MODUL ÎN CARE SE REFLECTĂ REALITATEA ÎN TEXTUL LITERAR/ NONLITERAR

În general, o operă literară îşi propune să ilustreze o anumită viziune a scriitorului asupra realităţii,
pentru că, aşa cum sublinia Mario Vargas Llosa, „Ficţiunea nu este viaţa trăită, ci altă viaţă, inventată cu
materialele oferite de prima şi fără de care viaţa adevărată ar fi mai sordidă şi mai sărăcăcioasă decât este."
Realitatea este punctul de plecare al oricărui text literar, felul în care este ilustrată în textele narative
fiind influenţat de estetica literară, de modalităţile narative adoptate şi de intenţiile autorului cu privire la
finalitatea actului creator. În acest sens, operele memorialistice reflectă fidel realitatea unei epoci, în timp ce
operele de ficţiune se raportează mai mult sau mai puţin fidel la realitatea cotidiană.
În operele narative realiste, convenţia veridicităţii (a adevărului) este respectată, întrucât intenţia
autorului este să creeze iluzia unui univers cât se poate de realist. Ficţiunea literară implică modificarea datelor
din realitatea imediată sau cel puţin selectarea lor, astfel încât să nu fie reţinute decât detaliile care creează un
univers coerent, dar nu neapărat realist.
Textul literar se suprapune conceptului de operă literară, fiind o modalitate de cunoaştere subiectivă a
realităţii obiective/umane. Textul literar este o lucrare în care autorul își creează propriul univers imaginar,
prin intermediul căruia își transmite gândurile, ideile, sentimentele.
Arta reflectă realitatea, o transfigurează, nu o descrie obiectiv, precum ştiinţa, trecând prin filtrul
conştiinţei estetice, al sensibilității şi fanteziei scriitorului. Are subtext emoţional. Limbajul artistic, spre
deosebire de cel tehnic, publicistic, administrativ, academic etc., îi lasă scriitorului o libertate deplină faţă
de normele limbii; teoretic, el poate folosi, într-un text, toate formele de manifestare ale limbii române:
neologismele, limbajul regional, popular, argotic etc. Limbajul artistic este reprezentat prin multe
mijloace poetice, prin figuri de stil precum epitetul, comparația, personificarea, repetiţia, enumeraţia,
interogaţia, exclamaţia, inversiunea etc.
Textul literar se adresează în primul rând afectivităţii şi sensibilităţii, fără intenţia de a informa.
Operează cu sensurile figurate (conotative) ale cuvintelor, cu imagini artistice, are o topică (așezarea cuvintelor
în propoziție) subiectivă.
Cu toate acestea, textul literar este şi el o formă de comunicare, un mesaj; chiar dacă își permite o
maximă libertate faţă de normele limbii, poetul trebuie să comunice o stare, o atitudine, o trăire, o idee etc.,
altfel limbajul/textul nu înseamnă nimic.
Ficţiunea este rezultatul unui proces imaginativ, care constă în preluarea unor elemente din realitate şi
transfigurarea lor artistică, graţie sensibilităţii şi viziunii estetice ale autorului. Astfel, universul concret este
recreat subiectiv, modelat în forme surprinzătoare. Referentul textului literar se află în sfera imaginaţiei, a
ficţiunii, chiar dacă punctul originar se află în realitatea fenomenelor, a stărilor omeneşti, a naturii, a gândului,
a obiectului etc. Adevăruri universale, generale şi eterne capătă în acest mod un contur specific, particular,
estetic, prin intermediul imaginii artistice.
Scopul operei literare scapă unei determinări şi unei definiri imediate, punctuale, situându-se undeva
între provocarea sensibilităţii, invitaţia la reflecţie şi meditaţie, trăirea emoţională, deschiderea comunicativă,
cunoaşterea de sine etc. Textul literar este o lume a imaginației și a creației, prin care un autor încearcă să
transmită cititorului, o gamă largă de idei creative, pe lângă textul nonliterar, care prezintă numai adevărul
plus informații strict existente.

Textul nonliterar are scopul de a informa, de a convinge, de a amuza, de a explica, de a sensibiliza etc.,
folosind în acest sens un limbaj adecvat intenţiilor vorbitorului: cu mărci specifice captării atenţiei,
menţinerii interesului, cu forme lingvistice accesibile majorităţii cititorilor/ ascultătorilor, cu o prezentare
grafică atractivă, astfel încât să poată trezi interesul receptorului.
Se referă, în general, la aspecte din realitate, prezentate fără intervenţia ficţiunii, în limitele
obiectivităţii şi ale spiritului practic. Este formulat clar, fără ambiguităţi, iar textul propriu-zis este de multe
ori însoţit de imagini grafice (mijloace de atenţionare, fotocopii, fundaluri colorate, prim-planuri etc.),
astfel încât să impresioneze ochiul, să atragă şi să convingă, să faciliteze obţinerea rapidă a informaţiei dorite,
chiar şi pentru necunoscători ai domeniului.
Spre deosebire de textul literar, care dezvoltă dincolo de marginile logicii şi ale raţiunii datele
universului, textul nonficţional îşi găseşte referentul (la ce se referă) în realitatea imediată, pe care o surprinde
în coerenţa ei contextuală, pe baza unei relaţii de tip cauză-efect. Rezultatul ţine de pragmatica intenţiilor
emiţătorului, implicând un scop funcţional şi un limbaj tranzitiv, bazate pe sensul propriu al cuvintelor.
Textul nonliterar este cel care conține cel mai mult adevăr, fiind cel mai real gen de scriere.

După părerea mea, dacă o persoană dorește adevăr, poate căuta în textele nonliterare, dar dacă ar dori
un gen de creație literară, plină de lucruri neadevărate, dar prinse într-un tablou al imagineției umane, atunci
ar căuta literatura. Desigur, că mai sunt și texte literare care sunt construite pe baza adevărului.
Ficțiunea își are rădăcinile în realitate, însă, mimează un univers de sine stătător.
Orice scriitor porneste de la un element real pe care il transfigurează potrivit sensibilității și
originalității sale, cu scopul de a crea o lume nouă, ideală, cu legi și principii proprii.
Totodata, fictiunea poate reprezenta și un univers compensatoriu, în care oamenii se refugiază atunci
când echilibrul interior este amenințat de constrângerile pe care le presupune realitatea. Autorul folosește
realitatea pentru a crea mai apoi, ficțiunea.
În primul rând, ficțiunea își are rădăcinile în realitate, însă, mimează un univers de sine stătător. Orice
scriitor pornește de la un element real pe care îl formează potrivit sensibilității și originalității sale, cu scopul
de a crea o lume nouă, ideală, cu legi proprii.
În al doilea rând, ficțiunea poate reprezenta un loc pentru refugiu, atât al scriitorului, cât și al cititorului.
Pentru narator, aceasta poate reprezenta un spațiu care simbolizează perfecțiunea.
Literatura, ficțiunea este folosită de cele mai multe ori pentru a oglindi o mică parte a realității.