Sunteți pe pagina 1din 11

Etica si Morala

Radacina etimologica a eticii se afla in limba greaca ,,etos’’ si cea a notiunii de morala in latina
,,mos,mores’’.

Etica este considerata o stiinta a comportamentului si este interpretata ca un studiu theoretic al


principiilor care guverneaza problemele practice.

Morala este totalitatea mijloacelor pe care le folosim pentru a trai intr-un mod omenesc.

Etica=principii

Morala= felul in care se repercuteza principiile in viata zilnica, compostamentul efectiv.

Etica cuprinde ansamblul regulilor de conduita impartasite de catre o anumita comunitate.

Toate aceste reguli trimit la distinctia intre bine si rau.

Deontologia=etica particulara; este ansamblul regulilor dupa care se ghideaza o organizatie sau o
profesie. Aceste reguli se aplica in toate situatiile profesionale si judecata tine cont de regulile la care au
consimtit toti practicantii acelei profesii.

Probleme central ale moralei:


Morala face parte din viata noastra a.i. putem identifica usor care sunt problemele centrale ale moralei:
 Care este cel mai bun mod de viata?
 cum trebuie sa ii tratam pe altii sis a admitem sa fim tratati de ceilalti?
 Ce scopuri sunt demne de a fi urmate in viata
 Cum ar trebui sa ii judecam pe altii sip e noi insine?
Pentru functionarea vietii publice noi avem nevoie de o morala rationala in locul moralei religioase,
morala derivate din credinta.
Morala laica este de timp conventional si se sprijina pe evidente obiective in legatura cu felul in care
ar trebui sa traim. Orice morala se concentreaza pe component normative. Ea nu spune cum este
lumea, ci arata cum ar trebui sa fie aceasta lume. Normele pot fi formulate in 2 maniere

Peter zinger-tratat de etica


Sisteme Etice

Morala Platoniciana
In persepectiva platoniciana conceptele etice pot fi intelese doar ca structure integrate vietii.
In esenta Platon prezuma existenta unei identitati intre bine si frumos.
Kalokagathia= kalos -frumos, agatos- intelept

Morala Aritotelica
In persepectiva lui Aritotel prietenia ramane conceptul central al moralei.
Aristotel observa vagul si faptul ca binele si raul sunt concept vagi, contextuale.
Binele si raul se judeca intr-un context determinat. Noi privim lucrurile dintr-o zona limitata
de cunoastere.

Morala simpatiei
In perspectiva acestor morale imperativul fundamental este ,,Iubeste omenescul din tine si
din celalalt si fa ce vrei’’. Formele denaturate de dragoste produc raul.
Moralele simpatiti sunt fragile. Sentimentele morale insotesc actele morale, dar calitatea
morala trebuie validata independent de o stare afectiva sau alta. Adevarata moralitate
presupune uneori discomfort, suferinta, poate chiar renuntarea la tine insuti.
Un sistem moral bun se construieste independent de starile emotionale de moment.
Eros- iubirea simpla
Agape – iubirea crestina

Moralele hedoniste (placere)


Aceste morale pun accetul pe cautarea placerii si inlaturarea surselor de suferinta. Durerea
este consderata cel mai mare rau. Aceste morale sunt eterogene si functioneaza in
prelungirea instinctului de autoconservare. Diferenta dintre placer nu este de cantitate, ci de
intensitate.

Moralele eudaimoniste (eudaimonia=fericire)


Aceste morale propun ca miza a vietii morale cautarea fericirii. Ea este o valoare subiectiva
care exprima satisfactiile legate de propria implinire. Epicur apreciaza ca tot ce tine de natura
umana poate fi sursa de fericire. Omul nu trebuie sa isi refuse nimic, insa trebuie sa evite
excesul ( ,,excesul de virtute este viciu’’, ,,viciul practicat cu masura poate devein virtute’’).
Daca esti constiet ca pacatuiesti, si recunosti e mai bines a fii fariseu sis a te rogi intr-una. Nu
te pocai prea devreme.
Fericirea este proiectia idealizata a unei stari in care dorintele noastre primesc solutii
satisfacatoare pet imp cat mai lung. Nefericirea este cauzata de limitele noastre constitutive
si de raportul omului cu societatea.
Lumea virtuala da iluzia controlului. Lumea reala nu da aceasta oportunitate.
In principiu suferinta nu poate fi abolita. In viata reala noi intalnim cuplul fericire-nefericire.
Problematizarea fericirii poate fi ea insasi sursa de discomfort. Starea de fericire este
autoindusa si deonde adesea de o predispozitie temperamentala. Fericirea poate fi mai usor
atinsa de cel care e constient de precaritatea si fragilitatea ei. Fericirea nu poate fi
considerata un scop, pentru ca fericirea necesita schimbari de conjuctura.

