toate
elementele unei submul¡imi izoterme.
Mărimea termometrică MT este o mărime
fizică asociată unei proprietăţi măsurabile a corpului
termometric, proprietate care variază cu temperatura în mod
semnificativ şi reproductibil. Exemple: volumul, presiunea,
rezistenţa electrică.

Principiul I al termodinamicii
Energia internă a unui sistem termodinamic este o funcţie
de stare, adică variaţia ei între două stări de echilibru nu
depinde de stările intermediare prin care trece sistemul
Variaţia energiei interne a unui sistem termodinamic
între două stări de echilibru este egală cu suma algebrică
dintre lucrul mecanic şi căldura schimbate de sistem cu
exteriorul. Acest enunţ exprimă legea transformării şi
conservării energiei în procesele termodinamice.

T3. Definiti din punct de vedere termodinamic

marimile: Energia internă, lucrul mecanic, căldura

Energia internă a unui sistem termodinamic este o funcţie

de stare, adică variaţia ei între două stări de echilibru nu
depinde de stările intermediare prin care trece sistemul

Lucrul mecanic L
Lucrul mecanic (L) este o formă a schimbului de energie
dintre sistemele termodinamice în cazul în care variază
parametrii de poziţie (externi), deci lucrul mecanic
implică o mişcare ordonată sau macroscopică a
constituenţilor sistemului.

Căldura (Q) este o formă a schimbului de energie dintre

sistemele termodinamice fără variaţia parametrilor de
poziţie (externi). Acest schimb se face prin contact direct
între corpuri (conducţie, convecţie) sau prin intermediul
radiaţiilor electromagnetice (radiaţia termică).

T4. Principiul I al termodinamicii, definitii ; Cazuri

particulare: sistem izolat mecanic, sistem izolat
adiabatic

Enunţuri
a) Energia internă a unui sistem
termodinamic este o funcţie de stare, adică
variaţia ei între două stări de echilibru nu
depinde de stările intermediare prin care
trece sistemul
b) Variaţia energiei interne a unui sistem
termodinamic între două stări de echilibru
este egală cu suma algebrică dintre lucrul
mecanic şi căldura schimbate de sistem cu
exteriorul. Acest enunţ exprimă legea
transformării şi conservării energiei în
procesele termodinamice.

Cazuri particulare
1. sistem izolat mecanic (nu schimbă lucru mecanic cu
exteriorul): QddULd=⇒=0 şi
()()∫==Δ2112QQdU; căldura depinde aici numai de stările
iniţială şi finală, dar nu înseamnă că devine funcţie de stare.

2. sistem izolat adiabatic (nu schimbă căldură cu exteriorul):

LddUQd=⇒=0 şi ()()∫==Δ2112LLdU; lucrul mecanic
depinde aici numai de stările iniţială şi finală, dar nu
înseamnă că devine funcţie de stare.

T5. Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii:

Coeficienti calorici; Expresia generală a capacităţii
calorice

A. Coeficienţi calorici
1) Capacitatea calorică (C) se defineşte prin:

2) Căldura molară () se defineşte prin:

3) Căldura specifică (c) se defineşte prin:

Expresia generală a capacităţii calorice:

T6. Aplicaţii ale principiului I al termodinamicii:

Procese politrope

B
Procesul politrop este caracterizat prin capacitate calorica
constanta:
dTQdC= constantă. Ecuaţia procesului politrop la gazul
ideal se deduce pornind de la principiul I al termodinamicii

T7. Principiul al doilea al termodinamicii

Transformarea căldurii în lucru mecanic. Ciclul Carnot

constituie una din cele mai importante legi din fizica

sistemelor macroscopice. S-a pornit de la generalizarea
datelor experimentale legate de transformarea căldurii în
lucru mecanic, deci de la funcţionarea maşinilor termice.
Prin acest principiu se introduce o mărime de stare numită
entropie a cărei variaţie indică sensul evoluţiei unui sistem
termodinamic izolat adiabatic în cadrul proceselor naturale,
procese care sunt ireversibile.
Într-o transformare ciclică, potrivit principiului I al
termodinamicii, L = - Q, dar transformarea căldurii în
lucru mecanic nu este echivalentă cu transformarea
lucrului mecanic în căldură. Lucul mecanic, fiind legat de
mişcarea ordonată a constituenţilor sistemului, se poate
transforma integral în căldură. Căldura, care se realizează
prin mişcarea dezordonatå a constituenţilor, nu se poate
transforma integral în lucru mecanic, fiind necesar un
proces compensator. Acest proces compensator necesită o
căldură auxiliară numită căldură de compensaţie Qc*.
Căldura primită de sistem este egală cu suma dintre
modulul lucrului mecanic efectuat şi căldura de
compensaţie

