UNIVERSITATEA DE STAT DIN

MOLDOVA

FACULTATEA ȘTIINȚE ECONOMICE

DEPARTAMENTUL ‘‘Finanțe și bănci’’

Lucrul individual la disciplina Teorie economică

Tema ‘‘Echilibrul pieţei: Interactiunea cererii si ofertei.’’

Conducător științific: Dolgopol Angela, Doctor Conf. universitar;

Elaborat de : Sandu Tabac
Grupa BA1703

Chișinău 2017
Echilibrul pieţei: Interactiunea
cererii si ofertei.
Echilibrul pieței este denumită în economie situația de pe o piață, în care prețul unui bun
economic conduce la o egalitate între cantitatea cerută și cantitatea oferită. Prețul este
denumit preț de echilibru, iar cantitatea este denumită cantitate de echilibru.

Grafic, echilibrul pieței poate fi reprezentat ca punctul de intersecție a curbelor cererii și

ofertei. Cantitatea de echilibru este acea cantitate, la care prețul cerut de către vânzători se
egalează cu prețul oferit de cumpărători. Formarea echilibrului este un element central al
teoriei neoclasice și al teoriei echilibrului general

.
Teoria echilibrului general pornește de la mai multe supoziții care trebuie îndeplinite pentru
crearea unui preț de echilibru. Aceste supoziții nu se pot îndeplini strict, deoarece rar există
preț de echilibru în realitate.

Într-o piață perfectă, însemnând o piață cu mulți ofertanți mici, raționali, dar și cu
consumatori, prețul pieței neputând să-i influențeze pe nici unul, se formează un preț de
echilibru. Această supoziție este fundamentală teoriei prețului de echilibru, așa cum ea se
predă în cursurile introductive de economie. În multe piețe reale această supoziție nu poate fi
aplicată, deoarece anumiți cumpărători sau vânzători au suficient de multă putere pe piață,
pentru a modifica prețul după bunul plac. În astfel de situații modelul simplu al prețului de
echilibru este insuficient și necesită alte cercetări. În continuare se presupune că nu există
costuri de tranzacție, situație care în realitate este rar întâlnită. Costurile de tranzacție
desemnează acele costuri care apar pe lângă prețul actual de cumpărare, costuri pentru
transport de exemplu. În multe cazuri acest model este utilizabil ca și o primă aproximare a
dezvoltării pieței.

Cererea reprezintă nevoile de bunuri si servicii care se satisfac prin intermediul pietei,

adică prin vânzare-cumpărare. Cererea are drept suport puterea de cumpărare a oamenilor; de
aceea, ea exprimă , în același timp, cantitatea de bunuri si servicii cerute, la un moment dar, la
prețurile existente, considerând date veniturile și preferințele cumpărătorilor. Cererea poate fi

 individuală, adică din partea unui singur cumpărător la un bun economic sau la altul;
 totală, adică din partea tuturor cumpărătorilor la bunul sau serviciul respectiv;
 agregată sau globală care exprimă ansamblul cererii din partea tuturor cumpărătorilor și
la toate bunurile și serviciile existente; aceasta se exprimă în forma bănească, fiind astfel
posibile măsurarea și compararea.

Cererea, ca volum, structura și nivel al cerințelor de consum, se schimbă de la o perioadă

sau alta, având, deci, un caracter dinamic. Principalii factori de care depinde dinamica
cererii sunt: nevoile, venitul si prețul. Relația dintre cheltuielile de consum și venit a fost
analizată în sec al XIX-lea pentru prima dată, de către E.Engel și poartă denumirea de
 "curba lui Engel". Cercetând bugetele de familie din mai multe țări, acesta a desprins
concluzia potrivit căreia importanța relativă a diferitelor cheltuieli de consum în raport cu
venitul se modifică diferit. Astfel, s-a observat, că atunci când venitul crește, ponderea
cheltuielilor pentru alimente scade, ponderea cheltuielilor pentru îmbrăcăminte și locuință
este relativ constantă, iar ponderea cheltuielilor pentru servicii (educație, cultură etc.)
crește. Cererea se află în raport invers proporțional fata de preț: când prețul crește, cererea
scade, deoarece la un venit dat posibilitatea de cumpărare se micșorează; când prețul
scade, cererea crește.