Moralele virtutii
Propun modele de excelenta umana vitutea e pozitionata inafara instinctelor si afectelor
spontane. Uneori aceasta virtute e situate chiar impotriva instinctelor. Virtuosul este orientat
de simboluri si valori. El refuza conformismul normativ si isi elaboreaza propria moralitate.
Daca omul obisnuit urmeaza norme si exemple sociale, moralele visturii ridica in prim plan
valorile ideale, principiile. Virtutea consta in asumarea si practicarea unor valori si norme
ideal umane. Fiecare om produce in mod individual propriile norme. Calea de mijloc este buna
alegere si solutia pentru fiecare individ. Nu exista etaloane generale. Virtutea nu poate fi
impusa. Morala virtutii este creative, in sensul ca fiecare om isi insuseste regulile (Biblice) in
modul potrivit firii lui.

Moralele stoice (Lupta-te sa schimbi doar ceea ce poate fi schimbat)


Caracterizeaza epocile de criza si conduitele indivizilor dispusi la ascetism (calugar). In
societatile de criza domina individualismul. Epictet si Seneca afirma ca indiviul trebuie sa fie
preocupat doar de lucrurile care depind de vointa proprie.

Moralele pragmatice (pragmata=lucru)


Caracterizeaza de asemenea societatile de criza. In aceste societati valorile sunt in disolutie
si se inlocuiesc prin cultul experientei concrete. Lumea si viata sunt demitizate. Indvidul se
raporteaaza exclusive la success. Valoare si sensul vietii sunt reduse la mitul
reusitei.Incarcatura afectiva e complet eliminate din raporturile. Moralele pragmatic sunt
moralele clipei. Sunt morale simulate, la moda, create pentru momentul in care trebuie sa
placa.

Moralele absurdului
Sunt specifice si ele unei societati aflate in criza. Sunt morale in care domina divortul total intre
om si morala clasica. Dispar mijloacele de integrare si societatile se atomizeaza puternic. Morala
se reduce la alegeri arbitrare motivate subiectiv. Singurele constrangeri provin din modul in care
insul isi asuma calitatea de om. Nu exista o matrice normatva. Societatea este a-nomica (fara
de lege). Ratiunea nu isi gaseste locul. Nu are valori si repere clare.

Moralele vitaliste
Aceste morale interpreteaza valorile si normele drept expresii ale excesului de vitalitate.
Individualitatea umana se exprima si impune etaloane de responsabilitate fata de ceilalti.
Altruismul sau generozitatea, nu deriva din conformism social, ci din asumarea individualitatii ca
destin (sunt asa cum sunt; am normele mele si regulile mele).
Nietzsche este cel mai cunoscut reprezentatnt al vitalismului moral.
Nietzsche are 2 morale: morala stapanilor (binele este care zic eu) si morala scalvilor ( morala
crestina:bine si rau). Criticile pe care le aduce crestinismului ca sistem sunt critici legitime.
Crestinii vorbesc despre bine si nu fac bine. Identifica dedublarea discursului.
Nietzsche critica metafizica traditionala si conformismul. Morala si filosofia sunt in opinia sa
expresii ale starii de sanatate sufleteasca si trupeasca a unui popor/om. Valorile si normele
(inclusive cele morale) au o fuctie justificativa (oamenii nu traiesc asa cum gandesc, ci gandesc in
functie de modul in care traiesc).
In perspectiva moralelor vitaliste, intreaga cultura are drept menire vlaguirea energiilor vitale,
extirparea instinctelor. Morala aritocratica/ morala stapanilor este un semn al puterii sufletesti
si fizice. Vitalitatea individului refuza conventiile si se conduce exclusive pe baza vointei de
putere. Morala sclavilor/ morala de turma are la origine resentimentul. Cei lipsiti de vointa si
luciditate isi construiesc motivatiile morale prin invidie.
Nietzsche spune ca revitalizarea moralei este posibila doar pe baza existentei creatoare. Morala
stapanului nu pune acentual pe mila sau pe solidaritate, ci pretuieste eroismul moral.