T8. Teorema I a lui Carnot; Consecinţe ale teoremei I

Carnot. Egalitatea Clausius

Teorema I a lui Carnot: Randamentul ciclului Carnot nu

depinde de natura agentului termic, cu numai de
temperaturile extreme între care are loc procesul ciclic.

Egalitatea Clausius afirmă că: Într-un ciclu Carnot

reversibil suma căldurilor reduse este nulă.

T9. Formulări ale principiului II al termodinamicii:

Formularea Thomson (Kelvin)
Formularea Clausius
Formularea Carathèodory (cea mai generală)

Formularea Thomson (Kelvin)

Nu este posibil un proces ciclic reversibil în decursul
căruia så fie transformată în lucru mecanic căldura
primitå de la o singură sursă de căldură.
Într-o transformare ciclică monotermă sistemul nu poate
efectua lucru mecanic:

Formularea Clausius
Căldura nu trece spontan (de la sine) de la un corp cu
temperatură dată la unul cu temperatură mai ridicată.
Observaţie: Totuşi căldura poate fi transferată de la un corp
rece la unul cald, dar consumând lucru mecanic (maşina
frigorifică), deci în urma unei intervenţii exterioare, nu de
la sine.
C. Formularea Carathèodory (cea mai generală)
În vecinătatea unei ståri de echilibru termodinamic există
stări de echilibru care nu pot fi atinse printr-o
transformare adiabatică reversibilă pornind dintr-o stare
iniţială aleasă arbitrar (principiul inaccesibilităţii
adiabatice).

T10. Entropia în procese reversibile. Definitia

entropiei. Proprietăţile entropiei.

Fie un proces ciclic reversibil oarecare pe care îl divizăm

într-un număr foarte mare (N) de cicluri Carnot elementare
(Fig.VII.7b). Pentru fiecare dintre acestea este valabilă
egalitatea Carnot sub forma (VII.45'):

Relaţia (VII.50) este definiţia entropiei. Din ultimele două

relaţii rezultă:

Entropia S este o funcţie de stare pentru un sistem

termodinamic şi are proprietatea că variaţia ei elementară
dS la trecerea reversibilă a sistemului între două stări de
echilibru foarte apropiate este egală cu căldura elementară
redusă.

Proprietăţile entropiei
• Entropia este funcţie de stare, deci într-un proces ciclic
reversibil variaţia entropiei este nulă [relaţia (VII.51)].
• Entropia poate fi definită numai până la o constantă
aditivă arbitrară, deci se poate calcula numai variaţia ei:
()()∫=−=Δ2112TQdSSSrev.
(VII.52)
• Entropia este o mărime aditivă:
Σ==NiidSdS1 şi . (VII.53)
Σ=Δ=ΔNiiSS1

• Într-un proces adiabatic reversibil entropia este constantă

(proces izoentropic).

T11. Procese ireversibile. Inegalitatea Clausius.

Entropia în procese ireversibile.

Inegalitatea Clausius
Fie un sistem termodinamic B care descrie un ciclu Carnot
ireversibil între temperaturile T1, T2 şi un alt sistem
termodinamic B' care descrie un ciclu Carnot reversibil
între aceleaşi temperaturi. Căldurile schimbate de sistemul
termodinamic total B + B' cu cele două surse de căldură
(sursa caldă şi sursa rece) sunt: şi . Se dimensionează
sistemul B' astfel încât
irevrevIQQQ11+=0>cicluLirevrevIIQQQ22+=0=IIQ. În
acest caz procesul ciclic ireversibil descris de sistemul B
devine monoterm, deci: (conform formulării Thomson) şi
0<−=cicluILQ.

Entropia în procese ireversibile

Fie un proces ciclic ireversibil 121 (Fig.VII.8) format din
procesul ireversibil 1 → 2 şi procesul reversibil 2 → 1.
Aplicăm inegalitatea Clausius

Entropia unui sistem termodinamic izolat adiabatic care

parcurge un proces ireversibil creşte (principiul creşterii
entropiei în procese adiabatice ireversibile).

