Sunteți pe pagina 1din 7

TEMA: “PREDARE PENTRU ÎNVĂȚARE: MODALITĂȚI DE

EFICIENTIZARE A ÎNVĂȚĂRII – PREOCUPĂRI ALE ŞCOLII DE AZI”

Argument
Iniţiativa organizării Simpozionului Naţional “Predare pentru învățare: modalități de eficientizare a
învățării– preocupări ale şcolii de azi”, este un prilej pentru dascăli, oameni dedicaţi profesiei, să prezinte
lucrări personale, studii, cercetări, rezultate obţinute în activitatea directă la clasă, prin derulare de proiecte.
Tema abordată creează un cadru eficient de exprimare a opiniilor participanţilor, a experienţelor
proprii, a modelelor de bună practică dobândite atât la nivel local sau naţional, cât şi la nivel european, prin
valorizarea activităţilor desfăşurate în cadrul proiectelor educaţionale sau prin implicarea în derularea
parteneriatelor strategice prin programul Erasmus+. Considerăm că evenimentele deosebite prin valoare
trebuie susţinute şi reconsiderate, experienţele de succes trebuie împărtăşite şi promovate, pentru că numai
aşa ele vor fi exemple pentru generaţiile viitoare. În acest context, şcolii româneşti îi revine misiunea de a
investi în formarea iniţialã şi continuă a cadrelor didactice şi de a inova procesul didactic, de a promova un
demers didactiv creativ, în scopul pregătirii elevilor pentru a deveni adulţi responsabili într-o societate în
continuă transformare.
Grup ţintă: educatoare, invǎţǎtori, profesori pentru învăţământul primar, profesori din
învăţământul gimnazial şi liceal, profesori care predau în învăţământul special, consilieri şcolari.
Perioada de înscriere şi trimitere a lucrărilor: lucrările vor fi trimise până la data de 25
februarie 2019.
Obiectivele simpozionului:
Prin organizarea acestui simpozion naţional, coordonatorii îşi propun:
- dezvoltarea competenţelor cadrelor didactice de a conduce procesul de învăţare prin abordări
inovative, centrate pe formarea competenţelor cheie transversale ale elevilor, în urma schimbului de bune
practici între participanţi;
- identificarea de strategii de diversificare a curricumului, de dezvoltare a ofertei educaţionale şi
managementul şcolii/colectivelor de elevi prin schimbul de bune practici de la nivel naţional;
- îmbunătăţirea colaborării între toţi factorii implicaţi în formarea tinerei generaţii – ca viitori
cetăţeni europeni de adaptare şi învăţare continuă.
Secţiuni:
I. Strategii de stimulare a creativităţii, a gândirii critice, proiecte de predare interdisciplinarã/
trandisciplinarã inovative sau proiecte integrate, activităţi extracurriculare de impact, etc.;
II. Parteneriatele şi dezvoltarea durabilã a şcolii: prezentare de modele de bună practică dobândite
prin implementarea parteneriatelor strategice inovative prin programul Erasmus+, a proiectelor
educaţionale locale, judeţene, naţionale, cu accent pe dezvoltarea creativităţii elevilor;
III. Inovaţii în educaţie, soft-uri educaţionale proprii, reviste şcolare, auxiliare didactice, alte
materiale utile în activitatea didactică;
IV. Diferenţierea curriculumului, atât pentru copiii cu C.E.S.-dizabilităţi, cât şi pentru cei cu
potenţial de învăţare ridicat;
V. Valenţe educative ale metodelor interactive în studiul la clasă.
VI. Secţiune pentru elevi: A.Creaţii literare/ B. Pictură, pe tema 100 de ani de România prin
sunet, culoare și cuvânt.
Regulament de participare:
Cadrele didactice interesate din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial, liceal precum şi cele din
învăţământul special vor trimite fişa de înscriere, lucrarea şi rezumatul până la data de 25 februarie 2019,
la următoarea adresă de e-mail: simpozion_arte_bz2019@yahoo.com (adresa de email specială pentru
simpozion).
Recomandări privind redactarea lucrărilor