Etica imperativista
Cel mai cunoscut reprezentat al imperativismului etic ramane Kant. Aceasta morala este de tip
rationalist.
Etica imperativista pune accentual pe datorie. Nu intamplator Kant a fost supranumit ,,marele
retaurator al demnitatii omenesti’’.
Kant are cateva lucrari importante de etica: ,,Intemeierea metafizicii moravurilor’’(1785),
,,Metafizica moravurilor’’(1797) si ,,Critica ratiunii pure’’.

Temele central ale eticii kantiene sunt:


1. autonomia persoanei si imperativul practic
2. problema impreativului categoric a datoriilor morale perfecte si a datoriilor morale
imprefecte
{(Nu poti vorbi despre morala acolo unde nu exista libertate. Daca nu am libertatea de a allege
intre bine sir au nu poti sti daca sunt responsabil. Alegerea mea trebuie sa fie rationala si libera.
Vointa mea trebuie sa fie cauaz deciziilor mele. Numai ratiunea este universala)}

Imperativul categoric kantian e formulat astfel: ,,intotdeuna si in acelasi timp actioneaza astfel
incat sa poti vrea ca maxima actiunii tale sa devina lege universala’’.
Potrivit acestui imperativ un act omenesc ar trebui sa poata sa fie facut de oricine intr-o situatie
asemanatoare. Imperativul categoric este un principiu care precede actiunea si nu deriva din
consecintele vreunei actiuni. Imperativul are caracter universal, e obligatoriu si se aplica
indiferent de timp si de loc.

Imperativul practic- morala kantiana este o morala a datoriei. Motivatia de baza a acestui tip de
morala este derivate din existenta unui scop in sine. Nu putem construe o morala care sa nu
identifice un scop in sine, ceva valoros, prin el insusi, care sa nu poata fi transformat in mijloc
pentru un alt scop.
Ex: scop=>mijloc. brutar- paine=> scop si in alta situatie cumparator-paine= mijloc
In perspectiva lui Kant 2 scopuri in sine pot fi identificate:
1. viata
2. umanitatea din persoana oricarei finite omenesti
Gratie primului scop putem intemeia datoria morala perfecta a non-sinuciderii, iar gratie
umanitatii putem intemeia imperativul categoric practice.
,,Actioneaza astfel incat sa tratezi umanitatea atat in persoana ta, cat si in a oricarei alteia,
intotdeuna si in acelasi timp, ca fiind un scop, niciodata numai ca un mijloc.’’
Imperativul practice este un reper axiomatic, un dat absolute.
DPV al umanitatii indivizii sunt egali, dar nu este vorba despre o egalitate etatista.

Acest imperativ este relevant in egala masura in etica profesionala, cat si in universalizarea
drepturilor umane. Principiul consideratiei egale pentru orice fiinta umana sta la baza pozitionarii
ei ca scop in sine; fata de orice scop in sine se pune problema consimtamantului (potrivit
inoerativului practic sunt delegitimate atat subjugarea celorlalti, cat si acceptarea propriei
subjugari; este imoral sa acceptam sa fim folositi ca mijloace in lipsa oricarui consimtamant din
aprtea noastra, dupa cum este imoral sa folosim pe altii ca simple mijloace pentru atingere
scopurileor noastre).
Delegitimeaza:
 sa accepti sa fii folosit cand nu vrei ( din frica, santaj, etc.)

Orice guvernare care nu este rezultatul alegerilor libere este imorala, asa cum immoral este sa
guvernezi sais a ajungi la putere pe baza unor promisiuni false. Impreativul practice s eplica
oricaror relatii umane, publice sau private, problemei subjugarii de rasa, etnie, sex, varsta. De
asemenea imperativul se aplcia statutului de contribuabili, de client, de angajat, si inclusive de
pacient. Este profund immoral sa nu te opui atunci cand poti faptului de a trai dupa alt cap decat
cel propriu. Problema nu se pune de a nu ne folosi de alti oameni, ci aceea de a obtine
consimtamantul lor pe baza unui acord care stabileste limite. Ca personae noi nu apartinem
nimanui altuia, decat noua insine. Acelasi drept trebuie recunoscut oricui. Libertatea si
demnitatea sunt valori generice, toate celelalte drepturi fiind posibile doar pe baza lor.
In esenta imperativul practice cere ca noi sa tratam orice persoana in felul incare ne-ar palcea sa
fim tratati. Kant observa faptul ca omul si in genere orice fiinta rationala este scop in sine astfel
incat orice manipuare politica sau mediatica este un act imoral. Un comportament moral ne cere
sa tinem seama nu doar de propriile noastre scopuri, ci si de scopurile celor cu care intram in
diverse relatii.