T12. Definiti urmatoarele potentiale termodinamice

pentru un sistem simplu, închis, în procese reversibile:
Energia liberă (F), Entalpia (H) si Entalpia liberă (G).

Energia liberă (F) pentru un sistem simplu, închis, în

procese reversibile

Entalpia (H) pentru un sistem simplu, închis, în procese

reversibile

Entalpia liberă (G) pentru un sistem simplu, închis, în

procese reversibile

T13. Principiul al treilea al termodinamicii. Consecinţe

ale principiului al III-lea al termodinamicii.

Am constatat că entropia se determină numai până la o

constantă aditivă, S0, reprezentând entropia în starea de
referinţă. La această constantă se referă teorema lui Nernst:
În vecinătatea temperaturii de zero absolut (zero Kelvin)
entropia unui sistem termodinamic este constantă.
Entropia unui sistem termodinamic tinde către zero când
temperatura termodinamică tinde la zero Kelvin.

Consecinţe ale principiului al III-lea al termodinamicii

a) Capacităţile calorice tind către zero când temperatura
termodinamică tinde la zero Kelvin.
0 şi
lim0=→VKTC0lim0=→pKTC (VII.101)
b) Coeficienţii termici α şi β tind către zero când
temperatura termodinamică tinde la zero Kelvin.
0lim0=α→KT şi 0

MS1. Principiile mecanicii statistice. Evoluţia în timp a

funcţiei densitate de probabilitate. Valoarea medie a
unei mărimi fizice.

Principiile mecanicii statistice

a) Probabilitatea de a găsi un sistem în dΓN este
proporţională cu dΓN.
b) Diferitele regiuni accesibile, de egal volum în
spaţiul fazelor, au
probabilităţi a priori egale.
c) Starea de echilibru termodinamic a unui sistem
este starea cea mai
probabilă.
d) În cazul interacţiilor slabe, starea în care se află
unul din subsistemele
unui sistem termodinamic nu influenţează
probabilităţile diverselor stări ale
altor subsisteme.

MS2. Distributia microcanonica. Calculul densităţii de

probabilitate.

Să considerăm un sistem macroscopic aflat într-o

stare de echilibru
termodinamic. Sistemul este perfect izolat de exterior
şi are constante
numărul de particule N , volumul V şi energia E . Un
astfel de sistem se supune distribuţiei microcanonice.

MS3. Interpretarea statistică a mărimilor

termodinamice cu ajutorul distribuţiei microcanonice.
Temperatura statistică. Entropia.

Temperatura statistică
Temperatura termodinamică, se ştie, este un
parametru intern,
intensiv, ce caracterizează un sistem aflat într-o stare
de echilibru
termodinamic din punctul de vedere al intensitătii
mişcării termice.
Să considerăm două subsisteme care au energiile E1
şi E2 .
Elementele de volum ocupate în spaţiul fazelor de
cele două subsisteme
sunt d Γ
1 şi d Γ
2 . Presupunând că interacţia dintre particulele
sistemelor în
contact este mică în comparaţie cu energia totală a
acestora, se poate scrie
H(p,q)=H(p1,q1)+H(p2,q2) ,
unde prin (p1,q1) înţelegem toate impulsurile şi
coordonatele generalizate ce
caracterizează sistemul 1 şi, la fel, pentru sistemul 2,
Când sistemul format
din cele două subsisteme este în echilibru, el este
caracterizat de energia
totală E , cu condiţia
E=E1+E2 .

Entropia unui sistem izolat creşte atunci când acesta

evoluează
spre starea de echilibru, atingând un maxim în
această stare, în care
densitatea de stări are valoarea maximă.
Până la o constantă, entropia se poate defini şi pe
baza relaţiilor
S=k lnΓ(E) ,
sau
S=k lnΩ(E) .

MS4. Distributia canonica. Calculul densităţii de

probabilitate.