Lucrările vor fi redactate conform următoarelor cerinţe:

1. Lucrările trebuie să se încadreze în tematica propusă;


2. Dimensiunea lucrării: minim 2 pagini, format A4;
3. Lucrarea va fi redactată în Microsoft Word, cu caractere Times New Roman, cu diacritice, corp
de literă 12, tehnoredactare la 1,5 rânduri;
4. Pagina setată astfel: stânga 2,5 cm; sus, jos, dreapta 2 cm, fără numerotarea paginilor, aliniere
justify.
5. Titlul va fi scris cu majuscule (Times New Roman, 14 Bold, centrat), autorii - corp literă 12,
aliniere la dreapta, la două rânduri de titlu.
6. Conţinutul lucrării trebuie să vizeze aspecte cu un grad de interes ridicat, din tematica propusă
dezbaterii, să aibă originalitate şi să cuprindă experienţe personale.
7. Lucrările vor fi însoţite de bibliografie care se va consemna la sfârşitul lucrării, precum şi de un
rezumat de maxim două pagini în limba română ce va fi publicat într-un volum digital cu ISBN;
8. Lucrările pot avea 2 autori, caz în care fiecare participant va primi câte o diplomă de
participare;
9. Toate documentele ce atestă participarea la acest simpozion vor fi trimise pe email-ul specificat
în fişa de înscriere.
10. Fişa de înscriere, lucrarea, rezumatul (maxim 2 pagini) şi acordul de parteneriat ştampilat şi
semnat de directorul unităţii se vor trimite în format electronic, într-un document PDF, cu următoarea
denumire: județul, numele şi prenumele, secțiunea, pe adresa de email:
simpozion_arte_bz2019@yahoo.com, până la data de 25 februarie 2019.
11. Responsabilitatea asupra conţinutului şi a redactării materialelor revine autorilor acestora.
12. Participarea este indirectă;
PERSOANE DE CONTACT:
Prof. înv. primar IORDACHE FLORICA, iordache.florica@yahoo.com, 0771 627 716;
Prof. înv. primar DUMITRESCU LUCICA, dumitrescu_lucica2006@yahoo.com, 0732 138 666;
Prof. înv. primar COMAN DANIELA GEORGETA, danielacoman22@yahoo.com, 0730 320 012;
Prof. înv. primar DIACONU MIHAELA, misela66@yahoo.com, 0726 674 975;
Prof. înv. primar NEGOIŢĂ EUGENIA, eu_enya66@yahoo.com, 0726 364 559;
Prof. TUDOSE VERONICA, - tdsveronica@yahoo.com, 0723577570, SECŢIUNEA PENTRU ELEVI
DOCUMENTE ACORDATE:

- volum în format electronic, cu ISBN;


- diploma de participare la simpozion;
- adeverinţă de publicare în revista cu ISBN;
- un exemplar din acordul de parteneriat;
- diplomă pentru elevii participanţi;
- adeverinţă pentru îndrumarea elevilor participanţi la simpozion;
Toate documentele vor fi expediate prin email până la data de 1 iulie 2019.

Aşteptăm lucrările dumneavoastră cu interes.


FIŞA DE INSCRIERE – cadre didactice

SIMPOZION NAŢIONAL
“PREDARE PENTRU ÎNVĂȚARE: MODALITĂȚI DE
EFICIENTIZARE A ÎNVĂȚĂRII – PREOCUPĂRI ALE ŞCOLII DE
AZI”
ÎN CADRUL PROIECTULUI Margareta Sterian
Ediţia a X-a, 2019

Autorul/autorii lucrării: ……………………………………………………………………………………………………………………….

Specialitatea: ………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Unitatea școlară: .................................................................... ........................................................................ ...

Judeţul: .......................................................

Adresa de e-mail unde se vor trimite documentele simpozionului:

Telefon fix/ mobil: …………………………………………………….

.........................................................

TITLUL LUCRĂRII: ........................................................................................................................

SECŢIUNEA: I. II. III. IV. V. VI.