Datoriile morale perfecte si imperfect


Datoriile morale perfecte sunt universal valabile pentru toate actiunile si toti agentii. Datoriile
perfecte dervia din autonomia persoanei. Autonomia persoanei este insa limitata, intru-cat
nimeni nu isi este auto-suficient.
Orice om are anumite vulnerabilitati si intra in relatii de dependent fata de alti oameni.
Vulnerabilitatea si dependent genereaza datorii morale imperfecte

Datoriile morale perfecte pot fi clasificate in:


 datorii perfecte fata de sine (non-sinucirderea)
 datoriile perfecte fata de altii (sa nu faci promisiuni mincinoase)

Caracterul perfect al acestor datorii deriva din aceea ca nu admit nici o exceptie. Sunt oblogatii
morale perfecte.

Datoriile morale imperfecte:


 datorii fata de sine (sa iti pastrezi sanatatea si sa iti dezvolti talentele)
 datorii fata de altii (datoria de a-I ajuta pe ceilalti are character imperfect fiind ca arata ce
ar trebui sa facem si nu ceea ce facem indifferent de situatie)
In planul eticii profesionale putem corela cele doua categorii de datorii imperfecte. Daca suntem
datori sa ne pastrsam sanatatea sis a ne dezvoltam talentele, pe baza reciprocitatii, noi suntem
datori sa ii ajutam pe altii sa isi pastreze sanatatea sis a isi dezvolte propriile talente

Etica de tip Kantian este o etica a datoriei rationale. Ceea ce facem din alte motive (ex: din
inclinatie, din interes, din orgoliu, din dorinta de putere, de a placea) nu se bazeaza pe vointa
rationala si nu are deci, valore morala.
Ratiunea trebuie sa domine dorinta, astfel incat, iubirea fata de aproapele, sau teama de
pedeapsa in viata de apoi nu pot intemeia actele corecte din punct de vedere moral.

Nietzsche -Dincolo de bine si rau


Yugheo Mishina
……………………………………………………………..

Etica in politica. Argumente pro si contra moralei in politica

Unii autori considera ca nu gasim un sens robust al eticii profesionale in politica. Felul in care
evolueaza politica influenteaza toate sferele vietii sociale. Morala sau imoralitatea din politica se
rasfrange mediat sau imediat asupra tuturor celorlate sfere ale umanului.

Imoralitatea politicianului este mai nociva decat oricare imoralitate a cetatenilor.

Daca politica se practica fara dimensiuni morale precise este de asteptat ca si alte domeni sa fie
contaminate sis a fie neetice. Cel mai afectat domeniu pare sa fie administratia publica. Intr-un
regim democratic, asocierrea dintre morala si politica este totusi encesara si dezirabila.

Democratia presupune solutionarea conflictelor fara violenta pe cale pasnica, prin compromise
intre grupurile de interese.

Pentru instituirea si dezvoltarea unei democratii este necesara relatia de incredere intre cetatean
si institutie, intre cetateni, etc. O democratie care nu e vertebrata de criteriul eticii este
imposibila. Democratia presupune contractual. Un contract nu poate exista daca una dintre parti
nu respecta prevederile.

Vertebrare etica a politicii

Societatea democratic este pluralista si contractual. Grupurile de interese care intra in


competitive pasnica, trebuie sa negocieze, sa concilieze divergente. COncilierea si negocierea nu
e posibila acolo unde nu exista tolerant si intelegere.
Teoreticieni trateaza problemele de etica politica sub denumirea ,,problema mainilor
murdare’’(dirty hands polities).

Comportamentul politic este ghidat de maxima lui machiaveli ,,scopul scuza mijoacele’’

Securitatea statului este socotita binele suprem.

Teoria ratiunii de stat solicita realism politic (Bismark->) (divortul dintre morala si politica) fie
in raport cu inamicul intern, fie in raport cu inamicule extern.

In opinia unor autori exista o contradictie fundamental intre etica principiilor(de tip platonician,
imperative si Kantian si etica consecintelor.

Daca tinem seama doar de principii putem ajunge la consecinte absurde. Nu putem sacrifica
cetateanul indiferent de valoarea principiului etic pe care il aplicam. (sa se faca dreptate chiar
daca pentru asta ar trebui sa piara toata lumea –aplciarea nediscriminatorie a legii. Daca legea se
aplica oricui, nu conteaza conjuctura.)