Deşi distribuţia microcanonică joacă un rol

fundamental în fizica
statistică, ea prezintă dezavantajul că din punct de
vedere experimental este
dificil să se respecte condiţiile macroscopice impuse
sistemului, adică
menţinerea constantă a energiei sistemului – sisteme
perfect izolate fiind
practic imposibil de realizat. Chiar şi din punct de
vedere teoretic apare
dificultatea de a folosi mereu un procedeu de trecere
la limită.
Se constată că sistemele termodinamice se aduc,
relativ uşor, într-o
stare de echilibru prin punerea lor în contact cu un
termostat. Termostatul
este un sistem termodinamic foarte mare, având o
energie internă foarte
mare şi izolat cât mai bine, astfel încât, deşi izolaţia
nu poate fi perfectă,schimbul de energie cu exteriorul
să fie complet neglijabil în raport cu energia internă a
termostatului. În mod sugestiv, termostatul se mai
numeşte şi baie termică.
Definim ansamblul canonic un sistem termodinamic
închis, în
contact cu un termostat, deci, care poate schimba
energie cu acesta atât prin intermediul lucrului
mecanic cât şi prin cel al cădurii. Între sistemul
canonic şi termostat se realizează, contactul mecanic
şi termic, dar nu are loc schimb de substanţă
(sistemul este închis).

Calculul densităţii de probabilitate

Sistemul are acum posibilitatea să schimbe energie
cu termostatul
astfel încât energia lui nu mai are o valoare bine
determinată, ea putând
fluctua în jurul unei valori a cărei probabilitate de
realizare va fi foarte
mare. Considerând că termostatul este un rezervor
foarte mare de energie,
schimbul de energie nu poate modifica starea
termostatului. Să considerăm
că reuniunea celor două sisteme, Σ
1 – sistemul canonic şi Σ
2 – termostatul,
este perfect izolată de exterior. Acest ansamblu va
asculta deci de legile distribuţiei microcanonice.

MS5. Interpretarea statistică a mărimilor

termodinamice cu ajutorul distribuţiei canonice.

Unul dintre rezultatele fundamentale obţinute din

studiul distribuţiei
microcanonice este cel conţinut în formula lui
Boltzmann. Pe baza acestei formule se poate
determina ecuaţia termodinamică de stare a
sistemului,presupunând cunoscută structura lui
atomică, iar apoi, prin procedee pur termodinamice,
putem deduce toate proprietăţile sale macroscopice în
stările de echilibru. Distribuţia canonică trebuie să
permită şi ea determinarea unei ecuaţii de stare din
care să rezulte proprietăţile termodinamice ale
sistemului.

MS6. Fluctuaţii de energie în cazul distribuţiei

canonice.

Sistemele, în contact cu un termostat, nu au o energie

bine
determinată, ea putând fluctua în urma schimbului de
energie care are loc între sisteme şi termostat. Vom
arăta că fluctuaţiile energiei sunt deosebit de mici
astfel încât la scară macroscopică ele nu pot fi puse
în evidenţă.
Astfel, pentru un sistem cu un număr mare de
particule, cu toate că energialui fluctuează, se poate
considera că la scară macroscopică energia lui
rămâne practic constantă.

MS7. Legea echipartiţiei energiei

Pe baza distribuţiei canonice vom demonstra o

teoremă foarte
folositoare în numeroase aplicaţii ale mecanicii
statistice. Teorema afirmă că valoarea medie a unui
produs de forma

sau

este
întotdeauna egală cu kT

MS8. Distribuţiile Maxwell si Boltzmann

Maxwell
Să considerăm un gaz ideal în echilibru la
temperatura T , compus
din N molecule identice cu aceeşi masă m , care nu se
află într-un câmp de
forţe. Hamiltonianul sistemului este

Boltzmann

Să considerăm un sistem la echilibru alcătuit dintr-un

număr N de
molecule identice între care nu se exercită interacţiuni
şi care se află într-un câmp de forţe. Hamiltonianul
sistemului este

MS9. Distribuţia macrocanonică. Calculul densităţii

de probabilitate.

Trecerea de la distribuţia microcanonică la cea

canonică a avut la
bază considerentul că nu este posibil să se izoleze
perfect din punct de vedere energetic un sistem
termodinamic. În cazul unei astfel de izolări nu există
vreo cale de investigare a sistemului (măsurarea
temperaturii, de exemplu, ar conduce la violarea
izolării energetice).
În consideraţiile referitoare la distribuţia canonică s-a
presupus că
numărul particulelor sistemului rămâne riguros
constant în cursul
interacţiunilor dintre sistem şi termostat.

Densitatea de probabilitate a distribuţiei

macrocanonice este: