http://www.autism.ro/forum/viewtopic.php?

t=4051&sid=32e8bfb111e0402c4af4fa040dfc605b

Terapie prin miscare si dans

Cristina Muntean
Psiho-pedagog
Asociatia “Casa Faenza”, Timisoara
- 2007-Jan-19 -
dans si miscare
Miscarea este o modalitate universala de comunicare si o parghie a dezvoltarii, incepand de la nivelul
senzorio-motor, pana la cel relational. Articolul pune in evidenta importanta utilizarii miscarii si dansului
in terapia copiilor cu C.E.S. si dezvaluie detalii legate de utilizarea oglinzii in cadrul acestei terapii.

Miscarea este o modalitate universala de comunicare. Toti copiii se misca intr-un fel sau altul, iar cei cu
cerinte educationale speciale nu fac exceptie. Unii copii cu dizabilitati nu au un limbaj verbal adecvat
dezvoltat, dar detin un adevarat limbaj al miscarilor; astfel, comunicarea non-verbala este un mod
eficient de contact. Putine experiente angreneaza atat de bine persoana, in totalitatea ei, precum o face
dansul: corpul, emotiile si intelectul.

Miscarea impreuna cu altii, in acelasi ritm, de obicei, ajuta la formarea relatiilor. Datorita comunicarii
prin miscare, copilul devine mai constient de propria persoana si mult mai capabil de a interactiona cu
ceilalti. Prin tehnicile folosite, terapeutul lucreaza pe dezvoltarea increderii si a relatiilor.

Leventhal (1981) sustine ca terapia prin miscare si dans pentru un copil cu c.e.s. incepe cu dezvoltarea
senzorio-motorie si perceptuala, si integrarea acestor informatii, si abia apoi se continua cu formarea
schemei corporale si dezvoltarea conceptului de Sine.

Schema corporala este unul din conceptele fundamentale in dezvoltarea umana. Schilder (1950)
defineste schema corporala ca fiind o imagine tridimensionala a propriului nostru corp pe care ne-o
formam in minte, felul in care ne percepem corpul. Fara schema corporala, structurile psihice necesare
reprezentarii simbolice a altor lucruri nu se pot forma, atata timp cat ele depind de achizitiile anterioare.

Schilder (1950) sublineaza corelatia dintre miscare si schema corporala. El sustine ca miscarea conduce la
o mai buna orientare in raport cu propriul nostru corp. Nu stim prea multe despre corpul nostru daca nu
il miscam, iar miscarea este un factor unificator intre diferitele parti ale corpului.

Multi specialisti sunt de acord cu Schilder, ca prin miscare venim in contact cu lumea inconjuratoare si cu
obiectele, si ca doar prin miscare si noi contacte cu mediul, cunostintele despre propriul nostru corp vor
creste. Chace scrie ca terapia prin dans, prin folosirea unei forme primare de comunicare, ofera
individului un mod de relationare cu mediul si cu ceilalti atunci cand el este limitat de un handicap.
Cu cat schema corporala este mai bine conturata, cu atat mai clara este si diferentierea de mediu si de
ceilalti. Aceasta diferentiere este necesara pentru dezvoltarea unor relatii. De aceea, miscarea si schema
corporala sunt doua preocupari majore pentru terapeuti.

Un principiu de baza este sinteza aspectelor fizice si relationale ale miscarii. Nu are importanta care
abilitati fizice sunt centrale, ci primordial este punerea accentului pe dezvoltarea relatiilor intre oameni.
Schimbarile comportamentale au loc prin, si sunt sustinute de relationarea interpersonala cu copiii prin
miscare. Schimbarile semnificative care au loc la nivelul miscarii pot afecta functionarea globala. De
aceea, prin extinderea repertoriului de miscare al unui copil, ii furnizam mai multe posibilitati de
dezvoltare a achizitiilor ce-i permit sa inteleaga si sa faca fata mediului. ~n aceasta munca, important
este procesul in sine si nu produsul lui.