Adevarul yrebuie spus numai cand elibereaza. Adevarul care raneste nu este dezirabil, chiar daca
pare necesar. Un adevar care doare fiind spus nu poate fi moral.

Fericirea in ierarhia valorilor umane este mai sus decat adevarul.

Motivatia frecventei actelor imorale este de obicei urmatoarea: politica implica eficienta si
actiune necesara si nu neaparat fapte bune. Problema ,,mainilor murdare’’ este specifica in
general conditiei umane, orietata spre success si nu doar politicii. Divortul dintre etica si politica
este sustinut in mod paradoxal nu doar de realismul politic (Machiavelli), ci si de anarchism.
Anarhistii actuali doresc sfarsitul statului, intrucat acesta ar fi incompatibil cu valorile moralei.

Scopurile in politica pot fi atinse in opinia realismului politic prin recurs la minciuna, cruzime
sau chiar crima. In statele fundamentalist (Afganistan, Iran, Irak) exista o suprapunere aproape
perfecta intre religie, morala si politica. Etica devine o imposibilitate intrucat, ca abordare
rational conventional, ea nu este un produs revelat.

Intre etica si politica nu poate sa existe nici un element comun, deoarece politica nu poate sa
respecte perceptele etice.(ex: Guvernul ravneste la taxe si impozite, contrar Decalogului care
spune sa nu ravnesti la ceea ce are aproapele tau)

Moralitatea politica are insa standard specfice, diferite totusi de standardele moralitatii private.
Notiunea centraal a moralitatii politice este asa numita ,,moralitate de rol’’. Michael Waltzer
spune ca ,,este usor sa iti manjesti mainile in politica si adesea este dreptu sa o faci’’. In
democratie politicianul este reprezentant al unor cetateni si a unor grupuri de interese si trebuie
sa aiba acoperire morala pentru actele lui, dar eficienta este criteriul succesului politic. Eficienta
inseamna success de public si voturi.

Politicile care primesc aprobarea majoritatii trec drept politici morale, iar cele dezaprobate sunt
socotite alegeri imorale.

Adesea in politica alegerea este a altuia (puterea de a alege in politica este deasupra indivizilor).
Exista totusi ratiuni pentru existenta unei morale in politica, si anume: actele apartinand
politicilor publice schimba vetile multor oameni, prin urmare responsabilitatea politicianului este
semnificativ mai ridicata, decat pentru actele de viata personala sau profesionala. Oricare fapta
atrage mai multe consecinte decat decizia private.

Ca politician trebuie sa fac bine, pentru ca binele acela are o sfera de actiune mai mare decat
sfera cunostintelor mele.

Domeniul public si institutiile specializate detin monopolul violentei, in sensul utilizarii ei ca


violenta legitima. Aplicarea principiilor crestine in aceasta sfera ar putea conduce la consecinte
grav imorale. Ideal este ca noi sa suprapunem morala religioasa peste morala actiunii
politice(aceasta are un soecific: politistul nu poate poate aplica Decalogul- uneori trebuie folosita
violenta pentru a putea fi impusa legea, pentru ca pe viitor daca nu este aplicata violenta,
imoralitatea poate creste; folosirea violentei nu este crestineasca).

In democratie, guvernantilor li se cere sa protejeze interesele celor pe care ii reprezinta,


indifferent dac acestia sunt membri ai propriului partid sau cetateni neafiliati. Prin urmare,
politicienii trebuie sa aiba o component etica a grijii. Componenta etica a grijii: anumite partide
castiga, altele pierd. Atunci cand ajung la guvernare nu se pot considera reprezentantii exclusiv
doar a celor care i-au votat, ei sunt reprezentantii tuturor. Guvernantii nu pot ignora o amsa de
aprox 40% de oameni care nu au fost de acord cu actuala guvernare si au votat impotriva.
Interesul pur partinic trebuie deposit in momentul in care se ajunge la conducere. Echilibreaza
interesul de partid cu interesul de stat, care nu tine de partidul politic. Romania are interese de
ordin national care nu are nici o legatura cu ideologia politica a partidului de la guvernare.

Politica este dominate de problema impartialitatii morale si a neutralitatii. Tratamentul,


preferential, nepotismul sunt aspru judecate in context socio-politic. Guvernantii nu trebuie sa
profite de putere in scopuri prsonale. Impartialitatea nu este tot timpul convingatoare sau
necesara. In politica poti fi in mod legitim partinitor fata de natiune, de propriul grup etnic,
propriul partid, de proprii sustinatori. Asumarea unei doctrine politice reprezinta defapt, o
partinire declarata. In ce masura partinirea fata de proprii sustinatori ramana o actiune morala
politica? Pana unde merge aceasta partinire, in asa fel incat partinirea mea sa nu fie o actiune
lipsita de morala? Exista o astfel de partinire? Morala din politica nu este acceasi cu morala
privata. Aproprierea acestora este dificila si uneori imposibila.
Un rol major al politicii este acela de aplica strategii ale dreptatii. Dreptatea are in spatiul public
o dimensiune procedurala. Legea este egala pentru toti, fiecare eprsoana primeste ceea ce merita,
deci, in acest sens, dreptatea este retributiva (in teorie fiecare primeste ceea ce merita; bine la
bine, rau la rau; mare problema este aplicarea dreptatii retributive in funtie de criteria clare si
nume ca o anumita actiune emrita recompense sau pedeapsa; care e nivelul de compensatie sau
pedeapsa? Toate acestea sunt amprentate politico-ideologic. Sistemul juridis este construit pe un
sistem politico ideologic->slavii aveau un fel de pedepse si recompense diferite de albi, la fel
pentru negri sau evrei.)

Dreptatea etse marcata adesea de o forma de ,,orbire ideologica’’. Politicienii aflati la putere
vaddincolo de egalitatea in fata normelor si sitatiile particulare de aplicare a legii. Politica trebuie
sa isi stabilesca victimele unei nedreptati sis a stabileasca strategiile de compensare, deci
dreptatea compensatorie . Aceata dreptate apare ca expresie paractica a regretului moral in
politica.

Initiatorul traditiei etice a virtutilor este Aristotel. El vorbeste primul despre virtuti
civice.Aristotel este un om practice si el spune ca etica trebuie sa aiba valoare actionala. Pentru
el etica nu este o multime de precept, ci mai degraba un mod practice de a face lucrurile bine.
Pentru ca un om sa faca acte drepte, trebuie ca el insusi sa fie un om correct. Cea mai
semnificativa virtute a conducatorilor politici este intelepciunea practica (Etica Nicomahica)

Politicienilor le revine o responsabilitate retrospectiva,adica aplciata pentru faptele lor anterioare.


Responsabilitatea retrospective a fost tratata ca o responsabilitate morala, fara consecinte morale.
Ex: problema informatorilor securitatii, a politicienilor care au fost colaboratori ai fostei
securitati
Inca nu exista o lege in acest sens. Se semneaza o declarative pe proprie raspundere.

Max Weber critica ceea ce noi numim etica scopurilo ultime. In acest fel de etica, se vizeaza o
puritate absoluta sau se argumenteaza ca oamenii sunt rau intentionati ori aceea ar fi fost vointa
lui Dumnezeu. Max Weber prefer etica responsabilitatii, intrucat aceasta etica se concentreaza
asupra consecintelor. Problema centrala a politicii ramane justificarea mijloacelor. Intrebarea cea
mai grea este daca poti face un rau actual in vederea unui bine viitor.

Virtutile politicienilor sunt in opinia lui Weber urmatoarele:


- simtul proportiilor
- realismul
- concentrarea interioara
- calmul

Anumiti comentatori vorbesc despre virtute utilizand termenul de ,,stomac moral’’ (Michael
Sloter). Acest termen trimite la calitatea de ati pastra apartenenta politica chiar daca ai o
aversiune morala in ati urma cauza. ,,Sa iti tii angajamentele politice, chiar atunci cand esti in
conflict moral cu ele’’.(in conditia in care urmaresti performanta politica)

Trebuie sa fim capabili de compromise. Exista o diferenta intre compromise si compromitere.

Simone Weil sustine ca moralitatea actiunii in sfera publica depinde de o onestitate intelectuala.
Rolul acestei virtuti este acela de a te tine departe de automistificare(sa te pacalesti ca ceea ce
crezi tu este ceea ce vrea partidul).
In esenta S.W. are in vedere 2 vituti esentiale ale omului politic: onestitate intelectuala si
umilinta(este un bun antiot al trufiei politice si blocheaza tentatia politicianului de a se simti
stapanul destinelor alegatorilor sai).

Tomas Hagel- Vesnice intrebari, Nemira.(->hotia justificata)

Adorno- Inimam moralia