Legea cererii exprimă relația dintre cerere și preț, în cadrul căreia cererea evolueză în sens
invers față de preț.

Oferta reprezintă cantitatea de bunuri sau servicii pe care un agent economic este dispus să
o ofere spre vânzare într-o anumită perioadă de timp. Oferta ca și cererea se referă la un preț
anume, și poate fi privită ca ofertă a unui bun, a unei industrii, a unei firme și ca ofertă totală
de piață. Desigur, în funcție de nivelul cererii, cantitatea care se vinde efectiv poate să difere
de cantitatea oferită.

Oferta elastică
Se manifestă atunci când modificarea procentuală a ofertei o depășește pe cea a prețului. De
exemplu, dacă prețul crește cu 10%, oferta sporește cu mai mult de 10%.

Elasticitatea ofertei se măsoară cu ajutorul coeficientului elasticității care exprimă gradul

modificării ofertei în funcție de schimbarea prețului:

Unde:
Scopul in care se studiază cererea şi oferta pieţei il reprezintă crearea unui cadru de analiză a
comportamentului cumpărătorilor şi ofertanţilor. Curbele cererii arată cum reacţionează
consumatorii la modificarea preţului, iar curbele ofertei arată care este reacţia ofertanţilor la
acelaşi fenomen. Atat cererea, cat şi oferta sunt mulţimi de valori corespunzătoare unui număr
mare de preţuri. Care dintre aceste preţuri vor domina piaţa? Care va fi cantitatea de bunuri
care va fi vandută şi cumpărată pe piaţă? Răspunsurile la aceste intrebări depind de modul in
care interacţionează ofertanţii şi cumpărătorii pe piaţă. Această interacţiune a consumatorilor
şi ofertanţilor va conduce la echilibrul pieţei.

Să incepem analiza echilibrului pieţei cu un exemplu. Să presupunem că pe piaţa unui anumit

bun, cererea şi oferta solicitanţilor şi respectiv ofertanţilor sunt cele din: Cererea şi funcţia
cererii si anume tabelul 2.1, figura 1 si Oferta şi funcţia ofertei şi respectiv din Tabelul
1 şi Figura 1. Aceste două tabele sunt combinate in tabelul 2.3 şi in figura 2.5.

Cererea şi oferta pieţei

Tabelul 2.3

Preţul Cantitatea Cantitatea

unitar cerută oferită
(milioane (mii unităţi) (mii unităţi)
lei)

6 2.000 7.000
5 3.000 6.500
4 4.000 6.000
3 5.000 5.000
2 5.500 4.000
1 6.000 3.000
La preţul de 3 milioane lei, cantitatea pe care consumatorii doresc să o cumpere este egală cu
cantitatea pe care ofertanţii doresc să o vandă, anume milioane unităţi. Se poate deci spune că,
la 3 milioane lei, piaţa este in echilibru. Preţul de 3 milioane de lei se numeşte preţ de
echilibru. Cantitatea de 5 milioane unităţi, care se vinde atunci cand piaţa este in echilibru,
poartă numele de cantitate de echilibru.

Figura 2.5 Echilibrul pieţei

Prin urmare:

 Preţul de echilibru este preţul unui bun la care cantitatea pe care consumatorii doresc
să o cumpere este egală cu cantitatea pe care producătorii doresc să o vandă.
  Cantitatea de echilibru este cantitatea dintr-un bun cumpărată şi vandută atunci cand
piaţa se află in echilibru.

Atunci cand preţul este de 5 milioane lei, cantitatea cerută scade, conform legii cererii la 3
milioane unităţi, in timp ce cantitatea oferită creşte, conform legii ofertei, la 6,5 milioane
unităţi. In aceste condiţii, apare un surplus de produse pe piaţă, denumit excedent. Surplusul
apare la preţuri mai mari de 3 milioane lei şi creşte direct proporţional cu preţul. In condiţiile
surplusului, producătorii nu pot vinde tot ceea ce au produs. Apar stocurile fără mişcare.
Acestea presupun costuri de stocare, costuri legate de deprecierea fizică şi morală a mărfii,
dar şi costuri de oportunitate egale cu pierderile suferite prin imobilizarea banilor, care ar fi
putut avea o altă destinaţie. De aceea, interesaţi in a-şi lichida stocurile, producătorii vor
reduce treptat preţurile, pană ce surplusul va dispărea. Cand preţul scade la 1 milion lei,
conform tabelului 2.3 şi figurii 2.5, cantitatea cerută creşte, conform legii cererii, la 6
milioane unităţi, in timp ce cantitatea oferită scade, conform legii ofertei, la 3 milioane unităţi.
In aceste condiţii, pe piaţă apare un deficit de produse, denumit şi lipsă. Cerinţele
consumatorilor nu sunt satisfăcute integral. De aceea, ei vor fi dispuşi să plătească preţuri mai
mari, pană ce dorinţele lor sunt complet satisfăcute.

Iată care sunt mecanismele prin care surplusul, lipsa, precum şi jocul liber al preţurilor conduc
la autoechilibrarea pieţei. Acest fenomen nu poate avea loc dacă reducerea sau creşterea
liberă a preţurilor sunt impiedicate de anumiţi factori, cum ar fi intervenţiile guvernamentale
(impunerea de preţuri maximale sau minimale) care permanentizează excedentele şi deficitele.
Numai atata vreme cat preţul se poate insă modifica neingrădit, surplusul şi lipsa de produse
pe piaţă sunt temporare. Aceste aspecte vor fi tratate pe larg, intr-un subcapitol ulterior. Preţul
şi cantitatea de echilibru se pot deduce matematic, pornind de la definiţia echilibrului pieţei:
punctul in care cantitatea oferită este egală cu cantitatea cerută

QxC = f (Px) = a – bPx

QxO = g (Px) = a' + b'Px

Prin urmare, preţul de echilibru se va deduce din ecuaţia:

QxC = QxO ⇔ a – bPx = a' + b'Px

Inlocuind formula preţului de echilibru in ecuaţiile cererii şi ofertei, obţinem:

Interactiunea cererii si ofertei.Cererea si oferta interactioneaza in determinarea pretului, la

care vanzatorii sunt dispusi sa-si ofere acea cantitate de bunuri pe care cumparatorii o doresc
si pot sa o cumpere. Ele se gasesc in relatii de cauzalitate reciproca, una reprezentand, in
raport cu cealalta, deopotriva, cauza si efect.
Astfel, oferta actioneaza asupra cererii de consum atat sub aspect dimensional, cat si
structural: cresterea ofertei (in masura in care este insotita de solvabilitate) constituie o
premisa importanta pentru sporirea lumului cererii de marfuri, iar modificarile in structura
ofertei (diversificarea si innoirea sortimentala) se r reflecta corespunzator si in structura
cererii, consumatorii dovedind receptivitate fata de produsele noi, cu parametri calitativi
superiori.In al doilea rand, subliniem si rolul ofertei in aparitia de noi trebuinte, de noi
modalitati de satisfacere a celor existente. in acest caz, oferta nu va mai gasi pe piata o cerere
deja formata; aceasta (cererea) se va forma numai in urma si ca rezultat al aparitiei ofertei pe
piata; avem de-a face deci cu o marfa formativa de nei, respectiv, cu o oferta formativa de
cerere.
De aici nu trebuie desprinsa concluzia ca oferta are permanent rolul de factor formativ al
cererii in sens pozitiv ; in unele cazuri, ea (oferta) poate genera si influente negative,
concretizate in presiuni asupra cererii. De pilda, o oferta limitata la un anumit produs are drept
urmare satisfacerea incompleta a cererii sau deplasarea temporara a ei catre alte produse
destinate satisfacerii acelorasi idei.
Rolul ofertei asupra cererii nu exclude, insa si actiunea inversa: a cererii asupra ofertei. De
altfel, oferta creeaza cerere numai in masura in care produsele ce o compun corespund neii
reale a consumatorului.
Din perspectiva raportului oferta - cerere, pietei ii este caracteristica tendinta de echilibrare a
celor doua categorii economice. Daca echilibrarea apare ca o tendinta generala, situatiile
concrete in care se manifesta oferta si cererea la piata, intr-o perioada sau alta, pot fi insa
diferite.