O importanta majora o are constientizarea eu-lui corporal pentru organizarea impulsurilor si

internalizarea controlului. Copiii trebuie sa- si inteleaga propriile corpuri si capacitatea lor de miscare
inainte de a putea face fata cerintelor exterioare ale mediului.

Folosirea oglinzii este o metoda de reflectare (insa nu si de imitare a miscarilor celorlalti) ce furnizeaza
un mod de intelegere a experientelor unui copil, la nivel corporal. Aceasta metoda nu ofera doar
informatii importante despre copil, altfel nedescoperite, ci, de asemenea, transmite copilului mesajul ca
este vazut si acceptat asa cum este.

Aceasta acceptare, de cele mai multe ori, muta atentia copilului de la stimuli interni la cei din mediu,
care mai apoi va duce la cresterea interactiunilor. Terapeutul nu trebuie sa fie pus in fata oglinzii atunci
cand nu detine controlul comportamentului sau, sau cand actiunea nu ofera posibilitatea pentru o
schimbare pozitiva. Pe masura ce adultul cunoaste copiii, acesta va fi capabil sa detecteze inceputul starii
de agitatie si poate structura sedinta in asa fel incat sa evite pierderea controlului.

Oglinda poate fi folosita in contextul grupului, de exemplu atunci cand terapeutul alege un anumit
cantec, activitate sau un anumit sprijin care reflecta energia si dinamica grupului.

Specialistul incearca intotdeauna sa realizeze o atmosfera consistenta si plina de acceptare, in timpul

sedintelor de terapie prin miscare si dans. Deseori, acest proces este unul lent ce se desfasoara în
conditiile impuse de copil. Odata cu reflectarea in oglinda vor avea loc si contactul vizual, atingerea,
vocalizarea, actiuni ritmice, muzica, diferite modalitati de sprijin si o varietate de activitati senzorio-
motorii; toate acestea contribuind la construirea unei relationari si, de asemenea, la schema corporala.
Terapia prin miscare si dans la copiii cu nevoi speciale implica constientizarea senzoriala, constientizarea
partilor corpului, dinamica miscarii, si, eventual, miscari mai expresive. Contact “Casa Faenza”: Tel +4
0256 487 002

http://www.impreuna.arts.ro/articol.php?limba=1&id_articol=9
Copiii care danseaza de mici au o capacitate foarte mare de învatare si memorizare
Nu trebuie uitat ca dansul a aparut înaintea muzicii, ca o reprezentare animata inteligenta a
performantelor în arta vânatorii si a luptei în primele triburi de oameni primitivi. Din acest motiv, dansul
este, în primul rând, o „scoala” complexa, în care copilul, la fel ca si primii oameni, învata sa-si controleze
impulsurile prin armonie si cadenta. Antropologii americani subliniaza importanta dansului la vârste mici
nu doar sub aspectul miscarii necesare cresterii si sanatatii, ci mai ales ca antrenament neuro-psihologic.
[b]
Dezvoltarea sistemului nervos[/b]

Asa cum arata numeroase studii, dansul este foarte important în stabilirea unor noi legaturi între centrii
nervosi din creier si maduva spinarii. Cadentarea miscarilor în raport cu stimulii auditivi ai ritmului obliga
creierul fraged al micutului sa formeze noi retele de transmitere a impulsurilor si mesajelor, crescând
masa de tesut nervos. Aceasta crestere a sistemului nervos, grabita de efortul creierului pentru
cadentarea miscarilor, face ca neuronii sa fie mai bine hraniti si protejati de toxine. Se poate spune ca
miscarile armonice contribuie activ la dezvoltarea functionala a întregului sistem nervos, dar si la
cresterea sa normala. În plus, dansul impune si perfectionarea reflexelor simple sau complexe care sunt
de multe ori vitale pentru copilul de vârsta mica, dar si pentru viitorul adult.

Atentie si capacitate de a învata

Dansul impune în permanenta raspunsuri motorii ca reactia de orientare a capului spre stimuli. Acest
reflex antrenat prin dans este extrem de important în procesele nervoase intime de realizare a atentiei.
Se stie ca, la copii, una dintre problemele cele mai dificile în procesele educative este atentia. Dansul
ofera posibilitatea antrenarii atentiei într-un mod placut si extrem de eficient. O buna dezvoltare a
mecanismelor de atentie implica si o capacitate superioara de învatare, favorizînd si o buna pregatire a
creierului pentru memorizare. Din acest motiv, micutii care danseaza la vârste mici, sub sase ani, au o
capacitate foarte mare de învatare si memorizare. Din nefericire, miscarile intense de dans din perioada
copilariei târzii si a adolescentei au un efect invers.

Dezvoltarea limbajului
Miscarile de dans sunt, de multe ori, reprezentari creative ale trairilor pozitive oferite de muzica si ritm.
În acest fel copilul învata singur, în mod inconstient, cum sa exprime gestic o senzatie, o traire sau chiar
un eveniment cântat. În consecinta, stimularea zonelor centrale ale comenzilor pentru gest si mimica
antreneaza o întreaga arie nervoasa responsabila de comunicare si limbaj. Cercetarile recente au
demonstrat ca dansul liber, necontrolat de adulti, contribuie activ la dezvoltarea rapida a limbajului
vorbit într-o masura egala cu cel mimic sau gestic.
O astfel de dezvoltare a limbajului, ca si a trairii armonice a muzicii, simbolizata prin gest, dezvolta foarte
mult aria compartimentului afectiv, ceea ce înseamna, pe lânga sensibilitate, si o antrenare a vointei si
inteligentei intuitive.

Gustul pentru frumos

Dansul obliga creierul la miscarea de cadenta, dictata de armonie si simetrie. Chiar si în cazul în care
micutul nu este învatat sa danseze, ci doar sa se miste „dupa muzica”, în creierul sau apare o cadentare
simetrica dictata de afectiv. Se contureaza, asadar, o legatura între ritm, simetrie, repetitivitatea unor
stimuli-surpriza si trairea pozitiva, elemente de baza ale conceptului de frumusete. Simtul estetic nu este
altceva decât capacitatea de a percepe senzatii placute la contactul cu stimulii care au o anumita simetrie
si un joc al proportiilor.
Nu trebuie uitat ca dezvoltarea de la vârste mici a simtului estetic nu este importanta doar pentru a-l
transforma pe copil într-un artist sau vedeta. Un copil cu simt estetic dezvoltat stie în primul rând sa se
bucure, prin aceasta având sansa de a se dezvolta normal din punct de vedere fizic si psihic.

Sexualizarea psihologica
Pâna în preajma pubertatii, desi exista hormonii sexuali, copilul nu are multe elemente de perceptie a
propriului sex. Odata cu învatarea miscarilor feminine sau masculine de dans, îsi contureaza anumite
modele de reactii specifice propriului sex. Studiile recente au dovedit ca multe dintre miscarile feminine
de dans pot contura o feminizare a viitoarelor miscari ale viitorului adolescent.

Cresterea si sanatatea
Nu în ultimul rând, dansul este un sport extrem de necesar pentru organismul în crestere. Ca orice
activitate fizica intensa, stimuleaza cresterea oaselor, detoxifierea, antrenarea circulatiei sangvine
necesara sanatatii tuturor organelor. În plus, participarea afectiva la acest tip de sport face din dans o
educatie fizica mult mai eficienta pentru crestere, dar si pentru sanatate. Acest lucru se datoreaza
descarcarii în creier a unor serotonine care grabesc în mod indirect procesele de crestere si, în acelasi
timp, stimuleaza activitatea centrilor reglatori ai glandelor endocrine.

Articol scris de Marius Radu

http://www.revistafelicia.ro/da_Mama_si_copilul-
Dansul_ii_ajuta_pe_cei_mici_sa_se_concentreze_1001960.htm