FIŞA DE INSCRIERE – elevi

SIMPOZION NAŢIONAL

100 DE ANI DE ROMÂNIA PRIN SUNET, CULOARE ȘI CUVÂNT


ÎN CADRUL PROIECTULUI Margareta Sterian
Ediţia a X-a, 2019

Numele şi prenumele elevului: …………………………………………………………………………………………………………………

Cadru didactic îndrumător: ………………………………………………………………………………………………………………………………

Unitatea școlară: .................................................................... ..................................................................................

Judeţul: .......................................................

Adresa de e-mail unde se vor trimite documentele simpozionului:

Telefon fix/ mobil: …………………………………………………….

.........................................................

TITLUL LUCRĂRII: ........................................................................................................................

SECŢIUNEA: VI. A B
Unitatea: …………………………………………
Liceul de Arte „Margareta Sterian”
Buzău Str. Bucegi, nr. 6, Loc. …………………judetul ……………………..
Tel. 0238/720012, Fax 0238/722418
E-mail: liceuldearteabuzau@yahoo.com Nr. inregistrare …………… data ………………….

Nr. înregistrare_________________________

ACORD DE PARTENERIAT

Încheiat azi, ……………….…. între:


A. PĂRŢILE CONTRACTANTE

1. LICEUL DE ARTE ,,MARGARETA STERIAN”, oraşul Buzău, str. Bucegi nr.6,


judeţul Buzău, telefon/ fax: 0238720012, e-mail: liceuldeartebuzau@yahoo.com, reprezentat prin
director, profesor SÎNGEORZAN MIOARA şi

2. UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT ________________________________________


_______________________Str ___________________________ nr. _________, localitatea
_______________________________ , judeţul_________________, reprezentată prin director
______________________________, respectiv prof/înv. ____________________________
_____________________________________ în calitate de Partener/i.

B. OBIECTUL CONTRACTULUI:
Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre părțile contractante
în vederea desfășurării Simpozionului Naţional “Predare pentru învățare: modalități de
eficientizare a învățării – preocupări ale şcolii de azi” organizat la Liceul de Arte ,,Margareta
Sterian” Buzău, în data de 3 martie 2019.

C. OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR:
 ORGANIZATORUL se obligă să presteze următoarele servicii:
-să informeze participanții despre organizarea simpozionului;
-să colecteze lucrările realizate de școlile partenere;
-să asigure evaluarea lucrărilor de către comisia de jurizare;
-să emită şi să distribuie diplome/adeverinţe de participare elevilor şi cadrelor didactice;
-să mediatizeze rezultatele simpozionului.
 PARTENERUL se obligă să respecte următoarele condiții:
-să mediatizeze simpozionul în instituția de învățământ;
-să pregătească elevii pentru activitate;
-să expedieze lucrările selectate pe adresa școlii organizatoare în termenul stabilit;
-să respecte regulamentul de desfășurare a concursului;
-să trimită acordul de parteneriat înregistrat şi ştampilat, în dublu exemplar, împreună cu
lucrările elevilor şi ale cadrelor didactice, precum şi fişa de înscriere la adresa indicată în
regulament.

D. DURATA ACORDULUI:
Acordul intră în vigoare la data semnării acestuia şi este valabil pe perioada derulării
simpozionului.

E. CLAUZE FINALE ALE ACORDULUI:


 Simpozionul Naţional “Predare pentru învățare: modalități de eficientizare a învățării–
preocupări ale şcolii de azi” face parte din categoria activităților extrașcolare şi urmărește
stabilirea relațiilor de colaborare între instituții de învățământ din ţară.
 Acordul intră în vigoare la data semnării lui de către ambele părţi, fiind valabil pe perioada
martie - august 2019;
 Acordul poate fi modificat numai cu acordul părţilor.

Prezentul acord s-a încheiat azi....................... ......în 2 (două) exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte.

Organizator, Partener,
Liceul de Arte ,,Margareta Sterian” Buzău ________________________________
Director, Şcoala _____________________________
Prof. Sîngeorzan Mioara Localitate ___________________________
Judeţul _____________________________

S-ar putea să vă placă și